Anna Karenina, partea a treia, Capitolul 3

 

     După discuția avută cu medicul care o tratează pe Agafia Mihailovna, Serghei încearcă prelungirea subiectului zemstvei cu Levin. Că nu se prea duce la ședințe și nu prea e interesat ce se face cu banii comunității, că nici școli nu prea sunt, nici spitale. Levin e de acord că lucrurile merg prost, dar n- are niciun chef să le îndrepte fix el. Problema ședințelor zemstvei îl plictisește la culme.
Undeva, în zare, zărește un punct: vechilul, scosese mujicii cu carele de lemn la arat. Am uitat să adaug că discuția are loc la pescuitul fără succes al lui Serghei, unde Levin este pe post când de biban, când de babușcă. Serghei îl ceartă că mujicul e needucat, Levin îl contrează că un mujic educat e mai prost agricultor decât unul educat. Se discută și despre chestiuni medicale.
Când ajung inevitabil la problema educației, Serghei se transformă într-un fel de Socrate și Levin în animalul de Alcibiade cu mințile vraiște (asemănarea e doar în faptul că, fiind frați, pot dormi unul cu altul fără să facă sex, în același pat). Serghei îl pune să argumenteze dacă e benefică pentru popor educația sau dacă nu e benefică. Levin se contrazice, ca orice om îndrăgostit, care se luptă cu toată natura umană, vegetală și animală de mai bine de juma' de an. Până la urmă, strâns cu ușa, Levin își expune propria concepție despre lume și viață, o filosofie care susține supremația individului față de orice structură organizațională sau socială în general, zemstva, spitalul, judecătorul de pace și școala nu îl fac pe om nici mai fericit, nici mai bun.
Văzând că Levin își susține cu tărie dreptul la libertate personală și la indiferență față de interesul colectiv, cu toate că recunoaște importanța armatei, care are misiunea să apere țara și viitorul copiilor, Serghei expune un punct de vedere, mesianic, cum ar zice Cioran. Numai popoarele care au conștiința misiunii lor istorice și care au instituții bine organizate vor rămâne în istorie și se vor impune în fața celorlalte. La subiectul cu istoria mesianică, Levin capitulează. Știm că rușii au avut, Slavă Domnului, destulă vână mesianică de- a lungul timpului. Nu știa Serghei pe vremea lui Tolstoi (sau invers, Tolstoi pe vremea lui Serghei) cât dramatism ascund aceste cuvinte. Sau știa....
Fără niciun pește în tașcă, fără nicio victorie suprafrațească, Serghei își strânge undițele și se întoarce cu Levin la conac.

Fantezii ecvestre

 Am o curvă care are fantezii cu cai. E plină de bani, are avion particular. Mă urcă în avion și plecam în căutare de statui ecvestre. Mituiește paznicii de parcuri să patruleze în afara gardurilor. Mă duce lângă statuie, mă dezbracă de pantaloni, își dă jos chiloții și intrăm sub statuie. Sub burta calului se întinde la pământ, cu fața în jos. Mă urc pe ea și i- o trag cu o mână pe glezna calului și cu cealaltă în sarmalele ei sârmoase. Când ajunge la orgasm, începe să necheze ca o iapă nebună. Îmi vine să îi dau și un bici peste bucile ei rotunde ca pepenii rostogoliți din căruțe. 

De fiecare dată după câte un futai cu ea, am vânătăi. Uneori și cucuie. Statuile astea ecvestre nu țin cont de înălțimea omului.

Îi cam fac voile, nu am chef să mă abandoneze prin vreo țară oarecare. În unele, paznicii umblă la ei cu pistoale. 

Control la accente

 - Cum stai cu accentele? Ia spune, de când nu ți- ai mai făcut un control la limbă? 

Stau și mă gândesc și- mi dau seama cu tristețe că au trecut câteva decenii.

-Nu- mi place dispoziția ta de azi, ia programează -te pentru un control la limbă!

Mă programez la o coardă de vârsta mea. Măritată, bineînțeles. Lucrează în cuplu, așa mi- a zis de când am intrat. În ce cuplu? mă gândesc eu, dar nu- i zic să nu mă încurce cu alt pacient. 

Mă așează la o masă și mă pune să îi dau date personale: dacă îmi place înghețata pe băț sau la cupă, dacă port chiloți cu ață -n cur sau boxeri, dacă prefer friptura la proțap sau la capac, chestii absurde. În timp ce mă concentram pe penultima întrebare, se apleacă peste masă și îmi vâră limba- n gură.  Și- o plimbă pe bolta mea palatină, îmi numără măselele de minte, vede că mi s- a dus o plombă, că am pusă strâmbă alta. Îmi mai culege niște boabe de rodie de pe buză și completează un certificat nupțial. Când mă uit pe el, era o scrisoare de amor către stăpânul meu. Curva! 

Nu m- am putut abține și am întrebat- o de șansă. Aveți, sigur că aveți. Problema cu accentul ascuțit vine de la plomba căzută, iar cea cu accentul circumflex de la cea pusă strâmb. Timpul rezolva totul!

Plec de la ea mai prost dispus decât la venire. De nervi, conving un tânăr frumos, poetic și pletos să își lase  mustață -n furculiță.

Îmi promite. E mai trist decât mine. 

Plec spre casă urmărit de un fluture albastru. 

Ce zi! Non - coup de foudre. 

Indiferent la multipla

 

   Sunt câteva zile de când am venit dintr- o călătorie destul de solicitantă. Lângă locuința mea este un mic bistro. E mereu aglomerat, arareori sunt mese libere. Totuși, eu am o masă rezervată pentru simplul motiv că mi- o trag cu patroana. E o femeie frumoasă, înaltă și subțire și e mereu bine dispusă. De când m- am întors, patroana mă cam ocolește, îmi găsesc masa ocupată și pe ea uitându - se după ultimii nori alungați de lună. Își revine când vede cum din buzunar îmi răsare, telescopică, nuiaua.
Își scoate șorțul ei violet, își desface părul lung și văluros pe umeri, își pune la loc inelele cu peruzea, mă cheamă în interior și mă sărută pasional. Dulceața gustului e numai a mea. Îi simt aroma de măceșe amestecată cu ruj până la prima gură de cafea.
Plec în seara asta spre ea. Ajung aproape și îmi dau seama că mi- am uitat acasă nuiaua. La colțul bistro- ului, o parașută călare îmi  îmbrobodea patroana.  Atârnat de oblâncul calului, ținea un arc cu săgeți. Mă apropii încet de cal și îi iau o săgeată din tolbă. Curvele se hlizeau la o poză din telefon. Niciuna nu e pe fază la trecerea mea prin fața lor. Intru în bar. Mesele ocupate, full.
Mă așez la o masă unde stăteau câteva adolescente încălzite de tequilla. Înfig săgeata în masă și fug toate ca toantele.
Stau liniștit și îmi beau cafeaua. Plătesc și poșirca fetelor. După o oră apare și frumoasa mea, cu șorțul pus aiurea, ciufulită și cu rujul întins pe toată fața. Mă apucă toți dracii! Mă ridic și plec. Se uită după mine ca o castană uscată.
Mi se face milă de ea. Scot săgeata din masă și ne înfigem amândoi în ea. 
La difuzorul barului, Joe Dassin murmură:
Et și tu n' existais pas.

Ora de procreație

 Profesorul de biologie:- Astăzi vom învăța despre procreație.

Elevul de a 8 a îndrăgostit de elevul de- a 12 a:- Avem Filosofie!

Profesorul de biologie:- Atunci vom învăța despre procreație la vechii greci.

Elevul de a 12 a îndrăgostit de elevul de a 8 a:- Păi grecii nu au fost tot oameni ca noi toți?

Premianta clasei, îndrăgostită de elevul de-a 12 a:- Nu, ei erau mai mult bărbați. Am văzut într- o pictură de Rafael. 

