Pînă la capătul deşertului era cale de 800 de mile
Cel mai des se călătorea cu autobuzul
Lumină palidă de seară, fără adieri
şi nici un navetist, nici o caravană
Atunci ai trecut pe acolo, prin faţa staţiei
Nu ştii, mai opreşte pe aici autobuzul, te-am întrebat
Nu ştiu, mi-ai zis, dar îngerul meu ştie,
şi l-ai trimis să –l aducă
La capătul deşertului începea metropola,
seara ţîşneau lumini din vitrine şi faruri, ca nişte
scîntei din fierăria văzduhului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu