ieri am avut o viziune

      Ieri am avut o viziune despre lume, pe bune. Eram în parc şi mă plimbam cu gândul la bac, lacul era bineînţeles secat, dar bacul meu avea legătură cu un fier de călcat, aşa că nu mă deranja că-n fundul lacului se oglindea cerul de vinerea. Cum încercam să mă orientez la cine să mai visez, am văzut pe bancă o figură cunoscută dintr-o scriitură care avea cumva legătură cu mine, nu ştiu exact cum să spun, îmi semăna a clăbuc de săpun ceea ce vedeam, ca un ocean pictat de un profesionist pe-un geam. Adică, pe limba de acasă, am văzut un tip şi o tipă care nu era grasă şi care avea părul lung prins într-un coc destul de frumos. Tipul purta ochelari, dar asta în ziua de azi nu mai e ceva rar, iar tipa părea plictisită şi când am apărut m-a urmărit într-un fel care mi-a dat de înţeles că şi-a găsit, în sfârşit, un ţel. M-am gândit dacă sunt eu într-un trecut ceţos sau tot eu într-un viitor luminos, apoi am realizat că totul se petrecea la pătrat, adică era vorba despre o putere care îmi cere să nu judec pripit ceea ce nici bine n-am zărit. Mi-am dat jos ochelarii de soare, deja se făcuse răcoare, am luat de mână copilul şi am urcat în maşină, apoi am plecat la un magazin unde primul lucru la care m-am uitat a fost bineînţeles, cum deja ştiţi, un fier de călcat.