Goluri de aer

 

Intru în bucătărie, cu cele două  

platouri cu fursecuri complet goale.

Mă reped, ca de obicei, la Dorel:

- Nu puteai să- mi lași și mie măcar

o jumătate de nucă?

Măcar un cornuleț?

Dorel: - Dacă vrei să știi,

jumătate de platou l- a mancat

Mr. Brasil, iar jumătate l- am

împărțit cu el.

Mr. Brasil: - Nu mă face pe mine

pofticiosul familiei! Dintre noi

trei, sunt cel mai subțirel.

Dorel:- Subțirel la ce? La tocul

de la pantof? La dresuri?

La eșarfe? La portofel? 

eu:- Măi, să lăsăm comparațiile!

Mr Brasil: - Nu lăsăm nimic!

Nu te bagi, pentru că

pici de la primul test.

Ne băgăm numai noi doi și,

atenție, Dorel,

nu ne băgăm unul

în fața celuilalt

când suntem înconjurați!

Dorel: - Bine, dar care e faza?

E o competiție?

Mr Brasil: - Da, e o competiție

cu premii grase.

E vorba să lucrăm două zile

în bucătăria unui

avion particular.

O luăm și pe ea, le are

cu budinca.

eu: - Da, le am, adică le aveam,

dar nu am mai făcut de mult.

Mr Brasil: - Dai un refresh pe noi doi diseară

și îți reîmprospătezi memoria.

eu:- Bine.

Mr Brasil: - Deci, mergem

cu un avion.

Pasagerii sunt de ambele sexe

și sunt printre ei și fete.

Deci, nu vă dați și nu

mă dau la ele.

Asta e prima chestie,

de principiu.

A doua:  nu prea sunt mese, 

nici pe hol, nici în baie,

nici în bucătărie,

deci totul se face din zbor,

inclusiv omleta, papanașii,

checul pijama, fripturi,

mgomgoși cum gem etc.

Aveți grijă să nu vă loviți

când sunt goluri de aer

și cam atât. 

Suntem amândoi, adică eu și

Dorel de acord,

cu Mr Brasil nu prea poți

să te pui, adică

nu prea poți să te opui.

Trece prima zi de zbor.

Seara suntem rupți amândoi,

și eu și Dorel,

eu am avut și un mic accident,

eram cu un platou cu

ouă umplute când avionul

a intrat într-o turbulență,

m- am împiedicat de un

sac cu ceva în el, probabil

pungi cu pufuleți și pufarine,

m- am izbit de o banchetă,

am făcut o semirotire

cu platoul deasupra capului și

nici o jumătate de ou

nu a căzut din el. 

Am ieșit pe ușa batantă a bucătăriei 

spre restaurant, destinsă și îmbujorată 

ca după o partidă de știți voi ce 

și nu știți voi cu cine. 

Deci, după prima zi 

dormeam toți trei buștean.

A doua zi, am avut 

ceva probleme cu un roboțel, 

care a prins o viteză mai mare 

decât trebuia tocmai 

când fabricam, împreună cu Dorel, 

pe culoar, destul de aproape 

de pasageri, checul pijama, 

dar în rest, nimic neobișnuit. 

La plecare, în aeroport, 

Mr Brasil vine la mine și- mi zice: 

- Stai și tu puțin cu bagajele, 

al meu și al lui Dorel, 

mă duc să- mi iau o cafea. 

Îmi lasă 4 trolere pline 

de castroane, pliculețe 

cu prafuri minune și 

nu știu câte cutii cu praline, 

și dispare.

 Cu cele 5 trolere eram complet 

imobilizată, 

nici tu o revistă, un ziar, 

o înghețată, nici o șansă 

să mă mișc pe undeva. 

După o oră de nervozitate, 

apar amândoi însoțiți de 

o pițipoancă.

Dorel:- Îți place prietena 

lui Mr Brasil?

eu, fără să mă uit la ea: 

- Da.

Dorel: - Să știi că a fost 

și preferata mea, 

dintre toate doamnele din 

parcare. Plus că are și portbagajul 

cel mai mare. 

Mr Brasil: - Domnișoara o să

 ne ducă acasă cu taxiul. 

Hai, nu mai fii supărată, 

a trebuit să căutam mult 

până când am găsit pe cineva 

dispus să parcurgă o distanță 

așa mare.

eu: - Domnișoara are permis 

de conducere categoria B?

Tipa:- Nu numai, am și C.

eu: - Dar A are?

Ea: - Nu, mă tem de viteză, 

nu pot conduce motocicleta.

eu: - Atunci tu mergi cu cei 

doi moșnegi și eu mă duc să agăț 

un șofer mai tinerel, 

poate ajung înaintea voastră 

și vă aștept direct în fața televizorului 

cu bolul de popcorn

 și șosetele încălzite,

 pentru ultimul sezon 

din serialul lui Dorel. 

Dorel:- Mie îmi convine.

Mr Brasil:- Mie, nu. Vine aproape 

de mine: serios, acum, 

ce nu îți place la tipă? 

eu: - Ai văzut ce față de păpușă are?

 Vrei să o desenez numai pe ea?

Mr Brasil: - Nu am fost prea atent, 

m- a interesat mai mult 

dacă mai are ceva 

pe dedesubtul fustei lungi din lycra.

 Știi că trebuie 

să traversăm munții și 

e mai frig decât aici, în zona 

aeroportului .  

eu: - Și mai avea? 

Mr Brasil: - Nu prea.

eu: - Bine, lasă, te- am iertat. 

Mergem toți trei cu ea acasă.

Dorel:- Ai reușit să o convingi 

să nu mai fie așa ….înțeleaptă?

Mr Brasil: - Da.

eu: - Da

Dorel: - Așa vă vreau, 

doi porumbei pe aceeași creangă, 

nu unul într- un copac și 

altul în celălalt.

eu: - Da ce, sunt numai doi copaci ?

Dorel: - E vorba de universul 

de discurs aici: ce e în universul 

de discurs și ce e în afara lui.

Tipa: - Plecăm?

Noi:- Da.

Te verific

 El: - De ce dormi îmbrăcat?

Eu:-Am auzit că a mai avut loc un atentat. 

El:-Unde? Tot în Israel?

Eu:- În Fâșia Gaza.

El:- Suntem la munte, e weekend și e departe de noi. 

Eu:- Da, dar consecințele ne afectează pe toți. Sunt pregătit să putem fugi, dacă se dublează prețul cazării la motel 

El:- Și? Crezi că nu pot face față crizelor?

Eu:- Tu da, dar eu nu.

El:- Ia treci mai aproape de mine să te verific dacă mai ai ceva în portofel!

Adormim într-o oră îmbrățișați, eu cu capul sub plapumă, sprijinit de omoplatul lui, el, cu ambele mâini înfundate in buzunarele din spate ale blugilor mei. Mirosul lui de palmier mă face să mă visez un papagal mititel așezat pe o frunză în formă de castel. Nu mă întrebați cum era vremea afară, pentru că nu vă spun. 

now with dance with me

 

    Mașina rulează lent. El conduce. În zonele unde șoseaua e liberă, apasă accelerația și mă face să țip la fiecare curbă care mă aruncă- n portieră. Îl bălăcăresc cu tot ce- mi vine în minte. În loc să răspundă, dă volumul radioului mai tare și rockul invadează mașina până la vibrații. Când încetinește, mă face în toate felurile:-  Maimuță primordială, târâtoare de mari dimensiuni, bombalăul cartierului, gâsca proastă a comunității locale, Lucy, Lily, Luiza, etc.
Îl întreb:- De ce nu Tarzan, Superman, Batman?
El:- Nu te ridici la înălțimea așteptărilor!
Atmosfera îmbâcsită din oraș este înlocuită treptat de aerul curat, rece, tare, clar. Mă bucur că pot respira, stau cu capul sprijinit de banchetă și mă uit la peisaj. E încă iarnă, sunt locuri acoperite cu zăpadă și miriști pustii din care, sălbatice, crenguțele arămii ale lăstarilor noi se apleacă încărcate de vrăbii. Cerul e limpede și albastru ca într-o zi de vară.
Tăcem îndelung. Când mă plictisesc, încep să îi spun glume culese de prin lăzile cu vechituri ale memoriei istorice. Râde încet și se întoarce puțin spre mine. Sunt fericit, știu că mă iubește.
Ajungem după amiază la cabană. În fața ei, mai mulți turiști  așteaptă. Nu înțeleg de ce nu intră. Se țin de mânerele trolerelor și fumează nervoși. Întreb ce se întâmplă. Un bărbat însoțit de o femeie înaltă și sportivă îmi zice:

- Recepționerul a fost pedepsit și spală podeaua. Până termină, nu avem voie să intrăm, să nu facem urme.
Eu:- Dar femeile de serviciu? Ce s- a întâmplat cu ele? Și a dispărut tehnologia modernă, care usucă podeaua instant?
Turistul:- Cred că de fapt au pe cap alți vizitatori, poate pe cineva de la protecția consumatorului sau de la fisc.
Eu:- Da, e mai logic să fie așa.
Stăm mai bine de o jumătate de oră, oamenii se strâng în grupuri și vorbesc repede și tare. E și o familie cu copii, bebelușul din brațele bărbatului scâncește.
Lumea e nemulțumită. Și noi.
Noaptea se instalează repede și oamenii se retrag în mașini. Rămân doi trei care stau îmbrățișați. Îmi zice:- Hai să ne ușurăm!
Eu:- Unde?
El:- Cum unde? În spatele cabanei, doar nu pe ușa de la intrare.
Plecăm. Pe partea cu gardul care separă acareturile cabanei de drumul principal, întuneric beznă. Mă uit la el întrebător:

- Ce zici? Suntem trași pe sfoară? În loc de un film cu Van Damme ni s- a trimis caseta cu Psycho- ul lui Hitchcook?
El:- Avem două opțiuni, să mergem la hotel, unde vom dormi separat, sau să rămânem și să așteptăm.
Eu:- Poate a avut loc o crimă pasională?
El:- Ce știi tu despre crimele pasionale? Ai foc cât pentru un pix cu gel.
Eu:- Acum da, nu mă gândesc decât la confort.
El:- Nu numai acum și nu numai când ești obosit, vorbesc în general.
Mă supăr un pic și mă sprijin de el. Mă lasă. E mai puternic și mai sănătos decât sunt eu de obicei.
Se deschide ușa. Intrăm. Ne cazăm. O cameră luminoasă, cu două paturi. Îmi zice:
- Unul rămâne gol, poate am chef să citesc când sforăi.
Eu:- Ok.
El:- Și vezi că eu dorm la cap și tu la picioare.
Eu:- Nu e tot aia? Văd că are tăblii egale.
El:- Nu e tot aia, nu poți confunda cauza principală cu consecința finală.
Sunt de acord. Îmi aruncă o pernă în cap, își dă bocancii jos și se bagă sub plapumă. Își aprinde un trabuc și, cu plapuma până la gât, urmărește rotocoalele, care se ridică încet spre tavan. Mă bag în baie, stau sub duș până mă încălzesc suficient, prepar pentru amândoi un ceai de tei și mâncăm sendvișurile de acasă. Adorm aproape instantaneu.

Visez că 10 gospodine, în rochii de seară, lungi până la pământ și cu spatele gol, cu volane din dantelă neagră, echipate cu mături și mopuri fac striptis aruncându- și  basmalele în aer,  pe care le prind apoi și le înnoadă în jurul șoldurilor. Mă trezesc de mai multe ori să beau apă. Încerc să intervin în vis, populându- l cu câțiva cerbi și căprioare păscând liniștiți, dar nu prea îmi iese. Se ridică în capul oaselor: - Hai să ne- o tragem, poate așa mă lași să dorm și eu puțin. 

