Kama Sutra

 

Dorel stă concentrat pe scăunel și citește dintr- o carte.
Eu am de făcut zacuscă. Îmi place gustul zacuștilor mele, nu mă prea interesează conservarea îndelungată. Fac câteva borcănele și le epuizăm în maximum două săptămâni, pe urmă le ducem dorul un an. Aș fi avut nevoie de un mic ajutor, dar Mr Brasil, adeptul noilor inovații mi- a cumpărat un roboțel, care face el cam toată munca. Eu trebuie să fiu atentă la ordinea operațiilor și să nu ia foc bucătăria.
Intră Mr Brasil: Îmmm, deja miroase bine! Lui Dorel:- Ce studiezi?
Dorel:- Kama Sutra.
Mr Brasil:- Aici? De ce? Te inspiră ea?
Dorel tace.
Se ridică și iese să vorbească la telefon, cartea o lasă pe scăunel. Mr Brasil o ia și vine la mine. Ai văzut ce citește Dorel?
eu:- Am auzit.
Mr Brasil:- Da, dar ai văzut?
eu:- N- am apucat, cu zacuștile astea.
Mr Brasil răsfoiește cartea în fața mea. O carte cu pisici.
Intră Dorel. Mr Brasil se strecoară și pune cartea la loc.
Dorel:- Trebuie să plec. Să nu o mâncați pe toată, îmi lăsați și mie un borcănel.
eu:- Da. Nu- ți iei cartea?
Dorel:- Du- o tu la mine pe masă, plec.
După ce înșir, împreună cu Mr Brasil cele câteva borcănele pe un raft, iau cartea lui Dorel și mă uit prin ea. Două pisici, un fluture și un șoricel, cam astea erau personajele. Joacă și fugăreală pe fiecare pagină. E adevărat, pisicile stau în tot felul de poziții când pândesc fluturele sau când îl termină pe bietul șoricel.
Duc cartea cu grijă pe biroul lui Dorel. 

Trec prin dreptul oglinzii și văd că îmi căzuse din ureche un cercel. Mi- l scot și pe celălalt și îl pun pe pervaz. În curte o pisicuță a vecinilor pândește un fluturaș. 

Are Dorel un talent deosebit să mă facă atentă să nu uit de el. 

Un beso

 

                

                   Gustav Klimt

      După treapta a doua, aterizez într- o clasă nouă. Alt oraș, alt liceu. Colegii mă primesc bine. Dirigintele mă așează în prima bancă. Stau ce stau acolo, dar nu îmi place poziția, mă așez singură într- a doua. Stau mai puțin frontal, cel puțin pentru profesorii de Biologie și Geografie, cei mai exigenți, unul prin prezență, celălalt prin absență. Dacă ar fi animale, unul ar fi o felină sălbatică, celălalt o pasăre de pradă. Le intuiesc firea și la obiectele lor învăț constant.
Colegii mă invită la prima petrecere.
Sunt mai mulți băieți în clasă interesanți, sunt multe fete drăguțe. Ultimii doi ani de liceu fusesem înstrăinată aproape complet de cei din clasă. E, cu alte cuvinte, o primă încercare de integrare într- un grup de liceeni de aceeași vârstă cu mine. Am locuit în orașe mari, inclusiv în Capitală, sunt mai emancipată decât toate fetele, mai încrezătoare în destinul meu decât majoritatea băieților. Nu mi- e frică de profesori și nici nu mă intimidează figurile populare.
Ca să își adauge aceasta calitate pe natura lor, dominant rurală, adulții din prezentul meu au călătorit mult în afară.
Încăperea gazdei are lumini de neon care ne face dinții, ochii și hainele albe fosforescente. Mă sărută cel mai popular băiat, bun dansator, mereu degajat, silitor la învățătură și amabil cu majoritatea fetelor. Mă sărută cu tupeu și fără nicio invitație sau rugăminte. Îmi place. Nu știu dacă i- am plăcut vreodată, știu că nu am fost îndrăgostită de el. E primul meu sărut profesionist. E de față cu toată clasa, e fără emoție și desăvârșit.
Îmi rămâne în minte detaliat câteva zile. Ne întâlnim la școală ca și cum nu s- ar fi întâmplat. El este cuplat de mulți ani cu o fată frumoasă, se știu de mici, locuiesc în același cartier, sunt aproape logodiți.
Acum, când privesc în urma îmi dau seama de ceva interesant. Dacă ne- am întâlni pe o planetă pustie, am vorbi amândoi despre trădare, moarte și filosofie. Avem multe de spus amândoi. Probabil că ar trece multe zile până când am ajunge la iubire, nu știu dacă în primele șapte zile. Probabil că nu, deși suntem amândoi destul de inteligenți.
Mă îndoiesc într- o proporție uriașă că aș face dragoste cu el. Probabil că am încrucișa tot felul de arbuști și am domestici toate animalele posibile, inclusiv furnicile ca să ne arate cum e să fii om. Sunt sigură că nu ne- am plictisi, cel puțin în primii doi ani. 

După aceea, cine știe, unul o va lua pe calea mării, înapoi spre lumea reală, celălalt pe câmp, spre lumea normală. 

Anna Karenina, partea a treia, Capitolul 7

 

     Stephan Arkadici, Stiva Oblonski, soțul lui Dolly și cumnatul lui Kitty este funcționar public și își face simțită prezența în fața Ministrului prin participarea la zaiafete și curse cu cai, pe cheltuiala proprie, deloc mică. Altă cale nu e. Familia e nevoită să facă economii pentru a onora aceasta situație. 
Dolly e la țară cu copiii, la moșia primită ca zestre. La început, încântată de ideea de a locui în mijlocul naturii dătătoare de sănătate, rodnică și puțin cheltuitoare, pe urmă necăjită din cauza dificultăților în calea confortului, în final bucuroasă că a reușit să depășească o parte însemnată din greutăți cu ajutorul unor angajați, pricepuți și buni gospodari.
În plus, nădăjduiește că și Kitty va ajunge în curând alături de ea și cei 6 copii ca să își petreacă la țară o parte însemnată din vară.
Conacul este nu foarte departe de casa lui Levin, care o poate vizita. 

Dunga asta de lumină

 

Dunga asta de lumină care trasează linii albastre pe câmpii,
Care topește apele argintii,
Dunga asta de lumină care trece prin viorile arămii,
Care ucide macii și- i aruncă în vitejii
Dunga asta de lumină înverzită de păpădii
Țintuită de stelele mii

Dunga asta care trece prin cortină în timpul scenei principale

Și îi face pe toți din sală să coboare din zona de maximă fală 
Cu dunga asta de lumină prinsă de inel
Ai vrut să mă însori ieri?

Asimetrii

 Vine în vizită o coardă din liceu. Era frumoasa clasei, deșteapta clasei, talentata clasei. Îmi plăcea, dar își ținea mereu sulița la ea. Nu mă puteam apropia. Mai nimeni nu se putea apropia. Glume, bluesuri, fugăreli pe holuri, da, dar cam atât. Mă oftica, dar o iertam mereu.  Era singură și nebună. Din cauza asta o iertam. 

Într-o zi, hop, se mărită!
Vine cu logodnicul să ni- l prezinte. Mergem cu ea la pic- nic. Bărbatul cu care e o iubește, e clar. Ea la fel. Sunt ofticat pe ei, pe ea, pe el mai ales. Propun pe șestache băieților o ieșire de weekend cu corturile. Vreau să o văd și să o aud. Sunt muzician, am auz bun.
Ei doi stau în cortul albastru, noi în cel verde.
Ne băgăm în corturi târziu, pe trei sferturi beți. Eu, nu. Fumez și îmi las acasă femeia, după un scandal de zile mari, terminat cu amenințări sinucigașe.
No me importa.
Mă interesează mai mult criminala din liceu.
E noapte adâncă, valurile mării foșnesc ușor. Mă strecor afară din cort și mă așez aproape de al lor. Stau încremenit, încrâncenat și complet lucid.
Animalul ei o fute. O aud.
Îmi înfig degetele în nisip la fiecare suspin și la fiecare țipăt înăbușit. Știu și când o sărută și când o iau de la capăt. Undeva, în zare se văd, alburii, vapoarele în radă. Mă uit la ele ca Aristotel la flota pusă în stand- by.
Mă ridic încet, mă îndrept spre mare și intru îmbrăcat. Înaintez până când apa îmi ajunge la urechi. Plâng cu sughițuri. Stau cu respirația oprită. Stau mult. Stau nepermis de mult. Un albatros trece pe deasupra mea și țipă ascuțit. Mă întorc înotând spre țărm, mă dezbrac de haine, le las în fața cortului lor și mă bag la somn. Parașuta unui prieten mă simte, mă învelește într- un hanorac și mă ține în brațe până mi se oprește tremuratul.
A doua zi mergem să culegem scoici. Trebuie să mă răzbun și eu cumva. Vorbesc tot drumul numai cu ea. Bineînțeles, despre orice altceva.

La întoarcere, îmi zice, atingându- mi ușor palmele: - De ce ai așa multe tăieturi?  

-De la scoici, zic eu, privind în zare vapoarele care acum se văd clar.

Indiferent ridicat la puterea indiferent

 

Stau la rând la Cinema.
În fața mea, două grăsane.
Intru în sfârșit, la film.
În fața mea, două grăsane.
Sala plină, mă mut pe un scaun găsit cu greu liber. Filmul începuse.
Lângă mine, în dreapta, un grăsan.
Rezist cu greu zece minute. În stânga mea, un băietan. Mănâncă floricele. Filmul e tragic, e un film despre război, bombe, trupuri sfârtecate, urlete și bubuituri. Tânărul ia cutia de floricele, plină pe jumătate și și- o răstoarnă în cap. O boabă pe jumătate coaptă îmi cade pe haină. O iau și o bag în gură. Îmi sparge un  dinte, scuip floricica și bucata de dinte. Tânărul își șterge cu mâneca obrazul. Se întoarce spre mine și mă privește câteva fracțiuni de secundă. Își culege bucata de sâmbure și o bagă în gură. Morfolește la ea o bucată de timp, pe urmă  o înghite. Nu mă mai pot concentra la film. Plec. Ajung la colțul cinematografului. Aud un fluierat. Mă întorc. Tipul din Cinema. La lumina zilei îl văd, e frumos, își așează bretonul drept peste frunte. Are o aluniță în dreptul buzei. Îmi zice:- Sunt foarte bun.
Eu:- Bun în ce sens?
El:- Bun în toate sensurile. Știu matematică și filosofie.
Eu:- Și?
El:- Cel mai bun sunt la indiferență.
Eu:- Și?
El:- În mod normal, tu ar trebui să îmi fii indiferent, dar nu îmi ești.
Sunt obișnuit să le fiu indiferent femeilor. Dar bărbaților, nu.  Mai ales celor tineri.
Vine aproape de mine și mă ia de braț.
- Hai să îți explic ceva. Eu sunt indiferent doar atunci când vreau. Tu ești indiferent atunci când nu vrei. Înțelegi?
Eu:- Da.
El:- Azi nu îmi ești indiferent. Azi nu îți sunt indiferent.
Aprob.
Bine, zice el, mergem la un alt film și gata!
Eu:- Ok.
Mergem la film și după ce se termină, plec acasă. Îmi pipăi cu limba tot drumul bucata de dinte ruptă, care a devenit brusc ascuțită și periculoasă pentru biata mea limbă, deja ferfenițită

Paternitate

 Dorel face calcule genetice.
Îl întreb:- Vrei să dai la Medicină?
El zice:-  Mă chinui să înțeleg un test de paternitate.
Mr Brasil oprește sonorul televizorului și îl îndeamnă:- Spune!
Dorel:- Cum ne dăm seama cine este tatăl unui băiețel cu ochelari?
Mr Brasil:- Simplu, dacă tatăl poartă ochelari, și băiețelul va purta ochelari. Trebuie căutat tatăl cu ochelari!
eu, confuză:- Bine, dar în zilele noastre majoritatea oamenilor poartă ochelari.
Mr Brasil:- Da, e adevărat, dar nu toți poartă ochelari cu rame de baga. 

Normal

Vine Dorel acasă cu două gagici. Simpatice amândouă. Mi le lasă și pleacă să își facă ordine în dormitor. Le fac cafea și stăm de vorbă toți despre modă. Când discuția degenerează spre starea meteo, vine și ni le ia de pe cap. Intră cu ele în dormitor și iese după câteva ore bune. Le conduce la ușă și le îmbrățișează afectuos. 

Eu și Mr Brasil ne uităm lung după el. 

Îndrăznesc eu:- Cine sunt? 

Mr Brasil:- Ce ai făcut cu ele așa mult timp?

Dorel:- Sunt psiholoagele mele.

eu:- Două? Nu- ți ajunge una?

Dorel:- Mie, da, lor nu le ajunge una.

Mr Brasil:- Dezvoltă!

Dorel:- Mă suspectează că nu sunt normal. 

eu:- Cum?!!! Tu?!!! Ești cel mai normal tip pe care- l știu. 

Mr Brasil:- Să nu exageram. Cel mai normal tip pe care- l știi sunt eu. 

eu:- Da. Așa e. Persoanele de față se exclud. 

Dorel se așează la masă și își împreunează palmele peste tăblie:

- Spuneți și voi: Dacă ai avea două și ai avea de ales cu una să discuți filosofie și cu una să te ....știți voi....să faci prostii, ce ai alege?

Mr Brasil:- Ai alege normal. Să faci prostii!

Dorel:- Vezi?! Exact așa gândesc și eu. 

eu:- Eu dacă aș avea două, aș alege să discut filosofie.

Mr Brasil:- Pentru că tu nu ești un om normal. De aia.

Dorel:- A trebuit să probez normalitatea cu ambele. De aia a durat așa mult.

eu:- Simultan sau succesiv? 

Dorel:- Ce e aici, timpul perceptiv? Normal că simultan. 

Cursuri de demult

 

  Ies de la serviciu. Îmi chem un taxi și mă îndrept spre el. Când să deschid portiera, mă strigă o curvă. Mă întorc. O ilustră necunoscută. Cred că a greșit adresa și mă pregătesc să urc. Aleargă spre mine. Clar, eu îi sunt destinatar. Mă întorc spre ea.
-Bună ziua. Mă mai țineți minte?
Eu:- Nu, scuze. Cine sunteți?
Îmi îndrugă ceva cu niște cursuri făcute acum mai bine de 10 ani. Îmi amintesc cu greu. Făcusem o specializare în IT și într- adevăr, era un curs cu multe femei. Nu o țin minte decât după ce îmi spune că am lucrat împreună la un proiect național. Îmi cer scuze din nou. Văd că se întinde la vorbă, începe să îmi zică de nepoată, că s- a făcut mare, că e la gimnaziu, iar ea are acum un alt statut social. Învârte prin fața mea o verighetă. Taxiul așteaptă.
O întreb cu ce o pot ajuta. Îmi zice ceva cu hipnoza, că nu poate dormi decât pe un anumit serial și are nu știu ce probleme cu conexiunea. O sfătuiesc să sune la firma de cablu, dar se atârnă de viața mea ca un harnașament pe cal. O iau  cu mine în taxi și plecăm la ea. Bărba- su trăbăluiește prin curte, mă salută scurt și oficial. E scund și îndesat. Se potrivesc. 
Îi repar calculatorul în câteva minute, nu era mare lucru, un condensator principal.
Mă pregătesc să plec. Am altele pe cap de la 5 la 6, azi. Când mă întorc spre ea ca să îmi iau la revedere, o văd în chiloți. Rămân derutat câteva secunde. Are o mână la spate. Îmi întinde o cravașa și îmi spune:- Te rog!
Nu stau prea mult pe gânduri. Îi trag două bice pe spinare. Se îndoaie din mijloc și îmi zice suspinând:- Încă!
Nu sunt pregătit pentru așa o despărțire. Dar timpul mă presează. Îi mai trag două peste braț. -Încă, zice ea.
Are părul blond roșcat, nu foarte lung, tăiat drept, stil Nefertiti. O împing spre un holișor și îi bag limba- n gură. Nu vrea dragoste. Îi dă înainte cu cravașa. Mă trage în dormitor și încuie ușa. Încearcă să mă dezbrace, dar nu vreau. O pun să stea în genunchi și în timp ce îi umplu gura, o lovesc pe spate ușor cu biciul. După ce termin, îi trag o curea cu toată puterea. Cade grămadă și începe să plângă. Tremură și suspină înăbușit. Îi văd spatele străbătut de dungi roșii ca al unei insecte de primăvară uriașă. Ies. Chem taxiul. Când să urc, mă strigă bărba- su. Mă întorc și îmi trage un pumn în față. Mă umple de sânge. Ajung acasă cu capul înfășurat în sacou. Scot toată gheața din frigider și mă uit cu milă la sacou. Va trebui să îl arunc.