Profesorul de biologie:- Procreația la vechii greci era ca în orice cuplu. Un centaur se cupla cu o sirenă.

Elevul de- a 8 a, etc.:- Nu vă supărați că întreb, dar ei cum se...știți dumneavoastră...se dădeau în bărci?

Premianta clasei, etc...- Vrei să zici în corăbii. Am citit în Iliada că aveau și catalog. Catalogul corăbiilor.

Elevul de-a 12 a, etc.:- Cum să se fută? Prin cordonul ombilical.

De aici expresia strămoșească: - Legați prin cordonul ombilical.

Profesorul de biologie, scotocind prin agendă:- Da, se pare că aveți într-adevăr Filosofie. Scuzați, am încurcat clasa. 

Îmbrățișări

   Trec prin dreptul oglinzii azi dimineață și văd undeva între două coaste, o ditamai vânătaia. Stau o vreme cu ochii- n ceașca de cafea încercând să lămuresc cauza și odată cu ultimul strop îmi amintesc, m- am lăsat îmbrățișat de o curvă care și- a ținut și poșeta la piept când a apucat- o afecțiunea. Mă așez în pat o oră și ceva să mai înmoi catarama cu care îmi apăsase coasta.
Îmi amintesc ușoara îmbrățișare a zeului din vară, amara îmbrățișare a omului din iarnă, dulcea îmbrățișare a copilului din toamnă, tandra îmbrățișare a femeii din primăvară.
Mă ridic să îmi fac un ceai de mușețel, cică vindecă orice durere, îmi imaginez petalele cum mi se așează lin pe oase și mi le răcorește, îmi imaginez polenul galben cum îmi trece prin citoplasme și mi le aurește.
Să îmi fie învățătură de minte!
Plec de acasă pe seară să văd un film. Promisesem stăpânului meu să scriu ceva pe tema asta. Mă îmbrac anevoie, renunț la cămașă, renunț la cravată, renunț la o rigoare numai a mea și petrec nemișcat în singurătate două ore cu ochii și mintea mea. Coasta bolnavă stă liniștită și ea. Când să ies din sală, sare pe mine o parașută din Algeria. Cică e prima din echipă la făcut laba. N-am chef de nicio animală azi în viața mea, dar îmi trage un sărut pe obraz fără să îmi atingă fața. Devin interesat de ea. O iau de braț și plecăm la mine. O las să facă ce vrea, stă pe burtă pe podea și ronțăie bucățele mici de pizza. Mă așez cu greu și eu alături. E liniște aproape de ea. Adorm cu bolboroseala din paharul de cola în urechi. Visez că plouă, gheizere mici se ridică din băltoacele transparente, pline de frunze metalizate.
O simt cum pune o pătură pe mine și iese ușor din casă, trăgând ușa după ea.

Drepturi

 

   Vine o curvă peste mine în timp ce încercam să înnod un șiret. Era rupt în trei locuri și moșmondeam de douăj de minute la el. Intră coarda peste mine, mi- a lungit timpul cu șiretul încă zece minute, a trebuit să- mi schimb dispoziția și să abandonez încordarea mentală și fizică pentru o proastă. Bîiguia ceva că ea se ocupă cu dreptul copiilor la pace, la seceră și ciocan și la ochiul de termopan. Mă uit la ea dublu și îi zic de față cu toată lumea:- Vrei să te sărut cu limba- ntre dinți?
Ea dă un nechezat de zile mari peste starea mea futută deja și zice :- Da!
O iau de braț și ies afară. Ploua torențial. O lipesc de- un plop secular și îi desfac fermoarul de sus până jos, o apuc de- o  țâță și când țipă auuu! îi ating sfârcul cu limba- ntre dinți. Îmi iau tașca și plec.
Am trecut după amiază să revăd mental scena. În locul unde tremura ca varga, din plop atârna verde o frunză ca inima mea.

Anna Karenina, partea a treia, Capitolul 2

 

Cosas de Blanca, Cosas de Negra

    Agafia Mihailovna și- a luxat mâna și a venit un medic să o vadă. Cu ocazia asta, medicul dă peste Serghei, fratele lui Levin și petrec o vreme discutând câte- n lună și stele. În urma discuției, lui Serghei i se face poftă de pește. Mai exact, de pescuit.
Levin ia cabrioleta și îl duce la iaz, unde Serghei petrece o bucată de după- amiază fără să prindă nimic. Levin se plictisește în ultimul hal. Îi stă gândul la pășuni, fânețe, grâu, secară, hrișcă, lucernă, etc. Îl întreabă pe Fomici dacă ar trebui să înceapă sau nu cositul și acesta îi zice că și da și nu, depinde de cum are chef să dea dispoziții stăpânul. Stăpânul cam ar vrea să nu piardă vremea. Nu poți fi și pescar și agricultor în același timp și sub același raport. În plus, pe cărare trec niște căruțe care nu par goale.
*Sunt frumoase descrierile de natură, de peisaje, sunt picturale.
*Sunt interesante emoțiile lui Serghei vis- a- vis de umbre.
*Sunt amuzante analizele pe care Tolstoi le face stărilor de nervi ale lui Levin.

Fidelitate

 Îmi trag pentru o săptămână o gagică numai a mea. Eu al ei, ea a mea, fidelitate maximă. Merg cu ea la film, la restaurant, o duc la concert, ne ținem de mână, dormim în același pat. 

Într-o zi, mai era un pic și se termina săptămâna, ies cu ea la o terasă să bem o cafea. Era seară. La o masă,   vis- a- vis,  stătea una singură. Gagica mea după ce îmi dă două limbi în urechea dreaptă, începe să își schimbe direcția. Mă uit și eu unde se uită ea. Panarama din față își desfăcea piciorele și le forfeca. M- am ridicat nervos. Am chemat taxi- ul și am trimis acasă curva, să fie fidelă cu altcineva.

Pe urmă am agățat panarama, am intrat cu ea în duș și am futut- o până am învinețit- o.  A ieșit forfecată de- a binelea. M- am lecuit de panarame pentru încă o săptămână. Cu ele când ești  fidel, cazi în infidelitate și viceversa. 

Profesorii de igienă și sexul virtual

 Vine unul de- a 6 a la profesorul de igienă și îi zice:- Dacă aș fi întrebat ce prefer: sexul real sau virtual, aș zice că îl prefer pe cel virtual. 

- De ce, întreabă profesorul de igienă?

Elevul:-  Nu trebuie să mă spăl pe dinți .

Profesorul de igienă:- Nu e bine, ori de câte ori ieșim afară, trebuie să ne spălăm pe dinți. 

Elevul de- a 6 a:- Ce înseamnă afară și ce înseamnă să ieșim?

Profesorul de igienă:- Adică ori de câte ori mergem la plimbare.

Elevul de- a 6 a:- Am crezut că vă referiți la când facem caca. 

Profesorul de igienă:- Nu e voie să folosiți cuvinte pornografice.

Elevul de- a 6 a:- Care cuvânt e pornografic? Sex sau virtual?

Profesorul de igienă:- Ambele.

Elevul de- a 6 a:- Atunci cum se zice?  Prefer să mă uit decât să fac, sau invers?

Profesorul de igienă:- Măi, tu câți ani ai?

Elevul de-a 6 a:- 19, să trăiți! Am rămas de două ori repetent și m- au dat la școală de 8 ani. Și de ce vorbiți cu mine urât? De ce îmi ziceți măi? 

Profesorul de igienă:- Atunci pentru tine și caca e pornografic. 

Sunt obosit

 Ieri a plouat toată ziua. M- am uitat la seriale și am citit Mahabharata.

