partitura simpla de pian

_______________________a___ ___ _S_______________ț_ _p__________n_______ e_____a_________ _r___________

miercuri, 23 octombrie 2024

Anna Karenina, partea a treia, Capitolul 13

 

   Capitolul începe prin a descrie o trăsătură de caracter a lui Alexei Alexandrovici, soțul Annei Karenina, și anume atitudinea lui față de un om care plânge, fie copil, fie adult. Fiind un înalt funcționar public, adesea vin la el în special mujicii cu tot felul de jalbe, dar Alexei îi servește mai ales pe cei care își lasă lacrimile acasă. Cu cât servul e mai plângăcios, cu atât Alexei devine mai nervos.
Scena în care Anna a cedat și a  izbucnit în plâns, a scos din Alexei nu milă, tandrețe, compasiune sau alte trăsături morale, ci o emoție sau mai curând o dispoziție aproape organică, ce apare atunci când tăiem mărunt un castron uriaș cu ceapă pentru zacuscă: dezagreabilul. Anna, la fel ca mujicii cerșetori veniți la ușile ferecate cu șapte lacăte ale Ministerului, este dezagreabilă. 

        Capitolul este un lung monolog interior al lui Alexei Alexandrovici vis- a- vis de relația lui cu Anna. E scris în cheie ironică, Tolstoi își ia în răspăr personajul, probabil din dorința de a recupera atât de îndelungata lipsă de interes față de Anna Karenina, Vrosnki și soțul ei, concentrându- se până la detaliul bobului de grâu pe Levin și pasiunea lui pentru viața la țară. 

Inițial, Alexei este inteligent și nobil. Anna îl înșală, nu e primul înșelat, lumea bună moscovită e plină de înșelați, care au divorțat de stricatele lor și au continuat cu decență viața. 

Aflăm că în vremea aceea, persoana vinovată de separarea soților nu se mai putea recăsători. 

Aici nu prea am înțeles, dacă Anna e îndrăgostită de Vronski și e vinovată, nu se va putea căsători cu Vronski sau Alexei își pune problema că el nu se va putea recăsători....în sfârșit, Alexei conchide că Anna a fost o parașută și că ar trebui alungată, dar nu imediat, mai întâi se gândește că poate ar trebui să se dueleze cu Vronski, așa e onorabil, dar de ce să lase așa o măreție de substanță materială să fie distrusă când în ea este o așa substanță cugetătoare, vorba lui Descartes, deci duelul nu este o soluție. În plus Vrosnki este militar, iar el nu a ținut în viața lui în mână o armă. 

În final găsește că o mai mare pedeapsă pentru Anna nu poate fi decât să o ascundă de ochii lumii, să o închidă în casă, să o ajute să conștientizeze cât este de decăzută, cât de tare s- a defectat și să îi mântuie sufletul vinovat. Ce gândire inchizitorială! Așa se termina introspecția lui Alexei, cu condamnarea la rolul de soție a bărbatului ei.  

E unul dintre capitolele care surprind mișcarea interioară a sufletului unui om dinspre umanitate către inumanitate, sau altfel spus, vorba lui Einstein, la jocul de zaruri din anticamera divină, de data asta dintre îngeri, demonului i- a căzut un 6- 6. Simt o oarecare bunătate luciferică a lui Tolstoi față de femei și față de natura lor inițial liberă. Îmi place de el!💖 

 
Ha! vorba Andei.

marți, 22 octombrie 2024

Cravate

 

      Merg la magazin să îmi cumpăr una alta, ca tot omu'.
În magazin dau peste o veche cunoștință, o ea. Nu e singură, e cu logodnicul. E bătrân, urât și parașutist. Observă că ne salutăm, începe să frecventeze raioanele pe unde umblu de obicei. Bineînțeles, fără ea.
După al treilea raion coincident, încep să fug de ei. Nu se lasă de prostii, se țin după mine, când el, când ea. Joaca asta de- a șoarecele și pisica mă atrage, dar nu cu ei, ci cu oricine altcineva. Îmi crește tensiunea, îmi crește temperatura, îmi transpiră fața. Știu că undeva, în magazin, o cameră îmi urmărește reacția. Mă duc înfipt la casă, plătesc și ies din magazin. Ocolesc clădirea și mă așez lângă un gard. Îmi aprind o țigară salvatoare. Fumul care mă învăluie treptat îmi aduce eul meu relaxat și amabil în răcoarea albă a munților.
Aud voci lângă mine. Cele două curve se îndreaptă spre mașina lor, parcată în apropiere. Nu am unde să mă ascund, nu am cum să mă prefac că nu i- am văzut. Intru în vorbă cu ei.
Ea:-  Gata cumpărăturile?
Eu ridic demonstrativ sacoșa cu cele câteva aiureli ale mele.
El:- Ce v- ați cumpărat?
Eu:- Lanțuri, cătușe, burghie de 7.
El:- Renovați?
Eu:- Nu, dărâm.
Ea râde, arătându- mi dinții perfecți.
El:- Și vreți să....
Eu:- Nu.
Ea:- Vai! Am uitat să iau faină! Mă întorc repede! 

Pleacă de lângă noi.
El:- Și vreți să mă dărâmați și pe mine?
Eu:- Nu. Ești prea ramolit. Te vei dărâma singur.
El:- Știi că sunt logodit? La vară mă însor.
Eu:- Cu ea?
El:- Da, bineînțeles.
Eu:- Atunci, casă de piatra!
Mă întorc spre magazin, ajung în timp ce ea iese. O opresc.
Eu:- E adevărat că te măriți ?
Ea:- Da, la vară.
Eu:- Hai aici!
Intru cu ea în baia magazinului. Îi zic:

- Ce zici de o petrecere a burlacilor? Numai noi doi și ce am eu în sacoșă.
Ea:- Ce ai?
Eu:- Cravate dungate. Scot 2 cravate dungate din sacoșă. Îți plac?
Ea:- Da.
Eu:- Ambele?

Ea:- Îhî!
Eu:- Crezi că mi se potrivesc?
Ea, cu o oarecare atitudine estetică:- Da.
- Eu, îi zic, sunt pasionat mai mult de ideea de papion, dar nu îmi repugnă să mă distrez cu cravatele.
Ea râde:- Și mie îmi place ideea de papion. Dar la femei, nu la bărbați.
Îi trag o palmă.
Se uită urât.
Nu vreau să o sărut.
Nu vreau să o mângâi.
Nu vreau să o fut.
Vreau să nu mă mai urmărească.
O leg la ochi cu una din cravate și îi zic:

- Mă vezi?
Ea:- Normal, nu.
Eu:- Mă auzi?
Ea:- Normal, da!
Eu:- Mă simți?
Ea:- Aaaaaaaaaaaaaaaaaaa aaaaaaa aaaaaaa!!!!!!!!
Eu:- Eu te fut în noaptea nunții, nu boul ăla! Pa. 

Curva!

