Merg cu trenul. Mă uit când pe geam, când în gol. Trenul e plin, tot felul de oameni, intelectuali, cu pleoapele grele agățate de câte un rând pe care îl citesc de mai multe ori, femei cu copii mici, plângăcioși și mofturoși din cauza lipsei de confort, țărani cu bagaje pentru rude, navetiștii care știu că noaptea e pentru odihnă și dorm buștean în tot felul de poziții boshiene.
Trenul oprește într- o stație unde stă 10 minute. Cobor să fumez o țigară. Coboară mai mulți, în general tineri. Abia trag două fumuri că se repede la mine un tip. Spilcuit, îmbrăcat în palton, costum, cravată, tuns la salon, primul gând care îmi vine e păcat că un tren accelerat nu e avion. Fără introducere îmi spune:- De ce mă privești insistent?
Eu:- Nu te privesc insistent. Fumez.
El:- Să știi că sunt cuplat.
Eu:- Ok.
El:- Am cu mine și soția și amanta.
Eu:- Felicitări!
El:- De ce mă privești insistent?
Trenul țiuie, mă grăbesc să urc.
În spatele meu, urcă și el.
Mă așez la locul meu.
El trece mai departe și se așează pe rândul opus, câteva scaune mai în față.
Lângă el sta o femeie frumoasă și elegantă. Par cam de aceeași vârstă. În fața lui o altă femeie, răsfoiește o revistă.
Din unghiul unde stau, nu îi pot vedea chipul.
Îmi mut privirea de la ei spre peisajul deplorabil dintr- o zi mohorâtă, cu ploaie măruntă și atmosferă gri.
Călătorul de lângă mine coboară, iar el și vine și se așează alături.
-Pot sta cu tine?
Eu:- Deja stai.
El:- Pot vorbi cu tine?
Eu:- Da.
El:- Îți place poezia spaniolă?
Eu:- Da.
El:- Eu sunt poet. Sunt spaniol, dar am prieteni aici, în țară. Am fost să îi vizitez. Acum mă întorc acasă.
Tac. Nu îl cunosc, nu îl recunosc.
Îm spune:- Poeziile mele sunt puțin cunoscute în țara ta. În tara mea, poeziile mele sunt incluse în manuale.
Sunt impresionat.
Îmi spune cum îl cheamă și îmi trimite pe email un volum.
Ne împrietenim. Îmi povestește despre cum s- a lansat într- o afacere păguboasă cu o editură și a trebuit să colaboreze cu străini. Acum e mulțumit.
Coborâm amândoi la fiecare stație unde trenul stă mai mult de un minut și fumăm.
Îmi spune:- Sunt afectat de popularitate. Scuze pentru reacția mea inițială.
Eu:- După ce te-am văzut, te- am privit într- adevăr insistent.
El râde. - Cum am bănuit!
Eu:- Trebuie să mă pregătesc să cobor.
El:- Sigur, și eu.
Pleacă de lângă mine. Începe, împreună cu cele două femei, să coboare geamantanele de voiaj și să le alinieze pe culoar.
Fac și eu același lucru cu cele două genți ale mele.
Locul unde stau este mai aproape de ieșirea călătorilor. Trece pe lângă mine. Cele două femei sunt apropiate ca vârsta și amândouă frumoase. Una e blondă, probabil soția, cealaltă brunetă. Când ajunge în dreptul meu, îmi face loc să cobor înainte.
-La revedere, zice
Eu:- La revedere.
El: -Vreau să mai întâlnim.
Eu:- Bine.
Pune geamantanul jos, se întoarce cu fața spre mine, cu fața spre tot șirul de călători înșiruiți spre ușă și îmi atinge cu mâna obrazul. Prinde o șuviță de păr și o sărută. Gestul lui tandru mă sperie, mă surprinde și mă bucură. Îmi accelerează bătăile inimii și îmi încălzește interiorul. Îi întind mâna tremurând prostește, în singurul gest care mă poate salva, care îl poate salva.
Își ajută femeile să coboare.
Plecăm în direcții opuse ale peronului.