Pe la 6 m- a sunat o pipiță de la Barul din colț. Cică e singură și n- are clienți. Uneori mi- e milă de oameni. Îmi schimb starea când e vorba de milă. Nu mă ține mult, câteva minute până curva vrea să se însoare cu mine. Am mers la bar, am băut un șnaps (bărbasu e neamț și are preferințe naționale), am pus- o să- mi facă muie și, după ce am văzut- o că înșfacă mătura și îmi bagă praf în pahar, i- am tras o carboavă peste șezut. S- a așezat lângă mine și a început să plângă, ba că nu îi mai dă bani de perdele noi, ba că nu îi mai ajunge rujul sau alt boi. M- a apucat din nou mila, abia se oprise ploaia și turna iar cu găleata. Am întins- o pe o masă din cafenea, i- am băgat un deget în cur și am futut- o oră și ceva. 

M- a obosit destul aventura. Venise noaptea, noapte senină, câteva stele pe cer. Prin fața mea a trecut în viteză Audi- ul lui bărbasu. Am plecat la fix, cu alte cuvinte.

Gata, am și eu timp să îmi văd de viața mea. 

Sex în grup pe pedepse

 

Mă așteaptă două coarde la ușă. Una pretinde că îi sunt bărbat, cealaltă îmi zice că îi place grația mea feminină. Mă gândesc dacă să le invit pe amândouă să se fută cu mine sau să le încui în dormitor și să ies la fumat. Orice aș alege, ar fi același lucru. Se uită cu ochi hulpavi la mine. Le chem pe amândouă și le bat.

acest verde nedefinit

Acest verde nedefinit

cu care ochii tăi m- au aiurit

nici iarbă

nici nor

această insultă adusă omului care m- a stăpânit

aceasta vină lipită de brațul meu deja obosit

Când te văd îmbrăcat în el

Îmi vine nu să te atârn de gât

nici să te înșfac pentru un zbor infinit

acest verde cu care mă privești așa de pur

mă face să- ți aplic o ștampilă pe cur.

Mon David

praful din părul tău așteaptă de sute de ani mâna mea

pieptul tău plin de pătratele așteaptă de decenii cifrele mele rotunde

brațele tale cu aripi ascunse în vine

așteaptă de luni culorile mele în stare de crime

sunt în fața ta fără foarfeci și ace

fără pumnale, fără sandale

fără dăltițe, fără batice

sunt în fața ta ca newton

înfundat în iarbă, aștept mărul să- mi cadă în cap. 

My Leo

 luminos 

viguros

tenerific

clar ca rima

confuz ca scrima

blând ca visele mele 

în care vii 

paralel ca prima iubire

perpendicular ca prima despărțire

complet ca androginul lui Platon

normal ca Sonata Lunii

mereu în apărare

mereu așteptat de un alt băiat. 

din motive etice

Azi am renunțat la o lichea. 

Nu poți să nu plângi când te gândești la ea

ochii moi 

privirea rea.

Îmi plăcea de ea.

Am renunțat din motive etice, 

prea îi plăcea grenaul din pieptul meu.

Începuse și să bea.

Azi nu

 Vine una la mine acum ceva vreme

frumoasă ca o crizantemă

Răvășită ca o insectă atinsă prima dată de ploaie 

Încordată ca un satelit prost plasat 

care în loc să supravegheze obiectivele militare

mă supraveghează pe mine când ies la fumat.

 

Vine una la mine înfoiată ca o zmeoaică

fină și catifelată ca o felie de chec numai bine coaptă

numai bine parfumată occidental, firește

vine și îmi zice

 

vreau să te îmbrățișez

vreau să te sărut

vreau să te fut

daca s- ar putea, fix acu

 

Azi nu, îi zic eu

umilit de așa dorință

și plec la fumat.

Noi doi pe scară

 

Azi a venit la mine un soț înșelat. L- am întrebat dacă are studii superioare. S-a uitat la mine transparent și mi- a spus: Da.
-Eu, nu, am zis, bineînțeles, mințind. Toată lumea are azi studii superioare.
Pe urmă a început să plângă și să îmi zică de nevasta- sa că i- a furat amantul.
L- am  apucat de betelia de la pantaloni și l- am tras aproape. Știam că urla în el și conștiința și inconștientul pe aceeași voce, guturală ca a unui dinozaur proaspăt instalat în Jurassic Park, fix pe aleea principală.
M- am aplecat spre șlițul lui. Deja dăduse capul pe spate. I- am rupt nasturul de la pantaloni cu dinții și după ce i- am tras un șut în cur pe scara intelectuală, l- am trimis acasă cu pantalonii în vine.  Nu se vine fără Banchetul la mine! Mi- a dat azi 20 de telefoane. A trebuit să îmi schimb numărul. Tâmpitul!

Nici soție, nici amant! Ce, ai 18 ani?!

Le Dortoir

Vineri, puțin după apus

 Azi m- am cuplat cu una mai mare decât mine cu doi ani. Nu e mare lucru. E cam ca mine de înaltă și poartă încălțăminte scumpă. Zice că oamenii se etichetează întâi după pantofi și după aia după față, coafură sau portofel. Nu prea mă interesează teoriile ei, la mine în dormitor nu se intră nici încălțat, nici etichetat.

Mi- am tras- o cu ea toată noaptea. Ca să îmi revin am băut într- o oră o sticlă întreagă de vin.

Sâmbătă, înainte de trei

Am alungat- o pe cățea! Începuse să muște mâna pe care mai ieri o săruta.

Sunt mahmur și vreau să o iau de la cap, dar cu alta!

Luni dimineață

E o curvă pe strada Șantierului, care umblă zi și noapte la patru ace. Mă întreb dacă are pijama. Mâine merg să verific!

Luni noapte 

Are, dar nu o poartă.  

Am profitat de ocazie, mi- am tras pe mine bluza ei de pijama și am ieșit să cumpăr țigări. Lângă spițerie era o panaramă care fuma cu ochii în tufa de trifoi. M- am apropiat de ea și i- am mirosit ceafa. Mirosea a lapte de cocos! Ce- aș mai fi lăsat parașuta cu pijamaua și aș fi fugit cu panarama! Dar nu m- a lăsat conștiința să fug cu bluza alteia.

Marți, la prânz

Știi că ți- am zis de curva aia care umblă la costum! Am chemat- o azi la mine în atelier. După zece pași era desculță, după 15 renunțase la furou și bikini, după 22 nu mai avea pe ea decât o curea. Am apucat- o de păr și i- am tras o limbă pe gât. Pe urmă i- am mușcat nasul pană mi- am lăsat 10 urme de dinți în el. A fugit cu hainele în brațe pe alee. Când a ajuns aproape de gard, am ajuns- o din urmă, am strâns- o tare la piept, i- am mângâiat omoplatul învinețit și am futut- o toată noaptea. 

Azi a trecut pe stradă fără costum, avea o rochie vaporoasă de in și părul strâns într- un coc rebel. Așa mai da! Trebuia să mă fi prins de anul trecut, mă scutea să înjur de câte ori ajungea în dreptul geamului, de unde mă holbam la tonomatul de cafea.

 

Anna Karenina, partea a treia, Capitolul 1.

 

Serghei Ivanovici Koznîșev este fratele lui Levin, celălalt frate decât Nikolai, iubitul Mariei Nicolaevna, fratele bolnav.
Levin și fratele său Serghei au concepții diferite despre mujici sau altfel spus, despre popor. Sunt ușor de clarificat caracterele lor vis- a- vis de popor prin grila: dacă poporul are vreun efect asupra inimii sau gândirii celor doi. Pentru Serghei, poporul nu are niciun efect, de aceea, Levin îl consideră lipsit de inimă, în timp de Serghei nu înțelege atracția lui Levin pentru mujicii, care dacă ar fi conceptualizați ca popor sau clasă, s- ar cădea în contradicții.  Cum ar zice Pascal, unul are o rațiune a minții, iar celălalt o rațiune a inimii.
Obosit după munca intelectuală din oraș, Serghei vizitează moșia în vară și îi cam stă lui Levin pe cap, care are conștiința propriei gospodării și a superficialității mujicilor față de scopurile sale agricole. De aceea, ori de câte ori Serghei face o pauză de respirație din trăncăneală, Levin aleargă la câmp să împrăștie îngrășăminte, să se ocupe de mașinile agricole sau pur și simplu să supravegheze munca mujicilor, asta dacă nu pune și el mână la treaba care are ritmul rotirii anotimpurilor și nu se termină niciodată, dar dă sens omului sănătos.

Anna Karenina, partea a doua, Capitolul 35

 

Este ultimul capitol din partea a doua a romanului și încheie un episod dureros pentru Kitty, care va pleca de la sanatoriu însănătoșită, însoțită de părinții ei.
Prințul Șcerbațki, o persoană risipitoare și generoasă, o fire amabilă, foarte veselă și cu un caracter puternic, îndrăgostit de Rusia, dă o petrecere de rămas bun, la care invită câțiva nobili ruși, printre care și pe Varenka. Prințul face glume reușite, lumea este bucuroasă și se râde copios. Inclusiv Varenka se amuză. Kitty, în schimb, este pe pătratica neagră a acestui joc de societate. E tensionată și toate gândurile ei se concentrează pe ideea de a fi sincer față de tine, a fi tu însăți, a trăi conform naturii proprii.
Prințul abia așteaptă întoarcerea acasă, în Rusia, unde ceaiul are gust și omul poate trăi detensionat în mediul său familiar. Între Kitty și Varenka are loc o discuție, o ultimă discuție, în care Kitty își exprimă nemulțumirea față de sentimentele prea intense ale pictorului Petrov și față de conflictul pe care l- a generat între el și soția sa, conflict pe care nu l- a dorit și nici nu l- a întreținut. Această lipsă de control în apariția unor sentimente nu îi place și nici nu le înțelege. Pe Varenka a distrat-o atât de mult prințul Șcerbațki încât tratează înflăcărarea lui Kitty în a se apăra de o iubire similară celei dintre Vronski și Anna cu amuzament și oarecare detașare. Își promit să se mai vadă, Varenka o sfătuiește să se mărite că să poată să o viziteze cu prilejul nunții. Kitty afirma că avea de gând să nu se mărite niciodată, dar o va face de dragul ei, ca să se mai poată vedea cel puțin o dată în viață.
Se despart când prințesa Șcerbațki o cheamă să probeze niște mărgele.

Anna Karenina, partea a doua, Capitolul 34

 

Opinii, ierarhii și teorii

Prințul Șcerbațki vine în vizită la sanatoriul german să le vadă pe Kitty și pe soția sa, după ce el însuși fusese într- un concediu la băi. Între el și soția sa există o diferență de opinie vis-a vis de Europa. Soția, de un rang inferior prințului, apreciază ideea de Europa și se simte bine, chiar dacă prezența unor nobili ierarhic superior o intimidează, încearcă să își ascundă identitatea rusă, în schimb, prințului îi place faptul că este rus și nu este foarte încântat de amestecul de nații din casa regală europeană. Ori de câte ori întâlnește un cunoscut cu aceeași mentalitate, este bucuros.
Vizita prințului la sanatoriu pune în atenția cititorului diverse persoane cu care Kitty a interacționat în zilele de tratament, de la madame Stahl, madame Berthe, familia pictorului Petrov până la atât de fascinanta Varenka..
Față de fiecare dintre ei, prințul are atitudini și opinii diferite de ala fiicei, pe unii îi cunoaște de multă vreme, le știe trecutul și reacționează conform rangului, dar și conform ...trecutului. Așa află Kitty despre madame Stahl că nu a fost o femeie frumoasă niciodată, că este o persoană capricioasă și că nu de puține ori se poartă urât cu Varenka, lucru care o face să nu îi mai placă atât de mult de ea. Află, deasemenea, că secta creștină din care face parte este pietismul și că aceasta iubire față de tot ceea ceea ce Dumnezeu ne oferă pe parcursul vieții conține un fel de lipsă de discernământ între bine și rău. Nu te poți bucura de faptul că Dumnezeu îți ia soțul la fel cum te bucuri când nu ți- l ia.
Există în capitol o comparație interesantă și evidentă ca figura de stil. Se compară o rochie frumos aranjată pe pat cu o rochie care atunci când este aruncată în dezordine își pierde strălucirea de rochie de seară. Kitty este cea care face aceasta comparație.
Deasemenea, în roman apare și teoria sfârșitului unei perioade istorice cauzată de perceperea realității că fiind stratificată in cel puțin două: realitatea imperială, o lume ordonată, sănătoasă, echilibrată și veselă, și cea socială, a unei uriașe suferințe fizice a oamenilor veniți din toate colțurile Europei la tratamentul aquatic.
Mă opresc aici. Este un capitol interesant din punct de vedere sociologic. Și psihologic, pentru că accentuează polaritatea afectivă.
Fac și două observații filosofice.
1. Pietismul este religia familiei lui Immanuel Kant, parte din biserica catolică (la fel ca și biserica  dominicană sau franciscană), și pune accent pe moralitate și austeritate.
2. Despre decadență, despre Le fin de siecle sunt multe studii interesante. Unele sunt cele care încearcă să înțeleagă atmosfera istorică în care a trăit și scris Wittgenstein, influențat definitiv de Evanghelia lui Tolstoi ( de interpretarea Evangheliei de acesta), carte pe care o purta zilnic cu el în timpul și după prizonieratul italian în primul război mondial, atunci când concepea Tractatus-ul logico philosophicus.

Vreau o priza!

 Vine Mr Brasil cu brațul încărcat de flori de câmp acasă și mă vede mohorâtă. Îmi zice:- De ce ești așa pleoștită?

eu:- Am constatat că nu prea mai am priză la bărbați.

Dorel:- Poate nu ai fost atentă. Noi doi ce suntem? Femei?

eu:- Nu.

Mr Brasil :- Poate vroiam să - mi măresc aria de interes.

Dorel:- Hai să - i facem rost de un prieten nou! Ce zici de un animal de companie? Poate vrei o broscuță țestoasă? Un peștișor? Un papagal?

eu:- Nu. Nu mă pricep. Aș fi vrut o ființă rațională.

Mr Brasil :- Nu există. Rămân femeile măritate. Vrei să te cuplăm cu una?

eu:- Nu. La ele am priză deja.

Dorel:- Ce zici de psihologul școlii?

Mr Brasil :- Nu, psihologul școlii este împotrivă! În plus, este bărbat.

eu:- Serios? Nu am observat.

Dorel:- Altădată să nu te mai uiți numai în sus când îți strecoară limba printre dinți. Și dă și tu o vază, nu mă ține cu brațul plin de nemuritoare, mai am și altceva de făcut decât să - mi măresc masa musculară!

eu, mai bine dispusă:- Bine. Ce m - aș face fără voi! Faza asta cu psihologul școlii chiar e o știre interesantă. Bine că mi- ai zis, am și eu pe cine să trimit după un prelungitor data viitoare.

Dorel:- Hai că mă duc să mănânc ceva, cu voi stau flămând toată ziua. 

Banc cu profesorul de Filosofie

   Vine Bulă la școală, mahmur după beția de bucurie. A reînceput școala și e a 12 a, în curând va scăpa! Se duce țintă spre ultima bancă, unde este locul pentru somn în caz de catastrofă  

(cutremur, incendiu, un atac de panică, o criza de epilepsie, o criză de coardă, etc). Locul ocupat. 

Bula:- Ce foaia mea! Cine stă pe locul meu la ora asta!? Dă- te că vreau să dorm! 

Un elev:- Boule, nu mai urla! E proful. A zis că a avut insomnie. Vezi că dacă faci gălăgie, ne dă test!

Bula:- Ce test? S-a terminat anu' sau abia a început?

O elevă:- Dacă vrei, poți dormi pe culoar. E curat. Am văzut- o eu pe doamna de serviciu când mătura holul! 

