Tolstoi, un scriitor romantic și un economist modern
Încep cu aceeași întrebare retorică, dar adaptată pentru bacul la literatură: Cât Eminescu este în Tolstoi și cât Tolstoi este în Eminescu? Sau cât Maiorescu?
Capitolul descrie câteva ore dintr- o după amiază în sufrageria lui Levin. Kitty stă pe o canapea de piele, acceași veche canapea (voi scrie altădată despre statul pe o veche canapea de piele) și brodează o imagine englezească. Nu știu exact ce înseamnă, mă gândesc că e o imagine cu culori calde, ca o acuarelă, cu copii cu bonete cu danteluță, așezați față în față și întinzându- se unul spre altul într-un sărut, înconjurați de flori, un cățel, o pisicuță, poate și vrăbiuțe... cum mi-a arătat odată Raluca.
Levin scrie la birou, lucrează la tratatul lui despre modernizarea agriculturii în Rusia.
Încep cu Levin. Așa face de fapt și Tolstoi. Știm din capitolele mai îndepărtate că Levin, care este un moșier înstărit, a constat cât de săraci sunt mujicii și cât de greu se lucrează în agricultură. Opiniile lui sunt următoare:
1. Agricultura ar trebui să fie domeniul principal al economiei Rusiei și nu industria sau transporturile sau domeniul financiar.
2. Oamenii ar trebui să aibă o proprietate funciară, ar trebui ca statul să împroprietărească pe toți mujicii. (Cam așa gândise și Iliescu în anii 90. Din nefericire, la noi efectul a fost subțierea industriei până la a fi vândută pe doi lei.)
2. Investițiile cu finanțare externă ar trebui direcționate înspre agricultură în mai mare măsură decât în domeniile mai sus amintite: industrie, bănci, căi ferate, care dezvoltă orașele și golesc satele de forță de muncă, usucă pământul și- l sălbăticesc, și, mai rău, creează așa numitele de Maiorescu forme fără fond cu care nici săteanul și nici orășeanul nu prea știu ce să facă.
4. Statul ar trebui să preia mai serios problema agriculturii, mai ales că Rusia are atât de multe câmpii și atât de mănoase.
O parte din aceste idei au prins contur de mult în mintea lui, a scris despre ele, verifică notițele și își dă seama că nu sunt aiureli, e și în mână are chef de scris, încropește câteva fraze coerente. De aici începe Floare albastră.
Kitty și Levin sunt fericiți unul cu altul, se iubesc și nu le vine să facă nimic altceva decât să stea unul lângă altul. Gândurile celor doi se fugăresc și se împletesc pe tema fidelității, respectului, geloziei, bunătății fiecăruia și atracției. Kitty e fericită când Levin nu se îndepărtează de ea, Levin e fericit când Kitty alungă toți eventualii admiratori.
După conștientizarea reciprocă a existenței magiei conjugale, fiecare dintre ei își delimitează teritoriul. Kitty e judecată greșit de Levin cum că ar fi o ființă simplă, care prin căsătorie nici nu mai citește, nici nu mai cântă la pian, nici la Moscova nu prea îi mai arde să meargă, cu alte cuvinte căsnicia aceasta de 3 luni a prostit-o. Levin e judecat greșit de Kitty că este exagerat de fragil emoțional și oarecum...social, orice făptură străină de ea poate deveni amenințătoare sau, cine știe, atractivă...
În minte, fără să știe Kitty, ci doar trădătorul de Tolstoi și noi care căscăm gura la el, Levin începe să își facă un gard în jur, dar nu unul de stuf ca la Costinești, ci un gard din beton armat. Vrea să o educe pe Kitty să îi lase calitățile de savant să înflorească și să rodească chiar în căsnicie, prin acest Tratat despre agricultura modernă. Kitty nu știe ce are în cap Levin, dar își desfășoară și ea ghemul propriei vieți alături de Levin: va avea copii și îi va crește, va îngriji gospodăria, vor fi zile și nopți solicitante, iar aceste câteva ore de armonie, de comunicare afectivă aproape perfectă vor fi mai rare, mai scurte, mai zgomotoase...
Cum ar zice Eminescu: Totuși este trist în lume...
