În introducere, Tolstoi descrie palazzo-ul unde locuiesc Anna, Vronski, doica și fetița. E o clădire de patrimoniu, o construcție veche, cu mobilierul, tapiseria și frescele nemodernizate, exact așa cum au fost la origine, cu cel puțin 100 de ani înainte. Vronski e fericit aici pentru că nu se mai simte un nobil pricăjit, fără portofoliu de vânător și fără epoleții și șnururile din armată. E un pictor talentat, mărunțel ca prestigiu, nu apare în ziare, nu participă la expoziții, nu i se fac comenzi cu plata în avans și nimeni nu așteaptă cu sufletul la gură următoarea capodoperă.
Ia lecții de pictură de la un maestru italian care îl învață să picteze peisaje și studiază pictura medievală. I-a făcut deja un portret Annei (știm că Anna a mai fost pictată, un portret al ei este un sufrageria lui Karenin), a făcut un studiu de portret cu doica fetiței ca model, o tânără frumușică pe care Anna e geloasă.
Într-o zi vine în vizită prietenul lui, Golenișcev, care pune pe tapet o serie de opinii contra:
1. În acele zile se discuta mult în presa artistică despre un pictor rus, Mihailov, care avea în lucru o pictură, plătită deja și așteptată cu înfrigurare de toată lumea. Pictorul este talentat dar trăiește modest, chiar strâmtorat. Știm că Vronski a mai făcut acte bruște de generozitate, chiar în ziua când a cunoscut-o pe Anna, a dat o sumă mare de bani văduvei al cărei soț murise călcat de tren în gara din Moscova.
2. Golenișcev este contra lui Mihailov din două motive:
a. Una dintre picturile lui celebre și foarte apreciate este Hristos în fața lui Pilat.
Golenișcev crede că modul în care a fost zugrăvit Iisus nu este canonic, ci comercial, cu o mare doză de imitație, nu a unor maeștrii medievali, ci a unor direcții actuale, care îl fac pe Iisus mai mult uman decât divin.
b. Un alt motiv de nemulțumire are legătură cu caracterul lui Mihailov. Nu este aristocrat, nu a beneficiat de o educație serioasă ce vine în primul rând din familie, este talentat e adevărat, a intrat în Academia de pictură pentru că are talent, dar nu are nici religiozitate, nici moralitate, nici ștaif. Cu alte cuvinte are pe creștet o bască furată și o eșarfă cu Cele 3 grații ale lui Botticelli cumpărată din vreun second.
3. Despre nihilismul lui Mihailov, Golenișcev vorbește până când și Anna și Vronski se plictisesc. Nu au nicio legătură cei doi amanți cu Dincolo de bine și de rău, Așa grait-a Zarathustra, Voința de putere, Genealogia moralei, etc. și nici cu Fenomenologia Spiritului. Golenișcev reproșează lui Mihailov că nu e nihilist pe fond de: fiu de preot/ pastor, fost soț cu 7, 8 copii ai aceleiași soții, parlamentar sau măcar avocat, ci că e un nihilist care fără să aibă vreun sens în trecut, vrea un sens în viitor. Cam ceea ce Nietzsche ar numi, nu Ubermensch, ci sclav. Sau maimuță. Sau om cu voință slabă, care își fundamentează educația pe ziare, nu pe cărți serioase (citite cu creionul în mână la lumina lumânării). În orice caz, cele câteva sute de pagini din Nietzsche, Hegel și Marx pe care Golenișcev le trântește în capetele Annei și lui Vronski au ca efect hotărârea bruscă a celor doi de a- l vizita pe Mihailov pentru a-i comanda un portret al Annei Karenina.
În plus, Vronski se gândește că acest artist atât de... controversat...merită un ajutor.
