”M-am apucat să aştern pe hârtie această istorie
a primilor mei paşi pe drumul vieţii, fiindcă nu m-a răbdat inima să n-o fac,
deşi mă puteam lăsa păgubaş. De un lucru sunt însă convins: nu mă mai apuc în
viaţa mea să-mi scriu autobiografia, chiar de-ar fi să mai trăiesc o sută de
ani. Trebuie să fii straşnic de îndrăgostit de tine însuţi ca să-ţi dezvălui
sufletul fără pic de ruşine. Singura mea scuză e că, spre deosebire de toţi cei
ce mânuiesc condeiul, eu nu scriu spre a-mi atrage laudele cititorilor. Dacă
într-o bună zi m-am hotărât să-mi însemn până în cele mai mici amănunte tot ce
am pătimit de un an încoace, aceasta se datoreşte unui puternic imbold
lăuntric, căci prea m-au uluit cele petrecute. Vreau să redau aidoma
întâmplările, străduindu-mă din răsputeri să nu adaug nimic şi mai cu seamă să
nu mă las ispitit de meşteşugul scriitoricesc; un literat scrie treizeci de ani
şi până la urmă nici el nu ştie de ce s-a trudit atâta amar de vreme. Eu nu
sunt scriitor şi nici nu vreau să fiu, căci aş socoti o necuviinţă şi o
mârşăvie faptul de a-mi da în vileag toate tainiţele inimii şi de a face
negustorie la taraba lor literară cu descrierea meşteşugită a simţămintelor
mele. De aceea mă şi înfurie presimţirea că, pe cât se pare, n-am să pot ocoli
cu desăvârşire descrierea sentimentelor şi a gândurilor pe care acestea ţi le
stârnesc (nici chiar pe cele mai vulgare), deoarece
influenţa literaturii este atât de nefastă, încât te corupe chiar şi atunci
când te îndeletniceşti cu ea numai pentru sufletul tău. Mai ales cugetările
tale personale pot părea uneori foarte banale, fiindcă un lucru pe care tu pui
mare preţ ar putea să nu prezinte nici un interes pentru altcineva. Dar să
lăsăm la o parte aceste comentarii, cu toate că ele ar putea servi drept
prefaţă, căci alta tot nu am de gând să scriu. Să intru aşadar în subiect, deşi
cred că cel mai greu e să începi un lucru, oricare ar fi el.”
F.M. Dostoievski - Adolescentul p. 5
F.M. Dostoievski - Adolescentul p. 5