Alge

 

     E august. Lună plină, grozav de nebună. Furtună pe mare, ca de obicei. Valurile nefiresc de mari îneacă marinari, aduc la țărm scoici vii și crengi din arbori niciodată seculari. În stațiune sunt petreceri pe plajă, petreceri pline de tineri în căutare de parteneri. Sunt cuplat cu un arab. Îmi place că e jovial, știe multe glume și se dă mare că are parale. Afaceri cu petrol, normal.
Mergem în fiecare seară și dansăm. Dansează minunat, dansează oriental pe orice ritm occidental. În iureșul mulțimii, se apropie de mine și mă îmbrățișează, uneori mă și sărută lasciv. Știe că îmi place de el și când apare câte un delegat oficial, mă pune în situații problematice. Începe să mă împingă spre centrul ringului, mă face să- i promovez nația și religia și după ce rămânem singuri și îl ameninț că îl părăsesc, mă ia cu ușurelul. Îmi aduce argumente, mă intimidează sau, mai rău, îmi pune inima pe jar. Sunt, nu știu cum a reușit, într- un timp destul de scurt, dependent de acest animal.
În seara asta îmi zice:- Hai să mai facem o partidă de sex murdar!
Eu:- Iar? Abia am plecat de la hotel.
El:- Nu la hotel, la mare. Cine ajunge primul la malul 2, începe!
Eu:- Nu mă bag în nicio mare! Înot, dar n- am forță. N- am chef să- mi las ciolanele pe fundul mării. Nu vezi ce valuri sunt?
Mă ia cu lugu lugu și cedez. Ca de obicei, eu trebuie să cedez. Îmi pune în pericol nu doar demnitatea, cum face prin discoteci, ci și viața.
Fie ce- o fi!
Plecăm la mare, intrăm în apă, știu ce mă așteaptă, am crescut la mare, nu în deșerturile lui burdușite de negre păduri milenare.
Înot împotriva valurilor, mă las dus de câte o  creastă, încerc să rezist în prăpastie, nu mai ating de mult fundul mării cu tălpile, îmi dozez cum pot bruma de energie. Ajung, în sfârșit, ating cu genunchiul duna de nisip. După câteva minute de pauză, mă întorc. E mai ușor, valurile mă duc aproape fără efort, trebuie numai să am repere clare. Am. Se văd luminile de la hotel.
Ajung aproape de țărm și simt atingerea omului. Mă ia în brațe și mă sărută sărat și uscat. Ce bine e!
Ieșim din apă și ne întindem pe nisip. Luna trece printre nori ca o cămilă uriașă. Mă ține de mână. Suntem plini de alge, țărmul miroase îngrozitor, carapacele ne intră în trup. Mă prinde de mijloc și îmi zice:

- Treci deasupra.
Ne iubim și încercăm să nu ne rănim. Plecăm când pe plajă apar primii discotecari beți. Mergem în liniște. În fața hotelului, îmi spune:- Mâine plec. Să nu uiți să îmi scrii și cu verde, așa îmi voi aminti noaptea asta.

Poker

 Merg cu câțiva prieteni la un restaurant pe malul mării. Mâncăm și bem. La o masă sunt câțiva tineri, fete și băieți, joacă poker pe bani. Pe bani puțini, își dau unii altora monede de 50 de bani. Le fac teancuri mici și adesea cad pe jos. Zornăitul lor mă enervează, mă gândesc chiar justițiar dacă au voie în restaurant. Prietenii mei se distrează de schimbarea bruscă a dispoziției mele, ori de câte ori un ban cade pe podea. 

Când să plec, o coardă blondă cu ochi frumoși albaștri, cu o bluză înflorată, mă oprește. 

-Vreau să stau cu tine două ore.

-Ce- i aici? Curs universitar? Ai greșit omul, zic eu, am renunțat la doctorat.

-Nu, zice ea, chiar îmi place de tine.

Îmi iau la revedere de la băieți și rămân cu ea.

Ieșim pe faleză. Sunt puțin turmentat, puțin enervat.

 Mă ține de braț. Îmi spune:- Sunt atrasă de puțini oameni în general, dar tu mi- ai plăcut din prima. Aș vrea să mergi cu mine la hotel. Stau la hotel. 

Eu nu zic nimic. 

Schimbă direcția spre hotelul ei. Ajungem în fața lui. 

- Trebuie să urcăm la 5, spune ea. Am lăsat cheia la recepționer.

- Eu nu urc, îi spun. Aici ne despărțim. 

- Dar nu au trecut două ore. Mai avem una.

-Așa, și?

-Mi- ai promis că stai cu mine două ore.

-N- am promis nimic, zic eu.

-Dar te rog, mai stai o oră!

Eu:- Nu! 

Ea:- Te rog, te rog mult!

Eu:-  Ce- i cu tine? Sunt om în toată firea, fac ce vreau! Crezi că m- ai câștigat la poker?

- Da, zice ea. Te- am câștigat la poker. 

O iau brusc de braț și merg în parcarea hotelului, lângă automatul de taxat staționarea. O lipesc de automat și mă înfig în pletele ei, o trag tare, tare, pe urmă o apuc de o ureche și i- o răsucesc până țipă. 

-Ce faci? Ești nebun?

Eu- Da! Cu tine, da! Dă jos pantalonii!

Se descheie la blugi. Își scoate numai un crac. Nu poartă chiloți, pantalonii direct pe piele. Îi bag mâna sub bluză, o mângâi, o sărut și o fut. Îmi place de ea. Scoate sunete grave și îmi suspină în ureche. La sfârșit, îi trag două țoșcăituri pe ambii obraji, îmi închei cămașa, îmi ridic pantalonii, mă întorc fără niciun cuvânt, deschid portiera mașinii și demarez. Îi las amintire ultimii trei Ași. Nu mă interesează dacă mai câștigă pe cineva de azi încolo cu ei. 

Kama Sutra

 

Dorel stă concentrat pe scăunel și citește dintr- o carte.
Eu am de făcut zacuscă. Îmi place gustul zacuștilor mele, nu mă prea interesează conservarea îndelungată. Fac câteva borcănele și le epuizăm în maximum două săptămâni, pe urmă le ducem dorul un an. Aș fi avut nevoie de un mic ajutor, dar Mr Brasil, adeptul noilor inovații mi- a cumpărat un roboțel, care face el cam toată munca. Eu trebuie să fiu atentă la ordinea operațiilor și să nu ia foc bucătăria.
Intră Mr Brasil: Îmmm, deja miroase bine! Lui Dorel:- Ce studiezi?
Dorel:- Kama Sutra.
Mr Brasil:- Aici? De ce? Te inspiră ea?
Dorel tace.
Se ridică și iese să vorbească la telefon, cartea o lasă pe scăunel. Mr Brasil o ia și vine la mine. Ai văzut ce citește Dorel?
eu:- Am auzit.
Mr Brasil:- Da, dar ai văzut?
eu:- N- am apucat, cu zacuștile astea.
Mr Brasil răsfoiește cartea în fața mea. O carte cu pisici.
Intră Dorel. Mr Brasil se strecoară și pune cartea la loc.
Dorel:- Trebuie să plec. Să nu o mâncați pe toată, îmi lăsați și mie un borcănel.
eu:- Da. Nu- ți iei cartea?
Dorel:- Du- o tu la mine pe masă, plec.
După ce înșir, împreună cu Mr Brasil cele câteva borcănele pe un raft, iau cartea lui Dorel și mă uit prin ea. Două pisici, un fluture și un șoricel, cam astea erau personajele. Joacă și fugăreală pe fiecare pagină. E adevărat, pisicile stau în tot felul de poziții când pândesc fluturele sau când îl termină pe bietul șoricel.
Duc cartea cu grijă pe biroul lui Dorel. 

Trec prin dreptul oglinzii și văd că îmi căzuse din ureche un cercel. Mi- l scot și pe celălalt și îl pun pe pervaz. În curte o pisicuță a vecinilor pândește un fluturaș. 

Are Dorel un talent deosebit să mă facă atentă să nu uit de el. 

Un beso

 

                

                   Gustav Klimt

      După treapta a doua, aterizez într- o clasă nouă. Alt oraș, alt liceu. Colegii mă primesc bine. Dirigintele mă așează în prima bancă. Stau ce stau acolo, dar nu îmi place poziția, mă așez singură într- a doua. Stau mai puțin frontal, cel puțin pentru profesorii de Biologie și Geografie, cei mai exigenți, unul prin prezență, celălalt prin absență. Dacă ar fi animale, unul ar fi o felină sălbatică, celălalt o pasăre de pradă. Le intuiesc firea și la obiectele lor învăț constant.
Colegii mă invită la prima petrecere.
Sunt mai mulți băieți în clasă interesanți, sunt multe fete drăguțe. Ultimii doi ani de liceu fusesem înstrăinată aproape complet de cei din clasă. E, cu alte cuvinte, o primă încercare de integrare într- un grup de liceeni de aceeași vârstă cu mine. Am locuit în orașe mari, inclusiv în Capitală, sunt mai emancipată decât toate fetele, mai încrezătoare în destinul meu decât majoritatea băieților. Nu mi- e frică de profesori și nici nu mă intimidează figurile populare.
Ca să își adauge aceasta calitate pe natura lor, dominant rurală, adulții din prezentul meu au călătorit mult în afară.
Încăperea gazdei are lumini de neon care ne face dinții, ochii și hainele albe fosforescente. Mă sărută cel mai popular băiat, bun dansator, mereu degajat, silitor la învățătură și amabil cu majoritatea fetelor. Mă sărută cu tupeu și fără nicio invitație sau rugăminte. Îmi place. Nu știu dacă i- am plăcut vreodată, știu că nu am fost îndrăgostită de el. E primul meu sărut profesionist. E de față cu toată clasa, e fără emoție și desăvârșit.
Îmi rămâne în minte detaliat câteva zile. Ne întâlnim la școală ca și cum nu s- ar fi întâmplat. El este cuplat de mulți ani cu o fată frumoasă, se știu de mici, locuiesc în același cartier, sunt aproape logodiți.
Acum, când privesc în urma îmi dau seama de ceva interesant. Dacă ne- am întâlni pe o planetă pustie, am vorbi amândoi despre trădare, moarte și filosofie. Avem multe de spus amândoi. Probabil că ar trece multe zile până când am ajunge la iubire, nu știu dacă în primele șapte zile. Probabil că nu, deși suntem amândoi destul de inteligenți.
Mă îndoiesc într- o proporție uriașă că aș face dragoste cu el. Probabil că am încrucișa tot felul de arbuști și am domestici toate animalele posibile, inclusiv furnicile ca să ne arate cum e să fii om. Sunt sigură că nu ne- am plictisi, cel puțin în primii doi ani. 

După aceea, cine știe, unul o va lua pe calea mării, înapoi spre lumea reală, celălalt pe câmp, spre lumea normală. 