My darling

 

    Sunt într- o dispoziție excelentă pentru o excursie. E adevărat, vremea îmi e potrivnică, e mohorât, umezeală în aer, se anunță ploi. Prevăd că, în loc să înot printre nămeți, mă voi afunda în mocirlă. Sunt sătul de mine în fotoliu până în gât, funt full de mine la birou, sunt deja oropsit de cât shopping am făcut și cât șmotru am îndurat și voi îndura după ce mi se termină vacanța. Am uitat să spun că sunt într-o minivacanță.
    Mă înființez cu noaptea- n cap la ușa camerei amicului meu cu două bilete de avion. Bat încetișor, vreau să îl trezesc, dar nu vreau să îl tâmpesc.
Îmi deschide gol pușcă. Pe masă, o sticlă cu rom pe jumătate plină, camera cenușie de fum, lenjeriile de pe pat aruncate într- un coș de rufe, care se ridică în mijlocul camerei ca un brad de Crăciun, și pe salteaua goală, cărți așezate în Solitaire.
Mă uit la el suspicios:

- Ești răcit? îl întreb.
Dă din cap că nu
- Ești cumva singurul locatar al acestui imobil?
- Nu, zice el, și hai înăuntru, e cam rece pe coridor. Ia un loc.
- Unde? întreb eu, Fotoliul e ocupat cu  laptopul, scaunul de la birou cu  chiloții și blugii tăi. 

- Pe podea, spune el. Stai jos pe podea. Uite aici o pernuță, dacă ți- e rece la poponeață.
Mă așez pe podea. Îmi toarnă un pic de rom și, din termos, o cafea. Abia acum îmi dau seama că pe birou avea și pahare, și farfurii și două pachete cu mâncare.
Eu:- Am venit să te invit la mare. Am bilete. Facem două ore dus cu avionul până la Mediterana. Stăm o noapte și o zi și ne întoarcem duminică seara.
- Tu ești Mediterana mea, spune el și îmi smulge din mână biletele. Și le aranjează după urechi. Le fixează cu agrafe de păr, acum își permite, i- a cam crescut pleata. Se uită la mine cu ochi de vulpoi. 

Eu- Ai grijă de bilete, vezi să nu le îndoi.  

Și le scoate de după urechi și le aruncă sub pat.

El:- Ce mai stai pe gânduri, suntem la nudiști, nu suntem decât noi.
Mă dezbrac în timp ce el caută o lanternă. Răscolește prin mai multe sertare, se încurcă în tot felul de țoale și într- un târziu vine lângă mine. 

- Nu o găsesc!

Stau pe podea, în maieu și chiloți. Nu înțeleg ideea.

El:- Ce stai îmbrăcat ca la recrutare, ți- am zis să fim la fel?  Sunt gol, ești gol.

-  Ok, zic eu. Dar de ce îți trebuie lanterna? E ziuă, ai lumină naturală, văd că merge și lustra, ai și câteva veioze, și două aplice, plus lanterna de la telefon.
El, brusc: - Să nu îndrăznești să folosești lanterna de la telefon! Hai să luăm biletele de sub pat!
Ne băgăm amândoi capetele sub pat. Nici urmă de bilete. 

El: - Hai să vedem dacă nu sunt lângă perete.
Eu:- Păi se vede că nu sunt.
El:- Bagă- te mai adânc.
Mă târîi pe coate până la jumătatea subpatului, el face la fel. Stăm amândoi și ne uităm la peretele întunecat, creștetele noastre ating arcurile saltelei. 

- Gata, zice, eu ies, nu rezist la așa adâncime mai mult de 3 minute. Nu sunt, le- o fi înghițit un rechin.

- Sau o balenă, zic eu cu reproș. 

El: - Gata, s- au dus! Sunt departe de- acum, vorba lui Berenger. Aveau desene pe ele cu bancuri de pești? 

Eu: - Aveau desenate niște hoteluri și șezlonguri cu umbrele. 

El: - De- asta! Oricum nu aveam de gând să vin. Și să te duci singur nu prea are rost. Hai să te iubesc puțin.
Iese de sub pat și îmi dă rapid chiloții jos.
Mă prinde de picioare și se așează cu fundul pe ele. Sunt complet imobilizat. Mă zbat să ies, mă lovesc de muchia dormezei și mă enervez. Mă lasă. Ies de sub pat plin de praf și câlți. Îi spun că e tâmpit, că face glume proaste și că are tot felul de obsesii. Îmi zice șoptit- Taci!
Eu:- De ce vorbești în șoaptă? Să nu ne atace rechinul care a înghițit 800 de euro?
El:- Am o viespie prin casă și vreau să îi dirijez ieșirea spre fereastră. Cu raza de lumină de la lanternă.
Eu: - Aha! Poate ea s- a înfruptat din bilete. 

- Nu, zice, caută- le sub saltea!

Ridic salteaua și dau de bilete. Sub saltea, și lanterna. Sun la agenție și anulez plecarea. În loc să fiu supărat pe el, încep să mă relaxez. E mai bine așa, stăm amândoi în casă, de mult nu am mai stat amândoi, filme, lecturi cu voce tare, tatuaje evanescente pe aripioarele dorsale, etc, plus că nu se știe niciodată ce- i mai trece prin cap. Plimbă lanterna pe pereți în timp ce eu îmi torn din termos 5 cafele una după alta în pahare minuscule. Mă ia de mână și mergem la geam. După perdea, viespia bâzâie. O trimit ușor afară. E mulțumit. 

- Sărută- mă, îmi spune.
Eu:-  Bine
Îl sărut. Întâi buza de sus, apoi ochii, îi ling nasul și mă întorc la gură. Îmi plimb limba pe buzele mele pline de sirop dulce acrișor de smochine.
Îmi bagă limba în gură cu tot cu bomboana. O crănțănesc. Îmi place să crănțănesc bomboanele. 

- E bună? mă întreabă
Eu: -  Da.
El:- Mai vrei una?
- Îhî.
El: - Scoate limba și închide ochii!
Fac așa. 

AAAAA!!!!
Un jet rece de apă minerală îmi udă gura și ochii. Are gura plină de apă. Sticla se golește rapid. Pe podea, ditamai băltoaca. Mă enervez, îi smulg sticla din mână și îi dau cu ea în cap.

Sare ca ars.

- Boule! Vezi că îmi strici freza! Mi- a luat o oră să îmi aranjez bretonul. Ia întoarce capul! Ți- ai mai tras o gaură în urechi?

- În ureche, zic eu, numai în stânga. 

El: - Vezi că e rândul tău să dai cu mopul, eu am de croșetat. sunt la al doilea ciorap. Și vezi că ți- am luat o andrea nouă, în caz că vrei să- mi termini vesta. 

Mă duc spre baie să iau mopul. Îmi sare în spate. 

- Supărăcioșilor li se taie nasul! Ia treci încoa'!

Dau să zic ceva, sunt setat pe aplicația cu reproșuri, dar nu îmi permite să o instalez. Îmi bagă în gură încă o bomboană. Cu mâna. 

El: - Acum dă- mi- o înapoi, e ultima. Animal nehalit!

 Bag două degetele în gură să o scot, dar zice:

- Așa deci? Mă arunci la gunoi din prima, câine! Dă- mi bomboana înapoi, cum te- am învățat! Îl sărut. Mă mozolește pe gură și pe obraz, mă umple de  dulceață și mă aduce la disperare.
- Cine crezi că te iubește? Ăla care te hrănește cu bomboane sau ăla care ți- o trage?
Eu, potolit brusc de seriozitatea subiectului:- Amândoi.
El:- Curvo! E corectă o singură variantă de răspuns. Ăla care te iubește!
Eu:- Nu e tautologic?
El:- E adevăr, și toate adevărurile sunt tautologice. Întreabă pe cine vrei. Poți începe cu Heidegger sau cu Aristotel, că e tot aia. Și nu o mai lălăi cu mopul, că n- avem timp toată ziua. Mergem la munte, cum vreau eu, nu la Mediterana, cum ți se scoală ție!. 

Eu:- Bine, dar șoseata...?

El: - Ce, crezi că m- am tâmpit de la un simplu lins pe barbă? 
Eu:- Dar dacă tot suntem goi ce- ar fi să...
El:- Să? Să? Hai, zi cu cuvintele tale!
Eu:- Să ne mai tăvălim puțin în nisip.
El:- Unde?
Eu:- Lângă saltea. Sub pat îmi e mai greu să te țin apropiat. 

El: - Treci odată pe cearceaf, că pierdem ultravioletele! Pe partea cu umbrela stau eu, nu vreau să mă bată soarele- n cap!

Transhumanță

 eu:- Mai mergem mult cu viziera coborâtă?

Dorel:- Da.

Mr Brasil:- Nu.

Iubiri interzise

 Stau cu amicul meu în pat și facem un scrabble geografic. Azi dimineață a venit cu un ditamai teancul de scrabble- uri și mi-a zis:

-Am văzut că te- ai cam ramolit. Nici istoria, nici geografia nu mai prezintă interes pentru tine. Repetentule!

De aceea, în loc să jucăm șeptică sau șah facem slalom vizual printre piesele cu bulinuțe pe spate și cu colțuri de pajiști, miriști, vârfuri de munți și plaje exotice.

Îi zic:- Hai la o plimbare, am făcut deja 6 hărți locale, regionale, naționale și globale.

El:- Ai chef de agățat? Curvo!

Eu, nevinovat:- Măi, nu. Chiar aș vrea să ieșim un pic, mai respirăm aerul rarefiat al iernii, bem ceva, mai căscăm gura pe la vitrine.

El:- Nu! Stai și memorează!

Mă cam bosuflu. Ies la fumat și când mă întorc îl găsesc dormind buștean, înconjurat de sute de piese amestecate, istorie și geografie. O bucată din Regatul Unit îi e lipită pe sprânceană. O dezlipesc încet și îl sărut. 

Se ridică brusc în picioare, dă plapuma la o parte, cad pe jos jumătate din piese, mă uit aiurit cum ajung câteva între perete și dulap, un șifonier greu, imposibil de mutat. Mă întristez o secundă, eu va trebui să fac efortul golirii și reumplerii lui, dar mă și bucur, am scăpat de un joc care devenise agasant.

Îmi face semn să ne băgăm în pat, să dormim ca oamenii normali după 6 ore consecutive de efort intelectual. 

În 5 minute el visează, eu stau cu ochii în tavan. Se răsucește și mă ia în brațe. 

- Știu că mă iubești, mormăie. 

Eu:- Da. Așa e. Dar mă gândesc dacă merită să ne chinuim atât de multe ore cu o metodă modernă de educație.

El:- Merită. Îți zic eu, sunt mai tânăr și mai posomorât decât tine. 

Eu:- Știu. De aia am zis să mai ieșim.

El:- Ieșim, dar nu azi. Azi e plin orașul de iubiri interzise, din cauză că a împlinit Eminescu 175 de ani.

Eu:- Și? Ce treabă are cu noi?

El:- Are. Noi suntem un cuplu. Nu ne putem pune in pericol reputația. 

Eu:- Nu înțeleg ideea.

El:- Lasă. Nu te chinui să înțelegi. Reține teza: -Omul mai și renunță la iubirile interzise. Cel puțin o dată pe an.

Eu:- Nu cumva ți- ai cumpărat Capitalul lui Marx? Te- am văzut cum dădeai să îi lingi coperta.

El:- Nu, ziceam și eu așa, din experiență.

Eu:- Ce experiență ai tu? Treci la visat! Vreau să dorm și eu.

El:- Bine. Dar vezi că majoritatea pieselor au rămas sub coasta mea. Nu adormi înaintea mea, treci la pigulit! 

Se întoarce cu spatele la mine și eu îi culeg una câte una: o ureche a lui Vlad Țepeș, o bucată din buzduganul lui Ștefan cel Mare, câteva frânturi din Marele Canion, două culmi deșertice și nu știu câte regiuni oceanice cu tot cu insule. 

Unele gusturi sunt comune

 

Dorel:- Se mănâncă și azi pește?
Mr Brasil:- Se mănâncă zilnic, în caz ca n-ai observat. Ai văzut- o să mai aibă vreo firimitură de imaginație?
eu:- Asta am găsit prin frigider, asta v-am gătit.
Dorel iese din bucătărie și apare îmbrăcat, adică dezbrăcat cu un fes gros, căptușit și cu urechi, cu șosete bănoase cu moși Crăciuni pe fiecare picior și cu o pereche de mănuși din lână de oaie ecologică.
Mr Brasil:- Nu ai mai nimerit sertarul cu lenjerie?
Dorel:- Sunt omul peșterii. Mă pregătesc de vânătoare, schimbăm meniul.
Mr Brasil:- Pune ceva pe tine, e și o femeie aici.
Dorel:- Sunt omul peșterii.  Mă îmbrac rudimentar și eficient.
Mr Brasil: - Pune prosopul cu tigrii. Vezi că e în baie.
Dorel:- Nu mai e, e la spălat.
Mr Brasil:- Pune-l pe ăla cu vrăbii.
Dorel:- Nu-mi place, e de fete.
Mr Brasil:- Pune vălușul ăsta de vase, nu pot să mă concentrez când te văd că umbli îmbrăcat în trois pieces.
eu:- Lăsa-l să umble cum vrea.
Mr Brasil:- Ati auzit cumva că vine primăvara?
Dorel:- Eu nu, după cum vezi, sunt pregătit de zăpadă.
eu:- Dorel, facem o supă de legume?
Ei doi:- Daaaa!
eu, lui Dorel:- Bine,  vezi dacă mai știi rețeta. Eu vin când e gata.
Îmi iau romanul sub braț și plec în camera mea. În bucătărie, liniște și pace, pace și liniște.
Așa trebuie, îmi zic, între bărbații care gătesc, femeile n- au ce căuta.

Snow

 

Barba

 

 

  Îmi las barbă. O barbă mare, neagră, care- mi acoperă toată fața. Amicului meu nu-i place, din motive lesne de imaginat. În fiecare lună îmi cumpără câte un balsam nou ca să mă poată iubi. Îi accept intențiile civilizatoare pentru cele câteva ore de detașare absolută.
În restul timpului, umblu prin încăperile instituției unde lucrez, ca un gibon turmentat de  încercările șefilor de a -mi introduce în cerebel veriga lipsă.
Dar, alaltăieri, am întâlnit un alt animal, dar nu sălbatic, ci domestic 100%,  care m- a făcut să mă întreb de ce nu rămâne domestic 100%, ci mi se încurcă printre hârtii: Femeia de serviciu din tura de dimineață, pe care o remarcasem la angajare pentru că am ajuns în același timp, eu coborând din mașina amicului meu,  iar ea din ditamai SUV -ul. Îmbrăcată în taior, cu o poșetă Chanel, cu o pălărie de piele și o ditamai blana pe braț pentru stabilirea instant a unei ierarhii printre femei. O las să intre înaintea mea și, după ce ne îndreptăm în direcții diferite pe hol, se întoarce și îmi face cu ochiul.  Plec spre biroul meu complet Zen, cum fac ori de câte ori îmi apare în față o problemă de matematică superioară, unde nu știu formula.
Trec câteva luni de la întrarea mea în aceasta organizație și constat câteva schimbări emoționale. Amicul meu de fapt le remarcă primul:- Știi că ai devenit mai belicos?
Eu:- De ce spui asta? De la barbă?
Știi că e o aparență.
El:- Nu. Nu pe exterior ești așa , ci pe interior. Când vreau să ți- o trag, începi o luptă aproape imposibil de câștigat cu strategiile vechi.
Eu:- Deci trebuie să angajam un tactician pentru victoriile noastre viitoare?
El:- Nu, nu e nevoie, doar că nu înțeleg unde a dispărut spiritul tău conservator.
Mă pune pe gânduri comentariul lui.
Îl rog să mă ducă a doua zi puțin mai devreme la serviciu,  un raport neterminat.
Întru traversând cu privirea toate celelalte încăperi în penumbră și întru în biroul meu. Ordine, curățenie, aerisit. Un singur lucru îmi atrage atenția și chiar îmi dă de bănuit: poziția dosarelor. Nu îmi amintesc să le fi organizat în ordinea culorilor de pe steagul echipei naționale de juniori.
În sfârșit. Deschid pc -ul.
Pe ecran un mesaj: Vizitează- mă azi!
Semnat: Naomi.
Nu- l bag în seamă. Sunt multe femei în trecutul meu care au recurs la strategia mesajului prin efracție.
Îmi caut dosarul la care lucram și îl găsesc aiurea. De aici încep să mi se îndesească sprâncenele. Aștept să vină toată lumea și merg la director. Cer o cheie și shimbarea yalei. Nu mi se aprobă, probabil eu l- am pus aiurea și am uitat. Și tot așa zile și zile la rând.
Azi mă cheamă amicului meu după serviciu să strângem frunzele veștede din fața casei. Muncim amândoi câteva ore, mă obosesc, mă tensionez. Urc într-un taxi în timp ce el e sub duș, așa, în țoalele de curățenie, și întru în birou. O prind pe curva de Naomi în plin proces electoral. Îmi așează dosarele după culorile partidelor care vor candida. Primul șir e partidul ei. Nu îi zic nimic. Își ia măturoiul și iese grăbită. Se urcă în mașină și demarează. Chem un taxi și o urmăresc. Ajunge la un bloc ultracentral, unde apartamentele sunt imposibil de cumpărat. Se dă jos și intră. Aplic stilul sovietic și, înainte să se închidă ușa, întru în lift. Suntem noi doi și un pici de la gimnaziu, care se uită când la mine, când la ea. Coboară la 2. Blochez liftul și o întreb: - Câte bibelouri ai?
Ea:- 15.
Eu:- Câte mileuri macrame ai în sufragerie?
Ea:-50.
Eu:- Ai bărbat?
Ea:- Plecat. Spania.
Eu:- Hai! Să nu îmi atingi barba!
Întru într- un apartament mare, plin de fotolii imperiale. Undeva, intr- un colț, o canapea. O iau de mână și o conduc spre canapea. Ea că nu, că e cam veche, nu prea țin arcurile, că nu a mai dus- o de mult la curățat și dacă se rupe nu are cum să își ia alta fără sfatul lui barbac- su. O trântesc pe canapea. Pe marginea canapelei, cele 15 bibelouri și 15 din cele 50 de mileuri macrame.  Îi desfac nasturii, taiorul, bluza, Cad primii doi amorezi, unul nu mai are aripa întreagă; îl ridică în timp ce eu îi ridic fusta.
O așez deasupra mea și o fut. Întâi încet, acompaniat de scârțâit, pe urmă tot mai rapid. Cad pe jos aproape toți amorașii. Se înșurubează în mine la fiecare poc pe podea. Dă să se ridice, o țin strâns de mijloc și cu mâinile și cu genunchii, așez două mileuri pe țâțele-i goale și prin găurile lor le ating cu limba. Barba o gâdîlă și râde printre oftături. Mă enervează râsul ei. Termin. Mă ridic. Stă pe marginea canapelei cu mileurile agățate de sfârcuri.  Mă îmbrac, pășesc cu grijă printre țăndări și ies. Nu mă întorc să văd cât de mult a afectat- o încălcarea dreptului universal la proprietate privată.

Ajung acasă târziu. O lună cețoasă luminează aleea curată.
Mă strecor în baie, fac duș și ies fără barbă.
Amicul meu mă ia la rost, că s- a răcit mâncarea, că nu mai vrea să audă de serviciu, că sunt ca o babetă nefutută, deși el trage zilnic la rame și altele de genul asta. Îl las, are dreptate. Mâncăm în liniște. Terminăm cina și mergem la spălat vasele. Spală un pahar și vine să mă amușine, mai spală o cană și îmi suflă în ceafă, plimbă un pic buretele pe o farfurie și îmi întinde un deget pe obraz pe care și- l bagă apoi în nas.  Îmi zice: -Ai un aer schimbat. Puțin vetust, mai puțin frust. Ai un alt gel de duș? 

Mă uit la el lung:

- Am un alt after shave.

Sare un pas în spate:- Aaaa! Barba! Te iubesc pentru asta! Dar de ce fix azi?
Eu:- De mâine întru deghizat în instituție. Și de poimâine îmi caut alt job. 

L amour est la liberte

 Poți să nu te îndrăgostești de o negresă care vede lumea în contre jour? 

Event

   Întra Dorel în sufrageria plină de lumânări festive, murdar de noroi. În stânga ținea o ditamai bâta, iar în dreapta un buchetel de mireasă din flori roșii. 

Ne uităm amândoi la el. Stă, face două piruete și zice:

- E miezul nopții?

eu:- Încă nu, mai e un sfert de oră.

Dorel:- Hai, întrebați repede, versiunea pilot. Desfășor episoadele după ce mă îmbăiez și mă schimb. 

Mr Brasi: - De ce ai întârziat atât?

Dorel:- Am fost la stână.

eu:- La prietenul tău?

Dorel:- La prietenii mei. Dar ai dreptate, nu era decât unul, ceilalți erau la o nuntă, în sat. 

Mr Brasil:- De ce te-ai dus?

Dorel:- M- a chemat el. Cică e o drona pe stână și oile zbiară și nu poate să le potolească. 

eu:- Serios? E pericol de lupi și vulpi și pe vârful muntelui?

Dorel:- Nu, ca m- am uitat la setări. Opțiunea animale periculoase era blocată. Era activată o optiune: interioare locuite de oameni.

Mr Brasil, îngândurat:- Serios? Așa mare a fost eroarea? Ce ai făcut?

Dorel:- Am dat jos drona.

eu:- Cum? Cu ce?

Dorel:- Cu bâta.

Amandoi:- Aaaa! Bravo!

Mr Brasil:- Și buchetul? Ți l- a dat ciobanul în semn de recunoștință?

Cbicotesc. 

Dorel, serios:- Nu, am trecut pe la o nuntă.

eu:- Nu îmi mai spune, știu deja.

Mr Brasil:- Lasă să spună, mie îmi plac detaliile. 

Povestește!

Dorel:-Am trecut pe la Casa de Cultură din sar să văd dacă unul dintre ciobani a pus drona. Nu o puseseră ei. O fi guvernul, mi-am spus. 

Fix atunci mireasa se pregătea să arunce buchetul. 

Când să- l arunce, i s-a prins tocul de la pantof în volanul de jos al rochiei. Avea pantofi din ăia cu toc cui exagerat de subțire. Când s-a aplecat,  toată sala s- a uitat la țâțele ei. Eu nu. Așteptăm să se termine scena și să plec. Când, deodată îl văd pe mire că înșfacă buchetul și mi- l aruncă mie fix în cap. M- a umplut de polen. 

Am vrut să i- l dau înapoi miresei, dar a zis că mai are unul și că odată prins, rămâne al celuilalt. 

Mr Brasil:- Și mirele?

Dorel:- Îmbrățișări, schimb de numere de telefon și promisiuni.

eu:- Ce fel de promisiuni?

