Seară de iunie

 - Cine ești tu să îmi trasezi direcția? mă rățoiesc eu la el.

El:-  Sunt regele, președintele și șeful tău direct.

Eu:-  Și de ce adică eu trebuie să dorm la perete și tu la margine? Poate am chef să merg la baie noaptea, poate vreau să ies la o țigară, poate să mă plimb pe afară, sub ploaia de stele?

El: - Nu poți dormi la margine, eu nu pot dormi la perete, dormi în magazie! N- am coteț, că te- aș trimite acolo, să faci pe cocoșul cu alții sleș altele.

Eu: - Nu pot pe jos?

El: - Nu, pentru că pot să cad peste tine.

Eu:-  Adică ai ditamai patul, dormi singur în el și cazi peste mine?

El:-  Da, se poate. S- a mai întâmplat.

Eu, curios: - Cu mulți?

El:-  Așa și așa.

Eu:- Câți? Zi un număr. Peste 5?

El: - Nu, adaugă și niște zerouri.

Eu:- Peste 20?

El: - Am zis niște, nu unul.

Eu: - Peste 101?

El: - Măi, nu mai știi ce înseamnă niște?

Eu: - Poate 1010?

El:-  Pe aproape.

Mă reped la el și încep să- l smotocesc. Capcăunule! Măgarule! Nehalitule! Nesătulule! Eu al câtelea sunt? Al 1011?

El își așează pijamaua frumos pe lângă corp, își răsucește ața la nasturele care începe să atârne: Ei, nici chiar așa!

Eu: - Adică ? Crezi că sunt tâmpit? Că nu mai știu să număr?

El: - Nu prea. 

Eu:-  Vrei să ne batem?

El: - Nu, n- am chef. Dacă poți dormi în dreptul ușii, te las să dormi pe jos. Dar trebuie să te trezești înaintea mea, altfel dă menajera peste tine când îmi aduce cafeaua. 

Eu:-  Și aici al câtelea sunt? Peste câți a mai dat menajera când îți aducea cafeaua?

El: - Peste câțiva.

Eu:-  Și au pățit ceva?

El: - A căzut peste ei.

Eu: - Cine? Cafeaua sau menajera?

El:- Ambele. 

Eu: - Și s- au simțit bine?

El: - Nu știu cum a fost pentru ei, pentru mine nu a fost bine. Nu mi s- a adus cafeaua la timp, m- au trezit înainte de vreme și într- un mod violent. A trebuit să o concediez imediat pe ea, iar pe el l- am abandonat.

Eu:- Ai cucuie, vânătai, cicatrice de la căzăturile menajerelor în dreptul ușii?

El:- Am câteva.

Eu:- Pot să le văd?

El:- Să vedem dacă meriți.

Mă enervez și plec de pe pat. Încep să mă plimb printre rafturile bibliotecii.

El pițigăiat:- Ai citit toate cărtile astea? Nu, numai pe unele. Și ai de gând să le citești pe toate? Da. Când? În această viață? Nu, după ce pleci tu.

Eu:- Așa, deci, ești politicos cu toantele.

Mă așez lângă el. Îl iau de umeri încurajator. Lasă, nu toate femeile sunt așa. Unele sunt mai rău.

El: - Așa e. Cele mai multe nu observă biblioteca. 

Râd. Începe și el să râdă. 

Eu:- Hai să ne uităm la un film. 

El:- Da, hai!

Ne uităm la un film asiatic. 

Apare o scenă de sex. Îmi zice: - Dacă deschizi gura, îți tai limba!

Nu deschid gura. Mîngâi ciucurașul pernuței de mătase de sub cap ca un obsedat pervers până mă trezesc cu câteva firișoare de ață în mână. Le ascund sub cearceaf să nu se prindă imediat că i- am jumulit perna. E prea cubică atmosfera asta dintre noi doi și actorul principal din film, nu vreau să fiu acuzat că am atentat fix eu la ea.

 Îmi zice: - Mai zi și tu ceva. Eu am văzut filmul de zeci de ori.

Eu: - Ce să zic? N- ai spus să nu deschid gura?

El: - Numai la scena aia, nu la tot filmul.

Eu: - Aaa!

Se termină filmul. Mă ridic și mă îndrept. Am stat ceva timp culcat.

Se uită după mine cum mă dezmorțesc, pe urmă sare din pat și se repede la geam.

 Îl deschide larg:- A înflorit cireșul!!!

Stăm amândoi sprijiniți de pervaz și ne uităm la explozia de alb și roz din fața noastră. Aerul parfumat îi zburlește părul lung și moale ca o aripă.

Tocuri înalte

        Mă sună spre seară o cunoștință recentă. Vrea să ne întâlnim. Ne- am intersectat de câteva ori, absolut întâmplător. Ultima dată a îndrăznit să mă țină de braț și am parcurs amândoi un drum scurt până la o cafenea. E înaltă, frumoasă și elegantă. 

Mă îmbrac office. Nu pentru că ei îi plac bărbații office, deși probabil că așa e, ocupă o anumită funcție în administrația de stat, ci pentru că îi lipsește complet educația în ce mă privește. Ajung înaintea ei, sunt puțin încordat, nu îmi lipsesc femeile în perioada asta a anului și nici în momentul ăsta al vieții. 

Nu am nici curiozități deosebite în ce o privește, mi- a povestit la celelalte întâlniri și cine îi e șeful, și cu ce partid simpatizează. Despre viața  personală știu doar că e măritată și are un copil la un liceu privat. Cu soțul se înțelege, normal, ca orice femeie care își protejează imaginea publică.

Vine îmbrăcată în rochie lungă de seară și cu tocuri interminabile. Mă sărută amical pe un obraz, apoi mă ia de braț. Sunt cât ea de înalt.

Ea: - Mergem?

Eu: - Unde?

Ea:- La o recepție. Sunt invitată la o recepție și nu am vrut să merg singură.

Ok, zic eu, felicitându- mi îngerul păzitor, care mi- a indicat ținuta.

Luăm un taxi și ajungem la un restaurant aproape de port, locuiesc într- un oraș riveran, restaurantul e chiar pe malul fluviului. E început de noiembrie, este deja întuneric, dar faleza e luminată și sunt mulți plimbăreți. 

Sala e plină.

Artiști, modele, afaceriști, politicieni.

Ea, încântată: - E toată lumea bună, caută- ți o ocupație, eu sunt aici împreună cu soțul. Nu vreau să observe cineva că am venit cu tine.

Eu: -  Dar chiar ai venit cu mine, a văzut toată lumea că am intrat amândoi.

Ea:-  Da, dar dacă mă întreabă cineva, le voi spune că ești o cunoștință întâmplătoare.

Eu: - Chiar sunt o cunoștință întâmplătoare.

Ea:- Ești, dar seara abia începe.

Mă uit la ea în modul meu particular, care transformă exteriorul într- un dans nebun în care timpul curge în toate direcțiile, inclusiv invers spre amiaza de dinainte de apelul ei. Pleacă val- vârtej spre un grup care se amuză de nu se știe ce. Se apropie de un bărbat și îl sărută pe gură. E cărunt și atletic. Soțul, mă gândesc și mă îndrept spre bar. Bine că nu mi- am luat sacoul gris, aș fi creat o confuzie și mai mare.

Îmi iau un whisky și conversez cu barmanul despre culorile plăcute ale toamnei.

După o oră, mă uit după ea, nu o mai văd în încăpere, fac un tur pentru certitudine, dar chiar nu e. 

Plec. Sunt puțin amețit, de la alcool, de la sângele urcat brusc în cap.

Mă opresc după câțiva pași lângă un grup de adolescenți cu chitare, care lălălie o melodie imposibil de recunoscut, mă sprijin de o bancă și îmi aprind o țigară. Cerul e bleumarin și sunt puzderie de stele. Foșnetul apei și vânticelul cald mă liniștesc.

Iau un taxi și ajung acasă. Urc scările spre intrarea blocului, când mă simt tras de haină. Mă întorc, panarama de la serată. 

- Vreau să te răsplătesc, zice ea.

Eu: - Prefer ciocolata albă, fără alune.

Râde.

Intrăm în apartament.

Abia închid ușa, că îmi dă sacoul jos. 

Mă sărută și încearcă un atentat la cutia cu valori, bâjbâind după un întrerupător. O scutesc de efort. Intru cu ea în dormitor și o trântesc pe pat.

Se ridică repede.

Ea:- Nu îmi place cum m- ai trântit!

O mai trântesc o dată.

Se ridică din nou.

Ea: - Nu auzi că nu îmi place cum mă trântești!

O împing din nou pe pat, îi sare un pantof.

Se ridică din nou.

Ea: - Nu mă mai trânti!

O trântesc din nou.

Îi sare și al doilea pantof.

Se ridică și vine nervoasă spre mine:

Ea: - Nu auzi că nu îmi place!

O iau în brațe și o țin strâns. Începe să plângă. Plânge cu sughițuri, îi curge rimelul pe cămașa mea nouă, albă, se șterge la ochi cu cravata mea azurie, mâzgălind- o fără jenă de ruj și fard. În timpul asta, eu îi desfac cei 28 de năsturei laterali ai rochiei și încep să o mângai pe fese. Stă în fața mea, nemișcată. O trântesc din nou pe pat.

Nu se mai ridică de data asta. Mă duc la player și pun muzică, relativ tare. Sting toate luminile din apartament și mă strecor lângă ea. Ne futem. Îi place, se simte bine, suspină, susură, țipă, țiuie, cântă, râde, vorbește tandru, vorbește porcos, mă alintă cu tot felul de nume de bărbați trecuți printre pantofii ei cu toc înalt, cu tot felul de nume de animale de companie și sălbatice. Adormim târziu, îmbrățișați. Dimineața, îmi aduce o cafea. E îmbrăcată, o verific, are toți nasturii încheiați. Se așează pe marginea patului lângă mine. Miroase a parfumul meu, a pasta mea de dinți, mi- a folosit până și aftershave- ul. Mă sărută delicat pe obraz.

Pleacă. O aud troncănind spre lift.

Îmi beau cafeaua încet. Azi e sâmbată. Nu trebuie să plec la serviciu. Mă întind pe spate cu brațele întinse, cu ceașca încă fierbinte în echilibru pe frunte. Ce noapte! Ce zi! Afară ninge.