- Mă urmărește unul! strigă Dorel! Dați-vă la o parte, trebuie să mă ascund!
Ne dăm la o parte.
Bătăi la ușă. În prag unul chel. Vrea cu tupeu să intre în încăpere. Mr Brasil adoptă stilul sovietic și îi trântește ușa în nas.
Bate din nou.
Stăm amândoi de partea cealaltă.
eu:- Nu e nimeni acasă!
El:- Deschideți!
Mr Brasil:- Nu auzi că nu e nimeni acasă?!
El:- Sunt om bun!
Eu adopt stilul american și pun lanțul la ușă. Deschid încetișor. Prin fanta ușii, îl văd dezarmat, cu mâinile în buzunare.
- Sunt om bun, dar nu mai pot!
Mr Brasil:- Dacă vreți la toaletă, e un tufiș un curte.
El:- Nu, nu vreau. Sunt îndrăgostit de Dorel.
Mr Brasil:- Trimiteți- i un SMS cu 4 emoticoni. Va înțelege instant. Noi nu avem voie să vorbim cu străinii.
El:- Nu sunt străin, mă cunoaște.
Mr Brasil:- Trimiteți- i și o poză, poate vă recunoaște el, noi nu vă cunoaștem.
Scoate o carte de vizită și o strecoară prin crăpătură. Citesc cu voce tare: Michel Foucault, filosof francez.
Mr Brasil:- Spitalul de nebuni e plin de fou culți.
El:- Eu sunt originalul, restul, niște copii.
Eu:- Toți suntem copii, dar nu ne dăm mari făcând cărți de vizită false.
Se așează pe banca din fața casei și începe să plângă.
Stă cam o juma de oră. Ne uitam la el prin geamul de la bucătărie. Schimb cu Mr Brasil priviri înțelegătoare.
Iese Dorel din cameră. Iese din casă, se duce spre el cu o carte.
Se oprește din suspinat și citesc amândoi. La un moment încep să se hlizească spre geamul bucătăriei. Ne dăm seama că râd de noi.
Intră în casă.
Dorel, mie:- Fă și tu o cafea pentru toată lumea!
Mă conformez. Mr Brasil ia cartea din fața lor și întreabă:- La ce pagină ați ajuns?
Dorel:- Suntem încă la prefață.
El, îndrăznește:- Eu sunt un pic mai departe, am avut niște zile libere.
Eu:- Dacă ai scris- o tu, de ce nu o știi pe dinafară?
El:- O știu, dar cu Dorel o citesc într- o cheie nouă.
Mr Brasil, lui Dorel:- Mai durează mult să o termini și tu în cheia asta nouă?
Dorel:- Nu, îl ajung în curând, voi avea weekendul liber.
Eu:- Ai promis că mergem la munte.
Dorel:- M- am răzgândit.
Mr Brasil, tipului:- Ești de acord cu bazaconiile din carte?
El:- Da. Eu am scris-o.
Eu:- Chiar ești Foucault?
El:- Da.
Eu:- Îmi dai un autograf? Îmi place cum scrii, îmi place stilul tău!
Dorel:- Nu. Are interdicție la comunicarea cu femei. Nu de tot, numai până terminăm cartea. Deci n- are nimic cu tine.
Eu, bosumflată, mă uit chiorâș la ei.
Dorel:- Vrei adevărul? Eu i- am interzis să se îndrăgostească de tine. Nu- i așa?
Foucault: - Da, așa e. E gelos maxim.
Dorel: - Da, sunt! Îl sărută pe chelie.
Ne uităm la ei cum se giugiulesc nerușinați ca doi guguștiuci în fața noastră.
eu, lui Dorel, la fel de nerușinată: - Acum ce faceți, pregătiți volumul doi?
Dorel, atârnat de gâtul lui:- Secret!
Mr Brasil:- Ok. Ok. Nu mergi la munte, dar la concert mergi?
Dorel:- Da.
- Bine, zice Mr Brasil. Până după concert, cartea o citesc eu, am ajuns mai departe decât amândoi, deci am prioritate. Am și eu așteptările mele vis- a- vis de cheile astea noi.
