Umanitatea îmi este o sumă de însuşiri dăruite zgîrcit de alţii. Prima experienţă cred că am avut-o înainte de naştere. Şi semăna cu aceasta: „Sarcina are 13 săptămîni, a spus domnul care plimba un fel de mouse pe burta mamei şi ochii pe ecran. Fătul e viu. Uitaţi, aici e inima." Fătul...
Au urmat ani îndelungaţi în care, cînd mi-era lumea mai dragă, o doamnă de la catedră îmi spunea ”Elevă”. Mă simţeam brusc deposedată de grijă, atenţie, tandreţe şi veselie.
Într-o zi, mi-am luat inima în dinţi şi m-am dus la un salon de coafor. În anticameră, printre doamnele, domnişoarele şi domnii cu capetele înfăşurate în vopsele strălucitoare, fata care făcea curaţenie întreba amabil: „Vrei o cafea?” Şi zîmbea prietenos. Mi-a adus o cafea, eu mă simţeam deja un pic mai bine...şi a ieşit strigînd: „Nicol, ţi-a venit o clientă!” Ah, eram o clientă! De-aia mă simţeam aşa, încă mai purtam cu mine reziduurile de acasă....
Cînd am stat în spital şi a intrat echipa ce făcea vizita de dimineaţă, medicul a întrebat asistenta (nu pe mine, care eram conştientă şi aveam numai nişte oase fracturate, nu şi limba sau mintea): "Ei, cum s-a comportat pacienta azi- noapte?" Eram pacientă... Dacă nu mi-a vorbit direct mie, probabil că nu am făcut ceva corect, adică sigur nu am făcut din moment ce am ajuns acolo, sau poate că unui pacient nu-i vorbeşti niciodată direct cînd sunt şi alţi specialişti de faţă...că îţi ieşi din personaj, şi se strică tot efectul vizitei...
N-am avut încă această experienţă, dar ştiu un tip care a rămas fără serviciu şi mai multe luni nu a avut nici un ban numai pentru că nu putea să se audă strigat cu „Şomerul”.
Mă gîndesc cum va fi cînd voi muri şi în prima jumătate de oră încă vor vorbi despre mine spunînd „mama mea a murit” sau „soţia mea a murit”...apoi vor suna la spital să anunţe că au un cadavru.
Dar pînă atunci mai e. Toate etichetele astea sunt deranjante pentru că indică o lipsă? Întregul e ştirbit... Întregul? Care întreg? Ne macină lipsa noastră de perfecţiune. O căutăm în etichetele: angajată, cadru didactic, cetăţean...Să nu exagerez, poate că mai sunt totuşi unele profesioniste mai prietenoase cu mine şi nu-mi vin acum în minte, că este o zi mohorîtă, în care toate hainele oamenilor sunt gri...
9 comentarii:
de aici rezultă că îţi aminteşti de toate, numai de studenţie nu! ciudat...
Ba mi-am amintit, dar e una din puţinele etichete frumoase pe care le-am pierdut pe veci. Aşa că nu-mi rămîne decît să mă străduiesc s-o uit.
In liceu eram ,,sobolan" pentru ca purtam uniforma gri. Imi promisesem ca dupe ce scap de ea , nu o sa mai port in viata mea aceasta culoare .Cu timpul insa , m-am obisnuit si chiar a inceput sa-mi placa .Gri-ul n-a mai fost deprimant pentru mine . Mi-e dor sa mai fiu ,,sobolan" !
Frumos scris !
@ anielle. Nici pe mine nu m-a deprimat uniforma de liceu. Mereu ne mai adăugam cîte un accesoriu la ea, o floricică mică cusută la guler, numărul matricol scris cu un fel de Comic Sans Ms...Cînd profii mei îşi spuneau unii altora: tovarăşe sau tovarăşa mi se părea amuzant şi atunci. Parcă era un fel de complicitate între ei, de... perversitate. De fapt aşa şi era... Dar cînd ne ziceau nouă " elevi" deveneau brusc fără umor.
Cum era uniforma ta gri?
@romica. Mulţumesc.
Colegii mei erau impotriva uniformei.O urau (probabil de-asta in prima faza imi promisesem si eu ca nu o sa mai port culoarea gri).Insa eu eram mandra de liceul la care invatam si imi placea ca afla lumea unde ma duc dupa uniforma:p. Sincer , daca ni s-ar fi dat voie sa ne imbracam cum vrem noi , as fi fost intr-un mare impas pentru ca nu aveam posibilitati financiare sa imi tot schimb toaletele. Ni se permisese sa ne alegem modelul uniformei .Colegele mele isi facusera unele cool-vestute cu nasturei metalici , fustite conice. A mea a fost de eleva cumintica: vesta simpla si fusta lunga , clopot ,pana in pamant .Asa mi se parea normal sa arate o eleva;).Apoi,cand m-am angajat , primul meu costum de office a fost unul gri.Acum am vreo 5:d.
Spera, iar m-ai cucerit cu postarea aceasta! poate ca e gri pe-afara, dar inauntru miroase a cozonac cald!
@Anielle. Ca Jane Eyre? Fain!
@Ciprians. Ştii cum se zice, frumuseţea e în ochiul privitorul, "cozonacul" în cel al cititorului...
privitorului
Trimiteți un comentariu