Muza

   Ea una din diminețile acelea

În care cele două nuanțe ale iubirii  

Nu mai vroiau combinații impure.
    Vin acasă și dau în fața ușii peste Dorel, care se săruta franțuzește cu o coardă blondă.  Stau în fața ușii, o blochează cu trupurile lor, nu se opresc când ajung lângă ei, nu pot intra în casă. Nu știu ce să fac. Nu îndrăznesc să îi întrerup, cu chestiile astea nu te pui. Mă dau câțiva pași înapoi, întorc spatele și încep să butonez telefonul. Când, deodată, îmi apare în față Mr Brasil. Îmi ia telefonul brusc și începe să scotocească prin fotografii.
eu:- Ce faci? Dă-mi-l!
El:- Dă și mie pozele astea cu Dorel!
eu:- Care poze?
El:- Astea cu sărutul lui Klimt.
eu:- E plin netul. Ce le vrei pe ale mele?!
El:- Nu cu Klimt, măi, astea de le-ai făcut acu. Astea cu parașutele astea două, care se maimuțăresc fără rușine în fața mea de douăzeci de minute întregi, și mi-l arată pe Dorel care trecuse la dezbrăcat coarda. Cu o mână o ținea de păr, cu cealaltă îi dezlipea capsele de la geacă și cu buzele țuguiate îl stampila peste tot.

eu:- N-am făcut poze.

Mr Brasil:- Păcat!  
Ne uităm amândoi la ei stană de piatră. Îi zic lui Mr Brasil:- Poate ar trebui să nu fim noi muzele lui Brâncuși, ci ei doi.
Mr Brasil:- Ssst!!
Dorel ajunge cu decapsatul la pantaloni. Se desprinde cu greu din sărut și descuie ușa. Își ia în brațe poama și o trece pragul. Înainte să ne trântească ușa în nas, strigă la noi:- Drumul spre bucătărie nu trece prin camera mea! Nu trebuie să mă chemați la masă, vă găsesc eu!
Intrăm spășiți in urma lui de parcă am fi greșit cu ceva și, după ce ne dăm jos bocancii plini de zăpadă și frunze uscate și șosetele ude, ne încălțăm în totoșii care ne permit să fim nevăzuți, neauziti, neștiuți, ca orice om care știe că tinerețea are mereu urechile și mai mari și mai lungi.

Bucurie

 

Cerul e o acuarelă prin care păsările de cărbune se grăbesc 

Oamenii sunt veseli, îi vezi după mersul prin răcoarea dimineții 

O pasăre de pradă zboară în cioc cu o pradă pentru puii ei noi

Printre florile cireșului te văd 

Așteptându-mă 

Spre casă

      În timp ce îngerul deșertului desenează dunele dimineții, iar

soarele arzător întinde umbre peste piramide, dând de lucru altor matematicieni, mai noi, Dorel îmi întinde ceașca de cafea zicând:

- Vrei tu să conduci spre Cairo, vreau să termin un roman. Stau pe bancheta din spate. Dacă obosești, ne oprim, facem un popas și dormim.

eu:- Și Mr Brasil? Poate să mă schimbe el.

Dorel:- N-are cum, a plecat deja cu un avion particular.

eu:- Aha!

Dorel:- Ne întâlnim acasă cu el, a zis să ne descurcăm. Îmi arată biletele de avion pentru întoarcere.

Nu trebuie să ne grăbim, dar nici să întârziem.

eu:- Și nici să riscăm să rămânem aici.

Dorel:- Mai ales! Știi că arabii sunt pătimași când dau cu ochii de cărți din colecția Biblioteca pentru toți! N-am chef să plec acasă cu cenușa cărții în buzunar.

Urc la volan. Îmi pun muzică. Îmi place muzica portugheză, caut un album cu Iglesias în portugheză și demarez. Șoseaua e liberă. Conduc ca-n vis, ușor și fără semafoare.

Îl privesc din când în când prin oglindă pe Dorel. Stă tolănit pe banchetă, cu capul sprijinit de geam și dă paginile cu gesturi line, ca și când ar verifica pe întuneric un cireș dacă are muguri în vârful tuturor crenguțelor.

După 2 ore de oprim la un peco. Ne luăm ape, sucuri și cranțănele sărate, care se găsesc sub tot felul de denumiri și cu tot felul de arome, care mai de care mai picante. Tipic pentru Egipt.

Ajungem pe seară în aeroport. Drumul până acasă decurge fără probleme. 

În sufragerie, Mr Brasil stă pe fotoliul de nuiele și citește o revistă Cinema. Pe masă, pizza aburindă și limonadă. 

Dorel:- Nu mâncați fără mine! 

eu:- Mergi tu primul la duș, eu vreau să despachetez. 

El:- Nu, mergi tu, eu mai am 15 pagini și termin cartea. Sunt curios. 

eu:- Bine. 

Ne întâlnim la masă. Dorel întră îmbrăcat în smoking  și cu o tonă de ulei parfumat în păr. 

Mr Brasil, mie :- Cum ai reușit să faci dintr-un englezoi plictisit cum era ieri când l-am părăsit, un portughez rebel? Te-ai sărutat cu el? Ți-ai descheiat bluza, ți-a zărit sânii? A dat iama în caseta cu bijuterii pe care scrie: Nu pentru Dorel! 

eu:- Nu am nicio vină! 

Dorel:- Da, nu are. Oamenii mai fac chestii și de amorul artei, nu? 

Mr Brasil:- Cum zice Immanuel Kant, arta este Frumosul inutil?  Sau invers: Frumosul este arta inutilă?

Dorel:- În primul rând nu zice așa, în al doilea rând am terminat un roman în care cei doi rămân împreună și trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți. 

eu:- Era un roman după Povestea lui Harap Alb? 

Mr Brasil:- Poate o fi fost unul american. Că dacă era rusesc, personajele principale nu mai apucau sfârșitul. 

Dorel:- Nu și Nu. Hai să mâncăm și vă povestesc după. E scris de un scriitor nordic, dar care nu are Nobel. 

Mr Brasil:- Ce faci cu noi, ne antrenezi pentru Vrei să fii miliardar?

Dorel, mie:- Du-te la mine-n cameră și adu-l. Nu îmi mai amintesc autorul, știu doar că se numește cartea: Dacă îmi uiți valiza în avion, nu mai vorbesc cu tine niciodată. 

eu:- Parcă ar fi o carte de Descartes, Leibniz sau Prolegomenele lui Kant. Se mai pun titluri așa lungi în zilele noastre? 

Dorel:- În românește e lung, în limba  maternă a scriitorului e doar un cuvânt.