Eu te
aşteptam în cinematograf
Cu o pungă de
floricele
Şi tu ai
venit cu braţele pline
de nuvele
ruseşti
Ai început să
le împarţi spectatorilor:
-tu eşti
Maşa, tu eşti Mitea, tu eşti Vasea
Rula ”Aventurile
bobului de cafea”, un desen animat
În el nu erau
scene de dragoste, ci doar război, după titlu: cules, zdrobit, măcinat
Cînd mi se opreau ochii pe o
replică
În legătură aparentă cu mine
Un baston cu măciulie de
argint
Îmi dădea o lovitură peste cap
De aceea,
dragul meu, am capul plin de bujori
La ultima scenă de groază din
film
Te-ai ridicat de pe scaun şi
mi te-ai aşezat în braţe
eu ţi-am mîngîiat mîinile
uşoare, uscate, nervoase
port în mine îmbrăţişarea asta
a mea
şi mîngîierile mele
iar cînd îmi privesc mîinile
le văd pe ale tale.
2 comentarii:
La multi ani! Un an minunat, plin de zambete, culoare si dorinte implinite alaturi de oameni frumosi cu sufletul, alesi la port si mangaietori cu vorba! Pup cu drag si multumesc mult pentru mesaj! O zi superba si o saptamana usoara!!
Mulţumesc mult, Anna.
Trimiteți un comentariu