in veveri veritas

Deci cum umblam brambura prin blogrollul lui Radu am dat de o leapşă de la Omu cu veveriţe, alias Andrei. Sunt în vid total de inspiraţie, imaginaţie şi alte calităţi fireşti la un blogger, dar mă încăpăţînez să scriu. Leapşa, aşa am înţeles, este condiţionată de un termen limită: < 7 zile. Cum peste 7 zile viaţa mea va fi schimbată oricum, am să răspund chiar acum, cînd încă mai ştiu pe ce lume sunt.

# Ce gen de muzică preferaţi?
Am prejudecăţi, de fapt am avut mereu, de exemplu anumite genuri nu le ascult decît rar şi de nevoie, iar altele doar în anumite dispoziţii. Îmi place orice muzică pentru care pun pe repeat.

# Formaţii pe care le recomandaţi
Nu ştiu decît formaţia unde cîntau prietenii mei din Năvodari, care se chema ultima dată « Miercuri şi Vineri » dar aş recomanda formaţia în care cîntă Ovidiu, Andrei şi Teo, eu încă nu i-am ascultat pe toţi în concert, ci doar la nişte repetiţii la teatru.

# Filmul pe care l-aţi vizionat de cele mai multe ori
Arizona Dream

# Anotimpul preferat
Primavara

# Unde mergeţi vara asta?
la Constantinopol.

# Cartea pe care o iubiţi cel mai mult
Evangheliile

# Serialul la care va uitaţi cu plăcere
Jumong, deşi mă cam întristau personajele feminine

# Aveţi ticuri verbale? Daca da, care sunt?
Încep unele fraze cu « pe vremea lui Ceauşescu… »

# Dacă ar fi să vă descrieţi în 3 cuvinte…
muică, dadă, lele

# Oraşul în care v-ar plăcea să locuiţi
Mă gîndeam la Amsterdam, dar dacă se duce Andrei acolo, i-l las lui şi eu mă duc în Norvegia. Nu ştiu exact unde. Oriunde.

# La ce oră v-aţi trezit azi şi de ce?
Pe la 8 jumate. Datoria mă goneşte din visare de fiecare dată.

# Fumaţi? Daca da, ce ţigari preferaţi?
M-am lăsat, dar îmi plăceau ţigările tari, kentul de exemplu

Leapşa merge la prietenii din blogroll, dacă au chef.

julie

pelerina

M-am tot temut să nu îşi bage cineva nasul în dulapul nostru cu recuzită de la teatru şi cînd colo chiar aşa s-a întîmplat. Pelerina lui Scipio e pe umerii bateristului lui Tri Yann. Sau poate doar seamănă… Oricum, am găsit ocazia să îi urez lui Scipio la mulţi ani de ziua Franţei de mîine, cînd e şi ziua lui de naştere.

Aniversare

Azi au fost sfinţii Petru şi Pavel, cei mereu îmbrăţişaţi. M-am gîndit să amintesc cîteva nume celebre de care am auzit şi eu, de pildă Petrarca, Petre Ispirescu, Paul Verlaine, Paul Cezanne, Paul Klee, Pierrot, Petru Creţia, Pier Paolo Pasolini, Saul Kripke. În viaţa mea i-am întîlnit pe urmaşii acestora, nu mai puţin celebri pentru mine: colega mea de liceu, Petruţa, prietenul meu din facultate pe care îl chema şi Petru şi Paul, artistul nostru principal Paul Ovidiu, care ne-a facut anul şcolar suportabil şi uneori de-a dreptul minunat şi drăgălaşul Pavle. Tuturor acestora le urez mulţi ani fericiţi!


In imagine, Paul între clasici şi moderni.

sinestezie

Beethoven

Rapsodie în Res extensa

Ordonata în arc tangentă se înconjoară de negru
pînă la capătul lumii
Într-un hamac de alabastru
Florile vîrstei adie
la umbra macilor uriaşi
sub faldurii mantiei
arcsinus cu lapte şi miere

To nie ptak

Dedicaţie pentru Anna

Hristos a înviat!

în dimineaţa aceea răzuiam lozul cu numere norocoase
pe ferestrele cu izolare fonică
porumbeii
croşetau ciorăpeşte între două cupole
pe alei lăturalnice
un om şi un cîine se căutau de secole
unul pe altul
în umbrele trecătorilor
memoria mea
bătrînă cochetă împătureşte
din voaluri şi valuri
leagănul pruncului fericit

Îngerii lui Melozzo

Melozzo da Forlì (1438 – 1494)

rigoria

O priveai uneori şi tu pe Gioconda
Încă de la primul zbor s-a deprins
Cu zîmbetul selenar
În timp ce o imit stîngaci
Ea îmi plantează printre dendrite straturi de ghiocei şi garoafe
Lîngă noi amurgul
Încearcă zarzării răsăriţi
printre ochiuri aspre de gard
pînă cînd subţiri crenguţele ard

confucius arbitru

Am primit de la Mihai o invitaţie la cupa mondială. La fotbal. Martie debutează în filosofie cu un gol de toată frumuseţea!

Romanţă pentru Clara

Pe Clara am cunoscut-o în prima zi de liceu
Avea degetele lungi şi romantice
Mîini ca ale negreselor, potrivite pentru muzică
la meciuri, îi dispreţuia pe fotbaliştii care nu aveau ochii verzi
Clara avea note bune la toate obiectele
Şi în timpul liber îngrijea ciobăneşti, peruşi şi un copil
Purta complicaţi papuci pufoşi din blăniţă cu toc
Şi cămăşuţe de noapte din mătase albă cu flori
Pe Clara o iubeau oamenii de cum o vedeau
Iar ea mă iubea pe mine

o surpriza placuta

Am revăzut „Ghepardul”, după aproape douăzeci de ani. La sfîrşitul filmului, Thomas, care dispare cu săptămînile, se plimba pe o străduţă din Sicilia.

piano

Shigeru Umebayashi, compozitor
Kathleen Battle, soprana
Domniţelor din blogrollul meu

Emisiune

În vreme de iarnă lupii veneau pînă în port
Dar palmele iubitei miroseau a covrigi
În vreme de iarnă se putea păşi uşor pe urme
În vreme de iarnă, cei cinci spectatori
din cinematograf
aflaţi acolo numai în treacăt
numărau pe degete un an nou

cu Frederic recente şi în avans ştiri

Ştiri din străinătate
Cîntăreţii din cor au avut Crăciunul acesta eşarfe verzi. Printre cei cinci cîntăreţi din ultimul rînd, unul semăna aşa de tare cu mine, încît mi-am permis să-i zîmbesc tot concertul, bineînţeles, fără să aibă habar. Abia după ce a coborît prin faţa altarului am văzut că nu era femeie. Erich îl confundase şi el.

Ştiri interne
Îmi place cuvîntul „căscăun„ pentru cineva mut de uimire. În rest, ori de cîte ori lipsesc partiturile, viaţa mea e mai tristă. Sper anul viitor să fiu mai puţin uitucă.

În încheiere, dragii mei,
Povestea de Anul Nou a lui Frederic, scrisă pentru fraţi şi surori
(şi pentru logicienii care au avut, cel puţin odată în viaţă, o obsesie despre ploaie)
"Un mare foc de artificii a fost anunţat, dar n-a mai avut loc din cauza ploii. Ciudat lucru, nu, ori de cîte ori se anunţă focuri de artificii se face timp urît.
Un oarecare domn avea un frac frumos şi de cîte ori îl îmbrăca începea să plouă cu găleata şi se întorcea acasă ud pînă la piele. Plictist, s-a dus la croitor şi l-a întrebat care este cauza acestui fenomen. Croitorul, surprins, a clătinat capul şi l-a rugat pe acel domn să-i încredinţeze fracul pentru cîteva zile, căci altfel nu ar putea să-şi dea seama dacă acestă fatalitate nu ar fi legată de pălărie, sau de pantofi mai degrabă decît de haina clientului său. Fără multă vorbă, croitorul şi-a pus fracul şi a ieşit; imediat a început să cadă o ploaie torenţială. Nenorocitul a trebuit să ia o trăsură şi să se întoarcă acasă, căci îşi uitase umbrela, sau (după cum spuneau unii) soţia croitorului luase umbrela ca să se ducă să ia cafea de la o verişoară sau o prietenă. Oricum ar fi fost, croitorul a fost udat şi fracul înmuiat. A trebuit să aştepte să se usuce singur. În aşteptare, croitorului i-a venit o idee: să descoasă fracul pentru a vedea dacă, din întîmplare, nu ascunde ceva farmece capabile să aducă norii şi să facă să plouă. Straşnică idee! A descusut mînecile şi n-a găsit nimic. A descusut şi faţa şi ce credeţi că a descoperit? A descoperit în dublură o bucată de afiş care anunţa un foc de artificii! A înţels cum stă treaba, a scos afişul şi de atunci n-a mai plouat niciodată cînd a îmbrăcat fracul!"
La mulţi ani!