Dorel:- Promisiunea că dacă moare nevasta la naștere sau dacă divorțează, ma ia pe mine. 

 Mr Brasil: - Mirele era și el cioban?

Dorel:- Da.

Mr Brasi:- Ia- ți gândul de la divorț. Și de la văduvie .Ăștia nici nu divorțează și nici nu fac copii. Îi împrumută de la alții. 

eu:- Asta de unde ai mai scos- o?

Mr Brasil:- Din istoria Franței. 

Dorel:- Uite, cu voi m- a prins Anul Nou în ultimul hal de împuțit!

Mr Brasil:- Erai, dar nu se vedea.

Dorel:- Ha! Ha! Hai La mulți ani tuturor!

Amandoi:- La mulți!

👯🥂👯🥂

YAH!

Visez că negociez un viitor posibil într- un trecut imposibil de imoral.

      Mă iubește un blond. E înalt, frumos, sexy și extraordinar de elegant. Se ține după mine seară de seară, în aceeași cârciumă ordinară unde singurul amuzament al chefliilor sunt bancurile cu soții Ceaușescu.
Vine la masa mea, se așează, își comandă cel mai scump vin și începe să mă toace:
El:- Vreau să fim prieteni.
Eu:- Nu îmi place de tine, nu mă atragi.
El:- Tu da.
Eu:- Nu e destul.
El:- Voi veni aici și îți voi cere prietenia până cedezi.
Eu:- Bine. Dar e degeaba.
A doua zi apare la cârciumă tot neașteptat, tot nesăturat, tot obsedat:
El- Vrei să mergem la plimbare? Vreau să înțeleagă toată lumea că ești al meu.
Eu:- Nu. Nu te vreau.
El:- Azi ești prost dispus,  dar mâine vei vedea că e mai senin cerul de deasupra ta.
Îmi vine sa- l bat, să- l trântesc pe podea și să îi dau cel puțin doi pumni, să scot pistolul și să îi înfig glonțul cu exerciții si probleme din Hristev și Niță Năstăsescu în sprânceană sau în ureche. Dar nu pot, în afară de insistență e politicos și civilizat. 
A treia zi vine cu inelul după el. Se așează în genunchi în mijlocul bodegii mizerabile și îmi spune că nu mă vrea decât cu patalama, că e onorabil și răbdător cu naivitatea mea. Răstorn scaunul cu zgomot în timp ce mă ridic și ies. Ambele pahare se varsă pe masă, murdărindu- i cu vin roșu și nectar de piersici cămașa plină de volănașe brodate cu albastru și roz.
Alerg până obosesc și când ajung lângă parc mă întind în spatele unei bănci și zac. O lună uriașă îmi atinge pleoapele. Stăm ochi în ochi câteva minute, mă ridic din iarba udă și plec. E trecut de miezul nopții. Mă ceartă părinții, nu le explic, nu mă opun, aștept să le treacă nervii.
Câteva zile nu mai merg la băut nectar sau limonadă. Îmi fac nekezol după nekezol și încep să iau antidepresive, ceai de tei și mușețel.
Cred că am scăpat când mă duc din nou în mijlocul mușteriilor care râd cu lacrimi de fiecare banc nou. Dar nu, apare în mijlocul crâsmei, învăluit în lumina lui violetă și îmi spune cu voce plângăcioasă:
-Lasă- mă să te îmbrățișez, mi- ai lipsit.
Îl las. O fracțiune de secundă, atât.
Se așează și plusează:- Vreau să te ating, vreau să te iubesc, vreau să te am.
Eu:- Nu! Nu sunt pregatit! E prea devreme, sunt prea tânăr, nu am încă 18 ani împliniți.
El, râzînd:- Nici eu. Dar sunt instruit. Știu exact ce și cum vom face. Sunt bine pus la punct cu teoria.
Eu:- Eu nu sunt. Nu am habar, nu sunt liber, nu sunt de capul meu. Am familie, frați, părinți.
El:- Nu ma interesează.! Și eu am.
Eu:- Și ce spune maică -ta că umbli prin cârciumi la agățat?
El:- Nu știe.
Eu:- Nici a mea.
El:- Pot să îți ating mâna?
Eu:- Da.
Îmi atinge palma și îmi pune inelul în ea.
Îl arunc pe podea. Mă ridic și ies.
Lipsesc o lună. Îmi dau bacul și pic admiterea la facultate. Vine Revoluția, dispar bancurile, se desființează crâșma. Mă înrolez în rândul muncitorilor necalificați și încep să învăț pentru anul viitor.
Ies într- o seară în Cartier. E plin de adolescenți, majoritatea elevi, apropiați încă de vârsta mea. Stăm pe bănci, sub ferestrele blocului și vorbim despre tot felul de chestii. Nu se mai oprește lumina, nu mai sunt țipete de bucurie când se aprinde din nou după două ore de Ora Pământului.
Apare prințul blond cu tupeu, ca de obicei, se înfige direct în fața mea.
O fată îmi spune la ureche că îl place.
Îi spun, tot la ureche:- Dacă vrei, poți să îl iei.  Șușotim și râdem pe înfundate amândouă.
Se uită la noi și spune brusc, tare și de față cu toată lumea:
-Vreau să facem sex! Îmi place să fiu eu primul care ți- o trage pe la spate!
O secundă de liniște. Suspans periculos pentru poziția mea de cavaler medieval. Țip și eu:
-Nu- mi pot începe viața sexuală decât cu un misionar.
Toți băieții râd.
Se înroșește puțin și sare iar:- Atunci lasă- mă cel puțin să te sărut!
Eu: - Bine.
Ne ducem amândoi sub lumina unui felinar pălpâitor, unde becul abia se ține, și mă sărută pe gură. Țin gura închisă, cu dinții strânși.
Sărim amândoi în lateral:
- YAH!
Ne despărțim în termeni buni. Îi strâng mâna, e un băiat pe cinste, l- aș putea adăuga în gașca mea de prieteni pe viață.
A fost ultima zi când l- am mai văzut.
Acum îmi dau seama că a fost primul meu sărut cu un băiat gay.

Un dar de Anul Nou pentru mine si pentru vizitatorii mei

 La mulți ani!

Ilia Malinin

Clasic și romantic

 Geniile sunt pluridisciplinare. 

Despre istoria lumii, despre importanța filmelor clasice și despre pasiunea de a picta amfore grecești ne vorbește videoclipul de mai jos.

Concluzia este următoarea: Dacă încă mai ai chiloții pe tine ești romantic,

dacă nu îi mai ai, ești clasic.

Craciun fericit!

 

Pofte

 

Dorel:- Natura îmi spune ca sunt spiritual.

Mr. Brasil :- Chiar și atunci când plouă afară?

Dorel:- Mai ales atunci. Îmi vine pofta să citesc poezii.

Mr. Brasil:- Dar de poftele ei ce zici? O vezi cum se înfruptă din carnea de zmeu?

Dorel:- Pe mine nu mă deranjează ce gândesc femeile despre victorii.

Ma. Brasil:- Victorii și Vctori.

Dorel:- Așa îl chema pe ultimul zmeu?

Mr Brasil:- Nu pe ultimul. Pe primul. 

Dragostea pentru natură

 

Dragostea pentru natură este o trăsătură romantică, există de la începuturile lumii. 

Ea i-a îndemnat pe artiști să o zugrăvească în imagini frumoase 

De exemplu:

Două pisici se fugăresc sub lumina lunii. Le voi numi P1 și P2.

P1:- Ai observat că suntem îmbrăcate la fel? 

P2:- Da, aceleași dungi, același gri. 

P1:- Hai să ne fugărim puțin, poate apare un gând legat de cinema în mintea cuiva!

P2:- Vezi salcia de acolo? Hai să vedem cine ajunge prima!

P1:- Sunt deja sus! Hai și tu!

P2: - E numai un ciot și pe el stai tu.

P1:- Hai că mă dau jos și te urci, poate te vede mai bine Spera și pictează ceva.

P2:- Lasă, a mai apărut un ciot, în stânga ta. E cam tot aia. Ori tu, ori eu, pe întunericul ăsta orice pisică devine subiect de cercetare științifică..

----------

Două ciori, le voi numi C1 și C2, zboară pe deasupra atmosferei plumburii. 

C1:- Vii sau nu vii?

C1:- Sunt în dreapta ta. Simetrice, sincronizate și pline de poziții.

C1:- Stai nemișcată două minute, poate ne vede Spera. Pune mâna pe un foarfece și face un tabloaș alb- negru- verzui 

C1:- Da! Da!

C1:- Acum poți să te miști puțin, trebuie să îți vadă și forma. 

C1:- Bine. 

C1: - Gata! Hai sa plecăm de aici, a înțeles ideea.

C1:- Hai!

Dialoguri despre morală

 El: - Sunt îndrăgostit de una încât îmi vine

Când o văd

 Să - mi dau jos haina de pe mine.

Eu:- Parcă îți iubeai soția.

El:- O iubesc, dar când e vorba de dat haina jos, nu prea ține. Se teme de răceli și îmi spune să o țin pe mine. 

Eu:- Parcă erai îndrăgostit de mine. 

El:- Încă sunt, dar e post. 

Eu:- E post pentru toată lumea, nu doar pentru mine. E post și pentru muza ta, și pentru tine. 

El:- Acum ce faci? Încerci să mă convingi să nu mă mai gândesc la ea?

Eu:- Nu, încerc să te conving să nu îți dai ultima haină jos de față cu ea. 

El:- Bine. Dar să știi că eu nu sunt în subordinea ta. 

Eu:- Tu nu, ea da. Deci, nu- mi ispiti Julietta.  Nu la tine - n casă trebuie să dea cu mătura. 

El:- Aaa, eu nu mă gândeam să o chem la făcut curat, ci la verificat cantitatea de praf de sub pat. 

Eu:- Parcă aveai un prieten polițist. 

De ce nu verifici cu el? 

El:- E plecat. 

Eu: - Caută altul. E plin de polițiști pe lumea asta. 

El:- Nu ai înțeles ideea, era un pretext. 

Eu:- Pentru ce pretext? Pentru o cină romantică sau pentru sex? 

El:- Ha! Ha! M- ai prins! Nu pentru cină! 

Îl apuc strâns de o meșă de păr și o strâng până începe să tipe. 

- Ți-am zis să nu te atingi de Marie! E a mea! Numai eu caut prafuri cu ea pe sub pat! 

El:- Parcă ziceai că Julietta e a ta! 

Eu:- Și Marie, și Marguerite și Julietta! Caută-ți altă piesă ! Dar mai întâi scapă de nevastă- ta! Cât ești însurat, nu poți fi regizorul niciunei alte actrițe în afară de muierea ta. 

Preselecție

 Preselecție pentru rolul de androgin

Regizorul:- Numai cine e întreg va părăsi sala! 

Nu puteți fi mai buni decât mine!

Anna Karenina, partea a patra, Capitolul 9

 Cina festivă 

      Stiva ajunse acasă odată cu primii musafiri, Pesțov și Serghei Ivanovici Koznîșev, doi intelectuali moscoviți, aliați și totodată divergenți în opinii, pe care le încheiau cu zâmbete atunci când sinteza categoriile se realiza pe deasupra semiconceptelor duale și totodată fatale (cum ar fi ideea de finalitate a naturii la Immanuel Kant).

Personaje de teatru

 

WENDLA din Deșteptarea primăverii de Frank Wedekind

Anna Karenina, partea a patra, Capitolul 8

   Este duminică și Aleksei Aleksandrovici, săltăreț spre stadiul religios, își ia misiunea în serios. Merge la Sfânta Liturghie și pe urmă stă pe email. Sorry, nu exista email acum 150 de ani, am vrut să spun:  scrie scrisori. 

