Păunița cu trapez

 

   Dorel scrie, scrie, scrie de câteva zile în delir. Ne uităm la el și ne minunăm amândoi. Nu îndrăznim să- l întrerupem, nici să- l întrebăm. Mr Brasil intră tiptil în camera lui și îi duce câte ceva de mâncare, eu mă duc și iau farfuriile pe jumătate goale. Bea cafea non stop și fumează țigară de la țigară.
Într- un târziu, vine în sufragerie cu un teanc de foi pe trei sferturi mâzgălite. Începe Mr Brasil interogatoriul:
-Ai terminat de rescris Iliada?
Dorel:- I- am scris o scrisoare iubitei mele.
Mr Brasil:- Așa se scrie o scrisoare? În săptămâni de zile? Pui mâna pe o foaie, bagi 10- 15 rânduri și gata. Restul e interpretare. Întreabă- o și pe ea, că e în temă.
eu:- Da, în zilele noastre cam așa e. Scrisorile reale sunt scurte. Cele virtuale și mai scurte. Câțiva emoticoni, trei rânduri, un link...cam asta!
Dorel:- Eu sunt un om sănătos la cap.
eu:- Și eu nu?
Dorel:- Ba da, și tu ești, dar te cam grăbești să judeci.
Mr Brasil, schimbând subiectul care tinde să devină un jalnic foc de paie în ploaie:
- E o scrisoare tematică?
Dorel:- Da. Dar mă interesează mai mult ce zice ea. Vrei să citești, te rog!
Mr Brasil:- De ce nu eu?
Dorel:- Fiindcă tu mă desființezi din prima, ea mai are un pic de răbdare.
Mr Brasil:- Parcă spuneai că nu are răbdare.
Dorel:- Lasă! Hai, citește. Dacă se poate, în gând.
Ies din sufragerie cu teancul de foi. Le număr. Multicele, dar fiindcă sunt scrise doar pe jumate' și sfert, le termin repede.
Revin.
Dorel: - Ce zici? O să îi placă?
eu:- Dacă e un el, de ce nu- i zici:  Vulturul meu cu trapez? Sau șoimul meu?
Dorel:- Pentru că o păuniță cu trapez e o pasăre rară.
Mr Brasil:- Și un șoim cu trapez nu e? Sau un cioroi cu trapez?
Dorel:- Nu vreau să intre la idei.
eu:- La ce idei? Că nu e uliu sau șoim?
Dorel:- Nu, că nu are trapez. Mâine poimâine se apucă de sală și va trebui să o părăsesc.
Mr Brasil:- Așa îți alegi iubitele, după sală?
eu: - Te corectez, nu după sală, ci după trapez.
Dorel:- Nu vă mai arăt nimic niciodată!
Mr Brasil: - Lasă, azi ești femeie, astea- s discuții între bărbați.
Dorel, apucându- mă de braț:- Stai! Șoptit - Ce zici, să i- o trimit?
Mr Brasil, așezând fursecurile pe un platou:- Da, normal. Dar fără mâzgălituri. O să vadă că ești îndrăgostit. Scrie- i citeț și cu diacritice. Menții supremația!
Dorel: - Bine, merci.
Mr Brasil: - Avec plaisir!

Scurt dialog meditativ

     Mă invită într- o zi un filosof nedeclarat la el în dormitor. Îmi zice:

- Îmi place urechea ta! Pot să îmi vâr scula în ea?

Eu:- Nu. Mă păstrez pentru sărbători.

El:- Atunci îmi sugi instrumentul?

Eu: - Arată- mi gura!

El: - De ce?

Eu: - Vreau să văd dacă îți lipsesc dinți.

El:- Nu, stau bine cu dantura.

Eu: - Atunci să îți facă altul felație!

El: - Poftim?? De ce? Ce legătură are una cu alta? 

Eu: - Nu prestez acest serviciu decât pentru cei care nu au cel puțin 3 dinți. 

El: - Ciudat! Ciudat! Dar mi- ai spus că mă placi. Nu mai ai niciun sentiment ?

Eu: - Am, dar nu milă. Prestez numai din milă, iar pentru tine nu am.

El: - Numai din milă? Stai! Sunt și eu suferind, sunt și eu creștin.

Eu: - Nu- i suficient. 

El:- Și ce vrei, să mă duc la felcer să îmi scoată câțiva dinți pentru o felație în după amiaza asta?

Eu: - Ei, nici chiar așa. În plus, e wk. E închis și la particulari.

El: - Atunci?

Eu: - Îți trag eu un pumn în bot. Dacă rămâi fără trei dinți, vii aproape, în picioare, în fața mea, cu curu  la toată planeta.

El, meditativ: - Deci și lui Nietzsche îi plăcea. Curva! Nu stai pentru o partidă clasică?

Lovers

 

        Mi- o trag cu o parașută căruia îi plac deghizările. Vine la mine cu un buchețel de ghiocei și îmi zice:

- Azi eu sunt un ghiocel, iar tu o albinuță. Îl fac atent:

- Vezi că la începutul primăverii nu prea sunt insecte.
El:- Cum nu sunt?
Eu:- Nu, nu sunt. E prea frig.
El:- Atunci tu stai îmbrăcată și eu vin la tine când sunt complet nins.
Îmi place ideea.
Stă ce stă, se învârtește ce se învârtește în jurul trupului meu ridicat de la sol și îmi zice:
- Nu putem face rocada?
Eu:- Adică? Să fiu eu ghiocelul?
El:- Nu. Să ne mutăm pe Marte, acolo nu există viață. Nici ghiocei, nici insecte.
Eu:- Adică vrei să fim amândoi niște ursuleți de pluș?
El:- Cam așa ceva.
Eu:- Treci să te fut, boierule! Crezi că noi vom fi vii?
Nu mai zice nimic și se dezbracă. Își aruncă frunzele de ghiocel pe șifonier și se așează pe canapeaua mea cea albă. Stă.
Eu:- Tu crezi că eu sunt principiul pasiv? Așează- te în patru labe!
E cuminte și conformist. Pun mâna în părul lui și îi zic:- Mă iubești?
El:- Da.
Eu, trăgând cu putere:- Și acum?
El:- Mmdaa!
Iau cureaua de pe pat și îi trag una pe spate. Țipă subțire.
-Și acum?
El:- Daaa!
Îi mai dau o palmă jignitor peste cap până și- l pleacă spre podea, pe urmă fac dragoste cu el până adoarme.  Mă uit la el cum sforăie relaxat pe covor. Mă transform într- o panaramă normală. Îi sun nevasta și îl trimit la țară.
Are o nevastă șmecheră. Vine cu doi gealați după ea și îl urcă în mașină, așa adormit.
După ce pleacă toți patru, mă așez pe canapea, îmi deschid laptopul și mă joc. De pe dulap pâlpâie verzui frunzele de ghiocel.
Mi se face dor de o plimbare. Îl sun. Răspunde, normal, nevasta.
Îi zic:- Nu știți cumva unde îmi sunt cheile de la mașină?

Ea:- Stai să îl trezesc pe Ghiocel!

 Eu, nervos:

- Curvelor! Dacă vă mai prind că umblați cu deghizări, vă fut pe amândoi! Și nu vă las să vă mai atingeți unul pe altul niciodată! 

Apare la ușă după o oră spășit, cu cheile mașinii. 

-Vezi că ți- am luat un breloc nou!

Îl chem în casă, îl sărut dulce și îmi iau la revedere normal de la el. După ce pleacă, îi arunc de la geam în cap frunzele de ghiocel. 

- Să vii cu ele la mine când vor fi vernil! Nu îmi place pe Marte! Și vezi ce faci cu imaginația! Fă ceva util societății cu ea! Până atunci fute- te cu nevasta! Pe canapeaua mea nu se stă în curul gol!

El, cu tupeu:- Atunci pune un pled pe ea!

Eu:- Marș la parașuta ta! 

Dă să se întoarcă:- Dar tu ce vei face în lipsa mea? 

Eu:- Mă apuc de ecuații diferențiale, asta fac!

Ne despărțim în termeni buni. 

Podul de sus

 

Și eu m- aș fi făcut soldat

Dacă aș fi știut să fac podul de sus  

Dar nu am putut face niciodată un pod 

Decât de jos

Asta nu înseamnă că sunt târâtoare
Sau că sunt un ocean oarecare
Nicio liană nu mi s- a ridicat pe picioare
Până să te întâlnesc
Niciun urs nu mi s- a ascuns în rugii- mi pârliți de soare
Până să te opresc

Podurile mele 

sunt pentru  pârâuri limpezi și răcoritoare.

 

Și eu aș fi fost soldat 

Dacă aș fi putut sări mai mult

Decât sar antilopele prin păduri seculare

Asta nu înseamnă că nu pot gusta

Din apa sărată și dulce a lacurilor cețoase

Din ocean și din mare

La malul meu cresc sălcii și trestii
Fluturi și libelule se zbenguie în genele- mi verzi
Pline de mormoloci și frunze tăioase
Nuferii mei  rotunzi strâng în ei lacrimi fugare

 Toți tigrii tatuați de raze mi s-  ar fi culcat la picioare
Dacă într- o noapte oarecare
Nu mi- ai fi apărut
În vis.

