Mă sună spre seară o cunoștință recentă. Vrea să ne întâlnim. Ne- am intersectat de câteva ori, absolut întâmplător. Ultima dată a îndrăznit să mă țină de braț și am parcurs amândoi un drum scurt până la o cafenea. E înaltă, frumoasă și elegantă.
Mă îmbrac office. Nu pentru că ei îi plac bărbații office, deși probabil că așa e, ocupă o anumită funcție în administrația de stat, ci pentru că îi lipsește complet educația în ce mă privește. Ajung înaintea ei, sunt puțin încordat, nu îmi lipsesc femeile în perioada asta a anului și nici în momentul ăsta al vieții.
Nu am nici curiozități deosebite în ce o privește, mi- a povestit la celelalte întâlniri și cine îi e șeful, și cu ce partid simpatizează. Despre viața personală știu doar că e măritată și are un copil la un liceu privat. Cu soțul se înțelege, normal, ca orice femeie care își protejează imaginea publică.
Vine îmbrăcată în rochie lungă de seară și cu tocuri interminabile. Mă sărută amical pe un obraz, apoi mă ia de braț. Sunt cât ea de înalt.
Ea: - Mergem?
Eu: - Unde?
Ea:- La o recepție. Sunt invitată la o recepție și nu am vrut să merg singură.
Ok, zic eu, felicitându- mi îngerul păzitor, care mi- a indicat ținuta.
Luăm un taxi și ajungem la un restaurant aproape de port, locuiesc într- un oraș riveran, restaurantul e chiar pe malul fluviului. E început de noiembrie, este deja întuneric, dar faleza e luminată și sunt mulți plimbăreți.
Sala e plină.
Artiști, modele, afaceriști, politicieni.
Ea, încântată: - E toată lumea bună, caută- ți o ocupație, eu sunt aici împreună cu soțul. Nu vreau să observe cineva că am venit cu tine.
Eu: - Dar chiar ai venit cu mine, a văzut toată lumea că am intrat amândoi.
Ea:- Da, dar dacă mă întreabă cineva, le voi spune că ești o cunoștință întâmplătoare.
Eu: - Chiar sunt o cunoștință întâmplătoare.
Ea:- Ești, dar seara abia începe.
Mă uit la ea în modul meu particular, care transformă exteriorul într- un dans nebun în care timpul curge în toate direcțiile, inclusiv invers spre amiaza de dinainte de apelul ei. Pleacă val- vârtej spre un grup care se amuză de nu se știe ce. Se apropie de un bărbat și îl sărută pe gură. E cărunt și atletic. Soțul, mă gândesc și mă îndrept spre bar. Bine că nu mi- am luat sacoul gris, aș fi creat o confuzie și mai mare.
Îmi iau un whisky și conversez cu barmanul despre culorile plăcute ale toamnei.
După o oră, mă uit după ea, nu o mai văd în încăpere, fac un tur pentru certitudine, dar chiar nu e.
Plec. Sunt puțin amețit, de la alcool, de la sângele urcat brusc în cap.
Mă opresc după câțiva pași lângă un grup de adolescenți cu chitare, care lălălie o melodie imposibil de recunoscut, mă sprijin de o bancă și îmi aprind o țigară. Cerul e bleumarin și sunt puzderie de stele. Foșnetul apei și vânticelul cald mă liniștesc.
Iau un taxi și ajung acasă. Urc scările spre intrarea blocului, când mă simt tras de haină. Mă întorc, panarama de la serată.
- Vreau să te răsplătesc, zice ea.
Eu: - Prefer ciocolata albă, fără alune.
Râde.
Intrăm în apartament.
Abia închid ușa, că îmi dă sacoul jos.
Mă sărută și încearcă un atentat la cutia cu valori, bâjbâind după un întrerupător. O scutesc de efort. Intru cu ea în dormitor și o trântesc pe pat.
Se ridică repede.
Ea:- Nu îmi place cum m- ai trântit!
O mai trântesc o dată.
Se ridică din nou.
Ea: - Nu auzi că nu îmi place cum mă trântești!
O împing din nou pe pat, îi sare un pantof.
Se ridică din nou.
Ea: - Nu mă mai trânti!
O trântesc din nou.
Îi sare și al doilea pantof.
Se ridică și vine nervoasă spre mine:
Ea: - Nu auzi că nu îmi place!
O iau în brațe și o țin strâns. Începe să plângă. Plânge cu sughițuri, îi curge rimelul pe cămașa mea nouă, albă, se șterge la ochi cu cravata mea azurie, mâzgălind- o fără jenă de ruj și fard. În timpul asta, eu îi desfac cei 28 de năsturei laterali ai rochiei și încep să o mângai pe fese. Stă în fața mea, nemișcată. O trântesc din nou pe pat.
Nu se mai ridică de data asta. Mă duc la player și pun muzică, relativ tare. Sting toate luminile din apartament și mă strecor lângă ea. Ne futem. Îi place, se simte bine, suspină, susură, țipă, țiuie, cântă, râde, vorbește tandru, vorbește porcos, mă alintă cu tot felul de nume de bărbați trecuți printre pantofii ei cu toc înalt, cu tot felul de nume de animale de companie și sălbatice. Adormim târziu, îmbrățișați. Dimineața, îmi aduce o cafea. E îmbrăcată, o verific, are toți nasturii încheiați. Se așează pe marginea patului lângă mine. Miroase a parfumul meu, a pasta mea de dinți, mi- a folosit până și aftershave- ul. Mă sărută delicat pe obraz.
Pleacă. O aud troncănind spre lift.
Îmi beau cafeaua încet. Azi e sâmbată. Nu trebuie să plec la serviciu. Mă întind pe spate cu brațele întinse, cu ceașca încă fierbinte în echilibru pe frunte. Ce noapte! Ce zi! Afară ninge.
