sfîrşit de august
M-am hotărît să ţin un jurnal de bord. Pentru început, trebuie să ştiţi că eu sunt doar secundul sau secunda. Căpitanul meu este singurul care ştie traseul şi destinaţiile noastre temporare. Eu doar relatez opririle, drumul pînă la ele şi plecările noastre.
Azi este o zi senină de sfîrşit de vară. Adică ţi-ai putea da seama că este sfîrşitul verii doar din faptul că marea este plină de ambarcaţiuni mici cu destinaţie comercială, de bărci cu motor, iar în port au început reviziile vapoarelor. Plecarea noastră a fost fără incidente grave, căpitanul însă ne-a anunţat că vom avea la bord un călător neobişnuit.
Prima oprire va fi la Constantinopol. Vom naviga pe marea Constantinopolului unde este un bazar celebru şi foarte vechi. În ultima vreme am evitat să merg în bazare din pricina vînzătorilor. A înfăţişării acestora. Nu mai apucam să văd marfa pentru că vînzătorii mă alungau înainte să ajung în dreptul ei. La Constantinopol se spune ca sunt mulţi vînzători bătrîni care îşi iau lîngă ei tineri frumoşi pentru a atrage clienţii. Tinerii nu fac ceva din cele ale comerţului, stau şi butonează celularele, scriu poezii sau pur şi simplu dorm. Cumpărătorii se opresc să îi privească şi în acest răgaz, ca prin vis, comercianţii le îndeasă în sacoşă fel de fel de produse.
Vremea este frumoasă, mi-am dat seama după privirea căpitanului. De altfel, eu nu cunosc alt barometru decît culoarea ochilor lui.
Azi am pescuit păstravi. Ştiu că o să spuneţi că sunt peşti de apă dulce, aşa este, doar toată apa dulce se varsă în mare.
Veneţia, mijlocul lui septembrie
Nu am mai scris despre călătoriile noastre. În ultimele săptămîni am avut multe peripeţii, unele tulburătoare, altele fericite. Căpitanul nostru a primit o scrisoare îngrijorătoare şi eu a trebuit vreme de cîteva ore să îl însoţesc în portul din Veneţia. Nu îi ştiam intenţiile şi toţi locuitorii îmi păreau ostili. În tot timpul cît am umblat pe străzile oraşului şi am poposit într-un bar să mîncăm, am stat încordată. Căpitanul dorea foarte mult să mă înveţe un dans al locuitorilor, care era unic în lume. Am înţeles greu intenţia sa, dar dansul era într- adevăr foarte interesant. Locuitorii purtau măşti şi, în timpul unui vals, schimbau rapid măştile între ei, atît de repede încît abia aveau răgaz să îşi vadă chipul. Era singurul moment de sinceritate din timpul întregului carnaval.
A început octombrie
Vaporul nostru a ajuns acum cîteva zile în Anglia interbelică. Am coborît pentru cîteva ore şi a trebuit să ne ascundem pînă la lăsarea întunericului. În port era o răfuială între două bande de gangsteri şi fulgerele gloanţelor zgîrîiau clădirile gălbui. Căpitanul m-a condus pe cîteva străduţe lăturalnice pînă la o tavernă unde nu ajunseseră încă împuşcăturile. Lumina lăptoasă m-a înveselit. Cîţiva bărbaţi tineri şi o femeie serioasă care servea la mese. Purta o rochie lungă cu volane şi mersul ei şerpuitor cu teancurile de farfurii şi pahare printre mese curgea ca Mississippi printre sălcii. Mirosea a tutun şi a bere, se rîdea, oamenii erau surescitaţi. Am stat în local pînă spre dimineaţă cînd s-a făcut în sfîrşit linişte. Apoi am plecat. Ne aştepta o mare relaxată şi blîndă.
La zoo
Am călătorit o săptămînă întreagă de-a lungul ţărmului Bulgariei. Cîţiva marinari au plecat cu o barcă cu motor şi i-am însoţit. În port era multă agitaţie, era o zi în care se deschidea un tîrg popular, oamenii vindeau mai ales animale, dar erau şi meşteri olari şi ţesători. Aş fi vrut să stau mai mult să casc gura la tarabele lor, dar capitanul mi-a facut semn să mă grăbesc. Trebuia să îi predea îngrijitorului grădinii zoologice cîteva documente importante pentru acesta. Grădina zoologică din portul bulgar adăposteşte şi un circ, aşa că animalele nu sunt vizitate în timp ce se odihnesc sau mănîncă, precum în celelalte locuri din lume, ci în timpul repetiţiilor sau la spectacol. Am ajuns cînd se dresau jaguarii şi rîşii. Dresoarea era o femeie care s-a iritat cînd ne-a văzut. Animalele erau tinere şi neobişnuite cu prezenţa oamenilor. În plus, erau agitate şi nu se concentrau deloc la exerciţii, aşa că ea pleznea adesea din bici. A trebuit şi aici să stau mai puţin decît aş fi vrut. Dar căpitanul mi-a spus că spectacolul rîşilor este printre cele mai interesante. Cu încrederea că într-una din călătoriile viitoare îi vom vedea, am plecat fără părere de rău pe vapor. De altfel, noaptea se lăsase repede şi străzile erau neobişnuit de pustii. Apăsătoare atmosferă...
Hola
Astăzi am ajuns în Spania. Ni s-a spus că vom vedea o coridă în carne şi oase şi cînd colo am asistat la o întrecere între cîini. De obicei mă stresează întrecerile între animale, mi se pare nedrept că oamenii le pun să facă lucruri contrare instinctelor lor. Pe stadion alergau bărbaţi tineri cu bustul dezgolit, în pantaloni mulaţi, iar de turul pantalonilor erau prinse cu funde colorate, ciolane mari. Erau alergatori buni şi cîinii îi fugăreau înnebuniţi încercînd să le apuce oasele. Nu s-a întîmplat nici un accident, cîinii îi cunoşteau şi reciproc. În ciuda acestor răzleţe idei legate de etica animalelor, întrecerea m-a distrat. Şi pe căpitan l-a distrat, deşi arena era aglomerată şi soarele ardea puternic. Tot puntea vaporului ni s-a părut mai primitoare. Adia briza şi pescăruşii ţipau intermitent. Am stat pe punte mult, pînă a răsărit luna. Era tăiată fix în două ca o felie de portocală pe o farfurie întunecată. Înainte să plec la culcare, m-am trezit lătrînd la ea.
