despre logica lui Aristotel. partea 1.

         Alexandru cel Mare a murit în 323. Atena, devenită democratică s-a bucurat, dar, (paradoxal), a devenit încă un loc incomod pentru un macedonean anti-imperialist, cum era Aristotel. Se spune că, nedorind ca orașul care l-a executat pe Socrate să păcătuiască de două ori împotriva filosofiei, Stagiritul ar fi plecat la Chalcis, o insulă greacă din apropiere, unde a murit la un an după Alexandru.

Aristotel și- a lăsat lucrările la Theophrastus, succesorul său ca șef al Liceului (Lyceumului).
A fost un număr uriaș de volume, atât ca număr, cât și ca sferă de aplicabilitate, incluzând scrieri despre constituționalitate, istoria sportului și teatrului, precum și lucrări de botanică, zoologie, biologie, psihologie, chimie, meteorologie, astronomie și cosmologie, și, deasemenea, tratatele strict filosofice: logica, metafizica, etica, estetica, teoria politică, teoria cunoașterii, filozofia științei și istoria ideilor.

Au trecut câteva secole înainte ca aceste lucrări să fie catalogate corespunzător, timp în care aproape patru-cincimi din ceea ce a scris Aristotel s-a pierdut. Ceea ce a rămas numără cam un milion de cuvinte, număr de două ori mai mare decât corpul scrierilor platonice.
Cea mai mare parte a acestui material pare să fie sub formă de note pentru cursuri, uneori numai simple planuri de lucrări. Stilul lui Aristotel a fost admirat în întreaga lume antică; dar, cu excepția scrierilor pe care le posedăm, există și texte care, deși sunt pline de idei și pline de energie, nu au totuși claritatea care ar face citirea ușoară. Unele dintre textele lui Aristotel sunt mai curând precum niște telegrame decât niște scrisori propriu - zise adresate cititorilor de filosofie de peste timp.

Multe dintre științele la dezvoltarea cărora Aristotel a contribuit au fost discipline pe care el însuși le-a fondat. El face o afirmație explicită doar într-un singur caz: cel al logicii. La fârșitul uneia dintre lucrările sale logice scrie:

"În cazul retoricii, există multe scrieri vechi pe care noi putem să le folosim, dar în acest caz, al logicii, nu am putut spune nimic decât doar după cercetări laborioase."

Principalele cercetări logice ale lui Aristotel s-au referit la relațiile dintre enunțurile declarative.( nn. ceea ce noi numim astăzi propoziții categorice) Care dintre ele sunt consecvente sau inconsistente (nn. concordante sau contradictorii) cu fiecare dintre celelalte? Când avem una sau mai multe afirmații adevărate, ce alte adevăruri pot fi deduse din ele doar prin raționament? Acestor întrebări le răspunde ”Analitica Primă."

Spre deosebire de Platon, Aristotel nu ia o simplă propoziție de tipul: substantiv+verb, cum ar fi "Theaetetus stă" ca element de bază al structurii logice. El este mai mult interesat să clasifice propozițiile începând cu "toate" "nciunul" și "unele" și să analizeze inferențele care se pot forma cu ajutorul lor. De exemplu, avem urmatoarele două exemple: 

1. Toți grecii sunt europeni  

Unii greci sunt bărbați

Prin urmare, unii europeni sunt bărbați.

2. Toate vacile sunt mamifere

Unele mamifere sunt patrupede

Prin urmare, toate vacile sunt patrupede.

Aceste două inferențe au multe în comun. Ambele sunt inferențe care deduc o concluzie din două premise. În fiecare deducere, cuvântul-cheie care apare ca subiect gramatical al concluziei apare și în una dintre premise și cuvântul- cheie care apare ca predicat gramatical al concluzia apare și în cealaltă premisă. Aristotel a acordat o mare atenție inferențelor care afișează această caracteristică și care sunt numite în prezent "silogisme". Ramura logicii care studiază validitatea deducțiilor de acest gen, inițiată de Aristotel, se numește "sylogistică".

O inferență validă este o deducere care nu va conduce niciodată gândul de la adevărul unei premise la o concluzie falsă. Plecînd de la cele două concluzii prezentate mai sus, rezulta ca primul silogism este valid, iar al doilea este nevalid. Este adevărat că, în fiecare dintre cazurile date, daca premisele sunt adevărate și concluzia este adevărată. Nu se poate anula a doua deducție pe motiv că premisele care apar în el sunt false. Ce se poate critica este faptul ca: daca avem numai concluzia, adica ceea ce este dupa expresia "prin urmare" , nu rezultă din aceasta propozitie( sentinta)- premisele.
Putem argumenta acest lucru prin construirea unei inferențe paralele care duce de la adevărul unei premise la o concluzie falsa. De exemplu:
(3) Toate balenele sunt mamifere
Unele mamifere sunt animale terestre
Prin urmare, toate balenele sunt animale terestre.

Inferența (3) are aceeași formă ca inferența (2), așa cum se poate explica prin schema:
(4) Toți (toate) A sunt B
Unii (unele) B sunt C
De aceea toți A sunt C.
Deoarece inferența (3) conduce de la premisele adevărate la o concluzie falsă, putem observa că argumentul de forma (4) nu este corect. Prin urmare, inferența (2), deși are o concluzie adevărată, nu este o inferență valida( corecta)
Logica nu ar fi putut niciodata sa devina o stiinta sigura pe sine fără folosirea in schema a literelor, iar utilizarea lor este in zilele noastre ceva deja acceptat; dar Aristotel a fost primul care a folosit acest tip de limbaj, iar invenția sa a fost la fel de importantă pentru logică precum a fost inventarea limbajului algebrei pentru dezvoltarea matematicii.
O alta modalitate prin care putem defini logica * ( nn. in afara de stiinta care-  plecînd de la adevar trebuie sa ajunga, prin rationare corecta, tot la adevar) este să spunem că este: disciplina care ne ajuta sa facem diferenta dintre argumentul bun si argumentul rau (gresit). Aristotel examinează toate formele posibile de inferență silogistica și formulează un set de principii care ar duce la cele mai bune silogisme.
El începe prin a clasifica propozițiile:
Cele care încep "toți" sunt propoziții universale; 
cele care încep "Unele" sunt propozitii particulare.

Cele care-l conțin pe "nu" sunt propoziții negative; 
celelalte sunt propoziții afirmative. Aristotel folosește apoi aceste clasificări pentru a evalua concluziile.


traducere cu Google translate din Antony Kenny,  An Illustrated Brief History of Western Philosophy (2Ed. , Blackwell, 2006)

Oda lui Atlas.

O! Tu, Atlas, cel de-al treilea as!
Ce vise grozave trezești în epave!
Cu zâmbet te-aștept.
Cu păr plin de gel, și nu-ți sunt nici fan și nici prizonier.

Sosesc pentru tine-n câmpii, animale.
Gândește-te bine, doar ești om deștept!
Ce umbre pe țoale vezi noaptea-n furnale!
Cu iarbă de mare în bot cu zăbale!

