a.m.

Dimineţile cînd trebuie să călătoreşti cu trenul au un aer special. Mirosul canapelelor din compartimente, praful din gară, aşteptarea ca un aer stătut, încins şi uscat şi, bineînţeles, o anumită febrilitate a călătorilor, foarte puţin atenţi la cei din jur. Peronul atinge limita dintre posibil şi actual odată cu intrarea trenului în gară. Timpul se taie în felii, ca un tort redesfăcut din straturi, de la frişcă spre blat.

Mă trezesc devreme şi plec la gară să îl aştept pe Frederic. Încă nu sunt oameni pe străzi, răzleţ trece cîte o maşină. Un oraş uriaş doar pentru mine. Blocurile şi casele, ziduri calde, prietenoase ca nişte verişoare. Pe gazonul de lîngă gară, doi cîini se joacă. Un corb croncăne nervos în concurenţă cu crainica.

Pe peron, o orchestră de pensionari. Vorbesc şoptit. Îşi ţin cu afecţiune şi atenţie instrumentele. Asteaptă o solistă de operă. Lîngă mine, o femeie strănută. Pensionarii îi spun în cor “Sănătate!”

Voalurile

Pe vapor multe pînze sunt aspre, ca să reziste vînturilor şi apei sărate. Hainele marinarilor, velele, tapiţeria sezlongurilor, uneori chiar turiştii ocazionali vin îmbrăcaţi cu haine groase din in şi cînepă.

Plecăm dimineaţa spre ţărm. O barcă ne duce aproape. Marea limpede, întindere netedă şi singură ca o prietenă care se face că nu ne cunoaşte. Devine familiară abia după o bucată bună de drum petrecută împreună. Prin apă se răsucesc din cînd în cînd peştii ca cerceluşii în  urechile negreselor.  Este o ţară cu climă caldă şi blîndă, unde adie mereu un vînt lin şi parfumat. El aduce de pe mare miros de depărtări şi din grădini adieri de simpatie.

Mergem în vizită la prinţesă. La palat, ierarhia se evidenţiază prin felul cutelor pe care le fac hainele. Birocraţii şi curtenii poartă haine care nu fac aproape deloc cute. Diplomaţii şi artiştii au haine subţiri şi unduioase, din mătase şi catifea. Cel mai frumos este îmbrăcată familia prinţesei şi mai ales ea. Ţesături din cele mai puţin cunoscute, moi şi străvezii, aurite şi opace, străbătute de irizări şi încărcate cu pietre scumpe sau cu fire din diverse metale preţioase.

 Hainele căpitanului meu sunt frumoase, din mătase aurie, iar sabia din ţinuta de gală străluceşte la şold.  Are chipul bronzat ca rodiile. O aşteptăm pe prinţesă cîteva clipe într-o anticameră. Pozează pentru un pictor.

Eu contemplu perdelele, încrustaţiile mobilelor şi chipul căpitanului.

Un paj vine aproape de mine şi îmi întinde o gutuie, iar căpitanului meu o curmală japoneză.

Jesus bleibet meine Freude

J. S. Bach: Jesus bleibet meine Freude, interpretat de  Kathrin Meyer si  Hanna Lamprecht

Duduca Silvana

Aerul miroase a frunze şi ierburi arse. Preerie în iulie.

visez o toamnă în care fructele să bucure pisicile, furnicile şi oile,

care seamănă cu dudele prin cîmpul aspru al pădurilor,

Silvanelor!

Silvanelor, dudelor....♨

Daruri pentru numismaţii

Căutători de guşteri. 

Marea Caspică

Soarele se împrăştie peste cer şi apă ca mantia împăratului Chinei, din roşul cel mai aprins. Apa este rece şi întunecată în zare, dar limpede cînd este văzută de aproape. Se vede pietrişul de sub tălpi, de culoare cărămizie, galbenă, gri.
Traversăm plaja aproape de ţărm, prin apă. Soarele este sus şi norii albi sosesc în port, corăbii albe, încărcate cu mirodenii.

Alsacia

Pe punte se strecoară o lumină portocalie, întîi pe partea babordului, apoi peste umbreluţele strînse. Cîteva dîre subţiri licăresc peste peretele de vest al cabinelor, ajung la fereastra mea şi joacă în paharul de apă. Aşa ştiu că suntem din nou în larg.

Căpitanul caută un ţărm, al unei insule pe care nu am mai poposit. Priveşte îndelung prin telescop, zi şi noapte. Mă întîlnesc uneori cu el la lăsarea serii. Mă priveşte în ochi şi eu văd spinări curbate de balenă, cozi repezi de rechini, portative cu plevuşcă. În jurul nostru lumea freamătă de viaţă, se mişcă, se luptă. În inima mea marea se colorează cu culorile unui voal oriental.

Compartimentul era întunecat cu banchete din lemn vişiniu şi între ele un culoar destul de larg.  În legănarea trenului, cîte un călător trece împleticit. Se sprijină cu mîna de spătarul scaunului unde stau şi îmi trec prin faţa ochilor mîini fine de femei, cu inele colorate, cu unghii îngrijite, mîini dolofane de copii, mîini obosite de bătrîni şi mîini cu degete lungi de artişti. Aceste mîini mă privesc ele pe mine, cu ochii ascunşi în unghii, pe încheieturi, în linia vieţii şi capilare.

Sunt priviri scurte, ca fulgerări, priviri curioase şi inocente. 

În şir, trec doi bărbaţi, tată şi fiu. Ştiu pentru că mîinile lor se aseamănă, ca aşezate pe aceeaşi claviatură.

 Ajungem într-un ghiol. Pămîntul în jur este mlăştinos şi sunt punţi pe pilonii acoperiţi cu muşchi. În tufişuri ţipă becaţe, zburdă  libelule şi fluturi în culorile zebrelor. Este o dimineaţă mofturoasă, dar ceaţa se ridică greoaie şi lumina se lipeşte de apa verzuie ca o peliculă aurie. Venim dinspre oraş, unde am înnoptat cîteva zile. Frederic este somnoros. Nu pot să îi povestesc despre visele mele alambicate bîntuite de personaje iubite în tinereţe. Prin frunzele papurei, melancolia lui se aşterne 
ca un puf alb.

Guliverii

Muzeul miniaturilor din Taipei pe Asiacinefil

Poştaşul

Cu coatele sprijinite de fereastră

Stă o fată

Aşteaptă poştaşul

În zilele senine, limpezi ca  cerul de vară, se apleacă puţin şi priveşte iarba

Vorbeşte cu gîzele, cu melcii, cu cîte un pui de pisică

În zilele noroase, pustii, din capătul străzii trece o bicicletă

Cu un om cu pelerina cenuşie

Cînd ninge, zgîrîie un cerc în florile de gheaţă şi suflă în el abur cald

Dincolo, fulgii clipesc jucăuşi

Din genele Lui.

Un om

Ningea şi părea că plouă

Fulgii cădeau ca picături de apă în cercuri pe pămînt

Scriere rotundă, ondulată

Printre picături creştea iarba, ieşeau rîmele, rădăcini nodurose sprijineau norii

În mijlocul oceanului stătea un om

Stîlpii de sare ai apei se topeau ca zăpada

La ţărm, un evreu vindea undelemn,

în butoiaşe lungi cît un braţ de om.

În visul meu de dimineaţă un om aprinde lumina şi încuie uşa pe dinăuntru.

Marţi

Şi păsările se ceartă din dragoste

Cînd teii explodează cu flori

Cireşii cu cireşe.

Peste unde trece înserarea

Peste viitorul lui étre  ninsoarea

Din părul sirenei curge uitarea.

Rîul acesta are o apă mai dulce decît cea de ieri,

 păstrăviorule.

amintiri de luni

La marginea crîngului e iarba înaltă

În ea se ascund ciutele fugind de vînători

Timpul întindea capcane în braţele soarelui

O luntre căuta o apă

Un om o stea de aramă

Pe vremea aceea, căprioara mea roz,

Culegeam amîndouă rouă din frunze

În jurul lumii balerinele încruntate

Rupeau pufii păpădiilor

Cairo

Este trecut de amiază. Soarele coboară roşiatic sub tivul pămîntului.

Merg cu căpitanul spre o cabană din munţi. Aerul este cald, se simte respiraţia vieţii care se ridică din ierburi. Cîmpul este plin de traista ciobanului, viorele, flori de nu mă uita, ochiul boului, stînjenei. În mijlocul cîmpului creşte o plantă cu rădăcinile în apă. Florile ei sunt roşii, cu vinişoare violet şi mici pete albe. Are muguri rotunzi, ca un ochi adormit, dar cînd se deschide este minunată. Ne-am apropiat mult de ea, dar înserarea a venit atît de repede încît nu am văzut decît puţin petalele ei creponate pe care i le-a ascuns repede întunericul.

Marinarii care ne însoţesc aşează trunchiuri de copac şi  bolovani într-o cărăruie pe care  păşim peste mlaştină.

O maşină opreşte şi urcăm doar noi doi. Ceilalţi vin pe jos, îi văd din ce în ce mai mici  pe poteca îngustă.

Eu merg cu gîndul la un pămătuf din pene colorate. Am ajuns. În faţa mea, căpitanul mîngîie un măgăruş pe creştet şi îmi face semn să intru în cabană. Suntem în Cairo, dar mi-e dor de Japonia.

Cu Frederic la shopping

Îl ştiţi pe Frederic, îl încîntă fel de fel de lucruri şi asta nu pentru că ar fi un spirit uşuratic, dimpotrivă. Frederic este de obicei grav, aşa de grav încît în preajma lui lumea capătă armonii de violoncel. Într-o dimineaţă, Frederic a venit la mine şi mi-a spus că unul dintre lucrurile preferate este shoppingul.

 În mall răsuna “Il giorno onomastico” a lui Salieri. Etajul trei era pustiu, nici un vizitator, nici un cumpărător.

Vînzătoarele plictisite priveau absente culoarul pe care trecea Frederic cu gîndul în altă parte. Frederic dirija orchestra nevăzută a Filarmonicii din Berlin şi admonestă cu bagheta vînzătoarea de la raionul de cosmetice pentru o notă ştearsă. Femeia se ridică repede de pe scaun speriată, lăsă celularul din mînă  şi îl salută pe Frederic cu un gest mecanic. Frederic trecu pe lîngă ea nemulţumit. În spatele lui, năvăliră pe culoar puzderie de clienţi  vorbăreţi care, de agitaţi ce erau se mai şi ciocneau unii de alţii. 

Afară se înserase. Pe cerul albastru ultramarin pluteau norii albi ca nişte îmbrăţişări cu efect. Deasupra mea un nor cu chipul lui Copernic îşi ţuguie buzele, îşi privi apoi barba şi se transformă în Kepler. 

în seră

În spatele unei uşi stăteau orele încîlcite

Un bărbat prinsese un capăt şi rostogolea una cîte una secundele

Aşa cum arunci bile colorate de sticlă în jos, pe scări

Prin unghere tăcute dormeau puii de animale

Cu vise albe şi uşoare 

în iarba uscată deja în mai

un prinţ priveşte ca într-o fîntînă.

Vine o zi

Vine o zi cînd teii nu au încă parfum

O fată îndrăgostită are umărul gol

Visător se desprinde orizontul de pe marginea genelor

Vine o zi cînd căpriţele caută lăstarii tineri cît mai departe

Cînd plouă peste acoperişuri cu stropi uimitori

Apoi răsare un curcubeu cît jumătate de oraş

Vine o zi cînd un pescar tînăr îşi fluieră iola

Şi marea spală zidurile albe de piatră

Apoi se retrage în spatele lui ca o lună printr-un nor.

dorinţă

Ce-ţi lipseşte ţie, iarbă?

Botul umed de mînz

Capul blond aşezat pe firele tale moi,

roua rotundă ca o duminică de primăvară

sandalele iubitului meu desculţ?

Hristos a înviat!

Zilele se aşează ca pătrăţelele într-un cub rubik

Înserarea mea atrage nuanţe diferite de verde

Un stejar înalt, fire ţepoase de iarbă

Aşa cum nici o primăvară n-a mai avut

Oraşul acesta mic străluceşte dimineaţa sub rouă

Curat ca o metropolă

În zbor trece un stol de lăcrămioare politicoase.

Hristos a înviat!

Milano

În Milano se scutură corcoduşii.

Parfumul  dulce acoperă  toate melancoliile amiezii.

Traversăm două cartiere cu străduţe înguste şi spre seară începe să plouă. Eu îmi acopăr capul cu gluga, dar căpitanul are pletele ude, picăturile de apă îi curg pe sprîncene şi obraji, peste frunte. Plouă cu stropi mari şi lumina roşcată se fărîmiţează în multe reflexii. Lîngă o casă cu coloane scorojite de timp, un bărbat tînăr se odihneşte pe bancă. Are gulerul hainei ridicat şi priveşte ploaia care i se prelinge pe pantofi. Căpitanul se aşează lîngă el şi îi atinge mîna. Eu simt atingerea caldă, ca şi cînd ar fi pentru mine.    

apă şi foc la final

Încă din antichitate, vieţile filosofilor le-au confirmat filosofiile. 

Thales, care a crezut că apa este principiul tuturor lucrurilor a murit de sete şi oboseală într-o zi caniculară de vară.

Heraclit, care a pus la baza tuturor existenţelor  focul a murit dintr-un exces de umezeală în organism, care a dus ulterior la deshidratare.

Tandem

Oricît ar fi de greu căruciorul cu sacii zilelor noastre,

Oricît ar fi de stîlciaţi papucii

Oricît ar fi ei de mici

Încît să îi calci pe ştaifuri ca să încapă piciorul

Tot mai întorci capul după o pasă reuşită

Tot îţi mai vine să arunci cît colo poverile şi să dai o fugă în mijlocul celor care încă joacă.

Delimitată ca trotuarul de carosabil

Aşa îşi apleacă umerii resemnarea peste trotuarul unde mergi mereu singur

Ascuţită ca o botină de mafiot

Aşa se strecoară tinereţea în chiotul străzii

cu lănci de aer întoarse spre rădăcini

Trec florile în şir din partea cealalată a lumii.