Anna Karenina, partea a treia, Capitolul 11

 

   Din cauza unor bănuieli legate de strângerea fânului și plata mujicilor, Levin se hotărăște să supravegheze el însuși aceste operațiuni.
Observă cum se fac căpițele și cum se desfac, umplându- se cu fân căruțele.
Stă de vorbă cu un bătrân, al cărui fiu se însurase de curând și care lucra împreună cu soția lui tânără și frumoasă, ajutându- se reciproc. Imaginea idilică, plină de veselie și drăgălășenie a celor doi tineri țărani căsătoriți îl încântă pe Levin și, probabil, îl duce cu gândul la bucuria de a fi într- un cuplu și la fericirea vieții de familie.

Reproș

 -Ce te tot plimbi de colo colo ca o panaramă gay?

- De ce mă faci gay? El nu e iubitul meu, e colegul meu.
- Nu mă refer la dinozaurul cu care- ți împarți așternutul, ci la faptul că ți- ai schimbat mersul. Parcă ai un  băț în cur.
- Eu?
- Da. Ai văzut vreodată în viața ta cum merge un bărbat?
- Depinde de situație.
- Nu depinde de nimic. Ăia care merg crăcănat nu vin de la futut, ci de la sală.
- Și ce? Merg eu crăcănat ?
- Asta ar mai lipsi. Să te urci și pe capră! Pe dinozaur văd că te poți urca.
Și dă- te mai încolo.
- De ce?
- Începi să miroși a mandarine și îmi lasă gura apă.
- Boule!
- Vrei să- ți dau un pumn în meclă ca azi dimineață?
- Nu. Am și acum semn. Boule!
- Vaco!
- Boule!
- Porcule!
- Ești cel mai mare bou!
- Vaco! Vaco! Capro!
-  Ha! Te- am prins! Treci să mă urc pe tine!
- S- o crezi tu că mă prinzi! Sunt capră neagră! 
- Iartă- mă că te- am făcut capră.
- Bine.
- Boule!

Anna Karenina partea a treia Capitolul 10

 

  Levin o vizitează pe Daria Alexandrovna. Se întâlnesc după scăldat, sunt amândoi cu trăsurile. Însă merg spre conacul familiei lui Stiva separat.
  Dolly și Levin sunt ca două îmbinări perfecte ale unor piese de puzzle, Levin, dornic să aibă o familie, Dolly, înconjurată de copii sănătoși, cuminți și veseli.
Levin îi spune că a primit de la Stiva misiunea să o ajute, informație care o înduioșează pe femeia supărată că a trebuit să treacă aproape singură prin dificultățile acomodării  în noul mediu.
Levin și copiii se simt bine împreună, în Levin exista o naivitate, o inocență și o dispoziție ludică pe care doar anumite situații le relevă.
După masă, Dolly vorbește cu Levin despre Kitty.
Iubirea ca o flacără pâlpâitoare
1. Iubirea lui Levin pentru Kitty
2. Iubirea lui Kitty pentru Vronski
3. Iubirea lui Dolly pentru sora și copiii ei.
Există și o iubire a lui Kitty pentru Levin?

Fantezii cartesiene

 

- Hai, îmbracă -te, mergem la curve.
Eu:- Acum, în miezul zilei?
El:- Da.
Mă duce la un bordel într-  un cartier central. Intrăm. Matroana ne prezintă situația geografic:- Avem fete de înălțime mică, medie și de top model.
Eu:- Prefer să nu stau prea mult în picioare.
Ea:- Vă oferim o fată înaltă.
Eu:- Ok.
Amicul meu îi zice ceva la ureche tipei, eu mă enervez un pic. În încăpere suntem numai noi trei.
Eu:- Ai secrete față de mine?
El:- Când e vorba de femei, da.
Sunt în continuare nemulțumit de explicație, dar amân discuția.
Intru într- o cameră. O pițipoancă cu o rochiță dungată culege pânzele de păianjen cu un măturoi. Cred că am greșit, dau să ies.
Ea:- Nu mă vrei?
Eu:- Tu ești producătorul?
Ea:- Dacă tu ești clientul, da.
Eu:- Da, eu sunt.
Ea:- Ai ceva păianjeni pe tine?
Eu:- Am. Scot biștarii și o plătesc.
Ea:- Stai să termin peretele ăsta. Mă așez confortabil pe fotoliu și mă pregătesc să îi trimit un mesaj usturător amicului meu, când mă trezesc cu ea în brațe. Îmi ia telefonul și îl aruncă pe pat.
Mă uit după el cu puțină îngăduință. Mă uit la ea fără nicio îngăduință.
Parașuta își face datoria conform schemei clasice.
Îmi iau la revedere și ies pe hol.
Amicul meu iese dintr- o altă cameră ud leoarcă.
-Ce- i cu tine, îl întreb.
El:- S- a spart țeava la calorifer.
Eu:- Și?
El:- În încăpere mai era un instalator.
Eu:- Nesimțitule!
El:- Vorbește mai încet și ia- mă mai ușor. Încă mă doare.
Îl iau de braț și ne înghesuim amândoi pe scară în jos. Ajungem în fața clădirii plini de var.
El:- Vrei să conduci tu? Îmi cam tremură mâinile. Caloriferele astea sunt din vremurile de tristă amintire.
Râd de el. Își aprinde o țigară și începe să se destindă. Îl privesc în oglinda retrovizoare. Zâmbește misterios, măgarul! 

Vis cu taxatori

 Visez. 

      Alerg în chiloți și într- un maieu roșu prin oraș. Sunt desculț. Mă oprește o doamnă :

- Aveți bilete? 

Eu:- Pentru ce? 

Ea:- Pentru tramvai. 

Eu:- De ce?

Ea:- Nu sunteți taxatorul?

Eu, mirat:- Nu. 

Ea:- Scuzați, dar aveți față. 

Plec de lângă ea, alerg în continuare. De după un bloc, un grup de tineri. Liceeni, studenți, fete și băieți. Unul strigă:- Uite-l pe taxator!

Nu: - Uite unul în chiloți! Sau: Uite unul în maieu pe frigul ăsta de octombrie! Sau, mai rău:- Uite unul desculț, aleargă prin oraș!

Mă apropii de ei:- De ce îmi ziceți taxator?

O fată:- Pentru că aveți față!

Un student:- Pentru că așa sunt taxatorii în Africa!

Un elev:- Pentru că sunteți idealul de taxator.

Eu:- Să știți că sunt mult mai bătrân decât un taxator ideal.

Elevul:- Nu se cunoaște. În  plus, eu nu merg cu bilet. 

Studentul:- Nici eu.

Eu, schimbând subiectul:- Nu e ilegal?

Fata:- Ba da, dar e normal. Cu bilet mergi în lumea reală. 

Mă trezesc brusc. 

Aud încă în urechi vocea femeii:- Să vă faceți taxator! Se vede că aveți talent!

Strada plină de bilete de autobuz, tramvai, tren, etc., îmi transmite că sunt dus cu pluta cam tare. 

Încep să îmi simt picioarele. Iarba uscată are și mărăcini. E răcoare afară, am plecat în maieu, ce stupid!

Mă privesc în geamurile unei mașini parcate aproape. Chiloții sunt ok. Unisex, albi, îmi stă bine cu ei. Mă binedispun și mă întorc acasă să pun o geacă pe mine și niște bascheți în tălpile mele prea ușoare.

Pentru o singură coardă

Te doresc atât de mult încât 

Când mă așez sub un copac

Tremură toate frunzele din el. 

Still loving you

 

   Am un amic la serviciu. Suntem cam de aceeași vârstă, amândoi am prins comunismul în adolescență, am prins Revoluția în armată, am făcut facultatea în anii de maximă criză economică și maximă libertate politică, suntem amândoi oarecum melancolici. Îmi place de el pentru că este un fumător excelent. Pentru mine, asta înseamnă că atunci când mergem la fumat, el vorbește când fumez eu și eu vorbesc când fumează el. Nu ne interogăm, nu ne provocăm, nu ne risipim fumurile aiurea.
În drum spre birourile noastre sporovăim despre una alta. Într- o zi îmi zice:- Ai pe cineva?
Eu:- Da, sunt cuplat cu o tipă.
El:- De câte ori te vezi cu ea? Mă refer pe săptămână.
Eu:- O dată, poate de două ori.
El:- Cât durează o partidă?
Eu:- Între 5 minute și 20.
El:- Înseamnă că nici ea nu e prea tânără.
Eu:- Da.
El:- Cum te simți după? Fumezi?
Eu:- Nu. Merg să îmi fac o cafea.
El:- Indiferent de oră?
Eu:- Da.
El:- Povestește- mi. Cu detalii, please.
Eu:- E șefă de restaurant. De mulți ani. Știi cum sunt șefii de restaurant. Când sunt clienți, le place să vadă mesele pline, când nu sunt, le place să vadă mesele goale.
El:- Da, sunt de acord.
Eu:- Numai că ea e pe invers. Când sunt clienți, îi place să vadă mesele goale.
Râde din toată inima. Prind curaj.
- Îmi place să o fut. Dar mă obosește. Mă obosește din primul minut. Nu știu de ce. Mă ambalez, termin și o las prea repede satisfăcută. Nu prea îmi convine.
El::- Cum așa? Ești sigur că între tine și ea nu este altcineva? Poate ești îndrăgostit de altcineva și nu ți- ai dat seama.
Eu:- Nu. Sunt perfect elucidat în privința sentimentelor mele.
El:- Poate are ea pe altcineva.
Eu:- M- am gândit și la asta.
El:- Și?
Eu:- Nu știu ce să zic. Am mai prins- o vorbind șoptit la telefon, dar știi cum sunt ăștia cu afacerile, au mereu interacțiuni profesionale.  

