partitura simpla de pian

_______________________a___ ___ _S_______________ț_ _p__________n_______ e_____a_________ _r___________

duminică, 8 noiembrie 2026

Rolul frigiderului în opera cinematografică

 ÎNTREBARE- Ce face un regizor cu actrița principală după ce a pus- o să: facă sex, să se bată, să se drogheze, să nască, să amenințe cu arma niște bestii, să își onduleze părul, să facă shopping și să câștige niște premii? 

RĂSPUNS- O pune să cotrobăie prin frigider. 

sâmbătă, 7 noiembrie 2026

Două călătorii

 Mr Brasil: - Mai poți să te urci in copaci? 

eu:- Eu știu? E ceva timp de când nu m- am mai suit...

Mr Brasil:- Vrei să vin cu scara?
eu:- Nu. Încerc. Dar de ce? Nu mai sunt fructe.
Mr Brasil:- Hai! Urcă- te repede! Vine Dorel!
Ochesc o creangă răzleață crescută lateral din trunchi, suficient de groasă și încep să mă care. Ajung în răscrucea crengilor principale.
Mr Brasil:- Când e în dreptul copacului, incepi să scuturi frunzele.
Mă conformez. Cad, vorba lui Eminescu, tot felul de frunze și mai mari și mai mici. Înaintez spre vârf, unde spre ramuri mai pline. Cei doi vorbesc sub copac, eu ii dau înainte cu scuturatul frunzelor pentru atmosfera de basm.
Dorel intră în casă.
Mr Brasil:- Acum poți să cobori. Vrei să aduc scara?
eu;- Nu, mă descurc.
Mă dau jos cu grijă sa nu mă julesc, reușesc cu numai două zgârieturi superficiale.
In pragul ușii mă izbesc de Dorel, care târâie unul după altul două trolege pline.
eu:- Unde te duci?
Dorel:- America! Las Vegas!
eu:- Cum? De ce? De ce așa departe?
Cât stai?
Dorel:- Vreo două săptămâni sau două luni. Nu știu exact, voi vedea cum mă simt.
eu:- De ce pleci?
Dorel:- Mă mărit! Îmi arată un inel pe inelar și  diamantul  în culorile curcubeului în timp ce își rotește mâna peste frunzele căzute și apusul fulminant.
eu:- Mr Brasil știe?
Dorel:- Tu ce crezi? Cine mi- a dat bani de avion? Cine mi- a cumpărat smokingul de ginerică? Hai că mă așteaptă taxiul și pierd și avionul.
Rămân blocată pe alee. Când se trântește poarta, mă dezmeticesc. Alerg după el, tardiv, taxiul plecase. Îi zic mai mult pentru mine:- Casă de piatră! Să fii fericit!
Mă întorc în casă.  Încui ușa și mă gândesc câteva secunde pe întuneric: - Vai de mine? Ce fac? Trebuie să intru pe pilot automat! Cum să fac? Așa! Albastru! Albastrul vindecă  suferința din dragoste. Oare are Dorel ceva albastru? Aprind lumina și văd ușa camerei lui Dorel deschisă. Mă îndrept acolo. Înăuntru, Mr Brasil un fața șifonierului lui Dorel . Ușile toate deschise.
eu:- Știai? Da. Știai, mi- a spus că i- ai dat bani de avion. E scump până in America. Ce faci aici? Cu cine se însoară?
Mr Brasil:- Cu unul, un american, îl cheamă Tobias.
eu:- Ăsta nu e nume evreiesc? De fapt, ce mai contează! America e plină de evrei.
Mr Brasil:- E nume evreiesc, dar băiatul e creștin. Nu mai fii și tu așa xenofobă.
eu:- Nu sunt. Îmi place Tobias, e unul din personajele mele preferate din Biblie.
Mr Brasil:-  Vrei ceva de aici?
eu:- Mă gândeam să caut o bluză albastră pentru tine.
Mr Brasil:- Ce crezi că sunt nebun? Vrei să îi iau tot șifonierul la purtat? Am să o fac, poate am să o fac, dar nu începând de azi. Cât îți ia să îți faci bagajul?
eu:- Plecam și noi pe urmele lui?
Mr Brasil:-  Ce, am înnebunit? Cu tine? Nu! Mergem la munte. Mi- am luat concediu două săptămâni. Suni și tu mâine și zici că ești bolnavă, îți fac eu rost de concediu medical. Mergem la munte și ne simțim bine. Mă duc să fac o cafea. Ia-ți exclusiv haine groase, e zăpadă deja.
Mă duc în camera mea. Stau un minut pe pat cu ochii în gol. Mă gândesc numai la Dorel. Oare acea urcare în copac ne va schimba tuturor destinele, nu doar lui?
Deschid geamantanul și încep să îmi fac bagajul. Mr Brasil e deja în curte.
eu:- Cu ce mergem?
Mr Brasil:- Aș fi vrut cu trenul, dar mergem cu mașina. Dacă ne înzăpezit, cerem ajutor.
Plecăm. Mr Brasil pune muzică de jazz. Tac. Nu știu dacă e potrivit să vorbesc. Poate și el are nevoie de minutul acela de reculegere.
Mr Brasil:- Știi cât îi dau acestei nunți?
eu:- Un multiplu de doi. 2 la a treia?
Mr Brasil:- Nu. Doi la unu. În două săptămâni stăm toți trei iar la ziarul de dimineață în bucătărie, și Dorel pe scaunel trăgând din trabucuri puturoase și împuinându- ne capul cu  peisaje.
eu:- Îmi place de tine, ești optimist!.
Mr Brasil:- Ăsta e pesimism, nu optimism. Optimism era dacă eu mă însuram mâine cu el.
eu, in șoaptă, :- Da....
Mr Brasil:- Când ai făcut ultima oară sex?
eu, luată pe sus de întrebare:- Nu îți zic!
Mr Brasil:- Zi! Oricum știu, dar vreau să aud din gura ta.
eu:-  De când azi ziua și anul au ajuns egale.
Mr Brasil:- Ce nebunie!
eu:- Intervalul?
El:- Nu. Egalitatea asta genială.
eu:- De ce mă întrebi?
Mr Brasil:- Doar nu de control. Mă descurc mai bine decât tine la matematică, mai bine decât tine la orice limbă străină, mai bine decât tine la dans  Așa e?
eu, sinceră:- Așa e.
Ajungem cu puțin înainte de miezul nopții. Facem foc în toate cele 3 sobe ale cabanei și stăm două ore povestind cum a apărut Dorel în viețile noastre și ce nebună a fost ziua aia. Mr Brasil se întoarce brusc cu spatele la mine câteva secunde și plânge cu hohote. Nu știu ce să fac. Mă ridic și ies încet din cameră. Bântui prin bucătărie o vreme, apoi mă înfășor într- o pătură și adorm pe canapea.  Până la urmă eu sunt bărbatul care își înșeală natura, nu el.
Afară ninge cu fulgi mărunți și sticloși.

vineri, 6 noiembrie 2026

Anna Karenina, Partea a 5 a, Capitolul 22

      Acest capitol continuă ceea ce s a întâmplat în capitolul anterior este tot despreeksei Aleksandrovici care este vizitat de contesa Lidia Ivanovna și care încearcă să l consoleze cu multe propoziții din, presupun, protestantism Tolstoi nu folosește acest cuvânt protestantism, ci spune despre noua doctrină care circula în Moscova și avea  adrepți și face comparație între sentimentele lui Aleksei de creștin ortodox și noile sentimente ale lui Aleksei de creștin după noua doctrină. Lidia Ivanova îi promite lui Alexei că se va ocupa de ceea ce nu reușește să rezolve el, îl sfătuiește să caute iubirea lui Hristos și să trăiască religia creștină așa ca o experiență în care tot ceea ce săvârșește omul este de fapt dovada prezenței lui Dumnezeu în el și îi lasă să se confeseze. Aleksei începe să i spună că se descurcă greu cu gospodăria, cu facturile, cu toate chestiile pe care probabil că o parte din ele le preluase de la  Anna Karenina,  nu mai zice de factura pentru panglici și pălărie, culmea tupeului, dar cu un lacrimi în ochi povestește că s- a rușinat foarte mult de faptul că fiul său, Serioja, cu o zi înainte, la masă, fără să- i zică nimic s- a uitat într-un fel la el, cerându -i parcă să îi clarifice situația familiei. Lidia Ivanovna îi promite lui Aleksei că ea va fi cea care va prelua educația lui Serioja și se și duce la Serioja în cameră și îi spune că Anna a murit, mama lui a murit.  Foarte inteligentă decizie a Lidiei Ivanovna!  Apoi se apucă de facturi, de chestii trestii și o face în așa fel încât mai mult îl încurcă pe Aleksei Aleksandrovici. Până la urmă valetul lui Aleksei este cel care descâlcește lucrurile. Capitolul se termină cu menționarea faptului că Aleksei a devenit practicant al noii doctrine și e foarte mulțumit cu el însuși și simte o stare de bine și e împăcat cu toată lumea, nu se mai rușinează de oameni. Lidia Ivanovna de altfel îi și spusese că nu are de ce să- i fie rușine, nu el este cel care păcătuiește, el este sfânt și copilului îi repetă des că tatăl lui este un sfânt și mama lui a murit și să nu se mai gândească la ea. Conform noii doctrine, cât ești viu ești sfânt și după ce nu mai ești, nu mai ești și gata, nu are rost să se mai obosească nimeni gândindu- se la tine.

   Aaa, mai sunt și niște judecăți estetice,  Tolstoi- Aleksei știe că Lidia Ivanovna e o femeie neatractivă, iar criza mistică pe care o are în prezența lui Aleksei o face și mai neatractivă, dar creează totuși în bărbatul incornorat o stare de confort interior.

miercuri, 4 noiembrie 2026

Anna Karenina, Partea a 5 a, Capitolul 21


 

    Tolstoi se reîntoarce la Aleksei Aleksandrovici, așa cum Anna si Vronski se reîntorc din însorita Italie, cea udată de valuri, în Rusia cea friguroasă.


    Am văzut un film american acum câteva luni și actrița din rolul principal citea Anna Karenina și și- a convins o prietenă care, în așteptarea soțului, gospodărea și se plictisea, să citească și ea cartea. Pe la un sfert din roman, prietena a început la plângă. Dacă Tolstoi a reușit să facă pe cititorii americani să plângă la moartea lui Nikolai și la suferința din dragoste a Annei Karenina, nu știu dacă va reuși să- i facă să plângă și de suferința lui Karenin.

    Aflăm din capitol că Aleksei Aleksandrovici nu s- a căsătorit din dragoste, ci la îndemnul unei rude a Annei, care l- a constrâns într- un mod destul de dur să o ia de nevastă pe femeia cu care se afișa prin lume. L- a constrâns prin amenințarea cu prăbușirea din zborul unei cariere care abia începea și cu plecarea din oraș. Karenin nu a avut încotro, dar Anna, nu cu foarte mult mai mică decât el, fiind o femeie frumoasă și inteligentă, destul de înstărită, nu i- a creat probleme, dimpotrivă. Cariera lui a devenit fulminanată, știm că lucrează în Minister. Însă relația Annei cu Vronski a adus în viața lui un noian de emoții și chiar sentimente cu care nu era obișnuit și nu le planificase. Nu știe ce să facă, nu întelege nimic din viața lui, retrăiește în memorie toate evenimentele ultimului an, își amintește mai ales cât de mult s- a străduit să fie bun cu Anna, că a avut grijă de copilul ei și al lui Vronski cât ea era bolnavă; în sufletul lui se amestecă mânia cu disprețul, neputința, confuzia și o sumă de alte stări care vin toate să alimenteze contradicția dintre legea morală și realitatea imorală. Pune capac acestui zbucium un comisionar care îi cere bani. Anna își cumpărase niște haine înainte de a pleca în Italia și nu le plătise, ci lăsase vorbă că le va plăti Larenin. Totul până la bani! Pe Aleksei îl enervează atât de tare faptul că trebuie să întrețină o femeie care nu mai e a lui încât nu mai e în stare să ia nicio decizie. Până acum a reușit să păcălească lumea, destul de răutăcioasă, făcând corect toate acele acțiuni care țineau de relația cu diferite instituții, dar uite că nu mai poate să interacționeze normal și cu acest vânzător de țoale de firmă. Prințesa Ivanovna, prietena lui pravoslavnică vine și îl găsește prăbușit pe un scaun cu capul în mâini. Îi spune câteva fraze de îmbărbatare tipice pentru un om care nu a lipsit de la lecțiile de catehizare, dar pe Aleksei nu îl ajută. Se teme de precedent, ca orice om care stă de dimineață până seara cu legea în mână. În cele din urmă, doamna Tolstoi- Ivanovna încheie cu niște mângîieri și cu îndemnul de a avea răbdare.




duminică, 1 noiembrie 2026

Anna Karenina, Partea a 5 a, Capitolele 18, 19, 20

 

     Încep cu două chestii care ar trebui să mă ajute să scriu despre aceste 3 capitole.  În timpul facultății am avut ca lectură obligatorie Moartea lui Ivan Ilici. Am citit- o repede, dar m- am apucat greu de ea. Înainte de facultate, citind eseuri de Eliade am găsit la un moment dat două meditații ale filosofului:.1. pentru cei neinițiați, moartea este mereu a celorlalți.
2.  Oamenilor nu le este frică de moarte, ci de morți.
În aceste 3 capitole, Tolstoi se chinuie să- l ucidă pe Nikolai. Pentru Ivan Ilici i-a trebuit o nuvelă de mai mari dimensiuni.
Capitolele sunt scrise din perspectiva lui Levin, care știm, din spovedania dinaintea nunții e cam voltairian. Cu Dumnezeu se cunoaște, dar nu prea se salută. Capitolele sunt greu de povestit pentru că în ele sunt redate mai mult emoții și sentimente, mai ales religioase, și mai puțin evenimente. Voi scrie despre evenimente:
1. În camera unde Nikolai agonizează, sub coordonarea lui Kitty se face curățenie. Participă toată lumea la ea, Levin se cam fofilează, e disperat de imaginea bolnavului, de mirosurile neplăcute, de murdărie, de suferință la care nu știe ce reacții să aibă și ce cuvinte să spună.
2. Kitty îl convinge pe Nikolai să se spovedească și împărtășească, ceea ce acesta, deși socialist convins, face, dovadă faptul că educația lui din copilărie e mai puternică decât ideologiile care umbla deja prin Europa cu coada pe sus.
3. După ce medicul anunță că în trei zile Nikolai va muri, toată lumea într-  un fel așteaptă. Însă Nikolai mai trăiește o săptămână. E o situație cumplită pentru Levin, în care iubirea frățească se amestecă demonic cu meschinăria gândurilor din fiecare oră dăruită de Dumnezeu bolnavului.
4. Către sfârșitul săptămânii, Kitty se îmbolnăvește, nu îl mai vizitează pe Nikolai, de care acesta devenise dependent. Levin este cel care stă mai mult cu el, nătâng și neputincios.
5. Nikolai  moare fericit, lucid și cu  câțiva oameni care îl iubesc aproape.
6. Medicul care îl îngrijise în ultima vreme o consultă și pe Kitty și anunță că boala ei nu este o boală, ci un prilej de bucurie, Kitty e însărcinată.
Sunt multe rânduri în care Levin meditează despre diferența dintre natura feminină și cea masculină în situații limită. E chiar și ceva amuzant, la un moment dat parcă îi ceartă pe toți filosofii și scriiitoriii pe care i- a studiat că nu l- au învățat cum să se descurce într- o situație ca asta și concluzionează că Agafia Mihailovna și Kitty  sunt infinit mai deștepte.
Îl anunță și le celălalt frate, Serghei despre suferința lui Nikolai, dar acesta nu reușește să ajungă. Știm că părinți nu au.
Sunt capitolele triste, scrise realist și paideic moralizator. Fiecare om trece la un moment dat prin experiența lui Levin și e bine că e așa, altfel am fi toți niște Serghei.

vineri, 30 octombrie 2026

Anna Karenina, Partea a 5 a, Capitolul 17

 

Vizita la Nikolai



     Remarcile pe care le face Tolstoi prin intermediul lui Levin vis-a-vis de construcția nouă și paragina veche sau construcția nouă părăginită, curățenie și murdărie sau cum ar zice Pristanda: curat murdar, sărăcie și prosperitate, sunt uimitor de actuale! Nu știu dacă e inspirat de cultura greacă, cu siguranță însă din cea latină. Există în toți oamenii, și în ruși deasemenea, un mod latinesc de a se opune ciocanului maselor care sunt distructive prin simpla existență, dar când dai nas în nas cu indivizii din ele șocul prezenței umanității, care lipsește analiștilor economici și politici-  este atât de mare, încât acest concept de massă, care a făcut istorie mai ales în socialisme, aproape că trebuie să fie gândit religios.
     Hotelul unde Levin și Kitty trebuie să se cazeze a fost nu de mult nou, dar acum e mizerabil. Mizerabil și în sensul lui Hugo și în sensul lui Marx. În el sunt cazați oameni care sunt și nobili și decăzuți. E cam greu să dai doar de nobili sau doar de decăzuți. Cum ar zice un austriac celebru, fin de siecle, sfârșitul imperiilor, sfârșitul aristocrației se anunță prin faptul că săracii nu mai înțeleg ideea de vals, nici admirativ, nici imitativ, ci doar conspirativ.
Nikolai e foarte bolnav, slăbit de suferință, are tuberculoză. Maria Nikolaevna îl îngrijește, dar boala lui a ajuns la stadiul în care un medic și medicamente ar fi mai de folos decât o femeie care îi e devotată și îl iubește.
    Levin constată cu mânie:
1. Că hotelul de curând nou a ajuns în ultimul hal de mizerie din cauza celor cazați. Nu îi convine că a venit Kitty cu el și trebuie să locuiască aici deoarece e singurul hotel din reședința de gubernie. 
2. Că deși e așa de mizerabil, totuși camere se găsesc greu, iar cele mai bune sunt ocupate de persoane cu rang nobiliar mai înalt decât al lui. Dar pentru că nu stau mult, există o rază de nădejde.
3. Maria Nikolaevna e un fel de țap ispășitor în opinia lui. Mizeria din camera lui Nikolai ar trebui rezolvată de ea, nu se gândește deloc ce presupune îngrijirea unui bărbat suferind 24 de ore și care nu se poate ridica din pat. O pune la treabă, până când se întoarce din oraș, camera să fie lună!
4. E nervos că e cu el Kitty, prințesă tânără, frumoasă, fragilă, periculos de neinițiată în suferință. I se pare că are o povară în plus.
Îl vizitează întâi el pe Nikolai, care e atât de slăbit și de bolnav încât lui Levin nu îi ese doar milă, ci și frică. Acest bărbat, fratele său, se luptă cu moartea cu niște resurse pe care numai un creștin autentic le înțelege: fără prezența lumii nevăzute, nicio secundă nu se poate trăi în această condiție.
     Spre surprinderea lui, Kitty este foarte normală în această situație. Își face simțită prezența în locuința lui Nikolai  și a Mariei Nikolaevna ca și când ar fi camera lui Levin. Strălucește și bucură privirea necăjiților. Se raportează la ei ca la niște rude, nu îi e rușine de ei, nu se fofilează. Știm că i- a cunoscut pe vremea când a fost în stațiunea din străinătate pentru a se vindeca de iubirea pentru Vronski, pe vremea când Nikolai, deși sărac, era mai puțin bolnav și se vedea că acești doi nefericiți de azi s- au iubit sincer și profund.
    Capitolul se termină cu tendința că și în viitorul apropiat, Tolstoi va mai aduce în prim plan personajele lui.

