Am un amic la serviciu. Suntem cam de aceeași vârstă, amândoi am prins comunismul în adolescență, am prins Revoluția în armată, am făcut facultatea în anii de maximă criză economică și maximă libertate politică, suntem amândoi oarecum melancolici. Îmi place de el pentru că este un fumător excelent. Pentru mine, asta înseamnă că atunci când mergem la fumat, el vorbește când fumez eu și eu vorbesc când fumează el. Nu ne interogăm, nu ne provocăm, nu ne risipim fumurile aiurea.
În drum spre birourile noastre sporovăim despre una alta. Într- o zi îmi zice:- Ai pe cineva?
Eu:- Da, sunt cuplat cu o tipă.
El:- De câte ori te vezi cu ea? Mă refer pe săptămână.
Eu:- O dată, poate de două ori.
El:- Cât durează o partidă?
Eu:- Între 5 minute și 20.
El:- Înseamnă că nici ea nu e prea tânără.
Eu:- Da.
El:- Cum te simți după? Fumezi?
Eu:- Nu. Merg să îmi fac o cafea.
El:- Indiferent de oră?
Eu:- Da.
El:- Povestește- mi. Cu detalii, please.
Eu:- E șefă de restaurant. De mulți ani. Știi cum sunt șefii de restaurant. Când sunt clienți, le place să vadă mesele pline, când nu sunt, le place să vadă mesele goale.
El:- Da, sunt de acord.
Eu:- Numai că ea e pe invers. Când sunt clienți, îi place să vadă mesele goale.
Râde din toată inima. Prind curaj.
- Îmi place să o fut. Dar mă obosește. Mă obosește din primul minut. Nu știu de ce. Mă ambalez, termin și o las prea repede satisfăcută. Nu prea îmi convine.
El::- Cum așa? Ești sigur că între tine și ea nu este altcineva? Poate ești îndrăgostit de altcineva și nu ți- ai dat seama.
Eu:- Nu. Sunt perfect elucidat în privința sentimentelor mele.
El:- Poate are ea pe altcineva.
Eu:- M- am gândit și la asta.
El:- Și?
Eu:- Nu știu ce să zic. Am mai prins- o vorbind șoptit la telefon, dar știi cum sunt ăștia cu afacerile, au mereu interacțiuni profesionale.
El: - Ai urmărit- o? Eu aș urmări- o.
Eu: - Nu, e sub demnitatea mea.
El:- E și o formă de apărare, să știi!
Eu: - Nu e cazul. Sunt în atac aproape mereu, dar când sunt singur mă gândesc mult la ea, iar când sunt cu ea, mă gândesc mult la mine. E oarecum terapeutic. În mod natural, am tendința să mă gândesc la femeia mea non- stop. Cu ea, am timp și de mine.
Râde din nou și mă bate amical pe spate.
Mergem câțiva pași dincolo de poarta instituției. Îmi zice:- Am aritmie. Vrei să vezi cum îmi bate inima acum?
Eu:- Ce să fac?
El:- Pune mâna.
Îi pun mâna pe inimă și el mă trage aproape. Îmi sărută un perciun. Îl prind de încheietură și îi așez palma pe inima mea. Galop! Trap! Mers la pas...
