Povestesc un film: Tutorele

The Tutor este un film psihologic, thriller,

american din 2023 

regizat de Jordan Ross,

scenariul aparține lui Ryan King. 

Distribuția: 

 Garrett Hedlund,

 Noah Schnapp, 

 Victoria Justice

 Jonny Weston, etc. 

Mărturisesc că

nu mă omor după trilleruri. 

Pe la sfîrșitul facultății

am avut un prieten 

căruia îi plăceau foarte tare

cărțile lui Stephen King. 

De dragul lui, am citit și eu cîteva, și tot

de dragul lui am văzut și

câteva trilleruri, pe atunci

celebre.

M-am uitat la Tutorele în

aproape 4 zile. 

Nu știu dacă traducerea titlului

e cea mai potrivită, 

mai corect ar fi fost

Profesorul care oferă meditații.

Povestesc pe scurt:

Un profesor obișnuit de liceu

are o carieră obișnuită. 

Este cuplat cu o femeie cu câțiva ani mai tânără, se iubesc ca 

doi porumbei, ea este însărcinată în luna a 7 a 

și are un mod perfect normal

de a gândi relația 

cu bărbatul cu care e:

 vom fi în curând trei, ne

trebuie bani mai mulți, 

mai ia-ți o slujbă, măcar pe vară,

cât ești în vacanță. 

Omul încearcă întâi pe la

restaurante, ospătar, 

bucătar, nu e primit,

nu prea le are, sunt alții mai buni.

 Îl sună un amic și îi dă vestea

cea mare: un puști de bani gata

trebuie pregătit, a picat bacul. 

Va lucra o săptămână și

va primi 2500 euro pe zi. 

Toată lumea e fericită, iubita,

prietena ei, 

prietenul prietenei ei….

Merge la puști acasă,

ăsta pare căzut din lună, 

are psihologia, sociologia și

fizionomia unui bogătaș

din secolul 20, cam de prin

interbelică,

 adică a unuia cam de acum

100 de ani.

Proful îi dă tot felul de teste,

pe care puștiul 

le trece cu brio, se constată

că în vilă 

nu există adulți, ci doar 

4 adolescenți care pierd vremea. 

Castelul este poziționat pe o 

ditamai moșia, există și un lac,

sunt păduri…

Înainte să se termine săptămâna, 

puștiul vine

în camera tutorelui

și îi spune cu tristețe 

că mama lui este plecată

de când el avea 

5 ani și că tatăl

e mereu nemulțumit de el….

în sfârșit, cam de pe aici filmul

trebuia

 ori isprăvit, ori bucățit, 

adică transformat în

serial cu crime. 

Vă zic finalul pentru că

m-am plictisit:

se dovedește că tutorele era

 cel nebun și elevul era bun, 

dar filmul se termină ca în

Lecția lui Ionesco: 

o nouă elevă, de data asta nu

 o tânără sau un tânăr,

 ci în fața unei babete cu

părul complet alb, 

tutorele își continuă lecția. 

E același bărbat, care ar fi trebuit

 să zacă pe fundul lacului

împușcat, în legitimă apărare

de elevul lui genial,

traumatizat de părinți

și dornic de adevăr.

E exact el,

cu aceeași perucă 3 D lipită

prost pe tărtăcuță. Actorul este

expresiv și seamănă 

când cu Foucault, când cu

Malcovich, 

dar îți dai seama de chestia

asta când apare fără ochelari. 

Neavand nicio 

scenă de sex și nici de nuditate, 

ar putea fi folosit la orele de 

Psihologie la lecția Afectivitatea, 

la Sociologie pentru înțelegerea

 ideeii de prejudecată,

stratificare socială, 

delincvență juvenilă, etc.

(Piua! Afară tună, mă duc

să-mi 

strâng caietele și creioanle

din balcon.)  

Aș putea -o pune pe Maria

să îl povestească. Sau pe Andreea, 

sau pe oricare altul, pe David,

pe Andrei....și lui îi place să

povestească filme.

Actorii sunt foarte buni

și expresivi,

au sentimente vizibil

shakespeariene...

Fiecare joacă în film nu

un personaj, ci

opusul personajului său:

tutorele joacă

opusul nevinovăției,

elevul joacă opusul patologicului,

iubita joacă opusul dragostei, iar

prietenul care îl trimite

la pregătirea criminală, joacă

opusul fidelității. Ar trebui

să fiu didactică și să spun

că filmul surprinde bipolaritatea

afectivă, în prima parte

toți sunt ok, la sfârșit

se dovedește

că toți erau sau

au devenit bipolari. :)

P S. Nu știu de ce

bloggerul nu îmi dă voie

să scriu decât prin vizieră.

O fi o eroare de program.....

Scrisoare de la Platon către Aristotel

 Platon:- Îți scriu pe fugă, atât îți spun, mi-e dor de mirosul tău exotic. 

Știu ce ai să spui, că nu e adevărat, că te lingușesc, că mi-e gândul mai mult la Socrate decât la tine, că nu e niciun dialog al meu intitulat Aristotel, dar fii atent ce-ți spun: până la sfârșitul lumii portocalele vor avea același gust. Vor trece popoare, țări și capitale, se vor ridica și prăbuși imperii, vor plimba pe arăturile războaielor tiranii mulțimile din stânga- n- dreapta, se vor construi și dărâma turnuri, dar mirosul de portocale va rămâne la fel. Așa ești tu pentru mine, fructul meu exotic, răcoros, vesel și perfect răsărit dintr-un cerc trufaș, care a împărțit luna în două, una a vieții și una a răsunetului.  

Mi-e dor de tine și nu te vreau schimbat în altceva, nici în lămâi, nici în ananas, nici în banană. Să nu mă cauți, te găsesc eu. 

Cu dragoste, Platon. 

P S. Vezi că sunt tatuat pe șold și puțin mai jos, nu te repezi din prima, lasă pentru când suntem doar noi doi. 

Beso!

Pofta de soț

 

    Mă trezesc în zgomot infernal de tigăi trântite pe podele, țipete și zbierete. Mă ridic anevoie din pat, am dormit puțin, prost, cu întreruperi și cu vise lingvistice, pline de propoziții lipsite de sens. E bine că totuși am apucat să visez câte ceva, sau mai bine nu visam deloc? mă gândesc în timp ce intru în bucătărie.
Dorel mă ia în primire de la ușă:

- De ce nu ai părul pe moațe? De ce ești în halat? De ce nu ai la tine ultimul număr din Observatorul cultural? Ești adult sau ce?
Vocea lui nu e calmă, eu nu sunt trează încă. Mă uit peste umăr la el și mă târâi spre ceașca de cafea. Mr Brasil, cocoțat pe o scară, atârnă tigăile pe  pereți.
eu:- De ce pui tigăile pe pereți?
Dorel:- Așa e în bucătăriile occidentale. Trebuie să se vadă fundul tigăii perfect răzuit.
Mr Brasil:- Care de acum încolo e treaba lui Dorel.
Dorel:- Când o să îmi cumperi aragaz din ăla fără fum și foc, mai discutăm.
Mr Brasil:- Da, mai discutăm. Deocamdată nu mai gătim în ele, le lăsăm de decor. Vine în vizită mătușa lui Dorel din Austria și trebuie să se simtă bine. La ea în bucătărie e așa, am văzut în poze.
eu:- De aia mi-ai zis de părul pe moațe?
Dorel zice:- 👍. 
O tigaie cade pe podea cu un zgomot îngrozitor.
lui Mr Brasil:- Mai ai multe de atârnat?
Mr Brasil:- Una. Asta. Dar nu stă, are coada prea încăpățânată.
eu:- Poți să o ascunzi într-un sertar.
Mr Brasil:- Și în locul ei să pun crăticioara roșie de fiert ouă? Nu, merci. O să stea mătușa lui Dorel numai cu ochii pe ea.
eu:- Putem pune o pictură în loc.
Mr Brasil:- Ai vreo pictură cu tigăi?
eu:- S-ar putea.
Dorel:- Caut eu pe net una și o scot la imprimantă, o înrămăm....
Mr Brasil:- Nu pleci nicăieri! Stai aici și mă ajuți. Crezi că se termină bâlciul cu tigăile? Urmează paharele de cristal pe policioara cu vitrină, farfuriile perechi în dulăpior, cele desperecheate în magazie, ceștile fără toartă în fundul cutiilor pe care le-am adus aici, tacâmurile....
eu:- Care e scopul, în afară de confortul vizual al doamnei?
Mr Brasil:- Aprinderea poftei de soț.
Dorel se ridică de pe scaun și urcă pe scară, în spatele lui Mr Brasil. Îl prinde de bluză și când se întoarce, îl sărută pe ureche. Mr Brasil coboară de pe scară și vine la masă. Ne pune din nou cafea în cești.
- Ce mai faci? mă întreabă. Ce mai citești, ce filme mai vezi?
eu:- Citesc un roman polițist cu Maigret. Am ajuns la primul suspect.
Mr Brasil:- E însurat?
eu:- Nu, trăiește cu una de mulți ani și nu prea se întâlnesc decât la cină, din cauza serviciului în contratimp. E ospătar de noapte, iar ea dansatoare de zi.
Dorel:- Și film? Ce film vezi acum?
eu:- Îmi place Tom Cruise și aveam chef să văd acțiune. Dar ieri am început să mă uit la un film cu unul care primește mulți bani să întrețină atmosfera intelectuală în jurul unui elev supradotat și nebun de legat.
Mr Brasil:- E după un caz real?
eu:- Nu, nu-mi amintesc indicația la început. Poate va fi la sfârșit.
Dorel:- Și e însurat?
Mr Brasil:- De ce? Ți-e poftă de soț?
Dorel:- Nu, ziceam și eu, ca să scurtăm discuția pe tema asta.
Mr Brasil:- E însurat?
eu:- Are o iubită, e însărcinată și el, în loc să petreacă vara cu ea, își continuă munca de tutore. Dar cred că filmul va deveni și el polițist, din cauză că maniacul de elev a devenit ubicuu. Și nu, nu e însurat.
Dorel:- Nu te mai uita la el, e mai bun Ms și Mr Smith.
Eu:- Da, de acord, am avut așa o pornire să-l revăd, dar nu știu de ce am dat click pe ăsta cu tutorele.
Mr Brasil:- Din cauza efectelor întârziate ale vieții profesionale. Suntem în vacanță, nu o lungi prea mult cu tutorele maniacului.
eu:- Da.
Mr Brasil: - Cred că ai dreptate cu crăticioara roșie. Mătușa se va gândi la Crăciun, nu la soț. De câte ori ai văzut oameni de zăpadă cu tigaie pe cap?
Dorel:- Niciodată.
Mr Brasil, mie:- De câte ori ai văzut oameni de zăpadă cu crăticioară roșie pe cap?
eu:- Mereu.
Mr Brasil:- Vezi! Gata! Caz clasat! Când ajunge mătușa?
Dorel:- Diseară.
Mr Brasil:- Merg la munte! Rămâneți cu ea! brusc, mie:- Vii?
Eu:- Da.
Dorel:- Și eu?
Mr Brasil:- Vii și tu după ce mătușa apare cu viitorul soț. Îi lași singuri să se înfrupte unul din altul. Și termină tu treaba, noi fugim la autocar, nu e decât unul pe zi.
Dorel:- Hmmm....
Mr Brasil:- Nu fii supărat, micșunică, nu va dura mult. Te aștept și te ador! Și vezi să nu te apuce pofta de soț, când apare mătușa cu el!

whiteblackwoman

Sunt ofticat. Mă simt umilit și folosit de o curvă care mi-e șefă și umblă în alb. O întreb de ce se îmbracă așa și îmi spune că e fana Fecioarei. O întreb ce fel de mașină are și îmi spune că un Fiat ultimul model. Ce culoare?

-Albă, bineînțeles, zice ea. 

Eu:- Tot din motive spirituale? 

Ea- Da, se vede mai ușor orice pată și o pot spăla imediat. 

Eu, cu ochii în ochii ei de un verde căprui, rimelați ușor:

- Aha! Și pe pleoape de ce ai alb?

Ea:- Sunt bună în ce fac. 

Eu- Adică?

Ea- Știu psihologie teatrală. 

Eu:- Ce mai e și asta?

Ea:- O artă. Arta de a transforma un personaj principal într-un figurant, care plimbă tava plină de prafuri. 

Eu:- Pe bani grei, presupun. 

Ea- Da. Și pe galoane. 

Eu:- Tot albe?

Ea:- Nu, tricolore. 

Eu:- Naționale? 

Ea:- Aș! Internaționale!

O cred, și-a păstrat silueta din tinerețe, e clar că nu mănâncă iarbă, ci vânat greu de procurat. 

O invit la cină. Ajung înaintea ei. E seară, stau pe faleză, singur la masă. În surdină, jazz latino. La mese, cupluri de ambele sexe. 

Mă filează o parașută brunetă cu părul cârlionțat, perfect acordat atmosferei. 

Șefa vine îmbrăcată contar așteptărilor, într-o rochie lungă, neagră, plină de pene. Bem vin și mâncăm languste. Mergem la mine. Am discuri mai bune, am așternuturi mai fine și am cafea. Mă simt mai relaxat decât la ea, cât bărbatul e plecat. Dansăm și vorbim despre conjunctura mondială. Vrea să mă atragă spre subiecte periculoase cum ar fi ce psiholog îmi place mai mult, Jungul din volumul 4 sau Freudul din volumul 2. Răspund greu, ca și când melasa pe care mi-o pune pe masă ar fi preferința mea. E trecut de miezul nopții. De obicei, la ora asta femeile sănătoase la cap părăsesc apartamentul meu, îmbrăcate până- n dinți și cu 3 justificări diferite pentru soți sau amanți. Ea nu, mai vrea oleacă de psihologie. Ma dezbrac. De tot. Mă întind pe covorul sufrageriei și îi prind în brațe gleznele. Se apleacă spre mine. Îi îmbrățișez genunchii și o rostogolesc alături. Penele rochiei au ascuțimi nebănuite. Îi ridic rochia peste cap, se zbate sub mine să poată respira. Trag de rochie și o rup. Întinde mâna să apuce bucățile de cârpe împenate, înșirate pe covor. Are un trup slăbuț de fetiță, oase subțiri și, paradoxal, e o femeie grea. Vreau să o pun deasupra mea, dar constat că mi-e  incomod, mă urc pe ea. Poartă o bucățică de cârpă între picioare, ca toate curvele. Nu mă mai sinchisesc de bikini, rostul lor e să  fie nefiind totodată. Mă sărută și îmi vorbește când în englezește, când în rusește că mă iubește și se simte bine. Îmi  bag scula în ea dintr-o dată și o fut cu o nervozitate pe care nu am mai simțit -o de mult în timpul unui asemenea...eveniment. Stă și respiră sacadat, nu geme, nu se excită, nu plânge, nu urlă. Nu mă simt rău, nu mă simt imoral, nu mă simt fără cel mai elementar bun simț. Mă simt ca un animal care posedă un alt animal, dar în niciun caz o căprioară rănită, cum îmi dădea de înțeles că e ea. La un moment dat mă plictisesc și mă opresc. Îmi zice:- Îmi dai voie să-ți sug scula? 

Eu:- Da. 

Se așează în genunchi înaintea mea. O las să mă atingă o fracțiune de secundă, pe urmă mă răsucesc pe călcâie, aprind lumina și mă uit în oglindă, sunt plin de zgârieturi de la pene. Mă îmbrac și plec. Îi spun din ușă : 

- Să nu cauți o cămașă albă pentru micul dejun! Am una singură și e pe mine!

Ea:- Unde pleci?

Eu:- Înapoi la restaurant. A pus ochii pe mine o panaramă cu  care mi-ar plăcea să mă fut toată noaptea. 

Ea:- Și eu?

Eu:- Faci ce vrei, de femei care fac felație e plină lumea! 

Și ies. 

Exerciții de logică pentru bac

 

Rescriu silogismul în limbaj natural:

Unele ținuturi din Pacific înconjurate de ape sunt necartografiate. ( MiP)

Toate ținuturile din Pacific înconjurate de ape sunt insule din Pacific.( MaS)

------------------------------------------------

Unele insule din Pacific sunt necartografiate. (SiP).

Subiectul III.B. 

Construiți, în limbaj formal și natural, un silogism valid cu concluzia: Unele călătorii de plăcere nu sunt cu trenul. 

Pentru că  această propoziție este cu formula SoP, voi alege modul silogistic eio-1, Ferio. El este un mod valid.

eio-1

MeP    Niciun M nu este P

SiM  Unii S sunt M

------      -------------------------------

SoP  Unii S nu sunt P.

S-calatorii de plăcere

P-( călătorii) cu trenul. 

M- călătorii în care nu îți simți pământul sub picioare. 

Nicio călătorie în care nu îți simți pământul sub picioare nu este cu trenul. 

Unele călătorii de plăcere sunt călătorii în care nu îți simți pământul sub picioare. 

-----------------------------------------------

Unele călătorii de plăcere nu sunt cu trenul. 

Subiectul III.B. 

Construiți, în limbaj formal și natural, un silogism valid cu concluzia: Niciun roman polițist nu este fără suspans. 

Pentru că  această propoziție este cu formula SeP, voi alege modul silogistic eae- 1, Celarent. El este un mod valid.

eae-1

MeP.      Niciun M nu este P. 

SaM.      Toți S sunt M.

------       --------------------------------

SeP.       Niciun S nu este P. 

S- roman polițist 

P- literatură fără suspans

M- literatură cu răsturnări de  situație. 

Nicio literatură cu răsturnări de situație nu este fără suspans. 

Toate romanele polițiste sunt literatură cu răsturnări de situație. 

---------------------------------------------

Niciun roman polițist nu este fără suspans. 

Scrisori și scrisori

 

    Intră Mr Brasil în sufragerie, unde răsfoiam un Larousse ilustrat cu gândul să mai înțeleg un fir de franceză și zice:- Am adus corespondența. Tu ai 3 scrisori, iar Dorel 5.
Dorel vine în viteză de prin cotlonul unde stătea ascuns de intențiile lui Mr Brasil să îl scoată la cules cireșele negre și zice:- Dă-le repede!
Mr Brasil:- Vezi că sunt la tine-n cameră, pe birou.
Dorel:- Era ușa deschisă?
Mr Brasil:- Știi că nu mă încurc în detalii.
eu:- Spre deosebire de regizorul de la Misiune Imposibilă, care a putut să învârtă 50 de personaje în jurul a două jumătăți de cheiță.
Mr Brasil:- Cam așa ceva.
Dorel:- Sunt numai 4. Unde e a cincea?
Mr Brasil:- A intrat sub incidența cenzurii oficiale.
Dorel:- Dă-o-ncoa'.
Mr Brasil:- Du-te și ia-o din camera mea.
Dorel:- Mârlanule! Nu e prima dată când te bagi în viața mea particulară! Sper să fie ultima dată.
Mr Brasil:- Mai vedem cum stăm cu viața ta particulară. Avea doi destinatari, pe mine și pe tine. Dacă voiam, ștergeam cu pastă corectoare numele tău și nu îți spuneam niciodată de ea. Și așa spațiul dedicat ție din scrisoare este de trei rânduri, restul e pentru mine.
Dorel, potolit:- Serios? De la cine e?
Mr Brasil:- De la ea.
Dorel:-Aaa....
Mr Brasil:- Vezi, cere-ți iertare.
Dorel:- Iertare.
Mr Brasil:- Mârlanule! mie: - povestești filmul la cină?
eu:- Da. Care din ele?
Mr Brasil:- Unul mai scurt azi.
eu:- Bine.

Despre telegrame

 

"Primele telegrame, în sensul comunicării electrice la distanță, au fost trimise în anii 1830-1840 de Samuel Morse și asociații săi. Cel mai cunoscut moment este transmiterea primului mesaj prin telegraful electric Morse, care a avut loc pe 24 mai 1844, între Washington D.C. și Baltimore. Mesajul transmis a fost celebrul citat biblic: "What hath God wrought!" (Ce a făcut Dumnezeu!).

---

Se mai folosesc telegramele astăzi?

Serviciul de transmitere a telegramelor clasice, așa cum le cunoșteam, a fost în mare parte întrerupt la nivel mondial. De exemplu, Western Union a oprit serviciul său telegrafic în 2006, iar India, una dintre ultimele țări care încă le folosea pe scară largă, a renunțat la acest serviciu în 2013.

Cu toate acestea, conceptul de "telegramă" a evoluat. Astăzi, termenul este asociat în principal cu aplicația de mesagerie instantanee Telegram, care este extrem de populară la nivel global, având peste un miliard de utilizatori activi. Această aplicație, deși poartă același nume, nu are legătură directă cu vechiul sistem telegrafic, ci oferă mesagerie rapidă, securizată și sincronizată pe mai multe dispozitive.

În concluzie, telegramele în forma lor originală, transmise prin cabluri și cod Morse, nu se mai folosesc astăzi în scopuri comerciale sau publice. Ele au fost înlocuite de metode de comunicare mult mai rapide și eficiente, cum ar fi e-mailul, SMS-urile și aplicațiile de mesagerie instantanee."

(Gemini.com). Thanks!

Comentez

Deși am prins telegrafia că serviciu funcțional, în anii 70 și 80 că serviciu funcțional în România, nu am trimis niciodată o telegramă. Nu înțelegeam de ce in loc de punct, la sfârșitul propozițiilor se scria Stop. Nu exista in alfabetul Morse punct? Cred că există. 

Exemple de telegrame considerate relevante istoric am găsit într-un articol din Romania Literară:

https://romanialibera.ro/zig-zag/vechea-glorie-a-telegramelor-ce-decizii-istorice-majore-au-influentat-mesajele-morse-390382/

Povestire cu final așteptat, 2.

 

Vară. Seară. Plin de țânțari obositori.
Suntem pe malul mării. Dorel spune, meditativ:

- Muzica salvează lumea, nu Cioran.
eu:- Să știi că și Cioran zice asta.
Dorel:- Zice, da nu e aici cu noi să exemplifice. În schimb, chitariștii ăștia sunt, nu?
eu:- Da. C' est vrai.
Mr Brasil:- Simt adierea zefirului. E o seară frumoasă.
eu:- Dacă n-ar fi țânțarii...
Dorel:- Ia o bluză de la mine, vezi că am în rucsac.
Scotocesc în rucsacul lui și scot un hanorac. Îmi e puțin lung, dar la mâneci mi-e perfect, mereu am avut mâinile mai lungi decât majoritatea oamenilor. Mr Brasil mă privește admirativ.
Chitaristul bass face un solo lung și fain. Îmi place, place tuturor. Îl aplaudăm îndelung.
Se termină concertul. Mergem pe plajă, mă așez cu Mr Brasil spate-n spate și ne bucurăm de briză și foșnetul valurilor. Dorel se întinde pe nisip cu capul în poala lui Mr Brasil, care se joacă în părul lui. Deodată simt o mână pe genunchi. Cred că e a lui Mr Brasil și mă transform în stană de piatră. Stau câteva secunde fără să respir, sunt la 1000 de metri adâncime, m-ar putea pescui Brâncuși dacă ar ști. Mâna urcă spre pântece, se apropie încet de sâni. Nu știu ce să fac. Mă pregătesc să sar în picioare, când mâna se strecoară în buzunarul hanoracului.
eu: -Ce faci?!!
Dorel, lângă mine, pe burtă, zice:
- Căutam o brichetă, ce credeai?
Eu:- Nimic. Nu mai am imagini cu privire la posibil.
Dorel:- Hai în apă!
Mr Brasil:- Dă bricheta încoa'! Și țoalele lăsați-le aici, nu aiurea pe țărm, e beznă, nu le găsim așa ușor.
Alergăm spre apă. Ne întrecem care ajunge primul, care țipă mai tare.
Mr  Brasil se încercuiește cu câteva brățări fosforescente ca să îl reperăm repede, fiindcă apa e rece, receeee!!

Definiții și Raționamente

 

A. Identificați regula încălcată în definițiile de mai jos:

B. a. Formalizați raționamentul de la punctul 14.

b. Stabiliți tipul și validitatea.

 
1. Istoria este memoria popoarelor.
2. Filosofia este dragoste de înțelepciune.
3. Psihologia este instrumentul științific cu care sondăm inconștientul.
4. Geografia este o știință despre natură și om.
5. Algebra este știința cantității și a combinațiilor care se pot face cu aceasta categorie a intelectului.
6. Arta este zborul liber al imaginației cu ajutorul unor aptitudini speciale.
7. Limba este instrumentul pe care îl ascuțim când vrem să comunicăm gânduri opuse altor minți.
8. Chimia este știința despre echilibrul chimic al substanțelor materiale.
9. Biologia este știința prin care scanam organismele cu ajutorul expresiilor latinești.
10. Fizica clasică este știința naturii prin care explicam mersul pe plan inclinat, existența a două trenuri în gări, decolarea avioanelor și existența sateliților naturali și artificiali.
11. Fizica este știința care nu poate explica de ce păsările zboară.
12. Fizica este acea știință a naturii care poate explica de ce toate pietrele cad spre centrul Pământului.

13. Norul este omida pufoasă a cerului, care zboară înainte de a fi fluture.   
14. Limba engleză este o limbă folosită de toți oamenii care au Windows, deoarece Limba engleza este o limbă ușor cuantificabilă în limbaj binar și toți oamenii care au Windows folosesc o limbă ușor cuantificabilă în limbaj binar.

Preselecție pentru stâlpii societății

 

   Se prezintă la preselecție 3 coarde cu fuste până la pământ. Completez fișa de prezență:

- Nume și prenume:
Ei: - Socrate, Platon și Aristotel.
Eu:- Ok. Luați loc! Vă aplic întâi regulile moralei oficiale: - La a câta căsătorie sunteți?
Socrate:- La prima, dar mai am o nevastă, impusă de stat, pentru creșterea demografică diminuată de război.
Platon:- Eu nu mă fut cu femei. Nu mă mărit cu ele, nu le iau acasă, nu le așez pe soclu. Îmi plac în schimb curvele astea două, zice, și îmi arată contracandidații.
Eu:- Imoral! Ești descalificat!
El:- Chiar dacă fără mine ăștia doi sunt complet în curul gol? meditativ: Sau cu mine sunt așa?
Eu:- Chiar dacă. Lasă-i să vedem dacă se descurcă fără tine! Trebuie să se descurce.
Socrate:- Eu mă descurc, dar mi se radiază numele din filosofie. În plus, de la 50 de ani încolo duc o viață lipsită complet de sens.
Eu:- Dar o duci, nu?
El:- Ce vrei, nebuno, să mă transform în Camus? În Cioran? În Schopenhauer? În Eminescu?
Eu:- Nu. Dar nu poți fi stâlp al societății de la prima întrebare. Lui Aristotel:- Tu, câte neveste ai avut?
Aristotel:- Două. Virtuoase, frumoase și rodnice.
Platon, ascuțit:- Și interesate, nu?
Aristotel:- În iubire nu contează interesul. Am eu, ai și tu!
Platon:- Dar în calitatea de stâlp al societății contează, nu-i așa? Ce tot umbli cu reproșul sub fusta aia?!
Socrate:- Chiar așa! Are dreptate Platon, cel puțin eu am fost sincer cu nevasta.
Aristotel:- Sunt eu vinovat că nu ai lăsat-o! Că n-ai gonit-o! Că n-ai kilăruit-o. Ai plictisit zeci de oameni tineri cu ea.
Socrate își dă jos sandalele și sare la bătaie. Îi dă un upercut lui Aristotel. Platon se bagă și îl apucă de plete pe Socrate și îl înghesuie într-un colț:
- Potolește-te, suntem într-o zonă cu camere video.
Socrate:- Uf! Ce m-am enervat! Mi-a crescut tensiunea!
Platon îi dă o limbă lui Socrate pe nas și filosoful își revine instant.
Stau în sfârșit, potoliți, Aristotel își prinde parul în coadă și se așează mai aproape de mine. Își pune un inel din sticlă de Marmara și la barbă, care-mi amintește de cravata de pionier. 
Eu:- Sunteți gata pentru a doua întrebare?
Ei:- Da.
Eu:- Descălțați -vă! Numai cine are unghiile de la picioare date cu lac sau are tatuaje pe gleznă e promovat.
Își ridică fustele și își dau jos sandalele. Au toți trei degetele și gleznele fix cum trebuie. La Socrate e puțin cojită oja din cauză că umblă mai mult desculț. Îi atrag atenția să își refacă pedichiura și pun câte un plus la fiecare.
Eu:- A treia întrebare:- Câte cărți ați citit în ultimii 5 ani?
Socrate:- 100.
Platon:- 200.
Aristotel:- 300.
Socrate:- Și ai scris 500! Nu puteai să nu împovărezi  generațiile viitoare?
Platon:- Lasă-l. Îmi place cum scrie, îmi place cum mă bălăcărește. Ție nu prea îți iese. El e mai bun.
Socrate îi arată degetul mijlociu lui Platon și-și deschide aifonul. 5 notificări de la Xantippa.
Eu:- Gata! Am deliberat. Aristotel va conduce școala. Rămâne tot vechea denumire de Academie. Platon și Socrate vor fi, unul bibliotecar la Lyceumul lui Aristotel, Socrate, să se mai pună la punct cu lecturile, vorba lui Radu, iar Platon va fi Ministrul Educației. Îl trimitem în misiuni diplomatice, întâi  în capitală, pe urmă la Roma. E mai chipeș, mai înalt, are sandale mai acătări decât voi și nu își uită trupul aiurea, îl îmbăiază, parfumează și dichisește. Pentru latini, trupul e mai important decât spiritul, cineva trebuie să le îndrepte atenția și spre interiorul omului.
Socrate:- Bine.
Aristotel:- Frumos ai dres-o din condei!
Platon:- Adevărat!
Eu:- Hai la o cafea! Fac cinste!
Plec cu cei 3 stâlpi ai societății, de lungimi și grosimi diferite după mine, la un bar.

Film pe puncte

 

Diabollicaly Yours
Filmul îl are ca personaj principal pe fermecătorul și șotiosul Alain Delon.
Îl povestesc.
Filmul este cu infracțiuni.
Personajul principal este complet nevinovat. Ne dăm seama pe parcurs că toți din jurul lui sunt infractori, chiar criminali, în serie aș spune, pentru că fiecare are cel puțin două crime la activ.
Am să analizez filmul din perspectiva a ceea ce mi-a atras atenția. Scriu pe puncte, poate adun cele 95 necesare să îmi iasă calificativul foarte bine.
1. Filmul incepe cu un șofer care conduce sub influența alcoolului. Inevitabil, nu termină bine călătoria. În scena următoare îl vedem în spital, trezit după o comă de 3 luni, relativ recuperat fizic, dar cu memoria personală pierdută. Cel puțin așa i se spune de către medic.
2. Personajul principal, Alain Delon, tânăr și foarte simpatic, descoperă că are o nevastă tânără, sexy, full de parale și care locuiește într-un castel. Fiind soția lui, acele parale full și castelul sunt și al lui. Deasemenea, fiind soția lui, și ea îi aparține, cel puțin trupește, dacă nu și mental.
3. De la diferența mentală apare intriga. Soția are alte amintiri decât el despre perioada de dinaintea accidentului. Își amintește că ei doi călătoreau, că tocmai fuseseră în China și îi pune la dispoziție o garderobă cu multe chimonouri mișto, de care el și noi să ne bucurăm o bucată lunguță de film.
El nu are nicio amintire referitoare la toate aceste chestii.
4. Ca să își recupereze memoria, soția și medicul lui personal, unul Frederic, îi supraveghează atent orele de siestă, mișcare, dietă și sex. În sensul că ultimul e interzis până nu redevine normal, adică să își amintească de faptul că e căsătorit cu ea și că au fost în China.
5. Pentru că soția cea apetisantă și elegantă i se flutură pe sub nas în fiecare seară, Alain Delon încearcă și el, ca orice bărbat, vorba doamnelor de la poartă,  dar soția este foarte drastică și strictă, ori ești normal, ori nu faci sex! Omul oftează, își ia cele două pastile și se culcă cu perna în brațe.
6. În jurul celor trei, cuplul și medicul personal se învârte majordomul Kim, un bărbat care are grijă de toată gospodăria, de mușchii fesieri ai soției și de mijlocelul ei. O îmbăiază, o hrănește, o aerisește și o coafează. Îi croiește țoale și îi îngrijește încălțămintea. E un fel de om orchestră.
7. Într-o zi, George Campo, personajul principal, care află că are acest nume în calitate de căsătorit înstărit fan China, este fugărit de un câine, dresat să facă în bucăți străinii și, cu aceasta ocazie, descoperă în grădină un cadavru. Le spune lui Kim și soției  de faza asta, dar când merge să le arate dovada, cadavrul dispăruse. Atacul câinelui, dispariția cadavrului, un candelabru mărișor care pică brusc în timpul unei cine și repulsia soției față de încercările lui de a o atrage în așternuturi, îl fac suspicios. Într-o noapte îl bântuie gânduri depresive legate de sinucidere, contrare caracterului și temperamentului său extravertit, sangvinic și optimist. Descoperă că sub perna lui nu era o scrisorică de amor, ci un mini magnetofon care repeta respectivele mesajele existențialiste.
8. Nu își mai ia pastilele de spălare a creierului.
9. Își fute nevasta până când ei începe să-i placă ideea.
10. Cei doi rivali, Kim și Frederic se iau la bătaie pe nevasta lui.
11. Întâi Frederic o bate pe ea pentru că s-a culcat cu "soțul".
12. Apoi Kim îl bate pe Frederic pentru că a dat cu ciocanul în soclul idolului.
13. Kim îl omoară pe Frederic.
14. Falsa soție îl împușcă cu sânge rece pe Kim.
15. George Campo sună la poliție și anunță dubla crimă, în care criminalii au fost chiar victimele. Nevasta îl amenință cu pistolul, dar el îi demonstrează cu argumente logice că e preferabil să rămână în viață.
16. Campo rămâne și cu casa și cu  fata.
17. Își asumă în sfârșit, identitatea de soț, full de parale și proprietarul unui castel măricel.
18. Filmul se termină cu un fel de morală- decât sărac și anonim, certat cu poliția, mai bine bogat, popular și de partea legii.
19. Nevestei i-au plăcut îmbrățișările lui și întrucât are un caracter, cum se zice azi, de tip Vibes, adică fanatic, ajunge la concluzia că decât în pușcărie pentru tripla crimă, mai bine în libertate.
20. Cel mai interesant lucru din film a fost așa numitul stadiu bleu al existenței. Eu în mod obișnuit asociez bleul cu nebunia, când vorba lui Pascal, spiritul geometric își aruncă pe geam instrumentele și se dă la spiritul de finețe pentru că i se par mai faine figurile lui. Există în film un mod interesant de a evidenția lupta interioară a unui personaj cu o natură dionisiacă spre un apolinic în care identitatea lui să fie acceptată atât de cei din jur, cât și de el însuși.
21. Între George Campo și derbedeul care conducea beat înainte de a fi înșfăcat de falsa soție și Kim și aburit cu pierderea memoriei, pentru a juca rolul unui real soț asasinat de soție și amant, deci între cei doi există o contradicție. Sunt ca o clepsidră, când jumătatea e plină și începe să se consume, cealaltă jumătate așteaptă să se umple.
22. Revin la stadiul bleu. E un mod interesant al regizorului de a colora anumite obiecte sau zone din peisaj cu bleu pentru a semnaliza în film că valorile normalității o iau razna, într-o primă fază, valorile normalității intrigii de până atunci și într-o a doua, valorile normalității lumii exterioare.
23. E cum s-ar zice, răsturnarea bleu. Folosesc răsturnare în sensul poeticii aristotelice, care crează suspansul ulterior, contractă timpul, dilată spațiul interior până devine exterior și în care binele se mișcă în voie, ca o pasăre liberă sub cerul verii.

Treceți la povestit!

 

   Mr Brasil se pregătește de evaluarea finală:- Treceți la povestit!
Eu căram un coș burdușit de rufe proaspăt spălate, care așteptau nerăbdătoare să fie proaspăt călcate, Dorel săpase în grădină și se îndrepta spre duș. Mr Brasil ne cheamă cu vocea lui calmă și totodată autoritară, adică din aceea care, vorba lui Blaga, e mai curând dogmatică decât combativă. Eu las baltă coșul cu rufe, Dorel se lasă baltă pe el însuși și intră în bucătărie murdar ca un purcel.
Mr Brasil:- Începem cu chestionarul fulger, urmat de un text narativ de 400 de cuvinte. Scrieți citeț și cu diacritice, sunt prea ocupat să îmi consum energia și pasta roșie din pix.
eu:- Ce subiect avem?
El:- Ultimele 4 filme. Trebuie să folosiți 3 filosofi(ea) și 3 poeți( Dorel), ca să se înțeleagă că aveți studii.
Dorel:- Pot povesti 4 episoade dintr-un serial pentru adolescenți?
Mr Brasil:- Dacă e cu violență, crime, droguri, tulburarea liniștii publice, da.
Dorel:- Oho! E!
Mr Brasil:- Hai începeți. Timp de lucru maxim două ore, minimum două ore.
Dorel:- Și chestionarul fulger?
Mr Brasil:- Are o singură întrebare. Ați copiat la bac?
Dorel:- Nu.
eu:- Nu.
Mr Brasil:- Nu copiați nici acum! Chiar dacă sunt tentații, nu le provocați.
eu:- Adică suntem la limita locului geometric dintre centru și asimptota  graficului la gemini sau chat gpt.
Mr Brasil:- Adică da, fără net.
Dorel:- Nu se poate oral? Durează mai puțin.
Mr Brasil:- Durează mai puțin, dar efectele sunt pe toată săptămâna. Nu-mi permit să fiu varză din cauza ta atâtea zile. Am și eu de citit, de croșetat, de pus niște dulceață în borcane.
Dorel:- Bine, dă un pix!

Scriem două ore. Dorel povestește un serial despre unu mișto și cool și foarte ambivalent sau bipolar, în sensul că e abuzat și devine abuzator, e gay, dar e mort după iubita lui din liceu, e polițist și în același timp face crime și violuri. În sfârșit, 4 episoade condensate și pline de droguri. Pune și un motto din Eminescu și două citate din doi poeți care l-au inspirat pe Eminescu.

Eu povestesc 5 filme diferite, dar nu în întregime terminate. Povestesc 5 pe bucăți, ca să fie cam cât 4 întregi:
1. The Equalizer cu un fel de lup de stepă, dar nu stă în gazdă, ci la el acasă, super curată, ordonată, aerisită și în care nu poți fi decât ritualic. Seară de seară merge la o crâșmă și citește, în memoria soției, 90 din cele 100 de cărți obligatorii pentru cultura generală. Acolo se întâlnește cu o tipă, o adolescentă, care e prostituată. Intră în vorbă cu ea și tipa îi zice că e cântăreață în secret și îi dă și un cd cu melodiile ei, care nu au cunoscut încă gloria. El ia cd-ul și cu asta basta. În sensul că filmul ia brusc o turnură complet neașteptată, bătăi, ruperi de oase, crime teribile, nu, nu sunt antrenați minori în ele, violență de neimaginat, suspans angro, nu te plictisești deloc, personajele sunt pline de vânătăi, pansate, chiar și mierea e folosită pentru vindecarea rănilor, curse de mașini, incendii groaznice, ploi torențiale într- un Metro, cam tot capitolul de la Geografie cu efectele poluării. Filmul se termină cu happy- end, binele învinge, fata renunță la peruci și își trage pe ea niște blugi. Rămâne totuși o întrebare:- ce a făcut personajul cu cd-ul? De ce nu a existat nici o secundă în care regizorul să-i împlinească și tipei dorința de a fi cântăreață? Niciun solo, niciun refren, niciun vers? Am două răspunsuri la faza asta: ori la montaj a fost inserată o scenă din alt film, ori s-au amețit scenariile.
2. Două filme cu Catherine Deneuve. Nici lui Mr Brasil nu i-am zis mare lucru fiindcă nu le-am terminat și în plus, vreau să le revăd, să le înțeleg mai bine.
3. Un film cu Alain Delon pe care îl voi folosi la psihologie pentru că e despre importanța memoriei în visare și invers. Îl voi povesti, nu îl voi viziona, pentru e plin de replici interzise minorilor contemporani.
4. Un film cu Tom Cruise, Misiune Imposibilă, unde se folosesc chestii futuriste, camere de filmat și scanat în lentila aplicabilă pe ochi, te uiți la o chestie, clipești și undeva, la n km un scanner scoate la imprimantă nu știu câte documente cu tot cu ștampilă. Asta ar fi bună pentru noi, în învățământ. La planificări sau rapoarte anuale de activitate. Și la diplomele de la olimpiade de la inspectorat, care vin cu întârziere de 2,3 ani. Te uiți pe diploma colegului de la Fizică, imprimanta ta îți scoate și ție una, o găsești acasă. O bagi într- un paint, schimbi numele copilului și profesorului, eventual mai ștergi un I  și gata, nu vii în fundul gol la festivitatea de la sfârșitul anului școlar.
Poate chiar e o astfel de tehnologie și în lumea reală, dar nu pentru profesorii obișnuiți, poate pentru cercetători, în universități, poate la secția de fizică atomică sau astrofizică.
Altă chestie, bine, filmul e plin de chestii mișto de genul ăsta de mai sus, niște mănuși cu care poți să urci pe Burj-al-Arab, e adevărat, cam pe riscul tău, niște pereți falși cu tot cu mobilier, obiecte decorative, cum ar fi un rege pe tron sau un zeu, care sunt create pur și simplu din două proiectoare și un braț ergonomic. Faza cea mai tare e către sfârșit. O povestesc în detaliu că nu îmi ies cele 400 de cuvinte.  Tom Cruise vrea să împiedice un atac nuclear de proporții globale plănuit de ruși și se luptă cu unul care vrea să nu fie împiedicat să-l provoace. Se luptă nasol, se și pocnesc, se trântesc de la un etaj la altul, pe sub mașini, peste mașini, bomba are niște coduri și ele sunt într-un geamantan. Își dau cu geamantanul  ăla în cap de nu știu câte ori, niciun om normal nu ar fi rezistat la așa bușeală. Îi sfârșit, bomba e dezamorsată în ultimul moment și aici e o fază tare, aș zice religioasă, personajul rău, rusul, ciuruit, zace la podea, crezi că-i mort, ca orice om ciuruit, dar nu, el e viu în momentul în care Tom Cruise dezamorsează în ultimele 19 secunde posibile vieții pe Terra,  bomba. Ochiul lui ne spune că așteaptă să vadă rezultatul. Când, în sfârșit, ceasul demonic se oprește, răsuflă ușurat, aproape că îi vezi raționamentele, își ia gândul să fie el Marele Contraerou, care va intra în istorie fiindcă a aruncat Pământul în aer, întoarce capul de la geamantan și își dă obștescul sfârșit.
În tot acest timp, în care soarta planetei a stat la cheremul acelei minime energii de care vorbește Heidegger interpretându-l pe Nietzsche în Parmenide(1), capitolul 3, partea a 4 a, care l-a făcut pe Tom Cruise, rănit, singur și epuizat să își adune de pe unde s-o fi rătăcit, voința de putere și să treacă la nivelul 2, deci, în tot acest timp al bătăliei finale, un grup de dansatoare sincronizate perfect, ca toate dansatoarele asiatice, au reținut atenția publicului din hotel. Dacă se mai băgau și turiștii, polițiștii, jandarmii, CIA, FBI, KGB etc între protagoniștii, se alegea praful de tot.

Mr Brasil citește eseurile noastre și îi pune lui Dorel 10 și mie 9,99.
Îl întreb:- Ce te-ai zgârcit așa?
Mr Brasil:- În primul rând ți-am crescut nota cu 2 puncte. Ai uitat de al treilea filosof.
eu:- Nu. Dar nu am vrut să arunc cu rubine și safire peste tot prin bucătărie.
Mr Brasil:- Spune.
eu:- Miza cărții e începutul filosofiei. Heidegger argumentează că nu Thales e primul filosof, ci Parmenide. El primește inițierea de la divinitate, în timp ce Thales merge pe urmele lui Homer. Vezi, nu avea legătură cu subiectul.
Mr Brasil:- Asta nu e treaba ta!  Nu îți cresc nota! Ai premiul 2, Dorel, premiul întâi. Mergeți amândoi în sufragerie să vă luați coronițele și premiul.
eu:- Am și eu coroniță, deși am locul doi?
Mr Brasil:- Da. Din flori sălbatice. Dorel din flori de grădină, e mai domestic decât tine.
Dorel:- Îmi plac florile de grădină!
Eu nu zic nimic. Ca de obicei, Mr Brasil mă dă gata într-un fel terifiant și înnebunitor de șarmant. Pentru câteva cuvinte scrise anapoda, fără distribuție, și fără categorie, mi-a făcut din nou ziua plină de bucurie!

1. Notă la Parmenide

Heidegger dedică multe pagini cu interpretări etimologice cuvintelor adevăr și fals.( Știm ce interpretare făină dă mitului platonician al peșterii folosind metafore umbroaso-luminoase).  Spune că fals nu e un cuvânt german, ci latinesc și se înrudește cu fallum, de la care vine fală, a se făli, a se da mare, a fi mândru, fălos, cum zice poporul. De aici s-ar trage fals. De la o chestie estetică. De la un obiect perceptibil. De la ceva care are și nu gust plăcut. În sensul că e plin de grandoare, pare bun, cum ar zice gurmanzii, pare mult, hrănitor și sănătos, dar e indigest. Interesant e faptul că această evoluție a termenului din zona esteticului spre cea a intelectului nu s-a făcut în antichitate, nici în evul mediu și nici în epoca modernă, ci în secolul 19, secolul romantismului, al depășirii categoriilor intelectului. Altfel spus, intervalul de timp istoric în care omul a conștientizat opusul lui veritas a fost foarte scurt înainte de secolul 19. Abia atunci a intervenit conștiența. Omul iese din el însuși și, după nici doi pași prin fâneața epistemologică, îi atrage atenția ceva bombastic, acest fallum și dacă până în secolul 19 îl consideră ceva normal, acum incepe să se întrebe ce legătură are cu el. Îi place? Nu-i place? Facultatea de judecare intră în funcțiune și îi dă un bobârnac intelectului, care încearcă să îl statornicească sub formă de valoare necesară intelectului pentru, vorba lui Popper, progresul în cunoaștere. O fi necesară eroarea în progresul cunoașterii, dar uite că nu-mi place. Cam asta e ideea la care am ajuns ieri. 

Îmi place cartea, o citesc anapoda, dar mă simt bine când o citesc. Dedic nota colegului meu de facultate George Bondor, expert în Hegel, Nietzsche și Heidegger, o minte extraordinar de speculativă și care a murit acum două luni. Dumnezeu să-l odihnească! 😥

Un eu epic mai tânăr

 

    Mr Brasil mă prinde buchisind titlurile germane ale cărților lui Husserl. Mă întreabă:- Ce faci? În sfârșit, te apuci de germană?
eu:- Vine vacanța. Aș vrea să învăț spaniola, ca toată România. Aș vrea să mă pun la punct un pic și cu franceza.
Mr Brasil:- Dorințe, dorințe. Cu astea încep toate vacanțele. Și eu am.
Dorel:- Ne zici și nouă una?
Mr Brasil:- Am nevoie de un eu epic mai tânăr.
eu:- De ce nu citești un roman publicat pe aplicații? Sunt mulți adolescenți și studenți care publică.
Mr Brasil:- Am zis mai tânăr, nu mai bătrân.
Dorel:- Așa, vrei să reproșezi ceva literaturii contemporane, cum face Constantin Noica?
Mr Brasil:- Nu am chef acum.
eu:-Mergi la întâlnirile scriitorilor. La București, la Iași, la Ipotești.
Mr Brasil:- Nu, că dau peste colegii mei de liceu și facultate și îi știu cum scriu. Sunt toți la fel. Optzeciști combinați cu douămiiști.
Dorel:- Și atunci ce-i de făcut? Înveți o limbă africană? Sau australiană?
Mr Brasil:- Nu, mă uit prin niște volume scrise acum 300 de ani, când cultura română era în plină Renaștere.
Dorel:- Nu mai bine citești Divina Comedie?
Mr Brasil:- Nu. Am nevoie de un eu epic mai tânăr decât al lui Umberto Eco.
eu:- Mie îmi place Umberto Eco.
Mr Brasil:- N-ai decât să te simți bine cu el. Eu prefer spiritul grecesc.
Dorel:- Și eu! Și eu!
Mr Brasil:- Hai la bibliotecă! Am deja două idei inspiratoare!
eu: -Trebuie să mergem toți trei? Nu poți merge doar cu Dorel?
Mr Brasil:- Nu. Dorel rămâne să gătească. Mergem doar noi doi.
Dorel:- De ce? Și eu am două idei inspiratoare!
Mr Brasil:- Ai, sigur, dar le vei camufla în mâncare. După prânz, îți spun ce greșeli de traducere ai făcut.
Ne îmbrăcăm și plecăm. Dorel iese în grădină la fumat și adunat câteva fire de ceapă și pătrunjel.
Mr Brasil:- Când văd ce frumos s-a făcut, îmi vine să mă reped după el!
eu:- Gata cu inorogul care zboară din filă-n filă și se odihnește pe un cuvânt compus? ?
Mr Dorel:- Nu. Doar că aș fi vrut să-l iau cu mine și pe el.
eu:- Ești culmea! De ce l-ai alungat?
Mr Brasil:- Ca să îmi elucidez câteva probabilități. Dorel rămâne hârtia mea de turnesol. Dacă sunt idei bune, mă simt bine cu el, dacă sunt idei incomplet argumentate, mă simt bine cu tine. În plus, de la o vreme gătește mai bine decât tine, mai vegetarian, mai consistent, mai rapid și mai bogat în vitamine. Nu te supăra, dar ai fi fost depășită la viteză. Poate la rezistență te mai descurci cu Dorel, dar la viteză nu mai ai nicio șansă.
eu:- Ar trebui să mă simt ofensată?
Mr Brasil:- Nu. Dorel va fi un capitol încheiat a doua zi, iar tu unul la care mai trebuie lucrat. Așa, ne vom mai întâlni și în afara casei.
eu:- Are sens ce spui.
Mr Brasil:- Nu are doar sens, are și semnificație. Hai, că trece dimineața!

Culmea vitezei în westernuri

 

Să ieși dintr-un Saloon, o pală de vânt să-ți arunce din zbor un bob de porumb, tu să scoți pistolul și să tragi ultimul glonte și să nimerești bobul din prima.

 
Culmea culmilor filmelor western

Bobul împușcat se devină pop-corn.

Și culmea culmilor culmilor
Să treacă -n- viteza un uliu și să-l mănânce înainte ca tu să ajungi cu calul sub el. 

Vacanța de vară

 

Visez

Iunie.

În cartierul unde locuiesc nu sunt pomi fructiferi. E un cartier nou, una din realizările comunismului, o fostă stradă cu case și gospodării. În urma demolării, toți locatarii devin vecinii mei de bloc. Eu, noi suntem venetici, veniți din unul din colțurile opuse ale țării.
Strada largă, puținele mașini trec rar, din când în când un autobuz. Băieții din cartier încing meciuri pe care le pot vedea din balcon.
Sunt în clasa a 11 a, trec a 12 a. Am de citit Neamul Șoimăreștilor. Îmi iau de la bibliotecă două tomuri imense, îmi fac un calcul rapid, sunt destul de groase și aveam chef să mai citesc și altceva, nu pot sta toată vara numai cu Sadoveanu pe cap. Rezerv cartea pentru iulie.
Îmi las unghii lungi. Vara, mama spală vasele. De câte ori merg cu autobuzul, mă țin de bara de sus și  mă mândresc cu brațele bronzate, cu unghiile lăcuite și lunguiețe, cu mâinile netede și frumoase ca ale Monei Lisa. Mă simt bine când primesc complimente. Pe stânga port unul din ceasurile dăruite de tata sau brățări mari, din alamă sau lemn.
Îmi croiesc și îmi cos o fustă la modă, îmi înlocuiesc la o bluză cusută tot de mine, nasturii cu mici mărgele din perluțe.
Merg la plajă în fiecare zi, stau până se golește aproape total de oameni. Ascult Queen. Îmi place și nu prea. Dar nu renunț, vreau să mă obișnuiesc. Am un radio mic. Când mi se termină bateriile, mă mut lângă un stâlp cu difuzor și ascult Radio Vacanța. Ici, radiovacance! La sfârșitul lui iunie deja sunt ca un roboțel cu program fix. Seara ies în cartier, stau cu băieții și două, trei fete. Una din ele mă pipăie. Îmi verifică textura hainelor și se miră că sunt așa și pe dincolo. Sunt de acord, sunt așa și pe dincolo.

 
Iulie

Îmi croșetez o bentiță pentru anul școlar nou. Voi fi a 12 a, nu vreau să încalc regulamentul școlar. Îmi croșetez o bentiță de un alb perfect, din bumbac, fir rigid și dur, în bob de orez. Urăsc bentițele, după ce intru în școală, după ce trec de paznicul de la intrare, o țin la gât ca pe o zgardă, toată ziua. Nu îmi amintesc să mi se făcut observație.
Citesc și iar citesc Neamul Șoimăreștilor. Citesc neproductiv, a doua zi văd că grosimea cărții a rămas aceeași. Dar sunt mai bine de 10 zile până se termină iulie.
Mama ne aduce fructe, struguri și piersici. Îl trimit pe Costi aproape zilnic să cumpere pepeni și mâncăm. Îmi plac mai mult cei galbeni.

 
August.

Încă mă lupt cu Sadoveanu, care îmi stă în poală, fără să se isprăvească. Pe stradă vine un băiat străin, vărul unei vecine. Îi place de mine, îl plac toate fetele și una chiar îl ține de mână și i se lipește de piept.
Dau gata Sadoveanu în două zile. Nu mai pot să mă ocup de el! Merg la plajă cu vecinii, mă bălăcesc cu băiatul străin și, în apă, mă prinde de mijloc și mă sărută. Suntem cu spatele la plajă. Îl stropesc cu apă și el mă strigă când vine un val mare, mă răsucesc și mă umplu de apa sărată care mă atacă, val după val, până când el îmi apucă o mână și mă scoate din mare. Ies din apă bulversată și puțin tensionată. Merg la distanță de  grup, fata care îl place l- a acaparat total, stă între ea și vară- sa. Mă târâi spre casă ca un cățel obosit de drumul lung, traversez podul cu ochii la un vaporaș care trece spre ecluză. Cred că e primul pe care îl văd de când s-a pus în funcțiune această victorie a Epocii de Aur. Fără acest semn al libertății, drumul mi s-ar fi părut mai ceva decât Neamul Șoimăreștilor.
A doua zi băiatul pleacă. Mă simt ca la fiecare Revelion. Singură și într-un moment important al vieții, doar că nu îmi dau seama care anume e. Povestesc în câteva pagini romanul, în caz că ne cere profesorul caietul cu lecturi suplimentare. 

 
Septembrie

Începe școala în curând. Caut toate coperțile de cărți și caiete din anul trecut și din alți ani. Umplu cada cu apă și pun o jumătate de pachet de dero. Arunc în apă toate gioarsele de plastic mâzgălite cu desene și formule și le frec zdravăn cu o periuță de dinți. Le las să le usuce, le netezesc, renunț cu greu la câteva din ele, devenite arme albe din cauza colțurilor rupte.
Tata vine de la București cu un set de buzdugane cu ciocolată cumpărate din Gara de Nord și cu un rând de manuale noi. Deschide geamantanul și ne împarte cărțile. Sunt fericită când primesc cărți.
Pentru caiete și pixuri îmi dă mama bani. Stiloul chinezesc auriu l- am primit de la tata când am terminat a 11 a. Cu puțin timp înainte să înceapă școala, îmi cos pe sarafanul uniformei noi numărul matricol cu un galben auriu. Cifrele le fac din lănțișoare mici. E perfect, original și gata să mă apere de tiranul de la intrare. Mulți colegi au fost trimiși acasă fiindcă își uitaseră numărul matricol sau le era prins numai cu un ac de siguranță.
Încep clasa a 12 a. Când se va termina, mă voi trezi din acest vis.

1989 a fost anul când am terminat liceul.

Apare Wonderful Life. O ascult obsedant. Îi place și maică-mii. Un prilej pentru ea să bage capul pe ușa camerei și să mai schimbe două- trei vorbe despre viitor cu mine și să înțeleagă ce am în minte. Scurte interacțiuni, de 2,3 minute, cât li se face milă celor de la Radio România Tineret.  

Ant-Radiant

 

- Istorie, istorie și iar istorie, adică Dumnezeu, Dumnezeu și iar Dumnezeu, Sfânta Treime, cum ar zice maestrul Riubliov, îmi zice iubi' al meu, fan călătoriilor în timp.
Eu:-Vrei să ne trezim târâți de coada calului, cum era s-o pățim data trecută?
El:- Nu, am la mine pastila perfectă. O luăm repede, când simțim mirosul fiarei înfometate.
Eu, cam cu juma' de gură:- Bine, hai s-o facem și pe asta!
Mă trezesc pe un drum de țară, în față o căruță. Suntem amândoi pe cai puternici, al meu mustang, al lui ditamai roibul.  Trecem de căruță. Strigă:

- Stai! Oprește! Am impresia că în vârful căpățânilor retezate era  al Mariei Antoaneta. Știi că îmi place de ea!
Opresc. Mă dau jos de pe cal, face și el la fel. Ajungem lângă căruță. Vizitiul nu e francez. Îl întreabă frontal într-un dialect englezesc:- De unde vii?
Vizitiul:- De la eșafod, cetățene.
El:- S- a terminat pe ziua de azi?
Vizitiul:- Nu, dar se strânseseră ulii. A trebuit să golesc locul.
-Mda, zice el. Și trupurile?
Vizitiul:- Sunt în alte căruțe. Vezi caravana aia de acolo? Acolo sunt.
El:- Și ce faceți cu ele? Le aruncați în mare?
Vizitiul:- Nu, Doamne ferește, le îngropăm creștinește. Sunt capete și trupuri împărătești.
El:- Unde?
Vizitiul:- Unde ne arată Dumnezeu. Mergem până găsim o stâncă înaltă, le urcăm sus pe munte și le dăm drumul în cea mai adâncă prăpastie.
Amicul meu:- Și asta e îngropare creștinească? Fără slujbă, fără cruce?
Vizitiul:- Au fost păgâni, cetățene, nu au vrut să se lase de năzbâtii nici după ce au văzut că nu se glumește. Tragedie, nu alta!
Amicul meu:- Ce tragedie! Istorie, nu tragedie. Așa se rămâne în istorie, fără urme vizibile la suprafață. Poți să îmi dai mie capul Mariei Antoaneta?
Vizitiul:- Nu, cetățene, nu am voie, plătesc cu capul!
Amicul meu:- Nici dacă te plătesc?
Vizitiul:- Dacă mă plătești, cădem la învoială.
Amicul meu:- Scoate portofelul și trasferă- i 1000 de parai în pușculiță.
Vizitiul:- Luați -le pe toate, mai sunt și câțiva scriitori cunoscuți! Da' să nu ziceți nimic de mine.
Eu:- Anonimii fac istoria, nu Regii! așa-i cetățene? Așa zice Îmnul Revoluției?
Vizitiul:- Da! Și Cetățenii merg tot înainte! Și asta!
Amicul meu dezleagă caii căruței și îi punem pe ai noștri.
Vizitiul pleacă călare pe un cal și cu al doilea de frâu.
  Ne așezăm pe capră:- Bine că am scăpat de el! Ai văzut ce texte avea în repertoriu?
Eu:- Da. Și acum ce facem?
El:- N-ai auzit! Tot înainte!
Eu:- Parcă mi s-au înmuiat oleacă picioarele, vreau înapoi!
El:- Înapoi e tot înainte! Mergem și facem ce trebuia să facă el, îi aruncăm în prăpastie, dar înainte facem niste poze, istoria asta nu e ușor de crezut.
Eu:- Hai să oprim oleacă, mi-e cam somn. Parcă mi-e și foame și frig.
El:- Oprim. Oprim.
Ne dăm jos din căruță, luăm amândoi câte o pastilă și ne trântim în iarbă. Caii se cam agită. Îmi zice să mă duc și să le dau drumul din chingi. Mă duc și îi mân un pic spre câmp.
Stăm în iarba înaltă, suntem imposibil de reperat. Căruța a rămas în mijlocul drumului și încep să îi dea târcoale câțiva șoimi.
E cald și pământul e răcoros. Rupe un fir de grâușor și îmi zice:- Uite, ce frumos e apusul ăsta printre țepișorii grâușorului, e radiant! 

Hai să îți arăt o glumă! Dă cu mâna încet peste spic!
Indoi degetele și-i dau un bobârnac spicului, căruia îi zboară cât colo vârful.
-Vezi? Așa e istoria, plină de spice secerate. Important este să nu îți fie frică să te întorci în timp.
Eu:- Nu știu dacă e așa simplu...
El:- Treci încoa, curvo, să scot eu frica din tine!
Îmi bagă mâna sub bluza și începe să mă tragă de cămașă. Sunt încheiat până-n gât. Îmi descheie nasturii de la bluza și mă pune să stau cu nasul într- un smoc de iarbă plină de trifoi. O furnică greșește cărarea și îmi intră în nas. Alta își conturează o perspectivă pe urechea dreaptă.
El:- Nu te mai zbate atât, mai am puțin.
Nu pot, e enervant cu a doua furnică în nas. Am mâinile complet imobilizate. Mișc din cap când în stânga, când în dreapta. Se ridică brusc: - Cum vrei să îți scot frica din cap dacă tu nu stai?
Eu:- Cu limba, cu degetele, scoți 3 furnici din mine și treci în dreapta mea. Am amorțit.
Își schimbă poziția și îmi zice:

- Nu mai am cuvinte deocamdată și pentru a patra furnică, trage-mi repede pantalonii, vin mai multe! 

Ne îmbrăcăm în viteză. 

El:- Ne-am futut destul pentru secolul 18, continuăm în prezent.

Eu:- Acasă, în pat.

El:- Mai vedem...