El: - Ai urmărit- o? Eu aș urmări- o.  

Eu: - Nu, e sub demnitatea mea. 

El:- E și o formă de apărare, să știi! 

Eu: - Nu e cazul. Sunt în atac aproape mereu, dar când sunt singur mă gândesc mult la ea, iar când sunt cu ea, mă gândesc mult la mine. E oarecum terapeutic. În mod natural, am tendința să mă gândesc la femeia mea non- stop. Cu ea, am timp și de mine.
Râde din nou și mă bate amical pe spate.
Mergem câțiva pași dincolo de poarta instituției. Îmi zice:- Am aritmie. Vrei să vezi cum îmi bate inima acum?
Eu:- Ce să fac?
El:- Pune mâna.
Îi pun mâna pe inimă și el mă trage aproape. Îmi sărută un perciun. Îl prind de încheietură și îi așez palma pe inima mea. Galop! Trap! Mers la pas...

La vânătoare

 ?- Ce-i zice un vânător copilotului în timp ce avionul se prăbușește?

R:- Stai să mai împușc niște becațe!

O siguranță, două siguranțe

 

    Mă agață o coardă care pretinde că știe să vadă în întuneric. O întreb dacă vede și în întunericul meu. Îmi zice:- Mai ales!
- Și ce vezi? o întreb eu.
Ea zice:- Văd că îl iubești pe prietenul meu.
Eu:- De unde știi?
Ea:- Pentru că inima ta vorbește cu el în engleză.
Eu:- Și?
Ea:- Noi doi suntem cei mai buni la engleză din lume!
Mă uit după ea cum își pune coroana mea pe cap înainte ca eu să o las. Pun mana pe o șurubelniță și desfac în draci ușa de la debara. Arunc la gunoi și ușa și balamaua. De azi, curva e a mea! O lipesc de un perete. O sărut.
Îmi zice:- Vreau să te fut!
Eu:- Nu. Eu vreau să te fut. Întoarce -te!
I- o trag până îmi spune în limba care îmi mângâie urechile:- Nu îl mai iubesc pe el, te iubesc pe tine. Te iubesc atât de mult!
De câte ori trece vibrația prin ea susură:- Înălțimea ta!
Eu: -Du- te și ia- mi o cafea!
Ea:- Si, înălțimea ta!
Vine cu ea vărsată pe jumate.
Mi se face milă. O las să- mi  scormonească prin milenii.  Noaptea, doarme cuminte în brațele mele torcând ușor ca o pisică egipteană. Îi sărut părul plin de inele refuzate de atâția regi, nemiloși cu amantele lor.

Eu aleg, tu alergi

 

    Mi-  am tras o parașută care e înnebunită după discoteci. Mă târâie în cluburi de toate felurile, de bărbați, de femei, pe afinități sau disponibilități.
Sunt cam stresat când ieșim, dintr- un singur motiv,  pretinde că se pricepe la femei. 

Îmi spune:-  Femeile nu trebuie să fie marginalizate, ci trebuie să fie la mijloc.
Eu:- Nu e cam tot aia?
- Nu, zice el, au contraire.  Ai niște femei, le pui în valoare!
E cu mult mai tânăr decât mine, dar a avut destule parașute care i- au depus florile la  picioare. Sunt îndrăgostit de el, mai puțin temperat decât era Socrate cu Alcibiade, când mă enervez i- o trag fără menajamente, chit că sunt celelalte încăperi pline de futangii gay. 
Weekendul trecut mă ia cu el la club. Își trage pe el niște streciuri primăvăratice, prin țoale îi adie zefire și își pune flori după ureche ca să îl iau de mire. Sar cu gura pe el că e bătător la ochi, că o să o iau în bot de la vreo curvă perversă care îl place, îi atrag atenția că suntem un cuplu și nu merge la agățat, degeaba, nu reușesc să- l conving. Merg ca doica Juliettei  după el, încep să mă simt și cu șalele obosite, și cu genunchii slăbănogiți, parcă mi s- a accentuat și chelia și bărbia, în sfârșit, sunt ultimul amant oropsit să își vadă iubitul cum începe să zboare spre țările calde aruncându- i din planor un pled să îi țină cald la picioare.
Ajungem în club. Survolează atmosfera și îmi zice: - Împărțim bărbații în două, eu cu ăia mai în vârstă, tu cu ăia mai tineri. Femeile sunt la comun.
Mă uit la el dublu. Clubul full.
Abia mă pot ține după el, abia mă ține după el, relația noastră atârnă de un fir de păr și el umblă cu împărțeli.
Îl văd că se duce pe ring. Își dă jos geaca, apare în costumul ăla cu paiete și plin de pene cu care m- a scos din sărite la plecare, pune o melodie și începe să danseze. Simt cum îmi crește nivelul politic, sar peste mese și meseni și ajung lângă el. Știu cum să trec peste încălzire, peste ritmul molcom al începuturilor. Zburăm amândoi din stânga-  n dreapta scenei, clienții își iasă baltă paharele, gagicile, soții  și logodnicii și vin să caște gura. Se termină melodia, aplauze prelungite. Încă o melodie, încă una, încă una. Sala plină de bărbați, așezați pe  două coloane, cu femeile în mijloc !!!!
Vine lângă mine și îmi zice:- Fii atent, trebuie să plecăm rapid,  ai 2 minute, altfel ăștia îmi fură costumul. Și pe tine! Ești oratorul meu, ești autorul meu, nu te dau nici pe o mie de coarde pulitzeriste.
Face o piruetă, mă ia în brațe și mă sărută pe gură de față cu toată lumea, mă ia de mână și plecăm în viteză. Alergăm douăsute de metri, ne băgăm într- un gang și ne terminăm pipăiala și sărutul.

Îl dispositivo

 

    Mă fut cu o curvă italiancă. Mă plimbă cu gondola și mă duce prin hoteluri luxoase. Îmi dă să mănânc caviar și sparge mii de euroi pe Bordeaux. Când suntem în mijlocul apei rânjește cu toți dinții lui prinși în aparatul dentar și mă prinde de picioare, mă trage aproape și se aruncă pe mine să mă sărute. Îmi face gura praf, plec acasă cu gingiile însângerate și limba mușcată în toate părțile. Ca să mă ogoiască, mi- o trage tandru și îndelungat. Plec înnebunit, îmi oblojesc ființa o săptămână, pe urmă o iau de la capăt. Zilele mele de concediu s- au isprăvit de mult, mă sună șefii, de la cel mai mare la cel mai mic în disperare. Le trimit mesaje cu tot felul de scuze, că am probleme cu avionul, cu trenurile, cu sănătatea, cu banii. Mă amenință că mă vor schimba cu altul mai fidel, mai conștiincios și mai receptiv. Am ajuns la marginea prăpastiei din cauza lui. Mă vede venind spre el umilit, speriat și maxim de permisiv. Îmi zice râzând, în timp ce își dezleagă barca de lângă țărm:
-Dacă mă iubești, îmi arăți că te îngrijești de sănătate!
Îi scot limba, vindecată, îi arăt un chip luminos ca prima dată și începe să cânte de bucurie cântece marinărești, despre furtuni și răsărituri de soare. E fericit!
Ajungem în mijlocul apei și îmi fixează picioarele cu privirea. Știu ce mă așteaptă, sunt pregătit emoțional pentru o suferință îngrozitoare, dar el râde cu toți dinții lui prinși în sârmele fatale.
Când îi sunt în brațe, încep să mă eschivez, să îl provoc la dialog, mai scot din sufertaș câte ceva de mâncare, îi mai ofer o țigară. Toate încercările mele sunt onorate cu un chef de viață greu de îndurat.

-  Vreau să te sărut, îmi zice el.

Eu:- Da. Dar să știi că am mâncat pește.
El:- Și eu.
Eu:- Și ceva cu ceapă.
El:- Și eu
Eu:- Și miros și a țigară.
El:- Și eu.
Uneori nu ajung până la ultimul argument, e din nou cu buzele lipite de mine, îmi mângâie gura cu mâinile lui uriașe și aerodinamice și își vâră limba în gura mea. Mă mușcă de limbă din prima, ca să îmi învingă și ultima fărâmă de masculinitate, pe urmă își face mendrele cu carnea mea, alintată și bruscată în același timp. 

Cu el am învățat să mă gândesc cu dragoste la viitor. Plec de la el complet învins, complet destins.

La plimbare cu Scufița Roșie

 

Lupul în decapotabila nouă, o plimbă pe Scufița Roșie prin cartier. Deodată se auziră scrâșnituri de roți, curbe luate în viteză și sirenele poliției.
Bunicuța, îngrijorată se oprește din Solitaire și îi zice pădurarului:- Nu o calcă cam tare?