Una către delegația locuitorilor-de-alt-neam, pe care o invită să negocieze responsabilități, că drepturi, Slavă Domnului, aveau destule! 

Și cealaltă către avocatul specializat în divorț. 

Pe reprezentanții locuitorilor-de-alt-neam îi lămurește sartrian: ai libertatea de a fi de-alt-neam, ai responsabilitatea de a trăi conform legilor acestui-neam. 

Îl ajută în chestiunea aceasta colega lui de stadiu etic, Lidia Ivanovna, ticăloasa urâtă și plictisită, geloasă pe Anna Karenina, care își permite un soț așa promovat ca Aleksei Alecsandrovici și un amant așa de charmant precum Vronski.

În  scrisoarea către avocat adaugă și 3 bilețele Anna-Vronski, un fel de capturi de ecran, care să dovedească faptul ca la ora x se întâlnesc în locul y. Nu mai comentez, știți de la Cațavencu și Dandanache că era o practică obișnuită în secolele trecute. Vrei să dovedești că nevasta are un amant, faci niște capturi de ecran pe retină sau pe telefon.

    În ciuda eforturilor valetului de a- l împiedica să intre, Stiva ajunge în fața lui Karenin,  pe care îl invită la masă. Karenin refuză pe motiv cum că e în divorț, Stiva îl sfătuiește să se consulte cu Dolly, trecută de nenumărate ori prin situația infidelității. Karenin simte că undeva, în străfundurile cinetice ale universului, se răsucește o axă temporală spre conștientizarea condiției umane și nefericite, dar și tâmpite, așa că pleacă urechea spre argumentul Dolly. Ne amintim că romanul începe cu această scenă simetrică, numai că nu Anna era vinovatul, ci fratele ei, Stiva. 

Până la urmă, Karenin promite că vine la cină, mai ales că Stiva îl păcălește că e oaspetele cel mai important. 

Cei doi cumnați (încă) discută puțin și despre șeful lui Stiva, mai tânăr și rapid mai mult avansat, pe care, la un team building, Stiva l- a învățat să își prepare vin de portocale, dovadă că acum 150 de ani portocalele se găseau la ruși așa cum strugurii se găseau la americani după 100 de ani, că vinul dacă își pune mintea izvorăște din orice și că portocalele nu numai că sunt fructe exotice,  dar sunt și fructe narcotice. 

Poem dialectic

 Te văd implorând americanul

Să fii tu teroristul adus în fața unui pluton marțial
Poate de asta porți pe creștet o bombă din lână de Alpaca

Te aud implorând rusul să plece drona
Care- ți filmează mersul de regină călărind calul alb

Când de fapt căuta o stea.

Te citesc implorând francezul
Sa -și stingă fleshul cu care- ți apasă pleoapa
Convins că lumina nu vine din al tău interior
De arab fulminant
De negrotei răsfirat pe dunele nopții polare
De țigănoi periculos ca barbar
De chinezoi plin de ancoriyțe tatuate 

Sub sânii cei noi.

Spune - mi și tu două trei palavre
Să te pot contrazice
Așa cum fac copiii 

Când aud logicienii vorbind despre ploi.

Viziune

 

În spatele bisericii era un japonez pavilion 

Așteptam cu înfrigurare răsăritul din spatele cortinei de nori negri

Japonezii vegheau la etajul superior. 

Știau că aștept. 

În fața bisericii, lumina de la felinar se încăpățâna să arate umbra.

Luna era plină și aurie 

Lângă ea, o stea.

De milenii e așa.

Eu așteptam, împreună cu o pisică echilibristică-

Lumina.

O lumina reală, nu artificială. 

O lumina vie, nu din calculator.

O lumină caldă, 

tandră și gingașă ca un fulg 

care nimerește gura din prima.

.

Temă pentru vacanță

 Logică

Se dă propoziția:
Aurora boreală este un fenomen nocturn.

Cerințe: 

A. 1. Formalizați-o.

A. 2. Precizați calitatea și cantitatea.

B.  Clasificați termenul Aurora boreală după extensiune.
C. Clasificați termenul fenomen nocturn după intensiuune.
D.  Găsiți, în limbaj formal și natural, cele 3 tipuri de  opoziție categorică, folosind Pătratul lui Boethius.
E.  Construiti obversa conversei propoziției.
F.  Stabiliți validitatea raționamentului obținut cu ajutorul legii distribuirii termenilor.
G. Stabiliți validitatea raționamentului obținut cu ajutorul diagramelor Venn. 

H. Construiti un silogism valid plecând de la propoziția inițială. 

Cat de în dungă poți să fii

Pisica:- Cât de în dungă poți să fii încât să îți închipui

Că pisicile pot vorbi

Îi spuse pisica oii, care încerca să comunice cu ea subliminal, arătându- i pe limbă iarba. 

Ascuns după un tei

Din ochii unui lup scăparau scântei 

Nu era încă noapte, ziua trecuse pe jumătate 

- În curând, se gândi lupul, va trebui să număr oile toate, una câte una

Trebuie să fie suficiente, astfel încât să mai răsară luna și pe câmpii.

 Oaia:-  Fiecare dintre noi știe 

Cât de greu se aleargă pe cap cu o pălărie!

Pisica: - Este aceasta o prejudecată sau o aporie?

Corul:

- Unora le place blana gri!

Omul ascuns în tufiș:- Sigur acestea nu sunt găinile mele și nici gugustiucii vecinilor, care au cuiburile prin salcii.

Decoratorul: - Am o eroare de perspectivă.  La mijlocul lunii iulie, nucile sunt la fel de mari ca merele, iar corcodușele crude cât cireșele coapte.

Profesorul: - Deci, mărimea este un indicator perceptiv, nu calitativ. Percepția mărimii este altceva decât percepția spațiului și timpului. 

Bufnița:- Ca să învingi un adversar trebuie să știi. 

Categoria: Teatru pentru copii. 

Anna Karenina, partea a patra, Capitolul 7

   Capitolul este despre și cu Stiva. Aflăm că Stiva este un om foarte organizat, că este gurmand și că îi place să cupleze și să decupleze persoane, la fel ca și Socrate, datorită gustului său rafinat și educat de mai multe generații. Știm că Stiva este aristocrat.  

     Cu toate că are mulți copii cu Dolly, cu toate că a trecut divorțul pe lângă el mai ceva ca un porumbel în urmărirea altui zburător, Stiva continuă să joace rolul atât de soț, cât și de amant. 

      Merge la Teatrul de Balet cu un dar pentru primadona Mașa Cibisova, o tinerică îndrăgostită de el lulea, dacă putem spunem așa despre o delicată balerină de genul din care Stiva a fumat cu nemiluita, dar se pare că tutunul Mașei e unul special. Își dă întâlnire cu ea după spectacol. Balerina face piruete de fericire mai ușor, mai cu spor, mai în zbor.

    De la teatrul de balet merge să comande trufandalele pentru cina festivă dată de el și Dolly, care va pecetlui legătură dintre Levin și Kitty. 

Urmează să aibă 3 întâlniri importante: 

1. Cu șeful lui cel nou, de care se teme puțin.

2. Cu Levin, pe care trebuie să îl încurajeze să intre în familie (ei doi vor fi cumnați, pentru că doamnele sunt surori, mă refer la Kitty și Dolly)

3. Cu Karenin, a cărui atitudine distantă și evazivă față de el și față de întrebările cu privire la Anna Karenina, sora sa, l- au tulburat și îngrijorat. 

Pe Levin în găsește calm, victorios și preocupat. Împușcase o ditamai ursoaica și îi măsura blana.

Levin fusese mult timp plecat în Occident, vizitase mai multe țări, Franța, Prusia, Anglia, Germania, dar nu ca să se cultive sau să se distreze,  ci ca să implementeze într- o Rusie agricolă, aproape feudală, principiile industrializării, pentru a- i face pe mujici independenți și prosperi. Cum ar fi zis Marx, dacă Levin l- ar fi întâlnit undeva prin Austria: Nu se poate ajunge la socialism și comunism decât prin Capitalism, nu direct din Feudalism. Spun asta pentru a- l apropia un pic pe Levin de fratele sau Nikolai, care împărtășea aceste idei. 

Bine, Tolstoi nu spune. Cel puțin nu încă. 

Levin meditează smerit, cam ca Împăratul Solomon, despre cât de mărunți suntem noi, grăunțe de nisip pe plaja fără sfârșit a Domnului  cât de trecător este totul, asa cum un viitor rațional descoperă că trebuie să dea prioritate uneori sau mereu unui viitor irațional. Am scris acest fragment ca o dovadă a faptului că Tolstoi era pus la punct cu lecturile polpulare ale prezentului sau,  adică Schopenhauer, Freud și Nietzsche. 

Levin e bine, va veni la cină, indiferent dacă va fi sau nu și Kitty acolo. 

    Cu Aleksei Aleksandrovici vorbește despre șeful lui cel nou, pe care Karenin l- a cunoscut deja la minister și îi apreciază stilul managerial puțin formal, puțin pro social. 

Mai jos este lista invitaților la cină:

Kitty și Levin
O verișoară, ca să nu bată la ochi Kitty și Levin. 
Șcerbatki cel tânăr
Piesa de rezistență, filosoful Serghei Koznîșev, teoretician moscovit 
Aleksei Aleksandrovici( Karenin), politician și om practic petersburghez
Pețsov, un tânăr muzician și istoric
Dolly
El însuși, Stiva Oblonski.

Urmează vizita la șef. Aici se încheie capitolul. 

Run

    E dimineață devreme. Stau pe terasa unui hotel și aștept răsăritul. Fumez și mă gândesc la formele frunzelor din ce în ce mai puține, tremurătoare și însoțite de dublurile lor pe zidurile clădirilor de vis- a- vis.

Sună telefonul. O veche colegă. La ora asta!

Răspund. S- o fi întâmplat ceva cu soțul ei, dirigintele clasei. Un inedit amor, tip Lolita, care l- a făcut pe bietul om să își lase nevasta și cei doi copii pentru a se recăsători cu fosta lui elevă de liceu, singura sa olimpică din carieră.

Răspund. 

Mă anunță că m- a văzut prin stațiune și dacă nu vreau să o vizitez în camera Z.

Sunt încă în halat. Adio răsărit în aburii brazilor și fagilor arămii! Sunt nevoit să mă echipez cu câteva ore mai devreme decât o fac de obicei, sunt nevoit să mă  bărbieresc în ritm soldățesc și să  îmi fac un duș în afara zonei mele de confort. 

 Stă cu două etaje mai jos. Cobor. 

Bat la ușă. Deschide. Eu în sacou, ea în furou. Fără să vreau, îmi schimb luminile de zi în cele de avarie. 

Întru. Îmi sare de gât, mă îmbrățișează și mă îndreaptă spre dormitor. Merg condus mai mult de furou decât de eu. 

Deschide lumina într- un interior plin de arbori și flori artificiale. 

Mă întorc spre ea. 

-Ce faci? 

Ea:- Dar tu ce mai faci? 

Eu:- Conformist, ca de obicei. 

Râde cu toți cei 32 de dinți. Îmi dau seama rapid că eu sunt erbivorul, nu ea. 

Mă așează ca pe un dovleac gata decupat și decorat, pe margine de pat și îmi desface nasturii de la sacou. Mă leagă la ochi cu cravata și mi se așează în poală. Stau și descopăr pe întuneric atracția care transformă amarâtele de valuri ale lacului în ditamai taifunul, care smulge din pământ nu doar sălciile plângătoare de pe țărm, dar și jumătate din creasta dealurilor din depărtare. Îmi țipă în urechi ulii și mă survolează cârduri de cocori. Prin față ochilor roiesc libelule albastre și câțiva lăstuni mi se așează mie pe umeri și ei pe sâni. 

