a venit toamna

Ce mai este nou prin lumea mea

măceş din cartier

Astăzi, după ce am ieşit de la ora de la clasa a XII a, am constatat că am strecurat printre versurile cu care am lucrat un text. Îmi era necunoscut atât subiectul, cât şi contextul în care acest text mi s-a adăugat. Cert este că în el apărea atât numele unui poet rus cât şi al unui înflăcărat luceafăr apus. Ambii tratau o temă străina mie în viaţa reală, cunoscută aşa şi aşa din orele de română de la şcoală, şi anume tema ţăranului român care s-a dus la oraş şi apoi s-a hotărât să nu mai stea la oraş. Despre acest subiect trata poetul despre care v-am spus că a apus.

Celălalt poet, rusul, scria după cum mi se pare, în cunoştiinţă de cauză despre suferinţă, sudoare şi umilinţa plină de răbdare a acelora care seamănă pe ogoare. În sfârşit, m-a nedumerit, cum vă spuneam, faptul că acest text a apărut printre nişte hârtii de ale mele şi nu-mi aminteam eu să- l fi pus.

Acum, că am realizat o introducere să trec la un fapt mai relevant.

Am să scriu câteva rânduri despre ieri şi azi în opinia mea.

          În opinia mea, ieri când te întâlneai cu un cunoscut din adolescenţa ta, îl intrebai ce mai face nenea Ion sau tanti Tanţa. Azi, când te întalneşti cu un cunoscut din tinereţea ta îl intrebi care e treaba cu gaura din stratul de ozon şi dacă se mai ştie ceva de ea, s-a umplut sau s-a dus altundeva, spre alaska sau spre sahara. Şi dacă nu s-a dus ea singură de la noi din ţară, poate e bine să ne ducem noi spre ea afară din ţară.

În concluzie, este o diferenţă între ieri şi azi, deoarece, dacă ieri, când un om vedea lumina la un stâlp pe stradă aprinsă îşi amintea că a pierdut ceva pe undeva şi se ducea sub felinar si o caută. ( Si aici mă refer mai ales la organele de ordine), azi, dacă un om vede o lumină pe undeva, crede că trebuie să îşi parcheze acolo maşina. Aşa mi-am parcat eu  maşina azi pe pervaz şi îmi cer scuze colegilor dacă am lăsat din greşeală pe undeva vreo brichetă sau vreo bucată de macaz.