Omul, un animal dubios

 

    Dorel târâie după el biroul spre bucătărie. Noroc că e mare încăperea, își aranjează rapid un colțișor de lucru lângă geam și începe să scrie la calculator.
Mr Brasil:- Ce cauți aici? Vrei să devii tu bucătarul oficial?
El:- Nu, învăț la Logică.
eu, interesată:- La ce lecție ai ajuns?
El:- Clasificarea. Și am o dilemă.
Mr Brasil:- E comunicabilă? Sau trebuie să păstrăm o tăcere adâncă?
Dorel (spre mine):- Nu știu ce să fac cu ea. Să o trec la rațe, gâște sau rozătoare de talie mijlocie?
eu:- În caz că n- ai observat, sunt om.
Dorel:- Nu există clasa asta în concepția lui Mirandola.
Mr Brasil:- Serios? Trece- o la insecte!
eu:- De ce? Nu arăt a om?
Mr Brasil:- Ba da, dar n- auzi că nu există clasa asta?
eu:- Și n- ai găsit alt gânditor la care să existe clasa om?
Dorel:- Am avut de ales între un antic și un renascentist.
eu:- De ce numai atât?
Dorel:- Ei văd omul în perfecțiunea lui absolută.
Mr Brasil:- Asta cam așa e.
eu:- Și de ce nu l- ai ales pe Aristotel? Tot ești la Logică.
Dorel:- La Aristotel nu prea ai voie să te plimbi liber, la Mirandola, da.

Mr Brasil:- Parcă era invers, așa îmi amintesc. 
eu:- Și lași lucrurile în felul ăsta cu mine?
Dorel:- Nu, mai am o opțiune. Să te trec la persoane dubioase.
Mr Brasil:- Deci clasificarea ta are clasele: ființe normale și ființe dubioase?
Dorel:- Te corectez, aici nu e psihologie și nici Academie, aici e logică: animale normale și animale dubioase. Alea dubioase sunt între. Sau....sau..., cum ar zice danezul.
Mr Brasil, mie :- Mulțumește -te cu insectă.
eu:- De ce?

Mr Brasil, lui Dorel:- E o clasificare normală? După proprietăți?
Dorel:- Da, e intensională.
Mr Brasil, mie:- Și aici avem ierarhii. De pildă, albină, arici, pasăre spin, trandafir roz sunt cam în aceeași clasă.
eu:- Cum așa? Numai după proprietatea: ființă cu cel puțin un spin?
Dorel:- Vezi că s- a prins?!
Mr Brasil:- Da, așa e. Dar pasărea spin este superioară cantitativ ariciului.
Dorel:- Îmi dai de bănuit. Pe ce criteriu?
Mr Brasil:- Popularitatea unui actor gay.
eu:- Îți dau dreptate, eram moartă după el!
Mr Brasil:- Toată planeta era, toată țara era!
Dorel:- Nu dezvoltați subiectul și pentru mine?
eu:- Chamberlain era preot și era îndrăgostit de una. Și se lupta din răsputeri în fiecare episod să își înfrângă pofta.
Dorel:- Parca spuneai că era gay.
Mr Brasil:- Era în particular, dar în film era călugăr.
Dorel:- Interesant. E vechi filmul? Poate mă uit la el.
eu:- Are peste 35 de ani.
Dorel:- În zilele noastre e invers, ești hetero în viața personală și joci rol de gay.
eu:- Depinde cât ești de talentat ca actor.
Mr Brasil:- Majoritatea actorilor non gay cred că știu cum e să fii gay, dar de fapt știu doar cum sunt femeile gay. Nu și bărbații.
eu:- Și cum sunt femeile gay?
Mr Brasil:- Așa, ca Dorel.
Dorel:- M- am elucidat în privința voastră. Vă trec pe amândoi la animale dubioase! Nu ați văzut că umblu cu femei? De ce mă faceți femeie? Și de ce femeie gay?
Mr Brasil:- Au fost Socrate, Platon și Aristotel gay?
Dorel:- Da.
Mr Brasil:- Ce făceau când se cuplau cu femei?
Dorel:- Nu știu. Făceau probabil copii. Socrate și Aristotel au avut copii
Mr Brasil:- Probabil că și Platon a înțepat niște parașute sexy. O fi lăsat și el niște urmași brilianți pe undeva.
Dorel:- Nu se știe, dar de ce crezi că asta e dovada că eu sunt femeie gay?
Mr Brasil:- Pentru că ești capabil să te înțelegi cu ea.
eu:- Nu te treci și pe tine în clasa aia cu animale dubioase? Ți se pare normal să mă treci în clasa albine, arici, pasăre spin?
Ei doi:- Daaa!
Îmi iau poșeta și ies să mă plimb. Mă întorc după două minute.
Mr Brasil:- Gata plimbarea?
eu:- Nu, am venit după umbrelă. Afară toarnă cu găleata.
Dacă plouă, îmi iau umbrela!

Mr Brasil:- O vezi, se dă mare că știe ce- i cu ea, dar dacă n- am fi noi doi în viața ei, ar fi harcea- parcea. 

eu:- Bine că sunteți voi inteligenți!

Dorel:- Nu suntem doar inteligenți, suntem bărbați!

eu:- Sunteți bărbați, dar sunteți dubioși!

Mr Brasil:- Hai, pleacă odată, vreau să rămân cu Dorel!

luni, 21 octombrie 2024

My ugly frog

 

      Sunt într-o delegație într- un oraș riveran. După interminabile ședințe, colegii propun să mergem la un tenis de câmp. Îmi place ideea, agreez sportul și îmi place și concurența. Sunt tenismen amator din copilărie și nu am mai jucat de mult. Suntem de ambele sexe, unii sunt veniți aici cu soțiile, chiar și cu copiii. Ne duce autocarul firmei spre un teren special amenajat. Suntem bine dispuși și albi din cap până- n picioare. Bărbații au ocazia să admire bulanele bronzate ale doamnelor, iar femeile, trapezele bărbaților. Sunt puțin tensionat, am primit un telefon important de acasă, dar mă integrez perfect în atmosfera informală. În timp ce copiii aleargă cu plasele lor țuguiate după fluturii care roiesc puzderie,  femeile concurează cu bărbații, întâi cu ai lor, treptat în tot felul de combinații. Câștig detașat câteva meciuri. Este însă o parașută care e neașteptat de bună și insistă să joace numai cu mine. Mă cam obosește spiritul ei competitiv sau mai exact antispeculativ. Nu pot fi numai antiteza, vreau să fiu și teza. E relativ mai tânără decât mine și e venită aici cu soțul, care o urmărește atent și o aplauda încântat după fiecare victorie. Îi duc lui racheta și îi zic: - Mai joacă și tu cu ea, pe mine m- a epuizat!
Râd amândoi, dar nu par dispuși să renunțe la atracția pentru mingea mea.
Îmi cer scuze și plec spre cabană. Mă așez pe o bancă în fața ei și îmi aprind o țigară. Parașuta vine spre mine călcând voalat ca în fața camerelor de filmat. Mă indispune.
Timpul acordat ei este de mult depășit. În plus, nu îmi place să fiu deranjat când sunt la fumat. Minutele de comunicare cu eul meu literar sau estetic sunt ceva important. O reped:- Vrei ceva?
Ea:- Pot să te acompaniez?
Eu:- Prefer solo.
Ea:- Dar sunt și duete celebre.
Eu:- Prefer duetele cu bărbați. Unde îți e soțul?
Ea:- L- am lăsat să joace cu soția șefului.
Eu:- Deci sunteți încă în zona afacerilor. Vrei să îl avansezi în ierarhie?
Ea:- Normal, ce credeai?!
Eu:- Și vrei să avansezi și tu?
Ea:- Normal, ce credeai?!
Mă ridic de pe bancă și intru în cabană. Nu mi- a tihnit țigara, m- a indispus conversația. Urc spre camera mea. În spatele meu, coarda.
Descui ușa. Intru. Intră și ea. Trântesc cheile pe pat. Se întinde să le ia și să le pună ordonat pe o măsuță de cafea. Le iau și le arunc înapoi pe pat. O împing  peste ele, mă dezbrac, o dezbrac de fusta plisată și îi bag mâna sub bluza ei minusculă și supraelastică. Nu poartă sutien. O mângâi și o sărut pe frunte, pe obraji și pe gât. Umblă cu limba scoasă să mă prindă de gură, dar mă feresc. Îi scot bluza și o las în chiloți. Mă ridic și sun la recepție să mi se aducă o cafea. Recepționerul vine repede, intră. Stă turcește în pat, acoperită cu un cearceaf, fără frică, fără jenă. Vorbește despre nu știu ce proiect în care ea nu a fost și alta a fost.
Termin de băut cafeaua și mă duc spre ea. E goală, curva.
Îi spun:- Vrei să te dai mai încolo, vreau să dorm.
Mă așez în pat, îmi iau în brațe puiul de pernă și adorm.
Dorm mult, cât o noapte întreagă.
A doua zi, vine lângă mine și își ridică bluza la spate. Are mici vânătăi.
- De la chei, zice.
Eu:-  Ce face soțul azi? o întreb ca un mișel.
Ea:- Stă de vorbă cu șeful despre noua poziție în ierarhie.
Eu:- Îți convine?
Ea:- Da, a fost neașteptat de repede.
Eu::- Mie nu. 
Îl agăț pe animal destul de ușor. Urcăm în mașina mea pentru banale cumpărături, ajung la liziera unei  pădurici de aluni și fără prea multe vorbe, îl fut. Și nu numai asta. Îl fut până când începe să- mi crească în interior o dorință nestăpânită de a fi al meu toată viața. Îl îndrăgostesc, mă îndrăgostesc. Ne sărutăm și ne lingem ca tigrii în rut. E blând și senzual, e un bărbat ideal. Mă bucur că l- am cunoscut. Ne întoarcem ca nesimțiții când noaptea e în toi. Stăm o oră la bar printre alții, pe urmă ne strecurăm și o luăm de la capăt. Merg pe șapte cărări spre patul meu, cu el încă în interior.
Aflu că a fost rapid degradat într- o poziție inferioară celei pe care o avea când am venit aici.
Îl întreb:- Ești nefericit?
El:- Toată viața m- am simțit un ratat. Acum însă mă simt iubit.
E adevărat. Sunt îndrăgostit de el.

duminică, 20 octombrie 2024

Ora vagabonzilor

Ora vagabonzilor mă prinde mereu așteptându- te

Sub un salcâm în floare, 

Sub candelabrele teilor scuturați de mireasma lunii mai.

Ora vagabonzilor toarce liberă lângă un palmier,

Pe o insulă pustie, cum au toți ceilalți vagabonzi

În ape unde rechinii își închid o clipă ochii. 

Uneori te ajung din urmă în răsărit

Îți adulmec parfumul de tutun din cireșe amare.

Alteori apari când umblu cu tristețea ascunsă într- o amiază lipsită de dor.

Cel mai adesea vii cu întrebarea strecurată în gulerul tău brodat în șifon:

- Mai vagabondezi pe câmpiile astea pustii, fără scaieți și fără cocori?

Mă întrebi amintindu- mi de pasărea roz a curbelor rectilinii.

Verile interminabile se sfârșec brusc 

Când amintirea ta are gustul cuminte al Italiei.

Iernile sunt blânde și minunate cu tine 

O știu fulgii de nea, vagabonzii felinarelor aurii.

 


sâmbătă, 19 octombrie 2024

Interacțiuni fugare

 

   Merg la shopping cu un prieten bun. Ne simțim bine. Schimb cu el priviri incitante printre raioane. Ne cumpărăm tot felul de prostii, de la produse uzuale la chestii motivaționale. Suntem amândoi destul de obosiți ca să ne mai ascundem relația în fața camerelor de supravegheat. Magazinul este relativ aglomerat, e o oră de vârf, e weekend, lumea e cu familia sau setată precis pe propriile nevoi. Observ în treacăt că mă urmărește o cucoană în doliu sau doar în negru. E trecută de prima tinerețe și chiar de a doua. Se ține după mine ca o factură neachitată la timp. Mă întorc spre ea și o întreb din priviri dacă mă cunoaște de undeva, zice că nu. Se întoarce și caută altceva decât ciocolata mea neagră. Mă întâlnesc cu amicul meu și ne hlizim amândoi în fața caietelor de școală cu flori exotice pe copertă. Numai noi știm de ce. Când, hop, madama de adineaori, înșfacă un teanc  de caiete din fața noastră, aproape împingându- ne. Prietenul meu se dă amabil la o parte, eu comentez atitudinea.
Ajungem la casă. O coardă în floarea vârstei se uită lung la amicul meu. Îl întreb:- E verișoara ta?
El:- Nu, e o fostă.
Eu:- Aha! Și nu vorbești cu ea?
El:- Nu. Daca deschid gura, își amintește ca i- o trăgeam cu ciudă.
Eu:- Așa făceai? De ce?
El:- Panarama era lesbi și se futea cu mine ca să fie sub acoperire. Am acceptat- o fiindcă mă cicălea. Am vrut să înțeleg cum trăia Socrate cu Xantipa.
Râd de el.

Curva din trecut a amicului începe să se uite prin pliante și insistă pe pagina despre lenjerii.
Ajungem lângă casier.
Plătesc, plătim și dau să ies din magazin. Îmi sare- n față o băbătie care îmi îndrugă ceva despre bărbatul ei, cum că e pasionat de căței și că ea vrea să îi mențină interesul treaz pentru cățeaua ei și dacă nu vreau eu să îi fac o poză cu cei doi căței. Nu înțeleg ideea din prima. Mă gândesc dacă o conversație cu cerșetoarea care sprijină ușa nu ar fi fost mai interesantă pentru noi doi.
Prietenul meu râde de confuzia mea, pitit după tonomatul de cafea. Îmi face semne obscene cu mâna.  O întreb scurt ce treabă am eu cu cei doi căței.
Zice:- Îmi promiteți că mă ajutati?
Eu:- Nu.
Ea:- Dar vă plătesc.
Eu: Ați greșit omul, zic eu, nu prestez la domiciliu niciun serviciu.
Insistă.
Mă oftică și vreau să plec, dar își înșiră papornițele în fața mea și blochează ieșirea.
Intru în toaleta magazinului. Nu încui ușa. Intră după mine. Mă enervez. Îi zic:- Dă- ți jos geaca!
Și- o dă.
Îi pun mâinile pe sâni. E bătrână și fleșcăită. Am mâinile reci și sunt enervat la culme. O pun să stea cu fața spre ușa de la intrare și îi ridic fusta. Are o groază de haine pe ea, fustă de stofă strânsă pe corp, ciorapi groși de toamnă, gogoșari și chiloți. O pun să și le dea pe toate jos. Se dezbracă tacticos. Îmi aprind o țigară și mă uit la ea. Rămâne în fundul gol, cu puloverul pe ea

 Are pe cap o pălărie plictisitoare din lână. O întorc cu fața spre mine. Mă deschei la pantaloni, îi ridic un crac și o fut. Termin în timp scurt, mă închei la pantaloni, ies din baie și îi zic:

- Vezi să încui ușa după ce plec, e coadă deja.
Prietenul meu mă așteaptă în mașina turată.
Eu: - Hai să plecăm și să parchezi lângă parc. Am chef să mă plimb un pic. Poate facem și fotografii.
Mă îmbrățișează și mă sărută pe umăr. Știe că încă sunt tenebros.

vineri, 18 octombrie 2024

Virtuoși și vicioși

 Visez.

    Am 20 de ani împliniți.  Sunt fericită, în orășelul meu de provincie maritimă, sunt primul student la Filosofie, într- o țară liberă, într- o minte liberă cel puțin de prejudecăți ideologice. 

Un domn mă numește domniță. Urmează să studiez într- un vechi oraș universitar, unde există încă magazine cu nume interbelice, Giuvaergerie, de pildă. 

Îmi anunț prietenii că voi pleca la facultate în toamnă. Sunt prima fată din clasă care a intrat la facultate, sunt prima fată din gașcă studentă. 

Vreau să ies cu ei la băut, la plajă, la dans. Ei aleg un restaurant și stăm țintuiți pe scaune toată seara, făcând glume și tachinând un cuplu proaspăt căsătorit, care mănâncă de data asta separat de noi.  E seară. Simt admirație sinceră, simt și puțină invidie, puțină afecțiune fraternă amestecată cu sentimentul ridicării la putere. Nu mă impresionează ridicarea la putere, știu că e efemeră, am experimentat- o deja când eram la serviciu. Este însă ceva nou aici, în mijlocul băieților cu care hălăduiesc de ani buni pe țărmul mării, prin crâșme și discoteci. Dorință. Nu a mea, a lor, le văd ochii strălucind metalic, le văd dinții albi ascuțindu- se. Mi- e puțin frică de ei. Unul din băieți îmi zice: Ești încă fecioară!

Nu- i răspund. 

Altul, provoacă: - De unde știi? Ai verificat?

El: - Știu după dimensiuni.

Altul:- Ce dimensiuni? 

El: - Secret!

Întreb eu: - Ce dimensiuni?

El: -  Dimensiunea capului și gâtului.

Unul:-  Ce treabă are coada vacii cu ștampila primăriei?

El: - Femeile și fecioarele au dimensiuni diferite ale gâtului. Se verifică aici, zice el și îmi prinde capul în palme, pipăindu- mă pe gât, de- a lungul urechilor și bărbiei.  Îl las, mi se pare o aiureală. Mă mir că îl preocupă chestia asta. Ceilalți vor și ei să verifice. Îi las și pe ei să mă verifice, mai multe mâini îmi ating urechile și obrajii. E întuneric, ne- am oprit la o scară oarecare, e vară, e cald, sunt țânțari și briza mării ajunge până la noi. Nu încăpem toți pe bancă, eu stau pe o treaptă a scării și le ascult bazaconiile despre fete și femei, le uit aproape instantaneu. Sunt amica unui băiat din clasă, mai exact am fost, am fost îndrăgostită de el, m- a îmbrățișat și sărutat de câteva ori, dar acum suntem despărtiți, nu mai vorbim decât puțin și înconjurați de alții, azi eu sunt mai indiferentă decât mi- e felul, el mai afectuos decât îi e felul. Nu îmi place că mă bagă în seamă acum, când sunt studentă, după ce atâta timp m- a ignorat. 

Mă cheamă deoparte de grup: - Vreau să facem dragoste!

eu: - De ce?

el: - Vreau acum, vreau în noaptea asta!

E beat și oarecum amuzant. Nu mai ține cont de nimeni și se lipește lasciv de mine.

 Nu mă văd cu el nici răsărind din tortul de nuntă, nici legată cu fundiță roșie peste pijama. În plus sunt trează, nu am băut nimic.

eu:  - De ce ? Pentru că sunt studentă?

el:- Nu, pentru că te iubesc.

eu:  - Nu. 

- Atunci să mergi în iad! strigă el.

Pleacă furios.

Mă reîntorc la gașcă. 

- De- acum ai să fii ca toate parașutele de studente, îmi zice băiatul cu secretul.

eu: -  De unde știi?

El: - Pentru că așa te vreau eu!

Eu râd, e preferatul meu dintre colegi, dar îl iubesc toate fetele care îl văd. E un băiat fatal, va fi un bărbat criminal. Cel puțin pentru femeia lui. 

Mă face însă să mă gândesc la chestii care nu m- au preocupat până acum, de genul iubire, sex, dragoste, parteneri. Plec brusc de lângă ei. Vine după mine:-  Unde te duci?

eu:  La un bairam! Mă duc să dansez.

el:- Nu te duce! Hai să facem sex! 

Eu râd. 

- Se duce în iad, îi zice amicul meu. Nu pleca! Aici e raiul!

Râd din nou și fac stânga- mprejur.

Plec într- adevăr la un bairam. Trec pe acasă și mă îmbrac în negru, îmi pun bijuterii evidente și argintii. Ajung aproape de miezul nopții, gazda se supără puțin, sunt cea mai bună prietenă a sărbătoritei, am venit după 4 ore de când trebuia. La petrecere, numai cupluri. Dansează blues în delir, unul după altul, moleșiți și matoliți. Eu dansez cu băiețelul de 12 ani al gazdei, fratele sărbătoritei. Îmi place de el, e foarte inteligent și e amuzant. Puțin îngâmfat, este mezinul și e alintat de toată lumea. Dansăm amândoi ironic, suntem aproape de aceeași înălțime, dansăm înconjurați de cuplurile îndrăgostite lulea. După câteva dansuri observ un băiat frumos, cu părul lung și buclat, e iubitul verișoarei. Fata e prin bucătărie pe undeva. Mă invită la dans. În sfârșit, cineva de vârsta mea. Dansează frumos, e delicat și miroase îmbătător. E o oarecare vibrație între noi. Mai dansez un dans, încă unul, încă unul. Invitații nu mai sunt de mult pe ring, s- au așezat pe canapea, pe fotolii, stau pe podea, e lumina aprinsă, părinții sărbătoritei stau cu brațele încrucișate în ușă, iubita tipului e nervoasă, se plimbă în jurul nostru ca o felină turbată. Mă trezesc, ne trezim, îmi iau la revedere și plec. Pe drum începe să mi se facă rău, vomit din doi în doi pași. Mă târăsc spre casa unei prietene bune și o rog să cheme salvarea. Merge cu mine la spital, sunt întinsă pe podeaua salvării care mă zdruncină și aproape mă aruncă la curbe dintr- o parte în alta a încăperii, stau ca un animal dus spre abator. Vomit întruna, prietena mea îmi ține capul ridicat, mă șterge la gură și plânge încet. 

Stau 3 săptămâni în spital, aproape toată luna august.

Medicii nu înțeleg ce am, mă interoghează mereu când unii, când  alții despre ce am mâncat sau băut. Mâncasem o piersică. Amintirea dansului mă mângâie în timpul injecțiilor și perfuziilor.

 


joi, 17 octombrie 2024

Chei

 

- urmărește unul! strigă Dorel! Dați-vă la o parte, trebuie să mă ascund!
Ne dăm la o parte.
Bătăi la ușă. În prag unul chel. Vrea cu tupeu să intre în încăpere. Mr Brasil adoptă stilul sovietic și îi trântește ușa în nas.
Bate din nou.
Stăm amândoi de partea cealaltă.
eu:- Nu e nimeni acasă!
El:- Deschideți!
Mr Brasil:- Nu auzi că nu e nimeni acasă?!
El:- Sunt om bun!
Eu adopt stilul american și pun lanțul la ușă. Deschid încetișor. Prin fanta ușii, îl văd dezarmat, cu mâinile în buzunare.
- Sunt om bun, dar nu mai pot!
Mr Brasil:- Dacă vreți la toaletă, e un tufiș un curte.
El:- Nu, nu vreau. Sunt îndrăgostit de Dorel.
Mr Brasil:- Trimiteți- i un SMS cu 4 emoticoni. Va înțelege instant. Noi nu avem voie să vorbim cu străinii.
El:- Nu sunt străin, mă cunoaște.
Mr Brasil:- Trimiteți- i și o poză, poate vă recunoaște el, noi nu vă cunoaștem.
Scoate o carte de vizită și o strecoară prin crăpătură. Citesc cu voce tare: Michel Foucault, filosof francez.
Mr Brasil:- Spitalul de nebuni e plin de fou culți.
El:- Eu sunt originalul, restul, niște copii.
Eu:- Toți suntem copii, dar nu ne dăm mari făcând cărți de vizită false.
Se așează pe banca din fața casei și începe să plângă.
Stă cam o juma de oră. Ne uitam la el prin geamul de la bucătărie. Schimb cu Mr Brasil priviri înțelegătoare.
Iese Dorel din cameră. Iese din casă, se duce spre el cu o carte.
Se oprește din suspinat și citesc amândoi. La un moment încep să se hlizească spre geamul bucătăriei. Ne dăm seama că râd de noi.
Intră în casă.
Dorel, mie:- Fă și tu o cafea pentru toată lumea!
Mă conformez. Mr Brasil ia cartea  din fața lor și întreabă:- La ce  pagină ați ajuns?
Dorel:- Suntem încă la prefață.
El, îndrăznește:- Eu sunt un pic mai departe, am avut niște zile libere.

Eu:- Dacă ai scris- o tu, de ce nu o știi pe dinafară?

El:- O știu, dar cu Dorel o citesc într- o cheie nouă. 

Mr Brasil, lui Dorel:- Mai durează mult să o termini și tu în cheia asta nouă? 
Dorel:- Nu, îl ajung în curând, voi avea weekendul liber.
Eu:- Ai promis că mergem la munte.
Dorel:- M- am răzgândit.
Mr Brasil, tipului:- Ești de acord cu bazaconiile din carte?
El:- Da. Eu am scris-o.
Eu:- Chiar ești Foucault?
El:- Da.
Eu:- Îmi dai un autograf? Îmi place cum scrii, îmi place stilul tău!
Dorel:- Nu. Are interdicție la comunicarea cu femei. Nu de tot, numai până terminăm cartea. Deci n- are nimic cu tine. 

Eu, bosumflată, mă uit chiorâș la ei.

Dorel:- Vrei adevărul? Eu i- am interzis să se îndrăgostească de tine. Nu- i așa?

Foucault: - Da, așa e. E gelos maxim. 

Dorel: - Da, sunt! Îl sărută pe chelie. 

Ne uităm la ei cum se giugiulesc nerușinați ca doi guguștiuci în fața noastră. 

eu, lui Dorel, la fel de nerușinată: - Acum ce faceți, pregătiți volumul doi? 

Dorel, atârnat de gâtul lui:- Secret!
Mr Brasil:- Ok. Ok. Nu mergi la munte, dar la concert mergi?
Dorel:- Da.
- Bine, zice Mr Brasil. Până după concert, cartea o citesc eu, am ajuns mai departe decât amândoi, deci am prioritate. Am și eu așteptările mele vis- a- vis de cheile astea noi.

marți, 15 octombrie 2024

Dimineață europeană

 

      Alerg pe o pantă cu trei baloane colorate într- o mână și cu două în cealaltă. Duc mesaje de pace și prosperitate către două localități alăturate.
În mijlocul pantei, două vaci. Se uită la mine, se opresc din rumegat. Una din ele mă abordează distant:

- Sunteți de la noi din sat?
Eu:- Nu.
Ea:- Atunci de ce nu aveți pașaportul pentru control?
Eu:- Îl am, dar nu- l arăt decât dacă ești înșepcată.
-Sunt, zice ea.
Cealaltă vacă se bagă și ea:

- Eu sunt parteneră, vreți niște lapte proaspăt?

Eu:- Nu, mulțumesc. N- am poftă.
Plec mai departe fără să o lungesc prea mult.
Panta de deal devine periculoasă. Îmi dau seama că celălalt sat nu e pe vârful dealului, ci în vale. Mă lungesc pe pământ cât sunt de lung și mă rostogolesc spre el. Dau drumul la baloane, asta e, vor ajunge înaintea mea și pacea, și prosperitatea. Fără pașaport nu știu dacă mă va recunoaște cineva...
.......
E dimineață devreme. Sunt cu părul plin de pănuși, de scaieți, am și două fire de arpagic în loc de mustăți. Bat la o poartă. Nu s- a luminat. Sar întâi câinii. Un cocoș anunță că bate o geană de lumină dinspre apus, o mâță pe lângă care trec se ridică curbat și se întinde. E răcoare. Am ceva de dat sau n- am? Am două trei grăunțe într- un buzunar. Le las pisicii, îmi mulțumește vorbind civilizat:

- Neața.
Eu:- Neața. Ai stăpân?
Ea:- Am, să trăiți!
Eu:- Aaaa, ești motan!
Ea:- Nu, asta e parola de la netul din sat!

O întreb dacă a văzut ieri pe cerul senin mesajele mele de pace și prosperitate, zice că da. Îmi propun să stau de vorbă și cu un bărbat. O întreb dacă are. Zice:

- Tu ce zici, așa, după tine, am sau nu?
Mă mai uit o dată la ea, o mâță de nivel mediu, ochioasă și îmbrăcară în vizon, scumpișor vizon.
Eu:- Da, ai.
Ea:- Vezi că ai ghicit! Dar să știi că sunt infidelă de felul meu, dacă apare altul mai frumos cu care pot face pui mai de soi, mă las de ăsta și îl iau pe cel nou.
Curva, mă gândesc eu, deci și pisicile se țin de preselecții!
Pe potecă apare un țăran. E tupeist, mă măsoară, îmi vede pănușile și vine comercial spre mine:

- Cât dai pe frunza de pănuș?
Eu:- Gratis, dacă ai vedere bună.
El:- Nu prea am, stau mult la calculator.
Eu:- Serios, la vârsta ta?
El:- Da, am gospodărie mare.
Eu:- Și ai timp să stai la calculator?
El:- Da. Îmi urmăresc nevasta. Am camere peste tot. Eu stau la calculator și o urmăresc să nu stea și ea. Dacă o văd că se apropie de el, măresc luminozitatea, începe să dea din mâini și picioare, spală rufele de șapte ori, urcă și coboară slănina din pod, dă mâncare la animale, coase, țese, văruiește, se repede și pe covoare, nici o scamă nu- i scapă.
Mă uit la el cu milă. N- a avut timp să vadă mesajele mele aeriene.
Îi zic pisicii să închidă ochii 10 minute. Îi închide, dar stă cu urechile ciulite, mârlanca.
Îl iau ușurel pe țăran de mână și îl lipesc de gard. Îl pipăi  între picioare. Are ditamai boașele, rotunde ca bilele de biliard și la fel de tari. Însă e fără geantă de scule, nici urmă de bormașină, nici urmă de picamăr, nici urmă de set de burghie de 11. Îl întreb ce a făcut cu ea. Zice:- Am lăsat- o lângă calculator. Îl întorc cu fața spre gospodărie. Stă lipit de gard și dă să brodească o conversație. Îi zic în șoaptă:- Repeți după mine:

- Bună ziua, să trăiți!
El:- Da, bună ziua, să trăiți!
Îi dau pantalonii jos și îi lipesc usturător câte o palmă peste ambele buci.
-Auuu, bună ziua, să trăiți! 

Are auz bun! Înțelege din prima. 
Îi bag o mână sub cămașă. Are oleacă de cocoașă, de la calculator. Îl mângâi încetișor.
El:- Aaaaa, bună ziua, Aaaaa, să aaaaa trăiți! Aaaaa!
Văd că se întinde cu gluma, încep să îl fut. Cât timp i- o trag,  se luminează de ziuă, roz, mov, galben mângâietor. Cocoșii cântă toți, mai cotcodăcesc și niște găini, mâțele miaună, latră câinii, femeile strigă:

- Ioane, hai la cafea!
Măgarii zbiară, bărbații strigă:

- Ileano, e liberă baia? 

Ileana:- Vezi că e ăla mic înăuntru! 
Animalul lipit de gard se tenebrează în fața mea. Îl îmbrățișez, îi pun spre amintire ambele frunze de pănuși în chiloți, una în față, alta în spate, și îi zic în timp ce îmi sărută mâna:- Așa se fut femeile. Să exersezi cu nevasta!
El:- Da, să trăiți!

Pleacă. 


Iau în brațe mâța și o alint puțin. - Ai grijă de tine, îmi toarce ea. Satul e plin de nefutuți din ăștia, cu care ieși mai mult în pagubă decât în câștig!
- Merci, zic eu, pentru sfatul comercial. Ai și tu grijă de tine și dacă faci mai mulți pui gemeni, îmi dai și mie unul! Îmi face un semn cu coada că da.
Îmi chem elicopterul să mă ducă în lumea mea și plec. Am avut un martor al trecerii baloanelor, e suficient. 

luni, 14 octombrie 2024

Socoteli la rece

 

Dorel umple cu apă mănuși chirurgicale.
Podeaua bucătăriei e udă și noi doi ne uităm la el cu gura căscată.
Mr Brasil se satură de bălăceala lui și îl întreabă:- Te mai joci mult? Unii poate sunt însetați, alții poate au treabă.
Dorel:- Adică tu ești însetatul și ea are treabă?
Mr Brasil:- Nu, invers.
Dorel:-  Mergeți la baie, e și acolo o chiuvetă cu robinet funcțional.
Mr Brasil:- Așa, de curiozitate, ce faci cu mănușile astea?
Dorel:-  Vreau să văd care rezistă mai mult? Ele, sau prezervativele?
eu:- Urmează să umpli cu apă și prezervative?
Dorel:- Normal, am cumpărat 10 cutii.
eu:- Și pentru ce îți trebuie atâta rezistență?
Dorel:- Pentru sex, normal.
Mr Brasil:- Pentru sexul cui?
Dorel:-  Pentru sexul virtual.  Vreau să fac un tictok.
Mr Brasil:- Și care e tema? Poate vreau să mă abonez.
Dorel:- Tema este sexul și contabilitatea.
Mr Brasil:- Ne zici și nouă secretul?
Dorel se așează pe scăunel și începe să deschidă cutiile de prezervative:
- Mi- am luat cu gusturi diferite:  ciuperci hribi, opintici, champinion, cu arome de fructe de pădure și cu portocale. Câte două cutii de fiecare. 
eu:- Nu era mai simplu să îți iei produsele astea în natura lor naturală?
Dorel:- Nu, pentru că scopul nu e culinar, ci tabelar.
Mr Brasil:- Mi se pare interesant. Dar nu ești cam mare pentru un tabel din ăsta?
Dorel:- Sunt cum trebuie.
Mr Brasil:- Și când termini de făcut calculele cu ajutorul buricelor de la mănuși, treci la buricele prezervativelor?

Dorel:- Cam da.
eu:- Nu e mai modern la calculator? Sau cu numărătoarea?
Mr Brasil:- Sau cu pascalina? Cu abacul?
Dorel, încântat de colecția de mănuși umplute și prezervative burdușite:-  Ce știți voi despre contabilitate?!
eu: - Da, ai dreptate, nu prea știu mare lucru
Mr Brasil:- Mai am o întrebare.
Dorel:-  Spune, dar mai repede, trebuie să bag mănușile și prezervativele în congelator!
eu:- De ce?
Mr Brasil:- Vezi că eu sunt primul la întrebare!
eu:- Scuze.
Mr Brasil:- Fie, se acceptă! Lui Dorel:

- Cine strânge balta asta din bucătărie în timp ce tu stai și bagi socotelile în congelator?
Dorel:- Eu, normal. Socotelile se fac singure, eu doar trebuie să verific  dacă au  rezistență.
eu:- Rezistență la ce?
Dorel:- Rezistență la ce?! Rezistență la ce?! Rezistență la ventilator!
eu:- Nu mai rezist!
Mr Brasil:- Eu sunt antrenat, dar cu  Dorel e  imposibil de luptat.  Hai  la crâșmă, poate mă pescuiește un somon!
eu:- Hai, Dorel, nu vii cu noi?
Dorel:- Ajung un pic mai încolo, întâi trebuie să stâng apa de pe podea.
Mr Brasil:- Așa te vreau, să nu- ți pierzi interesul pentru creanga mea de aur!

sâmbătă, 12 octombrie 2024

Amețeală în doi

 El:- Ține- mă de  de un nasture ca să îmi prind fermoarul!

El:- Ține- mă de fermoar ca să îmi prind nasturele!

El: - Ține- mă, Doamne!

El:- Ține -mă de fustă că zbor!

El:- Vezi că mai am un nasture, ține- te de el!

El:- Știi cumva unde mi- i 

fusta?

El:- Ce mă întrebi pe mine?

El:- Tu ai fost ultimul care m- ai

 ținut de fermoar!

Gusturile nu se discută

 El:- Vreau să nu mai umbli în fuste!

Eu:- De ce?

El:- Mi se scoală!

Eu:- Bine.

----------

El:- Mai ia- ți și tu o rochie pe tine!

Eu:- De ce?

El:- Nu mai vreau să umbli în pantaloni!

Eu:- De ce?

El:- Mi se scoală.

--------

El:- Vrei să nu mai umbli în chiloți?

Eu:- De ce?

El:- Mi se scoală.

Eu:- Bine.

----------

El:- Ce- i prostia aia de pe tine?

Eu:- Fustă pantaloni.

El:- Dă- o jos!

Eu:- De ce?

El:- Nu mi se scoală. 



joi, 10 octombrie 2024

De amorul artei

 

Vine o curvă la mine:- Îmi place aventura pe care o am cu tine.
Eu:- Să îți cauți alta. Am pe cineva.
Ea:- Vreau să fiu amanta ta.
Eu:- Nu știu. Să vedem. Știi vreo limba slavă?
Ea:- Am studiat în generală rusa.
Eu:- Nu se mai poartă. Alta?
Ea:- Am fost cu clasa în Bulgaria.
Eu:- Nu se pune. Toată lumea a vizitat Bulgaria. Eu nu.
Ea:- Mă simt bine în Polonia
Eu:- Nici asta. Dacă- ți plăcea, rămâneai în ea. Din Polonia nu se mai vine. 
Ea:- Mă interesează problema refugiaților din Ucraina.

Eu: Știi ucraineană?
Ea:- Ucraineana e grea. Nu se poate învăța.
Eu:- Nu e grea, dar e adevărat. Nu se poate învăța. 

Ea:- Îmi dai voie să merg la toaletă?
Eu:- Da. Vezi că se aprinde lumina numai când ești în fața oglinzii. E cu senzori.
Ea:- Nu e cam incomod? Stau în întuneric pe toaletă?
Eu:- Nu, am oglindă pe partea interioară a ușii. Înainte de a te așeza, închizi ușa.
Se duce la baie și zice:- De unde ți- ai luat oglinda? Vreau și eu!
Eu:- Moștenire de familie
Ea:- Nu mi- o vinzi mie?
Eu:- Nu. Nu ți- o permiți.
Ea:- Dar sunt destul de bine situată.
Eu:- Ești. Dar tot nu ți- o permiți.
Ea:- Vrei să mă fuți când îmi rimelez ochii în ea?
Eu:- Să vedem.
Ea:- Ce?
Eu:- Culoarea, nuanța.
Ea:- Adică?
Eu:- Adică, depinde. Dacă ai rimel roz, da. Dacă ai rimel bleu, da. Dacă ai rimel portocaliu, da. Dacă ai rimel negru, nu.
Ea:- Ce?!!! Toate femeile au rimel negru!
Eu:- S- o crezi tu! Majoritatea femeilor au rimel non- negru.
Ea:- Mă duc să îmi iau un rimel roz.
Eu:- Mergi
Pleacă. Vine rimelată cu bleu.
O chem în camera mea. O dezbrac de palton, îi dau bocancii jos, verific dacă are arme albe la ea, are, situația aia de care spunea că o face să fie situată, o despoi de cercei, de brățări și de toate celelalte inele în afară de verighetă și o fut încetișor cu fața spre oglinda de la toaletă. Mă sărută, mă încântă și îmi zice în rusa aia ei elementară ia liubliu ti bea.
Înainte de a pleca acasă îmi lasă pe masă chiloții ei roșii de dantelă. Deschid fereastra și strig după ea:

- Vezi că ți- ai uitat chiloții! Vino și ți- i ia!
Afară beznă, noapte senină, luna și stele câteva. Urcă plină de tupeu:

- Nu mă mai prinzi pe la tine în viața ta!
Eu:- Știe maică- ta că ești la futut?

Ea:- Ce treabă are ea?
Eu:- Știe bărbatul tău că umbli cu mine?
Ea:- Nu.
Eu:- Știe amantul tău că ești acum la mine?
Ea:- Da.
Eu:- Te așteaptă în mașină, la colț?
Ea:- Da.
Eu:- Ia- ți chiloții și mergi acasă! Securitatea nu e pasiunea mea secretă. Ne mai vedem, mă vorbim, ni- o mai tragem dacă ne dorim.
Pleacă. Pornește liftul. Deschid ușa și o trântesc după ea. Pe urmă o încui de trei ori.
Mă întorc la lectura din Cioran.


miercuri, 9 octombrie 2024

Între pisici

 - Unde te duci?

-  Să mănânc ceva. 

- Ai adus?

- Ce?

- Mâncare 

- De unde?

- Nu mă enerva! De la stână. 

- Nu. 

- De ce?

- N-aveau.

- Ciobanii?

- Da. Se terminase mămăliga.

- Și nu puteați pune la proțap o oaie și să iei și tu ceva pentru acasă?

- Nu, că e o stână ecologică.

- Și? Crezi că oile sunt naturale?

- Sunt.

- Sunt oi artificiale, clonate. Știai?

- Am bănuit eu. Prea era plin de pisici. 

- Și? Tu ai mânat ceva?

- Da. A venit o pisică și mi-a adus o bucățică de cașcaval. De la un șoarece fugit din laborator. 

-Aha! Era mare bucățica? 

- Așa și așa.  M-am săturat. 

- Și nu ți-a fost frig? Bate bruma.

- Nu. Am dormit cu șapte pisici pe mine. Albastru de Prusia majoritatea. Știi ce moi sunt și ce cald țin!

- Si ceilalți ciobani?

- Futaiuri, beții, scandenberg, plus antrenament zilnic la cuibărit oi și câini între picioare. Sforăiau ca urșii pe la două noaptea. 

- Toate pisicile din stână au tras la tine? 

- Nu. Vreo două au tras la ei. Dar ei au și cușmele alea călduroase, știi.

- Frumoase pisicile lor?

- Frumoase. Și așa de cuminți! Numai că au mustățile cam lungi și gâdâlicioase.

- Poate erau jderi...

- S-ar putea. Aveau niște ochi verzi și am văzut că le plăcea să mă lingă pe păr.

- Poate erau orfani. Simțeau că inima ta toarce un cântec de lună.

- M- am gândit și eu. De aia i- am lăsat.

- Bine că ai ajuns acasă întreg. Oile asta clonate nu prea au discernământ. Am auzit că se dau și la om.



Tras la raspundere

 

- De unde vii așa jegos? mă întreabă stăpânul meu
- Am dormit între ciobani.
-Așa se doarme acum? Nu trebuia între oi sau între măgari?
-Trebuia, dar toate locurile erau ocupate.

Familii celebre reflectate în literatură

 

               Bojdeuca lui Creangă 


1. Familia lui Ion Creangă 

2. Familia lui Mircea Cărtărescu

3. Familia lui Matei Călinescu

4. Familia lui Gabriel Garcia Marquez

5. Familia lui Thomas Mann

6. Familia lui Verlaine

7. Familia Gabrielei Adameșteanu

8. Familia lui Camilo Jose Cela

9. Familia lui Mihai Eminescu

10. Familia lui Kierkegaard

11. Familia lui Wittgenstein

12. Familia lui Nietzsche

13. Familia lui Lev Tolstoi 


Despre familia unui autor aflăm citind o biografie. 

Uneori un jurnal. Alteori corespondența, dacă există, și critica literară. Se mai află informații în dicționare și enciclopedii, în interviuri, dacă există, sau în simpla introducere la o carte. Multe cărți conțin informații complete despre un autor.


1. Familia lui Ion Creangă 

    Ion Creangă s- a născut într- o familie de țărani, într-o gospodărie modestă din satul Humulești. 

Tatăl său, Ștefan a Petrei Ciubotariul, era negustor, iar mama sa, Smaranda, se ocupa de gospodărie.

Caracteristicile familiei lui Ion Creangă:

  • Mare: Ion Creangă a avut șapte frați: Zahei, Maria, Ecaterina, Ileana, Teodor, Vasile și Petre. Din păcate, ultimii trei au murit în copilărie.
  • Religioasă: Familia era ortodoxă, iar credința a avut un rol important în viața lui Ion Creangă, influențându- i atât educația, cât și cariera de diacon.
  • Simplă și tradițională: Viața de la țară, cu obiceiurile și valorile specifice, a marcat profund copilăria și adolescența lui Ion Creangă, oferindu- i inspirație pentru multe dintre operele sale.
  • Unită: În ciuda dimensiunii, familia era unită și își oferea sprijin reciproc.
  • Cu o educație limitată: În acea perioadă, accesul la educație era limitat, mai ales la țară. Cu toate acestea, părinții lui Ion Creangă au înțeles importanța învățăturii și l-au susținut pe cât au putut.

Influența familiei asupra operei lui Ion Creangă:

    Experiențele trăite în sânul familiei și în comunitatea rurală au avut un impact semnificativ asupra operei lui Ion Creangă. El a surprins cu umor și autenticitate viața de la țară, obiceiurile, relațiile dintre oameni, toate acestea fiind reflectate în poveștile și amintirile sale

2. Familia lui Mircea Cărtărescu

    Mircea Cărtărescu provine dintr- o familie despre care a vorbit în câteva interviuri și opere literare, oferind astfel câteva detalii despre mediul său familial. Cu toate acestea, nu există o descriere exhaustivă și detaliată a structurii familiei sale, așa cum ar fi o genealogie completă.

Din informațiile disponibile, putem deduce câteva aspecte:

  • O familie cu rădăcini în România: Cărtărescu s- a născut și a crescut în România, iar în scrierile sale face adesea referiri la locurile și experiențele din copilăria sa în acest context.
  • Influențe culturale și intelectuale: Deși nu sunt detalii foarte precise, se poate presupune că familia sa a avut un anumit interes pentru cultură și literatură, influențându- i astfel vocația.
  • Experiențe marcante: În unele interviuri, Cărtărescu a menționat anumite evenimente sau trăiri din copilărie care au lăsat urme adânci în personalitatea sa și în viziunea sa asupra lumii. Aceste experiențe pot fi legate de dinamica familială, de relațiile cu părinții sau cu alte rude.

Este important de menționat că:

  • Viața privată: Ca multe alte personalități publice, Cărtărescu și- a păstrat o parte din viața privată, inclusiv detaliile despre familia sa, departe de ochii curioșilor.
  • Reprezentări literare: În operele sale literare, familia poate fi prezentă într-o formă idealizată, simbolizată sau chiar fictivă. Astfel, nu întotdeauna ceea ce citim în cărțile sale corespunde exact realității.

Pentru a afla mai multe detalii despre familia lui Mircea Cărtărescu, ai putea:

  • Consulta cărțile sale: În special romanele autobiografice sau eseurile în care autorul își explorează trecutul și rădăcinile.
  • Căuta interviuri: În unele interviuri mai vechi, Cărtărescu ar putea fi mai deschis în a vorbi despre familia sa.
  • Explora articole și studii critice: S- ar putea să găsești analize ale operelor sale literare care fac referire la influențele familiale asupra scriitorului.

În concluzie, deși nu avem o imagine completă a familiei lui Mircea Cărtărescu, putem spune că aceasta a jucat un rol important în formarea sa ca scriitor și ca persoană. Pentru a înțelege mai bine acest aspect, este recomandat să te adânciți în opera sa literară și în interviurile pe care le-a acordat de-a lungul timpului.

3. Familia lui Matei Călinescu

  • Structura familială: Matei Călinescu a provenit dintr- o familie nucleară tradițională, formată din părinți și cel puțin un copil (el însuși). Tatăl său, Radu Călinescu, era inginer, iar mama sa, Dora (născută Vulcănescu).
  • Mediul social și cultural: Familia Călinescu provenea dintr- un mediu intelectual și cu o bună situație materială. Acest lucru i- a oferit lui Matei Călinescu acces la educație și cultură încă din copilărie, influențându- i ulterior cariera academică și de critic literar.
  • Dinamica relațiilor familiale: Din informațiile publice disponibile, nu există detalii ample despre dinamica relațiilor din familia Călinescu. Cu toate acestea, faptul că Matei Călinescu a ales să- și împrăștie cenușa în mormântul familiei sale din Turnu Severin sugerează o legătură emoțională puternică cu rădăcinile sale.
4. Familia lui Gabriel Garcia Marquez 
    Gabriel García Márquez a avut o familie care a influențat profund opera sa literară. Deși viața sa personală a fost marcată de anumite secrete și controverse, în special legate de o fiică născută în afara căsătoriei, relațiile sale familiale au fost, în general, calde și apropiate.

Iată câteva aspecte importante despre familia lui García Márquez:

  • Origini și copilărie: S-a născut în Aracataca, Columbia, într- o familie de clasă medie. A fost crescut mai ales de bunicii materni, colonelul Nicolás Márquez și Tranquilina Iguarán, personaje care au servit drept inspirație pentru multe dintre personajele sale. Bunicul său, în special, a fost un povestitor înnăscut, iar poveștile sale despre viața rurală și evenimentele istorice au avut o influență puternică asupra imaginației lui García Márquez.
  • Influența bunicilor: Atmosfera magică și realistă a copilăriei sale, petrecută înconjurat de poveștile bunicului, a fost esențială în formarea stilului său literar unic, cunoscut sub numele de "realism magic".
  • Relația cu părinții: Deși a fost crescut de bunici, relația cu părinții săi a fost, de asemenea, importantă. Tatăl său, Gabriel Eligio García, a fost un telegrafist, iar mama sa, Luisa Santiaga Márquez Iguarán, o casnică.
  • Frații: A avut un frate, Jaime García Márquez, care a fost, de asemenea, implicat în lumea literară și a jucat un rol important în viața și cariera scriitorului.
  • Viața de familie: S- a căsătorit cu Mercedes Barcha și împreună au avut doi copii, Gonzalo și Rodrigo. Familia sa a fost un refugiu pentru el, un loc unde și-a găsit liniștea și inspirația.
  • Secretul familiei: În ultimii ani ai vieții sale, s- a descoperit că García Márquez avusese o relație extraconjugală și o fiică, Indira Cato. Această revelație a adăugat o nouă dimensiune complexității vieții sale private.

În concluzie, familia lui Gabriel García Márquez a fost o sursă inepuizabilă de inspirație pentru opera sa literară. Atmosfera magică a copilăriei sale, poveștile bunicului, relațiile cu părinții și frații, precum și viața de familie au contribuit la crearea unui univers literar unic și fascinant, care continuă să fascineze cititorii din întreaga lume.

5. Familia lui Thomas Mann

Thomas Mann s- a născut într-o familie burgheză înstărită din Lübeck, Germania. Tatăl său, Thomas Heinrich Mann, era un bogat negustor de cereale și senator, iar mama sa, Julia da Silva Bruhns, avea origini germano- braziliene. Această origine mixtă a mamei sale a adăugat o notă exotică și cosmopolită familiei Mann, influențând probabil și viziunea lui Thomas asupra lumii.

Caracteristici ale familiei Mann:

  • Burghezie: Familia Mann era parte a burgheziei germane, cu toate valorile și aspirațiile sociale asociate acestei clase.
  • Intelectuală: În ciuda afacerilor de familie, mediul intelectual era foarte important. Se citea mult, se discutau idei, iar copiii erau încurajați să- și dezvolte mintea.
  • Creativă: atât Thomas, cât și fratele său mai mare, Heinrich Mann, au devenit scriitori de succes, demonstrând o înclinație artistică moștenită, probabil, din familie.
  • Influență asupra operei: Experiențele trăite în familie, valorile transmise și dinamica relațiilor au servit drept inspirație pentru multe dintre operele lui Thomas Mann. De exemplu, romanul  Casa Buddenbrook este considerat a fi o semi- autobiografie a familiei sale.

Evenimente importante în viața familiei:

  • Moartea tatălui: Moartea timpurie a tatălui a avut un impact semnificativ asupra familiei, mai ales asupra lui Thomas.
  • Mutare la München: După moartea tatălui, familia s- a mutat la München, un oraș cu o viață culturală intensă, care a contribuit la dezvoltarea interesului lui Thomas pentru literatură.
  • Exil: În urma ascensiunii nazismului, familia Mann a fost nevoită să se exileze din Germania, o experiență traumatizantă care a marcat profund viața lor.

În concluzie, familia Mann a fost o familie complexă, cu o istorie bogată și turbulentă, care a avut o influență decisivă asupra vieții și operei lui Thomas Mann. Mediul familial burghez, intelectual și creativ a oferit scriitorului o bază solidă pentru a-și dezvolta talentul și a crea opere literare de o profundă semnificație.

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails