Cele 100 de concubine ale împăratului

Pe baloţii mari şi pufoşi de lînă stătea sfetnicul împăratului scrutînd orizontul. Din depărtare, cu doar douăzeci de ani în urmă, împăratul venise cu o mică escortă şi, ridicînd în aer arătătorul arătase vîrful unui bambus pînă la care trebuia să se înalţe palatul. Acolo avea să locuiască prima din cele 100 de concubine ale sale.

Acum cele 100 de concubine, care la început coseau în gherghefuri mici păsări colorate şi liane  lucrau tapiserii cît peretele. Împăratul era disperat. Stătea în faţa paharului cu sake şi vorbea doar cu sine. Într-o zi îi crescu în vîrful capului un coc mic, răsucit, iar perciunii îi coborîră ca la evrei. Ochii aveau gene lungi şi negre şi gura se rotunjea delicat cu zîmbetul celei de-a 36 -a gheişe. Se apropie de oglindă şi o sărută. Apoi fugi ca vîntul care se luptă cu umbrelele deschise. Afară ploua ca din ochii celor 100 de concubine.

Venus

Arid, arid…aşa este ţinutul acesta prin care mergem de cîtva timp. Cocostîrci de deşert, lungiţi pe picioroange ciugulesc din drumul soarelui pe boltă. Plictiseală de consistenţa norilor pe cerul nopţii...ierburi pitice cu frunze pline de ţepi, pietre roşiatice cu luciri de bronz, pe care poposesc colibri. Ne tăvălim în nisip de pe o parte pe alta, ca să ne răcorim. Sub stratul uscat, nisipul e umed şi rece, ca o încăpere cu podeaua de marmură. Miezul pămîntului susură ca un cîntec la oboi. Cînd ne ridicăm în picioare, suntem deja acoperiţi cu armură. Prin viziera căpitanului, ochii lui ca porumbiţele albastre din lună aşteaptă. 

Despre puritatea rasei

Atrocele marşuri de la Discovery ţiuie în urechile filelor de istorie

Şi mormane de oase întinse pe pereţii clădirilor, mormane de dinţi în scobiturile scărilor, în dalele străzilor simultan mestecă hap după hap

În capătul cîmpului apune o lună cu un soare de mînă

Întîi roz, apoi palizi obrajii şi inimile bat tic tac tic tac

Pînă vîrfurile copacilor se înroşesc odată cu primele stele

Lîngă clipocitul rîului de mîine se pregătesc licuricii, se coace pîinea între conversaţii vesele

Hristos anină în rădăcinile întoarse picăturile noilor izvoare

Somn uşor pînă la ziuă pescarilor! marea e lină şi curenţii se pot vedea la buletinul de ştiri. 

Joyce Jonathan - Ça Ira

p3

Din însemnările lui Frederic, scrise pe susanul covrigilor:

♥ Covrigii sunt un exemplu pentru maya. Vederea şi gustul pot fi înşelate, dar consistenţa?

♡ Unele filme, cum este Chungking Express, seamănă cu două bucăţi de catifea bleumarin. Copiii foarte mici ar putea învăţa cu ajutorul lor ce înseamnă dragostea.

♤ Doi oameni pot fi foarte asemănători, la mers, statură, îngîndurare. Unul se poate să nu te cunoască şi altul să te cunoască. Şi nici unul dintre ei să nu te vadă. Acesta este un exemplu de perspectivă liniară cu două puncte de fugă. 

♠ Literatura s-a născut într-o zi cînd un băiat a strigat: lupul, lupul şi nu era nici un lup în spatele său. El însuşi avea o şapcă cu o mască de lup. Îl trimisese maică-sa dis de dimineaţă să ducă gunoiul. 

♣În funcţie de vîrstă, călătorii dintr-o staţie de autobuz privesc în direcţii diferite ale şoselei. (☚☛).Un copil va privi după colţul refugiului. 

a.m.

