A fost odată un soldăţel. Nu, nu este o poveste de Andersen, unde personajul locuieşte în camera copiilor şi sfîrşeşte topit în şemineul încins alături de balerina de hîrtie pe care o iubea. Al nostru, probabil, nu se va arde prea curînd. Este vorba, cum spuneam, despre un soldăţel, dar care locuia într-o reşedinţă regală, serioasă ca o instituţie şi, deşi avea o groază de beteşuguri, sau hai să le zicem- slăbiciuni, regina îl alesese să-i fie psihanalist.
În fiecare dimineaţă, majestatea sa, care avea o imaginaţie foarte vie, se trezea şi-i povestea soldăţelului visele despre naşterea universului, apariţia primelor molecule sau chiar a primului fir de iarbă din regat. El era cu totul lipsit de fantezie şi nici la cuvinte nu se pricepea prea mult, mai exact ştia doar cîteva propoziţii din care nu lipseau expresiile: « da, majestate !» şi « ori noi, ori ei, majestate !».
Povestirea viselor de dimineaţă era vitală pentru starea regatului, deciziile suveranei erau juste dacă mai ales mintea îi era într-una din cele 64 de dimensiuni ale timpului, şi nu în mai multe deodată. Altfel, supuşii primeau biruri grele, erau înrolaţi în războaie care secătuiau ţara şi executaţi în chinuri groaznice dacă se împotriveau. Toată curtea îl proteja pe soldăţel, toţi înţelegeau că liniştea regatului depinde de el. Cea mai mare calitate a lui era felul de a se uita. Avînd probleme cu vederea, purta nişte ochelari fabricaţi după proceduri unice în lume, care le dădeau ochilor o culoare tulbure. Ei o convingeau pe regină, după o singură uitătură în hău, să se relaxeze şi să-şi înceapă monoton, ca un tors de pisică, povestirea. Soldăţelul stătea drept, cu capul plecat, ascultînd vocea, nu cuvintele. Dar cînd o simţea pe majestatea sa că începe să se repete, că ridică tonul sau că i se gîtuie sunetele, revărsîndu-se greoaie, ciulea urechile. Sigur atunci era un coşmar al doamnei despre veşnicii duşmani ai regatului, despre intrigantele de la curte, despre noile amante ale regelui. Soldăţelul nostru se îndrepta brusc din umeri, bomba pieptul, îşi lua baioneta ( era să zic -ştampila) şi pornea la luptă. Regina nu afla niciodată ce făcea el efectiv, dar imediat cum ieşea pe uşă, amintirea visului rău dispărea şi o vreme nimeni nu îi mai tulbura somnul, în care juca partide de Solitaire, iar cărţile veneau exact în ordine crescătoare şi pe culorile care trebuiau...as de pică, de treflă, de caro…
8 comentarii:
Mi se pare nedrept că şi astăzi trebuie să apelăm la mijloace fantastice pentru a rezista. E la fel sau mai rău ca în comunism. Aş încadra pilda pe care o dai aici într-un fel de "literatură de sertar" (sau de hard-disk).
Scrisesem şi eu cu ceva timp în urmă o parabolă: "Hiena mioapă" (iau miopia în sens extins).
P.S: ce faci tu mi se pare încă o dovadă că spiritul bate materia la dos şi o trage de urechi atunci când are cutezanţa să se considere "mai nemuritoare" decât el... (cu viaţa n-am nimic şi nu cred că spiritul se opune vieţii, cum ziceau unii)
povestea asta s-ar putea numi şi "Nelu Santinelu reginei". din păcate nu i-ai găsit un final şi nu ştim cam care va fi soarta acestui cuplu. vor trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi sau căpcăunii cei răi or să le facă felul? greu de spus.
În actul 3, pe care îl voi scrie în această săptamînă, voi stabili finalul. Care se va confirma destul de repede, pînă la sfîrşitul toamnei, zic eu.
fiecare rege si fiecare duce de Gunois (a se citi gunoa) are nevoie de un soldatel. daca acesta ar fi si spargator de nuci atunci regatul s-ar prabusi in el insusi.
pentru partea a doua propun: situaţia din Le Roi se meuert, regele cu mai multe regine şi analiza relaţiilor dintre ele...
Eu n-am înţeles nimic din povestea asta. Mai bine mai citesc ceva în chineza veche sau nişte mecanică cuantică...
asta nu e poza făcută în casă????
@Stefan: Faza asta cu spărgătorul mi-aduce aminte de răzmerinţe. Sper să existe şi la alţii în cap conexiunea, altfel nu ne mai scoate nimeni din noi înşine.
@anonim: la analiza relaţiilor din "Le roi se meurt" am ajuns şi eu. Unde apar regi şi regine, avem situaţii tipice. Iar cu poza...era prea senină cea de pe internet, cu brăduţul de crăciun. Pînă la urmă regatul nu e deloc brăduţul de crăciun. Şi, în plus, am zis să nu mai iau pozele altora ca să nu -mi bată obrazul....deşi cîteodată nu mă pot abţine. Alt sens al pozei nu este, dragă domnule anonim, aşa că nu trebuie să te-îngrijorezi. Sunt în siguranţă. Securitatea funcţionează, dar nu chiar aşa de bine.
@mihai: păi dacă pleci de la chineză ajungi în cele din urmă şi la mecanica cuantică, si atunci lucrurile capată sens şi în basme. Vezi ultima batălie a lui Takeshi.
Trimiteți un comentariu