hăuri

Că nu este ceva în regulă cu mine mi-o spune prăpastia care se cască zilnic între mine şi elevii mei, între mine şi colegii de la şcoală. Intr-o zi nu am să mai ştiu ce să spun în situaţii banale. Şi aşa există o stinghereală care mă cuprinde de cîte ori plec de la catedră şi cineva vrea să-mi vorbească. Nu stiu unde să fug sau unde să-l arunc pe celălalt. Cuvintele mele îmi sună nepotrivite, străin si demodat, au o oboseală care plictiseşte. Am văzut fraza...cînd scriu pe mess, construcţiile mele, şi ale celor de vîrsta mea sunt lungi, cele ale tinerilor succinte. Nu doar baieţii, adesea zgîrciţi în cuvinte, şi fetele scriu la fel. Fraza este mai puţin descriptivă şi mai mult acţională.
Începusem să spun că nu e ceva în regulă cu mine. Derutant a fost cînd am găsit oameni în vîrstă scriind astfel, şi eu în cuvinte, mai bătrînă decît ei...Îmbătrînesc, obiectiv vorbind şi mă străduiesc să învăţ limba care, altfel, îmi va deveni cu totul străină. De ce? Doar prin ea te poţi apropia uşor de mintea şi inima cuiva, poţi păstra distanţa potrivită şi poţi să o scurtezi sau lungeşti dacă vrei. Limba asta vine însă cu o tinereţe care derutează, crează dispoziţie pentru nestatornicie, pentru capriciu, pentru aventură. Şi pe mine, care trăiesc într-o lume expozitivă, densă, brutală chiar, efectul solid al cuvintelor mă înnebuneşte. M-am trezit îndrăgostită, urînd, dispreţuind, zdruncinîndu-mi încrederea în mine din fragilitatea unor cuvinte scrise pe fugă, net picat, emotioiconi, melodii descarcate în zece secunde...Am din nou confuzia din adolescenţă în care nu ştiam distanţa potrivită pînă la sufletul omului.

despre proximitate

Am văzut Farinelli. De la Radu.
Pentru că trec printr-o perioadă tulbure, nestatornică, l-am văzut altfel decît l-aş fi văzut acum o lună. Sau poate nu... că şi atunci eram într-o perioadă tulbure...atunci mă îndrăgosteam şi acum mă despart. Bineinteles, de bărbaţi diferiţi. Iar cele două evenimente nu au nici o legătură unul cu altul.
Deci, am văzut Farinelli şi m-am gîndit la ce anume generează proximitatea. Unor fiinţe care crează, care sunt dominate de acest lucru, pentru care asta este esenţa. Poţi fi şi altfel, poţi fi doar repetitiv, poţi imita ceea ce alţii aduc nou.
Important este ca această repetiţie să iţi ajungă.
Nu cred că pot exista două entitaţi creatoare în maximă proximitate mult timp. Inevitabil, unul va deveni castrator al celuilalt. Şi castratul devine nefericit, pentru că este privat de sursa creaţiei, indiferent care este ea, în trup sau în minte sau în inimă. Pentru că este trimis de castrator în registrul repetiţiei, este scos din cel al reînnoirii. Şi castratorul este nefericit în proximitatea castratului, pentru că fiecare secundă este însoţită de teama de a nu pierde. Aşa încît, proximitatea ajunge să genereze în castrator dorinţa de a fi castrat, pentru a se putea odihni, prin repetiţie. Fiecare castrator işi caută castratorul. Pentru că asta dă energia luptei şi noului. Dar şi răgazul necesar.
Noul oboseşte. Mă întreb cum este cu iubirea, care este tot proximitate maximă....Crează sau întreţine sau se sustrage acestei dialectici? Poate suficient timp să o facă? Sau la un moment dat orice iubire devine un proces de castrare?

omul este oaspetele unui loc

istorie

Am început să mă gîndesc la acest blog într-una dintre cele mai confuze zile ale anului, cînd Radu mi-a dat o lecţie de toleranţă. Ar fi trebuit să devin mai bună şi mai înţeleaptă. Cu această ocazie am meditat la spusa lui Alquin. Şi mi-am zis că viaţa e o calătorie prin saloanele sau cocioabele sufletelor...În care te întîmpină regi deghizaţi în cerşetori... sau invers. Sper ca vanităţile mele să nu mă transforme în scorpie.

mai

dacă ar mai ploua odată ca în dimineaţa aceea de mai
cînd stropii îţi şovăiau pe frunte, pe obraji
şerpuiau pe gît şi se furişau pe lîngă zid
eu călcam peste primele frunze rupte
prin ploaia care ducea cu ea urma ochilor tăi a gurii
nu umbla aşa strigai, ai să răceşti

dacă ar mai ploua odată aşa
cu fiecare picatură
te-aş mai iubi

in memoriam

îmi amintesc cînd eram printr-a treia
şi abia aşteptam ora de dezvoltarea vorbirii ca să pot spune încă o poveste inventată de mine
învăţătoarea se mira cum reuşesc să găsesc atîtea personaje negative pe care să le pun să stea împreună paşnic
lumea mea imaginară nu era decît un pretext
ca să pot dormi seara alături de tine,
să mă acoperi
şi să-mi spui cea mai interesantă poveste
cum nu era în cărţi
despre ce minunate vor fi casele în care vom locui
despre ce carţi îmi vei cumpara cînd vom locui în alt oraş, mai frumos decît toate cele 10 de pînă acum,
despre bicicleta, da, bicicleta aceea galbenă pe care mi-o vei cumpăra dacă voi lua premiul întîi
despre multele seri in care vei dormi cu mine în braţe dacă iau 10
şi mă voi simţi iubită şi în siguranţă
da, tu, tatăl meu
care ai murit după o poveste regizată
într-o casă plină de materiale pentru construirea unei alte case mai mari şi mai frumoase
în cel mai urît oraş din lume
de fapt, vroiam să spun
că anul ăsta am învaţat să merg pe bicicletă, după aproape 25 de ani de aşteptare
dar numai la deal şi vale, încă nu pot face curbe
şi nici cu personajele negative nu prea mă descurc, îmi e din ce in ce mai greu să le ţin împreună

Despre apertură/Heidegger, Gadamer, Vatimo

Scriu din cînd în cînd cîteva rînduri prin aceste pagini şi pentru că mă chinui să-mi concep lucrarea de intrare în ultimul grad didactic şi pedagogic al meu, ca profă. Şi după nu ştiu cîte bîntuiri prin tot felul de teme estetice, etice şi logice m-am statornicit, deocamdată, pe o bucăţică din problema adevărului filosofic. Numai că în loc să încep cu începutul, ca orice om serios care pleacă de la antici, m-am gîndit să-i citesc citeva lucrări lui Vattimo, care şi-a permis să fie filosof şi să fie încă viu, motiv pentru care nu-l pomenesc manualele. Şi pe încă vreo doi, care ar da bătaie de cap elevilor (zic cei din minister, pentru care istoria filosofiei s-a oprit undeva prin sec.17, cu vreo cîteva, foarte mici excepţii, Heidegger şi Gadamer).

Asta-i pentru început. Am să mai scriu. Oricum am la dispoziţie numai o săptămînă jumate s-o termin.