Mi- o trag cu o parașută căruia îi plac deghizările. Vine la mine cu un buchețel de ghiocei și îmi zice:
- Azi eu sunt un ghiocel, iar tu o albinuță. Îl fac atent:
- Vezi că la începutul primăverii nu prea sunt insecte.
El:- Cum nu sunt?
Eu:- Nu, nu sunt. E prea frig.
El:- Atunci tu stai îmbrăcată și eu vin la tine când sunt complet nins.
Îmi place ideea.
Stă ce stă, se învârtește ce se învârtește în jurul trupului meu ridicat de la sol și îmi zice:
- Nu putem face rocada?
Eu:- Adică? Să fiu eu ghiocelul?
El:- Nu. Să ne mutăm pe Marte, acolo nu există viață. Nici ghiocei, nici insecte.
Eu:- Adică vrei să fim amândoi niște ursuleți de pluș?
El:- Cam așa ceva.
Eu:- Treci să te fut, boierule! Crezi că noi vom fi vii?
Nu mai zice nimic și se dezbracă. Își aruncă frunzele de ghiocel pe șifonier și se așează pe canapeaua mea cea albă. Stă.
Eu:- Tu crezi că eu sunt principiul pasiv? Așează- te în patru labe!
E cuminte și conformist. Pun mâna în părul lui și îi zic:- Mă iubești?
El:- Da.
Eu, trăgând cu putere:- Și acum?
El:- Mmdaa!
Iau cureaua de pe pat și îi trag una pe spate. Țipă subțire.
-Și acum?
El:- Daaa!
Îi mai dau o palmă jignitor peste cap până și- l pleacă spre podea, pe urmă fac dragoste cu el până adoarme. Mă uit la el cum sforăie relaxat pe covor. Mă transform într- o panaramă normală. Îi sun nevasta și îl trimit la țară.
Are o nevastă șmecheră. Vine cu doi gealați după ea și îl urcă în mașină, așa adormit.
După ce pleacă toți patru, mă așez pe canapea, îmi deschid laptopul și mă joc. De pe dulap pâlpâie verzui frunzele de ghiocel.
Mi se face dor de o plimbare. Îl sun. Răspunde, normal, nevasta.
Îi zic:- Nu știți cumva unde îmi sunt cheile de la mașină?