luni, 26 octombrie 2026

Anna Karenina, Partea a 5 a, Capitolul 16

 

Scrisori optimiste și pesimiste



     O primă victorie a lui Kitty asupra Agafiei Mihailovna, un prim război conjugal, o victorie de netăgăduit a ideii de cuplu sau mai exact al sentimentului de iubire între soți și două scrisori, una optimistă și una pesimistă.


   Cam așa ar prezenta capitolul un scriitor ca Michel Zevaco, Paul Feval, Victor Hugo sau Jules Verne. Tolstoi nu are în acest roman un scurt rezumat la începutul capitolelor în caz că ai temă pentru vacanță să faci fișe de lectură.

   Kitty și Levin au primit daruri de nuntă printre altele și un samovar cu ceșcuțe de argint. Lui Kitty îi face plăcere să le folosească și un prim musafir al ei este Agafia Mihailovna, o femeie înțeleaptă și bună care l- a slujit cu credință pe Levin de... cine știe, poate i- a fost și doică și guvernantă.... până la căsătorie. Preluând Kitty frâiele gospodăriei, Agafia Mihailovna s- a luptat o vreme cu inutilitatea existenței omului scutit de responsabilități, dar Kitty cu drăgălășenia, frumusețea și diplomația ei în relațiile interfeminine a învins. Agafia o iubește pe Kitty ca o mamă, bunică, mătușă, mamă.
   Levin a primit o scrisoare de la iubita fratelui său, Nikolai Dimitrievici, Maria Nikolaevna, o scrisoare stângace, scrisă cu multe greșeli gramaticale, prin care această femeie sălbăticită prin dispreț și sărăcie îi povestește că Nikolai e foarte bolnav. A încercat să se angajeze, dar s- a certat cu patronul și a fost dat afară. De femeia pe care a cules- o dintr- un bordel s- a despărțit înainte de angajare, a alungat- o fără prea multe replici. După părăsirea slujbei, a primit- o înapoi. Amândoi trăiesc în mizerie, iar Nikolai e foarte bolnav. Levin decide să plece la Moscova la el.
     Kitty a primit o scrisoare de la Dolly în care îi povestește despre un bal al copiiilor în care fetița cea mare, Tania a purtat o rochiță de marchiză. Lui Kitty imaginea îi produce o mare voioșie. Însă când îl vede pe Levin tulburat și aude și motivul, se hotărăște ferm să îl însoțească la Moscova, la Nikolai. De aici începe cearta lor. Levin vrea să o ferească de interacțiunea cu iubita lui Nikolai, Kitty e supărată că Levin o judecă disprețuitor, ca pe o femeie care a devenit deja scai pe bărbat după numai trei luni de la nuntă, uitând disperarea lui de cu tot atâta timp înainte, dorul și pasiunea care îl măcina în absența ei. Amândoi sunt insistenți, Levin să meargă singur, Kitty să îl însoțească. Prima cedează Agafia Mihailovna, care pleacă din cameră, a doua Kitty,  care începe să plângă în hohote și nu se oprește decât după ce Tolstoi descrie scena împăcării cu o gingășie și într- un hal de duioșie la care nu numai personajele nu rezistă, dar nici milioanele de actori, regizori și simpli cititori/ spectatori de peste decenii... Și secole. Consolarea parașutei lui Nikolai căreia îi va muri iubitul e o nimica toată pe lângă consolarea lui Kitty. Capitolul se încheie când tâmpitul de Levin dă iar peste neuronul care îi zbârnâie în memorie că  Maria Nikolaevna nu e altceva decât  o târfă

Cum se face o cercetare sociologică - povestire în 4 părți

Partea întâi, ipoteza de cercetare 

Intră Mr Brasil în sufragerie. 

Aș vrea să precizez că sufrageria, spre deosebire de cea din romanele Agathei Christie, este și bibliotecă. La Agatha Christie, biblioteca este locul crimei, atrage obsedații. Sunt de acord cu ideea că orice bibliotecă atrage obsedații, dar pentru literatură, nu pentru cuțite, pistoale, puști de vânătoare, prafuri și clondire înșelătoare. De aceea Agatha Christie este o autoare faină, pentru că a mers mult mai departe cu imaginația decât un simplu cititor. 

Eu și Dorel stăteam în două din cele trei fotolii (ca să nu se creadă că stăteam în unul) și citeam amândoi același roman. Întâi am cronometrat viteza, aici eu stăteam mai bine ca el, apoi am stabilit că el ține mai bine minte ce era scris pe pagina anterioară decât mine, deci, stă mai bine cu memoria imediată. Pe urmă am hotărât să ne întipărim corect în cap numele personajelor. Amândoi eram cam vraiște aici, mai ales că vreo 3 dintre ele aveau prenume la fel. Până la urmă ne- am descâlcit, unul era bărbat și două erau femei, dar de naționalități și vârste diferite. 

Mr Brasil: - Vă mai etichetați dizabilitățile mult? Am de făcut o cercetare sociologică.

Dorel: - Daa! Mi- a plăcut Sociologia în liceu, deși mai mult mi- a plăcut Religia.

eu: - Hai că ne băgăm. Eu și așa nu prea le am cu cercetările sociologice, mai învăț câte ceva.

Mr Brasil: - Ei nu le ai, le ai fix cât trebuie. 

Dorel:- Acum începem?

Mr Brasil: - Da. Luați câte un teanc de foi și răspundeți la următoarele întrebări. Nu stau cu voi, am de pus leuștean la saramură, de scos varza veche din butoaie și de pus varză nouă, de preparat niște găluște cu prune și de răsfoit revista Oferta de Crăciun. Și de scris mesaje, azi e Sfântul Dumitru. Până când termin, studiați și răspundeți. 

Dorel:- Hai, zi!

Mr Brasil: - Și când terminați, în caz că terminați înaintea mea, veniți și mă ajutati! 

eu: - Bine, dar dacă vrei, te ajutăm acum și facem cercetarea după ce ne liniștim toți trei.

Mr Brasil: - Mă lași cu liniștirea!! E cercetare sociologică, nu psihologică. De când sunt mulțimile de tineri liniștite? Nu știi serialul: Tânăr și neliniștit? Ai un tânăr în preajmă, ai două opțiuni: ori rămâi cu mințile- n cap și total liniștit, ori îți zboară toate pe toate ferestrele și devii tânăr și neliniștit.

Dorel: - Toate înseamnă …? 

eu: - Toate înseamnă așa: gânduri, concepte, noțiuni, idei meschine, brașoave despre democrație și toleranță, cursuri despre feminism, antropologie în biologie, ultimele reviste de psihologie, un roman laureat cu Nobel, început de șase ori… 

Dorel: - Aaa, credeam că te referi la țoale, perne, pături, șosete, pantofi, prosoapele de baie, eșarfe, inele, curele, cercei…

eu: - Teste, simulări, planificări, dosare, ecusoane, cravate de pionier….

Mr Brasil: - Timpu! Timpul zboară cel mai iute pe fereastră. Hai! Treceți la treabă și lăsați- vă de înșirat prostii!

eu și Dorel, spășiți: - Da.

Mr Brasil:- Cercetarea are trei întrebări fundamentale și 5 întrebări derivate. 

Unu: Ce specii de viețuitoare din arealul unui liceu sunt pe cale de dispariție? Aici faceți un tabel cu 12 linii de la 1-12 și scrieți anii. 

eu: - Ce ani?

Mr Brasil: - Cum ce ani? Când ai fost clasa întâi? 

eu: - În 1978.

Mr Brasil:  Acolo unde scrie număr curent 1 scrii: 1978, unde scrie număr curent doi scrii 1979, 1980-3 etc. până la 12

Dorel: - Și eu? 

Mr Brasil : - Tu scrii invers: 2026- 1, 2025- 2, 2024- 3 etc, până la 12. Vedeți că trec la întrebarea doi:

Ce specii de animale în pericol de dispariție se pot aciua în arealul unui liceu?

eu: -Te referi la un liceu în construcție?

