Am stat multe săptămîni în porturi. Am urcat munţi, am vizitat cascade.
Ultima călătorie a fost pe un lac înconjurat de stînci şi păduri. Apa era limpede ca sticla, iar barca noastră, închisă cu un coviltir colorat, înainta doar cînd erau adieri. Căpitanul a citit toată călătoria. Eu am stat tolănită la picioarele lui şi l-am mîngîiat de la genunchi pînă la glezne. În acest timp am încercat să înţeleg de ce după frumuseţea răsăritului, cerul se înnorează şi vîntul se mînie. De ce iubirile trăiesc în contratimpii Danezului şi au întotdeauna refrene. Căpitanul mi-a ascultat gîndurile, dar mi-a sugerat că ar trebui să mă îndeletnicesc cu ceva în afară de visare. De pildă aş putea învăţa să acordez instrumente. Pe vapor este o orchestră părăsită.
Mirajul lacului s-a stins într-o seară şi alte doruri l-au chemat pe căpitan pe vapor. Dintr-o dată ne-am dat seama că va veni primăvara. Şi atunci, de la frunze la oameni, sîngele va fi mai subţire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu