Gala desenului animat

   Mă sună o parașută luni după amiază:- Sunt la Bombay. Vino să mă iei!
Bombay e o crâșmă centrală unde, după miezul nopții se deschide o cortină și încep spectacole stand by comedy, iar după ora două, striptease.  E ora trei după amiază, deci, nici urmă de striptease. Și totuși, primesc un telefon.
Mă urc într- un taxi și ajung.
Parașuta, în fața unei mese pline de sticle goale plângea cu lacrimi de crocodil.
O întreb:- Deja ești mangă? Nu puteai încetini ritmul, să apuc și eu să mă edific? Am plecat de la muncă, o să- mi taie din salariu.
Ea:- Las că te plătesc eu.
Eu:- Hai să te duc acasă.
Ea:- Nu, trebuie să vorbim.
Eu:- Despre ce?
Ea:- Despre iubire.
Mă uit în stânga și- n dreapta, stresat și jenat. Crâșma nu e deloc goală, muzica în surdină, se cam aude ce vorbim.
Ea:- Te iubesc
Eu:- Așa, și? Mă iubești de azi sau de decenii?
Ea:- Nu de decenii, de secole.
Eu:- Înainte de Hristos sau după?
Ea:- Ambele.
Eu:- Deci, ești iar decapitată. Cine te- a pus să bei?
Ea:- Beau și fiindcă sunt părăsită.
Eu:- Iar?
Ea:- Da.
Eu:- Ai numărat a câtă părăsire e? Poate îți dă un număr cu soț.
Ea:- Nu râde, sunt beată și vreau și la baie. Hai cu mine!
O sprijin și mergem spre toaletă. Intră.
Rămân aproape. Mă strigă din toaletă:
- Vino că s- a blocat ușa.
Intru în baie, dau un picior ușii și o scot din toaletă. Ieșim amândoi afară.
Plouă mărunțel. Chem un taxi. Stă înfășurată într- un ploveraș bleu și se clatină. Îi clănțăne și dinții.
Îmi zice:- Hai să- ți arăt o scenă.
Eu:- Arată.
Ea:- Urcă- te banca asta, eu mă urc pe banca din fața ta.
Nu prea am chef. Insistă. Mă urc. Era deja cocoțată.
Îmi zice:- Hai să sărim unul pe banca celuilalt, poate cădem amândoi la mijloc și adormim îmbrățișați.
Eu:- Vezi că azi e luni, nu sâmbătă. Azi nu e Gala desenului animat.
Ea:- Știu!!! Începe iar să dea apă la șoareci. Vine taxiul. O duc acasă, o așez în pat, o descalț de bascheți, fumez pe balcon o țigară și plec încetișor. O las adormită, călare pe un ursuleț uriaș de pluș.  Ușa se încuie automat după mine.