Mă îndrăgostesc de un bombalău cu 4 ani mai mare decât mine. E director în administrație și vine în pat numai cu cuvinte de genul: corupție, dezastre antropice, avantaje infime. Îmi ia două ore să i le scot din cap, să-mi zâmbească normal și să își curețe hardul de viruși. Și asta zilnic.
Într-o zi merg la un chioșc să- mi cumpăr un ziar local și unul național. Vânzătorul îmi zice că s-au terminat cele locale. Îl întreb de ce, de obicei e tejgheaua plină la ora când vin eu. Îmi spune:- din cauza demascării unor afaceri de corupție. Îi spun:- dar nici ziarul cu anunțuri nu-l mai aveți? Aș vrea să-mi cumpăr un fotoliu nou. El:- Va referiți la ziarul cu știri infime?
Eu:- Da.
El:- Mai am un exemplar, dar îl țineam pentru mătușa mea. Vrea să își refacă viața.
Eu:- Are și anunțuri matrimoniale? N-am observat.
El:- Are, dar nu astea o interesează, o interesează schimbul de soți. E o pagină feministă cu schimburi de soți pe o lună.
Mă despart de vânzător năucit. Ce chestie! Ce vremuri corupte! Așa a ajuns fidelitatea, o chestie infimă. Nu e mirare că sunt atâtea dezastre antropice!
Mă mulțumesc cu versiunea online a ziarelor. Are dreptate vânzătorul, ziarul cu anunțuri are știri de toate felurile, care mai de care mai ciudate.
Ajunge acasă animalul meu, obosit după 3 ședințe fulger, lungi și pline de obligații și dă să se trântească în pat la somn. Îl întreb:- Ai chef să ne uităm la un film documentar?
El:- Nu. Sunt prea obosit.
Eu:- Ai vrea să ieșim un pic în oraș? Azi nu avem cine știe ce la cină. Luăm un taxi sau conduc eu, mâncăm și dansăm puțin.
El:- Nu, bombonică, sunt rupt. Lăsăm pe mâine.
Mă așez pe marginea patului. Abia schimbasem lenjeria. Stă lăfăit între perne, duhnind a tutun și a cartuș de imprimantă și moțăie. Stă pe diagonală, nicio șansă să încap în poziție normală. În minte îmi vine ideea să nu caut prin ziarul cu anunțuri un fotoliu normal, ci unul pat. Ar încăpea lejer într- un colț. Așa ne-am simți ca într-o veșnică excursie, cazați la hotel, ca un cuplu normal de bărbați gay, care când nu fac sex, dorm separați. Nu-i zic de hotărârea mea. Îi scot ghetele, șosetele, îi dau jos sacoul, îi desfac nodul de la cravată și încep să îi deschei nasturii cămășii. Îl și gâdil puțin, dar în loc să-l aud râzând, observ că sforăie, în brațele altui fenomen, mormăind : corupție,... infime...
Oscilez între milă și iubire, însă când ridică brusc un braț prin aer cu care mă lovește peste cap, și asta de două ori, când îl observ pedalând alternativ pe stângul și dreptul, fix când mă chinuiam să îi deschei și ultimul nasture de la pantaloni, cel mai mic și enervant, îmi dau seama că e mai practic sa rămân setat pe milă. Merg în sufragerie, unde am câte ceva din zestrea bunicii și vin cu o plapumă mare și groasă din pene și acoperită cu
atlas. O întind pe jos și adorm.
Dorm mult, dorm continuu. Somn greu, de muncitor necalificat, fără vise cu flori, insecte, păsări, futaiuri și pâine prăjită cu cașcaval, dar plin de indicații. Vis ca- n somnul lui Wittgenstein din Caietul albastru:- Du bârna asta acolo! Adu cărămizile astea aici! Ai grijă să fie roaba plină când te strig! Fii atent să nu mănânci singur al cincilea măr roșu!
Mă trezesc când indicația cu mărul roșu devine obsesivă. Mă trezesc la fix, înainte ca bombalăul meu să mă calce pe cap. Îmi strâng plapuma și plec la serviciu. Sunt oarecum vesel, îmi dau seama că și aceste lecturi infime din studenție mă mai pot ajuta. Nu mai pot visa numai visele animalului meu, pline de inexactități. Mi s-a făcut dor să mă mai uit prin Cercetări...Nu mai știu dacă în afară de iepurele- rață și cubul batant mai era vreo iluzie perceptivă. Merg la bibliotecă și îmi notez paginile.
Azi iubitul meu are 4 ședințe, deci trebuie să ajung înaintea lui și să ocup zona de la perete a patului. Să se descurce singur cu șosetele și ghetele! De mers la meci sau la ping-pong, nici vorbă! Dorm noaptea și ziua citesc până termină Wittgenstein de construit casa surorăsii!