Lui Frederic despre politeţe

Îmi lipseşte curajul, chicoti soldatul
pregătindu-şi două duzini de bulgări pentru duşmanul din batalionul de vis a vis
Îmi lipseşte curajul, scoase limba preşedintele Americii gata să prindă doi fulgi deodată
Îmi lipseşte curajul, suspină doamna sculptîndu-şi persistenţa în chanelul de pe eşarfa mov
Imi lipseste curajul îndrăzni domnul fumuriu pe bancheta din spate
Imi lipseşte curajul îşi sărută melancolica
insuficienta melancolie
din puful de păpădie

Chrysanthemum indicum

Insuportabila uşurătate a primăverii

Fiecare a văzut-o azi
cel puţin o dată
Primăvara în noiembrie
Cum face acrobaţii în tonuri
aurii şui arămii
cu îndrăzneală prinde cu degetele ei fierbinţi bărbia şi-ţi
ridică ochii după hologramele apusului în plină amiază
zoreşte apoi în trăsură pe străzile Cracoviei şi Varşoviei unde ce sentimental! aruncă trecutul în prezent cu o pasă reuşită
vindecînd pentru cîteva zile nostalgia
Unii oameni se îndrăgostesc atît de uşor de ea
Este de ajuns să-i zîmbească unei veveriţe ce-i trece prin faţa ochilor şi
să crezi că îţi zîmbeşte ţie
şi chiar aşa este
de cele mai multe ori

"jur pe roşu"

Cînd am început să scot nasul în lume, adică să nu mă joc doar cu fraţii mei, ci şi cu ceilalţi copii din cartier, am aterizat în plin folclor comunist. Una din expresiile cele mai uzitate era „jur pe roşu”.
Probabil că imaginaţia noastră hiperbolizatoare, fără cablu şi net, făcea naraţiunile cotidiene mai îndoielnice şi atunci faptele pe care le povesteam la venirea de la şcoală erau mereu întărite prin „jur pe roşu”. La televizor, în cele zece minute de desene animate sau la defilările lui Ceauşescu nu se produceau mutaţii existenţiale, dar cînd cineva povestea ceva nemaiîntîlnit, de exemplu că unul din clasă a căzut de pe scaun în ora de fizică sau că profului îi umbla un şoricel pe sub catedră, i se cerea imediat povestitorului să "se jure pe roşu". În acest caz, în care veridictul povestirii avea consecinţe grave asupra locului ocupat de povestitor în grup, erai nevoit să găseşti rapid ceva care să pecetluiască ineditul. În nici un caz nu se luau în calcul cravata de pionier sau bucata de drapel cu simbolul sîngelui varsat de eroi. Şcoala şi ideologia nu se amestecau în chestiuni serioase. Atunci căutam rapid cu privirea o pată de ceva roşu prin preajmă, ghidonul de la bicicleta cea nouă a vecinului de la 3, o brăţară, fundiţele din părul colegei, scrisul de pe pachetul de eugenii etc. Toată lumea era mulţumită, evenimentul era clasat şi crezut.
Mi-am amintit de rigoarea ascultătorilor de 8 ani, cînd am auzit cum guvernul îşi „asumă răspunderea” pentru diverse legi, printre care şi legea educaţiei, ca în acel „jur pe roşu” din copilaria miniştrilor. Acum să vedem pe ce minuscule realităţi vor pune ochii ca să-şi justifice expresia.