de cînd
ai plecat, am plantat o viţă peste cerdac
cu
struguri albi, mii de ochi ai lui Argus
mă urc
pe acoperiş ca într-un plop şi răzuiesc cerul de porţelan
după
steaua nordului
să o vezi,
să vii din nou la mine
cît
strugurii sunt copţi
am deja
o vrabie
stă agăţată
de lună ca o desagă de-un băţ
cînd va
creşte am să îţi trimit cu ea o scrisoare
pînă la
stea mai este un pic
pînă la insulă un strop
pe
insula ta este mereu primăvară, chiar văd ploaia cum cade în noapte şi –n zi
aici se
strîng frunzele uscate aşa cum strînge soarele bruma,
doar cu
un zîmbet luminos
îmi
lipseşte oceanul,
sarea,
briza
ssst...pe
aici dă cîteodată tîrcoale nevasta lui Ovidiu,
cel cu
Pontul Euxin
poetul
îţi mai
scriu eu