Bula:- Nu, merci, Dorm în papuci. Când se termină ora, mă treziți și pe mine să merg la Ovisim. Fără cafea și țigări sunt rupt, băga-mi-aș foaia! Cu ochii spre proful ghemuit pe ultimele 3 scaune:- Ce ratat! Forfoiule!

Anna Karenina, partea a doua, Capitolul 33

 Taine și secrete

     Împrietenindu- se cu Varenka, Kitty ajunge și în atenția prințesei Stahl, care o evanghelizează și, mai ales, fascinată de pupila ei, Kitty începe să o imite atât în comportament, cât și în acțiuni. Citește și ea Evanghelia, ajută bolnavii și începe să îi ascundă mamei această nouă descoperire, dragostea pentru Hristos și biserica universală, care nu e  nici pe muntele ăsta, nici pe celălalt.
De mai multe ori merge în vizită la familia unui pictor bolnav de tuberculoză și se împrietenește cu întreaga familie, până într- o zi, când relațiile dintre ea și soția pictorului se răcesc. Madame Șcerbațki nu înțelege de ce, dar Kitty își amintește că la ultima întâlnire, pictorul i- a dăruit un portret și că, fără niciun sentiment particular, Kitty i- a așezat o pătură pe picioare sau spate. Pictorul i- a mulțumit de multe ori, chiar exagerat, după părerea ei. În gând, fără să o vadă nimeni, așa cum madame Stahl îi zâmbește preotului catolic ascunsă după abat-jour, Kitty zice un fel de :

 - Așa de bătrân, așa de bolnav și așa de ....nebun?!
Tolstoi se oprește aici. Vom vedea în capitolul următor, probabil, de ce soția pictorului, Anna Pavlova, începe să evite compasiunea lui Kitty. Nu știu dacă și a Varenkăi.

Anna Karenina, partea a doua, Capitolul 32

Important și lipsit de importanță

    Încet, încet, prințesa Stahl și madame Șcerbațki se apropie și, deasemenea, Kitty și Varenka.
Într- o zi, Kitty și Varenka dau un recital la pian (Kitty) și voce ( Varenka).
Partiturile le aduce Varenka și, acompaniată de Kitty, o bună pianistă, cântă mai multe melodii, cu un public restrâns în interior, dar destul de numeros sub ferestre. Această mică activitate concertată o face pe Kitty să fie nu doar entuziasmată, dar și foarte încântată de frumusețea interioară a Varenkai, de simplitatea și indiferența ei față de orice strălucire.
Madame Șcerbațki află că madame Stahl născuse cu mult timp un urmă un copilaș care murise și, de frica unei suferințe prea mari, rudele schimbaseră băiețelul cu o fetiță pe care madame o crescuse ca pe fiica ei, dându- i o educație aleasă. La un moment dat aflase adevărul și de atunci, Varenka devenise companioana ei.
Madame Stahl este o femeie care face parte din diplomația internațională, este cosmopolită și are legături cu lumea religioasă, nu este neapărat ecumenistă, dar știe autorități și catolice, și ortodoxe și protestante, iar Varenka, pupila ei, bună cunoscătoare și de franceză și de engleză, transcende, prin acțiunile ei voluntare tot acest univers decupat în ierarhii sociale.  Kitty este fermecată de ea, iar când tânăra se tulbură în fața unei partituri anume, Kitty reușește să îi smulgă un secret personal. Află că fata fusese în trecut îndrăgostită de un bărbat care, neprimind aprobarea căsătoriei cu ea, se căsătorise cu alta. Vorbesc amândouă despre iubiți care se orientează spre un alt parter de viață, iar Kitty, încă supărată pe Vronski, află, din înțelepciunea Varenkai, că există lucruri mai importante pe lume decât stăruirea în obsesie și rătăcirea în melancolie.
Plină de mister și secrete, această fată interesantă își ia partiturile și pleacă spre un alt pacient, după ce îi spune lui Kitty că iubirea pasională, atunci când devine ranchiunoasă,  e ceva ce trebuie depășit. 

Anna Karenina, partea a doua, Capitolul 31

 

Simpatii și antipatii bazate pe nume și renume

Mama lui Kitty își dorește să se inprietenească cu madame Stahl, care e însoțită de fără vârstă domnișoara Varenka, cu care dorește să se inprietenească Kitty, datorită caracterului ei profund umanitar.
Însă Madame Stahl o evită pe Madame Șcerbațki. La insistențele lui Kitty, mama fetei îi face cunoștință cu Varenka, mereu îndreptându- se spre bolnavi, mereu asaltată de ei. La un moment dat, Nikolai, fratele lui Levin se ia la harță cu medicul neamț al  sanatoriului și chiar se pregătește să îi dea vreo două bastoane pe spinare. La vederea incidentului și la auzul țipătului lui Nikolai, se face remarca:- Rusii ăștia!
Din balamuc îi scoate pe Nikolai și pe Maria Nicolaevna, Varenka, gest observat de toată lumea și apreciat în mod deosebit de Kitty. Cele două fete fac cunoștință, Kitty nu e numai foc și pară, ca Nikolai, ci doar foc, iar Varenka, numai pară!

Anna Karenina, partea a doua, Capitolul 30

   În acest capitol, Tolstoi revine la  Kitty, în perioada ei de recuperare a sănătății dustruse de iubirea nefericită față de trădătorul Vronski.

La băi sunt mai multe familii aristocrate, de diferite naționalități, casa regală universală își trimite aici mesagerii câteodată.
Familia Șcerbațki este remarcată de o doamnă de un rang nobiliar înalt, frumusețea și tinerețea lui Kitty se evidențiază imediat. I se fac urări de însănătoșire grabnică. Deși în tratament este inclusă depărtară de Vronski, Kitty observă repede că niciun bărbat nu e atrăgător, iar dintre femei îi place numai una, o tânără sau mai exact atemporală femeie cu suflet de sfântă. Remarcă însă și un cuplu inedit, un bărbat cu niște ochi frumoși însoțit de o femeie interesantă și, ce e cel mai inedit pentru societatea aceasta care se evaluează mai întâi după noblețea mărcii, că între ei este iubire. Dar când află că e fratele lui Levin, Nikolai, însoțit de Maria Nicolaevna, una...din alea...începe să îi evite.
....semn că sănătatea lui Kitty se restabilește mai repede decât se așteaptă toată lumea, cel puțin din punct de vedere social. 

Anna Karenina, Partea a doua, Capitolul 29

Adevăr și Minciună 

Să nu ne lăsăm copleșiți de minciună, spune Anna Karenina în capitolele anterioare, dar nici de Adevăr, replică Aleksei Alexandrovici!

 Capitolul revine la cursa lui Vronski din perspectiva Annei. Anna observă accidentul lui Frou Frou și țipă! E șocată, speriată, îngrijorată, îngrozită. Se ridică de mai multe ori, gata să sară peste mulțime, peste Aleksei, peste toți spectatorii și călăreții, vii sau morți, binoclul este un obiect necesar la cursele lungi, dar inutil când inima conduce ochii si mâna. Anna este înnebunită la gândul că Vronski ar fi putut păți ceva, Aleksei îi oferă franțuzește sprijin, pe care îl acceptă când situația capătă o oarecare claritate. Călărețul nu a pățit nimic, însă calul e accidentat mortal. Plânsul ei, suferința din spatele evantaiului îl umanizează pe Aleksei. Nu se mai poate face nimic, dar minimele aparențe trebuie salvate, ceea ce îi face pe amândoi să devină, pe drumul până la trăsură, personaje mecanice. Aleksei sporovăiește fleacuri cu tot felul de neaveniți, Anna e ca o păpușă de porțelan cu capul spart. Se târăsc amândoi spre casă și Aleksei, după declarația ei pătimașă ca îl iubește doar pe Vronski, trântit fix în față, Aleksei cu bruma de demnitate rămasă îi spune că vor clarifica situația lor conjugală în viitor. 

După plecarea lui Aleksei, Anna spune sec, lucid și cu o voce de om periculos : - Bine că am scăpat de el! 

