partitura simpla de pian

_______________________a___ ___ _S_______________ț_ _p__________n_______ e_____a_________ _r___________

miercuri, 23 octombrie 2024

Anna Karenina, partea a treia, Capitolul 13

 

   Capitolul începe prin a descrie o trăsătură de caracter a lui Alexei Alexandrovici, soțul Annei Karenina, și anume atitudinea lui față de un om care plânge, fie copil, fie adult. Fiind un înalt funcționar public, adesea vin la el în special mujicii cu tot felul de jalbe, dar Alexei îi servește mai ales pe cei care își lasă lacrimile acasă. Cu cât servul e mai plângăcios, cu atât Alexei devine mai nervos.
Scena în care Anna a cedat și a  izbucnit în plâns, a scos din Alexei nu milă, tandrețe, compasiune sau alte trăsături morale, ci o emoție sau mai curând o dispoziție aproape organică, ce apare atunci când tăiem mărunt un castron uriaș cu ceapă pentru zacuscă: dezagreabilul. Anna, la fel ca mujicii cerșetori veniți la ușile ferecate cu șapte lacăte ale Ministerului, este dezagreabilă. 

        Capitolul este un lung monolog interior al lui Alexei Alexandrovici vis- a- vis de relația lui cu Anna. E scris în cheie ironică, Tolstoi își ia în răspăr personajul, probabil din dorința de a recupera atât de îndelungata lipsă de interes față de Anna Karenina, Vrosnki și soțul ei, concentrându- se până la detaliul bobului de grâu pe Levin și pasiunea lui pentru viața la țară. 

Inițial, Alexei este inteligent și nobil. Anna îl înșală, nu e primul înșelat, lumea bună moscovită e plină de înșelați, care au divorțat de stricatele lor și au continuat cu decență viața. 

Aflăm că în vremea aceea, persoana vinovată de separarea soților nu se mai putea recăsători. 

Aici nu prea am înțeles, dacă Anna e îndrăgostită de Vronski și e vinovată, nu se va putea căsători cu Vronski sau Alexei își pune problema că el nu se va putea recăsători....în sfârșit, Alexei conchide că Anna a fost o parașută și că ar trebui alungată, dar nu imediat, mai întâi se gândește că poate ar trebui să se dueleze cu Vronski, așa e onorabil, dar de ce să lase așa o măreție de substanță materială să fie distrusă când în ea este o așa substanță cugetătoare, vorba lui Descartes, deci duelul nu este o soluție. În plus Vrosnki este militar, iar el nu a ținut în viața lui în mână o armă. 

În final găsește că o mai mare pedeapsă pentru Anna nu poate fi decât să o ascundă de ochii lumii, să o închidă în casă, să o ajute să conștientizeze cât este de decăzută, cât de tare s- a defectat și să îi mântuie sufletul vinovat. Ce gândire inchizitorială! Așa se termina introspecția lui Alexei, cu condamnarea la rolul de soție a bărbatului ei.  

E unul dintre capitolele care surprind mișcarea interioară a sufletului unui om dinspre umanitate către inumanitate, sau altfel spus, vorba lui Einstein, la jocul de zaruri din anticamera divină, de data asta dintre îngeri, demonului i- a căzut un 6- 6. Simt o oarecare bunătate luciferică a lui Tolstoi față de femei și față de natura lor inițial liberă. Îmi place de el!💖 

 
Ha! vorba Andei.

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails