partitura simpla de pian

_______________________a___ ___ _S_______________ț_ _p__________n_______ e_____a_________ _r___________

marți, 5 august 2014

Walkman

      

  În port sosise un vapor. După pavilion, era portughez. Marifoca se ascunse după un colţ de gheaţă şi privi agitaţia de pe punte. Marinarii erau îmbrăcaţi în haine colorate şi aveau pe cap căciuli îmblănite. În albul întins, erau ca petele de culoare într-un tablou.
Deodată simţi o strînsoare puternică în jurul trupului şi o lovitură în corp. Aproape leşină de durere. În jurul ei se ţipa şi se făcu aproape întuneric. Se lăsă încet să cadă şi cîteva braţe o ridicară şi o cărară o bucată de drum, apoi o înghesuiră într-o cuşcă. Trebuia să stea într-o singură poziţie, cu capul aplecat şi ghemuită. Pentru o fiinţă rotunjoară ca Marifoca, nu era tocmai comod.

Lada în care era fu tîrîtă o vreme pe gheaţă, apoi urcată pe vapor. Într-un colţ, pe punte, stătu zile în şir, multe, poate chiar săptămîni.  Aerul rece se schimba treptat, pe măsură ce trecea timpul şi încet - încet se simţi în briza oceanului urme de viaţă străină, de alge şi soare. Într-o zi, ajunseră într-un port. Cîţiva marinari luară lada în care era Marifoca şi o transportară într-un cărucior pînă la aeroport. Acolo urcară într-un avion. În cala cu bagaje, Marifoca zbură la 8000 de metri altitudine şi oricît încercă să compare experienţa cu ceva anume, nu îi veniră în gînd decît concursurile de patinaj pe care le organiza în faţa debarcaderului împreună cu colegele de şcoală. Cînd au aterizat, Marifoca fu scoasă din ladă. În jur totul era verde şi colorat la fel ca hainele marinarilor pe care îi văzuse în portul îngheţat. Dar trecuse prin atîtea întîmplări nu tocmai plăcute, încît ceea ce-şi dorea cel mai mult era un walkman în care să poată asculta ţipetele focilor. Unul dintre îngrijitori, care ştia mai multe limbi străine, printre care şi marifocheza, aduse într-o dimineaţă un aparat. De atunci, Marifoca stătea cu căştile la urechi sub privirile curioase şi pline de păreri ale vizitatorilor. În jur zburau fluturi, răsărea curcubeul dupa ploaia caldă, vîntul împrăştia frunzele, iar Marifoca asculta muzica ţinutului arctic. 

sâmbătă, 2 august 2014

Pietre albastre


Lîngă rîu sunt pietre albastre ştii luna
Ca un crai nou răsare în zare sunt păsări
Mari aripi întinse, cînt răguşit
Cai cu coame albe şi lungi, cu nerabdare în copite în coamă
Tăcută trece căruţa pe drum, multe priviri şoapte în spate
Albastre pietre dimineaţa la rîu şi o floare albă ca laptele
Fluturi care se iubesc cîte doi cîte trei adie...


luni, 28 iulie 2014

Marifoca

       Marifoca îşi aminteşte cu destulă precizie ce îi spunea mama ei, ori de cîte ori Marifoca pleca la joacă:

- nu uita fularul albastru şi ai grijă cum  traversezi.
Aşa că în această dimineaţă, în timp ce intra în camera ei din iglu spuse în gînd:
- nu uita fularul albastru. Se duse la dulap şi scoase fularul împăturit cu grijă, îi netezi franjurii, aprinse becul şi în timp ce-l aşeza la gît, se privi în oglindă.
Îmi vine bine fularul albastru. În lumina asta de neon se văd apele albastre ale pielii mele. În zăpada de afară este în contrast, iar uneori se asortează şi cu ochii. Celelalte foci vin mereu şi-l ating, iar una din ele, Sonia, mi l-a cerut pentru deschiderea anului polar universitar.
Stinse becul şi ieşi. Bătea un vînt rece care aducea mirosuri necunoscute, de pămînt umed. De pămînt?! Marifoca se întrebă cu uimire: cum  de ştiu acest cuvînt? Pămînt? 
Cerul se acoperise cu păsări, păsări negre, care contrastau izbitor cu albul zăpezii. Multe, multe, se roteau în vîrtejuri, se aşezau pe cîte un sloi stîncos şi apoi se înălţau ţipînd.
Păşind pe cărarea cunoscută numai de ea, Marifoca se depărtă de iglu spre debarcader. 

vineri, 25 iulie 2014

Nori de furtună




Nici un om în această pădure
Nici pietre în cale, totul neted
Din frunzişuri se desprind  libelule
Roze aripi, lungi ca nişte plete
Duse sunt zilele cu zîmbete, zilele gureşe
În tainiţa sufletului se zdruncină uşile


Sus, pe un stîlp stă un pui de barză
Jos, pe cărare, un pui de pisică

Lumea e totuşi frumoasă şi albă
Ca un izvor săltăreţ trece un mînz
Cine culege fructele coapte din cale?
Zîna corcoduşelor sau un şir de furnici?