Dimineţile cînd trebuie să călătoreşti cu trenul au un aer special. Mirosul canapelelor din compartimente, praful din gară, aşteptarea ca un aer stătut, încins şi uscat şi, bineînţeles, o anumită febrilitate a călătorilor, foarte puţin atenţi la cei din jur. Peronul atinge limita dintre posibil şi actual odată cu intrarea trenului în gară. Timpul se taie în felii, ca un tort redesfăcut din straturi, de la frişcă spre blat.

Mă trezesc devreme şi plec la gară să îl aştept pe Frederic. Încă nu sunt oameni pe străzi, răzleţ trece cîte o maşină. Un oraş uriaş doar pentru mine. Blocurile şi casele, ziduri calde, prietenoase ca nişte verişoare. Pe gazonul de lîngă gară, doi cîini se joacă. Un corb croncăne nervos în concurenţă cu crainica.

Pe peron, o orchestră de pensionari. Vorbesc şoptit. Îşi ţin cu afecţiune şi atenţie instrumentele. Asteaptă o solistă de operă. Lîngă mine, o femeie strănută. Pensionarii îi spun în cor “Sănătate!”

Voalurile

Pe vapor multe pînze sunt aspre, ca să reziste vînturilor şi apei sărate. Hainele marinarilor, velele, tapiţeria sezlongurilor, uneori chiar turiştii ocazionali vin îmbrăcaţi cu haine groase din in şi cînepă.

Plecăm dimineaţa spre ţărm. O barcă ne duce aproape. Marea limpede, întindere netedă şi singură ca o prietenă care se face că nu ne cunoaşte. Devine familiară abia după o bucată bună de drum petrecută împreună. Prin apă se răsucesc din cînd în cînd peştii ca cerceluşii în  urechile negreselor.  Este o ţară cu climă caldă şi blîndă, unde adie mereu un vînt lin şi parfumat. El aduce de pe mare miros de depărtări şi din grădini adieri de simpatie.

Mergem în vizită la prinţesă. La palat, ierarhia se evidenţiază prin felul cutelor pe care le fac hainele. Birocraţii şi curtenii poartă haine care nu fac aproape deloc cute. Diplomaţii şi artiştii au haine subţiri şi unduioase, din mătase şi catifea. Cel mai frumos este îmbrăcată familia prinţesei şi mai ales ea. Ţesături din cele mai puţin cunoscute, moi şi străvezii, aurite şi opace, străbătute de irizări şi încărcate cu pietre scumpe sau cu fire din diverse metale preţioase.

 Hainele căpitanului meu sunt frumoase, din mătase aurie, iar sabia din ţinuta de gală străluceşte la şold.  Are chipul bronzat ca rodiile. O aşteptăm pe prinţesă cîteva clipe într-o anticameră. Pozează pentru un pictor.

Eu contemplu perdelele, încrustaţiile mobilelor şi chipul căpitanului.

Un paj vine aproape de mine şi îmi întinde o gutuie, iar căpitanului meu o curmală japoneză.

Jesus bleibet meine Freude

J. S. Bach: Jesus bleibet meine Freude, interpretat de  Kathrin Meyer si  Hanna Lamprecht

Duduca Silvana

Aerul miroase a frunze şi ierburi arse. Preerie în iulie.

visez o toamnă în care fructele să bucure pisicile, furnicile şi oile,

care seamănă cu dudele prin cîmpul aspru al pădurilor,

Silvanelor!

Silvanelor, dudelor....♨

Daruri pentru numismaţii

Căutători de guşteri. 

Marea Caspică

Soarele se împrăştie peste cer şi apă ca mantia împăratului Chinei, din roşul cel mai aprins. Apa este rece şi întunecată în zare, dar limpede cînd este văzută de aproape. Se vede pietrişul de sub tălpi, de culoare cărămizie, galbenă, gri.
Traversăm plaja aproape de ţărm, prin apă. Soarele este sus şi norii albi sosesc în port, corăbii albe, încărcate cu mirodenii.

Alsacia

Pe punte se strecoară o lumină portocalie, întîi pe partea babordului, apoi peste umbreluţele strînse. Cîteva dîre subţiri licăresc peste peretele de vest al cabinelor, ajung la fereastra mea şi joacă în paharul de apă. Aşa ştiu că suntem din nou în larg.

Căpitanul caută un ţărm, al unei insule pe care nu am mai poposit. Priveşte îndelung prin telescop, zi şi noapte. Mă întîlnesc uneori cu el la lăsarea serii. Mă priveşte în ochi şi eu văd spinări curbate de balenă, cozi repezi de rechini, portative cu plevuşcă. În jurul nostru lumea freamătă de viaţă, se mişcă, se luptă. În inima mea marea se colorează cu culorile unui voal oriental.

Compartimentul era întunecat cu banchete din lemn vişiniu şi între ele un culoar destul de larg.  În legănarea trenului, cîte un călător trece împleticit. Se sprijină cu mîna de spătarul scaunului unde stau şi îmi trec prin faţa ochilor mîini fine de femei, cu inele colorate, cu unghii îngrijite, mîini dolofane de copii, mîini obosite de bătrîni şi mîini cu degete lungi de artişti. Aceste mîini mă privesc ele pe mine, cu ochii ascunşi în unghii, pe încheieturi, în linia vieţii şi capilare.

Sunt priviri scurte, ca fulgerări, priviri curioase şi inocente. 

În şir, trec doi bărbaţi, tată şi fiu. Ştiu pentru că mîinile lor se aseamănă, ca aşezate pe aceeaşi claviatură.

 Ajungem într-un ghiol. Pămîntul în jur este mlăştinos şi sunt punţi pe pilonii acoperiţi cu muşchi. În tufişuri ţipă becaţe, zburdă  libelule şi fluturi în culorile zebrelor. Este o dimineaţă mofturoasă, dar ceaţa se ridică greoaie şi lumina se lipeşte de apa verzuie ca o peliculă aurie. Venim dinspre oraş, unde am înnoptat cîteva zile. Frederic este somnoros. Nu pot să îi povestesc despre visele mele alambicate bîntuite de personaje iubite în tinereţe. Prin frunzele papurei, melancolia lui se aşterne 
ca un puf alb.

Guliverii

Muzeul miniaturilor din Taipei pe Asiacinefil

Poştaşul

Cu coatele sprijinite de fereastră

Stă o fată

Aşteaptă poştaşul

În zilele senine, limpezi ca  cerul de vară, se apleacă puţin şi priveşte iarba

Vorbeşte cu gîzele, cu melcii, cu cîte un pui de pisică

În zilele noroase, pustii, din capătul străzii trece o bicicletă

Cu un om cu pelerina cenuşie

Cînd ninge, zgîrîie un cerc în florile de gheaţă şi suflă în el abur cald

Dincolo, fulgii clipesc jucăuşi

Din genele Lui.

Un om

Ningea şi părea că plouă

Fulgii cădeau ca picături de apă în cercuri pe pămînt

Scriere rotundă, ondulată

Printre picături creştea iarba, ieşeau rîmele, rădăcini nodurose sprijineau norii

În mijlocul oceanului stătea un om

Stîlpii de sare ai apei se topeau ca zăpada

La ţărm, un evreu vindea undelemn,

în butoiaşe lungi cît un braţ de om.

În visul meu de dimineaţă un om aprinde lumina şi încuie uşa pe dinăuntru.

Marţi

Şi păsările se ceartă din dragoste

Cînd teii explodează cu flori

Cireşii cu cireşe.

Peste unde trece înserarea

Peste viitorul lui étre  ninsoarea

Din părul sirenei curge uitarea.

Rîul acesta are o apă mai dulce decît cea de ieri,

 păstrăviorule.

amintiri de luni

La marginea crîngului e iarba înaltă

În ea se ascund ciutele fugind de vînători

Timpul întindea capcane în braţele soarelui

O luntre căuta o apă

Un om o stea de aramă

Pe vremea aceea, căprioara mea roz,

Culegeam amîndouă rouă din frunze

În jurul lumii balerinele încruntate

Rupeau pufii păpădiilor

Cairo

Este trecut de amiază. Soarele coboară roşiatic sub tivul pămîntului.

Merg cu căpitanul spre o cabană din munţi. Aerul este cald, se simte respiraţia vieţii care se ridică din ierburi. Cîmpul este plin de traista ciobanului, viorele, flori de nu mă uita, ochiul boului, stînjenei. În mijlocul cîmpului creşte o plantă cu rădăcinile în apă. Florile ei sunt roşii, cu vinişoare violet şi mici pete albe. Are muguri rotunzi, ca un ochi adormit, dar cînd se deschide este minunată. Ne-am apropiat mult de ea, dar înserarea a venit atît de repede încît nu am văzut decît puţin petalele ei creponate pe care i le-a ascuns repede întunericul.

Marinarii care ne însoţesc aşează trunchiuri de copac şi  bolovani într-o cărăruie pe care  păşim peste mlaştină.

O maşină opreşte şi urcăm doar noi doi. Ceilalţi vin pe jos, îi văd din ce în ce mai mici  pe poteca îngustă.

Eu merg cu gîndul la un pămătuf din pene colorate. Am ajuns. În faţa mea, căpitanul mîngîie un măgăruş pe creştet şi îmi face semn să intru în cabană. Suntem în Cairo, dar mi-e dor de Japonia.

Cu Frederic la shopping

Îl ştiţi pe Frederic, îl încîntă fel de fel de lucruri şi asta nu pentru că ar fi un spirit uşuratic, dimpotrivă. Frederic este de obicei grav, aşa de grav încît în preajma lui lumea capătă armonii de violoncel. Într-o dimineaţă, Frederic a venit la mine şi mi-a spus că unul dintre lucrurile preferate este shoppingul.

 În mall răsuna “Il giorno onomastico” a lui Salieri. Etajul trei era pustiu, nici un vizitator, nici un cumpărător.

Vînzătoarele plictisite priveau absente culoarul pe care trecea Frederic cu gîndul în altă parte. Frederic dirija orchestra nevăzută a Filarmonicii din Berlin şi admonestă cu bagheta vînzătoarea de la raionul de cosmetice pentru o notă ştearsă. Femeia se ridică repede de pe scaun speriată, lăsă celularul din mînă  şi îl salută pe Frederic cu un gest mecanic. Frederic trecu pe lîngă ea nemulţumit. În spatele lui, năvăliră pe culoar puzderie de clienţi  vorbăreţi care, de agitaţi ce erau se mai şi ciocneau unii de alţii. 

Afară se înserase. Pe cerul albastru ultramarin pluteau norii albi ca nişte îmbrăţişări cu efect. Deasupra mea un nor cu chipul lui Copernic îşi ţuguie buzele, îşi privi apoi barba şi se transformă în Kepler. 

în seră

În spatele unei uşi stăteau orele încîlcite

Un bărbat prinsese un capăt şi rostogolea una cîte una secundele

Aşa cum arunci bile colorate de sticlă în jos, pe scări

Prin unghere tăcute dormeau puii de animale

Cu vise albe şi uşoare 

în iarba uscată deja în mai

un prinţ priveşte ca într-o fîntînă.

Vine o zi

Vine o zi cînd teii nu au încă parfum

O fată îndrăgostită are umărul gol

Visător se desprinde orizontul de pe marginea genelor

Vine o zi cînd căpriţele caută lăstarii tineri cît mai departe

Cînd plouă peste acoperişuri cu stropi uimitori

Apoi răsare un curcubeu cît jumătate de oraş

Vine o zi cînd un pescar tînăr îşi fluieră iola

Şi marea spală zidurile albe de piatră

Apoi se retrage în spatele lui ca o lună printr-un nor.