Cu această ocazie vreau să fac câteva urări aniversare, dar și să îmi amintesc de câteva persoane dragi mie care poartă aceste nume și dintre care unele trăiesc, iar altele nu mai sunt printre noi.
Pe străbunicul meu îl chema Constantin, nume pe care l-a avut și fratele meu. A fost erou de război, la fel ca și bunicul meu.
Pe bunica mea o chema Elena, iar eu am numele ei. Mai exact în numele meu se întâlnește numele ambelor bunici. Deci într-un fel, azi sunt și eu sărbătorită.
Pe una dintre elevele mele preferate o cheamă Elena, prilej cu care îi urez La mulți ani fericiți!
Deasemenea, mă gândesc și la Constantin Noica, filosoful cu care începe Manualul de filosofie pentru clasa a 12 a și autorul care mi-a inspirat lucrarea de disertație de la masterat, Constantin Chiriță, autorul Cireșarilor, care m-au obsedat toată copilăria, Constantin Sălăvăstru, mentorul meu la gradul I și unul dintre cei mai buni profesori de Logică și filosofie pe care i-am întâlnit.
La mulți ani fericiți!