Levin, așezat pe o căpiță de fân stă obosit și discută cu bătrânul care are un fiu proaspăt căsătorit și se confesează că tinerii cam amână să își mărească familia cu noi membri. Pune pe seama fiului sfios acest fapt, dar de fapt cei doi tineri se iubesc și sunt drăgăstoși unul cu altul. Tânăra nevastă împreună cu celelalte femei trec pe lângă Levin cântând vesel, într- un cor de 50 de voci diferite, dar unite prin sentimentul bucuriei și prin veselia ce vine din satisfacția unei zile rotunde. Levin le privește cu invidie, iar sentimentul singurătății de care reușise să scape îl încolțește iar.
După ce toți mujicii pleacă spre casele lor, Levin începe să mediteze la sensul vieții sale. Pentru ce toată această muncă, pentru cine? Dumnezeu dă roadele, El dă omului putere să le adune, rolul omului în această mare lucrare a Domnului este minor. Se gândește dacă să plece, dacă să cumpere pământ, dacă să- l vândă pe cel pe care- l are și să plece, dacă să se înscrie în competiția istorică prin organizația obștească. Viața la țară îi place, dar este aceasta viața lui? Cînd lucrurile în capul lui capătă direcția unor răscruci, ca într- un sistem axiomatic, dar nu cartesian, ci einsteinian, incluzând și dimensiunea timpului ireversibil, își ridică privirea spre cer. Deasupra lui era un norișor de forma unei scoici sidefii, luminoasă în noapte. Atunci Levin aude în depărtare zgomotul roților unei trăsuri, care trece pe lângă el. Din interiorul trăsurii se ivește capul unei fete tinere și frumoase. Se uită la el cu ochi senini și blânzi, privirile li se întâlnesc. Levin o recunoaște pe Kitty, care împreună cu mama ei se îndreaptă spre moșia lui Dolly. Cu o viteză uluitoare, destinul lui se așează din nou în matca lui firească. Își dă seama că nu viața la țară și munca în mijlocul mujicilor este ceea ce își dorește, ci dragostea.