Anna Karenina, partea a treia, Capitolul 7

 

     Stephan Arkadici, Stiva Oblonski, soțul lui Dolly și cumnatul lui Kitty este funcționar public și își face simțită prezența în fața Ministrului prin participarea la zaiafete și curse cu cai, pe cheltuiala proprie, deloc mică. Altă cale nu e. Familia e nevoită să facă economii pentru a onora aceasta situație. 
Dolly e la țară cu copiii, la moșia primită ca zestre. La început, încântată de ideea de a locui în mijlocul naturii dătătoare de sănătate, rodnică și puțin cheltuitoare, pe urmă necăjită din cauza dificultăților în calea confortului, în final bucuroasă că a reușit să depășească o parte însemnată din greutăți cu ajutorul unor angajați, pricepuți și buni gospodari.
În plus, nădăjduiește că și Kitty va ajunge în curând alături de ea și cei 6 copii ca să își petreacă la țară o parte însemnată din vară.
Conacul este nu foarte departe de casa lui Levin, care o poate vizita. 

Dunga asta de lumină

 

Dunga asta de lumină care trasează linii albastre pe câmpii,
Care topește apele argintii,
Dunga asta de lumină care trece prin viorile arămii,
Care ucide macii și- i aruncă în vitejii
Dunga asta de lumină înverzită de păpădii
Țintuită de stelele mii

Dunga asta care trece prin cortină în timpul scenei principale

Și îi face pe toți din sală să coboare din zona de maximă fală 
Cu dunga asta de lumină prinsă de inel
Ai vrut să mă însori ieri?

Asimetrii

 Vine în vizită o coardă din liceu. Era frumoasa clasei, deșteapta clasei, talentata clasei. Îmi plăcea, dar își ținea mereu sulița la ea. Nu mă puteam apropia. Mai nimeni nu se putea apropia. Glume, bluesuri, fugăreli pe holuri, da, dar cam atât. Mă oftica, dar o iertam mereu.  Era singură și nebună. Din cauza asta o iertam. 

Într-o zi, hop, se mărită!
Vine cu logodnicul să ni- l prezinte. Mergem cu ea la pic- nic. Bărbatul cu care e o iubește, e clar. Ea la fel. Sunt ofticat pe ei, pe ea, pe el mai ales. Propun pe șestache băieților o ieșire de weekend cu corturile. Vreau să o văd și să o aud. Sunt muzician, am auz bun.
Ei doi stau în cortul albastru, noi în cel verde.
Ne băgăm în corturi târziu, pe trei sferturi beți. Eu, nu. Fumez și îmi las acasă femeia, după un scandal de zile mari, terminat cu amenințări sinucigașe.
No me importa.
Mă interesează mai mult criminala din liceu.
E noapte adâncă, valurile mării foșnesc ușor. Mă strecor afară din cort și mă așez aproape de al lor. Stau încremenit, încrâncenat și complet lucid.
Animalul ei o fute. O aud.
Îmi înfig degetele în nisip la fiecare suspin și la fiecare țipăt înăbușit. Știu și când o sărută și când o iau de la capăt. Undeva, în zare se văd, alburii, vapoarele în radă. Mă uit la ele ca Aristotel la flota pusă în stand- by.
Mă ridic încet, mă îndrept spre mare și intru îmbrăcat. Înaintez până când apa îmi ajunge la urechi. Plâng cu sughițuri. Stau cu respirația oprită. Stau mult. Stau nepermis de mult. Un albatros trece pe deasupra mea și țipă ascuțit. Mă întorc înotând spre țărm, mă dezbrac de haine, le las în fața cortului lor și mă bag la somn. Parașuta unui prieten mă simte, mă învelește într- un hanorac și mă ține în brațe până mi se oprește tremuratul.
A doua zi mergem să culegem scoici. Trebuie să mă răzbun și eu cumva. Vorbesc tot drumul numai cu ea. Bineînțeles, despre orice altceva.

La întoarcere, îmi zice, atingându- mi ușor palmele: - De ce ai așa multe tăieturi?  

-De la scoici, zic eu, privind în zare vapoarele care acum se văd clar.

Indiferent ridicat la puterea indiferent

 

Stau la rând la Cinema.
În fața mea, două grăsane.
Intru în sfârșit, la film.
În fața mea, două grăsane.
Sala plină, mă mut pe un scaun găsit cu greu liber. Filmul începuse.
Lângă mine, în dreapta, un grăsan.
Rezist cu greu zece minute. În stânga mea, un băietan. Mănâncă floricele. Filmul e tragic, e un film despre război, bombe, trupuri sfârtecate, urlete și bubuituri. Tânărul ia cutia de floricele, plină pe jumătate și și- o răstoarnă în cap. O boabă pe jumătate coaptă îmi cade pe haină. O iau și o bag în gură. Îmi sparge un  dinte, scuip floricica și bucata de dinte. Tânărul își șterge cu mâneca obrazul. Se întoarce spre mine și mă privește câteva fracțiuni de secundă. Își culege bucata de sâmbure și o bagă în gură. Morfolește la ea o bucată de timp, pe urmă  o înghite. Nu mă mai pot concentra la film. Plec. Ajung la colțul cinematografului. Aud un fluierat. Mă întorc. Tipul din Cinema. La lumina zilei îl văd, e frumos, își așează bretonul drept peste frunte. Are o aluniță în dreptul buzei. Îmi zice:- Sunt foarte bun.
Eu:- Bun în ce sens?
El:- Bun în toate sensurile. Știu matematică și filosofie.
Eu:- Și?
El:- Cel mai bun sunt la indiferență.
Eu:- Și?
El:- În mod normal, tu ar trebui să îmi fii indiferent, dar nu îmi ești.
Sunt obișnuit să le fiu indiferent femeilor. Dar bărbaților, nu.  Mai ales celor tineri.
Vine aproape de mine și mă ia de braț.
- Hai să îți explic ceva. Eu sunt indiferent doar atunci când vreau. Tu ești indiferent atunci când nu vrei. Înțelegi?
Eu:- Da.
El:- Azi nu îmi ești indiferent. Azi nu îți sunt indiferent.
Aprob.
Bine, zice el, mergem la un alt film și gata!
Eu:- Ok.
Mergem la film și după ce se termină, plec acasă. Îmi pipăi cu limba tot drumul bucata de dinte ruptă, care a devenit brusc ascuțită și periculoasă pentru biata mea limbă, deja ferfenițită

Paternitate

 Dorel face calcule genetice.
Îl întreb:- Vrei să dai la Medicină?
El zice:-  Mă chinui să înțeleg un test de paternitate.
Mr Brasil oprește sonorul televizorului și îl îndeamnă:- Spune!
Dorel:- Cum ne dăm seama cine este tatăl unui băiețel cu ochelari?
Mr Brasil:- Simplu, dacă tatăl poartă ochelari, și băiețelul va purta ochelari. Trebuie căutat tatăl cu ochelari!
eu, confuză:- Bine, dar în zilele noastre majoritatea oamenilor poartă ochelari.
Mr Brasil:- Da, e adevărat, dar nu toți poartă ochelari cu rame de baga. 

Normal

Vine Dorel acasă cu două gagici. Simpatice amândouă. Mi le lasă și pleacă să își facă ordine în dormitor. Le fac cafea și stăm de vorbă toți despre modă. Când discuția degenerează spre starea meteo, vine și ni le ia de pe cap. Intră cu ele în dormitor și iese după câteva ore bune. Le conduce la ușă și le îmbrățișează afectuos. 

Eu și Mr Brasil ne uităm lung după el. 

Îndrăznesc eu:- Cine sunt? 

Mr Brasil:- Ce ai făcut cu ele așa mult timp?

Dorel:- Sunt psiholoagele mele.

eu:- Două? Nu- ți ajunge una?

Dorel:- Mie, da, lor nu le ajunge una.

Mr Brasil:- Dezvoltă!

Dorel:- Mă suspectează că nu sunt normal. 

eu:- Cum?!!! Tu?!!! Ești cel mai normal tip pe care- l știu. 

Mr Brasil:- Să nu exageram. Cel mai normal tip pe care- l știi sunt eu. 

eu:- Da. Așa e. Persoanele de față se exclud. 

Dorel se așează la masă și își împreunează palmele peste tăblie:

- Spuneți și voi: Dacă ai avea două și ai avea de ales cu una să discuți filosofie și cu una să te ....știți voi....să faci prostii, ce ai alege?

Mr Brasil:- Ai alege normal. Să faci prostii!

Dorel:- Vezi?! Exact așa gândesc și eu. 

eu:- Eu dacă aș avea două, aș alege să discut filosofie.

Mr Brasil:- Pentru că tu nu ești un om normal. De aia.

Dorel:- A trebuit să probez normalitatea cu ambele. De aia a durat așa mult.

eu:- Simultan sau succesiv? 

Dorel:- Ce e aici, timpul perceptiv? Normal că simultan. 

Cursuri de demult

 

  Ies de la serviciu. Îmi chem un taxi și mă îndrept spre el. Când să deschid portiera, mă strigă o curvă. Mă întorc. O ilustră necunoscută. Cred că a greșit adresa și mă pregătesc să urc. Aleargă spre mine. Clar, eu îi sunt destinatar. Mă întorc spre ea.
-Bună ziua. Mă mai țineți minte?
Eu:- Nu, scuze. Cine sunteți?
Îmi îndrugă ceva cu niște cursuri făcute acum mai bine de 10 ani. Îmi amintesc cu greu. Făcusem o specializare în IT și într- adevăr, era un curs cu multe femei. Nu o țin minte decât după ce îmi spune că am lucrat împreună la un proiect național. Îmi cer scuze din nou. Văd că se întinde la vorbă, începe să îmi zică de nepoată, că s- a făcut mare, că e la gimnaziu, iar ea are acum un alt statut social. Învârte prin fața mea o verighetă. Taxiul așteaptă.
O întreb cu ce o pot ajuta. Îmi zice ceva cu hipnoza, că nu poate dormi decât pe un anumit serial și are nu știu ce probleme cu conexiunea. O sfătuiesc să sune la firma de cablu, dar se atârnă de viața mea ca un harnașament pe cal. O iau  cu mine în taxi și plecăm la ea. Bărba- su trăbăluiește prin curte, mă salută scurt și oficial. E scund și îndesat. Se potrivesc. 
Îi repar calculatorul în câteva minute, nu era mare lucru, un condensator principal.
Mă pregătesc să plec. Am altele pe cap de la 5 la 6, azi. Când mă întorc spre ea ca să îmi iau la revedere, o văd în chiloți. Rămân derutat câteva secunde. Are o mână la spate. Îmi întinde o cravașa și îmi spune:- Te rog!
Nu stau prea mult pe gânduri. Îi trag două bice pe spinare. Se îndoaie din mijloc și îmi zice suspinând:- Încă!
Nu sunt pregătit pentru așa o despărțire. Dar timpul mă presează. Îi mai trag două peste braț. -Încă, zice ea.
Are părul blond roșcat, nu foarte lung, tăiat drept, stil Nefertiti. O împing spre un holișor și îi bag limba- n gură. Nu vrea dragoste. Îi dă înainte cu cravașa. Mă trage în dormitor și încuie ușa. Încearcă să mă dezbrace, dar nu vreau. O pun să stea în genunchi și în timp ce îi umplu gura, o lovesc pe spate ușor cu biciul. După ce termin, îi trag o curea cu toată puterea. Cade grămadă și începe să plângă. Tremură și suspină înăbușit. Îi văd spatele străbătut de dungi roșii ca al unei insecte de primăvară uriașă. Ies. Chem taxiul. Când să urc, mă strigă bărba- su. Mă întorc și îmi trage un pumn în față. Mă umple de sânge. Ajung acasă cu capul înfășurat în sacou. Scot toată gheața din frigider și mă uit cu milă la sacou. Va trebui să îl arunc.

Anna Karenina, partea a treia, Capitolul 6

 Se termină ziua de muncă. Cu părere de rău, Levin se desparte de mujicii alături de care a cosit, încalecă și revine acasă, unde Serghei, enervat de muștele verii, se delectează după masă cu apă minerală și lămâie. Entuziasmul lui Levin îl molipsește și pe el, care toată ziua a lucrat doar cu intelectul, dezlegând probleme de șah. Levin îi povestește întâmplări de la cosit, îi vorbește cu veselie despre oamenii întâlniți. Pe jumătate ironic, pe jumătate afectuos, Serghei își dă seama că Levin are repere clare privind diferențele de clasă, dar experiența prin care a trecut a fost interesantă și a șters multe prejudecăți. E o scenă în care cei doi frați se simt unul pentru altul deosebit de protectori. Serghei îl anunță că a primit o scrisoare de la Stiva Oblonski, fratele Annei Karenina și soțul lui Dolly, prin care îl roagă pe Levin să treacă să vorbească cu Dolly, care era supărată. Probabil se săturase din nou de infidelitățile lui Stiva. Levin află cu aceasta ocazie că este încă în străinătate Kitty. E nerăbdător să o vadă pe Dolly. Se interesează și de starea sănătății Agafiei Mihailovna, care avusese mâna ruptă. 

Iartă - mă

 

  E vară. Soare arzător, nori albi, țărmul plin de pescăruși. Sunt la plajă de dimineață, dorm. În duduie în urechi Queen.
Mă trezesc, mă bălăcesc, mă întorc pe plajă, citesc câteva pagini și adorm iar. Sunt rupt de oboseală, am avut săptămâni lungi și grele la serviciu.
Plaja e plină, copii mulți, mulți adolescenți.
Se înserează și mă îmbrac. Merg să mănânc la un restaurant cu terasă. O coardă îmbrăcată în vernil mă fixează.
Îi fac semn să vină. Se așează la masă și bem vin. Îmi zice că e italiancă, venită în concediu. O ascult și o privesc. E blondă, înaltă și clipește des. E amuzantă oarecum.
Plec cu ea să mă plimb prin stațiune. O încântă fântânile arteziene și sunt destule.
Ne luăm înghețată și mă uit la ea cum o mănâncă. Neutru. Nu- i rău pentru dispoziția mea, semi trează, semi interesată. Merg cu ea la hotel.
Intru în duș să scap de sare și nisip, dar mă răzgândesc. Revin în cameră și o văd așezată pe marginea patului,  butonează telefonul. Mă așez într- un genunchi în fața ei și îi bag mâinile sub rochie. Are picioare frumoase, lungi. Îi ridic poalele rochiei și o mângâi pe coapse și peste chilot. Îmi atinge umerii. Țip. Am pielea arsă de soare, mă ustură atingerea.
-Iartă- mă, zice ea.
Eu:- Nu- i nimic.
E parfumată cu Dolce e Gabbana. Un pic cam mult, după gustul meu. Se întinde pe pat, cu tălpile pe podea. Mă urc pe ea, îmi desfac șlițul și i- o trag. Nu scoate niciun sunet. Nu- mi place.
Mă ridic și plec în baie.
O las pe jumătate dezbrăcată, pe jumătate încălzită. Stau mult sub dușul rece. Mă întorc în cameră în halat. Stă la fereastră și butonează iar telefonul. S- a înnoptat și luminile jucăușe ale stațiunii îmi schimbă dispoziția. Vin tiptil în spatele ei și îi sărut ceafa. Apleacă tandru capul spre mine și vrea să se întoarcă. Nu o las. Îi dau chiloții jos și o pun să stea în patru labe, pe podea. O fut. Se cambrează după fiecare orgasm. Respiră repede și se întinde pe podea. O iau de păr și o mușc de umăr.  Nu zice nimic, dar începe să își miște brațele căutându- mă. Sunt în spatele ei, nu mă poate prinde. O sărut pe omoplați, îi mângâi șira spinării de sus în jos și invers. Are un corp de copil, stă sub mine, mișcându- se ritmic. Ne futem ca adulții, indiferenți și fără chef, aproape plictisiți. Când simt că s- a oprit îmi vâr sexul în fundul ei. Urlă îngrozitor. Întoarce capul spre mine și o mușc de gât. O țin strâns între coapse și o prind de țâțe. Începe să se armonizeze cu mine. Pe braț îmi cad lacrimile ei pe care i le întind pe trup fără milă. Termin. Se întoarce cu fața spre mine și mi se cuibărește în brațe.
O țin strâns. O ajut să se îmbrace.
-Iartă- mă, îi zic, pe jumătate sincer, în timp ce o conduc spre ușă.
Zâmbește.
-Nu- i nimic, spune ea, pășind cu grijă spre lift ca pe un teren abrupt.

Vis cu pescari amatori

 

                       Gustav Klimt 

  Visez că sunt în liceu. E sâmbătă și ne hotărâm să mergem la pescuit pe lac. Sunt mai multe lacuri în jurul orașului, dar nu le știu decât pe cele apropiate. Îi anunț pe ai mei că voi lipsi aproape toată ziua. Primesc cam greu aprobarea, sunt a 12 a, am bac. Noaptea de dinainte dorm puțin și agitată. Dimineața, taică- meu, pescar amator, apare cu o undiță miniaturală, telescopică, complet echipată, cu o cutiuță de râme, mămăligă, ștrot. Mă lasă mască. Sunt pe trei sferturi încântată, spre dezamăgirea lui. Îmi imaginam o pescuire complet sălbatică, cu noi adunând nuiele și improvizând undițe. Taică- meu râde. - Tu crezi că peștii cresc în copaci, zice el.
Plec la întâlnirea cu colegii, în fața liceului. Suntem mulți, nu toți, dar destui.
Mergem cam o oră până la lac, e sub coama unui delușor. Apa e mică la mal, dar nu ne aventurăm. Stăm pe țărm cu undițele în apă. Reușesc să prind doi guvizi. Ceilalți, fie unul, fie deloc. După o oră și ceva, rămânem pe mal numai doi, eu și el, cel mai frumos băiat din clasă. Cel mai golan, provocatorul profesorilor și al colegilor. Sunt puțin intimidată de el, dar mă place. Nu mă cicălește, nu mă jignește. Vorbim despre poezie. Mă simt bine cu el.
De sus, de pe creasta unde ceilalți fac un foc, se simte miros de pește fript. Urcăm și noi. Grătarele duduie de pești adevărați, pești mari, tăiați bucăți și perpeliți. Îi întreb uimită pe băieți:- Ați reușit să pescuiți așa ceva? În așa scurt timp? Mă uit cu milă la undița mea și la punguța cu cei doi guvizi agitându- se în apă.
-Nu, râd ei, am venit cu ei de acasă.
- Pentru orice eventualitate, adaugă o fată.
Mă întorc 180 de grade și pornesc la vale, spre lac. Deschid punga și las guvizii amețiți de cap înapoi în apă.
Mâncăm și ne lăfăiam în iarba prospătă. E mai, flori mici de câmp mă atrag să le culeg, dar mă abțin. Băieții încing un fotbal, ne uităm la ei, facem comentarii amuzante.
Plecăm. Pleacă toți. Rămân singură cu el.
Nu e îndrăzneț cu mine decât în vorbă. Eu cu el, nici atât. Mă aplec să îmi iau rucsacul de jos și când mă ridic, mă prinde de mână. Are părul blond și ochii mari și verzi. Se lipește de mine, mă ia în brațe și își pune capul pe umărul meu. Îl prind de mijloc, îl îmbrățișez. Îmi zice:-
Îmi place parfumul tău.
Eu:- Nu m- am dat cu nimic.
El:- Îmi place parfumul tău care nu e artificial.
Zâmbesc, nu știu ce să zic. Mă sărută. Are buzele cărnoase și tenul neașteptat de alb și fin. Miroase a caramele. Stau amețită cu mâna la gură. Îmi zice:- Hai să îi prindem din urmă!
Incepem să alergăm, ne întrecem. Îmi luxez un picior. Plâng de durere. Mă ia în cârcă și mă duce la baba Gobjila, infirmiera din război, care îmi pune oasele la loc.
Îmi zice luni la școală:- Dacă ți- ai rupt piciorul numai după un sărut, ce pățeai dacă aveam de gând să te fut?
Ridic din umeri. Dăm lucrare la chimie și am mințile vraiște. Profa trece de mai multe ori pe lângă bancă și încearcă să îmi dea câteva indicații. Iau cu chiu și vai un 6. Plec acasă împăturind scrisoarea lui în 1000 de pătrățele și le îndes adânc în suflet. 
Nimeni nu trebuie să știe!

Da

 

  E îndrăgostit de mine unul. E timid și posesiv. Sunt răutăcios cu el, când sunt în societate îl ignor, când suntem singuri îl ador. Are sprâncene stufoase ca o bufniță și e inteligent, chiar înțelept. Citește întruna, citește orice, îmi dă sfaturi și îmi recomandă noi apariții științifice. Știe nu știu câte limbi, iar mâinile lui cu degete scurte și unghii late de afacerist mă încântă. În zilele mele proaste, mă uit la mâinile mele și mi le imaginez lipite de ale lui.
Se păstrează până la căsătorie. Nu știu cu cine, nu are pe nimeni, nu mai e foarte tânăr. Când suntem singuri, vorbește într- una despre familie. Mă face și pe mine să vreau să vorbesc, dar prefer să îl ascult pe el cum aberează despre cel puțin trei copii și despre rețete de zarzavat la borcan. Mereu îmi ține evidența kilogramelor, ba că am slăbit, ba că ar trebui să mai slăbesc. E blând și tandru.
Vin dintr- o vacanță unde am fost, ca de obicei, fără el. Ieșim cu amicii la bere și meci. Stau între ei și mă simt bine. El, într- un colț de masă mă mănâncă din ochi și la fiecare zâmbet al meu, aruncă priviri ucigătoare întregii încăperi. Mă amuză gelozia lui, ceilalți intenționat îl tachinează, toți știu de pasiunea lui ascunsă pentru mine.
Puțin după miezul nopții ne despărțim. Cheflii pleacă acasă cu taxiurile, noi rămânem ultimii. Mă duc aproape de el și îi zic:- Mergem?
El:- Unde?
Eu:- La mare.
El:- Am serviciu mâine.
Eu:- Serios? Lasă- te de el!
Râde încet.
Plecăm. Merg înainte cu jumătate de pas, merg în tăcere și hotărât.
Încearcă să mă descoase cu privire la ce vom face, dar tac și fumez țigară de la țigară.
Plaja e goală. Mergem aproape de dig. Sunt stabilopozi răzleți. Mă opresc lângă unul, puțin mai departe de mare. Îl trag aproape de mine și îl sărut. Ține gura închisă și buzele mele îl ating de câteva ori.
-Facem baie? îl întreb.
El:- Acum?
Eu încep să mă dezbrac. Mă dezbrac complet. Stă și se uită la mine, dar nu face niciun gest.
Plec spre mare. Stau mult. Mă uit spre țărm. Îl văd la mal, fumând nervos. Stau până când îl văd aproape de apă, valurile mici îi ating pantofii.
Ies din apă. Vine spre mine și îmi întinde sacoul lui. Ia- l, dârdâi! Îmi pun sacoul pe umeri și mă reped la el, îi pun piedică și cade pe nisip. Mă arunc pe el și îl pălmuiesc de câteva ori. Încearcă să se apere, fără nicio șansă, sunt călare pe el și îi țintuiesc umerii cu palmele pe nisip. Stă încordat, dar nu fuge.
Îi desfac cureaua de la pantaloni. Îi desfac nasturii de la cămașă, îi arunc cravata făcută sul undeva departe, îi scot ceasul și i- l pun în buzunar, îmi scot unul din cercei, port tortițe și i- l  bag în gură. Stă moale și inexistent sub mine. Îi bag o mână în chiloți. Animalul!
Îl sărut pe gât și îl fac să înțeleagă.
Îi pipăi pieptul păros și îl fac să mă  dorească.
Se ridică și se dezbracă, se descalță și mă prinde de spate. Cad.
E deasupra mea. E tensionat și își  înfige șurubelnița în balamaua mea. O deschide pe jumătate și mă lasă fluturând alb în vântul care mișcă ușor bărcile de lângă țărm .
Deasupra mea, cerul negru e înnebunit de stele căzătoare. Mă linge.
- Ești sărat, zice.
Eu:- Știu. Tu ești dulce.
El:- Mai vrei?
Eu:- Da.

Submisiv

 

M- am cuplat cu unul care are puteri paranormale.
Călătorim prin timp.
Are fantezii cu pălării zburătoare și mă târâie prin epoci în care ele zboară odată cu capetele. Cel mai mult îi place epoca lui  Robespierre. Sunt terminat, dar îl iubesc. E complet nebun, e adorabil în încercarea lui de a mă educa să fiu indiferent la realitatea istorică. Pentru mine, trupurile decapitate sunt chiar vii, pălăriile însângerate sunt chiar însângerate.
Îmi zice:- Nu știu ce să îți mai fac! Ești sub orice critică! Apoi mă bagă sub pelerina lui magică, îmi atinge cu o baghetă creștetul, care e oricum în nori de când îl cunosc și mă duce mereu, dar mereu în păduri neumblate de om.
Se ascunde câteva minute de mine, suficiente ca foșnetul frunzelor călcate de fiare, crengile care îmi ating fața când încerc să mă întorc, când încerc să mă culc la pământ, luna mereu ascunsă în nori, buhele cu ochi criminali să mă bage -n răcori. Sunt ditamai omul și îl aștept ca pe mama în copilărie. Vine cu o șapcă de polițist pe cap. Mereu aceeași șapcă, cu ochii acoperiți de ochelari inutili pe așa o beznă și îmi cere buletinul. Nu- l am, zic. L- am lăsat în mașină.
El, enervat:- Iar! Ți- am zis să- l porți la tine. Ia mai caută- te!
Încep să mă caut, inutil, prin buzunare.
El zice:- Dă- ți jos geaca, să îl caut eu!
Îmi dau jos geaca. Scotocește un pic, o aruncă apoi pe jos.
Caută- te în buzunarele de la pantaloni! Mă caut, n-am încotro. Tot degeaba. Îmi zice, cu lanterna îndreptată spre mine: - Treci jos, pe geacă, să te caut eu!
Mă așez pe geacă. Îmi face semn cu lanterna să stau cu fața în jos și cu mâinile la ceafă. Mă conformez, are șapcă.
Se apleacă și îmi dă să țin lanterna între dinți. Mă scotocește prin buzunarele blugilor.
-Nu cumva ai buzunare și la chiloți?
Eu, prins cu mâța- n sac, zic:- Am.
El:- Dă jos pantalonii!
Eu:- Nu vreau!
El:- Bine. Atunci treci și dă- mi- i mie!
Așa mai da!
Îl dezbrac pe nesimțit și îl pun să îmbrățișeze un frasin tânăr. Îl caut în buzunar la sacou și scot o pereche de cătușe, îi prind mâinile, îi dau blugii jos și îmi pun șapca lui pe cap.
- Ce faci? Mârâie nemulțumit.
-Ți- o trag autoritar!
Mă apropii de el, îmi place mirosul lui, îl mușc de ureche până la sânge și îl fut.
Stă cu obrazul lipit de frasinul tânăr și respiră încet. Eu fac un tămbălău de zile mari până când îmi șoptește:
-Vreau și eu!
 Îi mângâi obrazul plin de dungi de la scoarța copacului, îi scot cătușele și îi pun șapca pe cap.
E polițistul meu, sunt prizonierul lui, poate să- mi facă ce vrea.
Plecăm spre dimineață. Sub pelerina lui magică, cu miros verde, las în urmă eșafodul plin de căpățâni și copacii dărâmați de furtuni.

Anna Karenina, partea a treia, Capitolul 5

 

   Continuă cositul, care este și ziua inițierii lui Levin. După micul prânz, între doi cosași, un bătrân și un proaspăt însurățel blond, cu grâu împletit în cosiță, Levin face iar un efort supraomenesc. Se termină toată culmea dealului de cosit și, în schimbul unor sticle de vodkă, cei 42 de cosași lucrează suplimentar până spre seară, cosind și colina Mașkăi.
Experiența este atât de încântătoare pentru Levin, încât ia prânzul alături de țărani, mănâncă terciul lor, bea apă alături de ei și i se pare cea mai gustoasă masă din lume. Oamenii sunt simpli, sinceri, afectuoși și îl primesc cu bucurie în mijlocul lor.
Impresiile sunt puternice și fiecare pas aduce o situație plină de emoție, nouă și interesantă. O zi plină pentru Levin, o zi normală pentru ceilalți.

Cu unele și cu altele

 Dorel stă la calculator și călătorește  îngândurat pe Google Earth. Mr Brasil îi zice:- Ce faci? Iar ai examen la Filosofie?

- Nu, zice el, mă documentez la Logică. 

- Adică? Întreb eu. Ce legătură are Google Earth cu logica? Bine, totul are legătură cu logica, dar nici chiar așa. 

Dorel:- Mă documentez la lecția Clasificarea. Mă informez despre demografia unor țări. 

Mr Brasil:- Așa. Și? Ce cauți? Demografia studiată din spațiu sau spațiul din punct de vedere demografic? Uită- te la un Sf!

Dorel:- Nu. Mă interesează ce se poate face cu niște femei.

Mr. Brasil:- Multe. De exemplu, Socrate le punea să povestească mituri. 

Dorel:- Știu. Și eu am pus unele să facă diverse. Dar până la urmă mi-am dat seama că le poți pune să facă doar două chestii.

 eu: -  Ce chestii?

Dorel:- Cu unele poți face Geografie, cu altele Istorie. 

Mr Brasil:- Atât?!

Dorel:- Cam da. 

eu:- Și arta, literatura, știința? 

Dorel:- Se reduc tot la Istorie sau Geografie. De asta mă uit pe Google Earth, poate dacă îmi schimb perspectiva, înțeleg și alt rost.

eu:- Păi mai e gospodăria. Familia, copiii. 

Dorel:- Astea sunt chestii neimportante. Orice om și orice viețuitoare are ceva gene pentru așa ceva. Nu e rezultatul unui efort personal. 

Mr Brasil:- Am impresia că ai dat iama în colecția mea de filme interzise.

Dorel:- De unde știi?

Mr Brasil:- După cât de suspendată ți-e judecata critică. Numai cine se înțelege pe sine poate să îi învețe și pe alții Clasificarea, nu orice novice.

Dorel:- Adică tu ești mai bun decât ....ea?

Mr Brasil:- Normal. Și cu asta basta! 

eu:- Stai că vreau să te întreb ceva. Eu sunt în categoria femeilor cu care faci Istorie sau cu care faci Geografie? 

Dorel:- Ești varză la Istorie. Te-am trecut la Geografie. 

eu:- Asta ce înseamnă mai exact?

Dorel:- Mâine te iau la plimbare pe motocicletă, să vizităm orașul. Azi plec cu Mr Brasil. El e mai bun ca tine și la Geografie. 

Eu mă uit după ei cum ies ținându- se de umeri din casă și oftez. Asta e. E mai bun ca mine, recunosc. Și nu doar la Clasificare. 

Ploaie în luna lui Marte

 Sunt la un hotel cu prietenii mei. E un hotel central într- o țară unde sunt multe castele. E aglomerat mereu. Am ajuns aseară și stăm toți șase îngrămădiți în aceeași cameră. Într- un pat dorm doi, pe canapeaua desfăcută, ceilalți patru. Dormim cu femeile noastre în brațe ca să încăpem. Nu suntem niciunul dintre bărbați prea subțiri, ele da. Dormim când suntem suficient de amețiți ca să nu ne mișcăm de pe o parte pe alta decât sincronizați. E spre seară. A fost o zi caldă, ne- am plimbat mult. Ceilalți patru sunt jos, în restaurant. Parașuta mea îmi spune:- Îmi place lumina asta de seară, îmi place apusul, așa cum se vede de aici. Avem într- adevăr ferestre mari și în depărtare este portul. 

Mă uit uimit la ea, mereu e tăcută, niciodată nu îmi spune ce- i place. Încui ușa camerei și o blochez cu un dulăpior. Mă duc spre ea, care stă cu ochii lipiți de  geamul unde cerul își schimbă încet nuanța de la albastru deschis spre violet. O ridic în picioare și dansez cu ea. Îmi place să dansez cu ea, are un trup ca un instrument unduios și foarte serios. În depărtare se aud tunete și în câteva minute ploaia ajunge la noi. Cerul e verde și coboară sub nivelul geamului. E întuneric și noi dansam sub apă ca doi delfini.  Se întețește vântul și geamurile încomplet închise se zbat ușor. Mă reped să le închid. Mă așteaptă în picioare în mijlocul camerei, dezarmată și puțin somnoroasă. Încep să o dezbrac. De când am venit aici se îmbracă băiețește, dar azi are o rochie pe ea. Îi dau rochia jos și rămâne în chiloți și sutien. Dansez cu ea. Îi place, e atentă la ritm. Ploaia bate în geam, în același timp cu mișcările noastre. Arunc o privire afară. E semiîntuneric. Lumina albastră a aerului e străbătută de micile scântei ale fulgerului, văd cum crengile copacilor se clatină din stânga în dreapta zgomotos și fără nicio șansă.

Parașuta mea mă ține ușor de umeri și e din ce în ce mai somnambulică. 

O lipesc de singurul perete liber și o dezbrac de tot. Îi prind un picior de șoldul meu și mă uit lung la ea. Mă îndepărtează cu palmele, ca într- o tentativă de apărare. O sărut cât de tandru pot pe nebunia ploii pe care o aud cum trece prin cercevele și picură pe podea. Scot pistolul și încep să îmi împușc animala cu 2000 de gloanțe pe secundă. Țipă încet, țipă tare, ploaia urlă de- a dreptul în urechile noastre, când verzi, când galbene, când albastre.  O târâi îmbrățișați spre mijlocul camerei, o întorc cu spatele la mine și cu fața spre geam și îi prind sânii. O fut din nou, hipnotizat cu ochii spre geamul deschis prin care curge apa ca dintr- o cascadă. Suntem cu tălpile încordate pe podea și pe lângă ele se strecoară crenguțe rupte și bucăți mici de mușchi. Se apleacă în față,  căutând zadarnic un sprijin care să îi țină echilibrul, altul decât mine, dar nu există. Nu renunț la ea, nu renunț la mine în ea, o las să se întoarcă cu fața spre chipul meu și ne sărutăm lung și nebuni. Camera e pe jumătate plină de apă și pe scaune, canapea, masă, dulăpior, fotolii stau cu ochii scânteietori și gurile pecetluite sute de animale marine. 

Anna Karenina, partea a treia, Capitolul 4

  Gândul omului ca unduirea grâului 

Capitolul începe cu dilema hamletiană a lui Levin: a cosi sau a nu cosi. Se decide, de dragul lui însuși, să cheme mujicii la cosit și să își dea și propria coasă la ascuțit. 

Serghei râde de el și îl întreabă întâi dacă face față fizic, apoi cum văd mujicii amestecul lui printre lanuri.

Levin promite lui Serghei că va mânca acasă friptura de curcan și va bea vinul cel bun, nu împreună cu mujicii- și plecă la cosit. La început, țăranii râd de el, mai cu simpatie, mai răutăcios bărbătește, dar Levin este harnic și prietenos. Secondat de Tit, care simte și ritmul stăpânului și pe cel al mujicilor, și care face dese pauze de ascuțit coasa, Levin parcurge prima parte a primei zile de cosit. Cu eforturi mari și depășindu -și de mai multe ori limitele rezistenței fizice, reușește să cosească aproape în același timp și cam tot atât de mult și "frumos" ca și mujicii. Observă însă că și simplul gând orgolios îi face mâna să tremure și se duce frumusețea pe copcă. Când se făcu pauza mică de masă, Levin porni spre casă să bea o cafea. 

Este și ziua când, printr- un nor întunecos de ploaie, aproape de creștetul lui, Levin simte apropierea de Dumnezeu, dar începe că cârtească, îngrijorat că fânul se udă. Tit îl asigură că e bine când plouă și pentru oameni, și pentru roadele muncii lor. 

Iglesias

 

La pădure

🍁🍁🍁🍁🍁🎼🎼🍁🍁🍁🍁🍁

 Am o mică gașcă de prieteni. Suntem toți patru cuplați. Gagica pe care o am acum e cu fracsu' după ea peste tot. E sâmbătă seara și mergem la grătar, într-o pădurice pe care o știu eu. E la marginea unui campus studențesc, e o pădure privată, pe ici colo sunt pomi fructiferi încărcați de roade, dar nu are nici gard, nici câini de pază. Vin aici adresa și scriu. În mijlocul ei este și o măsuță cu băncuțe, uscate și albite de intemperii și trecerea deceniilor. Mereu plec cu câteva fructe în buzunare, au cel mai bun gust din lume. Le culeg de pe jos, dar sunt întregi și curate ca de pe cea mai înaltă creangă.
Facem un mic foc de tabără și coacem cartofi. E o seară blândă de toamnă, aerul e cald, încă bâzâie albine și sunt fluturi prin aer. Râdem, spunem bancuri, ne îmbătăm. Gagicile se lasă moale pe umărul nostru, ne mai dau din proprie inițiativă câte un sărut pe jumătate indecent.
Mă uit la curva mea, lâncezește scormonind prin jar cu un bețișor. O iau de mijloc și îi zic: Hai! Ea se uită la mine, mirată și zice: Unde? Lasă că vezi tu, îi spun încet.
Fracsu' se uită rapid spre noi și dă să se ridice, aproape aruncându- și parașuta din brațe. Mă întorc într- o poziție de unde mă vede doar el și îi ridic degetul mijlociu. Oftează și se așează la loc. Merg la o țigară, zic. Fracsu' zice:- Da' și noi fumăm!
- Da, zic eu, dar nu ce fumez eu!
Parașuta mea începe să fie emoționată, se cam lasă trasă de mână, mă enervez puțin. O duc câțiva metri mai încolo, nu foarte departe, se aud vocile celorlalți, dacă ciulești urechile, prinzi și câteva cuvinte.
Are pe ea o fustă și un hanorac. E cu ghete în picioare. Mă dezbrac complet și îi fac semn să facă la fel. Începe să mi se opună. O las îmbrăcată. Cu fracsu' lângă ea, nu e doar proastă, e și nebună. Mă așez pe iarba rece și o pun deasupra mea. Îi ridic fusta deasupra mijlocului și îi trag cu o mână chiloții într- o parte și fără prea multe comentarii, mă vâr în ea. E luată prin surprindere, de obicei sunt tandru și răbdător. Îi țâșnește un țipăt din gură, dar îl acopăr scurt cu mâna. O trag aproape și o sărut. Își trage singură hanoracul deasupra sânilor și gluga îi acoperă complet fața. O fut nervos și repede. Gâfâie pe jumătate sufocată în bluză, nu îmi mai nimerește nici obrazul, nici pieptul. Mă enervez, am  mormanul de haine peste gură, o trântesc pe iarbă, mă urc pe ea și o dezbrac de bluză. Râde încet. E relaxată. Mă prinde de gât și își dă jos chiloții. Își desface picioarele și mă apucă de fese. Își ridică mijlocul încet spre mine și închide ochii. Mă detensionez și eu. Aud zgomotele păsărilor de noapte, un cântec lălăit venind dinspre foc. Întorc capul când vrea să mă sărute și îmi nimerește părul. Îmi rupe un smoc de păr cu dinții, pe care mi- l răsfiră pe gât. Un fir îmi nimerește în gură, îl scuip, o scuip. Își linge saliva mea și mă sărută, umplându- mi gura.  O opresc când începem amândoi să simțim gust de sânge. Animala! După ce terminăm, rămânem îmbrățișați câteva minute. Picături mici de ploaie îmi cad pe trup. În brațele mele, respiră încet și cald, are fire de untișor și trifoi în păr și gura ei roșie strălucește în noapte ca o stea necunoscută. 

Dulapul

   Sunt îndrăgostit de o panaramă. E tânără, frumoasă și cuminte. Sunt primul ei bărbat, nu e prima mea femeie. O duc acasă la ai mei, o prezint părinților. Maică- mea o îndrăgește din prima, taică- miu o adoră. Îi face complimente, că seamănă ba cu o actriță braziliană, ba cu una portoricană. Sunt un pic gelos când îl aud, cum nu mi- au venit mie în minte complimentele alea. Dar e doar femeie. Sunt oarecum detașat de femei. Îmi place de ea, am renunțat la două curve ca să îi fiu fidel o vreme. Sau poate mai mult, poate o viață, nu știu.
Maică- mea o invită la masă. Cumpărăm o sticlă de vin, eu știu ce le place alor mei. Bătrânii, așa îmi place să le spun, deși nu sunt chiar așa de bătrâni, trăbăluiesc prin bucătărie. O trag în dormitor și închid încet ușa după noi. Deschid larg ușa dulapului, dulap vechi de mahon, hainele frumos aranjate, cu levănțică și săpunuri parfumate printre rufe, îl știu de- o viață, îi știu culorile țoalelor, îi recunosc miresmele. Îi dau chiloții jos și îi deschei nasturii bluzei. Are țâțe mici și tari ca piatra, sfârcurile se înșurubează în palmele mele și încep să o sărut, pe gât, pe față, sunt înnebunit de frică și dorință. E speriată de moarte. Nu îi mai bag mâna între picioare ca de obicei, e deja a mea, o țin strâns și când încep să înot în interiorul ei, îi prind gura. Toate țipetele, toate acordurile, toate durerea și bucuria ei e în gura mea, mi se scurg pe gât în jos, îmi trec în vene, în mușchi, tendoane și oase. Urechile îmi sunt jupuite de vii, o văd cum i se rotesc sub pleoape douăzeci de ceruri.
Ușa dulapului scârțâie încet. O întorc cu spatele la mine, e aproape cu capul în raft, printre tricouri și pantaloni și încep iar. Maica- mea îl strigă pe taică- meu să ducă pâinea și tacâmurile.  Respiră repede și e gata să îmi sară din brațe. Obrazul îi pălește ușor și mâna se crispează pe muchia ușii dulapului. Mă înfig în ea înainte să se mai gândească atât, înainte să înceapă catastrofa. O fut încet și egal ca într- un marș pe un teren când pietros, când mlăștinos. Ii simt pântecele încordat, fesele tari și sânii moi, ca o bucată de aluat. Termin. Sperma mea îi curge încet pe picioare. Iau un tricou proaspăt spălat și o șterg sărutându- o peste tot. Mă ține de păr, mă trage de păr. Când mă ridic, ne uităm amândoi ochi în ochi o secundă.  Pupilele noastre sunt ca două petale mari și albastre, întinse dintr- un capăt în altul al obrajilor. Ne îmbrăcăm. Ea pleacă cu capul în pământ spre baie. Când iese, ne așezăm la masă. Taică- meu se uită la fața ei îmbujorată, cu ochi artificioși și îi zice:-  Ce bine semeni cu actrița care joacă în serialul la care mă uit săptămâna asta. E foarte bun! E cu o fată care....!
Îmi vine să- l omor!

Pe la mijlocul mesei, se ridică brusc și iese din sufragerie. Ai mei nu zic nimic. Se întoarce, se strecoară în spatele meu și îmi șoptește:-  Am fost să închid ușa dulapului. 

Anna Karenina, partea a treia, Capitolul 3

 

     După discuția avută cu medicul care o tratează pe Agafia Mihailovna, Serghei încearcă prelungirea subiectului zemstvei cu Levin. Că nu se prea duce la ședințe și nu prea e interesat ce se face cu banii comunității, că nici școli nu prea sunt, nici spitale. Levin e de acord că lucrurile merg prost, dar n- are niciun chef să le îndrepte fix el. Problema ședințelor zemstvei îl plictisește la culme.
Undeva, în zare, zărește un punct: vechilul, scosese mujicii cu carele de lemn la arat. Am uitat să adaug că discuția are loc la pescuitul fără succes al lui Serghei, unde Levin este pe post când de biban, când de babușcă. Serghei îl ceartă că mujicul e needucat, Levin îl contrează că un mujic educat e mai prost agricultor decât unul educat. Se discută și despre chestiuni medicale.
Când ajung inevitabil la problema educației, Serghei se transformă într-un fel de Socrate și Levin în animalul de Alcibiade cu mințile vraiște (asemănarea e doar în faptul că, fiind frați, pot dormi unul cu altul fără să facă sex, în același pat). Serghei îl pune să argumenteze dacă e benefică pentru popor educația sau dacă nu e benefică. Levin se contrazice, ca orice om îndrăgostit, care se luptă cu toată natura umană, vegetală și animală de mai bine de juma' de an. Până la urmă, strâns cu ușa, Levin își expune propria concepție despre lume și viață, o filosofie care susține supremația individului față de orice structură organizațională sau socială în general, zemstva, spitalul, judecătorul de pace și școala nu îl fac pe om nici mai fericit, nici mai bun.
Văzând că Levin își susține cu tărie dreptul la libertate personală și la indiferență față de interesul colectiv, cu toate că recunoaște importanța armatei, care are misiunea să apere țara și viitorul copiilor, Serghei expune un punct de vedere, mesianic, cum ar zice Cioran. Numai popoarele care au conștiința misiunii lor istorice și care au instituții bine organizate vor rămâne în istorie și se vor impune în fața celorlalte. La subiectul cu istoria mesianică, Levin capitulează. Știm că rușii au avut, Slavă Domnului, destulă vână mesianică de- a lungul timpului. Nu știa Serghei pe vremea lui Tolstoi (sau invers, Tolstoi pe vremea lui Serghei) cât dramatism ascund aceste cuvinte. Sau știa....
Fără niciun pește în tașcă, fără nicio victorie suprafrațească, Serghei își strânge undițele și se întoarce cu Levin la conac.

