Majoritatea
oamenilor au tot felul de obsesii. Unii sunt obsedati de idei, altii sunt
obsedati de lachei.
Deasemenea,
exista matematicieni foarte simpatici, care pot sa ajunga chiar obsedati de
ardei. Eu am ajuns, in mod inconstient sa fiu obsedata in acest an de ceapa.
Izvorul acestor
obsesii, la majoritatea oamenilor, conform teoriei psihanalizei este foarte
vechi, in prima copilarie. La mine, izvorul nu a reiesit la suprafata din
intalnirile mele cu psihologii catedrei, dar am constientizat brusc importanta
cepei verzi, pentru ca stie toata lumea, exista si ceapa galbena si ceapa alba
si ceapa roz.
Am constientizat-o
in aceasta seara, care se anunta o seara normala.
Dar sa
revin la izvor.
Ceapa a
intrat in mod abundent in viata mea nu odata cu prima remarca a colegului meu
care predă religia, ci
mult mai tarziu, odata cand am mers la un supermarket international (e pleonasm?)
si am cumparat o punguta cu arpagic pe care am dat 5 lei.
Am citit
instructiunile, am luat niste pamant de flori, niste ghivece si am sadit
arpagicul. Nu mai facusem asa ceva
niciodata, sa plantez o leguma si sa o observ cum se iveste, cum creste si cum
se mandreste ca este singura verdeata indrazneata, care rezista la vant, ploaie
si in plus, mai si tine de urat cand nu ai in tigaie decat o pastaie.
Deci, au
crescut o multuime de cepe verzi din care am mancat cu drag si umor o vara
intreaga. Nu in stare pura, ci prin intermediul combinatiilor.
Anul acesta
de pastele catolicilor, o frunza de ceapa mi-a salvat viata. Nu va spun cum,
dar sa stiti ca actiunea se petrecea la o agapa si eu eram invitata sa fac o
gluma, asa incat un flacau tomnatic sa nu se scufunde de melancolie intr-o
intreaga groapa plina de râie , ci sa ii ramana afara macar un firisor de care sa
il pot trage eu si cu care sa vreau din nou sa ma cert pentru ca impartim
acelasi dormitor.
In asta seara
cepa din nou m-a binedispus pentru ca eram ingretosata la gandul ca daca aveam
oi ar fi trebuit pe asa o caldura sa merg cu ele la tuns si atunci ar fi
trebuit sa ma justific de ce in conceptia mea a tunde o oaie echivaleaza cu
arta de a desena sau cu cea de a copia o caligrafie/a face o fotografie.
Candva,
daca am sa am inspiratie sau un context potrivit, am sa va povestesc cum am
reusit sa dedic o intrega vara conceptului de (as fi vrut eu sa fie cerc-
patrat sau icosaedru ) dar nu, este vorba despre rosie. Conceptului de leguma - rosie care, ca si in
cazul cepei, mi-a salvat viata in mod regulat de mai multe ori. Nu va spun acum,
ci candva, nu va fie teama, aceasta amintire face parte din identitatea mea si
nu o pot uita nici daca mi s-ar spala creierul de 3,4 ori pe zi sau mi s-ar repeta
ca eu trebuie sa scriu numai comedii.