Mândru pe umăr ții munți fără șir
Brâiele apelor îți sunt survenir,
Dacă îți cântă o liră ușoară
Tot crângul cu iepe-ți vor mai o povară?

am sa scriu ce am patit saptamana trecuta si, sper sa imi fac niste proiecte de calatorii imaginare si pentru saptamana viitoare.  saptamana trecuta am fost in africa. bineinteles, numai si numai in mintea mea.
se facea ca eram undeva in africa. si, bineintels predam ceva. eu, fiind profa, predau intr-una, in viata reala, in vis, pe holurile scolii, prin camere reale din casa mea si prin cele imaginare de pe site-ul scolii. deci, cum predam eu acolo in africa, am vazut o multime mare de elevi, multimea statea in fata mea, bine, logic, eu fiind in africa, ei erau negri, de la soare, bronz, caldurile ecuatoriale etc. si , bineinteles, actiunea petrecandu-se in africa, unde stim si noi ca este multa penurie, elevii stateau si ei in fata mea cum apucau, unii stateau fara carte si caiet, unii nu aveau pixuri, unii nu aveau nici macar geci imblanite pe ei, dar va spun ca toti stateau jos. stiti si voi cum, stateau turceste. mereu, in filme, elevii din africa stau turceste. poti sa mai zici ceva? accepti situatia si gata.
asa am facut si eu, am incercat sa ii avertizez ca nu e bine, ca sunt cactusi pe jos, ca sunt miriapozi, ca sunt muste tete, ca umbla fete morgane prin tot felulul de tunele si cotloane, degeaba, pana si baietii au stat turceste. n-am avut incotro si a trebuit sa ma opresc din predat si sa ma apuc de ascultat. asa am reusit cu chiu si vai sa salvez cativa dintre ei din ghearele unui tigru feroce, care, stiti si voi, pentru un african este un loc comun, dar pentru mine, un european sudist este ceva inedit, cuvant care este echivalentul semantic al cuvantului nebisnuit.

in cautarea paradisului pierdut

In cautarea paradisului pierdut nu este totuna cu a scrie un mesaj oarecare
in cautarea paradisului pierdut nu este totuna cu a te ridica in picioare
in cautarea paradisului nu este totuna cu a da la cautare ceva, nu stiu ce, un cuvant oarecare
deoarece
paradisul este bucurie
este inteligenta
si copilarie.





aceasta este o meditatie pe marginea unui eveniment cultural.
incepand de azi, la Casa Tineretului unde joaca actorii teatrului Mihai Eminescu pana cand Teatrul este renovat, se va juca, in fiecare joi, ceva. evenimentul se numeste: serile culturale ale tinerilor de joia. *am folosit o amfibolie.
mi s-a parut interesanta initiativa, habar n-am cui o fi fost, dar mi s-a parut fain.
deasemenea, m-a intristat stirea, si sa nu credeti ca din gelozie, desi poate oleaca de mandrie o fi fost si in mintea mea, ca piesa desteptarea primaverii a fost jucata de ATLaurian pentru a sasea oara si ca probabil se va mai juca, in timp ce Desteptarea primaverii a lui Marius, Ecaterina, Radu si a mea s-a jucat doar o data. si de asemenea ca Regele a avut doar 4 reprezentatii, iar Caligula doar una. Si cel mai trist este ca Woyzeck nu a fost filmata ca lumea niciodata si ca nici nu prea a fost apreciata, ca amarata aia de 3 Jobene a fost vizionata numai de copiii de la scoala din Cristinesti si ca o Intamplare a fost motiv de mandrie pentru un director care nici nu a stiut ca exista cineva care a scris-o, nici ca exista vreun actor in ea si nici ca la piesa aia a fost prezenta o clasa unde cea mai buna eleva a sa, care a mers ulterior la olimpiada ar fi putut si ea juca daca ar fi fost mai putin stresata.

ce m-ar interesa este daca aceste seri de joi sunt pentru toata lumea sau doar pentru clubul de teatru Drama. iar daca sunt pentru toata lumea, cum se poate si cu cat inchiria sala. pentru ca daca ar fi pentru toata lumea, mi-ar placea sa incerc sa mai lucrez ceva.

Aristotel.

Nu am mai vizitat Google Translate de mult. In cinstea zilei de 20, am scris un text, o incercare de a traduce o parte a unui articol despre Aristotel, bineinteles din ultrapopularul si arhicunoscutul Antony Kenny, Scurta istorie ilustrata a filosofiei occidentale, paginile 61-62.
La sfarsitul articolului sunt cateva versuri ale lui W. B. Yeats pe care am incercat sa le interpretez "dupa ureche".

                                         Elevul lui Platon, învățătorul lui Alexandru

Rene Magritte - Chemin du ciel

          "Aristotel nu a fost atenian; el s-a născut, la cincisprezece ani după moartea lui Socrate, la Stagira, în regatul Macedoniei, în nordul Greciei. Fiul unui medic de curte, a plecat la Atena în 367 i.H., atunci cand avea șaptesprezece ani și s-a alăturat Academiei platonice, unde a rămas douăzeci de ani. Multe dintre dialogurile ulterioare ale lui Platon datate din această perioadă sau doar unele dintre  argumente reflecta participarea lui Aristotel la discutii.  Printr - un anacronism măgulitor, Platon introduce un personaj numit "Aristotel" în Parmenide, care este dialogul cel mai critic al teoriei ideilor. Probabil unele dintre lucrările lui Aristotel cum ar fi Topica si Respingerile sofistice aparțin acestei perioade.
          În timp ce Aristotel studia in Academia lui Platon, Macedonia a cunoscut o evolutie surprinzatoare, de la un stat instabil pana la cea mai mare putere din Grecia. Regele Filip al II-lea, care a  venit la tron în 359 i. H. a purtat război împotriva unei serii de puteri ostile, printre care si Atena. Atenienii, în ciuda discursurilor marțiale, patriotice ale oratorului Demosthenes (din "Philipicele"), și-au apărat interesele doar cu jumătate de inimă și după o succesiune de concesii umilitoare, i-au permis lui Filip să devină, până în anul 338 i.H., stăpânul intregii lumi grecesti.

        A fost o perioada dificila pentru un“ rezident“ macedonean la Atena și, atunci cand, in  347 i.H. Platon a murit, iar nepotul său Speusip a devenit șeful Academiei, Aristotel s-a mutat la Assos pe coasta de nord - vest a actualei Turcii. Orașul era pe atunci sub conducerea lui Hermias, un fost elev al Academiei, care invitase la el mai multi filosofi platonicieni, pentru a forma o nouă școală filosofică.
Aristotel a devenit prietenul lui Hermias și s-a căsătorit cu fiica adoptiva a acestuia, Pythias, cu care a avut doi copii. În această perioadă, el a efectuat cercetări științifice ample, în special în domeniul biologiei marine. A scris ideile sale intr-o carte intitulată „Istoria animalelor“ si ale carei informatii au fost reconsiderate de moderni pe motivul ca ar contine erori. Cartea continea analize detaliate și în principal observații corecte ale anatomiei, alimentației și sistemelor reproductive ale mamiferelor, păsărilor, reptilelor, peștilor și crustaceelor; observații care nu aveau precedent și care nu au fost înlocuite până în secolul al XVII-lea.
Aristotel a rămas la Assos până la moartea lui Hermias, executat în 341 i.H. de către regele Persiei, pe motiv de tradare. Aristotel il cinsteste memoria într-o Oda către virtute, singura lui poezie care s-a pastrat.
        După moartea lui Hermias, a fost invitat în capitala macedoneană de către Filip al II-lea pentru a-i fi  tutore fiului său, viitorul Alexandru cel Mare, care a devenit, in anul 336 i.H. -  rege.
Noi avem putine informații serioase despre relația lui Aristotel cu distinsul sau elev, care în decurs de zece ani a devenit stapanul  unui imperiu  întins de la Dunăre la Indus,  incluzand Libia și Egiptul. Sursele antice ne spun că în timpul campaniilor timpurii,  Alexandru a angajat o echipă de savanti pentru a face studii biologice pe intreg teritoriul Asiei Mici si in anumite zone ale Greciei, dar stim din scrierile lui  Aristotel că, la un moment dat relatia dintre cei doi s-a racit, pe masura ce monarhul cuceritor a devenit de-a dreptul  megaloman, dar mai ales dupa ce acesta s-a proclamat zeu.
         În timp ce Alexandru continua cucerirea Asiei, Aristotel s-a întors la Atena, unde și-a infiintat propria sa școală filosofica, Lyceum, undeva la granita orasului. Aici el a construit o bibliotecă substanțială și a adunat în jurul său un grup de elevi brilianti cu care a facut numeroase cercetari.  Lyceum-ul nu era un club privat, cum fusese  Academia; multe prelegeri puteau fi audiate de publicul larg in mod gratuit.
         Aristotel a recunoscut întotdeauna faptul ca ii datoreaza foarte mult lui Platon, pe care, la moartea acestuia, l-a descris drept "cel mai bun și mai fericit dintre muritori si care nu isi are locul intr-o lume atat de rea si despre care nu putem decat sa spunem cuvinte de lauda".  Principalele sale scrieri filosofice arată influența maestrului sau pe aproape fiecare pagină. Dar el nu a fost un discipol necritic, iar în antichitate unii l-au asemanat unui manz naravas, care e in stare sa isi doboare chiar mama.
      Odata cu Renașterea, noi ne-am obisnuit să privim Academia și Lyceum-ul ca doi poli opuși ai filosofiei. Platon, conform acestei tradiții, ar fi fost un idealist, un utopic, cu capul in nori, in timp ce  Aristotel ar fi fost un realist, un pragmatic, un om de lume. Astfel, în pictura lui Rafael- Școala din Atena, Platon, purtând culorile volatilelor elementele de aer și de foc, isi indreapta degetul spre cer; Aristotel, îmbrăcat în culori telurice, verde-albastriu, arata catre pământ.  "Oamenii sunt, fiecare dintre ei, inca de cand se nasc, ori aristotelicieni, ori platonicieni", a spus S. T. Coleridge. " si este aproape imposibil să concepem o a treia categorie. "

       În epoca noastră, W. B. Yeats a arătat contrastul dintre cei doi ganditori in versurile urmatoare:

Platon a gandit lumea asa cum spuma uda un tarm
Asa cum un val se joaca si din fantasma aceasta rasar lucrurile
Dar in Aristotel canta o flacara
La care se uita cu bucurie regele regilor. 

      De fapt, după cum vom vedea ulterior, Aristotel a preluat o mare parte din conceptia sa filosofică de la Platon, iar învățătura lui este cel mai adesea o modificare si nu o opozitie fata de Platon.
Dar istoricii moderni ai ideilor au fost mai putin rafinati in a sesiza nuantele decat multi dintre comentatorii antichitatii tarzii, care, spre deosebire de moderni, au vrut mai curand sa creeze o armonie sau o concordanta decat o opozitie intre doi dintre cei mai buni filosofi ai lumii antice. "

traducere si interpretare cu google translate.

marifoca la vanatoare

in mod normal, aceasta postare ar fi trebuit sa se numeasca marifoca la pescuit, dar intrucat suntem intr-o zi oarecare, nu intr-o zi de vara polara, am sa ii spun, marifoca la vanatoare.
o mai tineti minte pe marifoca? eu da.
marifoca este prietena mea.
ea locuieste intr-o rezervatie, nu intr-un iglu sau pe un dig sau pe o insula pustie sau intr-un acvariu de sufragerie.
bine, e o rezervatie care isi permite diverse zone de confort, cum ar fi, este apa rece, este podeaua neteda, este un ochi de geam albastru undeva, dar in gereral, marifoca nu are in fata sau in spate sau in laterale aceleasi conditii pe care le au de exemplu, focile normale.
intr-o zi, da, stim,  toate evenimentele incep pentru toti, intr-o zi.
intr-o zi, marifoca zari pe geam o bucata de luna.
apoi intr-o alta zi marifoca zari pe geam o luna cam jumi juma.
apoi in alta zi, vazu cu ochii ei ditamai luna.
bine, au fost si zile cand pe geam se vedea doar cate o amarata de stea. atunci marifoca se gandea.
la ce?
o sa ziceti: la cate in luna si-n stele.
s-o credeti voi!
marifoca se gandea asa: cum a reusit amarata aia de stea sa inghita ditamai luna? cum a facut, cum de rezista in burta cu ea? si de ce o lasa periodic sa iasa pentru ca apoi, dupa o vreme sa o inchida din nou ca intr-o geaca groasa.

I-o fi lunei frig?
I-o fi lunei foame?
I-o fi somn si cand e in burta stelei i se pare ca doarme?

nu stiu ce sa va zic. astea sunt probleme insurmontabile pentru un amarat de profesor ca mine, dar ce stiu eu este ca marifoca se pricepe grozav la:
1. umflat baloane.
2. ascutit creioane.
3. desenat rotocoale.
4. insiruit diverse figuri rectangulare.
5. gatit pilaf de orez.

noutati cu greutati

o pictura de Rene Magritte, 

probabil in cautarea cubului.

Dragi elevi, parintii, etc...

dupa cum stiti deja, subiectul al treilea la bacalaureatul de Logica si argumentare a suferit o mica modificare. La punctul C avem niste surprize, trebuie sa lucram pe patru reprize. Din aceasta cauza a noutatii si a lipsei de subiecte indestulatoare pe site-urile oficiale, am venit in ajutorul vostru si al celor care doresc sa aprofundeze aceste continuturi scolare realizand niste exercitii.

Pentru inceput voi scrie cerintele necesare rezolvarii cu succes a variantelor oficiale.

Se dau silogismele de mai jos. Nu le scriu imediat, va trebui sa termin intai de alfabetizat cerintele.

Pentru fiecare dintre ele aflati:

           a. premisa majora

           b. premisa minora

           c. concluzia

          d. termenul major (P)
          e. termenul minor (S)
          f. termenul mediu (M)

g. termenii extremi ( S si P din concluzie)
h. daca M este distribuit in premisa majora
i. daca M este distribuit in premisa minora
j. daca P este distribuit in majora
k. daca S este distribuit in minora
l. daca M este distribuit in ambele premise
m. daca S este distribuit in concluzie si este la fel in premisa din care provine
n. daca P este distribuit in concluzie si este la fel in premisa din care provine
o. ce calitate are majora ( afirmativa/negativa)?
p. ce calitate are minora?
q. ce calitate are concluzia?
r. daca toate propozitiile silogismului sunt afirmative
s. daca toate propozitiile silogismului sunt universale.

SILOGISME

1. Daca toate testoasele Ninja sunt bine dotate cu scuturi de aparare si Rafael este un personaj testoasa-Ninja, atunci Rafael este bine dotat cu scut de aparare.
2. Intrucat niciun copac incarcat cu zapada nu rezista plin la vant puternic, iar unele elemente de flora sunt copaci incarcati cu zapada, inseamna ca unele elemente de flora nu rezista pline la vant puternic.
3. Albinele sunt insecte harnice, deoarece toate albinele fabrica miere 24 din 24, iar insectele harnice fabrica miere 24 din 24.
4. Nu toti infractorii sunt necasatoriti, dar se poate afirma cu certitudine ca nici o persoana necasatorita nu este o persoana casatorita si unele persoane casatorite sunt infractori.
5. Aurul este un metal moale, deoarece poate fi lucrat in filigram, iar unele metale care pot fi lucrate in filigram sunt metale moi.
6. Moralitatea antreprenorilor este indoielnica intrucat toti antreprenorii sunt preocupati de profit, iar cei care sunt preocupati de profit sunt cu o moralitate indoielnica.
7. Cine are cal nu are nevoie de picioare, deoarece cine are cal are caruta, iar cine are caruta nu are nevoie de picioare.
8. Unii dintre sociologii americani au studiat fenomenele anomice cum ar fi psihozele colective si manipularea maselor, iar unii dintre sociologii americani sunt sociologi ai secolului al 20- lea, deci unii dintre sociologii care au studiat fenomenele anomice cum ar fi psihozele colective si manipularea maselor sunt sociologi ai secolului al 20-lea.
9. Vulturii nu manaca muste, pentru ca vulturii sunt animale feroce si carnivore, iar animalele feroce si carnivore nu mananca muste.

viziune artizanala

intr-o zi de vara

se facea ca intr-o zi de vara se intalnira pe strada principala Croitorasul cel Viteaz si un croitor insotitor de o diva fatala.

Se facea ca, bineinteles, cei doi rivalizau.

Croitorasul cel viteaz era bineinteles, foarte treaz.

Croitorul insotitor plutea pe-un nor.

Diva fatala era intr-o tinuta banala.

In acele momente de maxima tensiune inspirationala a bietului autor, croitorasul cel viteaz isi atasa la un picior un mosor.

Si cu el invalui

si cu el descusu

si cu el dezvalui

ca diva, ah, diva

era de fapt un toreador.

Ce oroare, ce stupoare, ar fi zis un critic oarecare

dar noi, cei care stam zi de zi cu nasul in ziare

stim

cat de frumos

cat de util

cat de abil

cat de farnil

este un costumas de luptator spaniol.

Cat despre taur, el nu este si nu va fi in niciun caz acel animal de culoare verde praz cu care divele se lupta zi de zi.

Cum eram eu intr-a sasea.

In primul rand vreau sa fac o diferenta intre cum eram eu intr-a sasea si cum eram eu intr-a saptea. Nu pot sa spun ca diferenta a fost de la cer la pamant, dar a fost oricum destul de remarcabila. Dar sa nu ma grabesc, toate la timpul lor.

Intr-a sasea locuiam la Severin. Partea a doua dintr-a cincea am facut-o la o scoala care era de cartier, iar toata clasa a sasea la o scoala care se numea, culmea, chiar scoala sase. Era considerata o scoala foarte buna si trebuia sa traversez tot orasul ca sa ajung la ea.

Imi amintesc ca ai mei se mutasera intr-un bloc nou si ca noi locuiam la parter. Atunci cand fusesem a cincea statusem la etajul patru, dar diferenta asta: etajul patru-parter nu ma interesa pe mine, dar a fost greu de suportat mai ales pentru mama.

Perioada aceea a fost foarte grea pentru familia mea. Sora si fratele meu mare (dar mai mic decat mine) s-au imbolnavit o bucata buna de an, mama deasemenea. Tibi era foarte mic si l-am ratacit prin oras de doua sau trei ori, intr-una din peregrinarile mele prin biblioteca judeteana si prin librarii. Nu va pot povesti groaza prin care am trecut in drum spre casa! Cred ca atunci au aparut primele semne de comportament religios si de gandire filosofica in fiinta mea. Nu stiu daca m-am rugat sau nu la Dumnezeu, dar cu siguranta El a simtit teroarea prin care trecea fiinta mea si de fiecare data l-am gasit acasa pe fratele meu.

Intr-a sasea am luat primul 3 din viata mea. A fost la o ora de gramatica despre verb. Fusesem bolnava si profa fix in ora aia cat am lipsit a predat toata lectia despre impartirea timpurilor.

Cand m-am intors la scoala din convalescenta am constat doua lacune imense in educatia mea: timpurile verbelor la gramatica si radicalul la matematica. La ambele imediat dupa ce m-am intors am fost penalizata, la romana am luat 3, iar la matematica am luat 4. A fost greu sa invat singura la romana timpurile verbelor, i-am ascuns mamei nota de frica, asa ca ea nu m-a putut ajuta, dar la matematica am avut curaj( cred ca si proful era mai rau si riscam corigenta)si, cu sfaturile tatalui meu am putut recupera informatia. Probabil ca erau si pe atunci regulamente si tot felul de masuri de indreptare a unei situatii particulare, dar nimeni din familia mea nu si-a batut capul cu asa ceva. Ai luat nota mica, ai lipsit, trebuie sa te pui pe tocit, cam asta era ideea.

Un alt eveniment pe care il tin minte a fost militia. Da, vorbesc pe sleau, militia era un eveniment pentru un copil ca mine. In fata scolii mele intr-o zi a venit militia. Erau imbracati cam ca astazi, cu caschete si haine albastre. Se invarteau mai multi in jurul unei guri de canalizare, de unde au scos, cu niste tije lungi ceva. Din vorbele copiilor am aflat ca acela era un copil nenascut, foarte mic, care fusese acolo aruncat. Nu mai tin minte cum arata, daca am vazut cap, miini, picioare sau doar ceva diform. Stiu ca m-am uitat si eu cum se uitau toti elevii de la scoala mea. Militia a a spus ca trebuie aratat copiilor pentru ca ei sa ia aminte si sa priceapa morala. Eu nu am priceput nimic. Fiind primul copil nascut, normal ca asistasem la cel putin ultima sarcina a mamei si stiam ca un copil creste in burta unei mame, dar numai atat. Restul nu facea parte din viata mea, si a ramas astfel pana intr-a 8 a, cand proful de biologie a insistat ca fetele si baietii sa citeasca lectia reproducerea la ora. Unii se distrau, altii se jenau, mie mi s-a parut o atitudine plina de prostie. Ce treaba aveam eu cu o lectie care genera asemnena fobie, pentru ca la lectia aceea proful era foarte tensionat.? De la proful de biologie imi amintesc doua chestii: 1. ca se pieptana in fata clasei la catedra si ca ne scotea la careu sa ne aplecam, iar pozitia fetelor era in fata baietilor. Dar sa nu ma abat, asta este despre clasa a 8 a.

Intr-a sasea a trebuit sa facem insectar. Atunci mi-am julit piciorul, am cazut pe o albie de parau in timp ce incercam sa adaug la colectie o libelula.

Nu toate insectele aveau aceeasi valoare. Cele mai pretioase erau iepurele viu si gusterul, apoi fluturele cap-de- mort, cine avea asa ceva primea 10 din prima, daca aveai libelule sau lacuste, care se prindeau mai greu, cativa fluturi mai rasariti, nu doar fluturele de varza, niste bondari, greieri, carabusi, gandaci de colorado, niste muste mai mari poate primeai un 9 sau un 8. In orice caz, profa era foarte rea, insectarele erau obligatorii, trebuia sa iti fabrici singur o cutie speciala din lemn cu capac transparent de sticla, sa pui insectele, sa ai etichete. Nu mai stiu ce s-a ales de insectarele alea, parca la un moment dat profesorul le returna, dar nu mai stiu exact. Goana dupa fluturi si lacuste a fost interesanta, am mers cu o colega, ea si-a adus si ajutoare. Eu am plecat cu un borcan la mine si am pus de-a valma fluturii si lacustele, iar cand am ajuns acasa am vazut cu lacustele imi mancasera fluturii, chestie care m-a cam suparat. Ar fi trebuit sa am la mine doua borcane cu capac si sa le pun separat. In sfarsit, nu imi amintesc ca profa sa ne fi dat vreun sfat.

Cam asta. Am sa mai scriu intr-o zi si ceva amuzant, dar deocamdata imi pun doar un reper. Intr-a sasea, tot Severinul era ca un urias mausoleu daramat. In plus, eu, care mergeam mult pe jos am stricat multe multe perechi de pantofi incat l-am exasperat pe tatal meu, care va spun, era un om si calm si destul de putin complexat. De ce am scis cuvantul complexat? Pentru ca, de-a lungul vietii mele, perioada clasei a 6 a a fost una in care eu m-am simtit un elev complexat. Treiul acela m-a terminat.

Morala: am scris chestia asta pentru ca azi, din pozitia de profesor, imi dau seama ce inseamna sa ai un copil care ia un trei. Daca un trei poate motiva pe cineva, mai ales dupa ce omul a zacut in loc sa vina la scoala, inseamna ca rezolvarea problemei este sinceritatea. Dupa sinceritate vine ajutorul pe care il ofera familia si efortul elevului si nu invers sau una in loc de alta.

True

Sunt fan  Madonna

pagina de jurnal

sa stiti ca eu chiar am avut in adolescenta jurnal. era verde, vernil, verde praz, vermillion, ca sa vezi! vorba lui Ionescu.
sunt destul de enervata. nu va spun motivul pentru ca nu este unul dragalas, si nici nu e frumos sa umplu blogul cu tot felul de scuze.
azi am tras 6 ventuze reale si 2 virtuale. drept sa spun, de iubire sunt un om plin.
sunt intr-o situatie naspa dpdv profesional. mi se cere de la o vreme sa ma justific, ce fac, cand vin, cat stau chestii de-astea. de exemplu, nu stiu ce sa fac cu diviziunile de ore si clase. si nu e vina mea.
spre deosebire de mine, toate femeile din scoala sunt foarte bine intentionate, dar eu nu stiu sa apreciez intentiile lor bune, cum ar fi: sa imi dea buna dimineata sau sa ma intrebe de ce am fata aia.  (bine, nu cu cuvinte din astea, cu cuvinte mai mincinoase, de tipul, ce faci,  te simti bine?)
apoi mai sunt proiectele alea care aduc toata ziua vorba de gunoi. chestia "cool" este ca e a girno peste tot 24 din 24. stiu ca stratul de ozon e de vina ca sta mai mult plecat in antarctica, dar chiar asa, sa incurci scoala cu farul stang pe ceata dimineata? plus ca ma dor ochii din cap de la atata iluminat.
mai am probleme si cu colegii noi. cum vad un coleg nou ma reped si ii cer sa imi zica ce cauta in cancelaria mea si va spun sincer ca eu n-am nicio treaba nici cu omul nici cu persoana, ma tem numai de  doua chestii: 1. sa nu vrea sa stea fix la masa mea, pe scaunul pe care il impart cu toata catedra, si 2. sa nu vrea sa imi afle greutatea sau indexul la apa sau sa ma intrebe daca am platit rata sau daca sunt la curent cu schimbarile din fusul orar al ultimului celular.
in plus, am probleme si de natura politica. stiu ca sunt trei echipe mari care joaca in finalul din liga, dar eu nu ma pot gandi decat la primele doua. asa ca va scriu doar despre ele.

deoarece orele pe care le tin eu nu au nici o sansa sa fie normale, propun urmatoarele solutii paranormale:

1. sa predea materia in locul meu doamna directoare
2. sa predea materia in locul meu doamna diriginta
3. sa predea materia in locul meu parintele cutare
4. sa plece toti elevii la plimbare
5. sa se renunte pentru toata viata la discipline optionale si sa se predea numai ore normale cum ar fi : logica si argumentare, psihologie, sociologie, economie, filosofie si studii sociale
6. sa nu mai faca doamna S. atatea figuri cu privire la orele ei ca nu e ea singura care preda optionale
7. sa se opreasca doamna S. din predat optionale ca sa poata doamna/domnul sa termine de terminat
8. sa nu mai aiba loc niciun optional prin schemele orare ca si asa e greu de schimbat orarul cand mai apar si alte ore decat orele normale cum ar fi ora de logica si argumentare sau ora de studii sociale
9. sa nu se mai faca scoala deloc si toti elevii sa se apuce de tricotat
10. sa se renunte la scoala pentru un concediu de boala
11. sa se faca tot felul de excursii pana cand elevii se satura de baut  si cad cu totii rapusi de suferinta in vreun pat dezarticulat
12. sa se predea dar numai un cuvant pe zi si ala scris cu diacritice si cu majuscule ca sa le vada orice elev care sta pe hol, la parter, in caz ca ora se tine la etajul doi
13. sa se faca ora, dar numai fara carte si caiet ci daca se poate stand cocotat pe usa sau pe cuier
14. sa se urce profesorul la videoproiector daca are chef de ora ca elevul nu e om cu studii superioare ci face parte din decor
15. sa isi aduca profesorul cu el carti si caiete daca are chef de citit din carti si caiete ca elevul are si asa destul de carat pana la autobuz.
16. Sa aiba fiecare elev la el un calculator, dar sa fie lasat in pace sa faca ce vrea cu el, daca vrea sa stea pe el, sa stea, daca vrea sa nu stea pe el, sa nu stea, ce treaba are profu cu felul cum isi vremuieste  elevul vremea.
17. Fiecare cadru didactic sa stie ce vrea, nu sa vina sa balmajeasca toata ora si daca il intreaba elevul ceva sa zica ca e in carte la pagina cutare, ce elevul are timp de toate randurile alea din carti, poate are altceva de facut, poate are de cusut sau poate are de colectionat niste antichitati.
18. Fiecare elev sa nu puna mana niciodata pe un pix cazut  jos ca poate are o boala pe el si daca pui mana te imbolnavesti si tu si incepi sa scrii de nu te mai opreste nici sadoveanu sau rebreanu.
19. Fiecare caiet sa aiba atasat la suprafata un fermoar. De ce? Poate vrei sa bagi in caiet ceva, o surpriza, cum ar fi o carioca.
20. Daca unui elev i se face lehamite, el se poate strecura, doar toata lumea face asa.