Mr Brasil: -În construcție, în deconstrucție, cine mai știe! De exemplu, când Aristotel lucra la Metafizica, crezi că mai era cineva interesat de Academie? Nu! Toți vroiau la Lyceum.

Dorel: - Aici ce facem? Tot tabel? 

Mr Brasil: - Nu! Aici lucrați pe nivele: nivelul 1, mansarda. Scrieți ce specii de animale pot dăuna dacă se urcă la mansardă. Pe urmă, holurile, apoi laboratoarele, clasele și acareturile la sfârșit.

eu: -Și beciul? 

Mr Brasil: N- ai ce căuta în beci! De beciuri se ocupă Jung și eventual… Ion Creangă, că nu- mi mai amintesc cum îl cheamă pe prietenul lui George.

Dorele: -Care George? Michael ? 

Mr Brasil: -Nu, Dumezil. 

Dorel: - Aaa, păi Eliade?

eu: - Eliade e cu mansardele, nu cu beciurile. Și după ce enumerăm speciile care se pot refugia, ce mai trebuie să facem?

Mr Brasil: - Să le încadrați în genuri: de exemplu: șoarece. Nu scrii ca tot păgânul: rozatoare de talie mică, scrii direct genul: de bibliotecă.

Dorel, mie: - Adică vrea să spună că șoarecele este dăunător dacă s- ar refugia în bibliotecă, dar dacă este într- o clasă, laborator sau pe hol este o simplă rozătoare, așa- l știe toată lumea, nu trebuie făcută o cercetare specială pe tema încadrării într- un gen.

Mr Brasil: - Ești cel mai isteț și frumos și cuminte băiat!

eu, cam invidioasă pe tandrețea lui Mr Brasil: - Daaa, vezi să nu fie cuminte!

Dorel: - Adică nu m- am purtat politicos cu tine?

eu: - Ba da, dar ești enervant când se dă Mr Brasil la tine.

Dorel: - Păi atunci nu eu sunt non- cuminte, ci el!

eu:-  Mr Brasil este perfect, așa că tu ești, nu el!

Mr BrasiL: - Ați terminat ? A treia întrebare este: Cum scăpăm de speciile dăunătoare?

Dorel: - Eu sunt pentru soluția lui Heraclit: Dăm foc la iarba uscată.

eu: - Vezi că soluția era a lui Thales. Sau a lui Democrit și Leucipp…

Mr Brasil: - Ha! Ha! De unde luăm iarbă uscată? 

eu: -  Păi din curtea liceului.

Dorel: - Nu are sens, dăunătorii care nu au apucat să se refugieze în Liceu, abia atunci vor veni cu nemiluita. Liceul va avea și mai mulți, mai multe specii pe cale de dispariție și e posibil să nu fi apucat să îi trecem în tabel. În loc să ajutăm să își termine Mr Brasil propria cercetare, ajungem noi să mergem din cercetare în cercetare.

eu: - Atunci nu ne mai rămân decât două soluții: iarba uscată de pe holuri și iarba uscată din băi.

Mr Brasil: - Perfect! Alte idei?

eu: - Punem afișe în zonele unde distrugătorii sunt, mă refer la criteriul inteligenței lui Bergson, ca specii de tip faber, mai apropiate de om, de exemplu vulpile, maimuțele și elefanții. Se uită pe afiș și văd că arealul lor este unul complet diferit și pleacă fiecare unde se va simți mult mai bine. Le punem undeva unde să le poată vedea: în pod, la mansardă, adică, în dreptul ferestrelor, pe pomi, pe garduri, pe ziduri chiar. Decât cu zidurile mâncate de dăunători, mai bine un grafitti sănătos. În plus, vulpile, maimuțele și elefanții recunosc uneltele fabricate de om și le și pot folosi în mod civilizat.

Dorel: - Hai, măi! Chiar așa! Ce crezi că întelege o vulpe din mesajul de pe un desktop: Vedeți că trebuie să intrați pe browserul Mozzila, nu pe Opera! ? Că mai există și alte vulpi pe lume? Că nu e singură? Că se poate imperechea la o adică cu un vulpoi virtual? Ca Opera nu e pentru animalele de talie mică?

eu: - Am citit pe google, cică și aimalele pot înțelege limbajul oamenilor.

Dorel: - Te- ai dilit? Ia să nu mai citești ce scriu ăștia pe google! E vorba de limbajul oral, nu de cel scris. Până ai să ajungi tu să inserezi un clip audio într- o coală A4 e cale lungă! Nu merge, asta cu afișele nu merge! Mai am o idee! Putem scăpa de dăunători nu doar prin foc, ci și prin apă. 

Așteptăm să vină primăvara, se dezgheață acoperișul, începe apa să curgă prin burlan și noi punem niște globuri de Crăciun care au fost abandonate de elevi prin clase când a început Săptămâna Verde și- i lăsăm să cadă unul câte unul prin burlane. Dăunătorii se sperie, ori mor pe loc, ori fug spre zone unde este mai multă liniște. 

eu: - Cam nepractică soluția.

Mr Brasil: - Și cam neteoretică. Nu am timp acum să- ți explic chestii de termodinamică și mecanică clasică, sau de geometrie neeuclidiană, însă de Arhimede ai auzit. Orice corp scufundat într- un lichid devine mai ușor și mai puțin zgomtos. Deci, eu vă  las, vă mai gândiți, unde nu știți căutați pe net și când obosiți, treceți la scos sâmburii din prune, să mâncăm și noi diseară ceva bun. 

noi doi: Bineee. 

Dorel, mie: - Hai! Eu am ECDL la XLS, eu mă ocup de tabel!


sâmbătă, 24 octombrie 2026

Anna Karenina, Partea a 5 a, Capitolul 15


Tolstoi, un scriitor romantic și un economist modern
   Încep cu aceeași întrebare retorică, dar adaptată pentru bacul la literatură: Cât Eminescu este în Tolstoi și cât Tolstoi este în Eminescu? Sau cât Maiorescu?

  Capitolul descrie câteva ore dintr- o după amiază în sufrageria lui Levin. Kitty stă pe o canapea de piele, acceași veche canapea (voi scrie altădată despre statul pe o veche canapea de piele) și brodează o imagine englezească. Nu știu exact ce înseamnă, mă gândesc că e o imagine cu culori calde, ca o acuarelă, cu copii cu bonete cu danteluță, așezați față în față și întinzându- se unul spre altul într-un sărut, înconjurați de flori, un cățel, o pisicuță, poate și vrăbiuțe... cum mi-a arătat odată Raluca.
Levin scrie la birou, lucrează la tratatul lui despre modernizarea agriculturii în Rusia.
Încep cu Levin. Așa face de fapt și Tolstoi. Știm din capitolele mai îndepărtate că Levin, care este un moșier înstărit, a constat cât de săraci sunt mujicii și cât de greu se lucrează în agricultură. Opiniile lui sunt următoare:
1. Agricultura ar trebui să fie domeniul principal al economiei Rusiei și nu industria sau transporturile sau domeniul financiar.
2. Oamenii ar trebui să aibă o proprietate funciară, ar trebui ca statul să împroprietărească pe toți mujicii. (Cam așa gândise și Iliescu în anii 90. Din nefericire, la noi efectul a fost subțierea industriei până la a fi vândută pe doi lei.)
2. Investițiile cu finanțare externă ar trebui direcționate înspre agricultură în mai mare măsură decât în domeniile mai sus amintite: industrie, bănci, căi ferate, care dezvoltă orașele și golesc satele de forță de muncă, usucă pământul și- l sălbăticesc, și, mai rău, creează așa numitele de Maiorescu forme fără fond cu care nici săteanul și nici orășeanul nu prea știu ce să facă.
4. Statul ar trebui să preia mai serios problema agriculturii, mai ales că Rusia are atât de multe câmpii și atât de mănoase.
O parte din aceste idei au prins contur de mult în mintea lui, a scris despre ele, verifică notițele și își dă seama că nu sunt aiureli, e și în mână are chef de scris, încropește câteva fraze coerente. De aici începe Floare albastră.
Kitty și Levin sunt fericiți unul cu altul, se iubesc și nu le vine să facă nimic altceva decât să stea unul lângă altul.  Gândurile celor doi se fugăresc și se împletesc pe tema fidelității, respectului, geloziei, bunătății fiecăruia și atracției. Kitty e fericită când Levin nu se îndepărtează de ea, Levin e fericit când Kitty alungă toți eventualii admiratori.
După conștientizarea reciprocă a existenței magiei conjugale, fiecare dintre ei își delimitează teritoriul. Kitty e judecată greșit de Levin cum că ar fi o ființă simplă, care prin căsătorie nici nu mai citește, nici nu mai cântă la pian, nici la Moscova nu prea îi mai arde să meargă, cu alte cuvinte căsnicia aceasta de 3 luni a prostit-o. Levin e judecat greșit de Kitty că este exagerat de fragil emoțional și oarecum...social, orice făptură străină de ea poate deveni amenințătoare sau, cine știe, atractivă...
În minte, fără să știe Kitty, ci doar trădătorul de Tolstoi și noi care căscăm gura la el, Levin începe să își facă un gard în jur, dar nu unul de stuf ca la Costinești, ci un gard din beton armat. Vrea să o educe pe Kitty să îi lase calitățile de savant să înflorească și să rodească chiar în căsnicie, prin acest Tratat despre agricultura modernă. Kitty nu știe ce are în cap Levin, dar își desfășoară și ea ghemul propriei vieți alături de Levin: va avea copii și îi va crește, va îngriji gospodăria, vor fi zile și nopți solicitante, iar aceste câteva ore de armonie, de comunicare afectivă aproape perfectă vor fi mai rare, mai scurte, mai zgomotoase...
  Cum ar zice Eminescu: Totuși este trist în lume...

vineri, 23 octombrie 2026

Anna Karenina, Partea a 5 a, Capitolul 13

 

     Parcă sunt căzută în cap. Așa mi-am spus aseară când am constatat că  sărisem peste capitolul 13. 

