şah mat cu pionul

Le Dîner de cons (The Dinner of Idiots), în regia lui Francis Veber, 1998. Adaptare cinematografică după piesa de teatru cu acelaşi nume. În scena de pe You Tube, cei patru amfitrioni ai unei cine special (alta pentru fiecare): François Pignon( Jacques Villeret), Pierre Brochant (Thierry Lhermitte ), Juste Leblanc (Francis Huster) şi Lucien Cheval (Daniel Prévost).
Povestea: un grup de prieteni, bărbaţi importanţi, cu educaţie şi bani, se distrează săptămînal invitînd fiecare la cină cîte un aşa-zis “gogoman” (idiot, tăntălău, prostănac etc.). Fără ca musafirii să bănuiască, are loc un concurs jurizat tainic de gazde, cu tema: cine face mai multe gafe, adică se dovedeşte mai gogoman decît toţi. Titlul de campion este dificil de obţinut, competiţia e strînsă şi orgoliul gazdelor se identifică cu onoarea. Dincolo de slujbele şi vieţile de familie, prietenii îşi consumă mare parte a timpului, banilor şi energiei căutînd “gogomanul”. Bineînţeles, premisa de la care pleacă toţi este
“Nici unul dintre noi nu este astfel! ”
Iniţial, profilul gogomanului este: bărbat, trecut de prima tinereţe, colecţionar sau pasionat de activităţi aparent fără sens, ocupînd slujbe mai curînd birocratice, uneori pensionar. Ulterior, sfera se lărgeşte şi în ea intră scriitori, editori, liber profesionişti, inspectori fiscali...şi ar putea fi oricine. Puţin atent la cei din jur, fixat pe propriile pasiuni, cu o permanentă dispoziţie ludică, o doză de neseriozitate în relaţiile cu femeile, legile, rivalii, gogomanul nu receptează din mediul înconjurător decît o parte din indicii.

Însă gogomănia nu este un atribut definitiv, ci se dobîndeşte şi se poate pierde. De pildă, semne că individul pe care îl credeai gogoman este pe cale să îşi piardă această calitate sunt:

1. apare cineva mai gogoman decît el şi sesizează acest lucru
2. suspectează că il crezi gogoman
3. mai există şi altul, alţii care au aceleaşi probleme pe care le are şi el...
4. conştientizeaza că te foloseşti de gogomănia lui în scopuri josnice

Cînd în joc e miza regina, mutările pionului nu salvează personajele principale, ci dimpotrivă. Gogomanul, din dorinţa de a sacrifica pionul pentru a se proteja pe sine, pierde regina.
Este o comedie în care competiţia între bărbaţi ( pesonajele feminine în film sunt doar schiţate, oarecum liniare) are ca mesaj subliminal: un bărbat adevărat nu este gogoman! Să fugim de gogomănie ca dracul de tămîie! Să fim mereu pe fază, la trucurile pe care ni le pot coace ceilalţi, aşa procedează un ne-gogman !
Numai că uneori ea, gogomănia, ne vine acasă la cină şi ne este cea mai limpede oglindă.
Finalul este moralizator, aşa, ca articolele mele. Nu pot să spun că acest lucru m-a încîntat... Dincolo de conştientizarea dispoziţiei spre gogomănii, care salvează personajele din ridicol, mai rămîne avertismentul că ne paşte oricînd datul în gropi.