Vine într-o zi la mine regina frumuseții locale și îmi zice:- Sunt afemeiată după tine!
Eu: - Și nu există tratament?
Ea:- Există, dar numai naturist.
Eu:- Nu se poate procura?
Ea:- Ba da, dar e dificil din cauza substanței principale.
Eu:- Aha! Vrei să mergem la cules amândoi, ca Lupul și Scufița?
Ea:- Mi- ar plăcea!
Aleg o zi de weekend, urcăm în mașina ei metalizată și pornim. Mergem prin două păduri tangente localității și printr-o pădure secantă județului vecin. Nu găsim nicio substanță activă. Ea, pasionată de fotografii, pozează veverițe, vulpi, iepuri și căprioare. Vedem la un moment dat și doi urși. Dă să apese pe zoom pentru claritate, dar unul dintre ei grăiește cu glas omenesc:- Nu ne faceți fotografii, suntem de la un institut zoologic și facem parte din areal pentru cercetare. Îi înțelegem, ne amuzăm.
Trec orele pe nesimțite cu regina frumuseții, când observăm amândoi că soarele nu răsare, ci apune. Îmi spune:- A fost o zi lungă!
Eu:- Și fără niciun rezultat medicinal.
Ea:- Poate găsim pe întuneric ceva.
Eu:- Slabe șanse. Eu stau prost cu vederea felină.
Ea:- Eu nu. Am făcut o operație de mărire.
Eu, mirat:- Există silicoane pentru retină?
Ea:- Există silicoane pentru orice. Eu mi- am pus pentru conuri, dar dacă vrei, poți să îți pui și pentru bastonașe.
Eu:- Interesant. Se poartă?
Ea:- Oho! Și încă ce mult! Adulții preferă cu conuri, tinerii, cu bastonașe.
Eu, îngândurat :- Mă așteptam să fie invers.
Ea, moralicește:- Da, așa sunt vremurile, mai corupte.
Mă uit cu dragoste la ea.
Plecăm.
Drumul e lung. Conduc eu, conduc prudent, încep să mă gândesc nostalgic la anii 90 când silicoanele erau ceva vetust. Adoarme lângă mine. N- am găsit leacul, va trebui să mă iubească până la descoperirea științifică următoare.