bine, se intampla si chestii faine. de exemplu muzica, vorba lui Spiridon, care incepe cand se termina vorba. aici am pareri pro si contra dar nu i le pot spune deoarece stiu ca e mai destept ca mine si nu am dreptate, orice as zice eu. in plus, au fost cateva momente frumoase la lansarea pe care a avut-o azi. in primul rand prezenta, asistenta, onorata asistenta chiar mi-a facut o mare onoare sa ma aseze pe ceva tare. in al doilea rand, gratia care a innobilat momentul si care stiti ca nu are legatura deloc cu prezenta mea. au fost cateva momente gratioase, care m-au bucurat. bine, ca orice cozonac super umflat, la un moment o pojghita a crapat. dar in final mirosul imbietor cred ca a lasat asistenta sa se bucure ca am scapat. 

mi-a venit sa plang cand am plecat. de la ploaie, de la urechile de oaie, de la gandul ca unele stalagmite sunt asa de subtiri ca nu poti sa mergi cu talpile goale pe ele si sa si respiri. in plus azi au avut loc si trei prabusiri de meteoriti prin spatiile mele intercostale.

inchei prin a va spune ca am langa mine un coleg optimist. acest fapt este rezultatul unui demers care nu este innascut, ci rodul unui copac frumos si parfumat. Ii multumesc lui Dumnezeu ca nu sunt barbat, pentru ca daca ma indragosteam de el, eram pierdut pe veci sau umblam de dimineata pana seara drogat. nu va mai zic ca imi pastrez opinia de dinainte de 2007 ca e superdotat. 

dire straits - sultans of swing, 1979.

Marchiza legitimista

despre Spinoza

“Cel mai important dintre urmasii lui Descartes a fost un ganditor preocupat de relatia pe care filosofia a avut-o cu Dumnezeu.

Baruch Spinoza s-a născut într-o familie de evrei spanioli, la Amsterdam. El a fost educat ca un evreu ortodox, dar a respins de timpuriu o serie de doctrine ale religiei sale, iar în anul 1656, la vârsta de douăzeci şi patru de ani a fost alungat din Sinagoga. Şi-a câştigat existenta pe parcursul vietii lustruind lentilele pentru ochelari şi telescoape, întâi la Amsterdam şi mai târziu la Leiden şi Haga. Nu s-a căsătorit şi si-a trăit viaţa ca un gânditor solitar, refuzând să accepte diverse titluri academice, deşi i s-a oferit un fotoliu la Heidelberg şi a corespondat cu o serie de savanţi, inclusiv Henry Oldenburg, primul secretar al societăţii regale. A murit în 1677 de ftizie, cauzata în parte de inhalarea de praf de sticlă, un pericol permanent pentru un slefuitor de lentile.

    Prima lucrare publicată de Spinoza - singura aparuta sub numele său - a fost o transcriere într-o forma geometrică a Principiilor filosofiei lui Descartes. Caracteristicile acestei lucrări timpurii, influența lui Descartes și preocuparea pentru rigoarea geometrică - se găsesc în capodopera lui matură, Etica, scrisă în anii 1660, dar care nu a fost publicată decât după moartea sa. Între acestea două a apărut, anonim, un tratat teologico-politic (Tractatus Teologico-Politicus), folosit ulterior ca argument pentru o interpretare liberală a cărților Vechiului Testament. De asemenea, el contine o teorie politică prin care, plecand de la o  viziune asemănătoare cu cea a lui Hobbes, explica necesitatea guvernarii democratice, a  libertatii de exprimare si a tolerantei religioase avand ca punct de plecare conceperea fiintei umane ca traitoare intr-o stare a naturii.  

Etica lui Spinoza se infatiseaza asemenea geometriei lui Euclid. Cele cinci părți se ocupă de Dumnezeu, minte, emoții, robia și libertatea umană.

 Fiecare parte are la inceput un set de definiții și axiome și deduce din ele, in maniera formala, propoziții numerotate( pe care le-am putea numi teoreme. nn) cu mentiunea ca nu trebuie acceptat nimic ca adevarat care sa nu rezulte din axiome și definiții; și fiecare parte se incheie cu QED.

 Acesta este cel mai bun mod, credea Spinoza, prin care un filosof poate sa - si dea seama de asumptiile (principiile, ipotezele) de la care pleaca si cel mai bun mod pentru a scoate in evidenta relațiile logice dintre diferitele teze ale sistemului său. Dar, identificarea conexiunilor logice nu este importanta doar pentru a surprinde claritatea gândirii; pentru Spinoza, conexiunile logice sunt ceea ce ține universul împreună. Pentru el, ordinea și legătura dintre idei sunt la fel ca și ordonarea și conectarea lucrurilor.”

•ANTHONY KENNY - Scurta istorie ilustrata a filosofiei Occidentale, editia a 2 .

p. 240 
TRADUCERE CU GOOGLE TRANSLATE

insight -outside

 ANTHONY KENNY – Scurta istorie ilustrata a filosofiei occidentale, editia a 2 a. Filosofia lui Wittgenstein, p. 377-378. traducere din engleza cu google translate. si adaptare, of course. 

        "Domeniul de aplicare al limbajului privat s-a extins insa mult mai departe decât anticipase Wittgenstein. Descartes, prin indoiala sa filosofica presupusese că limbajul are un înțeles, în timp ce existența corpului este incertă. Hume a considerat că gândurile și experiențele pot să fie recunoscute și clasificate, dar existența lumii exterioare este o problema intre paranteze. Mill și Schopenhauer, fiecare in felul sau au crezut că un om si-ar putea explica gandurile prin limbaj, punand totodata sub semnul întrebării existența altor minți. Toate aceste presupuneri implică posibilitatea unei limbi private. Și toate aceste presupuneri sunt esențiale pentru structura filosofiilor în cauză.

     Proprie atat empirismului cât și idealismului (rationalismului) este doctrina că mintea nu are cunoștințe directe despre nimic altceva decât conținutul sau. Istoria ambelor mișcări arată că ele ne conduc în direcția solipsismului. Atacul lui Wittgenstein asupra definiției private (particulare) împiedică solipsismul deoarece insasi posibilitatea limbii în care este exprimată definitia depinde de existența unui public și a lumii sociale. Refuzarea solipsismului duce la o refuzare a empirismului și a idealismului care îl implică inexorabil. 

•    Wittgenstein nu a vrut să înlocuiască empirismul și idealismul cu un alt sistem filosofic; filosofia sa ulterioară a fost chiar opusa unei filosofii sistematice. Acest lucru nu înseamna că îi lipseau metoda sau rigoarea, ci mai degrabă că nu există nici o parte a acestei  filosofii care ar avea prioritate față de orice altă parte. Filosofia sa ar putea sa inceapa de oriunde, în orice moment s-ar putea renunta la tratarea unei probleme pentru a se aborda alta. Filosofia sa nu s-a bazat pe alte filosofii si nici nu a devenit fundament al altora. Filosofia sa nu este precum o casa, nici precum un copac, ci este ca o rețea.

      O descoperire cu adevarat reala a mea este aceea ca m-as putea opri in orice moment din a filosofa. Cee ce imi instituie mie starea de pace launtrica, de liniste-  este disparitia chinului intrebarilor filosofice (acela ca o intrebare genereaza alta si alta si tot asa). Uneori apare ideea de metoda, de exemplificare (si ea tot un chin. nn), dar seria de exemple poate fi intrerupta. Si astfel toate problemele sunt rezolvate (dificultățile eliminate), nu numai o singură problemă.

