Spre casă

      În timp ce îngerul deșertului desenează dunele dimineții, iar

soarele arzător întinde umbre peste piramide, dând de lucru altor matematicieni, mai noi, Dorel îmi întinde ceașca de cafea zicând:

- Vrei tu să conduci spre Cairo, vreau să termin un roman. Stau pe bancheta din spate. Dacă obosești, ne oprim, facem un popas și dormim.

eu:- Și Mr Brasil? Poate să mă schimbe el.

Dorel:- N-are cum, a plecat deja cu un avion particular.

eu:- Aha!

Dorel:- Ne întâlnim acasă cu el, a zis să ne descurcăm. Îmi arată biletele de avion pentru întoarcere.

Nu trebuie să ne grăbim, dar nici să întârziem.

eu:- Și nici să riscăm să rămânem aici.

Dorel:- Mai ales! Știi că arabii sunt pătimași când dau cu ochii de cărți din colecția Biblioteca pentru toți! N-am chef să plec acasă cu cenușa cărții în buzunar.

Urc la volan. Îmi pun muzică. Îmi place muzica portugheză, caut un album cu Iglesias în portugheză și demarez. Șoseaua e liberă. Conduc ca-n vis, ușor și fără semafoare.

Îl privesc din când în când prin oglindă pe Dorel. Stă tolănit pe banchetă, cu capul sprijinit de geam și dă paginile cu gesturi line, ca și când ar verifica pe întuneric un cireș dacă are muguri în vârful tuturor crenguțelor.

După 2 ore de oprim la un peco. Ne luăm ape, sucuri și cranțănele sărate, care se găsesc sub tot felul de denumiri și cu tot felul de arome, care mai de care mai picante. Tipic pentru Egipt.

Ajungem pe seară în aeroport. Drumul până acasă decurge fără probleme. 

În sufragerie, Mr Brasil stă pe fotoliul de nuiele și citește o revistă Cinema. Pe masă, pizza aburindă și limonadă. 

Dorel:- Nu mâncați fără mine! 

eu:- Mergi tu primul la duș, eu vreau să despachetez. 

El:- Nu, mergi tu, eu mai am 15 pagini și termin cartea. Sunt curios. 

eu:- Bine. 

Ne întâlnim la masă. Dorel întră îmbrăcat în smoking  și cu o tonă de ulei parfumat în păr. 

Mr Brasil, mie :- Cum ai reușit să faci dintr-un englezoi plictisit cum era ieri când l-am părăsit, un portughez rebel? Te-ai sărutat cu el? Ți-ai descheiat bluza, ți-a zărit sânii? A dat iama în caseta cu bijuterii pe care scrie: Nu pentru Dorel! 

eu:- Nu am nicio vină! 

Dorel:- Da, nu are. Oamenii mai fac chestii și de amorul artei, nu? 

Mr Brasil:- Cum zice Immanuel Kant, arta este Frumosul inutil?  Sau invers: Frumosul este arta inutilă?

Dorel:- În primul rând nu zice așa, în al doilea rând am terminat un roman în care cei doi rămân împreună și trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți. 

eu:- Era un roman după Povestea lui Harap Alb? 

Mr Brasil:- Poate o fi fost unul american. Că dacă era rusesc, personajele principale nu mai apucau sfârșitul. 

Dorel:- Nu și Nu. Hai să mâncăm și vă povestesc după. E scris de un scriitor nordic, dar care nu are Nobel. 

Mr Brasil:- Ce faci cu noi, ne antrenezi pentru Vrei să fii miliardar?

Dorel, mie:- Du-te la mine-n cameră și adu-l. Nu îmi mai amintesc autorul, știu doar că se numește cartea: Dacă îmi uiți valiza în avion, nu mai vorbesc cu tine niciodată. 

eu:- Parcă ar fi o carte de Descartes, Leibniz sau Prolegomenele lui Kant. Se mai pun titluri așa lungi în zilele noastre? 

Dorel:- În românește e lung, în limba  maternă a scriitorului e doar un cuvânt. 

Dezacord între generații

 

Dorel:- Nu-mi place când ești în dezacord cu mine.
eu:- Mie nu-mi place când sunt în dezacord cu mine. Când m-ai vizitat ultima oară? Când ai băut cu mine o cafea?
Dorel:- Am două răspunsuri precise la întrebările tale.
eu:- Să auzim.
Mr Brasil, scoțând bufnițele de silicon din cănile de ceai:- De ce spui să auzim? Eu nu sunt interesat de răspunsurile precise ale lui Dorel.
Dorel:- De ce? Sunt mai fraier decât ea?
Mr Brasil:- Nu. Ești mai haotic decât ea. Răspunsurile tale precise sunt zero barat.
Dorel:- Eu? Haotic? De unde ai scos-o?
Mr Brasil:- Din torpedou. Am căutat ieri seară o brichetă și am găsit tot felul de prostii, de la batiste de hârtie până la bijuterii erotice, dar bricheta, pace.
Dorel:- Era pe bancheta din spate.
Mr Brasil:- Bine că n-ai pus-o sub roata de rezervă sau mai precis sub mașină. Poate stătea o mâță pe ea și, când îmi vedea tălpile, mieuna. Eu mă aplecăm să o scot de sub mașină și găseam bricheta.
eu:- Ha Ha! Asta e bună!
Dorel:- Mai vrei sau nu să auzi răspunsurile precise?
eu:- S' îl vouă plait!
Dorel:- În primul rând, bem în fiecare dimineață cafea toți trei. Și uneori și în timpul zilei.
eu:- Ok, dar nu e tot aia. Însă, dacă așa  pui problema, nu mai am pretenția cafelei niciodată.
Mr Brasil:- Și vrei să nu o mai am nici eu?
Noi doi, pe acute: -Nuuuu!
Mr Brasil:- Hai, spune-i al doilea răspuns precis. Sunt curios dacă are nuanța lui Blaga, a lui Noica sau pur și simplu a maestrului Heidegger .
Dorel:- În primul rând....
Mr Brasil:- În al doilea rând, primul l-ai spus deja.
Dorel:- Nu mă întrerupe, știu ce spun. În primul rând din al doilea răspuns, în camera ta nu se poate intra.
eu:- Ai observat și tu? Îmi schimb părerea despre comunicarea dintre noi doi.
Dorel:- Bine, aș putea pe fereastră deschisă.
eu:- Nu e recomandat. Nu noi suntem Romeo și Julieta.
Dorel:- Am încercat la ușă, mai ales că nu mai ai broască, dar...
Mr Brasil, oprit în mijlocul bucătăriei ca o precupeață nemulțumită, cu mâinile în șolduri: - Dar...?
Dorel, întors spre el: - Să vezi! În locul broaștei, plin de hârtii. Le scot una câte una să văd prin gaură dacă ea e în cameră.
eu:- Nu era mai simplu să împingi puțin ușa și să intri civilizat?
Dorel:- Nu. Nu am curajul pe care ți-l dă distanța socială.
Mr Brasil:- Credeam că e invers, distanța socială ne face mai lași, proximitatea mai îndrăzneți.
Dorel:- Lasă-mă cu romanele tale polițiste.  Scot primul cocoloș, când mă uit, scris mărunt, cursiv și titlul: Scrisoare către un prieten. M-am gândit că ai început sa citezi din Kierkegaard. Când colo, o filă de eseu sau referat ceva de genul despre nu știu ce concept abstract.
Mi s-a părut interesant. Îmi zic:- Hai să mai scot un cocoloș. Îl scot, alt titlu:- Mon amour, Phaidros.
Altă teorie, alt concept abstract. Îmi zic: individa a dat-o iar pe Noica. Sau pe Cornea, nici nu mai știu. Și tot așa ....13 texte . Mi-a luat  o lună să le înlocuiesc cu alte texte scrise cam cu aceeași caligrafie despre Harap Alb, Iona, Punguța cu doi bani, Ursul păcălit de vulpe , etc. Deci, să nu zici că nu am incercat.
eu:- Crezi că îți reproșez ceva legat de calitatea de a fi varianta mai puțin atentă a lui Mr Brasil?
Dorel:- Nu știu. Dar mă gândesc acum că la toate acele cocoloașe nu era trecut destinatarul.
Mr Brasil:- Și te-ai gândit că sunt pentru tine, nu?
Dorel:- Atunci da. Acum îmi dau seama că am greșit adresa.
Mr Brasil:- Nu ai greșit adresa, ai greșit direcția. Trebuia să mi le aduci mie, nu să le citesti, să ți le însușești și să le înlocuiești cu tot felul de obsesii de-ale tale.
Dorel:- Ți le aduc imediat!
Mr Brasil:- Nu e nevoie. Le- am luat deja.
Dorel, pleoștit: - În casa asta un om liber este pretutindenea în lanțuri.
Mr Brasil:- Ca alea cu care vrei să te leg noaptea de pat? Din mătase roz  cu vernil? Să ai timp să te transformi din cocon în fluture de varză?
Dorel se ridică de pe scaun și iese din bucătărie.  Afară bate tare vântul, perdelele se umflă și ne dăm seama că fereastra este deschisă. Mă reped să o închid. Fulgi uriași de zăpadă se rostogolesc sub ochii verzi ai gradinii. Îl văd pe Dorel în curte sub ploaia de petale albe de corcoduș, cu limba scoasă să prindă câte un fulg din ninsoarea neașteptată.

Îmi dau seama că nu a mai apucat să-mi spună ce era în al doilea rând din al doilea răspuns precis.  Mă vede la geam și îmi face semn să ies și eu afară. Ies, atmosfera e irezistibilă!