"Nici să nu vă smiorcăiți, nici să nu vă justificați" (citat atribuit lui Henry Ford.)
Când eram student, la sfârșitul anilor
60, Wittgenstein era foarte la modă.
Expresii precum "sensul înseamnă utilizarea" sunt tot atât de rare azi cum sunt cele de tipul: "nu, noi nu vom merge in Iad" sau ”ar trebui ca numărul necesar de planete să fie maximum șapte."
Expresii precum "sensul înseamnă utilizarea" sunt tot atât de rare azi cum sunt cele de tipul: "nu, noi nu vom merge in Iad" sau ”ar trebui ca numărul necesar de planete să fie maximum șapte."
Atunci mi-am jurat să evit Cercetările filosofice și m-am ținut de cuvânt până când, câțiva
ani mai târziu, un prieten a observat acest fapt (și menționez asta în
nota 2), propunându-mi citirea lui Wittgenstein dintr-o
perspectivă socială.
Deși dificil
și ciudat, textul lui Wittgenstein ar putea fi, am concluzionat fără rezerve, o
sursă de inspirație pentru înțelegerea limbii dintr-o perspectivă socială.
Tot atunci a apărut și un al doilea motiv pentru a plonja în Cercetări.
Wittgenstein era deja bine cunoscut, venise cu o noutate în această lucrare și anume, teoria- manunchiului, prin care încercase să ofere o altă variantă a teoriei descrierii numelor. În plus, Wittgenstein s-a opus radical modului de a face din acțiunea de a numi o acțiune specifică doar unui anumit limbaj particular, și acest fapt era deja bine cunoscut.
Tot atunci a apărut și un al doilea motiv pentru a plonja în Cercetări.
Wittgenstein era deja bine cunoscut, venise cu o noutate în această lucrare și anume, teoria- manunchiului, prin care încercase să ofere o altă variantă a teoriei descrierii numelor. În plus, Wittgenstein s-a opus radical modului de a face din acțiunea de a numi o acțiune specifică doar unui anumit limbaj particular, și acest fapt era deja bine cunoscut.
Un
studiu al Cercetărilor si al ideii de
”referință directă” (numire-
ostensivă nn.
), mi-ar da ocazia, mi-am zis eu, să observ în ce măsură Wittgenstein a fost anti-fregean, și am făcut acest lucru în mai
multe lucrări.
Imaginați-vă
surpriza mea când mi-am dat seama că orientarea spre limbă și limbaj, pe care
eu o credeam la Wittgenstein izvorată din altă sursa decât Frege, era o obsesie
a acestuia încă de pe vremea când Wittgenstein îl studia.
Unele dintre cele mai dificile experiențe sociale,
atunci când nu înțelegi ceva, este să ți se spună: ”uită-te la asta, vezi ce
facem noi și vei înțelege” sau ” nu consecința este partea cea mai importantă
dintr-o acțiune”. Unii dintre
contemporanii lui Wittgenstein, Kripke
și Donnellan, au spus ca genul acesta de expresii formează partea centrală a
filosofiei lui cu privire la felul cum se formeaza numele noi printr-o
experiență socială. Și când colo, studiind, mi-am dat seama că Frege însuși era una dintre țintele centrale ale Cercetărilor lui Wittgenstein.
Acest fapt nu mi-a apărut imediat în timp ce studiam, dar l-am observat la un moment dat, când am încercat să înteleg ideea de concept, de limită a unui concept. Frege pusese problema funcției și conceptului. Într-adevăr Wittgenstein adesea îl vede pe Frege drept principalul avocat al viziunilor tradiționale. Wittgenstein s-a opus oricărei rețete impuse de traditie cu privire la felul cum se formează numele, și chiar ideii că între semnificație și denumire este o relație implacabilă, totuși e de necontestat că această problemă a numirii este pentru el una de un interes central, dovadă faptul că și-a bătut atâta capul cu ideea de ”jocuri de limbaj”, ca modalitate universală de obținere a numelor.
Vol. 33, Supplement: Philosophical Perspectives, 13, Epistemology (1999), p.444,445
Traducere de spera cu Google Translate. Acesta este un fragment. Tot textul este o traducere, aproximativa, ca de obicei.
