Cum a
aparut marioneta?
Cum a
aparut marioneta, sa spuna cine stie.
Eu nu stiu.
Dar stiu ce
este singuratatea inca din copilarie.
Cum a
aparut prima papusa de calti sau hartie?
Eu nu stiu,
Dar stiu ca
mie mama mi-a cumparat vreo zece sau mai bine papusi din calti
Cu maini si
cap din ceramica si par din matase. De ce? Intrebati-o voi, eu zic ca din
marinimie.
Vedea,
probabil la mine ceva.
De ce 10 si
mai bine, pentru ca fiecare papusa avea ceva foarte frumos si in acelasi timp
nedureros.
Cand , din
greseala se atingea de mine, de unul ca tine, de lucruri, in sfarsit, de lume,
se spargea.
Nu toata,
v-am spus,
numai capul si miinile le avea casante, in rest, caltii, panza, matasea din
cozi rezista.
Cu timpul
au disparut acele papusi. Din mintea ei, din mana mea
Am ramas
din nou eu cu mine.
Mama vedea
si intr-o zi mi/a atras atentia ca lumea avea si alte asteptari de la mine, cum
ar fi, sa pun mana pe ac si pe ata,
Pe o bucata
de panza sau de catifea si sa… imbrac o ….ceva de cauciuc cu membre si cap daca
s-ar putea.
Asa am
facut prima rochie pentru papusi.
Apoi alta
si alta….lumea se invartea odata cu fiecare volan, cu fiecare nasture, cu
fiecare raglan.
In sfarist,
intr-o zi, mi-a disparut papusa pe/cu care lucram.
Am cautat-o
cum o cauta toti oamenii, pintre alte jucarii, prin toale, pe dupa dulap, pe
sub pat, peste tot.
mi-am dat
seama brusc ca nu am s-o mai am niciodata. Era sa iau foc!
Am plans,
am tipat, m/am enervate si am pus mana pe un animal, pe un lup, pe o oaie, pe
un cal pe o pisica si i-am organizat, i-am dus la frizer, la coafor, la scoala
si la minister si i-am educat. Nu asa, pe sarite, ci sistematic, zi de zi.
Ceva vreme,
nu stiu vreu 2,3 ani m-am ocupat de ei. Fratii mei stateau ce stateau si se
uitam, uneori mai intrepretau cate un rol mititel, dar de obicei plecau afara la joaca, la
fotbal, la fumat, oriunde era mai putina filosofie.
Pentru ca
am uitat sa va spun, eu discutam cu ei, le puneam intrebari despre viata si
sens, despre vis si efortul intens. Aceste micute finite de cauciuc rezistau la
tortura, nu se miscau, nu se uitau cu
ura, din cand in cand, cand frate-miu venea in viteza sa isi ia ceva de prin
casa calca din gresela pe cate una si ea tipa. Dar in rest, nu, erau mute si in
celasi timp foarte foarte culte. Unii ar zice ca erau statute, ca erau urate,
ca erau obosite, dar de fapt aceste marunte vietati stiau ceva despre mine. Asta
a fost cu prietenia mea. Pana la urma o marioneta de calti sau de cauciuc sau
de hartie tot te tine ceva, tot mai poti lucre cu ea, tot mai asculta in
liniste cate o vorba de-a ta. In ceea ce priveste oamenii, povestea e cu totul
alta. Cand este vorba de oameni nu te poti implica. Oamenii sunt fel de fel de persoane,
unii sunt blanzi si frumosi ca niste icoane, cu aceia nu prea poti face teatru,
dar ii poti desena. Altii sunt artagosi si simandicosi, pe aceia ii poti imita,
iar altii, vai, vai daca ti se pune pata, altii sunt de-a dreptul uluitori de
talentati, as spune chiar niste elefanti geniali si daca apuci sa stai un pic
pe langa ei, nu-I uiti toata viata, da, cu aia poti face orice, poti face
regie, actorie, scenografie, marionetarie si alte chestii faine.
Cam asta e idea.
In acest moment imi lipseste materia.