Lîngă mine, nevăzut, îngerul vine
Şi-mi culege din păr paie uscate
Afară se-adună nori de furtună
Se umplu din nou izvoare secate.

marți, 22 iulie 2014

pisicologică

         De cînd s-a terminat de renovat blocul de vis-a-vis este mai interesant totul, mi se confesează pisica înainte de a trage un pui de somn pe umărul meu. Nu ştiu ce i se pare ei interesant, poate faptul că la blocul de vis-a-vis mai sunt doua mîţe, una la etajul doi şi una la trei şi mai ies din cînd în cînd în balcon.- Ai uitat cîinii, unii sunt mari ca niste urşi, eu de fapt chiar am crezut că este urs unul, mormăi prin somn şi apoi începu să sforăie fără jenă. Şi este o ea, nu un el....în sfîrşit. Plouă şi nu prea sunt insecte, asta e ceva plictisitor, dar vezi, stropii nu sunt puţini. Am numărat 2 bilioane 3 sute.E cam grăsună pisica şi mă apasa pe umar. O dau jos şi se cocoaţă pe televizor. În timp ce - şi aranjează blana îmi zice: ai observat umbrelele? Eu: Nu prea. Ea: Doamnele nu au umbrele ca niste castronaşe de supă, cum le tot vezi tu prin picturile asiatice, ci au umbrelele ca niste platouri. Asta face ca totul să pară plat de fapt. Azi am văzut domni care nu au deloc umbrelă, consideră că e sportiv. Copiii aleargă de-a binelea prin ploaie. Eu, dacă aş fi om, aş avea o umbrelă din frunze de palmier.
Ce putea să-mi spună ea.... totuşi am înţeles ceva. 

duminică, 20 iulie 2014

Lămpiţa cu gaz

Început de iarnă polară. Întuneric. Frederic vine lîngă mine şi îmi spune:
- E ca şi cum ai merge printr-un tunel, nimic neobişnuit la prima vedere.  Orice obiect luminos se vede imediat. Uită-te bine la mine, mă vezi?
Mă uit la el, acelaşi Frederic.
- Uită-te mai bine.
Mă uit. Ochii cenuşii, obrajii roşii, fruntea înaltă.
- Ştii ce înseamnă asta? Oricît ar fi de întuneric, tot mai este undeva o lămpiţă cu gaz.

Merg în urma lui.

sâmbătă, 19 iulie 2014

bonjour

Păunul din parc.

miercuri, 11 iunie 2014

Lupuşor




Vîjj, vine vîntul prin cîmpul cu maci
Culcă iarba la pămînt, smulge florile, zburleşte penele
Atunci este timpul pentru blana de iarnă, pentru ochiul de noapte
Cînd trece bidiviul, cu coama aramie
Şi alb iepurele de vis
Întoarce capul spre locul de unde vine fumul, ascute urechea,
Din zare
Un lup mai mare vine să te înveţe un dans.


marți, 3 iunie 2014

Anzii Cordilieri



Traversăm Anzii Cordilieri, îmi spune căpitanul, trebuie să mergem cu trenul. Stăm amîndoi în gara unei cunoscute capitale, eu pe o bancă, el în picioare cu bagajele.Trece un  mecanic prin faţa noastră, negru de fum şi supărat. E amuzant.
Trenul vine cu zgomot, urcăm. Eu mă aşez lîngă căpitan, dar el îmi spune să merg la fereastră, citeva locuri mai în stînga. Compartimentul e aproape gol. Intrăm într-un tunel la puţin timp după plecarea din gară. Întuneric. Compartimentul se aglomerează brusc şi în întuneric se aud voci care dispar încet odată cu ieşirea la lumină. Cînd ziua ţîşneşte suntem din nou doar noi. În faţa noastră se întind munţii albi şi înaintăm spre ei ca un vapor care taie valurile verzi. 
-          Am fost atacaţi, îmi spune, vaporul din port a fost atacat de piraţi.  Acum e bine, ne aşteaptă în Elveţia.  Îmi întinde nişte reviste. Uite, mergem la ursul de aur.
-          Dar nu e în Berlin?
-          Acolo e o sosie a lui, destul de reuşită de altfel, dar adevăratul urs de aur e în Elveţia. Acolo e şi peştişorul de aur. Urs-peştişor....înţelegi?
-          Şi vulpea?
-          Vulpea călătoreşte incognito prin Europa. Dacă o să avem răgaz, ne vedem şi cu ea, îmi e prietenă. Acum  caută nişte staţiuni bune, maseori profesionişti, să ştii că e sensibilă la tot ce e din blană sau puf. Vezi ce faci cu vecina ta de banchetă.
În stînga mea stătea o uriaşă pasăre pufoasă ca o pisică persană, doar că avea guler de dantelă.
-          Deschide fereastra, zise căpitanul, trebuie să o lăsăm să zboare, produce alergii dacă stă închisă aici.
- Pasărea - pisică ieşi pe geam şi dispăru în Anzii Cordilieri care se acoperiră pe loc cu păduri.


vineri, 30 mai 2014

Cosmina Interbelică


Plecasem de acasă pe catalige şi mă miram
De frunzişul unduios al salcîmilor şi de bradul bătrîn, bun de pus pe foc
înconjurat de păuni
Cînd o maşină a timpului a poposit lîngă marea de gelatină a amiezii
Interbelică ai venit, Sale Rosa
Perfect tăiat bretonul tau, rotund gulerul de caşmir
Rotund ca pămîntul din zare
Cu violete şi cereale
Păşeam cu grijă în urma ta să nu-ţi trezesc omul
Pe care îl purtai în braţe ca pe o jucărie de pluş.


joi, 22 mai 2014

Mylady


Dimineaţă insinuantă ca o mahmureală
Optimist trilul zorilor gîlgîie lîngă fereastră
Sforăitoare trece tinereţea ca un tambur major aburi îi ies din nări, clinchet pe stradă
Somn liniştit cu vise de capă şi spadă doarme iubita lui Athos
Mylady
Ce-i mic e mare ce-i mare e mic spune bufonul şi şterge cu cotul iarba de praful din lună
Tril lîngă tril vuiet şi zgomot ziua adună.


marți, 20 mai 2014

Frumoasa fată cu coc



Cît de albastru e cerul de mai
Şi frunzele întunecate ale merilor
în josul rîului este o casă cu pridvor
e dimineaţă
şi frumoasa fată cu coc priveşte melancolică o urmă de ceaţă
sorbită de lumină ca o mînă poposind pe hermină
Ţipă în crîngul cu plopi un cintezoi
dincolo de noi Domnul citeşte
penele îngerilor scrijelesc cerul
fruntea ei e înaltă, ochii ei sunt adînci
rotund e safirul ce-l ţine în mînă.



duminică, 11 mai 2014

Scrisoare către Robinson


Domnule Robinson,
abia coborît din copac sunt de aceea mă impresionează încă tot ce aduce a liană, a pasăre sau a banană
Limba cu care îmi vorbeşti o înteleg doar cînd picură din umbrar sirop de arţar
În rest orbecăi după sensuri ca un cal singur printre armatele gata de mat
Ieri în loc să merg după cremene am mers după pieptene
În loc să fac un arcan am cusut un volan
Am stat în frig două nopţi şi o zi din pricini de păpădii
Ia-mă de mînă în zi cu furtună şi-mi zi
Că după vineri mai este o zi.

luni, 5 mai 2014

Rusia





 De cîteva ori am trecut pe lîngă Rusia, dar nu am oprit pînă acum. O fustă verde de catifea grea, obraji rumeni, paşi cadenţaţi pe trotuare.... mîini mari şi deloc uşoare, aşa vedeam altădată Rusia.
Căpitanul meu trece pe lîngă mine şi îşi  întoarce privirea. În urma  lui e mai frig, în jurul meu e mai frig. Suntem în Rusia.  Caut o sticlă de vodkă.
Pe vapor sosesc doi hamali cu cufere mari, deschid unul din cufere. În el sunt smaralde. Multe, rotunde, colţuroase, plate. Au o lumină mată şi intunecată ca de apă în pragul dimineţii.
- La ce folosesc? îl intreb pe Căpitan?
- În comunicaţii, îmi răspunde punînd la ureche unul. Apoi mi-l întinde,
În el se aude un ocean, foşnetul vîntului, a unui lan de grîu şi picături de apă curgînd încet, un tril, iarba crescînd, două gîze iubindu-se.

joi, 10 aprilie 2014

notiţă laterală


Din lună picurau stropii de lapte peste un ocean de cafea
Filă cu filă se înconjurau seminţele porumbului cu răbdare
Dus pe gînduri, Frederic moaie pana în şold şi

Scrie o notiţă laterală.

miercuri, 26 martie 2014

Găina lui Frederic


Într-o zi, Frederic mi-a explicat cum e să fii găină. A mers cu mine în spatele casei, unde era un teren liber şi mi-a zis. Încearcă să urci. Eu mă uitam mirată în jur, nici urmă de scară, deal sau vreun scăunel. Am ridicat din umeri. Frederic a insistat. Hai, primul pas. Eram complet nedumerită. Atunci am văzut un ciob de oglindă. În el mi se vedea părul ciufulit. Închipuieşte-ţi că eşti o găină, zise Frederic. Cum urcă o găină?
Ar trebui să am aripi, m-am gîndit. Degeaba, o găină nu poate zbura, o găină doar cotcodăceşte şi aleargă prin toată curtea crezînd că o să zboare.
Ar trebui să cotcodăcesc, să alerg prin curte, să dau din coate?

Frederic a privit în sus, începuse să bată vîntul. Şi-a strîns haina lîngă trup. Prin manşetele şi gulerul rotund fluturau uşoare penele. 

duminică, 23 martie 2014

America



În America sunt gangsteri pe străzi, free
Poştaşul are faţa acoperită cu o batistă
Ochii lui sunt gri
Fetele poartă tocuri şi unghii roşii
Cu ele zgîrîie metalul secundelor ca o pisică scoarţa copacului
Să-şi domolească cruzimea.

În America bate un vînt cu nisip roşcat
Ca un orologiu de dor
Serile se împrăştie ca seminţele pe pămîntul uscat
De la rădăcină spre stele

Arabescuerelle.


luni, 17 martie 2014

binoclul lui Frederic


Ia să vedem noi ce-i pe aici, zise Frederic oprindu-se în dreptul unui afiş. Concert cu Mylene Farmer. Ia spune, de cînd n-ai mai fost la un concert? Eu nu mai ţineam minte, ani buni, ----ultimul pe care mi-l aminteam fusese cu Maroon 5 şi atunci îl rătăcisem pe Frederic prin sală. “Diabolique mon ange”, ce spui? Frederic avea locuri la lojă şi binocluri pentru amîndoi. Mylene Farmer întîrzia. Prin sală alerga  camerista vedetei cu lista rezultatelor de la simulare precum libertatea  în comuna din Paris. Notele erau numărul locurilor din sală. 2,10 însemna locul 21, 8,55 locul 85 şi tot aşa. Era o învălmăşeala de nedescris pentru că pe unele locuri erau mai mulţi deodată, pe altele nici unul.
- Vezi, de asta e importantă simularea la bac, îmi zise Frederic cu zîmbetul lui înţelept.

Cu binoclul lui se vedea pînă  departe. Vedeai pînă în Egipt, Sfinxul era ca la doi paşi, oamenii mici ca nişte şiruri de furnici, stelele din alfa centaurul erau violete şi Frederic..... 

miercuri, 5 martie 2014

Primăvara este un băiat



Primăvara este un băiat care traversează aleea cu măceşe în mînă
Fire subţiri de iarbă poartă pe creştet
Şi viorele în ochi
Mohorît e oraşul şi umed
Pămîntul cel negru plin de seminţe
Băiatul duce cu el măceşele roşii
Şi din crăpăturile zidurilor, de după pietre
Ies pe rînd vacile Domnului şi buburuze
Primăvara este un băiat alb ca o lăcrămioară
Cu genele fine ca penele
El ţine în mînă o vază.

marți, 11 februarie 2014

Leii



      Dintr-un magazin de antichităţi grecesc, căpitanul a cumpărat într-o zi o oglindă. Are margini argintii şi este încrustată cu chipuri de lei. În zadar cauţi în marginea oglinzii vreo frunză, un strugure, o figură geometrică. Sunt lei, cîte patru pe fiecare latură, care îl privesc pe privitorul în oglindă cu interes. Nici unul nu doarme.
 Mă opresc în faţa ei şi constat cît de mult ne asemănăm.
Căpitanul ridică ancora în zori. E o dimineaţă ceţoasă şi linia orizontului este foarte aproape de noi. Stau în cabină şi scriu scrisori către rude.

Spre seară ajungem într-un port. E un oraşel italian. Ceaţa s-a risipit puţin, dar nu este încă limpede cerul. Căpitanul vine în pragul cabinei şi  face semn spre pelerină, mă îmbrac şi plecăm. Eu rătăcesc cu privirea aiurea, peste case şi străzi, nu văd oameni. Intrăm într-o curte cu porţi deschise. Nu ne aşteaptă nimeni, nu se aude nici un sunet. Căpitanul deschide brusc o uşă. E semiîntuneric în încăpere şi intru precaută, deodată se aprinde brusc o lumină, lîngă pereţi, tolăniţi şi surprinşi, cei 16 lei ne privesc. Mă uit la căpitan, pleoapele lui devin roşii ca aurora dimineţii, obrazul transparent. Îsi pune gluga pelerinei pe cap şi devine nevăzut. Eu ies din cameră repede, înainte ca leii să scoată primul sunet. Apoi alerg, alerg departe spre port. 

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails