Stau într-un cinematograf gol.
În fața mea, ecranul complet alb.
Aștept începerea filmului.
Aștept derularea umbrelor care se
Iubesc
Care se urmăresc
Care se așează în cele 8 planuri prestabilite
de la începutul lumii
În locul lor apare
Ochiul roșu
Ochiul fricos
Ochiul plângăcios
Ochiul șotios
Al iepurelui alb
Drept în mijlocul ecranului
Ochiul lui mă țintuiește blând și sincer
Ca o veste a unui război terminat
Ca o picătură de vin vărsată pe fața de masă
a nunții cireșilor
Ca o urmă de ruj pe marginea ceștii de cafea
La care te uiți îndelung
Știind că femeia care a băut era mai răcoroasă decât roua.
-Cinematograful se închide, îmi spune șoptit plasatoarea, trebuie să plecați
Mă ridic, ochiul iepurelui alb clipește ritmic
Îmi dă de înțeles că ne vom mai întâlni
Nu au intrat zilele in sac, zice pata de ruj, voi mai fi și pe o altă ceașcă de cafea
Nu te necăji, zice picătura de vin, vor fi nesfârșite nunțile
Mereu la ele sunt nuntași emoționați
Picăturile sunt puzderie la final
Iar eu, spune iepurele alb, (înainte să se aprindă lumina în sală) am un ochi și pe partea cealaltă a capului. Te voi privi și când vei fi în stânga mea.
Când pielea ta se usucă și rănește, mă vei mângâia,
În ochii mei îți vei întâlni o primăvară
Unde iepurii și oamenii sunt ca frunzele
Purtate de zefir pe câmpul plin de culori.