Sau ceva de genul…. 

Nu e ușor să deschizi tainițele inimii, dar nici să le închizi nu e ușor. 

Anna își amintește frumusețea lui Vronski, lumina care îl înconjoară și sufletul ei tulburat respiră aer curat! 

Anna Karenina, partea a doua, Capitolul 28

 Rațiunea minții și a inimii

  Capitolul reia un eveniment pe care 

l- am povestit anterior, dar nu din perspectiva personajului concurent, Vronski( care o călărește pe Frou Frou), ci din cea a personajului spectator.

Aleksei vine la curse, unde Anna și prințesa Betsy Tverskaia, însoțite de Stiva, fratele Annei, ajunseseră deja.
Se apropie timid de grupul unde e soția sa și, ca de obicei, fără să fie pasionat nici de cai, nici de călăreți și nici de curse, are opinii culturale pe care le discută cu un ofițer, celebru pentru inteligența și cultura lui. Și am uitat să spun, în capitolele anterioare, Aleksei fusese vizitat de un diplomat chinez, deasemenea, un om cu o mare inteligență și cultură. Deducem că nu este un om obișnuit, cel puțin ca receptor al comunicării spirituale.
Annei nu îi place de el, o enervează comentariile lui, i se par poleiala care ascund un caracter slab și un ego exacerbat. Nu îi place lipsa pasiunii religioase, familiale și filiale. Vorbește non- stop și cu cât vocea lui este mai răsunătoare, cu atât binoclul ei este ațintit asupra lui Vronski și iepei lui.
Lui Aleksei îi închide gura un singur comentariu, cel despre frumusețea lui Vronski.
Începe  concursul și aflăm că de obicei, la curse,  mai mult de jumătate din concurenți fie se accidentează, fie își pierd viața, ei sau caii lor. Această cursă are 17 participanți. 

Aleksei face un comentariu referitor la istorie și apreciază că este o dovadă de progres istoric cursele de cai, față de întrecerile violente din antichitate și evul mediu. Betsy promite să nu mai participe niciodată la o asemenea dovadă de progres. Anna nu comentează aproape deloc.
Capitolul se încheie cu precizarea lui Tolstoi că împăratul este nemulțumit de felul cum s- a desfășurat concursul de echitație și cu îngrijorarea întregii curți vis- a- vis de nemulțumirea împăratului. Interesant!

Curbe apreciate unanim

 

Merg cu Dorel și Mr Brasil la plajă.
Suntem toți trei veseli.
Când coborâm din mașină, Mr Brasil îmi spune:

 - Văd că te pricepi la curbe!
Dorel:- Da, și mie mi- a plăcut!
eu:- I Love You, my Pusycat! I Like You, my TIGER!

Toamnă veselă

Calul meu roib trece rușinos printre ierburi.
Din apele repezi sar libelule albastre.
Aburit, pământul se clatină sub copitele- i aurii
Urșii cască îndelung,
În urmă- i frunzele se înroșesc și cad, palide urme ale unui cântec trist.

Anna Karenina, partea a doua, Capitolul 27

 

La vila unde stau Anna cu Serioja vine în vizită Alecsei Alexandrovici însoțit de un prieten. Medicul i- a recomandat să facă lungi plimbări pe  jos și cu ocazia asta a trecut să îi vadă pe Anna și Serioja și să  lase niște bani.
Anna o așteaptă pe Betsy, vor merge undeva unde cu siguranță este și Vronski.
Capitolul este interesant pentru actori și regizori. Pentru ideea de teatru în teatru. Anna joacă rolul de soție, Alecsei pe cel de soț sau mai bine zis, de tată, Serioja încearcă să înțeleagă de ce taică- su nu- l mai iubește și îi tot spune Tinere. Este interesant ca și scenă cinematografică, îmi amintesc de prim planurile din Tânăr și neliniștit, când personajele erau cu fața spre spectator și nu vorbeau ele, ci mintea le țișnea afară pe buze. Cam așa e aici. Anna zice, cu fața spre spectator și cu spatele spre toate celelalte personaje: - Ce rușine îmi e! Ce mincinoasă sunt! Alecsei Alexandrovici, la fel, spune:- Ce minciună e familia asta! Serioja, și el:- Cine e străinul acesta? E soțul mamei? Și acesta? E tatăl meu?
Și Anna, cu ochii strălucitori, afectuoasă și grijulie față de Alecsei când stă cu spatele la camera de filmat, când se întoarce cu fața spre noi spune:- Ce om nesuferit! Și ce urechi are! Tolstoi, care o înfundă pe Betsy în trăsura ei frumoasă ne spune și el câte ceva ironic prin vocea lui Alecsei despre prietenele nedespărțite, care își înșeală bărbații în văzul lumii. Într- un fel e enervant pentru baletul asta kierkegaardian dintre etic și estetic.
Aproape că îl auzi, când citești capitolul cum plânge, cu capul pe manuscris, după Levin și vacile lui! 

Anna Karenina, partea a doua, Capitolul 26

                Alecsei Alexandrovici

Tolstoi îi dedică un capitol întreg lui Alecsei Alexandrovici.

Întâi îl trimite la băi, pe urmă îl trimite la munte, în final îl pune să scotocească prin niște sertare imaginare pentru a nimeri un fel de bikini sau niște mini trenulețe, adică sentimentele sale conjugale și paterne.
Caută pe întuneric, caută când cu Lidia Ivanovna, când cu medicul personal, sertarul e când prea mic și burdușit, când prea mare și cam greu de învârtit. În sfârșit, nu prea găsește ce vrea, în el este ceva, dar nu e nici dragostea față de Anna, nici față de Serioja și nici cuvinte potrivite pentru a- și manifesta tristețea, gelozia, disprețul, nemulțumirea. Găsește în schimb prin sertărel cuvinte precum birocrație, Minister, legi, ședințe, consilii, guvernământ, și altele de acest gen.
E nemulțumit, medicul ridică din sprânceană cu mesajul că are și de ce și este sfătuit să aibă grijă. Deci, probabil iar băi, munte, Minister, ședințe, etc.
Anna își petrece timpul la o casă de vacanță aproape de regimentul lui Vronski.  Alecsei Alexandrovici nu înțelege de ce preferă casa din localitatea aceasta și nu Petersburg sau Moscova.

După fluturi

 

   Mr Brasil se uită prin calendarul atârnat pe perete și zice nostalgic: - A venit toamna!
Dorel:- Acoperă- mi inima cu ceva, cu umbra unui surâs sau mai bine cu umbra ta....
Mr Brasil:- Asta să i- o spui ei, nu mie. Și vezi că ai greșit versul! E cu umbra unui cuvânt.
eu:- De ce mie? Adică da, chiar așa, de ce nu și mie?
Mr Brasil:- Ție, pentru că tu te uiți toată ziua după fluturii de varză!
Dorel:- Și nu numai. Și după fluturii de ciuperci. Știu eu!
eu:- De unde știi? Ți- am mărturisit cumva?.
Dorel:- Nu e nevoie. La chestii din astea se pricep mulți.
eu:- Serios? N-am știut.
Dorel:- Ba ai știut, dar te- ai făcut că nu înțelegi.
Mr Brasil:- Da! Ai știut. Și acum știi și că alții au știut.
eu:- Și ce trebuie să fac în viitor? Să nu mă mai uit deloc?
Mr Brasil:- Vezi că e cam vânt afară? Fluturii pe vremea asta nu numai că vin și zboară, dar unii dintre ei ajung, din cauza ta, să creadă că e încă vacanța de vară.
Dorel:- Eu zic că e mai grav! Unii ajung să creadă că e numai primăvară.
eu:- Și după ce să mă uit? După liliecii de noiembrie? După bufnițele de septembrie? După cocostârcii de octombrie?
Mr Brasil:- Te uiți după ce vrei, eu doar te- am anunțat că nu doar fluturii zboară.
Dorel:- Nu tu ai anunțat-o, ci eu!
eu:- Ce mai contează? Mă uit după mamifere și gata!
Dorel:- Vezi că și liliecii sunt mamifere.
eu:- Știu și nu mă mai obosi ziua! Mă duc să- mi fac o cafea.
Mr Brasil și Dorel:- Fă- ne și nouă dacă tot mergi în bucătărie.
eu:- Bine. Vă chem eu în câteva minute.

Alinare

 

    Intră Mr Brasil în camera mea și îmi zice grăbit:- Vezi că e una afară care mă  plictisește. Du- te și stai de vorbă cu ea.
Plec. Stau două minute de vorbă cu ea și intru în sufragerie. Dorel citea ziarul cultural și sublinia cele mai frumoase figuri de stil.
eu:- Vezi că e una afară care mă urmărește. Du- te și dă- i ceva!
Dorel:- Nu  vezi că citesc? Trimite- l pe Mr Brasil!
eu:- Nu, că el m- a trimis!
Dorel:- Păi dacă te- a trimis pe tine, du- te tu! Eu am treabă!
Plec nervoasă și îi zic tipei:- De ce tot te ții după mine, nu vezi că mă plictisești!
Mă întorc în camera mea, la Mahjongul care mă aștepta să- l termin până la artificii.
Vine Mr Brasil și îmi zice:- Treci în sufragerie!
Mă ridic din fotoliu înainte de artificii și îl văd pe Dorel aruncând scântei din ochii lui miraculoși.
Mr Brasil:- Du-te, Dorel, și alin- o pe aia de pe hol, plânge de sare cămașă de pe ea!
eu:- Serios? Ce a pățit? Când am vorbit eu cu ea era ok.
Mr Brasil:- S- o crezi tu! Mi- a spus că ai jignit- o.
eu:- Când?
Mr Brasil:- Acum câteva minute. Hai, Dorel, du- te și susură- i ceva în ureche! Mă enervează femeile care plâng prostește!
Dorel trântește ziarul pe masă și iese, trântind și ușa după el.
Mă așez pe scaun, derutată.
Mr Brasil:- Hai să vedem ce cuvinte îi plac lui Dorel! Va trebui să ne împăcăm cu el.
După 5 minute intră Dorel.
eu:- Gata? Așa repede?!
Dorel:- Păi ce crezi că eu îmi pierd vremea? Am întrebat- o două chestii și s- a oprit din plâns.
eu:- Ce ai întrebat- o? Zi și mie să știu pe viitor.
Dorel:- Am întrebat- o dacă și morcovii sunt dicotiledonate.
Mr Brasil:- Și a doua?
A doua a fost mai agresivă. Am întrebat- o dacă noaptea poartă chiloți.
Râdem toți trei.
eu:- Ti- a răspuns la vreuna?
Dorel: :- Numai la prima. Pe urmă a plecat. Ați auzit bufnitura de adineaori? Trântise ușa! Nu- i frumos când vii în vizită la cineva să trântești ușa!
Mr Brasil:- Da, sunt de acord cu tine.

Test cu întrebări capcană

 

Vine Mr Brasil în bucătărie și mă vede că deșurubez coada de la încă o tigaie.
- Mi se pare mie, sau ai chef de încă o povestire polițistă?
eu: - Nu, mă pregătesc să continui testul de personalitate.
Dorel, de pe scăunel, care ținea în brațe geanta de scule și mă urmărea atent cum schimbam șurubelnițele în viteză:-  E un test greu, cu întrebări capcană.
Mr Brasil:- Așa- s testele astea. Dar ce legătură are cu tigaia?
eu:- Niciuna. Dar mă ajută să înțeleg mintea psihologilor.
Mr Brasil:- Pai ei trebuie să înțeleagă mintea ta, nu tu pe a lor. Hai să te ajut!
Dorel:- Da, lasă- l, e mai experimentat decât tine în colaborarea cu un psiholog bărbat.
Mr Brasil:- La ce întrebare ai ajuns?
eu:- La întrebarea despre locul din stânga.
Mr Brasil:- Hai, spune-o!
Dorel luă chestionarul de pe masă și mi- l dădu.
eu, cu voce tare:- Dacă vă aflați în poziția șoferului și puneți din greșeală mâna pe genunchiul pasagerului din dreapta ce faceți?
Și urmează 2 variante:
a. Măriți viteza și
b. Micșorați viteza.
Aici nu știu ce să răspund, nu am carnet.
Mr Brasil:- Răspunzi cu b. Psihologilor nu le place viteza, te vor considera nevrotică.
Dorel:- Sau psihotică, depinde de vârstă.
eu:- Vezi că e greu!
Mr. Brasil:- Aici nu gândești, răspunzi instinctiv.
eu:- Și dacă nu știu?
Mr Brasil:- Toată lumea știe. Mai ales că acum mașinile sunt automatizate, nu mai au schimbător manual, ci electronic, apeși pe un buton și gata, treci dintr- o viteză în alta. Mai ai întrebări?
Dorel:- Ohoho!
eu:- Dacă ești la piscină și o doamnă îți cere să o dai cu ulei autobronzant ce faci?
a. O dai și fugi repede de tentația de a te da și tu.
b. Te dai numai pe tine și fugi de tentația de a o da și pe ea.
Nici aici nu știu cum să răspund. Nu am trecut prin așa ceva
Dorel:- Eu zic să încercuiești a. Așa e legal.
Mr. Brasil:- Nu, asta e o întrebare capcană, încercuiești tot b.
Dorel:- Cum? E absurd!
eu:- Serios? E absurd?!
Mr Brasil:- Nu, nu e absurd, e normal.
eu:- Bine, merci.
Dorel:- Unde te duci? Vin și eu!
Mr Brasil: - Nu, stai cu ea. Ajut- o și unde nu știe, pui opinia ta. Mă duc să iau două tigăi. Poate facem mâine niște gogoșele.
Dorel:- Mmmm

Anna Karenina, Partea a doua, Capitolul 25

 

Concursul de echitație începea din fața pavilionului imperial și se încheia tot acolo.
Obstacolele erau în număr de 9 și includeau un pârâu, șanțuri, delușoare de pământ, garduri urmate de  șanțuri și un râu.
A fost nevoie de patru starturi diferite pentru ca toți caii să pornească în același timp.
În fața lui Vronski sunt ofițerii care îi călăresc pe Gladiator și Diana, Frou Frou reușește să treacă de primul obstacol fără să se lovească de nici unul dintre ei.
Așa trecu pârâul. Aici abandonă Diana.
Al doilea obstacol era un gard de lemn, aflat în fața pavilionului imperial, Frou Frou îl depăși, dar atinse cu copita ulucile.
Gladiator, care păstrase distanța de un metru în fața iepei lui Vronski, ajunse la o distanță puțin mai mică. Un bulgăre de pământ îl lovi pe Vronski, plecată din copita calului advers.
La următorul obstacol, Frou Frou și Vronski empatizează perfect. Iapa lui îl depășește pe Gladiator. Îl împroașcă de noroi pe Mahotin, care nu se supără.  Riscurile acțiunii din concurs!
Vronski este în fruntea cursei, urmează obstacolul bancheta, care este un deal urmat de șanț. Iapa îl depășește, mulțimea aclamă și Vronski este fericit și incantat de feed - back.
Următorul obstacol este tot un șanț. Frou Frou este obosită, iar Vronski din poziția ridicat în șa, se lasă pe spatele calului. În același timp, din spate vine cu viteză Gladiator. Își dă seama că a pierdut empatia, înțelege că a anticipat ceva ce încă nu se produsese și își pune în pericol viața. Atinge cu piciorul pământul și calul lui cade. Îl vede pe Mahotin călărind mult în față, deja în depărtare.
Neânțelegînd situația, Vronski începe să își lovească iapa cu piciorul în pântece, apoi cu cravașa. Calul are spinarea ruptă. Va fi împușcat.
Vronski își dă seama că a pierdut cursa. Își lasă chipiul la pământ și pleacă, ajutat se Iașvin. E nefericit și va fi mult timp. Această zi îi va rămâne în memorie ca  una dintre cele mai sumbre amintiri.  

Anna Karenina, partea a doua, Capitolul 24

Începe cursa lui Vronski și Frou Frou.

Hipodromul este încă mocirlos.

Vronski este stresat și debusolat.

La cursă participă 17 ofițeri cu caii lor. Cel mai periculos este Gladiator. 

Vronski îl evaluează pe furiș și îl compară cu Frou Frou. Cu toate că este un cal frumos și vijelios, calul lui nu este sănătos. Îngrijitorul îl avertizează din nou să fie calm și echilibrat, să îi dea calului încredere și libertate de mișcare, să nu îl stârnească prea tare și să îi lase inițiativa când ajung lângă obstacole.

Din nefericire, chiar la începutul cursei, ofițerul care îl conduce pe Gladiator face intenționat o manevră prin care își apropie calul foarte mult de Vronski și Frou Frou. Iapa se sperie și își deviază direcția, nu cu mult e adevărat.

Hipodromul este plin de lume, oamenii se grupează după cunoștințe și interese. Undeva este și Anna cu Betsy. Prin mulțime, Vronski se întâlnește cu fratele său, care îndrăznește să îi bată un apropou vis- a - vis de relația lui cu Anna, dar Vronski are o grimasă care îi aduce aminte fratelui de, probabil, încăierările din copilărie. Înțelege instantaneu că este mânios și că îl deranjează inoportunitatea oricărui comentariu malițios. Se întâlnește și cu Stiva și stabilește cu el o întâlnire viitoare la Popota regimentului. Pe Stiva îl simpatizează și îi dă de înțeles că este normal ca și partener al surorii lui. Face asta atingându- i  mâneca hainei. Fratele lui Vronski este un bărbat frumos, mai arătos decât Vronski, dar este bețiv. Vronski nu, participă la petrecerile ofițerilor, își ține caracterul în frâu. Vede ceilalți cai, pe unii dintre ofițeri îi știe bine.

Capitolul este dificil de povestit și este interesant pentru că redă o atmosferă tensionată, care rezonează cu tensiunea interioară a eroului principal. Este interesant de lecturat la orele de psihologie și sociologie. Nu am prea mult timp să introduc nume de personaje secundare sau de figuranți, poate o voi face cândva sau nu. Această cursă de cai este descrisă minuțios de Tolstoi și este rezultatul muncii unui scriitor nu doar foarte bun analist al sufletului omenesc (masculin, în special), dar și al unui om, am mai spus odată, cu talent teatral și regizoral. Viziunea autorului despre lume este cea omniprezentă, omniscientă, profetică. Pentru cei care studiază psihologie este interesant pentru precizările pe care Tolstoi le face când vorbește despre memorie, afectivitate, atenție, voință, deprinderi. Știu că pe Freud l- a inspirat și elucidat în câteva privințe și Tolstoi. 

Scurt excurs despre răbdare

 

Vine Mr Brasil în debara și mă vede cum deșurubez coada de la o tigaie.

- Ce faci acolo? mă întreabă

- eu: - Încerc să scap de pornirile instinctive.

Mr Brasil: -  Cum? Transformând tigaia în vătrai? De pornirile instinctive se scapă prin artă și literatură.

eu: - Serios? Există și o continuare?

Intră Dorel:

- Ce faci cu tigaia?

eu: - Încerc să înțeleg arta și literatura.

Dorel: - Nu vreți să mergem la o plimbare?

Mr. Brasil:- Nu, astăzi îmi scrieți câteva fraze despre iubirea unui femei sau bărbat pentru o altă femeie sau bărbat, care se împlinește la bătrânețe.

DoreL: - Nu s- a mai scris pe tema asta? De exemplu, Marquez.

Mr Brasil: - Încercați să nu plagiați. Este interzis să vă folosiți de epidemii ca pretext pentru lipsa de inspirație.

eu: - Putem să ne inspirăm din cinematografie?

Dorel: - Și eu vroiam să întreb același lucru.

Mr Brasil: - Da, chiar este recomandat să folosiți cunoștințe culturale adaptate generațiilor prezente și viitoare...maximum 200 de cuvinte.

Noi: - Bine

Două povestiri despre iubire

autori: eu și Dorel

povestire inspirată de profesorul de dans

        Era odată o femeie bătrână care avea un bărbat cicălitor. Femeia era harnică și tăcută, bărbatului ei însă nu- i tăcea gura toată ziua. Azi așa, mâine așa….au trecut 60 de ani.

Într- o zi, femeia nu a mai rezistat, a luat o tigaie de pe aragaz și i- a dat cu ea în cap.

Bărbatul a murit pe loc din cauza loviturii, iar femeia s- a recăsătorit cu un alt bărbat.

    La început a fost bine, mai apuca să zică și ea câteva opinii, pe urmă bărbatul a prins tupeu și a început ba să o întrerupă, ba să vorbească peste ea, ba să o contrazică până i- a închis gura de tot. Biata femeie, bătrână și bolnavă, șontâcăia prin casă, mută ca un pește. Într- o zi nu a mai răbdat și i- a dat bărbatului cu un vătrai în cap.

După înmormântare s- a recăsătorit cu un alt bărbat. Istoria s- a repetat, dar din fericire pentru amândoi, au făcut o călătorie în Antarctica, i- a prins o furtună și avionul s- a prăbușit. Așa s- a putut împiedica încă o crimă și să umble pe rețelele matrimoniale un criminal deghizat în fostă și viitoare soție.

                                              *******

    A fost odată o fată foarte timidă care s- a îndrăgostit de tocilarul clasei.

El nu era numai tocilarul clasei, ci și președintele Consiliului elevilor, deci un băiat popular, mereu înconjurat de fete drăguțe și de alți băieți sexy.

    Într-o zi, fata cea timidă i- a spus băiatului că îl iubește. El i- a aruncat o privire înțelegătoare și i-a zis:

 - 0, acum nu pot fi cu tine, sunt încurcat cu șefa majoretelor, dar poți să mă aștepți, după ce scap de ea, vom fi împreună. 

Fata cea timidă a început să plângă de bucurie, și- a încuiat ușa la camera ei să nu vadă părinții și a început să- i tricoteze băiatului un frumos pulover de lână.

După șefa majoretelor, băiatul s- a încurcat cu șefa clasei, apoi cu premianta Concursului de Engleză, pe urmă a început Facultatea și cine știe cu câte s- o mai fi încurcat, cert este că a revenit în orașul natal proaspăt însurat. Fata a plâns trei zile și trei nopți, pe urmă a început să meargă cu taxiuri pe rute inaccesibile pietonilor, ca să nu se mai întâlnească niciodată cu el. La un moment dat s- a uitat în oglindă și, constatând că a îmbătrânit, și- a reluat mersul pe jos, convinsă că nici dacă vor da nas în nas, niciunul nu va fi recunoscut de celălalt.

Într- o zi, primește o scrisoare prin care el o invită la Revelion. Se îmbracă frumos, ia cu ea puloverul tricotat în liceu, urcă în taxi și ajunge la el. Cuvintele sunt neputincioase pentru a descrie starea ei de fericire.

La miezul nopții, el despachetează cadoul și din el își iau zborul sute și sute de molii spre lustra cu toate becurile aprinse. Puloverul, ciuruit și prăfuit ca iubirea ei este cel mai drag cadou primit de un bărbat proaspăt divorțat.

Se uită amândoi cu milă la el, apoi femeia prinde curaj, îl ia și- l pune înapoi în punguță, promițându- i un pulover nou. Se îmbrățișează, mănâncă prăjituri și beau șampanie, iar dimineața el o conduce acasă urmăriți de armata de molii, aproape invizibile în lumina răsăritului.