Reproș

 -Ce te tot plimbi de colo colo ca o panaramă gay?

- De ce mă faci gay? El nu e iubitul meu, e colegul meu.
- Nu mă refer la dinozaurul cu care- ți împarți așternutul, ci la faptul că ți- ai schimbat mersul. Parcă ai un  băț în cur.
- Eu?
- Da. Ai văzut vreodată în viața ta cum merge un bărbat?
- Depinde de situație.
- Nu depinde de nimic. Ăia care merg crăcănat nu vin de la futut, ci de la sală.
- Și ce? Merg eu crăcănat ?
- Asta ar mai lipsi. Să te urci și pe capră! Pe dinozaur văd că te poți urca.
Și dă- te mai încolo.
- De ce?
- Începi să miroși a mandarine și îmi lasă gura apă.
- Boule!
- Vrei să- ți dau un pumn în meclă ca azi dimineață?
- Nu. Am și acum semn. Boule!
- Vaco!
- Boule!
- Porcule!
- Ești cel mai mare bou!
- Vaco! Vaco! Capro!
-  Ha! Te- am prins! Treci să mă urc pe tine!
- S- o crezi tu că mă prinzi! Sunt capră neagră! 
- Iartă- mă că te- am făcut capră.
- Bine.
- Boule!

Anna Karenina partea a treia Capitolul 10

 

  Levin o vizitează pe Daria Alexandrovna. Se întâlnesc după scăldat, sunt amândoi cu trăsurile. Însă merg spre conacul familiei lui Stiva separat.
  Dolly și Levin sunt ca două îmbinări perfecte ale unor piese de puzzle, Levin, dornic să aibă o familie, Dolly, înconjurată de copii sănătoși, cuminți și veseli.
Levin îi spune că a primit de la Stiva misiunea să o ajute, informație care o înduioșează pe femeia supărată că a trebuit să treacă aproape singură prin dificultățile acomodării  în noul mediu.
Levin și copiii se simt bine împreună, în Levin exista o naivitate, o inocență și o dispoziție ludică pe care doar anumite situații le relevă.
După masă, Dolly vorbește cu Levin despre Kitty.
Iubirea ca o flacără pâlpâitoare
1. Iubirea lui Levin pentru Kitty
2. Iubirea lui Kitty pentru Vronski
3. Iubirea lui Dolly pentru sora și copiii ei.
Există și o iubire a lui Kitty pentru Levin?

Fantezii cartesiene

 

- Hai, îmbracă -te, mergem la curve.
Eu:- Acum, în miezul zilei?
El:- Da.
Mă duce la un bordel într-  un cartier central. Intrăm. Matroana ne prezintă situația geografic:- Avem fete de înălțime mică, medie și de top model.
Eu:- Prefer să nu stau prea mult în picioare.
Ea:- Vă oferim o fată înaltă.
Eu:- Ok.
Amicul meu îi zice ceva la ureche tipei, eu mă enervez un pic. În încăpere suntem numai noi trei.
Eu:- Ai secrete față de mine?
El:- Când e vorba de femei, da.
Sunt în continuare nemulțumit de explicație, dar amân discuția.
Intru într- o cameră. O pițipoancă cu o rochiță dungată culege pânzele de păianjen cu un măturoi. Cred că am greșit, dau să ies.
Ea:- Nu mă vrei?
Eu:- Tu ești producătorul?
Ea:- Dacă tu ești clientul, da.
Eu:- Da, eu sunt.
Ea:- Ai ceva păianjeni pe tine?
Eu:- Am. Scot biștarii și o plătesc.
Ea:- Stai să termin peretele ăsta. Mă așez confortabil pe fotoliu și mă pregătesc să îi trimit un mesaj usturător amicului meu, când mă trezesc cu ea în brațe. Îmi ia telefonul și îl aruncă pe pat.
Mă uit după el cu puțină îngăduință. Mă uit la ea fără nicio îngăduință.
Parașuta își face datoria conform schemei clasice.
Îmi iau la revedere și ies pe hol.
Amicul meu iese dintr- o altă cameră ud leoarcă.
-Ce- i cu tine, îl întreb.
El:- S- a spart țeava la calorifer.
Eu:- Și?
El:- În încăpere mai era un instalator.
Eu:- Nesimțitule!
El:- Vorbește mai încet și ia- mă mai ușor. Încă mă doare.
Îl iau de braț și ne înghesuim amândoi pe scară în jos. Ajungem în fața clădirii plini de var.
El:- Vrei să conduci tu? Îmi cam tremură mâinile. Caloriferele astea sunt din vremurile de tristă amintire.
Râd de el. Își aprinde o țigară și începe să se destindă. Îl privesc în oglinda retrovizoare. Zâmbește misterios, măgarul! 

Vis cu taxatori

 Visez. 

      Alerg în chiloți și într- un maieu roșu prin oraș. Sunt desculț. Mă oprește o doamnă :

- Aveți bilete? 

Eu:- Pentru ce? 

Ea:- Pentru tramvai. 

Eu:- De ce?

Ea:- Nu sunteți taxatorul?

Eu, mirat:- Nu. 

Ea:- Scuzați, dar aveți față. 

Plec de lângă ea, alerg în continuare. De după un bloc, un grup de tineri. Liceeni, studenți, fete și băieți. Unul strigă:- Uite-l pe taxator!

Nu: - Uite unul în chiloți! Sau: Uite unul în maieu pe frigul ăsta de octombrie! Sau, mai rău:- Uite unul desculț, aleargă prin oraș!

Mă apropii de ei:- De ce îmi ziceți taxator?

O fată:- Pentru că aveți față!

Un student:- Pentru că așa sunt taxatorii în Africa!

Un elev:- Pentru că sunteți idealul de taxator.

Eu:- Să știți că sunt mult mai bătrân decât un taxator ideal.

Elevul:- Nu se cunoaște. În  plus, eu nu merg cu bilet. 

Studentul:- Nici eu.

Eu, schimbând subiectul:- Nu e ilegal?

Fata:- Ba da, dar e normal. Cu bilet mergi în lumea reală. 

Mă trezesc brusc. 

Aud încă în urechi vocea femeii:- Să vă faceți taxator! Se vede că aveți talent!

Strada plină de bilete de autobuz, tramvai, tren, etc., îmi transmite că sunt dus cu pluta cam tare. 

Încep să îmi simt picioarele. Iarba uscată are și mărăcini. E răcoare afară, am plecat în maieu, ce stupid!

Mă privesc în geamurile unei mașini parcate aproape. Chiloții sunt ok. Unisex, albi, îmi stă bine cu ei. Mă binedispun și mă întorc acasă să pun o geacă pe mine și niște bascheți în tălpile mele prea ușoare.

Pentru o singură coardă

Te doresc atât de mult încât 

Când mă așez sub un copac

Tremură toate frunzele din el. 

Still loving you

 

   Am un amic la serviciu. Suntem cam de aceeași vârstă, amândoi am prins comunismul în adolescență, am prins Revoluția în armată, am făcut facultatea în anii de maximă criză economică și maximă libertate politică, suntem amândoi oarecum melancolici. Îmi place de el pentru că este un fumător excelent. Pentru mine, asta înseamnă că atunci când mergem la fumat, el vorbește când fumez eu și eu vorbesc când fumează el. Nu ne interogăm, nu ne provocăm, nu ne risipim fumurile aiurea.
În drum spre birourile noastre sporovăim despre una alta. Într- o zi îmi zice:- Ai pe cineva?
Eu:- Da, sunt cuplat cu o tipă.
El:- De câte ori te vezi cu ea? Mă refer pe săptămână.
Eu:- O dată, poate de două ori.
El:- Cât durează o partidă?
Eu:- Între 5 minute și 20.
El:- Înseamnă că nici ea nu e prea tânără.
Eu:- Da.
El:- Cum te simți după? Fumezi?
Eu:- Nu. Merg să îmi fac o cafea.
El:- Indiferent de oră?
Eu:- Da.
El:- Povestește- mi. Cu detalii, please.
Eu:- E șefă de restaurant. De mulți ani. Știi cum sunt șefii de restaurant. Când sunt clienți, le place să vadă mesele pline, când nu sunt, le place să vadă mesele goale.
El:- Da, sunt de acord.
Eu:- Numai că ea e pe invers. Când sunt clienți, îi place să vadă mesele goale.
Râde din toată inima. Prind curaj.
- Îmi place să o fut. Dar mă obosește. Mă obosește din primul minut. Nu știu de ce. Mă ambalez, termin și o las prea repede satisfăcută. Nu prea îmi convine.
El::- Cum așa? Ești sigur că între tine și ea nu este altcineva? Poate ești îndrăgostit de altcineva și nu ți- ai dat seama.
Eu:- Nu. Sunt perfect elucidat în privința sentimentelor mele.
El:- Poate are ea pe altcineva.
Eu:- M- am gândit și la asta.
El:- Și?
Eu:- Nu știu ce să zic. Am mai prins- o vorbind șoptit la telefon, dar știi cum sunt ăștia cu afacerile, au mereu interacțiuni profesionale.  

El: - Ai urmărit- o? Eu aș urmări- o.  

Eu: - Nu, e sub demnitatea mea. 

El:- E și o formă de apărare, să știi! 

Eu: - Nu e cazul. Sunt în atac aproape mereu, dar când sunt singur mă gândesc mult la ea, iar când sunt cu ea, mă gândesc mult la mine. E oarecum terapeutic. În mod natural, am tendința să mă gândesc la femeia mea non- stop. Cu ea, am timp și de mine.
Râde din nou și mă bate amical pe spate.
Mergem câțiva pași dincolo de poarta instituției. Îmi zice:- Am aritmie. Vrei să vezi cum îmi bate inima acum?
Eu:- Ce să fac?
El:- Pune mâna.
Îi pun mâna pe inimă și el mă trage aproape. Îmi sărută un perciun. Îl prind de încheietură și îi așez palma pe inima mea. Galop! Trap! Mers la pas...

La vânătoare

 ?- Ce-i zice un vânător copilotului în timp ce avionul se prăbușește?

R:- Stai să mai împușc niște becațe!

O siguranță, două siguranțe

 

    Mă agață o coardă care pretinde că știe să vadă în întuneric. O întreb dacă vede și în întunericul meu. Îmi zice:- Mai ales!
- Și ce vezi? o întreb eu.
Ea zice:- Văd că îl iubești pe prietenul meu.
Eu:- De unde știi?
Ea:- Pentru că inima ta vorbește cu el în engleză.
Eu:- Și?
Ea:- Noi doi suntem cei mai buni la engleză din lume!
Mă uit după ea cum își pune coroana mea pe cap înainte ca eu să o las. Pun mana pe o șurubelniță și desfac în draci ușa de la debara. Arunc la gunoi și ușa și balamaua. De azi, curva e a mea! O lipesc de un perete. O sărut.
Îmi zice:- Vreau să te fut!
Eu:- Nu. Eu vreau să te fut. Întoarce -te!
I- o trag până îmi spune în limba care îmi mângâie urechile:- Nu îl mai iubesc pe el, te iubesc pe tine. Te iubesc atât de mult!
De câte ori trece vibrația prin ea susură:- Înălțimea ta!
Eu: -Du- te și ia- mi o cafea!
Ea:- Si, înălțimea ta!
Vine cu ea vărsată pe jumate.
Mi se face milă. O las să- mi  scormonească prin milenii.  Noaptea, doarme cuminte în brațele mele torcând ușor ca o pisică egipteană. Îi sărut părul plin de inele refuzate de atâția regi, nemiloși cu amantele lor.

Eu aleg, tu alergi

 

    Mi-  am tras o parașută care e înnebunită după discoteci. Mă târâie în cluburi de toate felurile, de bărbați, de femei, pe afinități sau disponibilități.
Sunt cam stresat când ieșim, dintr- un singur motiv,  pretinde că se pricepe la femei. 

Îmi spune:-  Femeile nu trebuie să fie marginalizate, ci trebuie să fie la mijloc.
Eu:- Nu e cam tot aia?
- Nu, zice el, au contraire.  Ai niște femei, le pui în valoare!
E cu mult mai tânăr decât mine, dar a avut destule parașute care i- au depus florile la  picioare. Sunt îndrăgostit de el, mai puțin temperat decât era Socrate cu Alcibiade, când mă enervez i- o trag fără menajamente, chit că sunt celelalte încăperi pline de futangii gay. 
Weekendul trecut mă ia cu el la club. Își trage pe el niște streciuri primăvăratice, prin țoale îi adie zefire și își pune flori după ureche ca să îl iau de mire. Sar cu gura pe el că e bătător la ochi, că o să o iau în bot de la vreo curvă perversă care îl place, îi atrag atenția că suntem un cuplu și nu merge la agățat, degeaba, nu reușesc să- l conving. Merg ca doica Juliettei  după el, încep să mă simt și cu șalele obosite, și cu genunchii slăbănogiți, parcă mi s- a accentuat și chelia și bărbia, în sfârșit, sunt ultimul amant oropsit să își vadă iubitul cum începe să zboare spre țările calde aruncându- i din planor un pled să îi țină cald la picioare.
Ajungem în club. Survolează atmosfera și îmi zice: - Împărțim bărbații în două, eu cu ăia mai în vârstă, tu cu ăia mai tineri. Femeile sunt la comun.
Mă uit la el dublu. Clubul full.
Abia mă pot ține după el, abia mă ține după el, relația noastră atârnă de un fir de păr și el umblă cu împărțeli.
Îl văd că se duce pe ring. Își dă jos geaca, apare în costumul ăla cu paiete și plin de pene cu care m- a scos din sărite la plecare, pune o melodie și începe să danseze. Simt cum îmi crește nivelul politic, sar peste mese și meseni și ajung lângă el. Știu cum să trec peste încălzire, peste ritmul molcom al începuturilor. Zburăm amândoi din stânga-  n dreapta scenei, clienții își iasă baltă paharele, gagicile, soții  și logodnicii și vin să caște gura. Se termină melodia, aplauze prelungite. Încă o melodie, încă una, încă una. Sala plină de bărbați, așezați pe  două coloane, cu femeile în mijloc !!!!
Vine lângă mine și îmi zice:- Fii atent, trebuie să plecăm rapid,  ai 2 minute, altfel ăștia îmi fură costumul. Și pe tine! Ești oratorul meu, ești autorul meu, nu te dau nici pe o mie de coarde pulitzeriste.
Face o piruetă, mă ia în brațe și mă sărută pe gură de față cu toată lumea, mă ia de mână și plecăm în viteză. Alergăm douăsute de metri, ne băgăm într- un gang și ne terminăm pipăiala și sărutul.

Îl dispositivo

 

    Mă fut cu o curvă italiancă. Mă plimbă cu gondola și mă duce prin hoteluri luxoase. Îmi dă să mănânc caviar și sparge mii de euroi pe Bordeaux. Când suntem în mijlocul apei rânjește cu toți dinții lui prinși în aparatul dentar și mă prinde de picioare, mă trage aproape și se aruncă pe mine să mă sărute. Îmi face gura praf, plec acasă cu gingiile însângerate și limba mușcată în toate părțile. Ca să mă ogoiască, mi- o trage tandru și îndelungat. Plec înnebunit, îmi oblojesc ființa o săptămână, pe urmă o iau de la capăt. Zilele mele de concediu s- au isprăvit de mult, mă sună șefii, de la cel mai mare la cel mai mic în disperare. Le trimit mesaje cu tot felul de scuze, că am probleme cu avionul, cu trenurile, cu sănătatea, cu banii. Mă amenință că mă vor schimba cu altul mai fidel, mai conștiincios și mai receptiv. Am ajuns la marginea prăpastiei din cauza lui. Mă vede venind spre el umilit, speriat și maxim de permisiv. Îmi zice râzând, în timp ce își dezleagă barca de lângă țărm:
-Dacă mă iubești, îmi arăți că te îngrijești de sănătate!
Îi scot limba, vindecată, îi arăt un chip luminos ca prima dată și începe să cânte de bucurie cântece marinărești, despre furtuni și răsărituri de soare. E fericit!
Ajungem în mijlocul apei și îmi fixează picioarele cu privirea. Știu ce mă așteaptă, sunt pregătit emoțional pentru o suferință îngrozitoare, dar el râde cu toți dinții lui prinși în sârmele fatale.
Când îi sunt în brațe, încep să mă eschivez, să îl provoc la dialog, mai scot din sufertaș câte ceva de mâncare, îi mai ofer o țigară. Toate încercările mele sunt onorate cu un chef de viață greu de îndurat.

-  Vreau să te sărut, îmi zice el.

Eu:- Da. Dar să știi că am mâncat pește.
El:- Și eu.
Eu:- Și ceva cu ceapă.
El:- Și eu
Eu:- Și miros și a țigară.
El:- Și eu.
Uneori nu ajung până la ultimul argument, e din nou cu buzele lipite de mine, îmi mângâie gura cu mâinile lui uriașe și aerodinamice și își vâră limba în gura mea. Mă mușcă de limbă din prima, ca să îmi învingă și ultima fărâmă de masculinitate, pe urmă își face mendrele cu carnea mea, alintată și bruscată în același timp. 

Cu el am învățat să mă gândesc cu dragoste la viitor. Plec de la el complet învins, complet destins.

La plimbare cu Scufița Roșie

 

Lupul în decapotabila nouă, o plimbă pe Scufița Roșie prin cartier. Deodată se auziră scrâșnituri de roți, curbe luate în viteză și sirenele poliției.
Bunicuța, îngrijorată se oprește din Solitaire și îi zice pădurarului:- Nu o calcă cam tare?

Disimulare

 

       Mă împrietenesc cu o coardă care pretinde că nu e gay. Mai și folosește cuvinte din astea cu care crede că se poate apăra:- Doamne ferește! De câte ori ne întâlnim, curge mătasea broaștei pe el, se crede cel mai urât rege din lume, cel mai singur, cel mai puțin atractiv. În realitate, știe exact ce hram poartă. Sare pe mine din primele secunde cu îmbrățișări și dorințe refulate în ecuații sau îmi pune  întrebări punctuale, de genul:- Câte decenii au trecut de când nu te- am mai avut? Îi spun cifre astronomice ca să -l mai potolesc, dar mă aduce mereu la ecuațiile de rang 6, despre care știu că nu se pot rezolva cu radicali. Sunt în dispoziții fericite când îl văd, dar de fiecare dată mă ia somnul greu după nopțile petrecute cu el. Nu vreau asta, vreau să am nopți liniștite, fără întrebări legate de sensul relațiilor și de numărul copiilor. Îl evit cât de mult pot. 

În plus, are telefon.

Argumentarea. Indicatorii ei.

 

Vis cu academicieni

 

Toți adolescenții

Toți adolescenții seamănă

prin pasiunea cu care întâmpină prima iubire, 

prin sinceritate și 

prin ușurătatea renunțării

la tot ceea ce li se pare important 

celor mari.

Aruncă deceniile de putere și prosperitate, 

așa cum își aruncă hainele în fața mării.

Toți adolescenții seamănă

prin mila cu care privesc 

rătăcirile celor mari, 

sutele de ancore cu care- și 

țintuiesc corăbiile de stânci. 

Nicio stâncă nu e sigură, 

Niciun val nu e răbdător 

cu tristețea sfârșitului.

Toți adolescenții seamănă 

prin liniștea cu care așteaptă

să se plece ziua în fața 

misterului nopții,

prin dragostea pentru incandescență

și prin bucuria în fața albului absolut.

Mâțișori

 

Aerul e plin
Crengile  pomilor se leagănă ușor
Prin ierburi trec motanii lui Marte
Cu mustățile arcuite în vânt.

Luna e plină,
Pe ape plutește transparent un vapor,
Norii zboară fără nicio grijă,
Lângă un felinar cântă vesel un chitarist amator.

Pământul sărbătorește viața.
Femeile așează în vaze bombate crengi de mâțișori,
Prin frunze curge verde cerneala pictorilor.
Aproape de mine, dansează un fluture tremurător.

Elemente

 

Ea:- Sunt unii așa niste elemente, complet libere de orice legătură.
El:- Să nu exagerăm. Legăturile bipolare nu sunt constrângătoare. Sunt moleculare. De exemplu, 0/1.
Ea:- Dacă sunt moleculare, poate le putem trece într- un tabel.
El:- Eu sunt adeptul listei.
Ea:- Eu al hexadei. E mai .... cristalină.
El:- Mă anxiază cristalinul. Îmi pierd inspirația în fața lui.
Ea:- Poate vrei să spui că preferi cristalinul combinat cu orice culoare.
El:- Aici ai nimerit- o. Așa e, cu cât e mai latino culoarea, cu atât mă simt mai liber.
Ea:- Să nu deviem. Culorile latino sunt tot elemente, dar mai simple.
El:- Vezi că ai făcut o eroare logico- gramaticală. Elemente mai simple nu există. Există elemente mai libere decât cele libere.
Ea:- Libertatea nu e un concept? E subiect? Are grade de comparație?
El:- Libertatea nu e un substantiv, e un verb.
Ea:- În românește?
El:- Da.
Ea:- Ce chestie?! N- am știut.
El:- N- ai știut, uite că ai aflat.
Ea:- Bine, pa!
El:- Pa.

Îmbrățișare

 

Marea mă așteaptă
Ca un bătrân pescar răbdător,
Ca o tânără femeie care vrea copii,
Ca un băiețel zburdalnic.

Pământul meu e verde,
Ca o apă dulce cu unde mângâioase,
Plină de ființe răcoroase

Cerul meu e senin,
Ca un zbor în răsărit,
Când toate păsările sunt roz.

Ești aici pentru dorul din inima mea.
Sunt aici pentru acea suliță subțire de visare,
Care aduce soarele mai aproape de mare.

Joc pe perechi

     Mi- am schimbat job- ul, mi- am schimbat șeful. 

Am o curvă la Resurse care are studii de Psihologie. Mă fute la cap cu conștiința. Întârzii 5 minute:- Ai și tu conștiință!

Plec de la serviciu cu juma' de oră mai devreme:- Unii mai au și conștiință, nu ca alții!

Merg în delegație fără să o sun zilnic de noapte bună:-  Nu prea le avem cu conștiința!

Nu vede că muncesc ca un animal posedat, nu vede că mă dă afară paznicul vinerea, nu vede că lucrez și sâmbăta până căpiez. Vede numai ce vrea, ca babele. De fapt, așa e. Nu mai e tânără, dar nu- și dă seama, vorba ei, nu prea e conștientă. Mă satur și într- o zi o invit la restaurant. Îmi dă o carte de vizită. O răsucesc între degete de câteva ori și o întreb:

- Ce- i cu asta? 

Ea:- Îmi place să primesc haine noi, adecvate situației. 

Eu:- Și? Toți suntem așa.

Ea:- Să îmi trimiți o rochie de seară pentru restaurant. 

Ce tupeu! 

 Nu mă scald în bani, dar nu sunt ultimul ei salariat. Mă informez și îi trimit o rochie midi de dantelă. 

Se prezintă la ora fixată îmbrăcată cu altceva. O întreb:

- De ce nu porți rochia de la mine?

Ea:- Nu îmi stătea bine.

Eu:- Ce ai făcut cu ea? 

Ea:- Am pus- o pe umeraș pentru data viitoare.

Intru în restaurant și mă gândesc două secunde dacă să deschid ușa cu capul sau normal, dar mă comport civilizat. Are pe ea o rochie cu flori, fără nicio legătură nici cu mine, nici cu ocazia.

Mâncăm. 

Plecăm.

Ajung în fața casei ei. Ne dăm amândoi jos din taxi. Îmi întinde mâna să i- o sărut. Are ditamai ghiulul, parcă ar fi papesă. Când să deschidă poarta, apare o mașină și coboară din ea o panaramă îmbrăcată cu rochia de la mine. Se iau de gât, se mozolesc în fața mea, intră în casă cu ea, nu cu mine. Abia dacă deschide gura să își ia la revedere.

Mă uit ca prostu' după ele. 

Plec ofticat.

A doua zi, vine la mine în birou cu un dosar, că n- am făcut nu știu ce raport. Sunt mirat, îmi amintesc că l- am făcut. Îmi zice:

- Dacă ai avea o minimă conștiință, ai recunoaște gafa!

Mă uit la ceas. Mai sunt 15 minute și se termină ziua de lucru. Mă ridic felin, trag unica jaluzea, încui ușa de la birou cu yala și o regulez conform organigramei, întâi de sus în jos, apoi de jos în sus. Nu îmi e greu. Umblă în rochii scurte pentru demnitatea ei, umblă fără furou pentru demnitatea mea. O posed ca un angajat model, conștient și perfect responsabil cu fiecare dosărel. Când termin, pleașca cu care venise la mine era full de potențe și de eficiențe. Îi deschid ușa și îi fac un semn scurt cu mâna să iasă din biroul meu. Pleacă ușor amețită, perplexă ca Sfinxul, pătată pe interior ca linxul, precis edificată cu privire la diferența dintre inconștient și conștiință. 

A doua zi e sâmbătă. Pe la 10 sună la ușă cineva. Sunt chior de somn, mă uit pe vizor. Un curier cu ditamai cutia:

 -Semnați, vă rog!

Semnez. Deschid. 

Un elegant costum de catifea. 

Mă gândesc serios dacă nu ar trebui să îmi schimb serviciul. Cu Supraeul nu mă pot juca. 

Despre Spătarul Milescu

 Spătarul Milescu, pe numele său Nicolae Milescu, a fost una dintre cele mai importante figuri ale culturii și diplomației românești din secolul al XVII-lea. Născut în 1636 în Țara Moldovei, a fost un cărturar, traducător, călător, geograf și diplomat, care și-a lăsat o amprentă de durată asupra istoriei și culturii noastre.

De ce a fost atât de important?

• Un erudit al vremii sale: Milescu era un poliglot, stăpânind limbi precum greaca, latina, slavona, turca și, desigur, româna. A fost un mare cunoscător al textelor religioase și filosofice, iar traducerile sale au contribuit la răspândirea ideilor umaniste în spațiul românesc.
• Un diplomat de excepție: A reprezentat Moldova și Țara Românească în numeroase misiuni diplomatice, călătorind prin Europa și Asia. Cea mai cunoscută dintre ele a fost ambasada la curtea țarului rus și, ulterior, călătoria în China, o expediție care l-a făcut primul român care a ajuns în Orientul Îndepărtat.
• Un autor de seamă: A lăsat în urmă o bogată operă literară, care include jurnale de călătorie, traduceri, dar și lucrări originale. Scrierile sale ne oferă o imagine vie a lumii în care trăia și a evenimentelor istorice la care a luat parte.
• Un promotor al culturii române: Milescu a contribuit la dezvoltarea culturii române prin traducerile sale și prin promovarea ideilor iluministe. El a fost un adevărat ambasador al culturii noastre în străinătate.

Ce a realizat?

• Prima traducere integrală a Vechiului Testament în limba română.
• A înființat o școală în Rusia.
• A adunat o impresionantă colecție de cărți și manuscrise.
• A întocmit o hartă a Asiei.
• A lăsat în urmă o bogată corespondență, care constituie o importantă sursă istorică.

De ce ar trebui să-l cunoaștem?

Spătarul Milescu este un model de erudiție, de curiozitate intelectuală și de patriotism. Viața sa aventuroasă și opera sa vastă îl fac o figură fascinantă și un exemplu de urmat pentru toate generațiile. Prin activitatea sa, el a contribuit la afirmarea identității naționale și la deschiderea României către lumea occidentală.

În concluzie, Spătarul Milescu a fost un om universal, care a îmbinat într-o personalitate complexă calitățile de diplomat, cărturar și călător. Moștenirea sa culturală este de o valoare inestimabilă și continuă să ne inspire și astăzi.

Sursa: gemini.com