•Wittgenstein a crezut ca a transformat complet natura filosofiei. Desigur, filosofia sa este foarte diferită de marile sisteme ale secolului al XIX-lea care au prezentat filosofia ca super-știința, 

dar gândirea lui nu este defel rupta  de marea tradiție a filosofiei occidentale, așa cum uneori s-a crezut. Desigur, Wittgenstein a fost ostil metafizicii, pretențiilor filosofiei raționaliste de a dovedi existența lui Dumnezeu, nemurirea sufletului și de a depăși limitele experienței. Dar tot astfel fusese și Kant pe vremea lui.

•Wittgenstein a insistat că toate interogările noastre intelectuale depind de existența a tot felul de impulsuri: simple, naturale, inexplicabile, originale ale minții umane; dar asa gandea si  Hume. Wittgenstein insista asupra faptului că filosofia este ceva ce fiecare persoană trebuie să facă pentru sine și implică voința mai mult decât intelectul; dar așa gandea si Descartes. 

Nerabdarea lui Wittgenstein ca filosof a fost sa atraga atentia asupra diferentei între părți de vorbire pe care gramaticienii le considera de altfel indistincte; în cadrul categoriei largi de verbe, de exemplu, filosoful trebuie să facă distincția între procese, condiții, dispoziții, stări și așa mai departe. Dar, aproape cuvant cu cuvânt, distincțiile pe care le face Wittgenstein corespund distincțiilor făcute de Aristotel și de urmașii săi. (p.378 si urm.)

 

•Deși toata viata Wittgenstein a insistat pe diferenta dintre filosofie și știință, ceea ce a scris el a avut  efecte si asupra altor discipline, mai ales stiintifice. Filosofia minții, de exemplu, este importantă pentru psihologia empirică. Nu pentru ca filosoful ar fi în posesia informațiilor care ii lipsesc psihologului sau pentru ca ar a explora zone ale psihicului în care nici un psiholog nu s-a aventurat. Ceea ce filosoful poate clarifica este punctul de plecare al psihologilor, și anume conceptele zilnice pe care le folosim în descrierea minții și criteriile pe baza cărora functiile, stările și procesele mentale sunt atribuite oamenilor." 

Despre mecanismul interior al mintii. L. Wittgenstein.

o 

 " În plus, întrebarea dacă cineva înțelege o propoziție și dacă ea inseamna cu adevarat ceva poate fi pusa atat cu privire la propozitiile spuse in intimitatea
imaginației cat si pentru propozițiile rostite în fața unei audiențe publice.

o((Aici am sa folosesc o expresie echivalenta ca sens, pentru ca nu mi-e clara expresia.) Infuriat pe faptul ca un lucru merge foarte greu, abia se taraie, evolueaza “pe babeste”, ca un Trabant in raliu, as putea bombani in sinea mea: nu se mai termina odata cu mocaiala asta? Nu se sfarseste odata?  Din fericire, chiar daca gandesc, nu o spun si cu atat mai mult nu fac ceva in directia asta. Sau: fredonez in gand o melodie populara ruseasca si sunt fermecat de felul cum suna, dar nu am nici cea mai vaga idee despre ce inseamna versurile. 

Dacă sensul și semnificația ar fi procese psihice, ar trebui să însoțească atat exprimarea in gand, cat si cea din public. Deci, dacă procesele implicate ar fi un fel de vorbire interioară, atunci ca sa intelegem o fraza, ne-am aventura intr-un demers kilometric pana cand am ajunge la intelegerea reala. 

         Unii filosofi au crezut că înțelegerea poate fi gandita ca un proces mental, dar într-un sens diferit. Pentru a–si explica de ce fiintele umane se comporta intr-un anumit fel si nu in altul, au conceput mintea ca pe un  posibil mecanism inteligent. Dacă cineva concepe mintea în acest fel, gandirea nu este ceva asemănător cu repetarea alfabetului in gand, ci e ca un proces care apare în mecanismul acesta special. Procesul din această perspectivă este un proces mental, deoarece are loc într-un mediu care nu este fizic; mecanismul funcționează în conformitate cu propriile legi misterioase, într-o structură care nu este materială, ci spirituală; nu este accesibil investigației empirice și nu ar putea fi descoperit, de exemplu, prin deschiderea craniului unui gânditor Din acest punct de vedere este clar ca un astfel de proces nu poate fi accesibil nici macar ochiului interior al introspectiei: acesta mecanism mental s-ar putea sa funcționeze prea repede si noi sa nu ii putem urmări toate mișcările, (asa cum de pilda, functioneaza pistoanele unui motor feroviar sau lamele unei masini de taiat iarba.) Am putea sa ne gandim la doua chestii opuse, am putea sa intelegem cum functioneaza mecanismul fie daca am fi foarte iuti in gandire si am putea sa-l prindem, fie daca am face ca mecanismul mental sa mearga foarte incet astfel incat noi sa il putem “observa”. 

Asa am putea sa ne dam seama cum functioneaza mintea noastra sau a altuia atunci cand intelege ceva. 

 ANTHONY KENNY - Scurta istorie ilustrata a filosofiei occidentale, ed. a 2 a , Blakwell, pag. 373-374, traducere din engleza su google translate si oarecum interpretat pe ici colo. 

Un fel de criticism la Wittgenstein

o

"Un exemplu prin care Wittgenstein critică metafizica este atacul său asupra ideii de sens ca rezultat al unui proces mental.

o

Wittgenstein nu a fost un behaviorist; el nu a negat că există lucruri care ar putea fi numite "procese mentale" – în ultimă instanță putem considera și recitarea unui poem în gând tot un proces psihologic.

oDar un mod eronat de a face metafizică ar fi acela în care se concepe sensul și semnificația unei propoziții ca fiind rezultatul unui proces mental care se sprijină pe vorbire și auz  (apar doar atunci când auzim propoziția)

oDacă medităm, remarcăm că nu este corect. 

Dacă sensul ar fi un proces mental care însoțește rostirea unei propoziții, ar trebui să nu fie posibilă înțelegerea în absența rostirii cu voce tare a acesteia, iar când nu este rostită tare, ea sa nu aibă pentru noi nici un sens. Poate cineva, de fapt, să îndeplinească actul semnificării fără să pronunțe fraza? A rosti o propoziție si a respira sunt doua actiuni care pot fi simultane. (bine, cand recitam, respiratia poate fi controlata). Dar, desigur, ar fi absurd să sugerăm că, simultan cu orice pronunțare publică a unei propoziții, există și una privată?: cu siguranță ar fi dovada unui mare talent sa sincronizezi perfect cele doua procese! Și cât de teribil ar fi dacă unul dintre cele doua sensuri ar ieși din sincronizare, astfel încât sensul unui cuvânt sa fie in mod gresit alocat altui cuvant!” 1 p. 373....

A. Kenny. An Illustrated ...., ed.2,2006, (vezi postarile mai vechi, de acum o saptamana), din Eng. cu G. translate

1.(de exemplu, eu gândesc un enunt in care un cuvant are un anumit sens, iar cand il spun tare, el are altul, cu totul diferit. ar fi o eroare, dupa Wittgenstein, si el nu are aici in vedere conotatiile morale, ci doar pe cele lingvistice si gramaticale)

interpretari paralele

     Un comentariu succint la filmul Arizona dream, distributia, dupa IMDB (in regia lui Emir Kusturica, cu o muzica superba), dar nu la tot filmul, ci numai la o anumita secvență, pe care o voi intitula secventa numărul 3.
O povestesc pe scurt și atașez mai jos clipul citat.
În secvență este vorba despre un tânăr (Vincent Gallo, cu numele de scenă Paul Lejer), care își imaginează despre sine că este deosebit de talentat  (în traducere libera, spune protagonistul, Paul Leger înseamna  născut pentru actorie) și are drept argument tare faptul că are succes la femei.
Datorita acestui succes, el se decide să participe la un casting pentru obținerea unui rol.
Castingul are loc pe o scena dintr-un  restaurant în care în mod obisnuit se joacă stand-by-comedy.
Tânărul actor își alege să interpreteze o secvență celebră dintr-un film celebru în care joacă un alt actor celebru, în regia unui mare regizor, și anume La nord prin nord -vest.
"North by Northwest is a 1959 American thriller film
directed by Alfred Hitchcock and starring Cary Grant, Eva Marie Saint and James Mason.
The screenplay was by Ernest Lehman, who wanted to write "the Hitchcock picture to end all Hitchcock pictures".(Wikipedia)
Este o scenă în care, pe deasupra unui câmp cu porumb trece un avion cu pesticide. (secventa din La nord...)
Cary Grant  este urmărit și încearcă să se ascundă prin porumbi.
dar avionul, fiind deasupra, îl reperează.
se trage, eroul aleargă, aleargă....
în sfarsit, ajunge sub un camion.
asta e secvența.
nu se rostesc replici, nu au loc monologuri, nu au loc efecte speciale.
este o singură camera de filmare.
aceasta este ochiul/ochii unui spectator.


Bine, în sală sunt multe persoane, unele deja vedete, altele în așteptarea unui loc lângă viitorul actor sau regizor.
tânărul actor mimează cum vine avionul, cum el încearcă să le explice spectatorilor scena cu porumbul, cum încearcă să îi facă să vada ca sunt mai multe rânduri de porumb,
nu doar unul cum e pe scenă, că atunci când alergi și esti urmărit de cineva care are o viteza mai mare, tu parcă ești porumbul și el
parcă este persoana ta și ca în final ești nevoit să te trântești la podea și dacă ai pus porumbii prea aproape de marginea scenei va trebui să îi muți mai încolo ca să poți cădea.
Scena este o scenă rapidă, actorul trebuie să recupereze timpul în care a fost făcută filmarea, și stiți că în film timpul curge altfel decât în teatru,
și mișcarea este alta, în film mai poți sari peste etape, dar în teatru nu poți, pentru că spectatorul nu mai înțelege ideea. prezentatoarea-organiatoarea nu înțelege ideea, nu înțelege căderile lui, încearcă sa il resusciteze, el repetă, stați că sunt încă viu, mai am ceva de jucat....până la urmă primește de la juriu numai un punct, este dezolat, mai ales ca înaintea lui, o tânară care interpretase  o marionetă muzicală luase punctajul maxim.
faza faină este însă ca prietenii îl iubesc în continuare și îl încurajează să continue.
cam asta. poate mai scriu ceva într-o zi dacă am cum.

Cercetari filosofice

•           in  continuare

Ludwig Wittgenstein
(1889-1951)

           Wittgenstein dă exemple de jocuri de limbaj: a asculta și a da ordine, a descrie aspectul obiectelor, a vorbi despre senzații, a indica niște măsurători, a construi un obiect plecând de la o descriere, a indica un eveniment, a interpreta un fenomen, a crea povești, a acționa, ghicirea ghicitorilor, zicerea de glume, cererea, batjocura, a saluta și a se ruga. De asemenea, el vorbește despre jocuri de limbaj specifice limbilor străine, care folosesc expresii diferite de ale limbii noastre.  Wittgenstein nu a înfățișat o teorie generală a jocurilor de limbaj: utilizarea expresiei este menită să sublinieze faptul că, de fapt, cuvintele nu pot fi înțelese în afara contextului în care sunt folosite. Avem nevoie, atunci când căutăm să dăm o explicație despre sensul unui cuvânt, să căutăm rolul pe care îl joacă în viața noastră. Utilizarea "jocului" nu are intenția de a sugera că limbajul este ceva banal; cuvântul a fost ales deoarece jocurile prezintă același fel de varietate ca și activitățile lingvistice. Unele jocuri sunt competitive, altele nu sunt așa; unele au reguli, altele sunt spontane; unele folosesc bile, altele se desfășoară pe o scenă; unele solicită anumite calități umane, altele nu. Nu există o însușire comună pe care o au toate jocurile ca jocuri¹ : mai curând jocuri diferite împărtășesc caracteristici diferite între ele așa cum diferiții membri ai aceleiași familii se vor asemăna unul cu altul nu într-un singur mod, ci într-o varietate de moduri.² În mod similar, nu există nicio însușire esențială a elementelor limbajului; există doar asemănări de familie între nenumăratele jocuri de limbaj.

•        Sensul filosofiei ar fi, pe scurt, găsirea esențialului limbajului, dar nu dezvăluind existența unui mecanism fantomatic ascuns în noi, ci prezentând în mod clar ceea ce deja știm, dar știm confuz, și anume modul în care folosim cuvintele. Filosofia ne poate oferi o viziune clară asupra acestui lucru și, prin urmare, asupra lumii pe care o înțelegem prin intermediul conceptelor limbii noastre. 

•Ca și pozitiviștii, Wittgenstein este ostil metafizicii. Dar el nu atacă metafizica prin instrumentul pozitivist, care a fost,  (pentru pozitiviști), principiul verificării, ci prin desemnarea atentă a distincțiilor care îi permit să descifreze amestecul de truism și nonsens în conceptul de minte al metafizicianului. Mai mult decât atât, tipul de metafizică pe care o critică este unul față de care mulți pozitiviști s- au făcut vinovați. Pentru Wittgenstein, metafizica ar consta de fapt dintr-o gramatică travestită în știință.

•       Filosofii sunt în mod constant tentați să imite revendicările și metodele științei. Filosofii secolului al XVIII- lea, care au căutat să construiască o fizică newtoniană a minții³ sunt ilustrații evidente ale acestei ispite. Wittgenstein atacă în repetate rânduri reprezentările metafizice ale minții ca pe un mediu misterios, diferit de un mediu fizic, în care funcționează legi speciale, pe care filosoful trebuie sa le descopere și să le enunțe. “Când filosofii folosesc un cuvânt – de exemplu: “cunoașterea “, " ființa “, " obiect “," propoziție“," nume "- și încearcă să afle în ce constă esența acestei (realități), voi trebuie să îl întrebați: care este sensul în care este folosit cuvântul acesta în limba ta originară? - pentru că ceea ce trebuie să facem de fapt este să aducem cuvintele dinspre metafizică înspre uzajul lor cotidian.”

ANTHONY KENNY - An Illustrated Brief a History of Western Philosophy, Blackwell, 2.ed.,  p.372- 373.

traducere cu Google Translate

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Note:   1. nu există un esențial, un in sine al jocurilor

           2. de exemplu, un copil poate avea umorul tatălui și optimismul bunicii, nasul fratelui și forma piciorului unchiului etc.

           3.” Lecții si și convorbiri despre estetică, psihologie si credință religioasă.”, Humanitas.

............................................................................................