Fantezii ecvestre

 Am o curvă care are fantezii cu cai. E plină de bani, are avion particular. Mă urcă în avion și plecam în căutare de statui ecvestre. Mituiește paznicii de parcuri să patruleze în afara gardurilor. Mă duce lângă statuie, mă dezbracă de pantaloni, își dă jos chiloții și intrăm sub statuie. Sub burta calului se întinde la pământ, cu fața în jos. Mă urc pe ea și i- o trag cu o mână pe glezna calului și cu cealaltă în sarmalele ei sârmoase. Când ajunge la orgasm, începe să necheze ca o iapă nebună. Îmi vine să îi dau și un bici peste bucile ei rotunde ca pepenii rostogoliți din căruțe. 

De fiecare dată după câte un futai cu ea, am vânătăi. Uneori și cucuie. Statuile astea ecvestre nu țin cont de înălțimea omului.

Îi cam fac voile, nu am chef să mă abandoneze prin vreo țară oarecare. În unele, paznicii umblă la ei cu pistoale. 

Control la accente

 - Cum stai cu accentele? Ia spune, de când nu ți- ai mai făcut un control la limbă? 

Stau și mă gândesc și- mi dau seama cu tristețe că au trecut câteva decenii.

-Nu- mi place dispoziția ta de azi, ia programează -te pentru un control la limbă!

Mă programez la o coardă de vârsta mea. Măritată, bineînțeles. Lucrează în cuplu, așa mi- a zis de când am intrat. În ce cuplu? mă gândesc eu, dar nu- i zic să nu mă încurce cu alt pacient. 

Mă așează la o masă și mă pune să îi dau date personale: dacă îmi place înghețata pe băț sau la cupă, dacă port chiloți cu ață -n cur sau boxeri, dacă prefer friptura la proțap sau la capac, chestii absurde. În timp ce mă concentram pe penultima întrebare, se apleacă peste masă și îmi vâră limba- n gură.  Și- o plimbă pe bolta mea palatină, îmi numără măselele de minte, vede că mi s- a dus o plombă, că am pusă strâmbă alta. Îmi mai culege niște boabe de rodie de pe buză și completează un certificat nupțial. Când mă uit pe el, era o scrisoare de amor către stăpânul meu. Curva! 

Nu m- am putut abține și am întrebat- o de șansă. Aveți, sigur că aveți. Problema cu accentul ascuțit vine de la plomba căzută, iar cea cu accentul circumflex de la cea pusă strâmb. Timpul rezolva totul!

Plec de la ea mai prost dispus decât la venire. De nervi, conving un tânăr frumos, poetic și pletos să își lase  mustață -n furculiță.

Îmi promite. E mai trist decât mine. 

Plec spre casă urmărit de un fluture albastru. 

Ce zi! Non - coup de foudre. 

Indiferent la multipla

 

   Sunt câteva zile de când am venit dintr- o călătorie destul de solicitantă. Lângă locuința mea este un mic bistro. E mereu aglomerat, arareori sunt mese libere. Totuși, eu am o masă rezervată pentru simplul motiv că mi- o trag cu patroana. E o femeie frumoasă, înaltă și subțire și e mereu bine dispusă. De când m- am întors, patroana mă cam ocolește, îmi găsesc masa ocupată și pe ea uitându - se după ultimii nori alungați de lună. Își revine când vede cum din buzunar îmi răsare, telescopică, nuiaua.
Își scoate șorțul ei violet, își desface părul lung și văluros pe umeri, își pune la loc inelele cu peruzea, mă cheamă în interior și mă sărută pasional. Dulceața gustului e numai a mea. Îi simt aroma de măceșe amestecată cu ruj până la prima gură de cafea.
Plec în seara asta spre ea. Ajung aproape și îmi dau seama că mi- am uitat acasă nuiaua. La colțul bistro- ului, o parașută călare îmi  îmbrobodea patroana.  Atârnat de oblâncul calului, ținea un arc cu săgeți. Mă apropii încet de cal și îi iau o săgeată din tolbă. Curvele se hlizeau la o poză din telefon. Niciuna nu e pe fază la trecerea mea prin fața lor. Intru în bar. Mesele ocupate, full.
Mă așez la o masă unde stăteau câteva adolescente încălzite de tequilla. Înfig săgeata în masă și fug toate ca toantele.
Stau liniștit și îmi beau cafeaua. Plătesc și poșirca fetelor. După o oră apare și frumoasa mea, cu șorțul pus aiurea, ciufulită și cu rujul întins pe toată fața. Mă apucă toți dracii! Mă ridic și plec. Se uită după mine ca o castană uscată.
Mi se face milă de ea. Scot săgeata din masă și ne înfigem amândoi în ea. 
La difuzorul barului, Joe Dassin murmură:
Et și tu n' existais pas.

Ora de procreație

 Profesorul de biologie:- Astăzi vom învăța despre procreație.

Elevul de a 8 a îndrăgostit de elevul de- a 12 a:- Avem Filosofie!

Profesorul de biologie:- Atunci vom învăța despre procreație la vechii greci.

Elevul de a 12 a îndrăgostit de elevul de a 8 a:- Păi grecii nu au fost tot oameni ca noi toți?

Premianta clasei, îndrăgostită de elevul de-a 12 a:- Nu, ei erau mai mult bărbați. Am văzut într- o pictură de Rafael. 

Profesorul de biologie:- Procreația la vechii greci era ca în orice cuplu. Un centaur se cupla cu o sirenă.

Elevul de- a 8 a, etc.:- Nu vă supărați că întreb, dar ei cum se...știți dumneavoastră...se dădeau în bărci?

Premianta clasei, etc...- Vrei să zici în corăbii. Am citit în Iliada că aveau și catalog. Catalogul corăbiilor.

Elevul de-a 12 a, etc.:- Cum să se fută? Prin cordonul ombilical.

De aici expresia strămoșească: - Legați prin cordonul ombilical.

Profesorul de biologie, scotocind prin agendă:- Da, se pare că aveți într-adevăr Filosofie. Scuzați, am încurcat clasa. 

Îmbrățișări

   Trec prin dreptul oglinzii azi dimineață și văd undeva între două coaste, o ditamai vânătaia. Stau o vreme cu ochii- n ceașca de cafea încercând să lămuresc cauza și odată cu ultimul strop îmi amintesc, m- am lăsat îmbrățișat de o curvă care și- a ținut și poșeta la piept când a apucat- o afecțiunea. Mă așez în pat o oră și ceva să mai înmoi catarama cu care îmi apăsase coasta.
Îmi amintesc ușoara îmbrățișare a zeului din vară, amara îmbrățișare a omului din iarnă, dulcea îmbrățișare a copilului din toamnă, tandra îmbrățișare a femeii din primăvară.
Mă ridic să îmi fac un ceai de mușețel, cică vindecă orice durere, îmi imaginez petalele cum mi se așează lin pe oase și mi le răcorește, îmi imaginez polenul galben cum îmi trece prin citoplasme și mi le aurește.
Să îmi fie învățătură de minte!
Plec de acasă pe seară să văd un film. Promisesem stăpânului meu să scriu ceva pe tema asta. Mă îmbrac anevoie, renunț la cămașă, renunț la cravată, renunț la o rigoare numai a mea și petrec nemișcat în singurătate două ore cu ochii și mintea mea. Coasta bolnavă stă liniștită și ea. Când să ies din sală, sare pe mine o parașută din Algeria. Cică e prima din echipă la făcut laba. N-am chef de nicio animală azi în viața mea, dar îmi trage un sărut pe obraz fără să îmi atingă fața. Devin interesat de ea. O iau de braț și plecăm la mine. O las să facă ce vrea, stă pe burtă pe podea și ronțăie bucățele mici de pizza. Mă așez cu greu și eu alături. E liniște aproape de ea. Adorm cu bolboroseala din paharul de cola în urechi. Visez că plouă, gheizere mici se ridică din băltoacele transparente, pline de frunze metalizate.
O simt cum pune o pătură pe mine și iese ușor din casă, trăgând ușa după ea.

Drepturi

 

   Vine o curvă peste mine în timp ce încercam să înnod un șiret. Era rupt în trei locuri și moșmondeam de douăj de minute la el. Intră coarda peste mine, mi- a lungit timpul cu șiretul încă zece minute, a trebuit să- mi schimb dispoziția și să abandonez încordarea mentală și fizică pentru o proastă. Bîiguia ceva că ea se ocupă cu dreptul copiilor la pace, la seceră și ciocan și la ochiul de termopan. Mă uit la ea dublu și îi zic de față cu toată lumea:- Vrei să te sărut cu limba- ntre dinți?
Ea dă un nechezat de zile mari peste starea mea futută deja și zice :- Da!
O iau de braț și ies afară. Ploua torențial. O lipesc de- un plop secular și îi desfac fermoarul de sus până jos, o apuc de- o  țâță și când țipă auuu! îi ating sfârcul cu limba- ntre dinți. Îmi iau tașca și plec.
Am trecut după amiază să revăd mental scena. În locul unde tremura ca varga, din plop atârna verde o frunză ca inima mea.

Anna Karenina, partea a treia, Capitolul 2

 

Cosas de Blanca, Cosas de Negra

    Agafia Mihailovna și- a luxat mâna și a venit un medic să o vadă. Cu ocazia asta, medicul dă peste Serghei, fratele lui Levin și petrec o vreme discutând câte- n lună și stele. În urma discuției, lui Serghei i se face poftă de pește. Mai exact, de pescuit.
Levin ia cabrioleta și îl duce la iaz, unde Serghei petrece o bucată de după- amiază fără să prindă nimic. Levin se plictisește în ultimul hal. Îi stă gândul la pășuni, fânețe, grâu, secară, hrișcă, lucernă, etc. Îl întreabă pe Fomici dacă ar trebui să înceapă sau nu cositul și acesta îi zice că și da și nu, depinde de cum are chef să dea dispoziții stăpânul. Stăpânul cam ar vrea să nu piardă vremea. Nu poți fi și pescar și agricultor în același timp și sub același raport. În plus, pe cărare trec niște căruțe care nu par goale.
*Sunt frumoase descrierile de natură, de peisaje, sunt picturale.
*Sunt interesante emoțiile lui Serghei vis- a- vis de umbre.
*Sunt amuzante analizele pe care Tolstoi le face stărilor de nervi ale lui Levin.

Fidelitate

 Îmi trag pentru o săptămână o gagică numai a mea. Eu al ei, ea a mea, fidelitate maximă. Merg cu ea la film, la restaurant, o duc la concert, ne ținem de mână, dormim în același pat. 

Într-o zi, mai era un pic și se termina săptămâna, ies cu ea la o terasă să bem o cafea. Era seară. La o masă,   vis- a- vis,  stătea una singură. Gagica mea după ce îmi dă două limbi în urechea dreaptă, începe să își schimbe direcția. Mă uit și eu unde se uită ea. Panarama din față își desfăcea piciorele și le forfeca. M- am ridicat nervos. Am chemat taxi- ul și am trimis acasă curva, să fie fidelă cu altcineva.

Pe urmă am agățat panarama, am intrat cu ea în duș și am futut- o până am învinețit- o.  A ieșit forfecată de- a binelea. M- am lecuit de panarame pentru încă o săptămână. Cu ele când ești  fidel, cazi în infidelitate și viceversa. 

Profesorii de igienă și sexul virtual

 Vine unul de- a 6 a la profesorul de igienă și îi zice:- Dacă aș fi întrebat ce prefer: sexul real sau virtual, aș zice că îl prefer pe cel virtual. 

- De ce, întreabă profesorul de igienă?

Elevul:-  Nu trebuie să mă spăl pe dinți .

Profesorul de igienă:- Nu e bine, ori de câte ori ieșim afară, trebuie să ne spălăm pe dinți. 

Elevul de- a 6 a:- Ce înseamnă afară și ce înseamnă să ieșim?

Profesorul de igienă:- Adică ori de câte ori mergem la plimbare.

Elevul de- a 6 a:- Am crezut că vă referiți la când facem caca. 

Profesorul de igienă:- Nu e voie să folosiți cuvinte pornografice.

Elevul de- a 6 a:- Care cuvânt e pornografic? Sex sau virtual?

Profesorul de igienă:- Ambele.

Elevul de- a 6 a:- Atunci cum se zice?  Prefer să mă uit decât să fac, sau invers?

Profesorul de igienă:- Măi, tu câți ani ai?

Elevul de-a 6 a:- 19, să trăiți! Am rămas de două ori repetent și m- au dat la școală de 8 ani. Și de ce vorbiți cu mine urât? De ce îmi ziceți măi? 

Profesorul de igienă:- Atunci pentru tine și caca e pornografic. 

Sunt obosit

 Ieri a plouat toată ziua. M- am uitat la seriale și am citit Mahabharata.

Pe la 6 m- a sunat o pipiță de la Barul din colț. Cică e singură și n- are clienți. Uneori mi- e milă de oameni. Îmi schimb starea când e vorba de milă. Nu mă ține mult, câteva minute până curva vrea să se însoare cu mine. Am mers la bar, am băut un șnaps (bărbasu e neamț și are preferințe naționale), am pus- o să- mi facă muie și, după ce am văzut- o că înșfacă mătura și îmi bagă praf în pahar, i- am tras o carboavă peste șezut. S- a așezat lângă mine și a început să plângă, ba că nu îi mai dă bani de perdele noi, ba că nu îi mai ajunge rujul sau alt boi. M- a apucat din nou mila, abia se oprise ploaia și turna iar cu găleata. Am întins- o pe o masă din cafenea, i- am băgat un deget în cur și am futut- o oră și ceva. 

M- a obosit destul aventura. Venise noaptea, noapte senină, câteva stele pe cer. Prin fața mea a trecut în viteză Audi- ul lui bărbasu. Am plecat la fix, cu alte cuvinte.

Gata, am și eu timp să îmi văd de viața mea. 

Sex în grup pe pedepse

 

Mă așteaptă două coarde la ușă. Una pretinde că îi sunt bărbat, cealaltă îmi zice că îi place grația mea feminină. Mă gândesc dacă să le invit pe amândouă să se fută cu mine sau să le încui în dormitor și să ies la fumat. Orice aș alege, ar fi același lucru. Se uită cu ochi hulpavi la mine. Le chem pe amândouă și le bat.

acest verde nedefinit

Acest verde nedefinit

cu care ochii tăi m- au aiurit

nici iarbă

nici nor

această insultă adusă omului care m- a stăpânit

aceasta vină lipită de brațul meu deja obosit

Când te văd îmbrăcat în el

Îmi vine nu să te atârn de gât

nici să te înșfac pentru un zbor infinit

acest verde cu care mă privești așa de pur

mă face să- ți aplic o ștampilă pe cur.

Mon David

praful din părul tău așteaptă de sute de ani mâna mea

pieptul tău plin de pătratele așteaptă de decenii cifrele mele rotunde

brațele tale cu aripi ascunse în vine

așteaptă de luni culorile mele în stare de crime

sunt în fața ta fără foarfeci și ace

fără pumnale, fără sandale

fără dăltițe, fără batice

sunt în fața ta ca newton

înfundat în iarbă, aștept mărul să- mi cadă în cap. 

My Leo

 luminos 

viguros

tenerific

clar ca rima

confuz ca scrima

blând ca visele mele 

în care vii 

paralel ca prima iubire

perpendicular ca prima despărțire

complet ca androginul lui Platon

normal ca Sonata Lunii

mereu în apărare

mereu așteptat de un alt băiat. 

din motive etice

Azi am renunțat la o lichea. 

Nu poți să nu plângi când te gândești la ea

ochii moi 

privirea rea.

Îmi plăcea de ea.

Am renunțat din motive etice, 

prea îi plăcea grenaul din pieptul meu.

Începuse și să bea.

Azi nu

 Vine una la mine acum ceva vreme

frumoasă ca o crizantemă

Răvășită ca o insectă atinsă prima dată de ploaie 

Încordată ca un satelit prost plasat 

care în loc să supravegheze obiectivele militare

mă supraveghează pe mine când ies la fumat.

 

Vine una la mine înfoiată ca o zmeoaică

fină și catifelată ca o felie de chec numai bine coaptă

numai bine parfumată occidental, firește

vine și îmi zice

 

vreau să te îmbrățișez

vreau să te sărut

vreau să te fut

daca s- ar putea, fix acu

 

Azi nu, îi zic eu

umilit de așa dorință

și plec la fumat.

Noi doi pe scară

 

Azi a venit la mine un soț înșelat. L- am întrebat dacă are studii superioare. S-a uitat la mine transparent și mi- a spus: Da.
-Eu, nu, am zis, bineînțeles, mințind. Toată lumea are azi studii superioare.
Pe urmă a început să plângă și să îmi zică de nevasta- sa că i- a furat amantul.
L- am  apucat de betelia de la pantaloni și l- am tras aproape. Știam că urla în el și conștiința și inconștientul pe aceeași voce, guturală ca a unui dinozaur proaspăt instalat în Jurassic Park, fix pe aleea principală.
M- am aplecat spre șlițul lui. Deja dăduse capul pe spate. I- am rupt nasturul de la pantaloni cu dinții și după ce i- am tras un șut în cur pe scara intelectuală, l- am trimis acasă cu pantalonii în vine.  Nu se vine fără Banchetul la mine! Mi- a dat azi 20 de telefoane. A trebuit să îmi schimb numărul. Tâmpitul!

Nici soție, nici amant! Ce, ai 18 ani?!

Le Dortoir

Vineri, puțin după apus

 Azi m- am cuplat cu una mai mare decât mine cu doi ani. Nu e mare lucru. E cam ca mine de înaltă și poartă încălțăminte scumpă. Zice că oamenii se etichetează întâi după pantofi și după aia după față, coafură sau portofel. Nu prea mă interesează teoriile ei, la mine în dormitor nu se intră nici încălțat, nici etichetat.

Mi- am tras- o cu ea toată noaptea. Ca să îmi revin am băut într- o oră o sticlă întreagă de vin.

Sâmbătă, înainte de trei

Am alungat- o pe cățea! Începuse să muște mâna pe care mai ieri o săruta.

Sunt mahmur și vreau să o iau de la cap, dar cu alta!

Luni dimineață

E o curvă pe strada Șantierului, care umblă zi și noapte la patru ace. Mă întreb dacă are pijama. Mâine merg să verific!

Luni noapte 

Are, dar nu o poartă.  

Am profitat de ocazie, mi- am tras pe mine bluza ei de pijama și am ieșit să cumpăr țigări. Lângă spițerie era o panaramă care fuma cu ochii în tufa de trifoi. M- am apropiat de ea și i- am mirosit ceafa. Mirosea a lapte de cocos! Ce- aș mai fi lăsat parașuta cu pijamaua și aș fi fugit cu panarama! Dar nu m- a lăsat conștiința să fug cu bluza alteia.

Marți, la prânz

Știi că ți- am zis de curva aia care umblă la costum! Am chemat- o azi la mine în atelier. După zece pași era desculță, după 15 renunțase la furou și bikini, după 22 nu mai avea pe ea decât o curea. Am apucat- o de păr și i- am tras o limbă pe gât. Pe urmă i- am mușcat nasul pană mi- am lăsat 10 urme de dinți în el. A fugit cu hainele în brațe pe alee. Când a ajuns aproape de gard, am ajuns- o din urmă, am strâns- o tare la piept, i- am mângâiat omoplatul învinețit și am futut- o toată noaptea. 

Azi a trecut pe stradă fără costum, avea o rochie vaporoasă de in și părul strâns într- un coc rebel. Așa mai da! Trebuia să mă fi prins de anul trecut, mă scutea să înjur de câte ori ajungea în dreptul geamului, de unde mă holbam la tonomatul de cafea.

 

Anna Karenina, partea a treia, Capitolul 1.

 

Serghei Ivanovici Koznîșev este fratele lui Levin, celălalt frate decât Nikolai, iubitul Mariei Nicolaevna, fratele bolnav.
Levin și fratele său Serghei au concepții diferite despre mujici sau altfel spus, despre popor. Sunt ușor de clarificat caracterele lor vis- a- vis de popor prin grila: dacă poporul are vreun efect asupra inimii sau gândirii celor doi. Pentru Serghei, poporul nu are niciun efect, de aceea, Levin îl consideră lipsit de inimă, în timp de Serghei nu înțelege atracția lui Levin pentru mujicii, care dacă ar fi conceptualizați ca popor sau clasă, s- ar cădea în contradicții.  Cum ar zice Pascal, unul are o rațiune a minții, iar celălalt o rațiune a inimii.
Obosit după munca intelectuală din oraș, Serghei vizitează moșia în vară și îi cam stă lui Levin pe cap, care are conștiința propriei gospodării și a superficialității mujicilor față de scopurile sale agricole. De aceea, ori de câte ori Serghei face o pauză de respirație din trăncăneală, Levin aleargă la câmp să împrăștie îngrășăminte, să se ocupe de mașinile agricole sau pur și simplu să supravegheze munca mujicilor, asta dacă nu pune și el mână la treaba care are ritmul rotirii anotimpurilor și nu se termină niciodată, dar dă sens omului sănătos.

Anna Karenina, partea a doua, Capitolul 35

 

Este ultimul capitol din partea a doua a romanului și încheie un episod dureros pentru Kitty, care va pleca de la sanatoriu însănătoșită, însoțită de părinții ei.
Prințul Șcerbațki, o persoană risipitoare și generoasă, o fire amabilă, foarte veselă și cu un caracter puternic, îndrăgostit de Rusia, dă o petrecere de rămas bun, la care invită câțiva nobili ruși, printre care și pe Varenka. Prințul face glume reușite, lumea este bucuroasă și se râde copios. Inclusiv Varenka se amuză. Kitty, în schimb, este pe pătratica neagră a acestui joc de societate. E tensionată și toate gândurile ei se concentrează pe ideea de a fi sincer față de tine, a fi tu însăți, a trăi conform naturii proprii.
Prințul abia așteaptă întoarcerea acasă, în Rusia, unde ceaiul are gust și omul poate trăi detensionat în mediul său familiar. Între Kitty și Varenka are loc o discuție, o ultimă discuție, în care Kitty își exprimă nemulțumirea față de sentimentele prea intense ale pictorului Petrov și față de conflictul pe care l- a generat între el și soția sa, conflict pe care nu l- a dorit și nici nu l- a întreținut. Această lipsă de control în apariția unor sentimente nu îi place și nici nu le înțelege. Pe Varenka a distrat-o atât de mult prințul Șcerbațki încât tratează înflăcărarea lui Kitty în a se apăra de o iubire similară celei dintre Vronski și Anna cu amuzament și oarecare detașare. Își promit să se mai vadă, Varenka o sfătuiește să se mărite că să poată să o viziteze cu prilejul nunții. Kitty afirma că avea de gând să nu se mărite niciodată, dar o va face de dragul ei, ca să se mai poată vedea cel puțin o dată în viață.
Se despart când prințesa Șcerbațki o cheamă să probeze niște mărgele.

Anna Karenina, partea a doua, Capitolul 34

 

Opinii, ierarhii și teorii

Prințul Șcerbațki vine în vizită la sanatoriul german să le vadă pe Kitty și pe soția sa, după ce el însuși fusese într- un concediu la băi. Între el și soția sa există o diferență de opinie vis-a vis de Europa. Soția, de un rang inferior prințului, apreciază ideea de Europa și se simte bine, chiar dacă prezența unor nobili ierarhic superior o intimidează, încearcă să își ascundă identitatea rusă, în schimb, prințului îi place faptul că este rus și nu este foarte încântat de amestecul de nații din casa regală europeană. Ori de câte ori întâlnește un cunoscut cu aceeași mentalitate, este bucuros.
Vizita prințului la sanatoriu pune în atenția cititorului diverse persoane cu care Kitty a interacționat în zilele de tratament, de la madame Stahl, madame Berthe, familia pictorului Petrov până la atât de fascinanta Varenka..
Față de fiecare dintre ei, prințul are atitudini și opinii diferite de ala fiicei, pe unii îi cunoaște de multă vreme, le știe trecutul și reacționează conform rangului, dar și conform ...trecutului. Așa află Kitty despre madame Stahl că nu a fost o femeie frumoasă niciodată, că este o persoană capricioasă și că nu de puține ori se poartă urât cu Varenka, lucru care o face să nu îi mai placă atât de mult de ea. Află, deasemenea, că secta creștină din care face parte este pietismul și că aceasta iubire față de tot ceea ceea ce Dumnezeu ne oferă pe parcursul vieții conține un fel de lipsă de discernământ între bine și rău. Nu te poți bucura de faptul că Dumnezeu îți ia soțul la fel cum te bucuri când nu ți- l ia.
Există în capitol o comparație interesantă și evidentă ca figura de stil. Se compară o rochie frumos aranjată pe pat cu o rochie care atunci când este aruncată în dezordine își pierde strălucirea de rochie de seară. Kitty este cea care face aceasta comparație.
Deasemenea, în roman apare și teoria sfârșitului unei perioade istorice cauzată de perceperea realității că fiind stratificată in cel puțin două: realitatea imperială, o lume ordonată, sănătoasă, echilibrată și veselă, și cea socială, a unei uriașe suferințe fizice a oamenilor veniți din toate colțurile Europei la tratamentul aquatic.
Mă opresc aici. Este un capitol interesant din punct de vedere sociologic. Și psihologic, pentru că accentuează polaritatea afectivă.
Fac și două observații filosofice.
1. Pietismul este religia familiei lui Immanuel Kant, parte din biserica catolică (la fel ca și biserica  dominicană sau franciscană), și pune accent pe moralitate și austeritate.
2. Despre decadență, despre Le fin de siecle sunt multe studii interesante. Unele sunt cele care încearcă să înțeleagă atmosfera istorică în care a trăit și scris Wittgenstein, influențat definitiv de Evanghelia lui Tolstoi ( de interpretarea Evangheliei de acesta), carte pe care o purta zilnic cu el în timpul și după prizonieratul italian în primul război mondial, atunci când concepea Tractatus-ul logico philosophicus.

Vreau o priza!

 Vine Mr Brasil cu brațul încărcat de flori de câmp acasă și mă vede mohorâtă. Îmi zice:- De ce ești așa pleoștită?

eu:- Am constatat că nu prea mai am priză la bărbați.

Dorel:- Poate nu ai fost atentă. Noi doi ce suntem? Femei?

eu:- Nu.

Mr Brasil :- Poate vroiam să - mi măresc aria de interes.

Dorel:- Hai să - i facem rost de un prieten nou! Ce zici de un animal de companie? Poate vrei o broscuță țestoasă? Un peștișor? Un papagal?

eu:- Nu. Nu mă pricep. Aș fi vrut o ființă rațională.

Mr Brasil :- Nu există. Rămân femeile măritate. Vrei să te cuplăm cu una?

eu:- Nu. La ele am priză deja.

Dorel:- Ce zici de psihologul școlii?

Mr Brasil :- Nu, psihologul școlii este împotrivă! În plus, este bărbat.

eu:- Serios? Nu am observat.

Dorel:- Altădată să nu te mai uiți numai în sus când îți strecoară limba printre dinți. Și dă și tu o vază, nu mă ține cu brațul plin de nemuritoare, mai am și altceva de făcut decât să - mi măresc masa musculară!

eu, mai bine dispusă:- Bine. Ce m - aș face fără voi! Faza asta cu psihologul școlii chiar e o știre interesantă. Bine că mi- ai zis, am și eu pe cine să trimit după un prelungitor data viitoare.

Dorel:- Hai că mă duc să mănânc ceva, cu voi stau flămând toată ziua. 

Banc cu profesorul de Filosofie

   Vine Bulă la școală, mahmur după beția de bucurie. A reînceput școala și e a 12 a, în curând va scăpa! Se duce țintă spre ultima bancă, unde este locul pentru somn în caz de catastrofă  

(cutremur, incendiu, un atac de panică, o criza de epilepsie, o criză de coardă, etc). Locul ocupat. 

Bula:- Ce foaia mea! Cine stă pe locul meu la ora asta!? Dă- te că vreau să dorm! 

Un elev:- Boule, nu mai urla! E proful. A zis că a avut insomnie. Vezi că dacă faci gălăgie, ne dă test!

Bula:- Ce test? S-a terminat anu' sau abia a început?

O elevă:- Dacă vrei, poți dormi pe culoar. E curat. Am văzut- o eu pe doamna de serviciu când mătura holul! 

Bula:- Nu, merci, Dorm în papuci. Când se termină ora, mă treziți și pe mine să merg la Ovisim. Fără cafea și țigări sunt rupt, băga-mi-aș foaia! Cu ochii spre proful ghemuit pe ultimele 3 scaune:- Ce ratat! Forfoiule!

Anna Karenina, partea a doua, Capitolul 33

 Taine și secrete

     Împrietenindu- se cu Varenka, Kitty ajunge și în atenția prințesei Stahl, care o evanghelizează și, mai ales, fascinată de pupila ei, Kitty începe să o imite atât în comportament, cât și în acțiuni. Citește și ea Evanghelia, ajută bolnavii și începe să îi ascundă mamei această nouă descoperire, dragostea pentru Hristos și biserica universală, care nu e  nici pe muntele ăsta, nici pe celălalt.
De mai multe ori merge în vizită la familia unui pictor bolnav de tuberculoză și se împrietenește cu întreaga familie, până într- o zi, când relațiile dintre ea și soția pictorului se răcesc. Madame Șcerbațki nu înțelege de ce, dar Kitty își amintește că la ultima întâlnire, pictorul i- a dăruit un portret și că, fără niciun sentiment particular, Kitty i- a așezat o pătură pe picioare sau spate. Pictorul i- a mulțumit de multe ori, chiar exagerat, după părerea ei. În gând, fără să o vadă nimeni, așa cum madame Stahl îi zâmbește preotului catolic ascunsă după abat-jour, Kitty zice un fel de :

 - Așa de bătrân, așa de bolnav și așa de ....nebun?!
Tolstoi se oprește aici. Vom vedea în capitolul următor, probabil, de ce soția pictorului, Anna Pavlova, începe să evite compasiunea lui Kitty. Nu știu dacă și a Varenkăi.

Anna Karenina, partea a doua, Capitolul 32

Important și lipsit de importanță

    Încet, încet, prințesa Stahl și madame Șcerbațki se apropie și, deasemenea, Kitty și Varenka.
Într- o zi, Kitty și Varenka dau un recital la pian (Kitty) și voce ( Varenka).
Partiturile le aduce Varenka și, acompaniată de Kitty, o bună pianistă, cântă mai multe melodii, cu un public restrâns în interior, dar destul de numeros sub ferestre. Această mică activitate concertată o face pe Kitty să fie nu doar entuziasmată, dar și foarte încântată de frumusețea interioară a Varenkai, de simplitatea și indiferența ei față de orice strălucire.
Madame Șcerbațki află că madame Stahl născuse cu mult timp un urmă un copilaș care murise și, de frica unei suferințe prea mari, rudele schimbaseră băiețelul cu o fetiță pe care madame o crescuse ca pe fiica ei, dându- i o educație aleasă. La un moment dat aflase adevărul și de atunci, Varenka devenise companioana ei.
Madame Stahl este o femeie care face parte din diplomația internațională, este cosmopolită și are legături cu lumea religioasă, nu este neapărat ecumenistă, dar știe autorități și catolice, și ortodoxe și protestante, iar Varenka, pupila ei, bună cunoscătoare și de franceză și de engleză, transcende, prin acțiunile ei voluntare tot acest univers decupat în ierarhii sociale.  Kitty este fermecată de ea, iar când tânăra se tulbură în fața unei partituri anume, Kitty reușește să îi smulgă un secret personal. Află că fata fusese în trecut îndrăgostită de un bărbat care, neprimind aprobarea căsătoriei cu ea, se căsătorise cu alta. Vorbesc amândouă despre iubiți care se orientează spre un alt parter de viață, iar Kitty, încă supărată pe Vronski, află, din înțelepciunea Varenkai, că există lucruri mai importante pe lume decât stăruirea în obsesie și rătăcirea în melancolie.
Plină de mister și secrete, această fată interesantă își ia partiturile și pleacă spre un alt pacient, după ce îi spune lui Kitty că iubirea pasională, atunci când devine ranchiunoasă,  e ceva ce trebuie depășit. 

Anna Karenina, partea a doua, Capitolul 31

 

Simpatii și antipatii bazate pe nume și renume

Mama lui Kitty își dorește să se inprietenească cu madame Stahl, care e însoțită de fără vârstă domnișoara Varenka, cu care dorește să se inprietenească Kitty, datorită caracterului ei profund umanitar.
Însă Madame Stahl o evită pe Madame Șcerbațki. La insistențele lui Kitty, mama fetei îi face cunoștință cu Varenka, mereu îndreptându- se spre bolnavi, mereu asaltată de ei. La un moment dat, Nikolai, fratele lui Levin se ia la harță cu medicul neamț al  sanatoriului și chiar se pregătește să îi dea vreo două bastoane pe spinare. La vederea incidentului și la auzul țipătului lui Nikolai, se face remarca:- Rusii ăștia!
Din balamuc îi scoate pe Nikolai și pe Maria Nicolaevna, Varenka, gest observat de toată lumea și apreciat în mod deosebit de Kitty. Cele două fete fac cunoștință, Kitty nu e numai foc și pară, ca Nikolai, ci doar foc, iar Varenka, numai pară!