O ridic în picioare și o sprijin de un palmier. Dăm jos patru sateliți artificiali, avioane survolează cerul plin de stele carmin, fără piloți și turn de control. 

Sunt full de ea, e full de mine. 

Îmi scot cravata și i- o leg ei la ochi. O așez încet pe pat. Îi spun că merg la baie, dar îmi strâng slowly sacoul și pantalonii și ies pe coridor. Așa, în chiloți, urc cele 2 etaje, câte două și trei trepte, încui ușa, o baricadez și mă înfund în scaunul de trestie din balcon. Telefonul îl încui în dulăpiorul bar plin de clondire neîncepute. Mă ocup de ele pe seară, când în memorie se va ivi și un gând normal. Prima dungă de lumină roz taie întunericul din jur ca un țipăt de nou- născut. 

Sunt fericit! 

   Ochii zilei se deschid brusc și universul acoperit de un voal alb se colorează în mii de nuanțe rogvaiv. Aurora nu mai e departe, e aici, a înfășurat  toți brazii cu o beteală halucinantă de staniol. 

Anna Karenina, partea a patra, Capitolul 6

 Decizii politice care intrigă

    Jumătate din capitol este despre victoria transformată în dezastru a lui Karenin într- o obligație de serviciu: chestiunea populației-de-alt-neam care locuiește pe teritoriul Rusiei. 

Aceasta populație, de o credință diferită, supusă unor cutume și care avea și îndeletniciri diferite, deci și venituri diferite decât cele ale rușilor, era o problema veche de secole pe care cu dificultate clerul și politicienii o puteau gestiona. Aleksei Aleksandrovici propuse niște măsuri politico- economice de bun simț, cu care toată lumea fu de acord, inclusiv colegul lui din opoziție Stremov (era să zic Stresmov). Acesta, văzând victoria fulminantă a lu Karenin, trecu de partea lui și modifică pe ici colo decizia lui Karenin, astfel încât ea dobândi o puternică nuanță extremistă față de populațiile-de-alt-neam. În această situație, popularitatea lui Aleksei începu să scadă pentru că Stre(s)mov nu numai că își băgă coada în decizia lui Karenin, dar nici nu recunoscu acest lucru. Ba mai mult, dădu vina pe Aleksei. Lumea îl crezu mai mult pe el decât pe Karenin, știm deja că era mai puternică imaginea lui în rândul funcționarilor decât a lui Karenin. Cert este că soțul Annei ajunse în cădere liberă, dintr-un soț fericit deveni un soț încornorat, dintr- un bărbat sănătos și sigur pe rezistența, pacea și cadența sa, dintr-un parlamentar echilibrat și apreciat, ajunse în zona huiduielilor mulțimii celor-de-alt-neam, cel puțin. 

În această situație critică, Aleksei își propuse să meargă în persoană, vorba lui Sartre, să studieze problema populațiilor-de-alt-neam, despre care nimeni nu mai știa exact dacă sunt săraci lipiți pământului sau prosperă accelerat.  Nu spun rapid, pentru că nu existau rapiduri pe vremea lui Tolstoi. De expres sau intercity nici pomeneală. 

🚂🚇🛤️🌳🏤🌳🏚️🚆🏨🌳🚉

Între decizia lui Aleksei și punerea ei efectiv în practică, se interpune un scurt comentariu pe care îl fac două dintre prietenele Annei, prințesa Betsy și încă o damă din nobilime. Aleksei înapoiase ministerului banii primiți pentru cei 12 cai necesari în călătorie, și își plăti singur drumul. Însă femeile comentează astfel:

- Betsy apreciază gestul pe criterii futuriste, a apărut între timp linia ferată în Rusia, deci e cazul ca Aleksei să își însușească tehnologia cea nouă. 

- Cealaltă prințesă este de acord și ea cu desele delegații ale soților, care mergând cu trenul, lasă femeilor trăsura și calul. Nu comentez, a făcut- o Socrate mai bine decât mine în Phaidrosul lui Platon. 

În drumul său către guberniile îndepărtate, unde locuiesc populațiile-de-alt-neam, Karenin se oprește în Moscova unde, într-o parcare de trăsuri, se întâlni cu Stiva, Dolly și doi dintre copii, plecați la cumpărături. 

Vă amintesc că Stiva este fratele Annei Karenina, deci cumnatul lui Karenin. Stiva este vesel, ca de obicei, Dolly afectuoasă ca de obicei. Îl întreabă ce mai face și mai ales ce mai face Anna. Karenin se eschivează, mormăie câte ceva, dă să scape de încleștarea afectivă, dar cei doi nu-l  slăbesc până când nu scot de la el un: - Anna e bine. 

Îmi permit un comentariu vis- a- vis de timpurile moderne și clasice ale secolului 19. Femeile și nobilii societății recurg la trăsuri cu toată relaxarea oamenilor care au un venit substanțial, în timp ce lumea obișnuită se refugiază în vagoanele noilor invenții feroviare. Eu, când am văzut filmul m- am gândit :

- Ce situație romantică a creat regizoarea împreună cu Tolstoi, să faci doi oameni să se îndrăgostească în tren!

Acum îmi amintesc că printre întrebările din chestionarele de la angajare era și întrebarea:

- Unde v- ați întâlnit prima dată? și erau variantele:

a. La liceu

b. La o petrecere

c. La plajă 

d. În tren.

Era clar că întrebarea nu se referea la șefi sau președinți, ci la soți sau iubiți. 

Anna Karenina, partea a patra, Capitolul 5

      De la Anna, Karenin plecă la Judecătorie să stea de vorbă cu cel mai cunoscut avocat, specializat în divorțuri. Fiind un functionar public important, se așteaptă ca să i se pună toată lumea la picioare. Când colo, în sala de așteptare mai erau 6 clienți, trei femei și trei bărbați. Fu nevoit să aștepte 2 minute, lucru care îi permise să îi studieze rapid atât pe clienți, cât și pe specialiștii în drept care ocupau biroul. Observă că avocatul avea instrumente scumpe și bune pe birou și că era un individ solicitat atât de laici cât și de clerici.

    Când avocatul intră, într- o stare de bună dispoziție de neimaginat, având în vedere starea proastă a lui Karenin, Aleksei Aleksandrovici observă că era un mujic scăpătat, care încerca să își ascundă proveniența socială inferioară prin țoale scumpe și printr- o înfățisare spilcuită, dar de fapt totul la el era de prost gust. 

   🍀🌺🌻🌸🌹🌼🍀 În timpul scurtei ședințe lămuritoare despre divorț, avocatul cel celebru prinse o groază de molii care se plimbau în voie prin birou și țîșneau de nicăieri. Îl informă că divorțul, în cazul adulterului nu se poate cu una cu două decât dacă soția este infirmă sau dispărută de acasă timp de cinci ani, ceea ce nu era cazul. Singura posibilitate, conform legilor de pe vremea aceea era să probeze adulterul cu martori în direct. Mi- am amintit un film franțuzesc 💟cu ocazia asta, în care un soț înșelat angajează un detectiv particular pentru a- și surprinde soția în pat cu amantul. Îi prinde în flgrant și, culmea, fiind francez, nu se stresează prea tare nici unul dintre cei trei. Dacă era american, apărea și replica: Dragul meu, nu e ce vezi, stai să îți explic. Dar fiind franțuzesc, soția îi spune numai: Dragă, comportă- te civilizat! Detectivul îl sfătuiește pe soț să fie nervos, să facă un gest care să arate că îl deranjează, să fie gelos. Și atunci soțul înșfacă o vază și dă cu ea de pereți, iar florile i le aruncă soției goale în cap.

    Dar să revin la Anna Karenina. Karenin îi cere avocatului să îl primească drept client, să facă și să dreagă așa încât Serioja să rămână cu el și nu cu mama sa și să nu dureze foarte mult. O săptămână, îi promite avocatul.  Înainte de plecare, Karenin se gândește cu tristețe că probabil moliile din birou îi vor ataca și lui hainele, așa încât în sezonul următor va trebui să renunțe la ele. 

    Capitolul se încheie când, fără să îți piardă buna dispoziție, avocatul se decide să schimbe totuși tapițeria mobilierului cu una de catifea, așa cum a facut și colegul lui din alt birou. 

🌼Am uitat să scriu că acest caz al lui Karenin îi este deja cunoscut avocatului, adică mai pe românește, dacă nu toată Rusia, cel puțin două mari orașe, Petersburg și Moscova cunoșteau relația Annei cu Vronski. Adică aproape toată Rusia interesantă/ interesată.

Poză cu Regina frumuseții

Mereu mi- am dorit

o poză cu Regina frumuseții

Anul trecut am reușit să obțin una.

A fost scump, a fost greu, a fost

aproape inevitabil, 

ca într- un film după

un roman clasic, cu

final ultracunoscut și totuși

neașteptat. 

Mulți s- au luptat pentru locul meu,

unii o mai fac încă, 

pândesc după colț cu aparatul armat.

Anul acesta am avut o surpriză

plăcută

Regina frumuseții a fost

mai aproape de 

mecanismul meu

Am făcut câteva poziții n- aș spune

eșuate

Cu ea picior peste picior, cu ea

 din picioare, cu ea din spate

Dar o frumusețe rămâne

ea însăși oricum aș poza- o

În toamnă, Regina frumuseții

mi- a zâmbit frontal,s- a încordat din profil, s-a subțiat 

până când am redevenit cerșetorul

ei umil. 

Nu am crezut că sunt eu regina

frumuseții! 

Ce grosolan să gândești

despre mine așa!

Nu există altcineva decât Regina

 frumuseții în inima mea. 

Sunt un cerșetor oarecare,

unul simplu, 

ca domnii care mătură pe trotuare,

sau 

ca profesorii în ziua când așteaptă

de la elevi mărțișoare.

Nu sunt un cerșetor complicat,

ci unul simplu. 

Mă mulțumesc dacă

în loc să îmi dea mâna,

regina mă consideră afemeiat.

Afaceri cu blonde, partea a doua

 În urma preselecției pentru blondele artificiale, rămân 4 în finală. Încep de dimineață pentru că îmi cam place să mă complic, de dragul lui Kafka. 

Am pus azi noapte un afiș pe toate zidurile reale și virtuale că va urma o a doua preselecție. Se strânge în curte un număr mărișor de blonde artificiale. Dar constat că informația circulă uluitor de repede. Bineînțeles că le ignor. Am deja patru. 

Îl trimit pe amicul meu să le anunțe că s-a ocupat funcția prin corespondență. Vociferări, nervi, țipete. Amicul meu scoate din debara, conform geniului său organizațional, câteva steaguri naționale și câteva pancarde cu mesaje de pace și le împrăștie printre ele:- Jos dictatura! Sus echitatea! Jos abuzurile și favoritismul! Sus normalitatea și concursurile fără pile! Jos premiile fără examen! Sus examenele fără premii! La un moment dat apare și o pancardă:- Jos amiaza fără Antonio! Mă uit pe geam și îl văd înconjurat de o coardă care îi cere nr. de telefon. Îmi dau seama că e o blondă cu perucă și îl chem repede:

- Unde îți e Roco? 

El:- În colivie, un' să fie? E papagal, își știe locul natural.

Eu:- Trimite-l în curte, au apărut dușmanii ideii de familie!

