Ora vagabonzilor mă prinde mereu așteptându- te
Sub un salcâm în floare,
Sub candelabrele teilor scuturați de mireasma lunii mai.
Ora vagabonzilor toarce liberă lângă un palmier,
Pe o insulă pustie, cum au toți ceilalți vagabonzi
În ape unde rechinii își închid o clipă ochii.
Uneori te ajung din urmă în răsărit
Îți adulmec parfumul de tutun din cireșe amare.
Alteori apari când umblu cu tristețea ascunsă într- o amiază lipsită de dor.
Cel mai adesea vii cu întrebarea strecurată în gulerul tău brodat în șifon:
- Mai vagabondezi pe câmpiile astea pustii, fără scaieți și fără cocori?
Mă întrebi amintindu- mi de pasărea roz a curbelor rectilinii.
Verile interminabile se sfârșec brusc
Când amintirea ta are gustul cuminte al Italiei.
Iernile sunt blânde și minunate cu tine
O știu fulgii de nea, vagabonzii felinarelor aurii.