Disimulare

 

       Mă împrietenesc cu o coardă care pretinde că nu e gay. Mai și folosește cuvinte din astea cu care crede că se poate apăra:- Doamne ferește! De câte ori ne întâlnim, curge mătasea broaștei pe el, se crede cel mai urât rege din lume, cel mai singur, cel mai puțin atractiv. În realitate, știe exact ce hram poartă. Sare pe mine din primele secunde cu îmbrățișări și dorințe refulate în ecuații sau îmi pune  întrebări punctuale, de genul:- Câte decenii au trecut de când nu te- am mai avut? Îi spun cifre astronomice ca să -l mai potolesc, dar mă aduce mereu la ecuațiile de rang 6, despre care știu că nu se pot rezolva cu radicali. Sunt în dispoziții fericite când îl văd, dar de fiecare dată mă ia somnul greu după nopțile petrecute cu el. Nu vreau asta, vreau să am nopți liniștite, fără întrebări legate de sensul relațiilor și de numărul copiilor. Îl evit cât de mult pot. 

În plus, are telefon.

Argumentarea. Indicatorii ei.

 

Vis cu academicieni

 

Toți adolescenții

Toți adolescenții seamănă

prin pasiunea cu care întâmpină prima iubire, 

prin sinceritate și 

prin ușurătatea renunțării

la tot ceea ce li se pare important 

celor mari.

Aruncă deceniile de putere și prosperitate, 

așa cum își aruncă hainele în fața mării.

Toți adolescenții seamănă

prin mila cu care privesc 

rătăcirile celor mari, 

sutele de ancore cu care- și 

țintuiesc corăbiile de stânci. 

Nicio stâncă nu e sigură, 

Niciun val nu e răbdător 

cu tristețea sfârșitului.

Toți adolescenții seamănă 

prin liniștea cu care așteaptă

să se plece ziua în fața 

misterului nopții,

prin dragostea pentru incandescență

și prin bucuria în fața albului absolut.

Mâțișori

 

Aerul e plin
Crengile  pomilor se leagănă ușor
Prin ierburi trec motanii lui Marte
Cu mustățile arcuite în vânt.

Luna e plină,
Pe ape plutește transparent un vapor,
Norii zboară fără nicio grijă,
Lângă un felinar cântă vesel un chitarist amator.

Pământul sărbătorește viața.
Femeile așează în vaze bombate crengi de mâțișori,
Prin frunze curge verde cerneala pictorilor.
Aproape de mine, dansează un fluture tremurător.

Elemente

 

Ea:- Sunt unii așa niste elemente, complet libere de orice legătură.
El:- Să nu exagerăm. Legăturile bipolare nu sunt constrângătoare. Sunt moleculare. De exemplu, 0/1.
Ea:- Dacă sunt moleculare, poate le putem trece într- un tabel.
El:- Eu sunt adeptul listei.
Ea:- Eu al hexadei. E mai .... cristalină.
El:- Mă anxiază cristalinul. Îmi pierd inspirația în fața lui.
Ea:- Poate vrei să spui că preferi cristalinul combinat cu orice culoare.
El:- Aici ai nimerit- o. Așa e, cu cât e mai latino culoarea, cu atât mă simt mai liber.
Ea:- Să nu deviem. Culorile latino sunt tot elemente, dar mai simple.
El:- Vezi că ai făcut o eroare logico- gramaticală. Elemente mai simple nu există. Există elemente mai libere decât cele libere.
Ea:- Libertatea nu e un concept? E subiect? Are grade de comparație?
El:- Libertatea nu e un substantiv, e un verb.
Ea:- În românește?
El:- Da.
Ea:- Ce chestie?! N- am știut.
El:- N- ai știut, uite că ai aflat.
Ea:- Bine, pa!
El:- Pa.

Îmbrățișare

 

Marea mă așteaptă
Ca un bătrân pescar răbdător,
Ca o tânără femeie care vrea copii,
Ca un băiețel zburdalnic.

Pământul meu e verde,
Ca o apă dulce cu unde mângâioase,
Plină de ființe răcoroase

Cerul meu e senin,
Ca un zbor în răsărit,
Când toate păsările sunt roz.

Ești aici pentru dorul din inima mea.
Sunt aici pentru acea suliță subțire de visare,
Care aduce soarele mai aproape de mare.

Joc pe perechi

     Mi- am schimbat job- ul, mi- am schimbat șeful. 

Am o curvă la Resurse care are studii de Psihologie. Mă fute la cap cu conștiința. Întârzii 5 minute:- Ai și tu conștiință!

Plec de la serviciu cu juma' de oră mai devreme:- Unii mai au și conștiință, nu ca alții!

Merg în delegație fără să o sun zilnic de noapte bună:-  Nu prea le avem cu conștiința!

Nu vede că muncesc ca un animal posedat, nu vede că mă dă afară paznicul vinerea, nu vede că lucrez și sâmbăta până căpiez. Vede numai ce vrea, ca babele. De fapt, așa e. Nu mai e tânără, dar nu- și dă seama, vorba ei, nu prea e conștientă. Mă satur și într- o zi o invit la restaurant. Îmi dă o carte de vizită. O răsucesc între degete de câteva ori și o întreb:

- Ce- i cu asta? 

Ea:- Îmi place să primesc haine noi, adecvate situației. 

Eu:- Și? Toți suntem așa.

Ea:- Să îmi trimiți o rochie de seară pentru restaurant. 

Ce tupeu! 

 Nu mă scald în bani, dar nu sunt ultimul ei salariat. Mă informez și îi trimit o rochie midi de dantelă. 

Se prezintă la ora fixată îmbrăcată cu altceva. O întreb:

- De ce nu porți rochia de la mine?

Ea:- Nu îmi stătea bine.

Eu:- Ce ai făcut cu ea? 

Ea:- Am pus- o pe umeraș pentru data viitoare.

Intru în restaurant și mă gândesc două secunde dacă să deschid ușa cu capul sau normal, dar mă comport civilizat. Are pe ea o rochie cu flori, fără nicio legătură nici cu mine, nici cu ocazia.

Mâncăm. 

Plecăm.

Ajung în fața casei ei. Ne dăm amândoi jos din taxi. Îmi întinde mâna să i- o sărut. Are ditamai ghiulul, parcă ar fi papesă. Când să deschidă poarta, apare o mașină și coboară din ea o panaramă îmbrăcată cu rochia de la mine. Se iau de gât, se mozolesc în fața mea, intră în casă cu ea, nu cu mine. Abia dacă deschide gura să își ia la revedere.

Mă uit ca prostu' după ele. 

Plec ofticat.

A doua zi, vine la mine în birou cu un dosar, că n- am făcut nu știu ce raport. Sunt mirat, îmi amintesc că l- am făcut. Îmi zice:

- Dacă ai avea o minimă conștiință, ai recunoaște gafa!

Mă uit la ceas. Mai sunt 15 minute și se termină ziua de lucru. Mă ridic felin, trag unica jaluzea, încui ușa de la birou cu yala și o regulez conform organigramei, întâi de sus în jos, apoi de jos în sus. Nu îmi e greu. Umblă în rochii scurte pentru demnitatea ei, umblă fără furou pentru demnitatea mea. O posed ca un angajat model, conștient și perfect responsabil cu fiecare dosărel. Când termin, pleașca cu care venise la mine era full de potențe și de eficiențe. Îi deschid ușa și îi fac un semn scurt cu mâna să iasă din biroul meu. Pleacă ușor amețită, perplexă ca Sfinxul, pătată pe interior ca linxul, precis edificată cu privire la diferența dintre inconștient și conștiință. 

A doua zi e sâmbătă. Pe la 10 sună la ușă cineva. Sunt chior de somn, mă uit pe vizor. Un curier cu ditamai cutia:

 -Semnați, vă rog!

Semnez. Deschid. 

Un elegant costum de catifea. 

Mă gândesc serios dacă nu ar trebui să îmi schimb serviciul. Cu Supraeul nu mă pot juca. 

Despre Spătarul Milescu

 Spătarul Milescu, pe numele său Nicolae Milescu, a fost una dintre cele mai importante figuri ale culturii și diplomației românești din secolul al XVII-lea. Născut în 1636 în Țara Moldovei, a fost un cărturar, traducător, călător, geograf și diplomat, care și-a lăsat o amprentă de durată asupra istoriei și culturii noastre.

De ce a fost atât de important?

• Un erudit al vremii sale: Milescu era un poliglot, stăpânind limbi precum greaca, latina, slavona, turca și, desigur, româna. A fost un mare cunoscător al textelor religioase și filosofice, iar traducerile sale au contribuit la răspândirea ideilor umaniste în spațiul românesc.
• Un diplomat de excepție: A reprezentat Moldova și Țara Românească în numeroase misiuni diplomatice, călătorind prin Europa și Asia. Cea mai cunoscută dintre ele a fost ambasada la curtea țarului rus și, ulterior, călătoria în China, o expediție care l-a făcut primul român care a ajuns în Orientul Îndepărtat.
• Un autor de seamă: A lăsat în urmă o bogată operă literară, care include jurnale de călătorie, traduceri, dar și lucrări originale. Scrierile sale ne oferă o imagine vie a lumii în care trăia și a evenimentelor istorice la care a luat parte.
• Un promotor al culturii române: Milescu a contribuit la dezvoltarea culturii române prin traducerile sale și prin promovarea ideilor iluministe. El a fost un adevărat ambasador al culturii noastre în străinătate.

Ce a realizat?

• Prima traducere integrală a Vechiului Testament în limba română.
• A înființat o școală în Rusia.
• A adunat o impresionantă colecție de cărți și manuscrise.
• A întocmit o hartă a Asiei.
• A lăsat în urmă o bogată corespondență, care constituie o importantă sursă istorică.

De ce ar trebui să-l cunoaștem?

Spătarul Milescu este un model de erudiție, de curiozitate intelectuală și de patriotism. Viața sa aventuroasă și opera sa vastă îl fac o figură fascinantă și un exemplu de urmat pentru toate generațiile. Prin activitatea sa, el a contribuit la afirmarea identității naționale și la deschiderea României către lumea occidentală.

În concluzie, Spătarul Milescu a fost un om universal, care a îmbinat într-o personalitate complexă calitățile de diplomat, cărturar și călător. Moștenirea sa culturală este de o valoare inestimabilă și continuă să ne inspire și astăzi.

Sursa: gemini.com

Plin și Gol

 

Am o curvă care îmi mitraliază de la 8 de dimineață că mă vrea. Îi spun:

- Și eu te vreau, dar goală pușcă.

--------------------------------------------------------
Într- o zi mă duc la ea, era spre prânz. Îi zic:

-  Sunt cam plin, poți să îmi asiguri un loc în stânga ta?
Ea începe să dea din colț în colț, ba că e ocupat de altul, ba că e ocupat de alta, ba că n- are unde- și pune poșeta, ba că o doare un genunchi și ar vrea să și- l odihnească pe un spațiu mai larg, ba că i s- a lungit coada și nu are unde atârna. Mă enervez și- i zic:- Treci la futut!
Trece, ca toată lumea.
A doua zi vine mieroasă:- Nu vrei să stai în stânga mea?
Eu:- Nu stau lângă parașutele care nu- și fac datoria!
Ea:- Dar mi- am făcut- o, zice ea.
Eu:- Față de cine?
Ea:- Față de patrie.
Eu:- Nu se pune. Patriotismul este un sentiment apriori. E ca dragostea față de Dumnezeu. Nu se învață, nu se dezvață! Cară- te sau pun bâta pe tine!
Pleacă toată numai onduleuri.
-----------------------------------------------------
Vine o coardă și îmi zice:- Știi, sunt foarte atrasă. Eu o întreb:

- Atrasă sau sustrasă?
Ea:- Și, și.
Eu:- Cum e mai bine pentru tine, așa să fii.
Ea:- Îmi e bine oricum, dar cel mai mult îmi place să port mini.
Eu:- Mini și prietenii sau doar Mini?
Ea:- Sincer? Prietenii ....și fără mini.
Eu:- Dispari la plajă! Aici e zonă de deal și munte. Aici numai ciobanii poartă mini.

Fast and furious

 

       Îmi găsesc un răgaz și ies să mă plimb. Abia fac câțiva pași că îmi sare- n față o curvă. E o fostă colegă de școală generală, mi- o amintesc vag. E șatenă permanentă și a divorțat de ceva timp. Bărbatul a fugit în America. Normal, cu o pițipoancă mai tânără. Ultima dată m- am văzut cu ea când își schimba mașina. Avusese una albă și acum avea una gri închis.
Îmi zice:- Hai să te duc cu mașina.
Eu:- Nu, mersi, am ieșit la plimbare.
Ea:- Hai să ne plimbăm cu mașina!
Mă uit la ea lung. Nu se obosise să coboare, și- a coborât numai geamul. Motorul hârcâie în capul meu. Urc. Mergem două străzi și îi zic:- Oprește.
Oprește mașina, dar nu și motorul. -Nu am prea mult timp, îi zic eu.
Întind mâna și i- o bag în chiloți. Nu numai în chiloți.
Își ia mâna de pe volan și închide geamurile.
Dă să mă sărute. Mă strecor pe bancheta din spate, vine și ea, dar prin exterior. Mă deschei la pantaloni și după ce se așează confortabil, cu un picior pe spătarul pasagerului și cu celălalt sub ea, încep să o fut. Stau rău, nu- mi place să mi- o trag în mașini în general, nici în mașini gri în special, dar renunț la ce- mi place, sunt intelectual. O fut repede și fără tandrețe. Mă așez comod pe banchetă, cu ea în brațe. I- o trag din nou, stă aplecată în față, cu ochii îndreptați spre torpedoul care se tot deschide și închide. Cad din el pe rând tot felul de chestii. Termin. O întorc cu fața spre mine, mă prinde de gât, mă sărută, răspund minim la orice încercare de apropiere emoțională, mă bag iar în ea, i- o trag egal și fără nicio o modificare de ritm, timp îndelungat până când îmi zice:- Te rog, hai să ne oprim!
Îi împing capul spre sexul meu și o pun să- mi -l sugă. Nu vrea. O împing puternic de umeri. Îmi face felație profesionist. Curva! Mă zgâlțâi din toate încheieturile. O întorc cu fața spre strada care mă așteaptă răbdătoare și o fut din nou. Îmbrățișează scaunul unde, cu o oră înainte stăteam ca un pasager cuminte. Suntem singuri încă pe stradă, nimeni nu a parcat lângă noi. Rochia ei șifonată e plină de sperma mea. Are părul ud și tremură încet. Nu m- am săturat. O pun să stea lungită între scaunul din față și cel din spate și îi mângâi spatele și fesele. O mângâi încet și delicat. Pe urmă deschid portiera mașinii și plec. După câțiva pași, mă întorc. Bag două șuturi cu toată puterea în roata din spate. Tot timpul cât i- am tras- o, și- a ținut motorul armat. Pornește alarma, țiuit îngrozitor, care stârnește toți câinii din cartier. Plec șchiopătând puțin. În sfârșit, m- am calmat!

Conversație la poștă

Un timbru:-  Me de a lingua

Eu:- Si!

El:- Re.

Uneori

Mă ții cam strâns, mă calci cam tare

Mă invită una la ziua ei.
Merg.
Casa plină, are o căruță de prieteni. Majoritatea cupluri, normal pentru vârsta ei.
Îmi place muzica. Din politețe, dansez câteva tangouri cu ea, pe urmă dansez cu oricine, aiurea.
Ea e cu bărbacsu, nu e a mea.
Se ține după mine, întâi cu ochii, pe urmă cu tot felul de pahare și platouri o pițipoancă, studentă la biochimie. Sunt stresat de oamenii de știință, au prejudecăți față de mine, am și eu față de ei. Pițipoanca se amețește binișor și prinde curaj. Vine când ies la o țigară și îmi cere un foc. Pe urmă îmi zice:-  Vrei să dansezi și cu mine un blues?
Eu:-  Ok.
Face stânga împrejur și intră în casă. Mă detensionez, e o femeie normală.
Dansez cu ea.
E ușoară și senzuală. Nu e rău.
Când se termină dansul, îmi zice:-  M- ai călcat de două ori pe picior și m- ai ținut cam strâns.
Îmi dau seama că nu e bărbat, îmi dau seama că nu e femeia mea.
Plec de la chef prost dispus.

Uneori mai greșesc. 

Jaluzele

 

    Mă urmărește o vacă noaptea cu binoclul. Stă la blocul de vis -a -vis și face pe gospodina. Am aflat că mă urmărește de la unul care i- a fost o vreme concubin.
Când se înnoptează, încep să umblu prin casă în curu' gol. M- am gândit la un moment dat să vin cu o parașută și să o fut în dreptul ferestrei sau să mă masturbez și să îi trimit o mostră de semințe, poate le plantează în balcon, toată ziua își face de lucru cu niște mușcate fix când ies la fumat.
Nu mă atrage fizic, altfel aș pune pe mine ceva roșu cu albastru și i- aș zice că am venit să verific dacă nu scapă instalația de la centrala cu gaz, s- au plâns niste vecini că e miros pe scară.
Aseară am cunoscut un tip. E blond și înalt, are ochii extraordinar de verzi, translucizi ca mărgeanul, are o cultură cinematografică uluitoare și mă năucește când povestește ceva. Unele filme le- am văzut și eu, dar scoate din ele o substanță pe care nu am observat- o niciodată. Merg  la Jysk și îmi iau jaluzele groase, am chef să mă simt bine toată noaptea. Curva își pune la uscat niște perdele. Hotărât lucru, azi am pata pusă maxim! Urc la ea și bat la ușă. -Bună ziua, soțul e acasă? - Cine sunteți ? întreabă ea. Eu:- Un cunoscut al soțului.
Ea:- Plecați sau chem poliția!
Eu:- Chemați- o.
Ea:- Gogule, vezi că mă deranjează unul!
Apare un bou îmbrăcat în uniformă și dă să se rățoiască. Eu mă întorc de unde am venit, dau jos jaluzele, aprind teatral o veioza și mă fut cu blondul toată noaptea. Umbrele noastre ca două păsări mari astrale se întind pe pereți, pe strada udă de ploaie și pe jumătate din blocul de vis a vis.
A doua zi își încarcă bărbatul și niște papornițe în portbagaj și o șterge val- vârtej la țară. Slavă Domnului!