E de înțeles, ar zice toți oamenii din universul meu profesional, a fost Săptămâna Altfel, a plouat toată săptămâna, nu prea s- au putut face excursii per pedes, la Teatru nu am ajuns fiindcă m- am simțit rău, toate oscioarele, cu schimbarea de vreme, îmi erau strânse în menghina bătrâneții, am lucrat pe rupte pentru bac, deși ar fi trebuit nici să nu aud de el, a fost și concursul pentru directori și mi- au tot urlat prin urechi vorbele lui Caragiale cu schimbarea și revizuirea de la '48, e de înțeles. Adică, mi- am spus eu azi, nu sunt chiar căzută în cap. Oleacă am scris despre acest capitol în textul anterior capitolului 14, dar nu cu lux de amănunte, cum v- am obișnuit. A fost o plictiseală mai mică în lumea mea dacă mi- a revenit memoria. Am avut oleacă de Alzheimer, dar nu chiar unul serios.
    Capitolul 13, în care sunt descrise vizitele lui Mihailov la palazzo-ul ul lui Vronski pentru a picta portretul Annei scoate în evidență câteva chestii:
1. Anna nu este doar o femeie frumoasă, ci o femeie spiritual frumoasă.
2. Golenișcev este repetitiv și din acest motiv, plictisitor. Repetă într- una că Vronski are talent de pictor și că acesta nu se vede foarte tare pentru că e abia la început și mai are mult de șlefuit.
3. Vronski are două capodopere neterminate, de care s- a apucat cu mult entuziasm, i- a luat mult să înainteze în operă, nu este chiar un mâzgălitor oarecare sau un caricaturist neinspirat, are spirit de observație și prin educație: un portret al Annei și o pictură medievală. Atât Anna cât și Golenișcev îl încurajează să continue, pictorul Mihailov însă nu comentează. Pentru el, Vronski este un diletant, a întâlnit cu nemiluita în cariera lui dintr- ăștia și ori de câte ori i se cere părerea, obosește și se stresează. Face o comparație la un moment dat: diferența dintre lucrarea unui diletant și a unui artist adevărat este precum o statuie din ceară pe care un îndrăgostit o confecționează și o sărută și un cuplu real de oameni care se iubesc. Cum ar zice un psihiatru: una e să fii nebun și alta e să fii nebun din iubire. Când ești nebun, te lupți cu Thanatos, când ești nebun din iubire, cu Eros. Pictura e dovada nebuniei lui Vronski, nu Anna, cum crede toată Italia.
Golenișcev vorbește despre diferența de clasă socială și de lipsa educației și ștaifului lui Mihailov, e de părere că acest artist e invidios pe talentul lui Vronski. Vronski însă e convins că invidia este normală când ești sărac. E ceva firesc ca omul care nu are să fie invidios pe cel care are, dar acest lucru nu îl deranjează. E o axiomă a aristocrației cu care a crescut de mic. Nu e problema lui ce are în cap un artist cu suflet de mujic.
Tot Vronski este cel care recunoaște că pictura lui Mihailov, portretul Annei, este foarte bună, recunoaște că el nu a reușit să facă mare lucru, nici Golenișcev nu prea îi mai place, știe că îl laudă fiindcă vrea și el să fie lăudat de Vronski când își dă în stambă în presă, nu îi mai place nici palazzo-ul, îl vede cu ochii unui artist care s- a folosit de pictura medievală numai ca să conștientizeze că au trecut deja cei 1000 de ani de întuneric și nu are rost să mai stea cu ochii la lună, deci palazzo-ul îi apare în adevărata sa lumină, o clădire ponosită, plină de mucegai și crăpături, cu pereții afumați și fără nicio încântare. Cu aceasta, Vronski pune capac vizitei în Italia, Anna e sănătoasă, radiază de frumusețe, a apucat- o dorul de fiul ei, Serioja, el are de reglat niște chestii referitoare la moșteniri cu fracsu, de Golenișcev se desparte mai ușor decât ar fi trebuit după atâta vreme împreună, dar a devenit și el un plictisitor combinat cu un plictisit, deci pleacă împreună cu Anna în Rusia, la Petersburg. 

Vă anunț că urmează capitolul 15.

joi, 22 octombrie 2026

Anna Karenina, partea a cincea, capitolul 14

     Sunt multe moduri de a descrie luna: lună nouă, lună plină, crai nou, lună periculoasă, lună neagră etc. Cred ca aici arabii sunt experții lumii.

Nu știu dacă e potrivit să spun că Bruckner și Tolstoi sunt ca două pagini ale unei file dintr- un roman bun. Sau poate e mai potrivit să întreb: nu știți cumva cât Bruckner e în Tolstoi și cât Tolstoi e în Bruckner? Merge și invers, pentru ca în spirit toți creatorii sunt oarecum contemporani.

    Când eram studentă, la începutul anilor 90, îmi amintesc, câteva cărți au făcut turul mai multor cititori: Pendulul lui Foucault al lui Eco, Fețele tăcerii de Buzura, Mit și epopee a lui Dumezil, Muntele vrăjit de Thomas Mann, Poveste fără sfârșit a lui Ende și Luni de fiere a lui Bruckner. De ce astea? De ce acești autori? Greu de înțeles. Ideea este că pe majoritatea le- am citit și eu odată cu ceilalți și am și discutat o vreme pe marginea lor. A... și Kundera, care mi-a plăcut din prima. Deconstruirea unor tipologii umane, deconstruirea unor relații care sunt idealuri de armonie și fericire, cum ar fi relația de iubire sau ideea de sănătate și normalitate. Cam asta încearcă Tolstoi în acest capitol. Să deconstruiască, folosind uneltele sensibilității sfârșitului de secol 19 ideea de lună de miere. Nu însă și pe cea de căsătorie sau familie întemeiată pe iubire și respect reciproc între soți. Scriitorii mai sus menționați fac și ei în anumite romane același lucru, dar nu cu măiestria lui Tolstoi de a lăsa idealul să existe în continuare, de a păstra intactă iubirea și de a permite scriitorului contemporan să aibă iluzia că o fotografie cu mirele și mireasa pusă pe peretele dormitorului creează instantaneu un templu al familiei.

    În acest capitol se povestește cum Levin și Kitty, care au refuzat să meargă în luna de miere în străinătate, merg la moșia lui Levin și petrec acolo luna de miere. Cei care au vizionat serialul Bridgerton știu că există și pentru el valabilă întrebarea: cât Tolstoi este în Bridgerton? ...mă rog în Chris Van Dusen.

    La moșie, Kitty, devenită stăpâna casei, îmbină zilnic utilul cu plăcutul, în timp ce Levin încearcă să îmbine inutilul cu plăcutul. Servitorii și guvernanta lui Levin rămân fără trese și șnururi, Kitty vrea să administreze ea și odăile, și cămările, dar nu este tratată cu ostilitate, dimpotrivă, cât Levin caută niște rațiuni sălbatice în toată această ceremonie, Kitty domesticește domeniul. Într-o zi Levin întârzie jumătate de oră, se rătăcise, iar Kitty îl ceartă, stă îmbufnată și face un întreg circ. Eu am auzit în tinerețe de la doamne mai cu experiență că pe bărbat trebuie să îl educi din prima, să îl ții în frâu și să nu îl lași să doarmă pe canapea decât când greșeala pe care a făcut- o presupune o a treia instanță de judecată. În rest, îl ții legat. Cam asta face instinctiv Kitty, arătându-i lui Levin cât de tare a greșit că a întârziat, făcând- o să intre la bănuieli. Cei doi ajung la concluzia că e greu să fii căsătorit, dar e dublu de bine și se hotărăsc să petreacă totuși o lună adevărată de miere în străinătate, pentru că prima a fost de fiere, vorba lui Bruckner. După întoarcerea acasă, totul merge ca pe roate, conform aceleiași ecuații, deși efortul de a menține armonia nu e pe jumătate, cât era când erau singuri, veselia care urmează de fiecare dată după câte un balamuc în doi este mereu dublă.

    În ceea ce privește perspectiva narativă, scriitorul e omiprezent și omniscient, intră în sufletul lui Tolstoi când și cât are chef, îi întoarce ideile toate peste cap și îi vârzolește afectele și emoțiile, lăsându- i totuși neatinse pasiunile. În zilele noastre, un psihiatru terapeut ar zice că bietul Levin suferă de atacuri de panică și i- ar recomanda niște pastile care să- l facă inapt de procreere și de tandrețe. Bine, dacă ar fi Bruckner psihiatrul, l- ar și mutila oleacă, ba nu, pe Kitty ar mutila- o, ca să aibă și Levin ceva treabă.

sâmbătă, 17 octombrie 2026

Trucuri

     Plouă mocănește și aș vrea să pot citi. În loc de asta, mă plimb ca un leu în cușcă prin încăperile minții. Dorel e în lumea lui, stă pe Insta și trimite inimioare cu nemiluita cui se nimerește. Mr Brasil picotește într- un fotoliu. Din ușa camerei mele îl văd. 

Deodată se ridică și vine spre mine. 

- Ia zi, ce variantă e mai ieftină: mă lupt cu tine până îmi cedezi bărbatul, mă lupt cu tine până îmi cedezi amantul sau mă lupt cu tine până îmi cedezi trupa de teatru?

eu: - Mă lupt cu tine până îmi cedezi trupa de teatru.

Mr Brasil, țipând nervos: - Să o crezi tu! Asta e cea mai scumpă. Numai mafia și parașutele sunt experți în genul ăsta de furt intelectual. Cel mai ieftin este amantul. Te dai binișor pe lângă mine și ți- l cedez. De exemplu, îl vrei pe Dorel, mi- l ceri, nu- ți iau mult pe el.

Dorel: - Mi- am auzit numele, e de bine?

Mr Brasil: - Nu, e ca de obicei. Ziua stai cu cine vrei, noaptea dormi cu mine. 

eu: - Sunt supărată când sunt provocată de femei. 

Mr Brasil:-  Nu știi deja ce trebuie făcut? Luptele dintre femei au ca unic scop un bărbat bogat. Nu puterea, nu plăcerea, nu popularitatea, nu cariera pe cele mai înalte culmi de cunoaștere. Nu te bagi, ăsta este sfatul meu, nu te lași sedusă de virtuale câștiguri, nu te lași amăgită de gândul că ai vreo șansă. Nu ai avut nici în trecut, când erai oleacă mai detașată, darmite acum, când ești strâns legată de piciorul patului puterii. Când se ivește pretextul luptei între tine și alte femei, una sau mai multe, te întorci încetișor pe călcâie, chemi murgul, salți în șa, îndeși pălăria pe cap, verifici dacă nu ți s- a tras vreun fir la ciorap și valea, trei pași la trap și ceilalți la galop. Te oprești când nu se mai aud manelele . 

Dorel: - Dacă ai fi bărbat, te- aș învăța un truc. 

Mr Brasil:-  Poți să i- l zici, citește Noica și Heidegger.

Dorel:- Îți alegi cea mai bogată și plictisită fată din grup, dai de înțeles că ai chef de o partidă de sex oral, chemi taxiul și pleci. Absolut toate femeile vor ofta după tine și absolut toți bărbații vor privi spre lună ca un câine. Bine, după ce treci de ei, te desparți de tipă, o urci în taxi și o trimiți la măsa. Și înainte să ajungi la autenticul tău amant, verifici dacă nu ai mai mulți bani decât credeai. Și tipele astea cele mai bogate trebuie într- un fel sau altul ajutate să nu își piardă din prestigiu. 

Mr Brasil:-  Ce mai sfaturi dai și tu! Lasă- ne, că mă doare capul de la ele.

eu:- E de la vreme sau de la foame. Ar trebui să mănânci ceva și să iei o pastilă. 

Dorel:- Sfaturile mele sunt bune numai dacă ești bărbat, asta am zis de la început.

eu: - Deci dacă mă provoacă niște tipe să mă bat cu ele, cel mai bine este să le consider pline de bani și ...cum ați zis? Mai mult plictisite decat solitare sau invers? Păi atunci?... Aaaa am înțeles acum, confundă atracția cu distracția. 

Mr Brasil:- Ai înțeles exact, ele trebuie să se distreze, nu tu. Și de obicei cred că bărbatul cel mai bogat este și cel mai distractiv. Ai grijă să nu le stai în cale, asta este soluția. 

eu:- Bine.


sâmbătă, 3 octombrie 2026

Anna Karenina, Partea a 5 a, Capitolele 11 și 12

 

     Tratez aceste două capitole împreună pentru că în ele este vorba despre artă, despre  pictură mai exact. Relația lui Vronski cu Anna este lăsată în plan secundar și deasemenea toate celelalte personaje care i-au însoțit în baletul mecanic de până acum. Rămân numai doi în universul lor: Golenișcev, plin de prejudecăți și Mihailov, pictorul, care se luptă cu ele.
   Cele două capitole redau o mișcare fizică și intelectuală în și între două ateliere, cel al lui Mihailov și cel al lui Vronski, primul un pictor consacrat, al doilea un înflăcărat diletant.
Pentru că Mihailov își dă seama de la primele reacții estetice cu cine are de-a face, el este cel care îi etichetează în final pe cei trei ca un fel de neica- nimeni veniți să își dea cu părerea asupra artei adevărate. Pentru că Vronski este frumos, Anna fermecătoare, iar Golenișcev un admirator sincer, își pierde o vreme timpul cu ei. Pictează portretul Annei, îl pictează cu har, dar nu se împrietenește cu cei trei, nu rămâne la cină și nu se dă în vânt după dialoguri colaterale.
Se miră că în loc să îi aprecieze capodopera Hristos în fața lui Pilat, cad în extaz în fața unui tablouaș cu doi băieți la pescuit, pe care Vronski se hotărăște să îl cumpere. Interesant că pentru ambele tablouri pictorul lucrase același interval de timp, 3 ani, însă unul e copleșitor atât prin temă, numărul și importanța personajelor, modul interesant de a le surprinde reacțiile de moment, în timp ce al doilea are un subiect simplu, aproape superfluu și e senin, fără tragism și fără nicio autoritate în afară de cea a naturii întotdeauna imprevizibile. Cam atât scriu. Dacă nu ar fi fost arta, frumusețea care izvorăște din mâinile omului sub inspirația Domnului, niciunul dintre cei trei bărbați nu și-ar fi pierdut nicio clipă unii cu alții.  Cu Anna e altceva...

marți, 29 septembrie 2026

Anna Karenina, Partea a 5 a, Capitolul 10

 

    Îmi amintesc, când eram studentă și, în timpul unor cursuri lungi și aride, mâzgăleam tot felul de lucruri ca să grăbesc timpul până la pauză, că m- am gândit de multe ori la munca unui pictor profesionist. O mare taină mi se părea că ascunde orice artist, dar pictorii mă fascinau în mod deosebit. Mi se părea că o mână care reușește să pună pe hârtie exact ce văd ochii, sau care poate zugravi idei din minte într-un mod care să le facă înțelese și de alții e o mână neobișnuită.
    Capitolul acesta, deși scris în cheie ironică referitor la inspirația unui mare pictor rus, este interesant tocmai pentru că e o privire "pe gaura cheii" în " bucătăria" unui artist.
Pictorul pe care îl vizitează Anna, Vronski și prietenul lui, Golenișcev, venind cu trăsura, eleganți, tineri și frumoși, nobili ruși visători și îndrăgostiți de artă, e de fapt un om modest atât prin înfățișare cât și prin țoalele ridicole și vechi. Nu face impresie grozavă la prima vedere.
   Știm din capitolul anterior că Mihailov este un pictor rus celebru în Italia, este menționat în cronicile literare și-i este așteptat cu nerăbdare noul lui tablou. Vronski îl vizitează pentru un portret al Annei Karenina, pe care pictorul o remarcă imediat pentru delicatețea ei, frumusețea deosebită și lumina care o înconjoară.
Prima parte a capitolului este despre cum apare o imagine într- un tablou, ce resurse emoționale și intelectuale folosește un artist pentru a fixa pe pânză un caracter.
    Povestesc pe scurt.
    Pictorul are o soție, tot rusoaică, are mai mulți copii și trăiește strâmtorat. Probabil banii câștigați din artă îi bagă în pânze și pensoane, ceea ce pe soție și proprietăreasă le deranjează, e în urmă cu chiria și se descurcă greu. Se ceartă cu nevasta, o face proastă și nu mai țin minte cum, în orice caz o bălăcărește  că nu vorbește cu proprietăreasa în rusește, ci într-o italiană stâlcită. Asta e fain! În loc să o constrângă pe italiancă să învețe rusește, se chinuie ea în limba ei ultranaționalistă. Cam asta e ideea.
Intră într-o încăpere de lucru, separată printr- un paravan și vrea să termine portretul unui furios. Are două schițe, una în atelier, alta rătăcită prin casă. Recuperează de la fata- mai- mare a doua schiță, plină de grăsime, dovadă că nici copiii nu prea se omoară cu respectul față de munca lui, care îi ține mai mult în sărăcie decât în belșug.
Însă! Când se uită la schița pătată, observă că portretul, prin pata de ulei căpătase alte contururi, mai interesante, mai apropiate de adevăr. Intră în transa specifică și definitivează portretul, îl face desăvârșit, așa încât, spune criticul de artă Tolstoi, orice detaliu s-ar adăuga, părul mai lung, perciuni, alte linii, pălărie sau bască, acest caracter al furiosului cu bărbie pătrată nu se mai poate confunda cu nicio imagine din istoria picturii. E fericit, nu e Rafael, dar e un pictor bun. Își cere iertare de la nevastă că a jignit-o și pleacă fericit spre Atelier, locul de întâlnire cu cei trei aristocrați ruși, care îi trimiseseră cartea de vizită.

luni, 21 septembrie 2026

Idei pentru un minieseu despre creativitate în științele naturii și pedagogie

eu -  Ce poate fi mai apolinic decât o foaie albă de hârtie? 
Dorel:- Faptul că niciodată nu îmi dai o a doua șoseată după ce pui rufe la spălat? 
Mr Brasil:- Puneți- le tu!
eu:-  A fost nevoie de ciuperci pentru a dirija oile sau renii spre cele mai înalte culmi ale cunoașterii absolutului?
Mr Brasil:- Asta-i bună! Ce făptură vegetală vroiai pentru a descrie instinctul ? O ferigă? Un cimpanzeu? Un ibric golit de cafea? 
Dorel:- Vezi că ultimele două nu sunt făpturi vegetale. 
Mr Brasil:- Nu, dar totul la origine a fost așa. De exemplu, adeneul e  vegetal. 
eu:- -Nu areneul e mai larg răspândit? Parcă așa se gândea acum 6 milioane de ani.
Dorel:- Știe cineva cum se gândea acum 6 milioane de ani?
Mr Brasil:- Cum să se gândească? La fel ca în zilele noastre!
Dorel:- De aia se zice că omul a evoluat din antropoide?
Mr Brasil:- - Tu dacă ai fi profesor, cum ți- ai felicita elevii că au caiet la materia ta?
Dorel:- Simplu. Le-aș pune un 10. 
eu:- Nu poți să pui un 10 pentru un caiet gol. Pui când se termină anul școlar și e plin. 
Mr Brasil:- Aici ai de ales între două variante:- fie ai elevi la oră, spirite apolinice, maximum o foaie albă pe bancă, fie nu ai elevi la oră, vinovății dionisiace la final de an și un caiet plin cu lecții și exerciții. 
Dorel:- Exact așa era și pe vremea mea! Cele mai multe chestii le- am învățat când chiuleam. Aveam o putere de concentrare pe lecțiile din manual, ceva de speriat!
eu:- Da, și eu! Îmi amintesc că odată am avut pojar și, în cele 3 săptămâni cât am stat în casă, am ajuns cu materia câteva lecții mai încolo de unde erau colegii mei, care veniseră zi de zi. 
Mr Brasil:- În zilele noastre cel mai greu nu este să scrii, ci să fi în temă cu diacriticele. Restul aproape că vine de la sine. Telefon nou, aifon modern, spirit metodic adecvat comunității științifice. Ia zi, ai văzut ce atitudine are dicționarul când cauți un cuvânt nou? Te întreabă întâi dacă ai pus corect diacriticele. 
eu:- Mă duc să fac o cafea! 
Dorel:- Adu și niște pâine cu gem din fructe de pădure. Numai eu știu cu ce groază de urși le- am cules. Ce vremuri! Am ajuns să ne luptam cu animalele pe cale de dispariție pentru o felie de pâine cu dulceață de mure.
Mr Brasil:- Și gândește-te că în comuna primitivă bătălia era mai crâncenă, erau și urși grizzly, și mamuți, și dinozauri și ciuperci uriașe.
Dorel:- Ha! Ha! Ciuperci uriașe ca alternativă la fragi și mure! Ăsta da haos științific în biologie și istorie!
eu:- Și geografie! Cu cât sunt mai mari vietățile, cu atât câmpiile sunt mai mari. Și munții mici, mici de tot, cât niște boabe de mazăre.
Dorel:- Apropos, mai avem conservele alea cu mazăre?
Mr Brasil:- Sunt vechi și de demult. Poți să le fierbi 6 milioane de ani, nu se înmoaie 
Dorel:- Oare de ce se pune așa ceva în vânzare?
Mr Brasil:- Din motive paideice. Să mai renunți la evoluție. Vezi că există așa ceva, e clar că în loc de mazăre a crescut un mutant. 
Dorel:- Mda. Ce bună cafea! 
eu:- A cumpărat-o Mr Brasil. E din Brazilia.

Morala: Vorba domnului Fi. Scriitorul trebuie să scrie zilnic, are, n-are inspirație, trebuie să umple cel puțin o foaie albă de hârtie. Altfel se apucă de dans, de fotografie, se trezește că lălăie singur cea mai tare melodie a momentului istoric. Așa și eu! 




duminică, 20 septembrie 2026

Anna Karenina, Partea a 5 a, Capitolul 9

 

    În introducere, Tolstoi descrie palazzo-ul unde locuiesc Anna, Vronski, doica și fetița.  E o clădire de patrimoniu, o construcție veche, cu mobilierul, tapiseria și frescele nemodernizate, exact așa cum au fost la origine, cu cel puțin 100 de ani înainte. Vronski e fericit aici pentru că nu se mai simte un nobil pricăjit, fără portofoliu de vânător și fără epoleții și șnururile din armată. E un pictor talentat, mărunțel ca prestigiu, nu apare în ziare, nu participă la expoziții, nu i se fac comenzi cu plata în avans și nimeni nu așteaptă cu sufletul la gură următoarea capodoperă. 

  Ia lecții de pictură de la un maestru italian, care îl învață să picteze peisaje și studiază pictura medievală. I- a făcut deja un portret Annei (știm că Anna a mai fost pictată, un portret al ei este un sufrageria lui Karenin), a făcut un studiu de portret cu doica fetiței ca model, o tânără frumușică pe care Anna e geloasă.
Într- o zi vine în vizită prietenul lui, Golenișcev, care pune pe tapet o serie de opinii contra:
1. În acele zile se discuta mult în presa artistică despre un pictor rus,  Mihailov, care avea în lucru o pictură, plătită deja și așteptată cu înfrigurare de toată lumea. Pictorul este talentat dar trăiește modest, chiar strâmtorat. Știm că Vronski a mai făcut acte bruște de generozitate, chiar în ziua când a cunoscut-o pe Anna, a dat o sumă mare de bani văduvei al cărei soț murise călcat de tren în gara din Moscova.
2. Golenișcev este contra lui Mihailov din două motive:
a. Una dintre picturile lui celebre și foarte apreciate este Hristos în fața lui Pilat.
Golenișcev crede că modul în care a fost zugrăvit Iisus nu este canonic, ci comercial, cu o mare doză de imitație, nu a unor maeștrii medievali, ci a unor direcții actuale, care îl fac pe Iisus mai mult uman decât divin.
b. Un alt motiv de nemulțumire are legătură cu caracterul lui Mihailov. Nu este aristocrat, nu a beneficiat de o educație serioasă ce vine în primul rând din familie, este talentat e adevărat, a intrat în Academia de pictură pentru că are talent, dar nu are nici religiozitate, nici moralitate, nici ștaif. Cu alte cuvinte are pe creștet o bască furată și o eșarfă cu Cele 3 grații ale lui Botticelli cumpărată din vreun second.
3. Despre nihilismul lui Mihailov, Golenișcev vorbește până când și Anna și Vronski se plictisesc. Nu au nicio legătură cei doi amanți cu Dincolo de bine și de rău, Așa grait-a Zarathustra, Voința de putere, Genealogia moralei, etc.  și nici cu Fenomenologia Spiritului. Golenișcev reproșează lui Mihailov că nu e nihilist, pe fond de: fiu de preot/ pastor, fost soț cu 7, 8 copii ai aceleiași soții, parlamentar sau măcar avocat, ci că e un nihilist care fără să aibă vreun sens în trecut, vrea un sens în viitor. Cam ceea ce Nietzsche ar numi, nu Ubermensch, ci sclav. Sau maimuță. Sau om cu voință slabă, care își fundamentează educația pe ziare, nu pe cărți serioase (citite cu creionul în mână la lumina lumânării). În orice caz, cele câteva sute de pagini din Nietzsche, Hegel și Marx pe care Golenișcev le trântește în capetele Annei și lui Vronski au ca efect hotărârea bruscă a celor doi de a- l vizita pe Mihailov pentru a-i comanda un portret al Annei Karenina.

În plus, Vronski se gândește că acest artist atât de... controversat...merită un ajutor. 

vineri, 18 septembrie 2026

Dintre toate cântecele

 

Era o sală înaltă de bal
Luminoasă și plină de ochi curioși
Iar muzica aceea sublimă
Intra prin toate crăpăturile stilourilor

O, mi amor, în noaptea aceea te-am auzit
Cântecul tău de sirenă m-a atras spre lumină
Așa cum pe poet îl atrage realitatea mărunțită de omida lui Aristotel
Dintre toate cântecele, al tău chiar era  frumos
Și fără nicio notă falsă
Tavanul se înălța odată cu lumina tot mai albă
Pereții se depărtau până la transparență
Și ploaia care șiroia pe ei a făcut inutilizabile toate caietele
Am înaintat spre banca unde stăteai
Cele douămii de statui de gânditori cu brațele obosite
Sprijinind capetele grele de concepte abstracte
Căzură brusc pe pupitre cu zgomote seci
Dintr-un burete prăfuit a țâșnit un porumbel în spirală spre tavanul prin care stelele pâlpâiau într-un vals lent
Era totuși noapte
Porumbelul zbura așezându-se din când în când pe câte un idol prăbușit în contraexemplu
Cântecul tău tremura unduind lumina
Ploaia șiroia peste catedră, peste profesor și peste mine, bineînțeles
Unul câte unul, triunghiurile și xurile se aliniau de-o parte și alta fâcându-ne loc.
În urma noastră, sala s-a umplut de pescăruși.
Ai închis încet ușa.
-Ce vreme! Ai zis, cu vocea ta melodioasă.
Dintre toate cântecele, al tău era cel mai înalt,
Am știut că dimineața va birui.


duminică, 13 septembrie 2026

Anna Karenin, Partea a 5 a, Capitolul 8

 

      Dacă viața pe plajele însoțite ale Italiei ar fi asemănătoare cu urcușul unui munte spre o vârful unde, într-o cabană mirosind a lemn de pin, încălzită și primitoare te așteaptă un pat dublu cu așternuturi curate și saltea moale, cu plăpumi pufoase și covoare din blănuri, ecologice
bineînțeles, cu un foc în șemineu și un leagăn pentru o bebelușă cuminte și care nu- i deranjează noaptea pe părinți, da, dacă viața ar fi așa, atunci am putea spune că Anna Karenina este fericita pe deplin cu Vronski și fetița lor. Fiecare zi e o binecuvântare și aproape că nu își mai amintește deloc de chinul anterior și nici de Karenin și chiar de băiețelul rămas la Moscova cu tatăl lui. Pentru Vronski, care e fericit și el și cu gratitudine se străduiește să o facă pe Anna mulțumită de el însă acest urcuș spre cabană este un pic.... plictisitor.  Dacă Tolstoi ar fi Heidegger ne- ar spune că tocmai se pregătește să intre pe teritoriull Daseinului, care descoperă sentimentul metafizic al ființării prin îndepărtarea de lume și prin iubire. Însă nu asta vrea Tolstoi de la Vronski, ci descoperirea originii operei de artă, care vine din stăpânirea dorului de dorințe. Interesant. Vronski pictează, îi plac mult, cred, impresioniștii francezi, copiază cu ușurință orice operă și cu puțin exercițiu devine un pictor bun. O pictează pe Anna în costum de italiancă. Dar, într-o zi, când se întâlnește cu un fost camarad și merge la crâșmă cu el câteva ore, descoperă două chestii care îl întristează:
1. Că izolarea de tovarășii din armată și traiul exclusiv în cuplu îl fac să își deschidă cu ușurință inima spre orice neavenit, lucru care nu îi place.
2. Că pe Anna o deranjează ideea de a evada în tovărășia de pahar a altor bărbați.
Din aceste cauze, Vronski își petrece cu dificultate cele 15 ore ale stării de veghe în vizuina lor de vulpițe de pe vârful muntelui vieții. Poate că aici, în acest capitol, în timp ce-l scria, Tolstoi se va hotărî să îi coboare un pic de pe val pe cei doi amanți prea fericiți pentru niște muritori.
Să fiu sinceră, mi-a plăcut cum a folosit animalul ăsta de scriitor cuvinte senine și optimiste pentru a descrie fericirea unui cuplu. După mine, putea să scrie încă zece cărți de câte 8 părți fiecare și 1000 de pagini cu așa ceva, nu să îl plictisească pe bărbatul cel cel mai frumos, bun și interesant  așa de repede de femeia cea mai frumoasă și interesantă din lumea literară a acelui timp.
Ar fi fost cam cum a imaginat Marquez fericirea în doi, ca o plimbare de la un mal la altul al lacului,  pe un vaporaș, o fâțâială zilnică, mai admirând trestiile cugetătoare, mai zâmbind de bălăceală broscuțelor printre florile de nufăr, mai constatând viteza libelulelor.... Mă opresc că mă întristează combinația asta de steguleț adiind  unduios în  briză  cu unda de tristețe care trece prin mintea de soldat fără tămbălăul de la popotă  a lui Vronski....

joi, 10 septembrie 2026

Anna Karenina, Partea a 5 a, Capitolul 7

     Știm din partea a patra că Vronski a luat taurul de coarne și a înșfăcat -o pe Anna de o aripă și au zburat amândoi spre Italia cea însorită. A făcut acest lucru pentru că o iubește și pentru că oamenii care te iubesc vor să te știe sănătos/ sănătoasă și fericită. Anna era bolnavă și deprimată. Atmosfera creată de Karenin în sânul familiei o tâmpea de cap încetul cu încetul. Înainte de a pleca, Vronski și-a dat demisia din armată. Are destui bani ca să poată sta o vreme liber. Cu ocazia demisiei din armată, își lasă părul lung și își cultivă o pasiune veche pentru care are și talent: pictura. Închiriază un palazzo într-un orășel de provincie și își face acolo un atelier.

Într-o zi dă nas în nas cu un vechi tovarăș de la școala de paji: Golenișcev. Se bucura mult că îl întâlnește aici în Italia, și deșii nu se omora dupa el când erau studenți, acum îl simpatizează, îi face cunoștință cu Anna și are loc între cei 3 o scenă sau mai multe de o gingășie afectivă deosebită. Toate cele 3 personaje sunt din aristocrația rusă, sunt prinți și se vede din atitudinea lor și din ceea ce își spun unul altuia o educație desăvârșită ce vine din câteva generații de interacționat cu țarii și curtea imperială. Deși știe că Anna este soția lui Karenin încă, deși e la curent cu toate bârfele, acest fost coleg al lui Vronski se poartă cu o eleganță extraordinară în preajma celor doi îndrăgostiți..  pătimași.
Mi-a plăcut capitolul, e foarte fain. Stau în continuare prost cu timpul liber, poate îl voi reciti și voi mai adaugă pe ici colo câte ceva.

luni, 7 septembrie 2026

Îngrijorări depășite

 

Dorel, mie:- Draga mea, cum stai cu îngrijorările industriale și cu îngrijorările agricole?
eu:- Mă întreb dacă depresia la cai are legătură cu iarba? Trece vara, trece iarba verde, apare fânul. În fân își fac adăpost buburuze, caii mănâncă fân cu buburuze și în loc să fie depresivi,  sunt ostensivi.
Mr Brasil:- Optimist! Ostensivi de genul:- Uite aici un om, uite aici un stăpân, uite un actual posesor de fân și un viitor posesor de iarbă?
eu:- Cam da.
Dorel:- Așa sunt caii de când e lumea. Sunt un fel de căței, da' mai mari.
Mr Brasil:- Cățeii nu mănâncă iarbă și nici nu prea au voie zahar. E ceva cu afectarea sistemul nervos.
Dorel:- Acu' zi de îngrijorările industriale!
eu:- Păi fii atent! Dacă industria a apărut în secolul 19 și acum suntem în secolul 21, nu ar trebui aniversată? De exemplu: 200 de ani de la apariția primului aparat de fotografiat sau 150 de ani de la zeppelin sau 100 de ani de la avion? Bine, cifrele sunt aproximative, vroiam să accentuez faptul că filmul Aviatorul cu Di Caprio ar merita văzut. Eventual în loc de Total Eclipse, are mai puțin pârjol interior și mai mult exterior. 
Dorel:- Așa te uiți la ăla cu Nikki Lauda. Da' vezi că ăștia de-a 12 a sparg parole.
eu:- Nu mă mai uit cu ei la niciun film. Pregătire pentru bac și Fabrica de tricotaje! Filosofie, între doi nasturi smulși.
Mr Brasil:- Smulși de la bluze sau de la pantaloni?
Dorel:- Ha! Hai! Ce bună întrebare!
eu:- Smulși de la fețele de pernă, na! De la fețele depășite moral.
Mr Brasil:- Asta e un vers dintr-o manea? Fetele moderne cu fețe fețe sau Fețe moderne cu fete de fete?
eu:- Ce plictisiți sunteți! Mă duc să mă uit la un serial!
Mr Brasil:- Nu se zice plictisiți, se zice plictisitori.
eu:- Așa se zice? Nu mi-am dat seama.
Dorel:- Da, așa se zice. Eu știu, că am mai multă normalitate decât tine. Când ești plictisit ești normal, când ești plictisitor vrei să te ia cineva aproape, să îți șoptească niște poeme de amor și, când te ia somnul, să fugă de lângă tine la Mr Brasil în dormitor. Nu e așa, Mio Cico?
Mr Brasil:- Nu! Cum se scrie corect? oscilococcinum sau oscilo-cocinum?
eu:- Ca prima.
Mr Brasil, lui Dorel:- -Hai, șterge-o la farmacie că închide. Până atunci eu fac o cafea.
Dorel:- O cafea se face în 5 minute, nu într-o oră cât e dus întors la farmacie.
Mr Brasil:- Așa crezi tu că se pune problema? 5 minute la peste 50 de ani e mai mult decât o oră la 25 de ani. Hai, hai, fugi! Am de scos femeia din halul de plictiseală în care a băgat-o agricultura și industria secolului 20.
Dorel:- Bine. Din ușă: Câte  pastile să iau?
Mr Brasil:- Câte trebuie.
Dorel:- Adică după câți bani am, nu?
Mr Brasil:- Vezi că știi? Fugi! Mie:- Hai să îmi ții de urât la cafea și să depășim împreună îngrijorările alea din economia secolului 20.
eu:- Da. Vin!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails