La finalul capitolului anterior, contesa Lidia Ivanovna a primit o scrisoare de la Anna Karenina, care o ruga să o lase să-l vadă pe fiul ei, Serioja. La această scrisoare scrisă într- un stil atât diplomatic cât și lamento, stil care ar fi sfâșiat inima oricărui creștin autentic, pentru că știm, creștinii au ca sentiment fundamental mila, Lidia Ivanovna, oploșită în gospodăria lui Karenin, înainte ca acesta să divorțeze, și luându- și singură rolul de tutore al lui Serioja, înainte ca un tribunal să fi decis acest lucru, deci mizerabila de Lidia o refuză pe Anna, refuză să îi permită să își vadă fiul natural.
No comment
.
Capitolul 24 începe cu o festivitate la care sunt invitate multe oficialități ale casei imperiale. Împăratul avansase și retrogradase pe mai mulți diplomați. Atmosfera este post ceremonie, se bârfește, se admiră, se pupă- n fund de- a dreptul, se interpretează roluri de genul: cel mai de gașcă din Barou, cel mai interesat de traiul năpăstuiților din Minister, etc. Karenin este și el bârfit, dar nu pentru că nevasta lui a fugit cu un ofițer mai tânăr și a și făcut un copil cu el, ci pentru noua lui relație cu Lidia Ivanovna, care divorțase din cauza desfrânării soțului. Nimeni nu prea îl place pe Karenin, care în urma retrogradării, avea ca rol în Minister să scrie proiecte și scria cu nemiluita, nici pe Lidia Ivanovna nu o prea simpatizează lumea, iar cuplul Karenin- Lidia pare multora ridicol.
Dar
Nu vreau să țin cu mulțimea de detractori, e destula antipatie și chiar ură în atmosfera unde apar cei doi îndrăgostiți, Aleksei și Lidia. Pot să îmi imaginez că și Tolstoi a gândit relațiile celor 4 personaje Anna-Vronski și Karenin-Lidia ca pe un joc de șah unde piesele albe sunt ale celor urâți și piesele negre ale celor doriți. Sau invers ... Jocul acesta a început printr- un atac al reginei albe (mă refer la scena cu scrisoarea Annei adresată Lidiei în care face apel la mizericordia ei).
Dialogul dintre cei doi, Lidia și Karenin pare sincer și afectuos. Totuși ceva e greșit în felul în care cei doi se raportează nu la Anna și Vronski, ci la Serioja.
Karenin nu se pricepe să îl educe pe Serioja. Citește câteva cărți de pedagogie, antropologie și psihologie, apoi angajează cel mai bun perceptor din Moscova. Își face un fel de plan pe 5 ani (asta e de la mine) și urmărește să fie atinse obiectivele. Iar Lidia Ivanovna, neavând copii, dă în gropi în privința lui Serioja. Știm că a intrat în casa lui Karenin cu mesajul către Serioja că mama lui a murit și să nu se mai gândească la ea. Nu știu ce e mai rău pentru un copil în pragul pubertății, să nu aibă nicio mamă aproape sau să o aibă pe Lidia ca mamă vitregă.
Capitolul are și câteva imagini amuzante, Tolstoi s- a străduit să ne facă să înțelegem că lumea nu e în alb- negru cum ne imaginăm crezând că personajele sunt piese de șah. Nu, prințul are grumazul roșu de sănătate, lui Karenin îi place, Karenin are o cocarda roșie, Lidiei îi place, Lidia e palidă dar se dă cu fard mult și poartă o rochie nouă, lui Karenin îi place. Mai e ceva și cu niște pulpe musculoase dar nu mai am răbdare să văd ale cui erau și cui anume îi plac, parcă tot lui Karenin. Oricum, cam toate personajele principale în aceste momente ale timpului -fluviu sunt cam jalnice, cam toate fie plâng, fie sunt de plâns.