Tandrețe

 

Mă împrietenesc cu o parașută căreia îi plac excursiile. E trecută de prima tinerețe, e vioaie și plină de principii. Cu cât are mai multe, cu atât mă enervează mai mult. Accept maximum 4 principii la femei. De la cinci încolo, au o logică perversă. Vine la mine la serviciu chipurile să stabilească itinerariul pentru week- end. De fapt, o interesează dacă am pe cineva de pe la birou. O invit în sala de conferințe și când se umple pentru ședință, mă apropii de ea. Are un minut să îmi zică ce vrea. Începe să mă frece la melodie când cu Babele, când cu Sfinxul, îi spun că prefer un itinerariu în Apuseni și să mă scuze, vom stabili la telefon. Pleacă șifonată. Își ține harta cu care venise ca pe stindardul național.
Vineri seară îi dau întâlnire în oraș. Sunt hotărât să i- o trag. Vin la întâlnire cu o veche prietenă, îi cam cade fața. O anunț că nu vom fi doi, ci trei. O văd cum bâțâie din picior pe sub masă la fiecare modificare de traseu pe care i- o vâr în țeastă. Să fiu sincer, aș renunța la excursia asta, cel puțin în compania ei, dar mă hotărăsc să mă țin totuși de cuvânt.
Ne întâlnim sâmbătă dimineață în autogară, facem un drum lung și oarecum obositor până la cabana unde suntem cazați.
Ele două stau împreună, eu îmi agăț o panaramă din barul de jos și mă cuplez cu ea. E un bărbat tânăr și sportiv. Vorbește molcom, ca toți ardelenii și are strungăreață. Îmi place de el fiindcă are o chică dreaptă de vânător mexican. Mă place, îmi spune direct, Te plac!
-Și eu, îi zic.
Curvele urcă muntele înaintea noastră, sporovăiesc, le- am împrietenit. Ambele probabil ne repartizează pentru nopțile viitoare. Țeapă. Îmi place animalul de la recepție, cu el îmi petrec săptămâna. N- au decât să devină lesbi!
Zilele sunt plăcute, e început de toamnă, pădurile sunt pline de rozătoare, culorile sunt amețitoare, mai ales când răzbat de pe culmile de munte secundare. Cu tipul cu care mă însoțesc vorbim despre sport și politică. E în temă și are opinii interesante. Noaptea mergem când la el, când la mine. E un amant cult. Experiența mea e îmbogățită constant în fiecare oră petrecută cu el. Dimineața, ne despărțim pentru câteva ore de somn. Panaramele se revoltă că începem urcușul pe munte spre prânz, lor le- ar plăcea cu noaptea în cap, să nu piardă din zi! Lor nu le place să piardă din zi, mie, nouă nu ne place să pierdem din noapte.
Tipul cu care sunt vine într- o zi, chiar înainte să se termine excursia, nervos la mine. - Auzi, ești cu vreuna? - Nu, zic eu, sunt cunoștințe aleatorii. - Pot să o fut pe una? Eu:- Da, ești invitatul meu. Care îți place? El:- Sincer, niciuna, dar vreau să nu le mai văd cum mă privesc când mă apropii de tine.
- Ok, zic eu, alege.
Pleacă.
Bat încet la ușă tipei cu Sfinxul și Babele. - Intră, zice ea.
Intru.
O salut politicos și îi zic:- Vrei să îmi oferi un scurt moment intim?
Ea, mirată:- Depinde cât de intim.
Eu:- Proporțional cu nervii mei.
Ea:- Bine. Ce trebuie să fac?
Eu:- Să îmi faci o gaură în ureche.
Plec de la ea cu un fir roșu de ață agățat de ureche, ca pe vremea lui Pazvante.
Recepționerul meu mă vede, mă îmbrățișează, mă iubește duios și îmi zice:- Ce pușca mea nu ai avut răbdare? Există și metode moderne, nu doar cele tradiționale. 
Eu:- Mi- era dor de tine. E prea mult până la noapte.
El:- Da, așa e. Dar trebuie să fie și puțină lumină între noi doi. Altfel ne-am hali unul pe altul ca chiorii, până n- ar mai rămâne nimeni și nimic pe pământ. Natura trebuie ocrotită, nu o putem distruge așa, zice el și îmi așează cu grijă trei fire de trifoi cu patru foi la urechea mea însângerată.

O buclă temporală

 

Am un iubit fizician. E bețiv. Vine în fiecare noapte la mine, plin de remușcări. Bineînțeles, când e mort de beat. Plânge, își cere iertare, promite câte- n lună și- n stele.
Își lasă la un moment dat părul lung, e negru ca abanosul și ondulat. Într- o zi apare cu o curvă după el. Mă uit pe vizor și mă gândesc două minute lungi dacă să le deschid sau nu. Mă îndur de el, mai are puțin și adoarme sprijinit de zid. Le deschid.
-Am băut iar, zice el. Sorry.
Nu răspund ca să înțeleagă cel puțin că sunt supărat, dacă nu poate pricepe că nu se vine în vizită la 6 dimineața.
Tipa cu care e se scuză cu niște explicații cum că ea nu a vrut să deranjeze, dar el a insistat.
Le fac o cafea. Îl știu de mulți ani, vine beat, bea cafea și își revine ca și când noaptea de revoltă nu ar fi existat.
Când intru cu cafelele, curva era călare pe el, în sufrageria mea, pe canapeaua mea.
Ies tiptil și plec în dormitor. Încerc să dorm. Aud ușa de la intrare trântită. Mă trezesc că vine lângă mine și îmi zice:- Măi, eu sunt gay. Îți amintești de mine? Ne- am cunoscut acum mulți ani, ceva cu zero la sfârșit.
Mă întorc spre el, pe jumătate.
-Ai fost! Te- am văzut.
-Ce- ai văzut nu e iubire, e sex.
Eu:- Dispari! Pentru mine nu e nicio diferență. Mă fuți, mă iubești, mă iubești, te fuți numai cu mine, nu cu orice joardă.
-Te iubesc, dar nu erai lângă mine.
-Boule, îi urlu în urechi, făceam cafea pentru o curvă care nu m- a putut aștepta nici cinci minute. Nu i- o puteai trage la crâșmă, pe drum, pe scară, în fața ușii?
El:- Nu, eram prea beat.
Eu:- Și te- ai trezit  fix când ai aterizat pe canapeaua mea?
El: -Da, așa e. M- am trezit când am simțit că ai obrazul ras.
Mă pufnește râsul.
-Cretinule! Nu barba diferențiază femeile de bărbați .
El:- Da? De unde știi? Ai avut vreodată un bărbat?
Eu:- Azi nu. Dar mă aștept să mă introduci și pe mine în bucla ta temporală, poate îmi amintesc unde am rămas la Charmides.
El:- AAA, da! Așa e. Hai să- l mai citim o dată! Nu- mi mai amintesc decât ceva cu băieții cuminți.
Eu:- Tu nu ești cuminte. Și în scurt timp nici eu nu voi mai fi. Mă mărit.
El:- Cu cine?
Eu:- Cu curva de adineaori. Rămân cu ea și pe tine te trimit după cafea sau după lună, după soare văd că te pricepi să nimerești casa.
Suntem botoși amândoi, dar ne împăcăm ca de obicei. Adorm cu nasul în buclele lui temporale și cu o mână pe buca lui stângă, unde știu că are un tatuaj în formă de cometă. Cometele mereu se întorc pe traiectorii și circulare, și fixe. 

Anna Karenina, partea a treia, Capitolul 8

 

     Stiva, cu toată bunăvoința lui față de problemele practice ale Dariei Alecsandrovna, nu reușește să ajungă la moșie decât la mijlocul verii, lăsându- și nevasta să și le rezolve. Știm, din capitolul anterior că a reușit. În postul Sfinților Apostoli, Dolly se hotărăște să împărtășească copiii. Este credincioasă și în același timp necredincioasă,  împărtășește ideea metempsihozei și nu are nicio problemă logică cu unicitatea și multiplicitatea vieții pământești.
În ziua în care trebuie să meargă la biserică pentru împărtășirea copiilor, Daria se îmbracă într- o rochie albă de muselină, își face un examen estetic critic și constată că a rămas frumoasă, cu toate cele 6 progenituri aduse pe lume și cu bătrânețea care a început să se instaleze. Copiii sunt îmbrăcați elegant, cu haine adaptate celor vechi și pregătiți să plece cu trăsura la care până și calul este nou.
Impresia generală pe care o făcură în biserică celor câțiva mujici cu nevestele lor fu extraordinară. Copiii au stat cuminți și s- au comportat exemplar, chiar grațios cu enoriașii și părintele, iar acasă, exceptând un incident cu un fluierat în duet, au fost foarte cuminți. Dovediră și că sunt buni unii cu alții, drăgăstoși și generoși, ceea ce o bucură pe mamă. Îi schimbă de hainele cele frumoase și îi îmbrăcă obișnuit, apoi le propuse o excursie cu bălăceală la lac și adunat de ciuperci. Entuziasmul deveni general.
Culesul ciupercilor fu productiv, iar bălăceală benefică tuturor. La apă veniră și câteva țărănci și discutară cu Dolly despre copii, discuții obișnuite între femei care au nou născuți, îi admirară odraslele frumoase și politicoase, făcură ironii pe seama guvernantei englezoaice și îi dădură Dariei Alexandrovna sentimentul că nu e singură pe lume, că nu e singura care are o viață grea și că există speranță. Aflăm astfel că e dificil să organizezi hăinuțele, mai ales ciorapii a șase copii și că englezoica, cu toată engleza ei, poartă trei fuste puse una peste alta.

Alge

 

     E august. Lună plină, grozav de nebună. Furtună pe mare, ca de obicei. Valurile nefiresc de mari îneacă marinari, aduc la țărm scoici vii și crengi din arbori niciodată seculari. În stațiune sunt petreceri pe plajă, petreceri pline de tineri în căutare de parteneri. Sunt cuplat cu un arab. Îmi place că e jovial, știe multe glume și se dă mare că are parale. Afaceri cu petrol, normal.
Mergem în fiecare seară și dansăm. Dansează minunat, dansează oriental pe orice ritm occidental. În iureșul mulțimii, se apropie de mine și mă îmbrățișează, uneori mă și sărută lasciv. Știe că îmi place de el și când apare câte un delegat oficial, mă pune în situații problematice. Începe să mă împingă spre centrul ringului, mă face să- i promovez nația și religia și după ce rămânem singuri și îl ameninț că îl părăsesc, mă ia cu ușurelul. Îmi aduce argumente, mă intimidează sau, mai rău, îmi pune inima pe jar. Sunt, nu știu cum a reușit, într- un timp destul de scurt, dependent de acest animal.
În seara asta îmi zice:- Hai să mai facem o partidă de sex murdar!
Eu:- Iar? Abia am plecat de la hotel.
El:- Nu la hotel, la mare. Cine ajunge primul la malul 2, începe!
Eu:- Nu mă bag în nicio mare! Înot, dar n- am forță. N- am chef să- mi las ciolanele pe fundul mării. Nu vezi ce valuri sunt?
Mă ia cu lugu lugu și cedez. Ca de obicei, eu trebuie să cedez. Îmi pune în pericol nu doar demnitatea, cum face prin discoteci, ci și viața.
Fie ce- o fi!
Plecăm la mare, intrăm în apă, știu ce mă așteaptă, am crescut la mare, nu în deșerturile lui burdușite de negre păduri milenare.
Înot împotriva valurilor, mă las dus de câte o  creastă, încerc să rezist în prăpastie, nu mai ating de mult fundul mării cu tălpile, îmi dozez cum pot bruma de energie. Ajung, în sfârșit, ating cu genunchiul duna de nisip. După câteva minute de pauză, mă întorc. E mai ușor, valurile mă duc aproape fără efort, trebuie numai să am repere clare. Am. Se văd luminile de la hotel.
Ajung aproape de țărm și simt atingerea omului. Mă ia în brațe și mă sărută sărat și uscat. Ce bine e!
Ieșim din apă și ne întindem pe nisip. Luna trece printre nori ca o cămilă uriașă. Mă ține de mână. Suntem plini de alge, țărmul miroase îngrozitor, carapacele ne intră în trup. Mă prinde de mijloc și îmi zice:

- Treci deasupra.
Ne iubim și încercăm să nu ne rănim. Plecăm când pe plajă apar primii discotecari beți. Mergem în liniște. În fața hotelului, îmi spune:- Mâine plec. Să nu uiți să îmi scrii și cu verde, așa îmi voi aminti noaptea asta.

Poker

 Merg cu câțiva prieteni la un restaurant pe malul mării. Mâncăm și bem. La o masă sunt câțiva tineri, fete și băieți, joacă poker pe bani. Pe bani puțini, își dau unii altora monede de 50 de bani. Le fac teancuri mici și adesea cad pe jos. Zornăitul lor mă enervează, mă gândesc chiar justițiar dacă au voie în restaurant. Prietenii mei se distrează de schimbarea bruscă a dispoziției mele, ori de câte ori un ban cade pe podea. 

Când să plec, o coardă blondă cu ochi frumoși albaștri, cu o bluză înflorată, mă oprește. 

-Vreau să stau cu tine două ore.

-Ce- i aici? Curs universitar? Ai greșit omul, zic eu, am renunțat la doctorat.

-Nu, zice ea, chiar îmi place de tine.

Îmi iau la revedere de la băieți și rămân cu ea.

Ieșim pe faleză. Sunt puțin turmentat, puțin enervat.

 Mă ține de braț. Îmi spune:- Sunt atrasă de puțini oameni în general, dar tu mi- ai plăcut din prima. Aș vrea să mergi cu mine la hotel. Stau la hotel. 

Eu nu zic nimic. 

Schimbă direcția spre hotelul ei. Ajungem în fața lui. 

- Trebuie să urcăm la 5, spune ea. Am lăsat cheia la recepționer.

- Eu nu urc, îi spun. Aici ne despărțim. 

- Dar nu au trecut două ore. Mai avem una.

-Așa, și?

-Mi- ai promis că stai cu mine două ore.

-N- am promis nimic, zic eu.

-Dar te rog, mai stai o oră!

Eu:- Nu! 

Ea:- Te rog, te rog mult!

Eu:-  Ce- i cu tine? Sunt om în toată firea, fac ce vreau! Crezi că m- ai câștigat la poker?

- Da, zice ea. Te- am câștigat la poker. 

O iau brusc de braț și merg în parcarea hotelului, lângă automatul de taxat staționarea. O lipesc de automat și mă înfig în pletele ei, o trag tare, tare, pe urmă o apuc de o ureche și i- o răsucesc până țipă. 

-Ce faci? Ești nebun?

Eu- Da! Cu tine, da! Dă jos pantalonii!

Se descheie la blugi. Își scoate numai un crac. Nu poartă chiloți, pantalonii direct pe piele. Îi bag mâna sub bluză, o mângâi, o sărut și o fut. Îmi place de ea. Scoate sunete grave și îmi suspină în ureche. La sfârșit, îi trag două țoșcăituri pe ambii obraji, îmi închei cămașa, îmi ridic pantalonii, mă întorc fără niciun cuvânt, deschid portiera mașinii și demarez. Îi las amintire ultimii trei Ași. Nu mă interesează dacă mai câștigă pe cineva de azi încolo cu ei. 

Kama Sutra

 

Dorel stă concentrat pe scăunel și citește dintr- o carte.
Eu am de făcut zacuscă. Îmi place gustul zacuștilor mele, nu mă prea interesează conservarea îndelungată. Fac câteva borcănele și le epuizăm în maximum două săptămâni, pe urmă le ducem dorul un an. Aș fi avut nevoie de un mic ajutor, dar Mr Brasil, adeptul noilor inovații mi- a cumpărat un roboțel, care face el cam toată munca. Eu trebuie să fiu atentă la ordinea operațiilor și să nu ia foc bucătăria.
Intră Mr Brasil: Îmmm, deja miroase bine! Lui Dorel:- Ce studiezi?
Dorel:- Kama Sutra.
Mr Brasil:- Aici? De ce? Te inspiră ea?
Dorel tace.
Se ridică și iese să vorbească la telefon, cartea o lasă pe scăunel. Mr Brasil o ia și vine la mine. Ai văzut ce citește Dorel?
eu:- Am auzit.
Mr Brasil:- Da, dar ai văzut?
eu:- N- am apucat, cu zacuștile astea.
Mr Brasil răsfoiește cartea în fața mea. O carte cu pisici.
Intră Dorel. Mr Brasil se strecoară și pune cartea la loc.
Dorel:- Trebuie să plec. Să nu o mâncați pe toată, îmi lăsați și mie un borcănel.
eu:- Da. Nu- ți iei cartea?
Dorel:- Du- o tu la mine pe masă, plec.
După ce înșir, împreună cu Mr Brasil cele câteva borcănele pe un raft, iau cartea lui Dorel și mă uit prin ea. Două pisici, un fluture și un șoricel, cam astea erau personajele. Joacă și fugăreală pe fiecare pagină. E adevărat, pisicile stau în tot felul de poziții când pândesc fluturele sau când îl termină pe bietul șoricel.
Duc cartea cu grijă pe biroul lui Dorel. 

Trec prin dreptul oglinzii și văd că îmi căzuse din ureche un cercel. Mi- l scot și pe celălalt și îl pun pe pervaz. În curte o pisicuță a vecinilor pândește un fluturaș. 

Are Dorel un talent deosebit să mă facă atentă să nu uit de el. 

Un beso

 

                

                   Gustav Klimt

      După treapta a doua, aterizez într- o clasă nouă. Alt oraș, alt liceu. Colegii mă primesc bine. Dirigintele mă așează în prima bancă. Stau ce stau acolo, dar nu îmi place poziția, mă așez singură într- a doua. Stau mai puțin frontal, cel puțin pentru profesorii de Biologie și Geografie, cei mai exigenți, unul prin prezență, celălalt prin absență. Dacă ar fi animale, unul ar fi o felină sălbatică, celălalt o pasăre de pradă. Le intuiesc firea și la obiectele lor învăț constant.
Colegii mă invită la prima petrecere.
Sunt mai mulți băieți în clasă interesanți, sunt multe fete drăguțe. Ultimii doi ani de liceu fusesem înstrăinată aproape complet de cei din clasă. E, cu alte cuvinte, o primă încercare de integrare într- un grup de liceeni de aceeași vârstă cu mine. Am locuit în orașe mari, inclusiv în Capitală, sunt mai emancipată decât toate fetele, mai încrezătoare în destinul meu decât majoritatea băieților. Nu mi- e frică de profesori și nici nu mă intimidează figurile populare.
Ca să își adauge aceasta calitate pe natura lor, dominant rurală, adulții din prezentul meu au călătorit mult în afară.
Încăperea gazdei are lumini de neon care ne face dinții, ochii și hainele albe fosforescente. Mă sărută cel mai popular băiat, bun dansator, mereu degajat, silitor la învățătură și amabil cu majoritatea fetelor. Mă sărută cu tupeu și fără nicio invitație sau rugăminte. Îmi place. Nu știu dacă i- am plăcut vreodată, știu că nu am fost îndrăgostită de el. E primul meu sărut profesionist. E de față cu toată clasa, e fără emoție și desăvârșit.
Îmi rămâne în minte detaliat câteva zile. Ne întâlnim la școală ca și cum nu s- ar fi întâmplat. El este cuplat de mulți ani cu o fată frumoasă, se știu de mici, locuiesc în același cartier, sunt aproape logodiți.
Acum, când privesc în urma îmi dau seama de ceva interesant. Dacă ne- am întâlni pe o planetă pustie, am vorbi amândoi despre trădare, moarte și filosofie. Avem multe de spus amândoi. Probabil că ar trece multe zile până când am ajunge la iubire, nu știu dacă în primele șapte zile. Probabil că nu, deși suntem amândoi destul de inteligenți.
Mă îndoiesc într- o proporție uriașă că aș face dragoste cu el. Probabil că am încrucișa tot felul de arbuști și am domestici toate animalele posibile, inclusiv furnicile ca să ne arate cum e să fii om. Sunt sigură că nu ne- am plictisi, cel puțin în primii doi ani. 

După aceea, cine știe, unul o va lua pe calea mării, înapoi spre lumea reală, celălalt pe câmp, spre lumea normală. 

Anna Karenina, partea a treia, Capitolul 7

 

     Stephan Arkadici, Stiva Oblonski, soțul lui Dolly și cumnatul lui Kitty este funcționar public și își face simțită prezența în fața Ministrului prin participarea la zaiafete și curse cu cai, pe cheltuiala proprie, deloc mică. Altă cale nu e. Familia e nevoită să facă economii pentru a onora aceasta situație. 
Dolly e la țară cu copiii, la moșia primită ca zestre. La început, încântată de ideea de a locui în mijlocul naturii dătătoare de sănătate, rodnică și puțin cheltuitoare, pe urmă necăjită din cauza dificultăților în calea confortului, în final bucuroasă că a reușit să depășească o parte însemnată din greutăți cu ajutorul unor angajați, pricepuți și buni gospodari.
În plus, nădăjduiește că și Kitty va ajunge în curând alături de ea și cei 6 copii ca să își petreacă la țară o parte însemnată din vară.
Conacul este nu foarte departe de casa lui Levin, care o poate vizita. 

Dunga asta de lumină

 

Dunga asta de lumină care trasează linii albastre pe câmpii,
Care topește apele argintii,
Dunga asta de lumină care trece prin viorile arămii,
Care ucide macii și- i aruncă în vitejii
Dunga asta de lumină înverzită de păpădii
Țintuită de stelele mii

Dunga asta care trece prin cortină în timpul scenei principale

Și îi face pe toți din sală să coboare din zona de maximă fală 
Cu dunga asta de lumină prinsă de inel
Ai vrut să mă însori ieri?

Asimetrii

 Vine în vizită o coardă din liceu. Era frumoasa clasei, deșteapta clasei, talentata clasei. Îmi plăcea, dar își ținea mereu sulița la ea. Nu mă puteam apropia. Mai nimeni nu se putea apropia. Glume, bluesuri, fugăreli pe holuri, da, dar cam atât. Mă oftica, dar o iertam mereu.  Era singură și nebună. Din cauza asta o iertam. 

Într-o zi, hop, se mărită!
Vine cu logodnicul să ni- l prezinte. Mergem cu ea la pic- nic. Bărbatul cu care e o iubește, e clar. Ea la fel. Sunt ofticat pe ei, pe ea, pe el mai ales. Propun pe șestache băieților o ieșire de weekend cu corturile. Vreau să o văd și să o aud. Sunt muzician, am auz bun.
Ei doi stau în cortul albastru, noi în cel verde.
Ne băgăm în corturi târziu, pe trei sferturi beți. Eu, nu. Fumez și îmi las acasă femeia, după un scandal de zile mari, terminat cu amenințări sinucigașe.
No me importa.
Mă interesează mai mult criminala din liceu.
E noapte adâncă, valurile mării foșnesc ușor. Mă strecor afară din cort și mă așez aproape de al lor. Stau încremenit, încrâncenat și complet lucid.
Animalul ei o fute. O aud.
Îmi înfig degetele în nisip la fiecare suspin și la fiecare țipăt înăbușit. Știu și când o sărută și când o iau de la capăt. Undeva, în zare se văd, alburii, vapoarele în radă. Mă uit la ele ca Aristotel la flota pusă în stand- by.
Mă ridic încet, mă îndrept spre mare și intru îmbrăcat. Înaintez până când apa îmi ajunge la urechi. Plâng cu sughițuri. Stau cu respirația oprită. Stau mult. Stau nepermis de mult. Un albatros trece pe deasupra mea și țipă ascuțit. Mă întorc înotând spre țărm, mă dezbrac de haine, le las în fața cortului lor și mă bag la somn. Parașuta unui prieten mă simte, mă învelește într- un hanorac și mă ține în brațe până mi se oprește tremuratul.
A doua zi mergem să culegem scoici. Trebuie să mă răzbun și eu cumva. Vorbesc tot drumul numai cu ea. Bineînțeles, despre orice altceva.

La întoarcere, îmi zice, atingându- mi ușor palmele: - De ce ai așa multe tăieturi?  

-De la scoici, zic eu, privind în zare vapoarele care acum se văd clar.

Indiferent ridicat la puterea indiferent

 

Stau la rând la Cinema.
În fața mea, două grăsane.
Intru în sfârșit, la film.
În fața mea, două grăsane.
Sala plină, mă mut pe un scaun găsit cu greu liber. Filmul începuse.
Lângă mine, în dreapta, un grăsan.
Rezist cu greu zece minute. În stânga mea, un băietan. Mănâncă floricele. Filmul e tragic, e un film despre război, bombe, trupuri sfârtecate, urlete și bubuituri. Tânărul ia cutia de floricele, plină pe jumătate și și- o răstoarnă în cap. O boabă pe jumătate coaptă îmi cade pe haină. O iau și o bag în gură. Îmi sparge un  dinte, scuip floricica și bucata de dinte. Tânărul își șterge cu mâneca obrazul. Se întoarce spre mine și mă privește câteva fracțiuni de secundă. Își culege bucata de sâmbure și o bagă în gură. Morfolește la ea o bucată de timp, pe urmă  o înghite. Nu mă mai pot concentra la film. Plec. Ajung la colțul cinematografului. Aud un fluierat. Mă întorc. Tipul din Cinema. La lumina zilei îl văd, e frumos, își așează bretonul drept peste frunte. Are o aluniță în dreptul buzei. Îmi zice:- Sunt foarte bun.
Eu:- Bun în ce sens?
El:- Bun în toate sensurile. Știu matematică și filosofie.
Eu:- Și?
El:- Cel mai bun sunt la indiferență.
Eu:- Și?
El:- În mod normal, tu ar trebui să îmi fii indiferent, dar nu îmi ești.
Sunt obișnuit să le fiu indiferent femeilor. Dar bărbaților, nu.  Mai ales celor tineri.
Vine aproape de mine și mă ia de braț.
- Hai să îți explic ceva. Eu sunt indiferent doar atunci când vreau. Tu ești indiferent atunci când nu vrei. Înțelegi?
Eu:- Da.
El:- Azi nu îmi ești indiferent. Azi nu îți sunt indiferent.
Aprob.
Bine, zice el, mergem la un alt film și gata!
Eu:- Ok.
Mergem la film și după ce se termină, plec acasă. Îmi pipăi cu limba tot drumul bucata de dinte ruptă, care a devenit brusc ascuțită și periculoasă pentru biata mea limbă, deja ferfenițită

Paternitate

 Dorel face calcule genetice.
Îl întreb:- Vrei să dai la Medicină?
El zice:-  Mă chinui să înțeleg un test de paternitate.
Mr Brasil oprește sonorul televizorului și îl îndeamnă:- Spune!
Dorel:- Cum ne dăm seama cine este tatăl unui băiețel cu ochelari?
Mr Brasil:- Simplu, dacă tatăl poartă ochelari, și băiețelul va purta ochelari. Trebuie căutat tatăl cu ochelari!
eu, confuză:- Bine, dar în zilele noastre majoritatea oamenilor poartă ochelari.
Mr Brasil:- Da, e adevărat, dar nu toți poartă ochelari cu rame de baga.