Roco survolează adunarea care descoperise tonomatul de cafea din fața birourilor și se întoarce cu 5 peruci, două cu păr lung, 3 cu păr scurt. Ies la fereastră și trâmbițez:

- S-a terminat testul. Plecați acasă sau chem poliția!

Câteva își dau jos parpalacele roz și îmi arată că ele sunt poliția. Iau un tuberman și arunc în ele cu cocoloașe de pâine. Nimeresc două fix pe  șapcă. Mă amenință! Dau drumul muzicii la difuzorul din curte. Pun întâi Mahler, pe urmă Satie. 

În sfârșit, pleacă. Rămân 3 perseverente. Se așează pe o bancă, cu steagurilor și pancardele lângă ele. Își scot sendvișurile din poșetuțe și împart cafeaua din termosuri. 

Mă întorc liniștit în birou. Chem cele patru candidate și le întreb:-

1. Cine e cumnată? Ridică trei mâna. 

Descalificate toate trei. 

2. Cine are chef de Albinoni?

Ridică 2 mâna. 

Out!

3. Cine știe să danseze la bară?

Ridică înaltele mâna.

Le întreb când au dansat ultima dată, în sensul la câți ani de la liceu. 

Una zice că la 10, alta că la 4.

O păstrez pe aia cu 4, e mai sinceră. 

Sare cu gura a treia, mai micuță de înălțime:

- Mi- am amintit! Și eu am dansat la bară!

O întreb în fața cui a dansat.

Ea:- În fața mării. 

Eu: -Erau și alți ochi să te vadă în afară de ochii verzi ai mării? Cum ar fi niște ochi de bărbați, bruneți și mai înalți?

Ea:- Nu. Era noapte. 

Amicul meu:- Și unde era bara? 

Eu:- Nu e important. Angajatele sunt: tu, care ai dansat 4 ani după liceu la bară și tu, care ai uitat că ai dansat în fața ochilor verzi ai mării. 

Celelalte se enervează, îmi bagă în față două argumente științifice, dar nu mă interesează opiniile științifice ale femeilor cu părul blond artificial. Dacă îl aveau natural, mai înțelegeam. Pa și pusi!

Rămân cu cele două angajate permanente și le dau indicații și cheile de la noul birou. 

Plec cu amicul meu acasă.

El:- Ce zi grea!

Eu:- Da, e dificil de lucrat cu mulțimea! 

Dacă vreți să știți unde sunt steagurile și pancardele, aflați că sprijină în continuare niște bănci din curtea instituției. Îl sun eu pe portar să le bage în magazia de unelte. Blondele artificiale au plecat de mult, imediat după ce au mâncat. 

Malaguena Salerosa - două interpretări

 

Apropos de eroare

 1. Sunt logicienii surzi? Eroare! Majoritatea dintre ei au auz muzical. De exemplu, Wittgenstein, Descartes, Dimitrie Cantemir, Aristotel.

2. Este o argumentare un schimb de opinii între surzi, ca într-o dezbatere televizată pe teme electorale? Eroare! Majoritatea argumentărilor filosofilor și implicit logicienilor sunt perfect coerente și presupun un acord reciproc cel puțin asupra tezei principale.

3. Este lumea un joc de zaruri a unui Dumnezeu cartofor? Eroare! Lumea este un loc cu armonie și dizarmonie, unde Dumnezeu nu numai că nu joacă zaruri, dar nici nu e de acord cu ele. De aceea nu înțeleg de ce ambii candidați la președinție nu se așează la o masă de cazinou și dau cu zarul. Îți iese 3, iar contracandidatului 2, ești președinte. Sau, mai simplu, desfășori un pachet de cărți în fața fiecărui candidat. Trage ea un joker, iar el un popă de roșu, gata, se termină cu monitorul oficial abuzat/or vorba doamnei  cu  Nobelul' 22.

4. E ca și cum chinezii ar fi repus în funcțiune detectorul de minciuni. Vine proful de logică în clasă și -i zice lui X:- Spune-mi opinia ta despre  democrație!

Elevul X zice:- Întrucât toate democrațiile se opun dictaturii, înseamnă că toate dictaturile se opun democrației. 

Profesorul: - Și tu, Y, ce opinie ai?

Y:-  Pentru că unii tineri sunt pasionați de poezie, înseamnă că unii pasionați de poezie sunt tineri.

Profesorul, lui Y: - Ha! Te-am prins că umbli cu mințile aiurea! 

Elevul Y:- Da, dar măcar eu gândesc corect. 

Opinia mea: replica profesorului face subiectul II. D coerent, inteligibil, firesc. 

În lipsa ei, logica dialogului e absurdul. 

Cum își dă seama  proful că elevul e în alt univers de discurs? 

1. După caiet. Poate fi de română, geografie, mate, istorie, etc .

2. După expresivitate. Cei care învață la altceva, sunt excesiv de expresivi față de colegii lor și de lipsiți de expresie față de întrebările profesorului lor. 

3. După interesul pentru rețelele de socializare. 

4. După importanța dată lipsei de importanță a interacțiunii din oră și după neimportanța dată prezenței importanței fizice a profesorului prin clasă sau școală. 

5. ...De aici interesul pentru învățământul contemporan japonez.....

6. În plus, vorba maica-mii, mulți tineri învață prin indiferență. Nu te iei de ei, pentru că nu știi de fapt ce-i interesează cel mai tare. Nu mai ai vârsta, nu mai ești la curent, nu uiți că ești depășit moral. Și fizic, pe ici, colo. La o întrecere pe teren, nu mai ieși primul nici la viteză, nici la rezistență, ca în 1989. 

Anna Karenina partea a patra, Capitolul 4

 Când am citit în adolescență prima dată Anna Karenina, mi-a rămas în minte acest capitol, dar nu mi- am dat seama de ce l- am reținut fix pe el și nu pe cele anterioare. Acum realizez. Capitolul este extraordinar de poetic, în sens aristotelician. În el caracterele se definesc clar. Este și un foarte bun capitol care scoate in evidență două perspective din care poate fi văzută natura umană căsătorită: perspectiva religioasă și cea literară, mai precis teatrală. 

Din punct de vedere religios, Karenin este moral, iar Anna imorală. Din punct de vedere poetic, adică teatral, Anna e personaj tragic, iar Karenin este un personaj comic. Nu milă ar fi trebuit să simtă Anna față de el, ci cinism. Nu cinism ar fi trebuit să simtă Aleksei Aleksandrovici față de Anna, ci milă. Deci, dintre ei doi, Anna este creștinul, iar Karenin păgânul, iar între ei doi nu Apollo ar fi trebuit să învârtă joarda lui aurie pe deasupra capetelor cândva încoronate la rang de împărați, ci Dionisos ar fi trebuit să își fluture pletele cârlionțate prin fața celor doi soți, care nu se mai iubesc. 

Dar să povestesc.

Karenin se duce, conform programului obișnuit la Opera Italiană. Acolo se întâlnește cu protipendada rusă, se salută, sporovăiește, evită discuții cu excepția proastei de pravoslavnică Lidia, care îl sfătuiește să divorțeze și să îi ia Annei copilul ca să o pedepsească. Karenin, știm deja din capitolele anterioare, nu e prea inteligent emoțional, în timp ce Anna are un corazon genial. Deci, vine acasă Karenin, se învârte în jurul lui însuși de câteva ori și ajunge la concluzia Lidiei. O anunță pe Anna că va divorța pentru că și-a primit amantul acasă la ei și că îl va lua pe Serioja pe care, atenție, nu el îl va crește, ci sora lui, probabil, prin comutativitate cu el, mai morală decât Anna.

Anna e praf emoțional. Se teme că va muri la naștere, îi și spune lui Karenin acest lucru (îi spusese și lui Vronski), îi cere să îl mai lase pe Serioja puțină vreme până când va naște, pentru că după aceea, oricum copilul va fi al lui. 

Karenin e full de draci. Din cauza asta o dă pe spaniolă. În loc să zică o propoziție în care să îi amintească Annei că și el e om, are suflet și suferă, spune că și el sufelă. 

Aici ar fi trebuit să se termine circul! Aici Anna ar fi trebuit să înceapă să râdă, să râdă și bombalăul de Aleksei și să i- l lase pe Serioja, cât are copilul chef să stea cu măsa, dar nu! Aici Anna greșește emoțional. Intră spiritul Crăciunului în ea și devine și miloasă și generoasă cu prostul de  Karenin. I se face milă și are compasiune față de bâlbâiala lui. Atât i- a trebuit lui Aleksei: să fie iertat! Și- o ia în coarne și mai tare și o amenință pe Anna că ....știm deja. Îmi imaginez ce a fost în urma lui!

Există și o a treia perspectivă, cea psihologică sau psihiatrică. Anna este pe cale de a deveni schizofrenică, iar Karenin paranoic (în virtutea funcției) și dement (în virtutea excesului de moralitate fariseică).

Din punct de vedere psihologic, Anna e mai normală decât el, cel puțin are afectivitate, simte iubire, rușine, milă. Karenin este neutru afectiv, deci e sărit deja de pe fix. 

Music and study

 Ajung acasă mai devreme. 

Dorel și-a pus afiș pe ușa dormitorului:- Ascult Mozart și studiez.

Mă gândesc instantaneu la Mr Brasil. Ușa întredeschisă. 

O împing cu un deget câțiva centimetri și mă uit. Pe fundal de Mozart, sforăielile torcătoare ale lui Dorel. De jur împrejur vrafuri de cărți, caiete, foi, culori, markere, evidențiatoare. 

Ies încetișor și închid ușa. Dau nas în nas cu Mr Brasil:

- Vezi că azi trebuie să mergem la plimbare! Anunță-l și pe Dorel!

eu:- Doarme.

Mr Brasil:- Mi-am imaginat, după Mozart nu poți face altceva. E ca și când ai trecut pe la doctor, ți-a scos o măsea, te doboară anestezia, te simți rău de la ceva, te doboară pastila, ai suferit o trepanație și mințile îți umblă aiurea, dormi și ți le bagi în cap. 

Mozart e perfect.

eu:- Bine, dar Dorel nu e bolnav.

Mr Brasil:- Nu e după Mozart, e după Beethoven. 

Vrei să îl vezi pe picioare, bagi la picupul din bucătărie niște Beethoven. Niciun om nu suportă concurența Mozart-Beethoven. Vezi să pui încet primele 6 simfonii. Lăsa-l să se odihnească suficient. Dacă rămânem înzăpeziți, el e baza, nu tu. 

eu:- Nu am putea rămâne acasă? Vă fac niste gogoși.

Mr Brasil:- Nu. Mergem să cumpărăm gogoși. 

Eu:- Bine. Oricum sunt mai bune. 

Rem

    Seara vine amicul meu de la muncă și îmi oblojește fiecare sinapsă și fiecare neuron cu zâmbetul lui inefabil, cu gesturile lui evazive, cu felul cum mă caută după fiecare colț. 

Sunt un om isprăvit, sunt un om obosit, sunt un om reținut în special și în general. 

Astăzi, iubitul meu a venit un pic mai repede de la serviciu. M- a găsit răsfoind o revistă electorală, dar nu despre puterea celor 3 puteri, ci despre puterea mediei. 

Îmi zice:- Hai să mărim puțin volumul la televizor!

Sunt de acord, mai sunt două zile până la alegeri. 

Ne uităm amândoi la cele două discursuri de pe toate posturile internaționale, pe urmă el zice:- Mai avem cearceaful ăla dublu de pat? 

Eu:- Care din ele? Avem două.

El:- Ăla alb.

Eu:- Parcă nu.

El:- Mergi și vezi, azi vreau să te domesticesc.  

Caut ce caut, obosesc, nu dau de el. 

Mă întorc în dormitor 

El:- L-ai găsit? 

Eu:- Nu.

El:- Ia întinde- te lângă mine și spune- mi ceva dulce.

Eu:- Bezele din spumă de banane.

El:- Nu- i rău. Încă!

Eu:- Pufuleți cu marțipan.

El:- Există?

Eu:- Nu știu, cred că da.

El:- Hai să verificăm rețeta!

Se așează pe pat lângă mine. Se preface că nu încape și mă înghesuie într- un colț, între perete și tăblie. 

Îmi zice:- Cât mai ai de gând să stai cu spada între dinți?

Eu:- Încă o am? 

El:- Da. La ultimul sărut era să îmi tai limba. Arunc- o la podea!

Scot sabia dintre dinți și o arunc jos pe covor.  Mânerul greu, burdușit de safire și perle se proptește între ușa dulapului și muchia patului. Mă sărută. 

-Altă treabă! zice satisfăcut. Îmi place și glazura și interiorul crocant!

Adorm și visez cum cearceaful dublu de pat acoperă o casă, o seră și cașcarabeta cu cafea dintre două licee.

5 cutii

 Mă găsește Me Brasil în sufragerie, luptându- mă cu câteva cutii. Mă întreabă:

-  Ce faci cu ele? 

eu: Încerc să scap de dezordine. Am scris pe ele deja: Rochițe de plajă, Pantaloni de ski, Eșarfe și pălării de vară, Sandale și pantofi cu toc  înalt pentru petreceri, și Diverse. 

Mr. Brasil:- Nu îmi spune ce ai scris la Diverse, știu deja, dacă vrea, îi poți spune lui Dorel. Dorel: - Nu e nevoie să îi atragi tu atenția, știm amândoi deja.

eu: - Ce știți amândoi? 

Dorel: - Rețeta tăiețeilor din orezarii.

eu: - Aaa, ok, asta e! Nu prea am încotro.

Mr. Brasil:- Dar să știi că ai muncit degeaba. Va trebui ori să scrii altceva pe cutii, ori să îți mai cumperi câteva cutii.

eu:-  De ce?

Mr Brasil:- Nu așa începe ordinea de Crăciun, ci cu vacanța.

eu:-  Mai am două săptămâni până atunci și nu îmi ajunge o singură zi sau două. 

Mr Brasil:- Tocmai de aceea trebuie să renunți la fițele cu eșarfe, pălării, pantalonii de ski, și rochițe fistichii. Va trebui să încarci în cutii toate acele chestii de maximă importanță oficială. eu:-  Cum ar fi?

Mr Brasil: - Așează- te aici, lângă mine, că nu am chef să te văd ca un soldățoi în fața mea.

Mă așez.

Mr Brasil:-  În prima cutie pui testele elevilor care trebuie evaluați până la începutul modulului 3, în a doua cutie pui foile cu desene personale, fișe de lucru, amintiri și alte povestiri cu final neașteptat, în a treia cutie pui foile oficiale deja xeroxate, fișe de lucru, teste, variante pentru bac, programe, planificări; în caz că vine Aracipul, te repezi la o singură cutie, nu la 5, în a patra cutie pui tot ce e clasat, iar în a cincea cutie pui caietele cu Parmenidele lui Heidegger, cred că ai peste 10 caiete cu Parmenide. 

eu:-  Cam așa ceva.

Mr Brasil:-  Vezi?? Așa devine totul clar.

eu:- Pot trece în cutia cu Clasat ceva care nu e clasat și nici nu va fi?

Mr Brasil:-  Cum ar fi ce?

eu.:- Caietele cu Platon, Foucault, Wittgenstein, Nietzsche, Schopenhauer, Eliade, Cioran și ce am mai încercat să clarific. 

Mr Brasil:- Da

eu:-  Bine.

Mr Brasil:- Nu e așa că e mai multă ordine pe lume?

Dorel:- Da! Da!

eu:- Mmmm, Da. Așa e.  Și cu rochițele de plajă, pălăriile și pantofii pentru petreceri ce fac? Mr Brasil:- Deocamdată le pui sub pat. La un moment dat vei cumpăra alte cutii. 

eu:- Da, așa  voi face. 

 

 

Anna Karenina, partea a patra, Capitolul 3

 Construcții și deconstrucții

Anna și Vronski scapă de Karenin și rămân în sfârșit singuri. 

Anna schimbă cu Vronski două vorbe empatice, prin care îi spune că știe de săptămâna petrecută în distracții naționale cu prințul străin și că îi înțelege zbuciumul zilnic și chinul nocturn, după care începe deconstrucția alteregoului sau feminin.

Întâi își face praf lucrul de mână. Apucă puloverul sau fața de masa la care a lucrat și le deșiră până croșeta și ghemul de lână revin la dispoziția inițială, una de a prinde, celălalt de a se lăsa prins. 

Pe urmă îl ia la rost pe Vronski. Îl ceartă că a abuzat de compania prințului în sensul că putea să- i propună alte distracții naționale, cum ar fi o zi la bibliotecă, în lectura clasicilor ruși, sau o seară la Teatru să vadă o piesă pe tema Traviatei sau o noapte în post și rugăciune, în loc să stea prin taverne și saloane dubioase cu femei care nu au unul, ci doi admiratori. 

Aici am băgat mult de la mine, nu copiați cuvânt cu cuvânt dacă aveți de predat un referat. 

Vronski se apără oarecum, după care începe să se detașeze. După o săptămână intensă petrecută cu un bărbat și alte femei, se aștepta ca Anna să nu îl aducă imediat în teritoriul intimității. Ar fi avut nevoie nu de o iubită, o soție, o amantă, ci de o amică, o prietenă, de cineva mai de gașcă.  Dar Anna nu e așa. E geloasă, e nervoasă, e chiar furioasă, mai ales pe curva de Liza, e urâcioasă și chiar urâtă. Vronski observă că trupul ei însărcinat nu mai e grațios, observă că are toane și că din regina albă tinde să devină regina neagră. 

Deci, Vronski în această scenă este indiferent, este detașat, este un fel de Karenin, dar nu ca un actor de teatru, ci ca un actor de cinema. Camera de filmat a lui Tolstoi se apropie mult de Vronski sau folosește zoomul și îi fixează gura, ne arată că are  dantura ideală, fără aparat dentar, fără strungărețe, cu toți dinții albi, perfecți în mod natural, nu de porțelan cum au majoritatea actorilor americani.

Tolstoi ne spune în mod subliminal că Vronski nu e sau nu mai e erbivor, ci a devenit carnivor. Deci, Anna Karenina nu mai e vânatul lui preferat, cel puțin în această seară. 

După ce îi mai reproșează că, în loc să refuze distracțiile, le acceptase și petrecuse mai multe seri în compania prietenelor ei nude, Anna se potoli. Redeveniră porumbeii îndrăgostiți, care își ating mai mult din greșeală decât cu intenție aripile, își  plânseră unul altuia de milă, Anna îl judecă din nou pe Karenin că nu o alungă din casă, ci o ține legată de el și o învinovățește continuu, Vronski se umanizează și el și o întreabă când va naște. Anna îi mărturisește că această naștere va fi fatală, ea nu va supraviețui. Atunci toată această încâlceală oficială se va termina. 

Și, spune Anna, am și dovezi, adică presentimente ale acestui final care vin dintr- un vis.

Vronski îi cere să i- l povestească. 

Aici Tolstoi le da o lovitură de maestru psihologilor experimentaliști: Anna și Vronski au avut același vis, numai că al Annei conține și cheia interpretării. Mujicul pitic și bărbos care scotocește ceva și mormăie, care pe Vronski îl sperie, îi spune Annei clar și răspicat că va muri la naștere. 

Anna plânge. Îi e milă de ea, de Vronski, de tinerețea ei, de neputința ei de a- și schimba soarta singură. 

Dar, dintr-o dată, expresia feței ei deveni brusc alta, iar în suflet, din tristețe, o mare fericire. În pântecele ei, copilașul îi trimite un semnal real:- eu exist și sunt viu!

Am uitat să spun că pe măsură ce comunicarea dintre ei devine firească, afectuoasă, prietenoasă, grijulie, și firul de lână intră în armonie cu croșeta, astfel că, în scurt timp, Anna termină de construit prima mănușă din lână albă și pufoasă. 

Afaceri cu blonde

     Îmi caut două secretare. Le vreau blonde artificiale.

Încep cu o teorie extrasă din experiența proprie.

De felul meu, sunt sceptic în privința blondelor. Ești blondă, ești fatală. Nu e bine să te însoțesc pe un drum prea lung, precum călărețul lui Durer. Deci, blondele vor lucra cu mine 4 ani, maximum 6. Nu lor le sunt fidel, ci iubitului meu, înnebunit după ideea de dormitor. Dar să revin la teorie. 

    Blondele, mai ales cele artificiale, sunt inevitabil dorite de toate fetițele, brunetele le rămân băieților. Dar și aici sunt probleme, băieții nu sunt bărbați, deci nu au discernământ în privința blondelor și nici a brunetelor. Băieții au discernământ în privința blonzilor și bruneților și chiar a roșcaților. Am observat că există și aici o ierarhie a preferințelor:- roșcații sunt în top, urmează blonzii și abia la urmă bruneții. Nu îmi dau seama dacă energiile care picură din firul de păr al blondelor sunt mai mâncătoare de materie decât cele care izvorăsc din firele galbene sau negre. Cert este că nu mă pot baza pe mulțimea angajaților să renunțe la ideea de prietenie, va trebui sa apelez la instinctele geometrice tipic americane, după care frumusețea presupune înălțime, forță și gropiță în bărbie. Și sală, adică trapeze, pătrățele, bustul mai solid decât soclul.

Dar, să nu îmi uit ideea, sunt nevoit să aleg două blonde pentru o acțiune diplomatică în care sunt implicați nu fetițe și băieți, ci femei și bărbați. Și, atenție, nu tineri, nu obișnuiți, ci extraordinar de șablonarzi. 

Pun un afiș mare pe mai mulți stâlpi cum că va avea loc preselecția blondelor. Se prezintă întâi 200 de blonde naturale, cam tinerele pentru rolul pe care îl am, dar nu mă dau de gol. Le resping pe toate pe motiv că nu au citit bine afișul. În realitate, informația cum că îmi trebuie două blonde artificiale am adăugat -o ulterior, am judecat omenește: nu pot respinge frumusețea absolută decât dacă sunt un ticălos jegos. Deci, devin. Fetele, foarte frumoase și talentate au plecat cu colțurile gurii puțin mai jos decât au venit. Îl sun pe amicul meu. Îmi trebuie un ajutor. Sub o blondă artificială se poate ascunde oricine, chiar și Michael Jackson, nu pot risca un remake la Triller. În plus, nici eu nu sunt tinerel, am ajuns să nu mai fiu sensibil decât la puritate și veselie. E riscant să fiu învârtit pe degete de orice ciumăfaie. 

Preselecția e simplă, prietenul meu vine însoțit de Roko, papagalul lui ultrasensibil și inteligent. Intra fiecare blondă în încăpere, se repede pe formular și Roko îi survolează cocul. Dacă pleacă cu el în gheare, e respinsă. Dacă pleacă cu formularul în gheare, e admisă pentru etapa următoare. La  sfârșitul zilei, Roko e epuizat, eu complet disperat, iar amicul meu refăcut complet după un somn buștean de 6 ore pe fotoliul motivațional de lângă calorifer.  Obțin o listă cu 4 blonde artificiale, care nu sunt spioance: două mignone, două înalte. Le chem pentru finală a doua zi.