Anna Karenina, partea a treia, Capitolul 6

 Se termină ziua de muncă. Cu părere de rău, Levin se desparte de mujicii alături de care a cosit, încalecă și revine acasă, unde Serghei, enervat de muștele verii, se delectează după masă cu apă minerală și lămâie. Entuziasmul lui Levin îl molipsește și pe el, care toată ziua a lucrat doar cu intelectul, dezlegând probleme de șah. Levin îi povestește întâmplări de la cosit, îi vorbește cu veselie despre oamenii întâlniți. Pe jumătate ironic, pe jumătate afectuos, Serghei își dă seama că Levin are repere clare privind diferențele de clasă, dar experiența prin care a trecut a fost interesantă și a șters multe prejudecăți. E o scenă în care cei doi frați se simt unul pentru altul deosebit de protectori. Serghei îl anunță că a primit o scrisoare de la Stiva Oblonski, fratele Annei Karenina și soțul lui Dolly, prin care îl roagă pe Levin să treacă să vorbească cu Dolly, care era supărată. Probabil se săturase din nou de infidelitățile lui Stiva. Levin află cu aceasta ocazie că este încă în străinătate Kitty. E nerăbdător să o vadă pe Dolly. Se interesează și de starea sănătății Agafiei Mihailovna, care avusese mâna ruptă. 

Iartă - mă

 

  E vară. Soare arzător, nori albi, țărmul plin de pescăruși. Sunt la plajă de dimineață, dorm. În duduie în urechi Queen.
Mă trezesc, mă bălăcesc, mă întorc pe plajă, citesc câteva pagini și adorm iar. Sunt rupt de oboseală, am avut săptămâni lungi și grele la serviciu.
Plaja e plină, copii mulți, mulți adolescenți.
Se înserează și mă îmbrac. Merg să mănânc la un restaurant cu terasă. O coardă îmbrăcată în vernil mă fixează.
Îi fac semn să vină. Se așează la masă și bem vin. Îmi zice că e italiancă, venită în concediu. O ascult și o privesc. E blondă, înaltă și clipește des. E amuzantă oarecum.
Plec cu ea să mă plimb prin stațiune. O încântă fântânile arteziene și sunt destule.
Ne luăm înghețată și mă uit la ea cum o mănâncă. Neutru. Nu- i rău pentru dispoziția mea, semi trează, semi interesată. Merg cu ea la hotel.
Intru în duș să scap de sare și nisip, dar mă răzgândesc. Revin în cameră și o văd așezată pe marginea patului,  butonează telefonul. Mă așez într- un genunchi în fața ei și îi bag mâinile sub rochie. Are picioare frumoase, lungi. Îi ridic poalele rochiei și o mângâi pe coapse și peste chilot. Îmi atinge umerii. Țip. Am pielea arsă de soare, mă ustură atingerea.
-Iartă- mă, zice ea.
Eu:- Nu- i nimic.
E parfumată cu Dolce e Gabbana. Un pic cam mult, după gustul meu. Se întinde pe pat, cu tălpile pe podea. Mă urc pe ea, îmi desfac șlițul și i- o trag. Nu scoate niciun sunet. Nu- mi place.
Mă ridic și plec în baie.
O las pe jumătate dezbrăcată, pe jumătate încălzită. Stau mult sub dușul rece. Mă întorc în cameră în halat. Stă la fereastră și butonează iar telefonul. S- a înnoptat și luminile jucăușe ale stațiunii îmi schimbă dispoziția. Vin tiptil în spatele ei și îi sărut ceafa. Apleacă tandru capul spre mine și vrea să se întoarcă. Nu o las. Îi dau chiloții jos și o pun să stea în patru labe, pe podea. O fut. Se cambrează după fiecare orgasm. Respiră repede și se întinde pe podea. O iau de păr și o mușc de umăr.  Nu zice nimic, dar începe să își miște brațele căutându- mă. Sunt în spatele ei, nu mă poate prinde. O sărut pe omoplați, îi mângâi șira spinării de sus în jos și invers. Are un corp de copil, stă sub mine, mișcându- se ritmic. Ne futem ca adulții, indiferenți și fără chef, aproape plictisiți. Când simt că s- a oprit îmi vâr sexul în fundul ei. Urlă îngrozitor. Întoarce capul spre mine și o mușc de gât. O țin strâns între coapse și o prind de țâțe. Începe să se armonizeze cu mine. Pe braț îmi cad lacrimile ei pe care i le întind pe trup fără milă. Termin. Se întoarce cu fața spre mine și mi se cuibărește în brațe.
O țin strâns. O ajut să se îmbrace.
-Iartă- mă, îi zic, pe jumătate sincer, în timp ce o conduc spre ușă.
Zâmbește.
-Nu- i nimic, spune ea, pășind cu grijă spre lift ca pe un teren abrupt.

Vis cu pescari amatori

 

                       Gustav Klimt 

  Visez că sunt în liceu. E sâmbătă și ne hotărâm să mergem la pescuit pe lac. Sunt mai multe lacuri în jurul orașului, dar nu le știu decât pe cele apropiate. Îi anunț pe ai mei că voi lipsi aproape toată ziua. Primesc cam greu aprobarea, sunt a 12 a, am bac. Noaptea de dinainte dorm puțin și agitată. Dimineața, taică- meu, pescar amator, apare cu o undiță miniaturală, telescopică, complet echipată, cu o cutiuță de râme, mămăligă, ștrot. Mă lasă mască. Sunt pe trei sferturi încântată, spre dezamăgirea lui. Îmi imaginam o pescuire complet sălbatică, cu noi adunând nuiele și improvizând undițe. Taică- meu râde. - Tu crezi că peștii cresc în copaci, zice el.
Plec la întâlnirea cu colegii, în fața liceului. Suntem mulți, nu toți, dar destui.
Mergem cam o oră până la lac, e sub coama unui delușor. Apa e mică la mal, dar nu ne aventurăm. Stăm pe țărm cu undițele în apă. Reușesc să prind doi guvizi. Ceilalți, fie unul, fie deloc. După o oră și ceva, rămânem pe mal numai doi, eu și el, cel mai frumos băiat din clasă. Cel mai golan, provocatorul profesorilor și al colegilor. Sunt puțin intimidată de el, dar mă place. Nu mă cicălește, nu mă jignește. Vorbim despre poezie. Mă simt bine cu el.
De sus, de pe creasta unde ceilalți fac un foc, se simte miros de pește fript. Urcăm și noi. Grătarele duduie de pești adevărați, pești mari, tăiați bucăți și perpeliți. Îi întreb uimită pe băieți:- Ați reușit să pescuiți așa ceva? În așa scurt timp? Mă uit cu milă la undița mea și la punguța cu cei doi guvizi agitându- se în apă.
-Nu, râd ei, am venit cu ei de acasă.
- Pentru orice eventualitate, adaugă o fată.
Mă întorc 180 de grade și pornesc la vale, spre lac. Deschid punga și las guvizii amețiți de cap înapoi în apă.
Mâncăm și ne lăfăiam în iarba prospătă. E mai, flori mici de câmp mă atrag să le culeg, dar mă abțin. Băieții încing un fotbal, ne uităm la ei, facem comentarii amuzante.
Plecăm. Pleacă toți. Rămân singură cu el.
Nu e îndrăzneț cu mine decât în vorbă. Eu cu el, nici atât. Mă aplec să îmi iau rucsacul de jos și când mă ridic, mă prinde de mână. Are părul blond și ochii mari și verzi. Se lipește de mine, mă ia în brațe și își pune capul pe umărul meu. Îl prind de mijloc, îl îmbrățișez. Îmi zice:-
Îmi place parfumul tău.
Eu:- Nu m- am dat cu nimic.
El:- Îmi place parfumul tău care nu e artificial.
Zâmbesc, nu știu ce să zic. Mă sărută. Are buzele cărnoase și tenul neașteptat de alb și fin. Miroase a caramele. Stau amețită cu mâna la gură. Îmi zice:- Hai să îi prindem din urmă!
Incepem să alergăm, ne întrecem. Îmi luxez un picior. Plâng de durere. Mă ia în cârcă și mă duce la baba Gobjila, infirmiera din război, care îmi pune oasele la loc.
Îmi zice luni la școală:- Dacă ți- ai rupt piciorul numai după un sărut, ce pățeai dacă aveam de gând să te fut?
Ridic din umeri. Dăm lucrare la chimie și am mințile vraiște. Profa trece de mai multe ori pe lângă bancă și încearcă să îmi dea câteva indicații. Iau cu chiu și vai un 6. Plec acasă împăturind scrisoarea lui în 1000 de pătrățele și le îndes adânc în suflet. 
Nimeni nu trebuie să știe!

Da

 

  E îndrăgostit de mine unul. E timid și posesiv. Sunt răutăcios cu el, când sunt în societate îl ignor, când suntem singuri îl ador. Are sprâncene stufoase ca o bufniță și e inteligent, chiar înțelept. Citește întruna, citește orice, îmi dă sfaturi și îmi recomandă noi apariții științifice. Știe nu știu câte limbi, iar mâinile lui cu degete scurte și unghii late de afacerist mă încântă. În zilele mele proaste, mă uit la mâinile mele și mi le imaginez lipite de ale lui.
Se păstrează până la căsătorie. Nu știu cu cine, nu are pe nimeni, nu mai e foarte tânăr. Când suntem singuri, vorbește într- una despre familie. Mă face și pe mine să vreau să vorbesc, dar prefer să îl ascult pe el cum aberează despre cel puțin trei copii și despre rețete de zarzavat la borcan. Mereu îmi ține evidența kilogramelor, ba că am slăbit, ba că ar trebui să mai slăbesc. E blând și tandru.
Vin dintr- o vacanță unde am fost, ca de obicei, fără el. Ieșim cu amicii la bere și meci. Stau între ei și mă simt bine. El, într- un colț de masă mă mănâncă din ochi și la fiecare zâmbet al meu, aruncă priviri ucigătoare întregii încăperi. Mă amuză gelozia lui, ceilalți intenționat îl tachinează, toți știu de pasiunea lui ascunsă pentru mine.
Puțin după miezul nopții ne despărțim. Cheflii pleacă acasă cu taxiurile, noi rămânem ultimii. Mă duc aproape de el și îi zic:- Mergem?
El:- Unde?
Eu:- La mare.
El:- Am serviciu mâine.
Eu:- Serios? Lasă- te de el!
Râde încet.
Plecăm. Merg înainte cu jumătate de pas, merg în tăcere și hotărât.
Încearcă să mă descoase cu privire la ce vom face, dar tac și fumez țigară de la țigară.
Plaja e goală. Mergem aproape de dig. Sunt stabilopozi răzleți. Mă opresc lângă unul, puțin mai departe de mare. Îl trag aproape de mine și îl sărut. Ține gura închisă și buzele mele îl ating de câteva ori.
-Facem baie? îl întreb.
El:- Acum?
Eu încep să mă dezbrac. Mă dezbrac complet. Stă și se uită la mine, dar nu face niciun gest.
Plec spre mare. Stau mult. Mă uit spre țărm. Îl văd la mal, fumând nervos. Stau până când îl văd aproape de apă, valurile mici îi ating pantofii.
Ies din apă. Vine spre mine și îmi întinde sacoul lui. Ia- l, dârdâi! Îmi pun sacoul pe umeri și mă reped la el, îi pun piedică și cade pe nisip. Mă arunc pe el și îl pălmuiesc de câteva ori. Încearcă să se apere, fără nicio șansă, sunt călare pe el și îi țintuiesc umerii cu palmele pe nisip. Stă încordat, dar nu fuge.
Îi desfac cureaua de la pantaloni. Îi desfac nasturii de la cămașă, îi arunc cravata făcută sul undeva departe, îi scot ceasul și i- l pun în buzunar, îmi scot unul din cercei, port tortițe și i- l  bag în gură. Stă moale și inexistent sub mine. Îi bag o mână în chiloți. Animalul!
Îl sărut pe gât și îl fac să înțeleagă.
Îi pipăi pieptul păros și îl fac să mă  dorească.
Se ridică și se dezbracă, se descalță și mă prinde de spate. Cad.
E deasupra mea. E tensionat și își  înfige șurubelnița în balamaua mea. O deschide pe jumătate și mă lasă fluturând alb în vântul care mișcă ușor bărcile de lângă țărm .
Deasupra mea, cerul negru e înnebunit de stele căzătoare. Mă linge.
- Ești sărat, zice.
Eu:- Știu. Tu ești dulce.
El:- Mai vrei?
Eu:- Da.

Submisiv

 

M- am cuplat cu unul care are puteri paranormale.
Călătorim prin timp.
Are fantezii cu pălării zburătoare și mă târâie prin epoci în care ele zboară odată cu capetele. Cel mai mult îi place epoca lui  Robespierre. Sunt terminat, dar îl iubesc. E complet nebun, e adorabil în încercarea lui de a mă educa să fiu indiferent la realitatea istorică. Pentru mine, trupurile decapitate sunt chiar vii, pălăriile însângerate sunt chiar însângerate.
Îmi zice:- Nu știu ce să îți mai fac! Ești sub orice critică! Apoi mă bagă sub pelerina lui magică, îmi atinge cu o baghetă creștetul, care e oricum în nori de când îl cunosc și mă duce mereu, dar mereu în păduri neumblate de om.
Se ascunde câteva minute de mine, suficiente ca foșnetul frunzelor călcate de fiare, crengile care îmi ating fața când încerc să mă întorc, când încerc să mă culc la pământ, luna mereu ascunsă în nori, buhele cu ochi criminali să mă bage -n răcori. Sunt ditamai omul și îl aștept ca pe mama în copilărie. Vine cu o șapcă de polițist pe cap. Mereu aceeași șapcă, cu ochii acoperiți de ochelari inutili pe așa o beznă și îmi cere buletinul. Nu- l am, zic. L- am lăsat în mașină.
El, enervat:- Iar! Ți- am zis să- l porți la tine. Ia mai caută- te!
Încep să mă caut, inutil, prin buzunare.
El zice:- Dă- ți jos geaca, să îl caut eu!
Îmi dau jos geaca. Scotocește un pic, o aruncă apoi pe jos.
Caută- te în buzunarele de la pantaloni! Mă caut, n-am încotro. Tot degeaba. Îmi zice, cu lanterna îndreptată spre mine: - Treci jos, pe geacă, să te caut eu!
Mă așez pe geacă. Îmi face semn cu lanterna să stau cu fața în jos și cu mâinile la ceafă. Mă conformez, are șapcă.
Se apleacă și îmi dă să țin lanterna între dinți. Mă scotocește prin buzunarele blugilor.
-Nu cumva ai buzunare și la chiloți?
Eu, prins cu mâța- n sac, zic:- Am.
El:- Dă jos pantalonii!
Eu:- Nu vreau!
El:- Bine. Atunci treci și dă- mi- i mie!
Așa mai da!
Îl dezbrac pe nesimțit și îl pun să îmbrățișeze un frasin tânăr. Îl caut în buzunar la sacou și scot o pereche de cătușe, îi prind mâinile, îi dau blugii jos și îmi pun șapca lui pe cap.
- Ce faci? Mârâie nemulțumit.
-Ți- o trag autoritar!
Mă apropii de el, îmi place mirosul lui, îl mușc de ureche până la sânge și îl fut.
Stă cu obrazul lipit de frasinul tânăr și respiră încet. Eu fac un tămbălău de zile mari până când îmi șoptește:
-Vreau și eu!
 Îi mângâi obrazul plin de dungi de la scoarța copacului, îi scot cătușele și îi pun șapca pe cap.
E polițistul meu, sunt prizonierul lui, poate să- mi facă ce vrea.
Plecăm spre dimineață. Sub pelerina lui magică, cu miros verde, las în urmă eșafodul plin de căpățâni și copacii dărâmați de furtuni.

Anna Karenina, partea a treia, Capitolul 5

 

   Continuă cositul, care este și ziua inițierii lui Levin. După micul prânz, între doi cosași, un bătrân și un proaspăt însurățel blond, cu grâu împletit în cosiță, Levin face iar un efort supraomenesc. Se termină toată culmea dealului de cosit și, în schimbul unor sticle de vodkă, cei 42 de cosași lucrează suplimentar până spre seară, cosind și colina Mașkăi.
Experiența este atât de încântătoare pentru Levin, încât ia prânzul alături de țărani, mănâncă terciul lor, bea apă alături de ei și i se pare cea mai gustoasă masă din lume. Oamenii sunt simpli, sinceri, afectuoși și îl primesc cu bucurie în mijlocul lor.
Impresiile sunt puternice și fiecare pas aduce o situație plină de emoție, nouă și interesantă. O zi plină pentru Levin, o zi normală pentru ceilalți.

Cu unele și cu altele

 Dorel stă la calculator și călătorește  îngândurat pe Google Earth. Mr Brasil îi zice:- Ce faci? Iar ai examen la Filosofie?

- Nu, zice el, mă documentez la Logică. 

- Adică? Întreb eu. Ce legătură are Google Earth cu logica? Bine, totul are legătură cu logica, dar nici chiar așa. 

Dorel:- Mă documentez la lecția Clasificarea. Mă informez despre demografia unor țări. 

Mr Brasil:- Așa. Și? Ce cauți? Demografia studiată din spațiu sau spațiul din punct de vedere demografic? Uită- te la un Sf!

Dorel:- Nu. Mă interesează ce se poate face cu niște femei.

Mr. Brasil:- Multe. De exemplu, Socrate le punea să povestească mituri. 

Dorel:- Știu. Și eu am pus unele să facă diverse. Dar până la urmă mi-am dat seama că le poți pune să facă doar două chestii.

 eu: -  Ce chestii?

Dorel:- Cu unele poți face Geografie, cu altele Istorie. 

Mr Brasil:- Atât?!

Dorel:- Cam da. 

eu:- Și arta, literatura, știința? 

Dorel:- Se reduc tot la Istorie sau Geografie. De asta mă uit pe Google Earth, poate dacă îmi schimb perspectiva, înțeleg și alt rost.

eu:- Păi mai e gospodăria. Familia, copiii. 

Dorel:- Astea sunt chestii neimportante. Orice om și orice viețuitoare are ceva gene pentru așa ceva. Nu e rezultatul unui efort personal. 

Mr Brasil:- Am impresia că ai dat iama în colecția mea de filme interzise.

Dorel:- De unde știi?

Mr Brasil:- După cât de suspendată ți-e judecata critică. Numai cine se înțelege pe sine poate să îi învețe și pe alții Clasificarea, nu orice novice.

Dorel:- Adică tu ești mai bun decât ....ea?

Mr Brasil:- Normal. Și cu asta basta! 

eu:- Stai că vreau să te întreb ceva. Eu sunt în categoria femeilor cu care faci Istorie sau cu care faci Geografie? 

Dorel:- Ești varză la Istorie. Te-am trecut la Geografie. 

eu:- Asta ce înseamnă mai exact?

Dorel:- Mâine te iau la plimbare pe motocicletă, să vizităm orașul. Azi plec cu Mr Brasil. El e mai bun ca tine și la Geografie. 

Eu mă uit după ei cum ies ținându- se de umeri din casă și oftez. Asta e. E mai bun ca mine, recunosc. Și nu doar la Clasificare. 

Ploaie în luna lui Marte

 Sunt la un hotel cu prietenii mei. E un hotel central într- o țară unde sunt multe castele. E aglomerat mereu. Am ajuns aseară și stăm toți șase îngrămădiți în aceeași cameră. Într- un pat dorm doi, pe canapeaua desfăcută, ceilalți patru. Dormim cu femeile noastre în brațe ca să încăpem. Nu suntem niciunul dintre bărbați prea subțiri, ele da. Dormim când suntem suficient de amețiți ca să nu ne mișcăm de pe o parte pe alta decât sincronizați. E spre seară. A fost o zi caldă, ne- am plimbat mult. Ceilalți patru sunt jos, în restaurant. Parașuta mea îmi spune:- Îmi place lumina asta de seară, îmi place apusul, așa cum se vede de aici. Avem într- adevăr ferestre mari și în depărtare este portul. 

Mă uit uimit la ea, mereu e tăcută, niciodată nu îmi spune ce- i place. Încui ușa camerei și o blochez cu un dulăpior. Mă duc spre ea, care stă cu ochii lipiți de  geamul unde cerul își schimbă încet nuanța de la albastru deschis spre violet. O ridic în picioare și dansez cu ea. Îmi place să dansez cu ea, are un trup ca un instrument unduios și foarte serios. În depărtare se aud tunete și în câteva minute ploaia ajunge la noi. Cerul e verde și coboară sub nivelul geamului. E întuneric și noi dansam sub apă ca doi delfini.  Se întețește vântul și geamurile încomplet închise se zbat ușor. Mă reped să le închid. Mă așteaptă în picioare în mijlocul camerei, dezarmată și puțin somnoroasă. Încep să o dezbrac. De când am venit aici se îmbracă băiețește, dar azi are o rochie pe ea. Îi dau rochia jos și rămâne în chiloți și sutien. Dansez cu ea. Îi place, e atentă la ritm. Ploaia bate în geam, în același timp cu mișcările noastre. Arunc o privire afară. E semiîntuneric. Lumina albastră a aerului e străbătută de micile scântei ale fulgerului, văd cum crengile copacilor se clatină din stânga în dreapta zgomotos și fără nicio șansă.

Parașuta mea mă ține ușor de umeri și e din ce în ce mai somnambulică. 

O lipesc de singurul perete liber și o dezbrac de tot. Îi prind un picior de șoldul meu și mă uit lung la ea. Mă îndepărtează cu palmele, ca într- o tentativă de apărare. O sărut cât de tandru pot pe nebunia ploii pe care o aud cum trece prin cercevele și picură pe podea. Scot pistolul și încep să îmi împușc animala cu 2000 de gloanțe pe secundă. Țipă încet, țipă tare, ploaia urlă de- a dreptul în urechile noastre, când verzi, când galbene, când albastre.  O târâi îmbrățișați spre mijlocul camerei, o întorc cu spatele la mine și cu fața spre geam și îi prind sânii. O fut din nou, hipnotizat cu ochii spre geamul deschis prin care curge apa ca dintr- o cascadă. Suntem cu tălpile încordate pe podea și pe lângă ele se strecoară crenguțe rupte și bucăți mici de mușchi. Se apleacă în față,  căutând zadarnic un sprijin care să îi țină echilibrul, altul decât mine, dar nu există. Nu renunț la ea, nu renunț la mine în ea, o las să se întoarcă cu fața spre chipul meu și ne sărutăm lung și nebuni. Camera e pe jumătate plină de apă și pe scaune, canapea, masă, dulăpior, fotolii stau cu ochii scânteietori și gurile pecetluite sute de animale marine. 

Anna Karenina, partea a treia, Capitolul 4

  Gândul omului ca unduirea grâului 

Capitolul începe cu dilema hamletiană a lui Levin: a cosi sau a nu cosi. Se decide, de dragul lui însuși, să cheme mujicii la cosit și să își dea și propria coasă la ascuțit. 

Serghei râde de el și îl întreabă întâi dacă face față fizic, apoi cum văd mujicii amestecul lui printre lanuri.

Levin promite lui Serghei că va mânca acasă friptura de curcan și va bea vinul cel bun, nu împreună cu mujicii- și plecă la cosit. La început, țăranii râd de el, mai cu simpatie, mai răutăcios bărbătește, dar Levin este harnic și prietenos. Secondat de Tit, care simte și ritmul stăpânului și pe cel al mujicilor, și care face dese pauze de ascuțit coasa, Levin parcurge prima parte a primei zile de cosit. Cu eforturi mari și depășindu -și de mai multe ori limitele rezistenței fizice, reușește să cosească aproape în același timp și cam tot atât de mult și "frumos" ca și mujicii. Observă însă că și simplul gând orgolios îi face mâna să tremure și se duce frumusețea pe copcă. Când se făcu pauza mică de masă, Levin porni spre casă să bea o cafea. 

Este și ziua când, printr- un nor întunecos de ploaie, aproape de creștetul lui, Levin simte apropierea de Dumnezeu, dar începe că cârtească, îngrijorat că fânul se udă. Tit îl asigură că e bine când plouă și pentru oameni, și pentru roadele muncii lor. 

Iglesias

 

La pădure

🍁🍁🍁🍁🍁🎼🎼🍁🍁🍁🍁🍁

 Am o mică gașcă de prieteni. Suntem toți patru cuplați. Gagica pe care o am acum e cu fracsu' după ea peste tot. E sâmbătă seara și mergem la grătar, într-o pădurice pe care o știu eu. E la marginea unui campus studențesc, e o pădure privată, pe ici colo sunt pomi fructiferi încărcați de roade, dar nu are nici gard, nici câini de pază. Vin aici adresa și scriu. În mijlocul ei este și o măsuță cu băncuțe, uscate și albite de intemperii și trecerea deceniilor. Mereu plec cu câteva fructe în buzunare, au cel mai bun gust din lume. Le culeg de pe jos, dar sunt întregi și curate ca de pe cea mai înaltă creangă.
Facem un mic foc de tabără și coacem cartofi. E o seară blândă de toamnă, aerul e cald, încă bâzâie albine și sunt fluturi prin aer. Râdem, spunem bancuri, ne îmbătăm. Gagicile se lasă moale pe umărul nostru, ne mai dau din proprie inițiativă câte un sărut pe jumătate indecent.
Mă uit la curva mea, lâncezește scormonind prin jar cu un bețișor. O iau de mijloc și îi zic: Hai! Ea se uită la mine, mirată și zice: Unde? Lasă că vezi tu, îi spun încet.
Fracsu' se uită rapid spre noi și dă să se ridice, aproape aruncându- și parașuta din brațe. Mă întorc într- o poziție de unde mă vede doar el și îi ridic degetul mijlociu. Oftează și se așează la loc. Merg la o țigară, zic. Fracsu' zice:- Da' și noi fumăm!
- Da, zic eu, dar nu ce fumez eu!
Parașuta mea începe să fie emoționată, se cam lasă trasă de mână, mă enervez puțin. O duc câțiva metri mai încolo, nu foarte departe, se aud vocile celorlalți, dacă ciulești urechile, prinzi și câteva cuvinte.
Are pe ea o fustă și un hanorac. E cu ghete în picioare. Mă dezbrac complet și îi fac semn să facă la fel. Începe să mi se opună. O las îmbrăcată. Cu fracsu' lângă ea, nu e doar proastă, e și nebună. Mă așez pe iarba rece și o pun deasupra mea. Îi ridic fusta deasupra mijlocului și îi trag cu o mână chiloții într- o parte și fără prea multe comentarii, mă vâr în ea. E luată prin surprindere, de obicei sunt tandru și răbdător. Îi țâșnește un țipăt din gură, dar îl acopăr scurt cu mâna. O trag aproape și o sărut. Își trage singură hanoracul deasupra sânilor și gluga îi acoperă complet fața. O fut nervos și repede. Gâfâie pe jumătate sufocată în bluză, nu îmi mai nimerește nici obrazul, nici pieptul. Mă enervez, am  mormanul de haine peste gură, o trântesc pe iarbă, mă urc pe ea și o dezbrac de bluză. Râde încet. E relaxată. Mă prinde de gât și își dă jos chiloții. Își desface picioarele și mă apucă de fese. Își ridică mijlocul încet spre mine și închide ochii. Mă detensionez și eu. Aud zgomotele păsărilor de noapte, un cântec lălăit venind dinspre foc. Întorc capul când vrea să mă sărute și îmi nimerește părul. Îmi rupe un smoc de păr cu dinții, pe care mi- l răsfiră pe gât. Un fir îmi nimerește în gură, îl scuip, o scuip. Își linge saliva mea și mă sărută, umplându- mi gura.  O opresc când începem amândoi să simțim gust de sânge. Animala! După ce terminăm, rămânem îmbrățișați câteva minute. Picături mici de ploaie îmi cad pe trup. În brațele mele, respiră încet și cald, are fire de untișor și trifoi în păr și gura ei roșie strălucește în noapte ca o stea necunoscută.