partitura simpla de pian

_______________________a___ ___ _S_______________ț_ _p__________n_______ e_____a_________ _r___________

miercuri, 9 octombrie 2024

Familii celebre reflectate în literatură

 

               Bojdeuca lui Creangă 


1. Familia lui Ion Creangă 

2. Familia lui Mircea Cărtărescu

3. Familia lui Matei Călinescu

4. Familia lui Gabriel Garcia Marquez

5. Familia lui Thomas Mann

6. Familia lui Verlaine

7. Familia Gabrielei Adameșteanu

8. Familia lui Camilo Jose Cela

9. Familia lui Mihai Eminescu

10. Familia lui Kierkegaard

11. Familia lui Wittgenstein

12. Familia lui Nietzsche

13. Familia lui Lev Tolstoi 


Despre familia unui autor aflăm citind o biografie. 

Uneori un jurnal. Alteori corespondența, dacă există, și critica literară. Se mai află informații în dicționare și enciclopedii, în interviuri, dacă există, sau în simpla introducere la o carte. Multe cărți conțin informații complete despre un autor.


1. Familia lui Ion Creangă 

    Ion Creangă s- a născut într- o familie de țărani, într-o gospodărie modestă din satul Humulești. 

Tatăl său, Ștefan a Petrei Ciubotariul, era negustor, iar mama sa, Smaranda, se ocupa de gospodărie.

Caracteristicile familiei lui Ion Creangă:

  • Mare: Ion Creangă a avut șapte frați: Zahei, Maria, Ecaterina, Ileana, Teodor, Vasile și Petre. Din păcate, ultimii trei au murit în copilărie.
  • Religioasă: Familia era ortodoxă, iar credința a avut un rol important în viața lui Ion Creangă, influențându- i atât educația, cât și cariera de diacon.
  • Simplă și tradițională: Viața de la țară, cu obiceiurile și valorile specifice, a marcat profund copilăria și adolescența lui Ion Creangă, oferindu- i inspirație pentru multe dintre operele sale.
  • Unită: În ciuda dimensiunii, familia era unită și își oferea sprijin reciproc.
  • Cu o educație limitată: În acea perioadă, accesul la educație era limitat, mai ales la țară. Cu toate acestea, părinții lui Ion Creangă au înțeles importanța învățăturii și l-au susținut pe cât au putut.

Influența familiei asupra operei lui Ion Creangă:

    Experiențele trăite în sânul familiei și în comunitatea rurală au avut un impact semnificativ asupra operei lui Ion Creangă. El a surprins cu umor și autenticitate viața de la țară, obiceiurile, relațiile dintre oameni, toate acestea fiind reflectate în poveștile și amintirile sale

2. Familia lui Mircea Cărtărescu

    Mircea Cărtărescu provine dintr- o familie despre care a vorbit în câteva interviuri și opere literare, oferind astfel câteva detalii despre mediul său familial. Cu toate acestea, nu există o descriere exhaustivă și detaliată a structurii familiei sale, așa cum ar fi o genealogie completă.

Din informațiile disponibile, putem deduce câteva aspecte:

  • O familie cu rădăcini în România: Cărtărescu s- a născut și a crescut în România, iar în scrierile sale face adesea referiri la locurile și experiențele din copilăria sa în acest context.
  • Influențe culturale și intelectuale: Deși nu sunt detalii foarte precise, se poate presupune că familia sa a avut un anumit interes pentru cultură și literatură, influențându- i astfel vocația.
  • Experiențe marcante: În unele interviuri, Cărtărescu a menționat anumite evenimente sau trăiri din copilărie care au lăsat urme adânci în personalitatea sa și în viziunea sa asupra lumii. Aceste experiențe pot fi legate de dinamica familială, de relațiile cu părinții sau cu alte rude.

Este important de menționat că:

  • Viața privată: Ca multe alte personalități publice, Cărtărescu și- a păstrat o parte din viața privată, inclusiv detaliile despre familia sa, departe de ochii curioșilor.
  • Reprezentări literare: În operele sale literare, familia poate fi prezentă într-o formă idealizată, simbolizată sau chiar fictivă. Astfel, nu întotdeauna ceea ce citim în cărțile sale corespunde exact realității.

Pentru a afla mai multe detalii despre familia lui Mircea Cărtărescu, ai putea:

  • Consulta cărțile sale: În special romanele autobiografice sau eseurile în care autorul își explorează trecutul și rădăcinile.
  • Căuta interviuri: În unele interviuri mai vechi, Cărtărescu ar putea fi mai deschis în a vorbi despre familia sa.
  • Explora articole și studii critice: S- ar putea să găsești analize ale operelor sale literare care fac referire la influențele familiale asupra scriitorului.

În concluzie, deși nu avem o imagine completă a familiei lui Mircea Cărtărescu, putem spune că aceasta a jucat un rol important în formarea sa ca scriitor și ca persoană. Pentru a înțelege mai bine acest aspect, este recomandat să te adânciți în opera sa literară și în interviurile pe care le-a acordat de-a lungul timpului.

3. Familia lui Matei Călinescu

  • Structura familială: Matei Călinescu a provenit dintr- o familie nucleară tradițională, formată din părinți și cel puțin un copil (el însuși). Tatăl său, Radu Călinescu, era inginer, iar mama sa, Dora (născută Vulcănescu).
  • Mediul social și cultural: Familia Călinescu provenea dintr- un mediu intelectual și cu o bună situație materială. Acest lucru i- a oferit lui Matei Călinescu acces la educație și cultură încă din copilărie, influențându- i ulterior cariera academică și de critic literar.
  • Dinamica relațiilor familiale: Din informațiile publice disponibile, nu există detalii ample despre dinamica relațiilor din familia Călinescu. Cu toate acestea, faptul că Matei Călinescu a ales să- și împrăștie cenușa în mormântul familiei sale din Turnu Severin sugerează o legătură emoțională puternică cu rădăcinile sale.
4. Familia lui Gabriel Garcia Marquez 
    Gabriel García Márquez a avut o familie care a influențat profund opera sa literară. Deși viața sa personală a fost marcată de anumite secrete și controverse, în special legate de o fiică născută în afara căsătoriei, relațiile sale familiale au fost, în general, calde și apropiate.

Iată câteva aspecte importante despre familia lui García Márquez:

  • Origini și copilărie: S-a născut în Aracataca, Columbia, într- o familie de clasă medie. A fost crescut mai ales de bunicii materni, colonelul Nicolás Márquez și Tranquilina Iguarán, personaje care au servit drept inspirație pentru multe dintre personajele sale. Bunicul său, în special, a fost un povestitor înnăscut, iar poveștile sale despre viața rurală și evenimentele istorice au avut o influență puternică asupra imaginației lui García Márquez.
  • Influența bunicilor: Atmosfera magică și realistă a copilăriei sale, petrecută înconjurat de poveștile bunicului, a fost esențială în formarea stilului său literar unic, cunoscut sub numele de "realism magic".
  • Relația cu părinții: Deși a fost crescut de bunici, relația cu părinții săi a fost, de asemenea, importantă. Tatăl său, Gabriel Eligio García, a fost un telegrafist, iar mama sa, Luisa Santiaga Márquez Iguarán, o casnică.
  • Frații: A avut un frate, Jaime García Márquez, care a fost, de asemenea, implicat în lumea literară și a jucat un rol important în viața și cariera scriitorului.
  • Viața de familie: S- a căsătorit cu Mercedes Barcha și împreună au avut doi copii, Gonzalo și Rodrigo. Familia sa a fost un refugiu pentru el, un loc unde și-a găsit liniștea și inspirația.
  • Secretul familiei: În ultimii ani ai vieții sale, s- a descoperit că García Márquez avusese o relație extraconjugală și o fiică, Indira Cato. Această revelație a adăugat o nouă dimensiune complexității vieții sale private.

În concluzie, familia lui Gabriel García Márquez a fost o sursă inepuizabilă de inspirație pentru opera sa literară. Atmosfera magică a copilăriei sale, poveștile bunicului, relațiile cu părinții și frații, precum și viața de familie au contribuit la crearea unui univers literar unic și fascinant, care continuă să fascineze cititorii din întreaga lume.

5. Familia lui Thomas Mann

Thomas Mann s- a născut într-o familie burgheză înstărită din Lübeck, Germania. Tatăl său, Thomas Heinrich Mann, era un bogat negustor de cereale și senator, iar mama sa, Julia da Silva Bruhns, avea origini germano- braziliene. Această origine mixtă a mamei sale a adăugat o notă exotică și cosmopolită familiei Mann, influențând probabil și viziunea lui Thomas asupra lumii.

Caracteristici ale familiei Mann:

  • Burghezie: Familia Mann era parte a burgheziei germane, cu toate valorile și aspirațiile sociale asociate acestei clase.
  • Intelectuală: În ciuda afacerilor de familie, mediul intelectual era foarte important. Se citea mult, se discutau idei, iar copiii erau încurajați să- și dezvolte mintea.
  • Creativă: atât Thomas, cât și fratele său mai mare, Heinrich Mann, au devenit scriitori de succes, demonstrând o înclinație artistică moștenită, probabil, din familie.
  • Influență asupra operei: Experiențele trăite în familie, valorile transmise și dinamica relațiilor au servit drept inspirație pentru multe dintre operele lui Thomas Mann. De exemplu, romanul  Casa Buddenbrook este considerat a fi o semi- autobiografie a familiei sale.

Evenimente importante în viața familiei:

  • Moartea tatălui: Moartea timpurie a tatălui a avut un impact semnificativ asupra familiei, mai ales asupra lui Thomas.
  • Mutare la München: După moartea tatălui, familia s- a mutat la München, un oraș cu o viață culturală intensă, care a contribuit la dezvoltarea interesului lui Thomas pentru literatură.
  • Exil: În urma ascensiunii nazismului, familia Mann a fost nevoită să se exileze din Germania, o experiență traumatizantă care a marcat profund viața lor.

În concluzie, familia Mann a fost o familie complexă, cu o istorie bogată și turbulentă, care a avut o influență decisivă asupra vieții și operei lui Thomas Mann. Mediul familial burghez, intelectual și creativ a oferit scriitorului o bază solidă pentru a-și dezvolta talentul și a crea opere literare de o profundă semnificație.

Ceartă între îndrăgostiți

- Stai?

-Nu!

-Atunci să te moha altul!


marți, 8 octombrie 2024

Drpornoverte

 Vine Steluța acasă de la școală. 

Măsa trăbăluia prin bucătărie. 

-Dă- te să iau un borcan gol de plastic. 

Măsa:- N- avem.

Steluța:- Parcă am cumpărat eu unt de arahide. Poți să îl pui în altceva, te rog. 

Măsa:- La ce- ți trebuie?

Steluța:- Îmi fac din el o vuvuzea

Măsa:- Pentru ce?

Steluța:- Merg la un marș contra dictatorilor gay.

Masa:- Ce treabă ai tu cu gayii?

Steluța:- Mergem cu proful de istorie.

Masa:- Ce vremuri! Da azi n- ai ore?

Steluța:-  Am.

Masa: - Și unde ți- e ghiozdanul?

Steluța:- În cameră. 

Măsa:- Nu- l iei? 

Steluța:- Scriu pe telefon. Ne lasă dacă e pentru școală.

Măsa:- Și dacă ți se termină bateria?

Steluța:- Am un carnețel. 

Măsa:- Ia dă- l incoa.

Steluța:- Nu! Ce treabă ai tu?!

Măsa:- Vrei sau nu din untul de arahide vuvuzea?

Steluța:- Da.

Măsa;- Dă să văd ce ai scris ieri.

Steluța:- Am scris la toate orele.

Măsa:- Să văd!

Steluța îi dă carnețelul la pagina cu data.

Măsa: - Ce-i asta dr. porno verte.?

Steluța:- La filosofie am făcut despre drepturile omului, la dirigenție  a venit o consilieră și ne- a explicat diferența dintre sexi și porno și la logică am învățat că vertebrat e un concept abstract. Cică nu există vertebrate decât în minte. Hai, îmi dai borcanul ăla?

Măsa:- Da. Și care e diferența aia de la consiliere?

Steluța: La filmele sexi te duci cu clasa, la filmele porno cu prietenii din cartier. 

Măsa:- Ia să mai stai și pe acasă, ai bac anul asta!

Steluța:- Bine, bine, pa!

Măsa: - Vezi să nu iei bătaie! Nu te manifesta nici pro nici contra, e mai  sigur așa!

Grupuri și perechi

 

        Sunt în plin zbor profesional și personal. Mă iubește un animal gay. Se logodește cu mine în timpul unui oarecare regim militar, mă iubește marinar. Îmi trimite bijuterii navale, cu ancorițe și cașaloți pescuiți la lumina lunii. Sunt fericit cu el.
Plec într- o  delegație. Nu e o zi oarecare, e ziua când turnurile gemene sunt bombardate pe interior.  Un avion rebel le pune capăt și din exterior.
Ajung acasă. E seară. Vin vesel și încântat de victorie, de mine, de noi.
Descui ușa.
Intru.
Lumină maximă în apartament, lumină regală ca la Versailles.
Fac doi pași spre sufragerie și îmi sare în ochi o ditamai Myse en abime.
Patru hăndrălăi și patru coarde stau îmbârligați și goi. Stau în grupuri și perechi, ca în filmele interzise.
Apartamentul e spațios, un etaj la înălțime și nu necesită draperii. Nuditatea și lumina mă zăpăcesc. Nu se opresc, sunt toți în plin altoi.
întorc. Plec. Îmi sun animalul. Mă cheamă la el, mă așează la masă. Sunt confuz, e ceva nou, sunt obosit din călătorie, sunt și flămând.
Masa mare, plină. Dar!
Masa nu e pentru noi doi, ci pentru ei doi. E o cină de logodnă.
Curva mea se căsătorește.
Nu cu mine. E interzis, e ilegal. 
Stau unul lângă altul, îmbrăcați elegant, ea, o Ileană blondă și  nevinovată, el aplecat duios spre ea. Eu, zmeul periculos, undeva spre stânga. Mut ca un pește, orb ca o noapte fără felinare, nebun ca o furtună. Nu tremur, nu urlu, nu trântesc. Stau regal  și mănânc elegant. Schimb cu viitoarea mireasă câteva cuvinte la limita obrăzniciei. 
În jurul nostru, rudele, amicii. Dușmanii mei cei noi.
uit la el transparent. Se uită la mine excesiv de impertinent.
Mănânc ceva, spun:- Casă de piatră! și ies.
Sunt derutat. Undeva trebuie să dorm. La mine, nu. La el, nu. A doua zi trebuie să merg la serviciu. Iau un taxi. Șoferul mă lasă lângă parc.
E deja noapte adâncă. Nu sunt crâșme deschise, nici magazine, e un oraș provincial. Intru în parc și mă întind pe o bancă. Stau cu fața în sus. Cerul plin de stele, scânteietoare, liniștite și armonioase. Ațipesc. Mă trezește un polițist. Mă ridic și ies din parc. Umblu de nebun pe străzi două ore. Mai iau un taxi, ocolesc orașul. E aproape 5. Mă întorc acasă. Parașutele or fi obosit, mă gândesc, poate dorm și ele. Mă strecor spre camera mea.  Canapeaua, ocupată. Pe ea dorm vreo trei, patru.  Restul, pe pat. Iau o pernă și mă întind pe podea. Mă înfășor într- o pelerină groasă de ploaie și adorm. Dimineața, lumea îmbrăcată, oarecum mahmură și precipitată: 

- Vezi că ți- am făcut o cafea!
Merci beaucoup, zic.
Am fost în Iad.
E ziuă, însă.
Va trebui să mă antrenez. Îmi e greu, dar nimic pe lume nu e ușor.

Gala desenului animat


   Mă sună o parașută luni după amiază:- Sunt la Bombay. Vino să mă iei!
Bombay e o crâșmă centrală unde, după miezul nopții se deschide o cortină și încep spectacole stand by comedy, iar după ora două, striptease.  E ora trei după amiază, deci, nici urmă de striptease. Și totuși, primesc un telefon.
urc într- un taxi și ajung.
Parașuta, în fața unei mese pline de sticle goale plângea cu lacrimi de crocodil.
O întreb:- Deja ești mangă? Nu puteai încetini ritmul, să apuc și eu să mă edific? Am plecat de la muncă, o să- mi taie din salariu.
Ea:- Las că te plătesc eu.
Eu:- Hai să te duc acasă.
Ea:- Nu, trebuie să vorbim.
Eu:- Despre ce?
Ea:- Despre iubire.
uit în stânga și- n dreapta, stresat și jenat. Crâșma nu e deloc goală, muzica în surdină, se cam aude ce vorbim.
Ea:- Te iubesc
Eu:- Așa, și? Mă iubești de azi sau de decenii?
Ea:- Nu de decenii, de secole.
Eu:- Înainte de Hristos sau după?
Ea:- Ambele.
Eu:- Deci, ești iar decapitată. Cine te- a pus să bei?
Ea:- Beau și fiindcă sunt părăsită.
Eu:- Iar?
Ea:- Da.
Eu:- Ai numărat a câtă părăsire e? Poate îți dă un număr cu soț.
Ea:- Nu râde, sunt beată și vreau și la baie. Hai cu mine!
O sprijin și mergem spre toaletă. Intră.
Rămân aproape. Mă strigă din toaletă:
- Vino că s- a blocat ușa.
Intru în baie, dau un picior ușii și o scot din toaletă. Ieșim amândoi afară.
Plouă mărunțel. Chem un taxi. Stă înfășurată într- un ploveraș bleu și se clatină. Îi clănțăne și dinții.
Îmi zice:- Hai să- ți arăt o scenă.
Eu:- Arată.
Ea:- Urcă- te banca asta, eu mă urc pe banca din fața ta.
Nu prea am chef. Insistă. Mă urc. Era deja cocoțată.
Îmi zice:- Hai să sărim unul pe banca celuilalt, poate cădem amândoi la mijloc și adormim îmbrățișați.
Eu:- Vezi că azi e luni, nu sâmbătă. Azi nu e Gala desenului animat.
Ea:- Știu!!! Începe iar să dea apă la șoareci. Vine taxiul. O duc acasă, o așez în pat, o descalț de bascheți, fumez pe balcon o țigară și plec încetișor. O las adormită, călare pe un ursuleț uriaș de pluș.  Ușa se încuie automat după mine.

luni, 7 octombrie 2024

Sunt disperat după tine

 

     Mă trimite stăpânul meu la fântână.
Un individ încearcă să își umple o sticluță de rom cu apă potabilă. Îmi dau seama că e beat după cum manevrează găleata, invers, apa curge pe lângă și în sticlă ajung câteva picături. O ia de la capăt, altă găleată, același rezultat. Am răbdare, nu e aglomerat. După a treia încercare nereușită, îl abordez tandru:

- Nu vreți puțin ajutor?
Se întoarce spre mine:

- Dacă sunteți amabil.
Sunt.
Îl ajut.
Plec. Ajung la o intersecție, e roșu. Stau și aștept. Vine verdele, demarez, intru pe o stradă cu sens unic. Stradă îngustă, mașini parcate pe ambele părți, abia mă pot strecura. În urma mea, unul claxonează în disperare să îi dau voie să mă depășească. Nu se poate, dar el nu se oprește din claxonat. Mă enervez! Opresc mașina și cobor. Mă duc spre el. Deschide geamul și începe să mă înjure. Când mă uit atent, era curva de la fântână.
- Aaa, dumneavoastră erați. Scuze, scuze.
Le accept. Plec iar. Ajung la casa stăpânului și mă pregătesc să intru, când simt o atingere pe umăr. Îmi zice:- Vreți să mergem la o țuică? Să îmi cer scuze cum se cuvine. Accept. Stabilesc o întâlnire cu el. Vine la patru ace și treaz. Bem. Are obiceiuri proaste, mângâie ospătărițele pe fund:- Sunt disperat după funduri, îmi zice.
Femeile sunt stânjenite, în semiîntunericul barului lucesc ochii de lincși ai iubiților lor. Încep să mă tem pentru mine, încep să mă îngrijorez pentru el. Se îmbată repede. Ieșim. Când ajungem lângă tufișurile scunde de dracena, îmi zice:- Vrei să mă fuți?
Eu:- Nu.

El:- Te rog!

Eu:- Nu!
El:- Nici dacă te plătesc?
Eu:- Nu. Nu mă atragi fizic.
El:- Nu poți face abstracție de atracție?
Eu:- Ba da. De felul meu sunt einsteinian.
El:- Și?
Eu:- Nu.
El:- Dacă îți zic ce trist sunt!
Eu:- Nu mă fut pe fond de tristețe.
El:- Nici dacă te rog?
Eu:- Vezi că te repeți!
Se așează în ciuci și începe să plângă.
Îl las câteva minute. Îmi aprind o țigară. Îl ridic de jos:- Fumezi? În  bar am văzut că nu.
El:- Nu, nu îmi dă voie nevasta.
Eu:- Bine. Lasă, e mai bine pentru sănătatea ta.
Îl iau de braț și intrăm amândoi în baia bărbaților. Îl lipesc de ușa unui wc și i- o trag newtonian. E dat cu un after shave scump, e un miros plăcut. I- o mai trag o dată, bonus, parfumul mi- a schimbat dispoziția. Îmi spune, în timp ce ieșim:

- Unde lucrezi? Sunt disperat după tine!
Eu:- Secret.
El:- Aș vrea să te mai vizitez. 
Eu:- Scapă mai întâi de disperare și mai vorbim.
Se potolește. Ne despărțim fără efuziuni.

O masă experimentată

 

   Mă duc pentru cumpărăturile săptămânale la un supermarket. Sunt ocupat cu aranjarea lor pe tejghea. În fața mea, o individă oarecare. Se întoarce când ajung aproape de casă:

- Sunt un pic cam dezlegată. Ești drăguț să mă legi puțin?
Eu:- Aici?
Ea:- Oo, nu! Acasă la mine.
Pun cumpărăturile în portbagaj, parchez mașina un pic mai departe și plec cu a ei. Ajungem acasă la ea, un apartament luxos, mobilat clasic. Nu are bibliotecă, asta e prima chestie pe care o observ încă de la primii pași în hol. În schimb, tronează o ditamai masă de stejar în mijlocul sufrageriei, ocupând o parte însemnată din spațiu.
Stăm la o cafea, pune niște fursecuri pe o farfurie, ciugulesc două. Pleacă de lângă mine și apare într- o rochie groasă,  înflorată, plină de fermoare. Îmi zice:

- Îmi place să fiu dezbrăcată de un bărbat adevărat.
Se urcă de pe un scăunel, direct pe masă.
Mă ridic în picioare și se apropie de fața mea cu genunchii.
Încearcă să îmi atingă fața. Mă retrag un pas.
Ea:- Nu fugi.
Eu:- Nu sunt în poziția potrivită.
Ea:- Fii și tu puțin intimidat.
Mă hotărăsc să îi fac pe plac.
Vin aproape de ea, îmi atinge părul cu un genunchi. O las. Nu simt dorință, nici neputință. O întreb: 

- Gata, te- ai legat?
Ea:- Nu, te vreau aici, sus.
Mă uit din nou la ea, un pic mai atent, e rotunjoară și nici eu nu sunt chiar cel mai slăbănog bărbat.
-Crezi că masa asta ne ține pe amândoi?
Ea:- Da
Eu:- De unde știi?
Ea:- Știu, pentru că are experiență.
Eu:- Nu dau doi bani pe experiența meselor.
Ea:- Hai, nu te teme!
Mă descalț, mai diminuez din greutate, cel puțin eu. Ea, nu. Se urcase cu tot cu pantofi.
Tavanul încăperii e înalt, dar normal de înalt, începe la o palmă de creștetul meu.
Îmi reamintește:

 - Îmi place să fiu dezbrăcată.
O ating cu palmele de sus în jos și de jur împrejur. Rochia are două fermoare principale și patru secundare. Încep să le cobor. Ea râde, se gâdilă, se frăsuiește îngreunându- mi mișcările. Reușesc într- un târziu, rochia cade pe podea. Rămâne într- o jupă, cu sânii dezveliți.
-Ia- mă, îmi zice ea!
Eu, în gând, atent la echilibristică: Aici?

Mă uit după scăunel. 

Ea:- Nu coborî! Vreau aici, sus!

Eu:- Bine
Îmi dau jos cravata, arunc sacoul pe un fotoliu, îmi deschei nasturii de la cămașă, dar nu apuc să o dau jos că îmi bagă mâna în zona ecuatorială. O opresc.
- Încă nu, îi zic, lianele sunt pline de maimuțele și tarzani.
Ea:- Bine. Se uită aiurea. Pe pereți, mintea mea hologramează volume din Platon, Heidegger, O mie și una de nopți, Decameronul....Nu le vede, firește. 
E înaltă, se ridică pe vârfuri încercând să mă sărute. Îmi scot cureaua de la pantaloni și o întorc încetișor. Îi leg mâinile pe lângă corp, le prind în cataramă. Îmi dau jos pantalonii, mă dau jos, îi așez frumos pe spătarul unui scaun, undeva lângă un șifonier. Urc înapoi, gol. O întorc cu fața la perete și o fut pe animală în patru poziții esențiale. Țipă când Au, când Aii, când Ooo, când Ooii! O ajut să coboare, mă duc să fac o labă în baie și mă întorc mulțumit. Plec. Cobor scara câte două trepte odată, chem un taxi, îmi iau mașina din parcarea supermarketului și mă duc acasă, îmi pun un disc cu rock clasic și mă odihnesc. Îmi cam tremură genunchii, sunt puțin obișnuit cu atâta înălțime. 

duminică, 6 octombrie 2024

Două dialoguri

 1. Pro și contra Cioran

Visez.

Sunt studentă, prin anul doi. Vin într-o vacanță, merg spre cartier, mă văd cu prietenii din liceu. 

Îi întreb de unul, de altul și ajung la Cătălin. Nu ieșise încă afară. 

-Știi că era cioranian, zice Daris. 

Cam toți citeam Cioran la începutul anilor 90, dar Cătălin era cioranian încă de dinainte de Revoluție. 

Eu:- Da. Nu mai e?

Daris:- Acum zice toată ziua când Doamne ajută!, când Doamne ferește!

Eu:- Serios?

- Da, zice el. Acum câteva zile a zis înainte să se urce pe un scăunel:

- Doamne ferește !

Eu zâmbesc.

 Cătălin stătea bine cu lecturile din rușii clasici. Îi plăcea Esenin, citea Tolstoi.


2. Pro și contra Nietzsche

Sunt la o inspecție de grad. Mă invită o colegă. E în alta localitate decât cea unde locuiesc. Merg din doua motive: în primul rând, îmi place tema, este despre postmodernism, în al doilea rând îmi plac profesorii universitari evaluatori, la unul am avut licență, la al doilea am vrut să fac un doctorat. Sunt printre preferații tuturor studenților, nu doar ai mei, pentru umanitate și spiritul ludic, unul, pentru profunzimea gândirii și toleranță, al doilea. Anul viitor voi avea și eu de dat lucrarea de grad. 

Se termină prezentarea lucrării și mergem la un restaurant să mâncăm. Eu nimeresc lângă ei. În fața mea, doi tineri profesori, bărbați vocali și autoritari. Ajungem cu discuția la religie, credință, valori și idei care mai circulă printre noi, cei care nu mai suntem studenți. 

Unul dintre profesorii tineri e nietzschean, celălalt cioranian, se completează în deconstrucția mea, cel puțin nominală. 

Sunt puțin nervoasă, dar nu îmi permit intervenții corective. Îi las să abereze. 

Unul dintre profesori îi spune celuilalt, dar suficient de tare ca să îl aud:- Un Sfânt Părinte spune:- Când ești în lume, diavolul vine deghizat într- un cunoscut, într-o rudă. Când ești în pustie, vine personal.

Celălalt profesor adaugă:- În plus, de la o  vârstă nu îți mai permiți să te joci cu Dumnezeu de- a orice. Când ești tânăr, da, caști gura și la Nietzsche și la Cioran.

În mintea mea se face ordine. Nu s- au schimbat de când am terminat facultatea, îmi place în continuare de ei. 

La întoarcere, în mașina unuia dintre ei, vorbim despre pisici. Toți avem pisici. 


Cu noaptea- cap

 

Am o panaramă care mă trezește pentru sex cu noaptea-  n cap. O fut pe trei sferturi adormit, fără figuri.
Sunt singurul care i- o trage și mă conformez unor dorințe pe care nu le înțeleg. Ea e obosită și eu sunt nedormit.
foiesc în așternut mai bine de oră, pe urmă abandonez ideea de a- mi reface neuronii. Ies să fumez.  Cerul indigo, aerul rece și lumina lunii prin norii groși și alburii mă trezesc treptat. Îmi amintesc un dialog din liceu. Trec pe lângă prietenii mei, într- o după amiază lâncedă. Ei joacă fotbal în parcare, la ora aceea nu sunt deloc mașini. Trec pe lângă ei fără intenția de a mă opri, fără intenția de a comunica, nu vreau să îi intrerup din joc. Dar se opresc ei.
Salut, salut și dau să trec mai departe. Un băiat zice autoritar:- De ce mergi în dorul pulii?
Eu:- Nu merg așa.
El:- Ba da. Așa mergi. Curvo!
Vocea lui e pe jumătate glumeață, pe jumătate semeață. Băieții râd, dar mânzește, țin la mine și nu mă atacă niciunul de obicei. Lasă mingea altui coleg și vine mai aproape:-  Te- ai dat cu ruj! 

Eu:- Nu.
El:- Ba da, ai gura roșie!
Eu:- Nu. Vin de la plajă.
El:- Asta să i-  o spui lui Mutu', nu mie!
Se reîntorc la joc. Plec contrariat. Acum înțeleg, după ani, era îndrăgostit.
Merg mai departe, cu capul plin de melodii. Cobor câteva trepte și încep să mă gândesc la altcineva, la altceva. Nu îmi iese o problemă la geometrie, vreau să citesc un roman și nu îl pot împrumuta. Aștept să îl termine un coleg, îl iau de la el. Pentru geometrie, aștept noaptea, să îmi pice- n somn fisa. Am responsabilități, aproape toată clasa copiază de la mine tema. 

Jo soi solo

 

Visez.
Sunt singură, completamente solo, cum spun străinii.
Dar nu acum, ci cu mulți ani în urmă. Ies afară și, din cauza singurătății, nu am nici curaj. Afară plouă cu găleata, merg în cartierul unde, în zile senine, mă întâlnesc cu prietenii. E o zi jalnică, nici trandafirii nu se văd de cenușiul zilei. Mă bag într- o scară și stau. Stau mult. Aștept să iasă cineva afară, inutilă așteptare, pe vremea asta, la ora asta lumea lenevește, se odihnește sau doarme. E o zi ca astăzi, o zi de duminică.
Stau sub balconul unui prieten bun, al unui băiat frumos și nefericit, al unui tânăr teatral care-  și ascunde nefericirea, care nu cere nici milă, nici tovărășie.
Plouă încet, cum plouă azi, mocănește, cum spun oierii.
uit la picăturile care cad îndârjit și mărunt. Sunt undeva între mine și mine, la jumătatea drumului între o zi oarecare, în care timpul curge ca ploaia și o zi care nu este zi, ci eternitate, în care această ploaie leagă cerul de pământ iremediabil.
Nu îmi e frig, nu îmi e somn, nici foame, nu mă doare nimic. Sunt, cum ar zice Descartes, inexistentă.
Prin ceața deasă a ploii văd doi tineri îmbrățișați, văd oameni cuminți și așezați, un câine negru vesel își manifestă recunoștința trecând de la unul la altul, tinerii și copiii îi aduc adresa eugenii, preferatele lui.
Tinerii se apropie mult de mine, băiatul sărută fata cu pasiune, ca și când ar mușca dintr- o piersică pufoasă, fata își îndreaptă bretonul ca și când numai ea ar fi pe lume, sunt fericiți și îndrăzneți. Tinerețea trece prin fața ochilor mei ca un film la o viteză normală, fără răsturnări de situații și fără dramă. Sunt într- un timp ideal!
Plouă și niciun om nu iese din casă, nicio pasăre, nicio pisică. Prezența tânărului care stă deasupra îmi devine cumva vizibilă, îl simt cum merge încet prin casă, cum se oprește în dreptul unui raft cu cărți, cum plimbă degetele pe cotoarele lor, cum își ia un volum de versuri și îl răsfoiește. Mă uit în sus,  nu e nimeni, ploaia se scurge pe lateralele balconului. Acum știu, cineva îl apără, cineva mă apără. Aerul se limpezește puțin. Plec spre casă, cu trena udă de ploaie, greoaie, cu marginea rochiei complet plină de  păpădii. Mă aplec și strâng în mână o pasăre cu penajul ud, ciufulită și somnolentă. O pun sub un copăcel. În urma mea, două femei brunete, cârlionțate, cu pielea arămie, aleargă desculțe. Una dintre ele îmi parfumează părul. Cealaltă îmi pune în ureche un cercel.

Adevărul despre femei

 ? Cine știe cel mai bine adevărul despre femei?

R:- Prietenii bărbaților lor. 

Pierderi și pierduți

 

  Mă roagă un amic vechi să merg cu el la o cafea. Are să îmi spună ceva: - Am să îți spun ceva extrem de important!
Ne luăm cafea și câte o bere.
Eu:- Spune.
El: - Mi- am pierdut fecioria.
Eu:- Când?
El:- Aseară.
Eu: - Și? Ești fericit sau trist?
El:- Sunt pierdut.
Râd.
Eu:- Vrei să mergem să o căutăm? Îți mai amintești unde erai când ai pierdut -o? Poate erai la calculator. (E internaut pătimaș, cu studii specifice).
El:- Eram la mare. Pe plajă.
Eu:- E aproape imposibil să o mai găsești. Plaja e plină deja. Doar dacă a găsit- o cineva și a dus- o la poliție sau la salvamariști.
El:- De fapt, nu sunt sigur dacă la mare. Adică, prima dată am pierdut- o la mare, dar am mai pierdut - o o dată, lângă lac, în stuf.
Eu:-  Și aici e cam greu de găsit. La ora asta e plin de pescari. Doar să o fi înghițit vreun pește, și când pescarul pescuiește dă de ea.
El, îngândurat. - Nu știu ce am să mă fac de acum încolo...
Eu:- Erai singur când ai pierdut -o?
El:- Nu, eram cu iubita mea.
Eu:- A, atunci e simplu! Întreabă- o pe ea.
El:- Nu mai pot, a plecat. Nu e de la noi, stă în Nord.
Eu:-  Deci ai avut două pierderi importante.
El:- Aș zice chiar trei.
Eu:- Dublurile nu se pun.
El:- Ce mă fac? Ce mă fac?
Eu:- Cum ce te faci? Ești liber. În sfârșit, liber. Te fuți cu cine ai chef și unde ai chef. Nu mai ești în pericol. Cum să îți explic: platonician sau aristotelician?
El:-  Prefer aristotelician, știi, sunt mai cu picioarele pe pământ.
Eu:- Ai scăpat de confuzia categorială substanță spațială Știi cum zice Aristotel: om sau cal. Tu fiind Capricorn, te întrebai zilnic chestia asta. Ai rămas numai cu celelalte confuzii: dacă ești într- o relație sau nu, dacă ești activ sau pasiv, dacă ești azi sau acum 35 de ani.
El:-  Da.
Începe să plângă cu sughițuri. Îmi e milă de el, poate era dedicat vieții monahale și a fost ademenit de vreo curvă oarecare.
Îl întreb:- Ți- a plăcut?
El:-  Doamne, mor numai când mă gândesc. Nu m- aș opri din ce mi s- a întâmplat niciodată.
Eu:-  Da, așa e, din nefericire, trebuie să ne oprim. Suntem ființe gânditoare și chiar raționale.
El, expresionist: -  Mi- aș arunca rațiunea pe jos așa cum arunc șapca asta pentru încă o noapte!
Eu:-  Nu e totul pierdut. Bine că avem amintiri. Hai noroc!
El:-  Noroc!

sâmbătă, 5 octombrie 2024

Demoasol

 

    Vine unul la mine și- mi zice că e tenor. Îl cred într- o primă fază. Pe urmă îl întreb:
-  Poți să- mi cânți ca Domingo?
El:- Numai dacă sunt pe câmp.
Eu:- De ce? Te inspiră verdele?
El:- Nu, păsărelele mii și mii.
Mergem la pădure.
Își cară cu el ditamai bagajul, cu boxe, sintetizator, microfon de scenă, microfon de fond, până și o mandolină.
Îi ia ceva timp să le instaleze.
Stau răbdător și aștept. Avusesem de gând să invit și câțiva amici pentru apluze și  bis- uri, dar în ultimul moment m- am răzgândit.
Se așează pe o buturugă și începe să cioplească un fluieraș de os dintr- un corn de elefănțel. Încep să intru la bănuieli. Nu cumva eu sunt solistul și nu el?
Îl întreb într- un târziu:- Nu cânți ceva?
El:- Nu, nu am inspirație.
Eu:- Nu sunt suficiente păsărele?
El:- Ba da, dar îmi lipsește fix cucul.
Îl înțeleg.
Îl întreb:- Trebuie să așteptăm mult? Am o întâlnire cu cineva.
El:- Depinde. Uneori poate să întârzie toată ziua.
Eu:- Atunci ce facem? Plecăm?
El:- Nu, avem răbdare.
Eu:- Unde se duc cucii?
El:- Să mai aducă niște păsărele.
Râd. Îmi dau seama că e mort după mine.
Suntem singuri în mijlocul pădurii și eu vreau să îl aud cântând ca Domingo. Unde mi- a fost mintea?!
Îmi chem ielele nebune, încing cu ele o horă mitologică și după ce sunt suficient de înciupercat și mătrăgunat îi trag un futai de zile mari.
Țipă pe două octave complete, suspină pe șapte și înainte să mă trântesc pe iarbă ca să- mi trag răsuflarea, bagă două arii complete din Domingo.
Adormim îmbrățișați.
Când ne trezim, din stejarul care păzește luminișul auzim :- Cu-cu! Cu-cu! Cu-cu!
Îi zic:- Doar nu ai de gând să începi iar!
El:- Nu, mă duc să duc sculele în mașină.
Eu:- Așa da, așa te vreau, să- ți recunoști talentul!

Vorbește -mi pe limba mea

 

        Am o zi liberă. Mă primenesc și ies. Mă duc în singurul loc unde nu mă știe nimeni, o bibliotecă.
Nu e sesiune, nu e bac, nu e admitere la Academie. Sunt locuri libere berechet.
Îmi iau ceva de citit, nu spun, e secret. Mă așez la fereastră și citesc. Mă simt bine, liber și normal.
Se ridică o coardă și trântește un scaun.
Nu mă deranjează foarte mult, am îngăduință, îmi place și autorul, și cartea.
Se mai ridică una și după două secunde se mai trântește un scaun. Ridic privirea din volum,  cum mă așteptam, o femeie.
răsucesc în scaun, mă afund mai adânc, reiau lectura.
concentrez un pic mai greu. Încă un scaun trântit, încă unul! Mă ridic, mă îmbrac și plec.
Merg la o terasă. Aici sunt câțiva cunoscuți mereu. Nu e obligatoriu să socializez cu ei, ceea ce și fac. Mă așez la o masă. Îmi iau cafea și de băut.
Stau mult, fumez, terasa se golește treptat. Rămân singur. Barmanița e amabilă, avem program nocturn, zice ea.
Mă bucur. Mai stau încă ceva timp. Încă nu mă plictisesc. Mă gândesc la ce am citit. Unele idei mi le- am notat. Mă uit pe ele. Apare un cunoscut cu nevasta. Se înființează neinvitat la masa mea.
Ea:- Ce citești ?
Eu:- Ceva pe limba mea.
Ea:- Nu ne spui?
Eu:- Nu.
Ea:- Dar eu sunt specialistă în limba ta.
Bărbacsu vede că ospătărița nu ajunge și la masa lor, adică a mea, pleacă în restaurant.
Eu:- Tu nu ești specialistă în limba mea. Eu sunt într- a ta! Mă reped lângă ea, o sărut, îi bag mâna între picioare. Nu se poate nici întoarce, nici ridica. Îi mozolesc gura, îi întind rujul pe juma' de obraz, îi strâng sânii în palme, îmi mișc o mână între picioarele ei protejate subțire de colanții dungați. Respiră precipitat, dar nu țipă. Mă întorc la locul meu. Vine bărbacsu cu două pahare de gin și lămâie. Se uită numai la mine, vorbește numai cu mine, că nu știu ce partid nu mai candidează și nu știu ce automobile s- au scumpit, chiar s- au dublat la preț. Stau cu mâna pe spătarul scaunului ei, care și- a aplecat umerii mult în față. Cu urechea mea albastră, aud un ușor scârțâit violin. Mă atinge pe sub masă pe picior. Îmi aprind o țigară și o las. Mă mângâie, îmi atinge șoseata și când ajunge cu vârful pantofului la piele, mă ridic brusc. Paharul lui se răstoarnă. Al ei îi tremură în mână.
-Ne mai vedem, ne mai auzim, mai vorbim!
Ea:- În ce limbă?
Eu:- Bineînțeles, în limba  mea.

Păunița cu trapez

 

   Dorel scrie, scrie, scrie de câteva zile în delir. Ne uităm la el și ne minunăm amândoi. Nu îndrăznim să- l întrerupem, nici să- l întrebăm. Mr Brasil intră tiptil în camera lui și îi duce câte ceva de mâncare, eu mă duc și iau farfuriile pe jumătate goale. Bea cafea non stop și fumează țigară de la țigară.
Într- un târziu, vine în sufragerie cu un teanc de foi pe trei sferturi mâzgălite. Începe Mr Brasil interogatoriul:
-Ai terminat de rescris Iliada?
Dorel:- I- am scris o scrisoare iubitei mele.
Mr Brasil:- Așa se scrie o scrisoare? În săptămâni de zile? Pui mâna pe o foaie, bagi 10- 15 rânduri și gata. Restul e interpretare. Întreabă- o și pe ea, că e în temă.
eu:- Da, în zilele noastre cam așa e. Scrisorile reale sunt scurte. Cele virtuale și mai scurte. Câțiva emoticoni, trei rânduri, un link...cam asta!
Dorel:- Eu sunt un om sănătos la cap.
eu:- Și eu nu?
Dorel:- Ba da, și tu ești, dar te cam grăbești să judeci.
Mr Brasil, schimbând subiectul care tinde să devină un jalnic foc de paie în ploaie:
- E o scrisoare tematică?
Dorel:- Da. Dar mă interesează mai mult ce zice ea. Vrei să citești, te rog!
Mr Brasil:- De ce nu eu?
Dorel:- Fiindcă tu mă desființezi din prima, ea mai are un pic de răbdare.
Mr Brasil:- Parcă spuneai că nu are răbdare.
Dorel:- Lasă! Hai, citește. Dacă se poate, în gând.
Ies din sufragerie cu teancul de foi. Le număr. Multicele, dar fiindcă sunt scrise doar pe jumate' și sfert, le termin repede.
Revin.
Dorel: - Ce zici? O să îi placă?
eu:- Dacă e un el, de ce nu- i zici:  Vulturul meu cu trapez? Sau șoimul meu?
Dorel:- Pentru că o păuniță cu trapez e o pasăre rară.
Mr Brasil:- Și un șoim cu trapez nu e? Sau un cioroi cu trapez?
Dorel:- Nu vreau să intre la idei.
eu:- La ce idei? Că nu e uliu sau șoim?
Dorel:- Nu, că nu are trapez. Mâine poimâine se apucă de sală și va trebui să o părăsesc.
Mr Brasil:- Așa îți alegi iubitele, după sală?
eu: - Te corectez, nu după sală, ci după trapez.
Dorel:- Nu vă mai arăt nimic niciodată!
Mr Brasil: - Lasă, azi ești femeie, astea- s discuții între bărbați.
Dorel, apucându- mă de braț:- Stai! Șoptit - Ce zici, să i- o trimit?
Mr Brasil, așezând fursecurile pe un platou:- Da, normal. Dar fără mâzgălituri. O să vadă că ești îndrăgostit. Scrie- i citeț și cu diacritice. Menții supremația!
Dorel: - Bine, merci.
Mr Brasil: - Avec plaisir!

vineri, 4 octombrie 2024

Scurt dialog meditativ

     Mă invită într- o zi un filosof nedeclarat la el în dormitor. Îmi zice:

- Îmi place urechea ta! Pot să îmi vâr scula în ea?

Eu:- Nu. Mă păstrez pentru sărbători.

El:- Atunci îmi sugi instrumentul?

Eu: - Arată- mi gura!

El: - De ce?

Eu: - Vreau să văd dacă îți lipsesc dinți.

El:- Nu, stau bine cu dantura.

Eu: - Atunci să îți facă altul felație!

El: - Poftim?? De ce? Ce legătură are una cu alta? 

Eu: - Nu prestez acest serviciu decât pentru cei care nu au cel puțin 3 dinți. 

El: - Ciudat! Ciudat! Dar mi- ai spus că mă placi. Nu mai ai niciun sentiment ?

Eu: - Am, dar nu milă. Prestez numai din milă, iar pentru tine nu am.

El: - Numai din milă? Stai! Sunt și eu suferind, sunt și eu creștin.

Eu: - Nu- i suficient. 

El:- Și ce vrei, să mă duc la felcer să îmi scoată câțiva dinți pentru o felație în după amiaza asta?

Eu: - Ei, nici chiar așa. În plus, e wk. E închis și la particulari.

El: - Atunci?

Eu: - Îți trag eu un pumn în bot. Dacă rămâi fără trei dinți, vii aproape, în picioare, în fața mea, cu curu  la toată planeta.

El, meditativ: - Deci și lui Nietzsche îi plăcea. Curva! Nu stai pentru o partidă clasică?


Lovers

 

        Mi- o trag cu o parașută căruia îi plac deghizările. Vine la mine cu un buchețel de ghiocei și îmi zice:

- Azi eu sunt un ghiocel, iar tu o albinuță. Îl fac atent:

- Vezi că la începutul primăverii nu prea sunt insecte.
El:- Cum nu sunt?
Eu:- Nu, nu sunt. E prea frig.
El:- Atunci tu stai îmbrăcată și eu vin la tine când sunt complet nins.
Îmi place ideea.
Stă ce stă, se învârtește ce se învârtește în jurul trupului meu ridicat de la sol și îmi zice:
- Nu putem face rocada?
Eu:- Adică? Să fiu eu ghiocelul?
El:- Nu. Să ne mutăm pe Marte, acolo nu există viață. Nici ghiocei, nici insecte.
Eu:- Adică vrei să fim amândoi niște ursuleți de pluș?
El:- Cam așa ceva.
Eu:- Treci să te fut, boierule! Crezi că noi vom fi vii?
Nu mai zice nimic și se dezbracă. Își aruncă frunzele de ghiocel pe șifonier și se așează pe canapeaua mea cea albă. Stă.
Eu:- Tu crezi că eu sunt principiul pasiv? Așează- te în patru labe!
E cuminte și conformist. Pun mâna în părul lui și îi zic:- Mă iubești?
El:- Da.
Eu, trăgând cu putere:- Și acum?
El:- Mmdaa!
Iau cureaua de pe pat și îi trag una pe spate. Țipă subțire.
-Și acum?
El:- Daaa!
Îi mai dau o palmă jignitor peste cap până și- l pleacă spre podea, pe urmă fac dragoste cu el până adoarme.  Mă uit la el cum sforăie relaxat pe covor. Mă transform într- o panaramă normală. Îi sun nevasta și îl trimit la țară.
Are o nevastă șmecheră. Vine cu doi gealați după ea și îl urcă în mașină, așa adormit.
După ce pleacă toți patru, mă așez pe canapea, îmi deschid laptopul și mă joc. De pe dulap pâlpâie verzui frunzele de ghiocel.
Mi se face dor de o plimbare. Îl sun. Răspunde, normal, nevasta.
Îi zic:- Nu știți cumva unde îmi sunt cheile de la mașină?

Ea:- Stai să îl trezesc pe Ghiocel!
 Eu, nervos:
- Curvelor! Dacă vă mai prind că umblați cu deghizări, vă fut pe amândoi! Și nu vă las să vă mai atingeți unul pe altul niciodată! 
Apare la ușă după o oră spășit, cu cheile mașinii. 
-Vezi că ți- am luat un breloc nou!
Îl chem în casă, îl sărut dulce și îmi iau la revedere normal de la el. După ce pleacă, îi arunc de la geam în cap frunzele de ghiocel. 
- Să vii cu ele la mine când vor fi vernil! Nu îmi place pe Marte! Și vezi ce faci cu imaginația! Fă ceva util societății cu ea! Până atunci fute- te cu nevasta! Pe canapeaua mea nu se stă în curul gol!
El, cu tupeu:- Atunci pune un pled pe ea!
Eu:- Marș la parașuta ta! 
Dă să se întoarcă:- Dar tu ce vei face în lipsa mea? 
Eu:- Mă apuc de ecuații diferențiale, asta fac!
Ne despărțim în termeni buni. 


Podul de sus

 

Și eu m- aș fi făcut soldat
Dacă aș fi știut să fac podul de sus  
Dar nu am putut face niciodată un pod 
Decât de jos

Asta nu înseamnă că sunt târâtoare
Sau că sunt un ocean oarecare
Nicio liană nu mi s- a ridicat pe picioare
Până să te întâlnesc
Niciun urs nu mi s- a ascuns în rugii- mi pârliți de soare
Până să te opresc

Podurile mele 
sunt pentru  pârâuri limpezi și răcoritoare.
 
Și eu aș fi fost soldat 
Dacă aș fi putut sări mai mult
Decât sar antilopele prin păduri seculare
Asta nu înseamnă că nu pot gusta
Din apa sărată și dulce a lacurilor cețoase
Din ocean și din mare


La malul meu cresc sălcii și trestii
Fluturi și libelule se zbenguie în genele- mi verzi
Pline de mormoloci și frunze tăioase
Nuferii mei  rotunzi strâng în ei lacrimi fugare

 Toți tigrii tatuați de raze mi s-  ar fi culcat la picioare
Dacă într- o noapte oarecare
Nu mi- ai fi apărut
În vis.

Anna Karenina, partea a treia, Capitolul 11

 

   Din cauza unor bănuieli legate de strângerea fânului și plata mujicilor, Levin se hotărăște să supravegheze el însuși aceste operațiuni.
Observă cum se fac căpițele și cum se desfac, umplându- se cu fân căruțele.
Stă de vorbă cu un bătrân, al cărui fiu se însurase de curând și care lucra împreună cu soția lui tânără și frumoasă, ajutându- se reciproc. Imaginea idilică, plină de veselie și drăgălășenie a celor doi tineri țărani căsătoriți îl încântă pe Levin și, probabil, îl duce cu gândul la bucuria de a fi într- un cuplu și la fericirea vieții de familie.

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails