Într-o dimineaţă nu l-am găsit pe căpitan. Am umblat bezmetică de la o cabină la alta şi, pe măsură ce trecea ziua, eram tot mai disperată. Am încercat să îmi umplu timpul cu cărţi, desene, muzică. M-am aşezat într-un şezlong şi am început să urmăresc norii. Aici cerul este senin, deşi mergem printre fiorduri pe o vreme foarte rece. Trece greu noaptea pe un vapor unde toţi ştiu exact ce au de făcut, în afară de mine.
Pe punte, căpitanul m-a aşteptat cu cafea. Venise cu un stol întreg de vrăbii care ne zburau aproape de obraji.
De la pupa, soarele îşi întindea o rază şi gusta din luna ce flutura ca o tartă de vanilie, la prora.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu